Amenințările pe care Rusia le-a proferat tot anul 2022 la adresa Europei, cu privire la o criză energetică devastatoare, rămân fără fundament. Realitatea este că, la sfârșitul lunii decembrie 2022, prețul gazelor naturale este sub cel de acum un an, iar cel al petrolului – cu puțin mai mare. Pregătirile făcute de Uniunea Europeană s-au concretizat, în acest moment neexistând nici prețuri prohibitive, nici întreruperi în aprovizionarea cu combustibil și carburanți.
Conform chiar datelor furnizate de agenția de presă TASS, a Guvernului Rusiei, prețul pentru 1.000 de metri cubi de gaz în Europa a fost, pe 23 decembrie, de 919,6 dolari. După cum scrie TASS, este cel mai mic preț din 25 octombrie și până azi.
În urmă cu un an, pe 27 decembrie, prețul pentru 1.000 de metri cubi de gaz era, în Europa, de 1.252 dolari – adică mai mare cu peste 26%!
Atât Putin, cât și Medvedev au amenințat direct și explicit Uniunea Europeană, în repetate rânduri, că se va confrunta cu o criză a gazdelor devastatoare. Dacă Putin a recurs la metafore, spunând acum circa două luni că europenilor “le va îngheța coada la iarnă precum ursului din poveste”, Medvedev a fost mai puțin metaforic, anunțând că prețul pentru 1.000 de metri cubi de gaz va depăși 5.000 de dolari în iarna 2022-2023.
Deocamdată, prețul este sub control, în scădere chiar față de perioade de dinaintea războiului ruso-ucrainean.
În ceea ce privește petrolul, în acest moment prețurile sunt aproximativ la fel ca la sfârșitul lui decembrie 2021. Conform site-ului specializat Tradingeconomic.com, barilul de petrol brut costa 74,5 dolari pe 27 decembrie 2021, iar pe 23 decembrie valora 79,6 dolari.
Această piață este foarte fluctuantă și sensibilă, pentru că nu mai departe de 9 decembrie prețul era de 71 dolari, adică sub cotația de acum un an. În ultimele zile s-a înregistrat o creștere ca reacție la noile amenințări ale Rusiei, care – tocmai pentru a genera perturbări – a anunțat că va reduce producția de petrol, la începutul anului viitor, cu 500-700.000 de barili pe zi. UE și țările G7 au impus sancțiuni și un plafon de preț pentru petrolul exportat pe mare de Rusia. De asemenea, îngrijorările legate de criza Covid din China au contribuit la această creștere temporară de la 71 la 79 de dolari per baril.
În România, scăderea prețului mondial la petrol s-a reflectat doar parțial la benzinării. Chiar și așa, însă, prețul pentru benzină a coborât sub 6 lei/litru. Este, practic, același tarif ca acum un an, cu diferența că acum există o subvenție de 50 de bani suportată de benzinari și Guvern. Așadar, prețul real la pompă ar trebui să fie de 6,5 lei/litru la benzina normală. Anul trecut, pe vremea asta, când cotația petrolului era similară pe piețele internaționale, benzina nesubvenționată în România costa circa 6,1 lei/litru.
De asemenea, prețul motorinei este în România, în acest moment, mult mai ridicat decât acum un an, chiar dacă este subvenționat. Pe 27 decembrie 2021 costa 6,3 lei/litrul nesubvenționat, iar azi costă 7,17 lei/litrul subvenționat, ceea ce înseamnă că prețul real e 7,67 lei/litru!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Descoperire-bombă a serviciilor secrete ucrainene în eparhiile Bisericii Ortodoxe Ucrainene din regiunile Zakarpatia, Rivne și Jitomir, subordonate până în ianuarie 2022 Patriarhiei Moscovei și patriarhului KGB-ist Kirill: metode de propagandă monstruoase, primite de la Kremlin, învățături despre satanism și simboluri naziste.
Într-una din cărți, „Dezastrele viitoare. Viziunile starețului Afanasie”, menționată în comunicatul serviciului secret SBU, enoriașii sunt informați că Rusia va cuceri mare parte din Europa și că România se va răscula împotriva „conducătorilor săi corupți”, pe care-i va răsturna de la putere și va realiza apoi o alianță cu Rusia, împreună cu Serbia.
