„Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos o „execută” preventiv pe Nadine Vlădescu

Written by

in

„Mineriada” din interiorul Televiziunii Române continuă, iar tandemul Ramona Săseanu – Marian Olaianos a devenit un trio, după ce Dorin Chioțea i s-a alăturat pe față joi seară. Într-o postare pe Facebook, acesta a făcut o asociere bolnavă între un meci de fotbal și „cazul Nadine Vlădescu”, jurnalista bătută de Olaianos, linșată în interiorul TVR de Săseanu și în exterior de Chioțea & Olaianos.

Gașca Ramona Săseanu – Dorin Chioțea – Marian Olaianos a declanșat atacul la adresa Președintelui Director General (PDG) al TVR, Dan Turturică, folosind ca pretext transmiterea unui meci de fotbal de la Campionatul Mondial din Qatar.

Concret: joi seară, de la ora 21.00, partidele decisive din Grupa E au fost transmise astfel: Spania – Japonia pe TVR 2, Germania – Costa Rica pe TVR Info. Pentru prima dată de la începutul competiției, TVR 1 a fost scos din joc. Și tot în premieră, un meci a fost difuzat pe TVR Info.

Decizia – complet neinspirată – a fost luată pentru ca TVR 1 să difuzeze și seara, ca și în timpul zilei, programe legate de Ziua Națională a României, dat fiind că era 1 Decembrie.

TVR Info are o acoperire mai slabă decât TVR 1, fiind recepționat doar de anumite tipuri de televizoare, astfel că mulți telespectatori au fost privați din start de posibilitatea de a vedea partida Germania – Costa Rica. Numărul lor a fost îngroșat de faptul că mutarea meciului de pe TVR 1 pe TVR Info n-a fost anunțată intens, deci publicul n-a fost informat în mod rezonabil.

Lene mare la Redacția Sport-TVR, dar „vedetele” ies la atac

Această decizie managerială greșită, luată la un nivel care deocamdată este neclar (de exemplu, nu se știe dacă Dan Turturică, aflat într-o delegație în Elveția, a fost consultat sau informat), a fost folosită de gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos pentru a declanșa atacul la șeful televiziunii publice, deși o vină importantă o are chiar Redacția Sport! Și anume: cei care ar fi trebuit să comunice intens mutarea meciului Germania – Costa Rica de pe TVR 1 pe TVR Info erau cei de la Sport, în colaborarea cu alte departamente din TVR, printre care Departamentul Programe.

Pe crawl (banda de jos a ecranului) ar fi trebuit să „defileze” toată ziua anunțul clar că meciul Germania – Costa Rica va fi transmis pe TVR Info, iar Spania – Japonia pe TVR 2. De treaba asta trebuia să se ocupe nu Dan Turturică, directorul general al TVR, ci Redacția Sport, în frunte cu șeful interimar al acesteia, Dan Vasile!

Aceeași Redacție Sport avea obligația de a anunța pe site-ul TVR, în regim dinamic, schimbarea survenită în grila de programe a canalelor TVR. Dar secțiunea Sport a site-ului TVR, de care răspund Dan Vasile și Dorin Chioțea, este o rușine, o „mortăciune gazetărească”, un pustiu profesional, fără creativitate și cu o totală lipsă de reacție. Și asta, în condițiile în care Redacția Sport are zeci de angajați, resurse costisitoare, dar administrate în bătaie de joc. De exemplu, Olaianos nu are voie să apară pe post, dar nici n-a scris vreo știre pe site!

Olaianos vrea s-o distrugă pe Nadine Vlădescu, Chioțea îl ajută „bărbătește”

În ceea ce privește promovarea mutării meciului Germania – Costarica pe TVR Info, lucrurile puteau fi împinse înainte inclusiv de Dorin Chioțea și Marian Olaianos, implicați direct în „operațiunea World Cup 2022” (chiar dacă al doilea „din umbră”, fără a apărea pe ecran ori la microfon, drept care i-a fost suspendat după bătaia aplicată unei colege de la Redacția Culturală). Dar cei doi erau ocupați să tragă sfori, împreună cu asociata lor Ramona Săseanu (fostă directoare generală interimară a TVR, înaintea lui Turturică), pentru a o scoate de pe post pe Nadine Vlădescu, cea cu ale cărei producții – de excelentă calitate! – tocmai se redeschisese, în aceeași zi, canalul TVR Cultural.

După ce a pierdut funcția de director general interimar al TVR, Ramona Săseanu nu a fost trimisă înapoi la Studioul teritorial Craiova, de unde fusese detașată, ci a primit funcția de producător general interimar al TVR, funcție pe care a deținut-o până luna trecută. Directorul general Dan Turturică nu i-a prelungit mandatul, iar răzbunarea oltencei – foarte pricepută la combinații – n-a întârziat să apară, deocamdată prin portavocea Chioțea.

