Un moment absolut dezgustător a avut loc miercuri seară, la Istanbul, în timpul partidei Fenerbahce – Dinamo Kiev, din turul II preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. După ce Buialskii a deschis scorul, în minutul 57, suporterii echipei gazdă au început să scandeze numele dictatorului Vladimir Putin, arătându-și susținerea față de războiul pornit de Rusia în Ucraina!
Scenele au provocat indignare și oroare inclusiv printre turci, care au comentat stânjeniți comportamentul ultrașilor de la Fener. Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a reușit miercuri o performanță realmente uriașă, calificându-se în turul III preliminar al Ligii după 8 luni în care n-a mai disputat niciun meci oficial!
În turul jucat în Polonia (Dinamo Kiev nu poate juca acasă pentru că există pericolul ca rușii să bombardeze stadionul în timpul partidelor), scorul fusese 0-0. Miercuri seara, Dinamo Kiev a deschis scorul în minutul 57, prin Buialskii. Fenerbahce a ratat un penalty în minutul 70, prin Valencia, apoi a egalat în minutul 89 (penultimul de joc) prin Szalai. În prelungiri, lovitura de grație a fost dată de ucraineni prin Karavaev, în minutul 114.
Scenele scandaloase s-au petrecut în minutul 57. După gol, Buialskii s-a bucurat imitând aripile unei păsări, posibil vultur, aluzie la emblema celor de la Beșiktaș, rivalii echipei Fenerbahce. În replică, suporterii echipei gazdă au însceput să scandeze numele lui Putin! Așa cum remarcau și unii comentatori, mulți dintre jucătorii ucraineni aflați în teren au avut rude sau prieteni uciși de ruși în cele 5 luni trecute de la începerea invaziei.
Calificarea reușită de Dinamo Kiev este realmente incredibilă. Echipa n-am mai jucat niciun meci oficial din 12 decembrie anul trecut, adică de 7 luni și jumătate! Campionatul ucrainean trebuia să se reia, după pauza de iarnă, la începutul lunii martie. Nu s-a mai întâmplat acest lucru pentru că Rusia a invadat țara.
A deeply embarrassing moment for Fenerbahçe and Turkey as fans try to bait Dynamo Kiev players by chanting for Vladimir Putin.
Many Kiev players will have friends and family they have lost in this unforgivable war of aggression.
This is wrong.pic.twitter.com/OiA3ClZh3B
— Can Okar (@canokar) July 27, 2022
Încercând să-și țină în priză elevii, experimentatul român Mircea Lucescu i-a angajat pe aceștia, după începerea războiului, într-un foarte lung turneu amical, pe parcursul căruia au disputat zeci de partide cu diverse echipe ale lumii. Meciurile de pregătire nu sunt însă în niciun caz comparabile cu cele oficiale.
Pentru Fenerbahce, lovitura primită e în egală măsură cumplită și neașteptată. Financiar, această eliminare este un dezastru absolut pentru turci, care au investit enorm în echipă. Miercuri, pe teren au avut doi brazilieni, un nigerian, un uruguayan, un ungur, un congolez, un columbian, doi portughezi și un ceh.
Prin comparație, ucrainenilor le-au plecat, după începerea războiului, câțiva jucători străini. În lotul care a obținut miercuri incredibila calificare au fost doar un polonez (Kedziora) și un sloven (Verbic).