În pagina fotografiată de ofițerii ucraineni ai SBU sunt înșirate „viziunile prorocului” pro-putinist, unele din ele subliniate cu roșu: „Încă devreme, rușii vor intra în Georgia, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan, împingând înapoi trupele americane. În nord, rușii vor invada țările scandinave – Finlanda, Suedia, Norvegia – și le vor cuceri. (…) Apoi rușii vor pătrunde în Polonia, Cehia, Slovacia, România și Moldova. Populația ortodoxă a țărilor balcanice se va răscula, îi va răsturna pe conducătorii săi corupți și va încheia o alianță cu Rusia. Aceștia vor fi sârbii și românii, nu bulgarii”.
Diavolii de la Kremlin
Comunicatul SBU: „Pe teritoriul eparhiilor au fost găsite depozite cu literatură pro-Kremlin, simboluri naziste, învățături despre satanism și texte de rugăciuni pentru Patriarhul Moscovei, Kirill”
„Pe teritoriul eparhiilor au fost găsite depozite cu literatură pro-Kremlin, simboluri naziste, învățături despre satanism și texte de rugăciuni pentru Patriarhul Moscovei, Kirill. În plus, în Mănăstirea Sf. Nicolae din raionul Hust din regiunea Zakarpatia au fost găsite simboluri ale partidului interzis OPZJ (Opoziția Platforma pentru Viață, partid fondat în 2018 de Viktor Medvedciuk, finul lui Vladimir Putin) și broșuri în care invadatorii ruși erau lăudați pentru războiul dus împotriva Ucrainei. Acolo erau depozitate și cărți de propagandă ale unor autori ruși care justifică agresiunea împotriva Ucrainei și îndeamnă oamenii să se alăture ocupanților.
Iar pe teritoriul eparhiei Rivne-Ostroh, angajații Serviciului de Securitate au descoperit bani ascunși din Belarus și broșuri cu apeluri la pace cu poporul rus fratern, glorificarea pământului rus și a soldaților ruși. Sunt scrise de autori belaruși și ruși.
În timpul măsurilor de securitate din Mănăstirea Sf. Anastasia Stauropegion din regiunea Jitomir, au fost descoperite persoane care sunt în contact cu cetățenii Federației Ruse. În prezent, aceste contacte sunt studiate de angajații SBU.
«Oaspeții» se aflau în complexe hoteliere din apropierea bisericilor și foloseau mesageri anonimi pentru a comunica cu inamicul. Subliniem că, în activitățile sale, SBU aderă la principiul imparțialității față de activitățile oricărei confesiuni religioase și respectă dreptul fiecărui cetățean la libertatea de viziune asupra lumii și religiei, așa cum este definit de Constituția Ucrainei.”
Descinderea forțelor ucrainene în cuiburile de propagandiști ruși din biserici
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Se trage tare la foalele putiniste! La o săptămână după recitalul pro-Rusia, anti-Ucraina și anti-Occident susținut alături de Robert Turcescu, Ion Cristoiu a revenit la Evz.ro cu noi rafale pro-ruse, sub forma unor vorbe murdare, de-a dreptul scârboase.
„Maestrul” – așa cum i se adresează gazda lui, același Robert Turcescu – jignește grosolan sute de milioane de femei de pe planetă, inclusiv milioane de românce, pe care le descrie batjocoritor: „țin cu Zelenski, că e tânăr, frumos și ar putea să divorțeze și să se însoare cu ele, pentru că ele sunt nemăritate sau divorțate”.
Aceleași „persoane feminine” mai au un cusur: „nu le place Putin, că-i bătrân”, zice Cristoiu, în hăhăielile lui Turcescu.
Așadar, în viziunea lui Ion Cristoiu, acestea sunt argumentele pentru care numeroase femei din lumea-ntreagă îl susțin pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-l detestă pe dictatorul Rusiei, Vladimir Putin! O asemenea argumentație i-ar aduce „maestrului” o amendă consistentă dacă vreo asociație feministă l-ar reclama la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Cristoiu nu uită să dea un ghiont Ucrainei și Americii, dar și să-i aducă un omagiu lui Viktor Orban, aliatul european al lui Putin.
Afirmațiile jenante ale lui Ion Cristoiu
* „Oamenii, ma ales în lumea modernă, pe Facebook, neavând ce face, se concentrează pe… își fac patimi. În cazul acestui război, noi avem o împărțire. De regulă, e o categorie (formată – n. red.) mai ales din persoane feminine, țin cu Zelenski, că e tânăr, frumos și ar putea să divorțeze și să se însoare cu ele, pentru că ele sunt nemăritate sau divorțate. Și lor nu le place Putin. De ce? Că-i bătrân și…”
* „E un război din acesta care e favorabil deocamdată rușilor, pentru că ei au cucerit o bucată de pământ. Până când ei nu sunt alungați din bucata aia de pământ, nu putem vorbi de nicio victorie nici a americanilor și nici a ucrainenilor.”