Prin presiuni specifice, trioul Săseanu – Chioțea – Olaianos a reușit s-o scoată de pe post pe Nadine Vlădescu, la câteva ore după ce aceasta contribuise consistent la redeschiderea TVR Cultural.

Ținta Turturică

Târziu, spre miezul nopții, Dorin Chioțea a lansat atacul public la adresa lui Dan Turturică, imputându-i inclusiv faptul că i-a permis Nadinei Vlădescu să apară pe post. Dar jurnalista de la Cultural nu are nicio interdicție în acest sens, nu e vizată de nicio cercetare disciplinară. În fond, ea a fost victima pumnilor lui Olaianos, și nu invers! Olaianos – cel care-o acuză pe Nadine Vlădescu, stupid și caraghios, că l-a „agresat sexual” (!!!) – este cercetat de Comisia de Etică a TVR și vizat de cel puțin un dosar penal.

În comunicarea publică, făcută „pe surse”, trioul Săseanu – Chioțea – Olaianos recurge la multe minciuni și la o mare diversiune: nu mai vorbește de violența lui Olaianos, de la care a pornit totul și care e chestiunea esențială, ci mută totul pe două personaje-țintă, Vlădescu și Turturică. O tentativă de „mineriadă” în interiorul TVR, pornită de personaje cu moralitate îndoielnică.

Dorin Chioțea a anunțat, zi, că se transformă într-un „avertizor de integritate”. Misiune pe cât de admirabilă, pe atât de ridicolă: e greu să devii „avertizor de integritate” când tu însuți ai deficit de integritate…

Publicăm cele două atacuri ale lui Dorin Chioțea la adresa directorului general Dan Turturică, în care este împinsă aberant și Nadine Vlădescu. Textele au fost scrise neglijent, fără respect pentru limba română. Lipsesc diacriticele, nu și dezacordurile ori cacofoniile. Din respect pentru cititori, vă oferim varianta corectată a textelor lui Chioțea.

Primul mesaj al lui Dorin Chioțea

„Germania pleacă acasă în urma meciului pe care TVR 1 nu l-a avut!

În cea mai emoționantă seară de la CM, când Japonia conduce Spania și Costa Rica pe Germania, șefii TVR își bat joc de banul public și transmit pe TVR 1 o emisiune cu iz patriotard, trasă de păr, cu dialoguri răsuflate ținute pe podele zgâriate.

Nu așa se respectă România de ziua Țării, doamnelor și domnilor! Țara nu se respectă punând-o pe d-ra Nadine Vlădescu, clienta tuturor ziarelor de la o vreme, să debuteze fulminant la TVR Cultural din primul minut de emisie. Nu așa avem grijă de munca oamenilor care țin instituția asta în viață.

Iar dl PDG (Președinte Director General – n. red.) care se crede patron și ăia din juru-i vor ca noi să tăcem și să înghițim. Dl Dan Turturică și yesmenii care decid asemenea aberații au impresia că au luat instituția pe persoană fizică. Că sunt stăpâni, fără să dea socoteală pentru o investiție strategică, aducătoare de audiență. Să vă fie rușine!”

Al doilea mesaj al lui Dorin Chioțea

„Audiențele de aseară ale TVR 1 au fost de vreo 15 de ori mai mici decât în zilele cu meciuri de la FIFA World Cup 2022. Puteau măcar SĂ ANUNȚE PE CRAWL unde se desfășura partida Costa Rica vs Germania, așa îți respecți telespectatorii din banii cărora trăiești. Iar TVR INFO a fost în general în nota obișnuită.

Cel mai scump program din lume a fost dat la o parte ca să intre o producție de slabă calitate, motivând, chipurile, respectul față de Ziua Națională. Nu, nici vorbă, emisiunea a fost o încropeală care a arătat exact contrariul. Iar românii au amendat asta, că cifrele nu mint. Nu poți masca această irosire teribilă a unor drepturi plătite cu greu din banul public nefolosindu-le la valoarea lor. Nu e doar o lipsă de cunoștințe basic de management TV, ci și de programare, de respect financiar. Este și un prejudiciu care poate fi calculat, pentru care decidenții ar trebui luați la întrebări de Ministerul Finanțelor și de Curtea de Conturi. Mondialul performează ca niciodată la TVR 1 și la TVR 2 (aici în etapa a treia a grupelor).

