Politologul Vladimir Tismăneanu face o radiografie necruțătoare a mandatelor de președinte ale lui Klaus Iohannis. În două postări scurte pe pagina sa de Facebook, fostul consilier al lui Traian Băsescu numește proiectul „România Educată” „o potemkiniadă penibilă”.
Klaus Iohannis (63 de ani) intră în ultimii doi ani de mandat prezidențial cu imaginea de trădător al idealurilor pe care a promis să le apere. Tot mai mulți români „de dreapta” se simt înșelați de președintele care, în locul luptei cu corupția și cu televiziunile diversioniste, care alterează grav democrația, a ales calea facilă a compromisului cu PSD și cu mafia media din siajul acestuia.
„Cele două mandate ale lui Klaus Iohannis au fost paradisul infractorilor. Înconjurat de slugi însetate de sinecuri, Iohannis a fost și rămâne un adversar al statului de drept”, scrie Vladimir Tismăneanu (71 de ani), stabilit în SUA și profesor de politică la Universitatea Maryland.
Acesta continuă: „Proiectul «România Educată» a fost o potemkinadă penibilă”. Conform „Dicționarului de eponime” (O. Laiu-Despău, Editura Saeculum, 2006), „potemkinadă” = „fațadă pretențioasă menită să ascundă sărăcia sau o situație nedorită”. Dicționarul oferă și explicații suplimentare: „Cuvântul derivă de la numele lui Grigori Aleksandrovici Potemkin (1739-1791), cneaz, om de stat și ofițer în armata rusă. A fost iubitul și consilierul împărătesei Ecaterina a II-a. Se spune că în timpul călătoriei acesteia în Crimeea, în 1787, Potemkin a ordonat să fie construite sate artificiale cu case din carton și palate din argilă, menite să creeze împărătesei falsa impresie de progres și prosperitate. După alții, întreaga poveste ar fi fost scornită de detractorii lui Potemkin”.
Tismăneanu îl pe Iohannis atacă și în altă direcție: „În preajma lui au prosperat poltronii, ariviștii și canaliile”.

Dar cea mai grav este felul în care Iohannis a înțeles să administreze justiția: „«Iuda de la Grivco» – îi spune liderul USR (lui Iohannis – n. red.). Nu cred că exagerează. Legătura cu Felix e notorie. Trădarea celor care și-au pus speranțele în el e cât se poate de dureroasă. Din nefericire, cu sprijinul său și al camarilei, Felix a cucerit justiția”.
Într-o altă notiță, Tismăneanu consemnează acid: „Victor Ponta dixit: Klaus Iohannis a reușit acolo unde el, Crin și Dragnea s-au împotmolit. Penalii și penalele vor zburda în voie. Cum ziceam încă de la începutul primului mandat: un Relu Fenechiu cu nume german”.