* „Viktor Orban își apără cu strășnicie interesele naționale.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Putinistul Gelu Vișan recidivează: duminică seara, fostul deputat PDL a cerut din nou, urlând ca un apucat, ca România să iasă din Uniunea Europeană! Scena de balamuc a avut loc la România TV, platforma numărul 1 a propagandei ruse în țara noastră.
Noua orgie a avut loc în emisiunea lui Ioan Korpos, unul dintre diversioniștii primitivi de la România TV, canalul colector al fostului deputat Sebastian Ghiță (PSD), fugarul penal găzduit și protejat de 6 ani de regimul pro-rus de la Belgrad.
Instigat permanent de Korpos cu „argumente” anti-europene, Gelu Vișan a urlat isteric: „Eu nu mai vreau să fac parte dintr-o Uniune Europeană care-mi interzice tradițiile și care-mi ia suveranitatea! Dacă această Uniune Europeană mă obligă să mănânc gândaci, greieri și lăcuste, nu mă mai lasă să mânânc o friptură de porc sau de vită, îmi impune mie resetarea alimentară… dacă vrea să facă educație sexuală copiilor de 6 ani, iar «mama» și «tata» să devină «părinte 1» și «părinte 2»… dacă-mi ia gazele ca să le dea nemților, iar noi trebuie să stăm în frig și întuneric pentru că trebuie ajutată Ucraina, atunci România trebuie să iasă din Uniunea Europeană! RoExit! Marș! Marș afară! Voi milita să ieșim din Uniunea Europeană! RoExit!”.
După câteva minute, Gelu Vișan a intervenit din nou, cu aceleași țipete isterice: „RoExit! RoExit! Nu mai vreau în această Uniune Europeană! RoExit!”.
Nici moderatorul Ioan Korpos, nici vreun alt invitat n-a scos vreun cuvânt prin care să oprească dezlănțuirea clinică a fostului deputat.
Gelu Vișan (55 de ani) a avut două mandate de parlamentar, din partea partidului lui Traian Băsescu, PD/PDL. A fost mai întâi senator (2004-2008), pe lista Alianței D.A. (PNL-PD), apoi deputat (2008-2012), de fiecare dată în județul Dolj.
Tandem rusofil la RTV: Gușă – Vișan
Nu e prima dată când Gelu Vișan cere isteric ieșirea României din UE. În iunie 2021, la patru zile după ce Cozmin Gușă (și el fost deputat PD, în mandatul 2004-2008) promitea să se ocupe personal de RoExit, Gelu Vișan se dezlănțuia în aceeași direcție. Toate aceste atacuri la adresa României europene au avut loc la RTV-ul fugarului Ghiță.
Declarațiile nerușinate ale celor doi, bazate pe minciuni la adresa Uniunii Europene, se înscriu în ofensiva propagandistică al Rusiei, de șubrezire a UE și a statelor membre, mai ales a celor din estul Europei, pe care Moscova s-a obișnuit să le stăpânească și jefuiască în stil barbar pe vremea Uniunii Sovietice.
Gelu Vișan (25 iunie):„Noi trebuie să ne punem din ce în ce mai serios problema ieșirii din Uniunea Europeană. Ro-Exit! Nu putem rămâne în mocirla de acolo. Interesul României e să se despartă de această Uniune Europeană, avem alte valori. Nu le putem permite să ne umilească la nesfârșit. Drumul noostru e altul, dar pentru asta e nevoie de patrioți la conducere, nu de cozi de topor!”.
Cozmin Gușă (21 iunie):„Eu stau să socotesc în aceste zile dacă pot să-ncep – sau n-o să-ncep – o mișcare… în primul rând încerc să mă conving pe mine… de convingere a mai multora, la rândul lor, de părăsire a Uniunii Europene. Pentru că Uniunea asta Europeană îmi pare tare mult o Uniune Sovietică pe care eu și alții am trăit-o plenar înainte de 1989. Nu văd nicio diferență a Uniunii Sovietice, care distrugea libertatea și independența națiunilor din interior, cu ceea ce se întâmplă aicea”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Moartea lui Alexandru Arșinel, la 83 de ani, a fost însoțită de un val de minciuni slobozite de România TV, minciuni în care și actorului i-a plăcut să se scalde în ultima parte a vieții sale.
