ziaristii.com

Etichetă: ZIARISTII

  • SUA mai sprijină Ucraina? Războiul de uzură produce fisuri în zidul decizional de la Washington

    Bate un vânt ciudat dinspre Washington spre Kiev, ce pune în antiteză întreg efortul de război american de până acum. Dacă până nu demult discursurile Casei Albe și a Pentagonului cu privire la eventuale negocieri ale Kievului cu Moscova erau identice, apar nuanțe ce dau de gândit, în contextul războiului din Ucraina. 

    Recent, șeful Marelui Stat Major al Armatei SUA, Mark Milley, a spus că posibilitatea ca Ucraina să învingă complet Rusia pe câmpul de luptă e mică. Iarna aceasta, în opinia lui Milley, e un bun prilej pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina.

    Generalul Mark Milley, șeful Marelui Stat Major al Armatei SUA. Sursa foto: www.bing.com

    Acum, când Rusia e slăbită de recentele victorii ale armatei ucrainene și epuizată după lunile de război, generalul american crede că președintele Zelenski trebuie să profite de avantaj, obținând cei mai buni termeni pentru Ucraina.

    Generalul Ben Hodges, fost comandant al US Army în Europa, a făcut notă discordantă la București, unde a spus că militarii ucraineni trebuie să intensifice lupta împotriva Rusiei lui Putin, mai ales acum, când sunt în avantaj tactic, datorită victoriilor obținute.

    Generalul Ben Hodges, fost comandant al US Army în Europa. Sursa foto: www.bing.com

    Rusia trebuie învinsă până la capăt, iar teritoriul Ucrainei, recuperat integral, a spus Hodges. Vladimir Putin și ceilalți vinovați pentru crimele de război din Ucraina fac obiectul cercetărilor Curții Penale Internaționale.

    Cei din jurul dictatorului rus știu că vor pieri odată cu el, dacă nu fac nimic pentru a-l opri, crede generalul american, care a vorbit și despre războiul care se duce acum în interiorul Kremlinului, pentru putere și supraviețuirea după Putin. E rău să pierzi în Ucraina, dar e mai rău să pierzi în Rusia, a spus acesta.

    De asemenea, generalul american Ben Hodges a subliniat că singurii care pot decide când și cum Ucraina va negocia cu Rusia sunt poporul ucrainean și președintele său. Oricine are altă opinie, nu înțelege istoria și faptul că Rusia și Putin vor pierde pe câmpul de luptă.

    Militari ucraineni, pe frontul războiului cu Rusia. Sursa foto: www.bing.com

    Ajutorul pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat Ucrainei, de la începutul războiului până acum, este imens. Miliarde de dolari au ajuns la Kiev. Bani, armament, alimente, logistică și instruire, toate americane, au făcut armata ucraineană să reziste, iar Kievul să nu cadă după trei zile, așa cum Putin își dorea.

    Renunțarea la sprijinirea Ucrainei și forțarea acesteia la negocieri cu dictatorul criminal de la Moscova ar însemna timp de fortificare pentru Rusia și, ulterior, dispariția poporului ucrainean, împotiva căruia Vladimir Putin se va arunca și mai înverșunat și revanșard.

    Încetarea războiului din Ucraina acum ar aduce probleme mult mai mari pentru noi toți, într-un viitor apropiat. Nu doar Ucraina, dar și Europa vor fi angrenate într-un război nimicitor. Dacă vrem pace pentru noi, copiii și nepoții noștri, războiul din Ucraina trebuie să continue până la recuperarea întregului teritoriu ucrainean. La fel, ajutorul american pentru Kiev.

    Lumea liberă dă măsura propriei libertăți și gândiri democratice nu doar în fața Rusiei lui Putin, ci și a Chinei, Iranului, Coreei de Nord și a altor regimuri iliberale și dictatoriale, care pândesc viclean, așteptându-și rândul în confruntarea cu valorile democrației.

