Când Simona Halep a jucat cu Mihaela Buzărnescu în turul 2 la Wimbledon 2019, tribunele colcăiau de spectatori români. Cu cine ţinea ei? Cu ambele. Sau cu niciuna. De fapt, au fost masiv suporterii României într-un meci de gală.
Sigur, vor spune unii, asta merge în tenis, nicidecum la fotbal sau mai ales în politică. Aşa a fost mereu, ce-i drept. Dar se mai schimbă lucrurile. Da, e greu de visat la un spectacol Steaua-Dinamo precum pe vremuri, în fostul „23 August”, la celebrele derby-uri de fotbal.
Politeţea şi respectul au fost înlocuite cu violenţa, iar ea a ajuns peste tot, în politică, în societate. Vedem zilnic ştiri despre oameni omorâţi din senin pe stradă, tăiaţi la gât sau chiar împuşcaţi, şoferi gata să-ţi ia glanda dacă ai greşit puţin în trafic, oameni nervoşi în transportul public, pe scara de bloc, la tot pasul.
România devine paradisul violenţei, iar ăsta e un pericol care creşte pe tăcute şi faţă de care societatea nu reacţionează.
Evident că actuala guvernare PSD-ALDE, folosind cozi de topor ca Tudorel Toader, a pactizat cu mafia şi cu clanurile interlope, şi-a plasat oameni în poziţii-cheie chiar şi la vârful justiţiei, până în CSM, construind practic temelia unei societăţi a violenţei fizice şi verbale, a infracţionalităţii induse şi tolerate.
Aproape nimeni nu vorbeşte de aşa ceva la TV. Multe talk-show-uri bat apa-n piuă cu banalităţi şi lasă loc înjurăturilor clasice, huo ăla, ba ţie, dă-mi-o mie, ia-ţi-o tu şi aşa mai departe. Despre fenomene de impact social major nu vorbeşte mai nimeni.
Tăcere totală pe acest cancer al violenţei care cuprinde naţiunea. Dar şi pe teme majore ce frământă lumea: schimbările climatice, impactul emigraţiei, sistemele de pensii, accesul la servicii sociale, protejarea cetăţeanului de agresiunile tehnologiei etc.
Miza dezbaterilor politice din România e mică. Mult sub fileul lui Halep sau Buzărnescu şi departe rău de lumea din afara României.
Din aceste motive şi numai, România are nevoie de o finală prezidenţială Iohannis-Barna, acum că tot am aflat cine va fi candidatul oficial al USR-PLUS. Va fi o competiţie a non-violenţei, constructivă, creativă şi chiar captivantă. Pentru că ne oferă şi altceva decât „HUO”.
Mulţi dintre votanţii anti-PSD&ALDE se plâng de certurile din interiorul Opoziţiei actuale, de atacurile la actualul preşedinte sau de atacurile la Dacian Cioloş din partea liberalilor. Dar ele nu sunt ceva rău în sine. Dimpotrivă, au chiar darul de a activa electoratul de dreapta, pentru a propulsa o finală prezidenţială între candidatul PNL şi cel al USR-PLUS.
Ar fi un mare câştig pentru România să scape de alde Tăriceanu, Firea, Dăncilă sau Teodorovici în turul 2 al bătăliei pentru Palatul Cotroceni. Am avea, în sfârşit, o dispută salubră, decentă, concentrată mult mai mult pe idei, proiecte, teme profunde ale societăţii. Ar lipsi scandalul, gâlceava, mizeriile, tupeul şi chiar mârlănia care au definitit politica ultimilor aproape 30 de ani.
Şi Klaus Iohannis, şi Dan Barna sunt fiinţe decente, sobre, amabile, de bun-simţ, competente, cu experienţe diferite dar cu filon comun. Indiferent ce acuzaţii şi atacuri vor mai urma între cele două tabere, ele nu vor fi nici de departe expresia mocirlei de Teleorman, ci mai degrabă blazonul ştaifului de Sibiu.
Şi Iohannis, şi Barna provin politic din acelaşi judeţ. Iar influenţa acelei lumi din centrul României în destinul nostru de ţară a fost salutară în ultimii ani. Ambii au servit tabăra pro-europeană, a democraţiei pure şi a justiţiei desprinse de figuri precum Adina Florea sau Lia Savonea. Şi-o vor face în continuare, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale.
România avea nevoie de acest meci. Şi-l va trăi la maximum!