Alexandru Arșinel a murit joi seara, pe 29 septembrie, în Spitalul Universitar București. Unitatea medicală a anunțat: „În această seară, marele actor Alexandru Arșinel s-a stins din viață, în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022 în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă„.
În ultimele săptămâni de viață ale actorului, România TV – postul de propagandă anarhistă, anti-occidentală și pro-rusă patronat de fugarul penal Sebastian Ghiță – a răspândit un val de minciuni la adresa celor care au informat despre unele aspecte discutabile, criticabile sau chiar ilegale din activitatea lui Arșinel.
De exemplu, sâmbătă, 24 septembrie, cu 5 zile înainte de moartea lui actorului, o prezentatoare de la România TV, pe nume Cristina Herea, emitea de sub coloanele Casei Presei acest tip de abjecții:
„Marele actor Alexandru Arșinel a avut parte de batjocură și lovituri extreme de grele”;
„A primit mai multe lovituri sub centură”;
„Nu s-a împăcat cu gândul că primarul #rezist Nicușor Dan l-a schimbat din funcția de director artistic al Teatrului «Constantin Tănase», pe care l-a slujit mai mult de jumătate de veac”;
„A suferit mult pentru că i-a fost retras certificatul de revoluționar”;
„I-au fost aduse jigniri pe motiv că nu ar fi meritat certificatul de revoluționar”;
„A fost hulit de #reziști, care nu s-au lăsat până când nu i-au luat și banii primiți de maestru de-a lungul anilor pentru calitatea sa de revoluționar”;
„I s-a reproșt și faptul că a primit un rinichi peste rând, fiind prezentat ca «beneficiarul privilegiat» al unei operații de transplant la o clinică din Cluj-Napoca”.
În timp ce gurița blondei de la RTV slobozea asemenea porcării, în baza ecranului trona un titlu pe măsură: „În ce hal l-a adus propaganda pe Arșinel în câteva luni”. Dinspre un canal de propagandă, jurnalismul onest se vede ca fiind propagandă!
Astfel de mizerii au fost repetate obsesiv în zeci de jurnale de știri ale România TV, zile în șir, de tot felul de angajați ai fugarului Ghiță, ba chiar și supuse comentariilor unor invitați „avizați”, care mestecă tot, de la Băsescu la Clotilde Armand, de la efectele vaccinării la nunta lui Simion, de la „resetarea alimentară” la războiul din Ucraina.
Complicitatea lui Arșinel cu mizeriile de la RTV
Cât timp suferința nu l-a doborât la pat, Arșinel a alimentat circul de la România TV (și, o vreme, de la Antena 3), smiorcăindu-se în fața camerei TV sau la telefon că-l hăituiesc „#reziștii”.
În fapt, presa obiectivă a relatat și/sau criticat câteva realități incontestabile.
1. Schimbarea lui Arșinel din funcția de director artistic al Teatrul „Constantin Tănase” a fost o decizie justă a primarului Nicușor Dan. La 82 de ani, cât avea anul trecut, când nu i-a mai fost prelungit contractul de management artistic, Arșinel nu-și mai respecta de mult fișa postului. Ocupa o funcție pe care n-o putea onora, deci teatrul avea de suferit. În plus, Arșinel bloca șansa unui artist mai tânăr de a se afirma ca director artistic. De altfel, neputința fizică a venerabilului actor era confirmată chiar de România TV, care, într-un exercițiu de schizofrenie jurnalistică, rula alternativ două tipuri de știri: a) Arșinel e batjocorit de primarul Nicușor Dan, care-l lasă fără funcția de director; b) Arșinel e grav bolnav, abia se mai târăște.
2. Titlul de revoluționar al lui Arșinel a fost imensă impostură, o escrocherie căreia trebuia de mult să i se pună capăt. Și, evident, banii furați trebuia returnați statului, adică românilor.
3. În 2013, Arşinel a fost beneficiarul unui transplant de rinichi, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, fără a aștepta să-i vină rândul. Intervenția fiind făcută în aceeași zi în care actorul se înscrisese pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.