    În Ucraina se decide soarta lumii libere pentru mulți ani de acum înainte. De aceea, ajutorul Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Europei pentru Ucraina și lupta ei împotriva Rusiei lui Putin trebuie să continue. Orice altceva e un pact cu diavolul, o sinucidere colectivă.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • S-a sinucis, ca să nu ucidă pentru Putin. Rusul Ivan Petunin: Nu vreau să-mi asum păcatul crimei

    În Rusia lui Putin trăiesc și oameni de o sensibilitate interioară excepțională. Unul dintre ei a fost Ivan Petunin, rusul care a preferat să se sinucidă, decât să ucidă la ordinul dictatorului Putin. Când majoritatea rușilor se hrăneau cu propagandă putinistă, Ivan își punea întrebări existențiale: are rost să trăiesc, ucigând pe alții? Răspunsul său a fost și moartea sa.  

    Decât să ucid, mai bine mă sinucid? O întrebare la care rapperul rus Ivan Petunin a răspuns „Da”. Și s-a sinucis. Știa că va fi obligat să se încorporeze pe frontul din Ucraina. Tânărul, de 27 de ani, și-a explicat gestul printr-o scrisoare de adio, pe care i-a lăsat-o iubitei. Acesta a scris:

    „Nu pot și nu vreau să-mi asum păcatul crimei. Nu sunt pregătit să ucid pentru niciun ideal. Nu am dreptul să ridic o mitralieră și să trag în oameni”.

    Ivan Petunin nu invocă justețea sau injustețea războiului lui Putin. Nu reclamă dictatura putinistă, iar sinuciderea sa nu e un protest împotriva ei. Cu siguranță, ar fi procedat la fel și dacă era ucrainean, chemat să-și apere țara. Ivan contemplă lumea în care trăiește și-i refuză realitatea. Decide că trebuie să părăsească viața, dacă a rămâne în ea presupune uciderea altuia.

    Acest rus nu e filozof și nici preot, dar face cât toți patriarhii Moscovei și pseudofilozofii lui Putin la un loc. Luciditatea sa uluiește și răscolește. Cei care atacă și cei care se apără, în egală măsură, comit crimă. Acesta e adevărul esențial. Restul sunt detalii, în această optică. De aceea, spune teologul Ionuț Mavrichi, eroii neamului ar trebui pomeniți în biserici cu formularea: „Eroii neamului românesc, cu victimele lor…”.

    Ucrainean sau rus, român sau german, fiecare e la fel de om ca ceilalți. Dincolo de calibrul moral, existența fiecăruia și a tuturor la un loc e expresia dragostei Creatorului. Războiul, de apărare sau agresiune, e o reeditare a crimei lui Cain asupra lui Abel. Esențial, omul ucide omul. Iar cu asta, pe el însuși. Rusul Ivan Petunin a preferat să moară de propria mînă, decât să se sinucidă ucigându-și seamănul.

    Când un ideal îți impune să ucizi, acela nu mai e ideal și nici tu vreun mesia. Căutarea idealului nu dezumanizează, ci reabilitează omul, îl reașază în firea sa adevărată. Idealurile autentice nu-ți cer să mori pentru ele, doar dictatorii, ce pavează cu intenții bune drumul spre iad.

    De fapt, nimeni nu are dreptul să-și ucidă aproapele sau departele. Că o facem, e semnul că încă nu am înțeles care e sensul omului pe pământ. Abia când l-a ucis pe Abel, Cain a știut că a distrus singurul motiv de a exista și a fi: celălalt. Fără el, nimic nu are rost.

    Dacă percepția lui Ivan Petunin asupra lumii ar deveni a tuturor, războaiele de pe întreaga planetă s-ar opri într-o clipă, pentru totdeauna. Dictatorii nu ar mai avea cu cine și pe cine să-și construiască împărățiile morții, iar miliarde de oameni n-ar mai trăi coșmarul perspectivei nucleare, a gropilor comune, a pierderii delor dragi, a vieților distruse iremediabil.

