Ordonanţa de urgenţă anunțată de Ministerul Finanţelor, care impune noi taxe și le mărește pe cele existente, „va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România, asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă şi investiţiilor”, arată OMV Petrom într-un comunicat de presă.
Reacția companiei e neobișnuit de dură, dat fiind că de obicei e rezervată în privința comunicării publice. Uriașa cădere de pe Bursa de Valori București, de 19,97%, a schimbat însă lucrurile miercuri seara.
Cea mai mare companie din România, cu acționar majoritar austriac (OMV) și la care statul are o marticipație minoritară, arată că proiectul ordonanței de urgență „pune în pericol securitatea energetică a României”.
Măsurile „vor arunca piaţa de gaze din România înapoi în timp cu cel puţin 10 ani, la stadiul de piaţă reglementată şi departe de a fi liberalizată”, avertizează OMV Petrom.
„Una din măsurile propuse este plafonarea preţului gazelor naturale la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani. Atragem atenția că stabilirea în mod artificial a unui preț la care producătorii sunt obligați să comercializeze gazele încalcă regulile Uniunii Europene privind piața liberă, distorsionează concurenţa, discriminează producătorii români faţă de importatori și poate avea consecințe grave asupra aprovizionării cu gaze”, arată OMV Petrom.
Efectele proiectului de ordonanță de urgență, potrivit Petrom
- Producția de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investițiilor. Prețul stabilit artificial la 68 de lei/MWh pune în pericol proiecte importante de investiții din domeniu.
- Importurile de gaze ar crește, cu impact puternic asupra securității energetice a României și cu creșterea prețului la gaze în viitor.
- În lipsa investiţiilor, producţia internă de gaze naturale este de așteptat să scadă în mod abrupt, iar diferenţa ar fi acoperită de importuri suplimentare de gaze, care sunt semnificativ mai scumpe. Potrivit estimărilor OMV Petrom, în lipsa oricăror investiții, importurile ar putea crește până la 40-50% din consum în 2030 (față de aproximativ 10% în prezent), din cauza scăderii producției naționale.
- Nivelul mai scăzut al investiţiilor ar afecta piaţa muncii.
Reacția obraznică lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă: „O propaganda ieftină pe care o face OMV Petrom prin acest comunicat”.