Apropo de oportunismul lui Alexandru Arșinel: în 2019, pentru a rămâne director la „Tănase” deși avea 80 de ani, el s-a inscris un UNPR, care era aliat cu PSD-ul primăriței Gabriela Firea, de al cărei pix depindea prețioasa funcție.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un text publicat în seara de luni, 22 august, pe DCNews.ro, site-ul lui Bogdan Chirieac, se înscrie hotărât în galeria marilor ode aduse unor politicieni. Beneficiarul osanalelor este Rareș Bogdan, europarlamentar PNL și prieten sincer al patronului Chirieac.
Semnatara articolului, Roxana Neagu, punctează încă din titlu: „Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”. Sigur, nu se știe dacă titlul a fost pus de autoarea textului sau de angajatorul ei, Bogdan Chirieac, zis și „Morsa Competentă”. Stilul lingușitor pare a fi al jurnalistului-milionar.
Aflăm, așadar, nu doar că „RareșBogdan își suflecă mânecile pentru guvernare”, ci și de ce o face: „pentru România”!
Șapoul ne revelează, cu toată forța, sacrificiul pe care este gata să-l facă europarlamentarul: „Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, este gata să intre în viitorul Guvern”. „Să intre în viitorul Guvern”, adică la ocnă!
De menționat, totuși, că viitorul Guvern va fi condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu. Aică de șeful „Ciumei Roșii”, pe care Rareș Bogdan promitea, în 2009-2010, că o dă afară în șuturi de la guvernare… Sigur, mai promitea și că în 30 de zile îi taie pensiile speciale…
Ce portofoliu ar urma să ocupe Rareș Bogdan în viitorul Gvern, condus de PSD? Răspuns: oricare, nu contează, minister să fie!
Bogdan Chirieac este cunoscut (și) pentru frecvanța cu care, în emisiunile de la Antena 3 și RTV, repetă expresia „cu toată dragostea”.
De data asta, cu toată dragostea pentru Rareș Bogdan și sacrificiul acestuia de a accepta să fie ministru în Guvernul Ciolacu!
Articolul elogios de pe DCNews
„Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”
„Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, este gata să intre în viitorul Guvern.
«Dacă domniile lor consideră că prezența mea în Guvern, pe 25, anul viitor, este necesară, nu voi ezita să trec la îndeplinirea acestei chestiuni», a asigurat Rareș Bogdan, prim-vice al PNL, într-o intervenție la Digi 24.
Cât despre un anumit portofoliu vizat, el răspunde negativ.
«Eu mă simt foarte bine în calitate de europarlamentar, sunt șeful delegației României acolo, sunt un om cu multe proiecte pe partea de Parlament European, fac lucruri importante legat de banii europeni pentru România, relaționez extrem de bine cu colegii mei din PPE și nu numai. Nu țin în mod deosebit să abandonez mandatul pentru a veni la București. Dar, repet, dacă PNL consideră că prezența mea în Guvern este necesară, nu voi ezita, cu scuzele de rigoare pentru colegii mei din Parlamentul European, să fac acest pas pentru România», afirmă Rareș Bogdan.
Declarațiile au venit în urma afirmațiilor făcute de către președintele PSD, Marcel Ciolacu, în această dimineață.
Rareș Bogdan spune «haideți să ne preocupăm de problemele românilor», afirmând că pare că guvernarea se află într-o «ruptură» față de nevoile cetățenilor. (…)”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Moartea lui Dragoș Dumitriu (57 de ani), principala trompetă a propagandei ruse oficiale în limba română (Sputnik.md), i-a smuls lui Iurie Roșca (60 de ani), politician de la Chișinău a cărui carieră a fost pulverizată de dezvăluirea colaborării sale cu KGB-ul fostei Uniuni Sovietice, un text comemorativ-conspiraționist specific intoxicatorilor profesioniști ai Moscovei.
Sâmbătă seara, la scurt timp după moartea lui Dragoș Dumitriu – editorialist la Sputnik.md și fost deputat PRM -, Iurie Roșca a publicat un text în care deplânge dispariția prematură a „prietenului său adevărat”, pe care, fără nicio probă, îl consideră victima „urzelilor din laboratoarele savanților specializați în arta depopulării”, deghizați în „albul imaculat al halatului” medicilor!
Textul bolnav al lui Iurie Roșca, publicat de Geopolitika.ro și preluat cu entuziasm de Sputnik.md, mustește de minciuni conspiraționiste legate de „așa-zisa pandemie” și de „putredul Occident”.