    Ivan Petunin dă măsura lumii pe care am construit-o și din care oameni ca el vor să scape cu disperare. Gestul său extrem e o palmă pe obrazul nostru, al celor care permitem monștrilor să plăsmuiască lumea. Ivan este seismograful acestei lumi. Din păcate, a preferat să plece, decât să mai trăiască printre noi. Chiar și o secundă.

    Ivan nu s-a sinucis. Noi l-am ucis.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Cine moare pentru Rusia lui Putin? – Ziariștii

    Poporul rus dă piept cu monstrul pe care l-a creat. Când Putin vorbea în primăvară despre Rusia care va zdrobi imperialiștii americani și Europa, rusului i se umfla pieptul. Acum, fuge spre granițe, cu groaza omului ajuns de răul pe care-l dorea altora. Mulți nu vor scăpa. Nu au cum. Nu au unde.

    Ca și în Uniunea Sovietică, în Rusia lui Putin doar fraierii mor în război. Copiii nomenclaturiștilor stau acasă, la păpică și căldurică, lângă mami și tati. Așa a fost și când s-a plecat în Afganistan sau Cecenia. Sicriele de zinc sunt ale prostimii. Pentru oligarhi există limuzine și lux. Doar nu o să-și lase Dmitri Peskov beizadeaua să moară flămândă și înghețată prin vreo tranșee, printre mujici nespălați.

    Rușii nu vor la război. Adică vor război, dar nu cu ei. Alții să meargă. Eventual, săracii de prin republici de stepă, Siberia și alte exoplanete. Ei să-și vadă de viața moscovită liniștită, de școli, de serviciu, de copii. Să nu vadă bombe și sânge. Moarte. Adică, cum ar vrea și ucrainenii, dar nu pot.

    Când Putin vorbea în primăvară despre Rusia care va zdrobi imperialiștii americani și Europa, rusului i se umfla pieptul. Țara era mare și frumoasă. Azi, fuge spre granițe. Cu avionul sau mașina, cu pluta, pe râuri, pe jos, numai să scape din maica Rusie. Stați liniștiți, fuga lor nu e vreun protest anti-Putin, ci groaza omului ajuns de răul pe care-l dorea altora.

    Poporul rus dă piept cu monstrul pe care l-a creat. L-a născut, prin ignoranță, și l-a hrănit, prin lașitate. Putin e bumerangul pe care rușii l-au aruncat tare și departe. Acum, se întoarce și rade tot ce-i iese în cale. Oameni, popoare, orașe, țări. Inclusiv a lui și pe ai lui. E ca tornada. Se umflă, sorbind înăuntru pe toți și toate.

    Foarte mulți ruși nu vor scăpa. Nu au cum. Nu au unde. Putin îi va lua și-i va duce în locuri pe care nici măcar în negre coșmaruri nu le-au văzut. Vor trăi ei înșiși iadul pe care Rusia l-a plăsmuit. Vor fi târâți prin sânge și groază, printre cadavre și bombe. Iar la sfârșit vor muri, fără cruce la căpătâi, în pământul fierbinte al Ucrainei.

    Infernul lui Dante pălește în fața infernului lui Putin, deși inscripția de la intrare rămâne aceeași: Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați.

    P.S. Oare câți dintre cei care, în fotografie, agitau steaguri în spatele lui Putin fug acum de războiul pe care-l proclama dictatorul, în timp ce ei îl ovaționau?

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma

    Patriarhul Kiril a abdicat de mult de la misiunea sa. El va rămâne în istorie ca patriarhul care a semnat pactul cu diavolul, un antihrist al vremii sale. Ironia tristă a istoriei face ca patriarhul ortodox al Rusiei să fie sluga lui Putin, care-și trage seva din bolșevicii demolatori de Biserică și biserici.

    Îndemnurile criminale ale patriarhului Kiril reflectă disperarea dictatorului Putin, care simte că întreg constructul regimului său se prăbușește. Într-un tablou halucinant, alături de monstrul de la Kremlin stă patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, care a pus Biserica lui Dumnezeu în mâinile mânjite cu sânge ale celui mai înfiorător criminal de la Stalin încoace.

