Călin Popescu Tăriceanu, fostul partener de guvernare al infractorului Liviu Dragnea, are o intervenție hilară la adresa Guvernului, pe care-l acuză de „crime împotriva sistemului de sănătate”. „Trebuie să oprim cu orice preț crimele Guvernului”, declară el.
Călin Popescu Tăriceanu a avut ieri, pe pagina sa de Facebook, o ieșire extrem de dură la adresa Guvernului Orban, pe care îl acuză de „crime împotriva sistemului de sănătate” și chiar „genocid”.
„Uitând” că este principalul vinovat, alături de partenerii săi din PSD – cu care a guvernat mulți ani – pentru situația dramatică în care se află sistemul medical românesc, Tăriceanu amenință: „Vom încerca să mobilizăm forțele politice pentru o moțiune de cenzură și, dacă nu vom reuși, vom ieși în stradă”.
Liderul ALDE lansează mai multe acuzații la adresa premierului Ludovic Orban, a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, și a lui Raed Arafat, despre care spune că sunt „prea concentrați în a stoarce electoral coronavirusul ca să-și mai onoreze jurămintele”.
Tăriceanu ignoră faptul că deciziile politice în privința spitalelor au fost și sunt luate în funcție de sfaturile specialiștilor din domeniul medical – imunologi, virusologi -, acționându-se preventiv. De exemplu, Institutul „Matei Balș” și-a atins capacitatea maximă, pe moment nu mai poate face internări, iar noii bolnavi de Covid-19 sunt preluați de Spitalul Colentina, care e alături.
Tăriceanu minte și când spune că pacienții de boli cronice din spitalele Covid nu au unde să fie tratați. În realitate, pentru aceștia au fost create alternative în spitale non-Covid.
Atacul stupid al lui Tăriceanu
„TREBUIE SĂ OPRIM CU ORICE PREȚ CRIMELE GUVERNULUI!
Ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate se poate încadra cu ușurință în crimă cu premeditare! Nu se mai pot găsi circumstanțe atenuante în condițiile în care zeci de mii de bolnavi cronici, sute de mii de aparținători și mii de medici trag cu disperare semnale de alarmă cu privire la soarta celor care suferă de alte boli decât Covid-19.
Decizia de a bloca și goli cea mai mare parte a spitalelor din România în așteptarea valurilor de bolnavi de coronavirus nu a avut sens încă de Ia început, dar ar fi putut fi acceptată doar pentru o scurtă perioadă de timp. Însă, la mai bine de 3 luni de la luarea acestei măsuri, daunele produse celor care au nevoie de acces la îngrijire medicală sunt inacceptabile.
Cazul spitalului Colentina din București nu este unul singular. Ca el sunt zeci de alte spitale în România. Colentina, un spital reprezentativ al Bucureștiului, are 867 de paturi și tratează de obicei mai mult de 20.000 de bolnavi pe lună! Astăzi, spitalul tratează mai puțin de 100 de bolnavi de coronavirus. În total, de la declanșarea crizei, cei 258 de medici și 1.000 de asistenți medicali și personal medical auxiliar au tratat mai puțin de 400 de pacienți! În loc de 80.000, doar 400 de pacienți! Nici Orban, nici Tătaru și nici chiar Arafat nu își pun problema cum s-au descurcat în această perioadă zecile de mii de români cărora li s-a interzis accesul la tratament! Ei sunt prea concentrați în a stoarce electoral coronavirusul ca să-și mai onoreze jurămintele!
Această situație nu mai poate rămâne așa! Ne solidarizăm cu personalul medical care cere redeschiderea spitalului, dar vom merge mai departe! ALDE va propune o Hotărâre a Parlamentului care să-i facă pe guvernanți să redeschidă de-adevăratelea spitalele. Dacă vor trata cu indiferență Hotărârea Parlamentului, cum au mai făcut-o, vom încerca să mobilizăm forțele politice pentru o moțiune de cenzură și dacă nu vom reuși, vom ieși în stradă!
Genocidul la care poporul român este supus de un guvern care este interesat doar de campanie electorală și absolut deloc de bolnavi trebuie oprit!”