„De la o vreme încoace, Moartea și-a subtilizat uneltele muncii sale. Ea nu se mai mulțumește să ne secere cu coasa. Armele ei sunt urzite în laboratoarele savanților specializați în arta depopulării. Ea și-a lăsat straiele de un negru lugubru, deghizându-se în albul imaculat al halatului eroilor zilelor noastre”, delirează KGB-istul responsabil cu epitaful.
„În această epocă dementă, totul este altfel decât până la punerea în scenă a acestui spectacol funest. Cel care e luat la ochi de către doamna sinistră are parte de două tipuri de transport funerar – unul rapid, iar celălalt ceva mai lent. Primul se deplasează cu viteză maximă, sfidând regulile de circulație și asurzind orașul cu sirenele stridente. Acest transport special mai e numit din inerție de către unii «salvare». Ajuns la destinație, în instituția numită și ea din obișnuință «spital», nefericitul ostatec al salvatorilor e pregătit după toate rigorile OMS de ultimul drum. Iar când operațiunea de salvare e încheiată, pacientul decedat în cele mai bune condiții e înregimentat în statistica zilnică a deceselor trâmbițate pe larg de crainicii regimului. După care mortul, salvat de alte cauze ale decesului decât virusul în vogă, e transportat pe ultimul drum în ritmul lent al pompelor funebre”, scrie trompeta Moscovei.
Iurie Roșca, trădătorul moldovenilor din stânga Prutului
Mesajul integral al KGB-istului Iurie Roșca
„La moartea prietenului meu Dragoş Dumitriu”
„O veste năprasnică mi-a fost comunicată chiar acum. Jurnalistul de la București, bunul meu prieten Dragoș Dumitriu, a încetat din viață. Încă nu mă pot obișnui cu acest gând. După o lună de zile de aflare în spital, s-a stins din viață. Cauza oficială a morții – infarct post-Covid. Altfel nici nu putea fi. În ziua de azi se moare doar din cauza Covid-19 și mai ales la spital. Mă prind la gândul, atât de comun de când cu zisa pandemie, că poate dacă se trata acasă, ar fi evitat sfârșitul subit.
De la o vreme încoace, Moartea și-a subtilizat uneltele muncii sale. Ea nu se mai mulțumește să ne secere cu coasa. Armele ei sunt urzite în laboratoarele savanților specializați în arta depopulării. Ea și-a lăsat straiele de un negru lugubru, deghizându-se în albul imaculat al halatului eroilor zilelor noastre.
În această epocă dementă, totul este altfel decât până la punerea în scenă a acestui spectacol funest. Cel care e luat la ochi de către doamna sinistră are parte de două tipuri de transport funerar – unul rapid, iar celălalt ceva mai lent. Primul se deplasează cu viteză maximă, sfidând regulile de circulație și asurzind orașul cu sirenele stridente. Acest transport special mai e numit din inerție de către unii «salvare». Ajuns la destinație, în instituția numită și ea din obișnuință «spital», nefericitul ostatec al salvatorilor e pregătit după toate rigorile OMS de ultimul drum. Iar când operațiunea de salvare e încheiată, pacientul decedat în cele mai bune condiții e înregimentat în statistica zilnică a deceselor trâmbițate pe larg de crainicii regimului. După care mortul, salvat de alte cauze ale decesului decât virusul în vogă, e transportat pe ultimul drum în ritmul lent al pompelor funebre.
Dragoș era cu trei ani mai tânăr decât mine. Și asta mă face să sufăr și mai mult, de parcă l-aș fi supraviețuit pe nedrept.
Dragoș Dumitriu a fost un publicist de o ținută intelectuală cu totul aparte. Un naționalist cu o cultură generală remarcabilă, un bun cunoscător al câtorva limbi străine, un fin și deseori necruțător analist al realităților politice din țară și a stării de lucruri la scară mondială. Spre deosebire de larga majoritate a colegilor săi de breaslă, el nu s-a lăsat sedus de sireneleeurolatrilor. A fost unul dintre condeiele de frunte ale curentului de gândire și de atitudine suveranist, afirmând adevărul în răspăr cu «gândirea unică» impusă de promotorii «corectitudinii politice». Articolele lui de presă și emisiunile de televiziune pe care le modera incendiau barosanii politicii românești și stârneau lătratul lacheilor de presă ai Sistemului.
Fiind cel mai redutabil condei al echipei de gazetari de la «Sputnik România», el nu s-a lăsat timorat de rețelele de influență marca Soros, sfidând orice etichetare de rusofilie. Într-o Românie colonizată militar, economic, civilizațional și axiologic de către un Occident aflat la cheremul plutocrației globale, Dragoș a apărat cu onestitate și curaj interesele naționale ale țării.