    Departe de a îndemna poporul rus să-și câștige libertatea și demnitatea, patriarhul Kiril instigă la crimă în masă. Predicile sale nu diferă de cele ale imamilor Statului Islamic, care nu se sfiesc să-și transforme adepții în bombe cu ceas, în schimbul Paradisului cu 70 de fecioare sau, aici, Împărăția lui Dumnezeu.

    Kiril al Moscovei L-a evacuat pe Iisus Hristos de pe tronul inimii sale și l-a întronizat pe Vladimir Putin, căruia i se închină necondiționat, cu slugărnicia pe care sclavul i-o arată stăpânului. Ironia tristă a istoriei face ca patriarhul ortodox al Rusiei să fie prizonierul celui care-și trage seva din bolșevicii demolatori de Biserică și biserici, care au ucis în Gulag preoți și episcopi. Spre deosebire de martiri, patriarhul Kiril își pune viața în slujba minciunii și crimei.

    Patriarhul Kiril a abdicat de mult de la misiunea sa dumnezeiască. Veșmintele, barba, crucile, ritualul le-a transformat în forme golite de sens, menite să fure ochiul celor care încă mai au nativitatea de a-l crede pe cuvânt. Ca și diavolul ce-l ispitea pe Iisus Hristos, Kiril își trimite poporul la moarte folosind argumente evanghelice. Crima devine iubire de țară, iar îndeplinirea ordinelor unui criminal genocidar, ascultare de Dumnezeu.

    Actualul cap al Bisericii Ortodoxe Ruse va rămâne în istorie ca patriarhul care a semnat pactul cu diavolul, un antihrist al vremii sale. În timpuri tulburi, când turma sa are cea mai mare nevoie de ajutorul și îndrumarea sa, acesta devine complice al călăului Putin, trădându-și menirea de mesager al păcii și dragostei între oameni.

    Patriarhul ortodox al Moscovei nu doar că nu propovăduiește eliberarea celor robiți de sub securea dictaturii putiniste, dar instigă la ascultarea oarbă pe care el însuși o dă unuia dintre cei mai mari criminali pe care planeta i-a văzut.

     

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • VIDEO-INTERVIU. Remus Cernea, mărturii de pe front. „În Ucraina, când spui că ești român, ești fratele lor. Ne bucurăm de un uriaș respect acolo”

    Pe Remus Cernea, primele zile ale războiului din Ucraina l-au găsit la vama Isaccea, ajutând refugiați ucraineni. Miile de oameni disperați care intrau zilnic în România i-au dat imboldul de a merge în Ucraina și a spune lumii despre genocidul pe care dictatorul Putin îl comite împotriva unui popor independent și suveran. Remus a fost pe frontul războiului, iar acum ne povestește și nouă.

    „Acest război ne privește”, spune Remus Cernea, într-o zi tihnită de vară, pe o bancă în Cișmigiu. Tocmai s-a întors din Ucraina, unde „moartea plutește în aer, deși oamenii încearcă să trăiască normal”.

    Fost deputat, în prezent activist civic, Cernea a simțit nevoia să plece în țara vecină, unde războiul aduce urgie. A ajuns la Lvov, apoi la Kiev, pentru ca la final să meargă la Harkov, pe linia frontului, „unde ai conversație cu moartea”. Zilnic loveau 15-20 de rachete rusești.

    Ajutorul dăruit de poporul român refugiaților ucraineni nu a rămas fără ecou. Remus Cernea s-a simțit bine primit: „În Ucraina, când spui că ești român, ești fratele lor. Noi, românii, ne bucurăm de un uriaș respect acolo”.

    Dar războiul continuă, la fel și uciderea ucrainenilor nevinovați. Ce mai poate face România? „Putem face enorm, în plan umanitar. Ucrainenii au nevoie de ambulanțe, pe front. Chiar nu am putea organiza o strângere de fonduri?”.

