USR-PLUS are o propunere pentru Klaus Iohannis: „Să ne cheme pe toți, iar Cîțu să facă un pas în spate. Luni votăm un nou guvern cu PNL și UDMR și mergem mai departe”

Written by

in

Prima reacție din USR-PLUS la mesajul dur transmis acestui partid de către președintele Klaus Iohannis a venit din partea deputatului Ionuț Moșteanu. Într-o intervenție la Digi 24, acesta i-a prezentat șefului statului o variantă de ieșire rapidă din criză. Cu o condiție: Klaus Iohannis să accepte că se poate guverna și fără Florin Cîțu, tot în formula PNL – USR-PLUS – UDMR.

Intervenția preşedintelui Klaus Iohannis în războiul din coaliţia guvernamentală, de partea premierului Florin Cîțu și împotriva USR-PLUS, a generat reacția rapidă a deputatului Ionuț Moșteanu.

Acesta respinge cu fermitate orice compromis care l-ar menține pe Florin Cîțu în fruntea unui guvern din care să facă parte și USR-PLUS.

Mesajele transmise de deputatul Ionuț Moșteanu

* „Să ne cheme pe toţi, iart Florin Cîţu să facă un pas în spate. O nouă variantă de premier. Luni votăm un nou Cabinet şi un nou premier, împreună cu colegii din PNL şi UDMR, şi mergem înainte. Și gata, nu s-a întâmplat nimic.”

* „Punem un om responsabil să conducă acest guvern. Asta, dacă președintele vrea să nu joace cu PNL şi vrea binele aceste ţări. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla.”

* „Oricum, zilele premierului Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate. În momentul acesta nu mai are susţinerea unei majorităţi. Aşa cum funcţionează o democraţie şi pentru a avea un premier şi un guvern, trebuie susţinerea unei majorităţi parlamentare. Nu o mai are! Asta, dacă nu s-a înţeles cu domnul Ciolacu, pentru că vedem că PSD joacă cu PNL în Birourile permanente.”

* „Cea mai simplă variantă, ca să-l parafrazez pe premierul Cîţu, era să-şi dea demisia. Acest guvern nu poate sta într-un singur om, în premierul Cîţu.”

* „Premierul Cîţu şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un guvern, de a conduce o coaliţie, mai ales într-o perioadă complicată ca aceasta.”

* „Un nou guvern, dar tot cu Cîțu prim-ministru – asta nu se poate, că suntem români şi vorbim româna. Avem proprietatea termenilor. Dacă am spus că nu mai facem un guvern cu Florin Cîţu premier, asta e valabil şi azi, şi peste o lună, şi peste două, şi peste 10.”

* „Sper că preşedintele şi PNL vor să continue această guvernare. Înţeleg că au nevoie şi de spiritul, şi de voturile USR-PLUS pentru a face un pic de reformă, de care atât de multă nevoie în ţara asta. Dacă nu, vor guverna cu PSD.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iohannis se plasează clar de partea lui Cîțu. Atac dur la adresa USR-PLUS: „s-a discreditat iremediabil”, „trădează voința cetățenilor”, „gesturi politice iresponsabile”

* PSD, salvatorul-surpriză al Guvernului Cîțu. A blocat din nou stabilirea unui calendar pentru moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR

* Tabăra Cîțu îl acuză pe Orban de „trădare” și „puci”

* Cîțu amenință că le va spune liderilor occidentali că USR-PLUS face „o alianță toxică cu un partid extremist”

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

* Domnul Cîțu și-a făcut harakiri

* Abia numit la Justiție, interimarul Bode a schimbat-o din funcție pe șefa Direcției de Avizare, care dăduse aviz negativ proiectului „Anghel Saligny”. Fusese numită de Stelian Ion

* Unele companii de electricitate se răzbună pe clienții care se mută la alt furnizor: le trimit facturi „de regularizare” de zeci de mii de lei!

* Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

* Adrian Sârbu, părăsit de încă un om de bază. Costi Mocanu a rupt colaborarea cu Aleph, după ce Felix Drăghici plecase la Antena 1

* Simona Halep e în „optimi” la US Open, după un thriller cu kazaha Rybakina. Urmează o altă ex-sovietică: ucraineanca Svitolina