Ori de câte ori ajungeam la București, mă întâlneam cu el și cu ați câțiva prieteni. Lungile noastre discuții la un pahar de vorbă mă făceau să mă simt împlinit. Eu îi aduceam cărți de la Chișinău, el îmi spunea ce cărți au mai apărut între timp în Țară. Starea de fericire în mijlocul acelor câțiva prieteni cu care împărtășeam aceleași valori a fost poate tot ce am trăit mai bun în ultimii ani.
Anume Dragoș Dumitriu a fost moderatorul în cadrul unor lansări de carte, semnate de mine. În 2017, când am prezentat volumul «Ortodoxie și Naționalism Economic» și, respectiv, în 2020, când am scos de sub tipar culegerea de texte «Interesul Național ca Modus Vivendi». Iar pentru a te afișa cu unul ca mine, care sunt un proscris într-o Românie aflată sub dominația unui regim venal, trebuia să ai curaj și demnitate. Lui Dragoș nu i-a fost frică să-și maculeze imaginea alături de un stigmatizat, chiar dacă asta «nu dădea bine la imagine».
Dragoș a avut o dragoste aparte pentru Basarabia. Cunoştea în profunzime istoria acestui pământ, se ţinea la curent cu noutăţile editoriale de la noi, fiind un cititor fidel al scriitorilor noştri.
Am pierdut un prieten adevărat. Ştim că sufletul lui e încă în preajma noastră. Simţim asta şi ne cutremurăm. El ne vede şi ne aude. Mi-e un dor de el de îmi vine să urlu. E oră târzie de noapte. Lăcrimez şi ascult cum ticăie ceasul de pe perete şi cum îmi bate în piept inima. Ritmurile lor distonează, inima o ia înainte, se precipită, de parcă s-a grăbi să întreacă ceasul.
Mă voi ruga pentru el bunului Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l primească la sânul său cu toţi drepţii.
Sincere condoleanţe familiei lui Dragoş Dumitriu. Iată un bun român pe care îl voi purta în suflet câte zile voi mai avea.
Iurie Roşca,
13 noiembrie 2021″
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Deputatul Alexandru Petrescu (PSD) se laudă că cu noua sa „captură” propagandistică: Ovidiu Lipan „Țăndărică”, fost membru al trupei Phoenix. Acesta a semnat joi, pe lista PSD, pentru declanșarea referndumului de demitere a primăriței Sectorului 1, Clotilde Armand.
„Țăndărică” li se alătură lui Robert Turcescu, Mirel Curea, Sorin Roșca Stănescu și Mircea Diaconu, care au semnat deja.
10 august: Mircea Diaconu (actor, ex-ministru, ex-europarlamentar)
19 august: Oviciu Lipan „Țăndărică” (cântăreț).
Anunțul lui Alexandru Petrescu
„Țăndărică a semnat! Ovidiu Lipan Țăndărică a ales astăzi să se implice in inițiativa de demitere a primarului USR-ist de la Sectorul 1.
Omul și Artistul-simbol, care a reprezentat cel mai bine ideea de libertate în România comunistă, s-a alăturat demersului nostru.
Ovidiu Lipan își dorește ca, așa cum va lansa pe 15 septembrie încă un proiect cultural de valorizare a României, și Sectorul 1 să redevină un reper al evenimentelor de clasă, al muzicii bune și al spiritului, nu un fief al gunoaielor, șobolanilor, abuzului și incompetenței.
Suntem din ce în ce mai mulți pentru #capitalacapitalei. Sfidând orice limită a bunului-simț, edilul om-nou și-a luat concediu în starea de alertă instituită chiar la solicitarea sa și simulează buna administrare a urbei lansând jumătăți de adevăr pe rețelele de socializare.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Aurelian Pavelescu, impostorul care a capturat PNȚCD și-l ține ostatic, s-a făcut din nou de râs. S-a repezit ca proasta-n târg și a mușcat momeala aruncată poporului de televiziunile mincinoase Antena 3 și România TV. Pavelescu plătește tribut faptului că se uită la cele două latrine TV ca la niște icoane.
Se uita Pavelescu la Antena 3 sau la RTV (ori la amândouă simultan) și s-a apucat să scrie, fără să se întrebe măcar o clipă (ca avocat, dacă politicianul din el e castrat de orice logică): dar dacă femeia indicată cu săgeată nu e Clotilde Armand?! Și nu era.