    Abia întors din Ucraina, Remus Cernea va pleca înapoi, în luna august: „Vreau să fiu parte din mărturiile care arată lumii ce se întâmplă acolo”.

    VIDEO: Interviul cu Remus Cernea poate fi vizionat aici!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Nici Iranul nu mai vrea să dea arme Rusiei! Ayatollahii s-au răzgândit cu câteva zile înaintea vizitei lui Putin la Teheran

    * Prima femeie-soldat a armatei putiniste, care a ținut morțiș să lupte în Ucraina, a fost lichidată. Lucra în armată de 17 ani

    * Jurnalistă condamnată la 8 ani de închisoare pentru „trădare de stat”, în Belarus, pentru că a relatat de la protestele anti-Lukașenko

    * Dezvăluire-șoc: Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

    * DELIR. Șeful Parlamentului de la Moscova proclamă că Alaska, vândută către SUA în 1867, ar aparține Rusiei! În orașe au apărut panouri pe care scrie „Alaska e a noastră!”

    * A treia țară europeană din NATO care rămâne fără guvern în ultima lună. Rusia lucrează la destabilizarea „inamicului”

    * Parchetul Militar din România îl anchetează pe Putin, după 32 de ani în care n-a reușit să-l trimită în judecată pe Iliescu! Dosarul „Ucraina” se adaugă dosarelor „Revoluția” și „Mineriada 13-15”

    * Căpușe PSD: Grindeanu a numit un agricultor la șefia Autorității Aeronautice – pe fratele lui Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului!

    * VIDEO. Ales președinte al USR cu 71,3%, Cătălin Drulă atacă „guvenarea banditească a PSD și PNL”. Apel către români: „Dați-ne voturile, nu le mai dați bandiților ăstora!”

    * Șeful ANRE, PSD-istul Chiriță, și-a luat expertă: tânăra Alexandra Dinulescu, abia ieșită din facultate. Salariul „expertei”: 3.000 de euro pe lună

    * Încă un om al lui Iliescu rămâne fără certificat de revoluționar: Alexandru Mironov. „Nu există nicio dovadă” că ar fi avut vreo contribuție

    * Rușine istorică la fotbal: campioana României nu mai poate trece nici de turul 1 preliminar al Ligii Campionilor! Eliminată de armeni, CFR Cluj se prăbușește direct în Conference League. Primele două competiții europene ne sunt interzise

  • Să moară Putin, să trăim noi! Visul păcii la hotarul morții

    Ați dorit vreodată moartea cuiva? Sună îngrozitor, dar mulți doresc moartea grabnică a lui Putin. Acum. Să moară, iar războiul să se termine. Din păcate, războiul din Ucraina nu e doar despre Putin. E despre toți ai lui.

    Nu doar ucrainenii își doresc ziua când Vladimir Putin va fi un trup pe catafalc, ci și alte sute de milioane de oameni, terorizați de perspectiva unei Rusii ce se revarsă agresiv peste vecinii ei pașnici.

    Visul morții tiranilor nu e nou. L-au visat și evreii din lagărele naziste, ca și deținuții din Gulagul sovietic. Atunci – Hitler și Stalin; acum – Putin. Cât de probabil e ca visul să devină coșmar? Cine și cum îi va lua locul lui Putin și care-i vor fi apucăturile?

    În 1999, Putin venea la putere nu singur, ci cu foști colegi. Peste 6.000 de membri ai KGB/FSB l-au urmat, umplând toate structurile de conducere ale Rusiei. Au luat tot. Cabinetul președintelui, Consiliul de Securitate, administrația guvernamentală, Ministerul Apărării, al Internelor, al Relațiilor cu Presa, Televiziunea, Radioul și întreaga mass-media, Comitetul de Stat pentru Taxe, Agenția Rezervelor Naționale, Comitetul pentru Redresare Financiară.

