Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, citați de News.ro, cele două persoane prinse sub microbzul răsturnat au fost scoase, constatându-se decesul acestora. De asemeena, alte 18 persoane, cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele medicale şi duse la spital pentru investigaţii amănunţite.Potrivit Centrului Intotrafic, microbuzul s-ar fi răsturnat pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil alunecos. Drumul a fost blocat. Totodată, pe carosabil sunt semnalate porţiuni acoperite cu polei, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă.Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină miercuri dimineaţă la un accident rutier produs între localităţile Topraisar şi Amzacea, după ce un microbuz s-a răsturnat.
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD, autospeciala de transport persoane şi victime multiple, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi patru ambulanţe ale Serviciului Judeţean.
Numai în cele trei zile de Crăciun – 24, 25 și 26 decembrie 2019, 27 de oameni au murit în 59 de accidente rutiere grave petrecute în țară, iar alte 45 au fost grav rănite, conform datelor oficiale ale Ministerului de Interne.