Drept urmare, vineri noaptea, la ora 23.16, Pavelescu a postat un mesaj pe anemica sa pagină de Facebook. Un mesaj care, inspirat din răcnetele televiziunilor mincinoase, este la rândul său o mare minciună.
Mai mult, Pavelescu face și o predicție demnă de Mama Omida încovidată: „Avertizez că este posibil ca Clotilde Armand să fugă din țară!”.
De altfel, avocățelul scria și pe 27 iulie, părând să aibă o obsesie: „Probabil că va fugi într-o noapte în Franța”.
Ați înțeles? Într-o noapte, nu la lumina zile! Și în Franța, nu în Serbia sau Madagascar, pe unde s-au ascuns idolii lui Pavelescu!
Mesajul psihotic al lui Aurelian Pavelescu
„CLOTILDE ARMAND, LA PUȘCĂRIE! NU MAI ARE SCĂPARE!
Am spus de câteva luni că Clotilde Armand va ajunge la pușcărie, fără a ști despre imaginile flagrante care-au ieșit azi: ea însăși a băgat mâna în sacii cu voturi. Jocul s-a sfârșit! Nimeni nu mai poate acoperi. Dacă justiția nu reacționează, nici nu mai contează – justiția însăși se va compromite și va intra în colaps, iar Clotilde tot va ajunge la pușcărie, mai devreme sau mai târziu.
Orice activitate a Primăriei Sectorului 1 este suspendată de azi, orice act al Primarului este nul încă de la începutul mandatului!
Vor cădea, în timp, capete din ce în ce mai mari!
Avertizez că este posibil ca Clotilde Armand să fugă din țară”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rusofilul Dan Puric a avut sâmbătă o nouă intervenţie telefonică delirantă la România TV. Actorul de pe „Lista lui Dughin” i-a chemat pe români la „mari proteste” și la o „rezistență hotărâtă” împotriva „acestul guvern criminal”. Puric nu putea rata ocazia de a urca și pe valul conspiraționist anti-vaccinare.
În discursul său plăcut mentorilor moscoviți, actorul de pe „Lista lui Dughin” lansează minciuni ordinare, de genul: „acum nu avem specialiști în medicină” sau „ni l-au scos pe Eminescu, pe Coșbuc, toti domnitorii”.
Dincolo de dezacordul singular-plural („ni i-au scos”, că sunt mai mulți!), șocantă este lejeritatea cu care Puricul propagandei ruse minte grosier, în direct, la TV.
Discursul halucinant al lui Dan Puric
* „În primul rând, eu nu aș condamna românii că sunt divizati, pentru că sunt disperați. Principalul vinovat este acest guvern-marionetă, care este pus să lupte împotriva poporului.”
* „În al doilea rând, acum nu avem specialiști în medicină și nici oameni politici. Păi, ăștia sunt oameni politici?!”
* „Dacă ei au această siguranță în privința vaccinului, să se asigure la consecințe! Cine răspunde penal peste 2-3 ani, când o să apară efecte adverse grave? Iar noi, românii, nu avem dreptul moral să ne lăsăm castrați de o ideologie criminală.”
* „Eu consider acest guvern un guvern criminal. Acești oameni nu dau voie la nicio discuție. Suntem în fața unui fenomen genocidal(cuvânt inexistent în limba română – n. red.). Ne-am lăsat corupți de toate infecțiile și proxeneții Europei, iar în final facem cea mai mare crimă: lăsăm să se corupă sufletele copiilor, iar asta nu ni se va ierta. Vă închipuiți milioanele de părinți disperați care trebuie să intre în abatorul de reeducare sexuală?!”
* „Deci, noi trebuie să vedem cui folosește această bunăvoință extraordinară care vine peste noi? «Bă, vaccinează-te, că altfel te dau afară de la servici și de peste tot!» De ce să așteptăm să ne dea ei afară? Trebuie să luăm atitudine, este de datoria noastră.”
* „Am un mesaj față de forțele de ordine. Au și ei copii și familii. Să nu intervină în forță, că se va întoarce împotriva lor. Mie mi-e mila de ei, că sunt români. Ne trebuie solidaritate sufletească.”
* „Această abjecție de Românie Educatăe ca atunci când se smulg copacii și se produc alunecări de teren. Așa și la noi: ni l-au scos pe Eminescu, pe Coșbuc, toti domnitorii. Nu vedeți că peste tot în Europa sunt fenomene apocaliptice?!”