    A crede că Putin și camarila sa sunt expresia inerției URSS în secolul XXI e naivitatea celui care încă speră. Putin și ai lui nu sunt ecouri ale fostului imperiu sovietic. Ei sunt URSS-ul teleportat în 2022. E definiția distopiei istorice în care o gașcă de barbari ai Antichității se trezesc direct pe holurile de la Versailles-ul lui Ludovic al XIV-lea. Pentru că nu înțeleg unde se află, se apucă să lovească, să dărâme și să ucidă. Li se pare că ceilalți îi privesc de sus, într-un permanent complex de inferioritate. Singura reacție e mereu ciomagul.

    Dacă Putin moare, rămân cei 6.000 de KGB-ști și vlăstarele lor, revărsate peste o Rusie înapoiată și flămândă, în care dușmanul e mereu în afară. Oamenii lui Putin sunt greu de ucis, au mentalitate agresivă și sociopată. Nu au emoții și dragoste pentru nimeni, în afară de reflexul șobolanului ce-și protejează puii.

    Singura cale de a-l învinge pe Putin e cea militară, la fel cum Hitler a fost suprimat doar când lumea a înțeles că fără zgomotul armelor nu va avea liniștea păcii.

    Jurnalista Anna Politovsakaia spunea: „Ne-am trezit înconjurați de oamenii lui Putin și ai prietenilor lui. Structurile de putere din noua Rusie sunt invadate de cetățeni cu trăsături specifice, având, prin formație, o mentalitate represivă”.

    Aceste afirmații au costat-o viața. Putin a ordonat uciderea ei la 7 octombrie 2006, când dictatorul își serba ziua de naștere.

    Istoria ne învață că, fără complici, un singur om nu poate deveni tiran sângeros. E nevoie de mai mulți, la fel de însetați de putere și de sânge, pentru a transforma lumea într-o vale a plângerii.

     

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Liniștea păcii sau a fricii? Nu e totuna, deși pare

    Liniștea nu e sinonimă cu pacea. Cine vrea liniște, nu dorește neapărat pace. Există liniștea izvorâtă din pace, dar și liniștea născută din frică. În Rusia lui Putin e liniște, dar nu e pace. În România lui Ceaușescu era liniște, nu însă și pace. Și într-un caz, și în celălalt, liniștea e expresia pumnului în gură, a fricii care paralizează.

    În Rusia, liniștea o aduc cei care cad de la ferestre, beau ceai otrăvit ori sunt reduși la tăcere cu un glonț în cap. Morțile lor groaznice dau măsura criminală a celor care le comit. Pentru majoritatea rușilor e de ajuns cât să facă liniște. E o liniște lașă, dar care-i ține în viață.

    În România lui Ceaușescu, Doina Cornea era bătută de Securitate în fața casei ei din Cluj-Napoca, ziua. Românii treceau, vedeau, plecau. Întorceau capul. Ca să aibă liniște.

    Nu dorim să intervenim direct în Ucraina. Dacă vine Putin și peste noi? Dacă ne aruncă de la ferestre sau ne bate, ca pe Doina Cornea? Nu vrem să ne pierdem liniștea. Atunci era Doina Cornea, acum – ucrainenii.

    Cine trece nepăsător pe lângă un om în primejdie, va trece la fel pe lângă 43 de milioane. Camuflăm nepăsarea și lașitatea în împăciuitorism. Churchill spunea: „Împăciuitorul e persoana care hrănește crocodilul cu speranța că va fi mâncat ultimul”.

    Sunt două feluri de liniște: una a nepăsării, alta a implicării. Istoria ne învață că fără liniștea celorlalți, liniștea mea e în pericol. Urmez la rând, ca mielul la tăiere. Nu mă salvez pe mine și nici pe alții. Fac perfect jocul dictatorilor.

    În Evanghelie, Iisus își sacrifică propria liniște pentru liniștea celorlalți. Niciodată a altora pentru a Sa. Există liniștea păcii și liniștea crimei. Din Dumnezeu sau din tirani. Diferența dintre pace și liniște e că liniștea poate fi impusă, pacea – niciodată. Ea e armonia firească între oameni ori nu e deloc.

