Imagini terifiante cu Maria Grapini, aleasă pentru un nou mandat de europarlamentar pe lista PSD. Scena a avut loc în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, făcându-i pe alți eurodeputați români să se simtă jenați că sunt compatrioți cu o asemenea mahalagioaică.
Maria Grapini a ridicat tonul la Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, pe care l-a acuzat de toate blestemățiile. În înregistrarea video a Parlamentului European, polonezul este surprins privind amuzat, ușor ironic, ieșirea bezmetică a europarlamentarului român.

La finalul intervenției, Grapini a ridicat tonul și la noul președinte al Parlamentului European, italianul David Sassoli, căruia i-a arătat ce trebuie să facă în mandatul său. Nu cumva să se abată de la sarcinile trasate de Grapini!

Ceva mai târziu, euro-PSD-ista a emis un comunicat cu un titlu halucinant: „Maria Grapini, șah-mat la Donald Tusk!”
„Prima intervenție a Mariei Grapini, în plenul Parlamentului European din noua legislatură, de joi, 4 iulie, a confirmat practic faptul că promisiunea făcută alegătorilor săi este pe deplin respectată. Europarlamentarul nu și-a schimbat nici linia, nici atitudinea, nici poziția”, se arată în comunicatul Mariei Grapini despre ea însăși.Aceeași Grapini se laudă că a avut „un discurs percutant”, „o intervenție dură”.O intevenție de țață din fundul uliței, ajunsă – printr-o anomalie a democrației – la pupitrul Parlamentului European.AVERTISMENT: Imagini horror!
Maria Grapini este cea care în februarie 2019, la votul pentru desemnarea primului procuror-șef al Europei, a încercat să măsluiască rezultatul în defavoarea Codruței Kovesi, fiind îndepărtată imediat de olandeza Judith Sargentini.