Mai este ceva: de când e PDG (Președinte Director General – n. red.), regimul Dan Turturică a reușit o contraperformanță halucinantă: prăbușirea pe linie a audiențelor canalelor. Sunt multe ore pe zi cu 0,0 – 0,2. El ia toate deciziile, în Comitetul Director nu mișcă nimeni. Am asistat la asemenea scene, ședințele se filmează. Interesant, PDG nu ar trebui să se amestece editorial, dar menținând interimatele managerilor îi poate schimba oricând. El a hotărât, absolut hilar, să nu trimită nici măcar un reporter sportiv la cursa de record mondial a lui David Popovici când TVR deținea drepturile de transmisie! De aceea nu au existat declarații ale lui David din Zona Mixtă a Foro Italico, precum cele luate de Marian Olaianos imediat după cursa de la Budapesta. Culmea, Turturică a fost în tribune la Roma, e drept că în interes personal. Pentru el era de văzut, pentru plătitorii de taxe s-a făcut o mare economie!

Cei care susțin că la TVR nu ar trebui să ne intereseze audiența induc lumea în eroare cu bună-știință. În televiziune, fara audiență esti irelevant. Nu contezi, nu exiști, vocea ta e inutilă, vocile publice devin inutile, pentru că mesajele nu ajung nicăieri. SRTv a devenit televiziunea publică europeană cu cele mai mici audiențe raportate la propria țară. Asta costă 100 de milioane de euro anual!

O excelentă colegă îmi scria azi așa: «E vai de noi oricum. E timpul lor». Tot ce scriu și ce voi scrie aici e de notorietate în TVR, chiar dacă unora le convine această situație. Celor mai mulți le este frică, îi înțeleg pe fiecare. Pe mine însă, după ce mi-am văzut copilul aproape mort pe caldarâm când viața i se scurgea din el și ambulanța nu mai ajungea, nu mă sperie nimic, pentru că nu vreau să trăiesc într-o situație ca asta. Țara o facem noi. Eu nu pot să tac și nu, NU E TIMPUL LOR. Nu cred că politicienii care-și pun oameni în TVR vor răul instituției, așa ceva e de neconceput pentru mine. Cred că se lasă păcăliți sau nu realizează pe cine numesc. Nu am pe nimeni în spate, nu îmi este frică, iar mici dictatori am mai văzut cum s-au dus unul câte unul. Am muncit din greu la TVR și nu pot închide ochii. Mă declar avertizor public și voi scrie aici despre toate neconformitățile și neregulile, care n-au legătură cu indisciplina pe care probabil caută să o inventeze la comandă. Voi informa, în paralel, și autoritățile. Adevărul trebuie cunoscut de public, că de asta dă banii!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adevărul despre scandalul din TVR: Olaianos n-a „împins-o” pe Nadine Vlădescu, ci a bătut-o crunt! „Am fost lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față, cap și corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, dar și cu pumnul în sânul drept”

* George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

* Eurostat: România – inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E a patra cea mai mare creștere din UE și arată minciuna Guvernului PSD-PNL

* „În Guvernul de astăzi există oameni care au făcut propagandă pe bani pentru China”. Ministrul Câciu (PSD) – o vulnerabilitate pentru România

* România – creștere economică de 788% în ultimii 22 de ani, cea mai mare din Europa! Cum am ajuns de la 32% din PIB-ul Europei în 1989 la 73% din media UE azi

* Baronul PSD-ist Niculae Bădălău a fost înhățat de procurorii DNA! Vicepreședintele Curții de Conturi făcea trafic de influență pentru a căpușa banii statului, folosindu-și fiul, fiica și ginerele drept paravan

* Coaliția PSD-PNL refuză finanțarea Bucureștiului, deși orașul produce 25% din PIB-ul României

* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

* Rusia se surpă din interior. Un sondaj secret comandat de Kremlin arată că doar 25% dintre ruși mai susțin războiul din Ucraina, iar 55% vor începerea imediată a negocierilor de pace

* De frică să nu fie otrăvit de prietenul Putin, Lukașenko a schimbat toți bucătarii, servitorii și gărzile. S-a speriat după ce ministrul său de Externe a murit subit

* 83 de ani de la începutul Războiului de Iarnă: cum a atacat Rusia sovietică Finlanda fără declarație de război, pentru că nu-i cedase 10% din teritoriu. Rușii au bombardat mai întâi orașul Helsinki

* Gata cu jocul dublu al Ungariei! Comisia Europeană a cerut blocarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile UE pentru regimul Viktor Orban

* VIDEO. O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Continuă seria marilor surprize la Mondialul de fotbal: Tunisia – Franța 1-0, Australia – Danemarca 1-0!