    Ce fel de liniște ne dorim?

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Garda la Mormântul Ostașului Necunoscut. Dincolo de ritual, realitatea unui război posibil

    Se schimbă garda la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Bătăile ritmice și tari ale patului de pușcă lovind pavajul alungă păsări rătăcite și trezesc plimbăreți toropiți. Mormântul, ritualul, sabia, puștile, mănușile albe, privirile fixe, jerba de flori tricoloră, toate dau măsura demnității și tainei ce-l învăluie pe cel vegheat de flacăra veșnică: Ostașul Necunoscut.

    Ritualul schimbării gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Foto:Paul Palencsar

    Trec des pe lângă Mormântul Ostașului Necunoscut. Locuiesc lângă Parcul Carol, iar platoul din fața Mormântului e mereu scurtătura ideală a celui care vrea să ajungă acasă mai repede, după o zi de muncă. Deseori, ritualul schimbării gărzii îmi apărea periferic, la coada ochiului, în timp ce mă strecuram prin mulțimea de oameni veniți să fotografieze. Plecam.

    Ritualul schimbării gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Foto: Paul Palencsar

    De când a început războiul din Ucraina, privesc cu alți ochi garda de la Mormântul Ostașului Necunoscut. Acum, am ajuns la schimbarea gărzii. Doi militari vin și iau locul celorlalți. Mă opresc și-i privesc. Am timp. Ceva nu mă lasă să-i ignor. Ca ei, alți tineri soldați mor apărându-și țara de invazia Rusiei lui Putin.

    Schimbarea gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Foto: Paul Palencsar

    De fapt, băieții ăștia, care vara se coc la soare și iarna îngheață în ger, tot ei ar trebui să ne apere pe toți de Putin. Totul nu va mai fi ritual, ci un război adevărat. Nu mai pleacă nimeni acasă, când se termină tura, la copii și nevastă. Ar fi pe viață și pe moarte.

    Schimbarea gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Foto: Paul Palencsar

    Mulți ar putea să-și piardă picioarele, mâinile, ochii. Viața. La înrolare, nu știu câți dintre ei s-au gândit că vor prinde un război real, pe bune. Poate da, poate nu. Dar sunt sigur că toți și-ar apăra țara, până la ultimul.

    Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la București. Foto: Paul Palencsar

    Dați-mi voie să cred că România mai are și eroi, nu doar patrioți de carton, care se îndoapă cu ciolan și fasole la 1 Decembrie, dar ar fugi mâncând pământul în caz că Rusia ne-ar da târcoale.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești, nu există altă cale. Iar Putin e diavolul

    De fiecare dată când omul înlocuiește luciditatea cu speranța deșartă, acesta suferă consecințele propriei lipse de discernământ. Pe scurt, își sapă singur groapa în care călăii săi îl vor arunca. S-a mai întâmplat, nu o dată. Ultima oară, în chiar inima Europei. Inițial, Hitler le părea multora omul care e dispus să negocieze. Ulterior, întreaga lume a fost aruncată în război mondial. Atunci, Hitler. Acum, Putin.

    Mai sunt optimiști ce cred că se poate negocia cu Putin. Dar negocierile se fac între oameni, iar Putin nu e om. E o creatură, între crocodil și boa constrictor. A ucis dintr-o lovitură 600 de oameni care se adăposteau în Teatrul din Mariupol. I-a luat câteva secunde. Cu o bombă de jumătate de tonă. La 16 martie 2022. Pe clădire scria mare, să vadă piloții avioanelor rusești: „COPII”. Nu a contat. Ba chiar a incitat, aș spune.

