Unde era Dumnezeu când oamenii din Ucraina erau băgați în gropi comune? Dormea Dumnezeu când inocenții erau legați cu mâinile la spate și primeau un glonț în cap? Când femeile erau violate de fiare cu chip de om? Când în Teatrul din Mariupol 600 de oameni erau uciși de bomba de jumătate de tonă a lui Putin. Există Dumnezeu?
Unde e Dumnezeu când milioane de copii iau calea refugiului, alături de mame care-și plâng soții rămași să lupte? Cum de nu au căzut la pământ turlele falnicei biserici din Bucha, lângă care soldații ruși au săpat groapa comună a celor pe care i-au ucis? Există Dumnezeu? Ce rost are să crezi într-un Dumnezeu absent din creația Sa, ce a abandonat lumea?
Însuși Dumnezeu a venit printre noi. Nu doar că nu ne-a abandonat, dar a luat corp omenesc. Iar de cum s-a născut la Betleem, am vrut să-l ucidem. Bebelușul Iisus și-a început viața ca refugiat, în Egipt. Ca și copiii Ucrainei, Iisus fugea cu părinții Săi tot de un Putin. Doar că-l chema Irod.
Când ne întrebăm unde e Dumnezeu când oamenii ucid, să ne amintim că El Însuși a fost ucis, tot de oameni. Venit printre noi să ne arate Iubirea, Însuși Dumnezeu a fost judecat, torturat, bătut, scuipat și ucis. Unde e Dumnezeu? Acolo unde L-am pus. Pe cruce.
Ucidem fără discriminare. Deicid și fratricid. Istoria biblică a oamenilor începe cu o crimă. Cain îl ucide pe Abel. Nu știm, nu vrem să trăim altfel. Întrebarea e „Unde ar trebui să fie Dumnezeu?” Înăuntrul nostru. „Împărăția cerurilor e înăuntrul vostru”, ne spune Dumnezeu. Cât Dumnezeu avem înăuntru, atât dăm în afară. Cât Rai avem în noi, atât e și printre noi.
Dacă Iisus ar veni personal pe străzile din Mariupol, Putin i-ar zbura capul cu o ghiulea. E mai rapid. Crucea e demodată. Oamenii aduc pe pământ binele și răul. Pacea și războiul. Dragostea și egoismul. Suntem liberi.