    Cu diavolul nu negociezi. Îl calci pe cap și i-l zdrobești. Iisus a retezat scurt și esențial propunerile otrăvitoare pe care Satana I le-a făcut pe munte și pe Templu. (Matei 4, 1:11) Orice ți-ar spune ori dărui, diavolul vrea să te ucidă. Pentru că îți urăște existența. Dacă mai există în viață un singur om, pentru diavol e cu unul prea mult. La fel pentru Putin.

    Nicolae Steinhardt spunea că dacă diavolul te invită să semnezi o hârtie pe care el însuși a scris „Dumnezeu există!”, nu semna. E o capcană. Vrea să te ucidă, doar că tu încă nu ai aflat cum. La fel și cu Putin. E un KGB-ist care va muri KGB-ist. Un criminal ce desenează lumea cu sânge și distrugere. Ca diavolul.

    Papa Francisc vrea să meargă la Putin. Pentru pace. Foarte bine. Dar va merge să implore pacea, nu s-o negocieze. Nu are cum, nu are cu cine. Oricine încearcă să împartă patul cu un șarpe boa constrictor va fi găsit dimineață mort, înfășurat în chiar ucigașul său.

    Boris Johnson spunea că la negocieri l-a simțit pe Putin ca pe crocodilul care i-a apucat un picior și nu i-a mai dat drumul.

    Cu diavolul nu se negociază. Nici cu reprezentanții lui pământ. Ei trebuie striviți. E singura cale. De fiecare dată, istoria o confirmă.

    Paul Palencsar, jurnalist și teolog

  • Constantin Brâncuși, văzut de fotograful american Wayne Miller. Paris, anul 1946

    În urmă cu 75 de ani, camera de fotografiat îl găsea pe marele Constantin Brâncuși la Paris, în atelierul său. De acolo și-au luat zborul către eternitate păsările măiastre și multe alte lucrări în care geniul lui Brâncuși se descoperea lumii. Datorită fotografului american Wayne Miller, avem șansa de a-l privi pe marele sculptor. Mâna, ciocanul și zbaterea geniului au rămas captate pe film. Pentru noi.

    Constantin Brâncuși, lucrând în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    Într-o dimineață de vară, fotograful american Wayne Miller pășea în curtea plină cu bolovani. Era anul 1946, la Paris. Omul călca printre blocuri de granit, căutând din priviri un nume. Așa i-au spus când plecase din redacția revistei Magnum.

    Curtea în care se afla atelierul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    De la zidul cu săgeată, loviturile de ciocan și daltă se auzeau mai clar, cu fiecare pas. Atelierul lui Brâncuși era după colț. Acolo dorea Miller să pătrundă, cu aparate, lentile, trepiede și lumini. Lumea largă trebuia să afle de cel care spunea cu dalta ce nu putea rosti cuvântul.

    Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    La ușa lui Brâncuși se aștepta. Erau și alții care dădeau să intre. Coloșii de piatră îl priviră pe Miller, apoi se uitară unii la alții. „Altul care ne-o ia înainte.” Se resemnară. Știau că doar Brâncuși le putea da picioare, și ochi, și suflet, să plece în lumea largă. Până atunci, așteptau.

    Mâna și ciocanul lui Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    Ajuns în atelierul lui Brâncuși, marele fotograf a surprins mai mult decât un sculptor la treabă, un om, cu daltă și ciocan, scrijelind bolovani. E suficientă o privire la fotografiile lui Miller ca să simți spiritul geniului gorjean, al celui care mărturisea că nu vrea să dăltuiască pasărea, ci zborul ei. Că nu trupul omului e țelul artei sale, ci aspirația sa existențială.

    Lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
    Lucrări ale lui Constantin Brâncuși, în atelierul său. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum

    După 75 de ani, prin ochii lui Wayne Miller, îl privim pe Brâncuși. Îi vedem, chipul, mâna, ciocanul, spiritul. Scârbit, Brâncuși a părăsit România. Am izgonit geniul, dându-l lumii întregi. Acum, e al tuturor.

    Constantin Brâncuși. Paris, anul 1946. Foto: Wayne Miller, Magnum
    Paul Palencsar, jurnalist și teolog