Etichetă: vladimir putin

  • Iohannis și Stoltenberg, discuții la București despre noua rachetă a lui Putin

    Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a făcut o vizită în România unde s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și alți oficiali. Discuțiile au fost centrate pe noua realitate creată de amenințarea nucleară a Rusiei, care, prin noua rachetă balistică, poate lovi orice oraș din Europa.

    SSC-8 este o rachetă de croazieră, lansată de la sol care poate transporta încărcătură nucleară cu o rază de acțiune de 2.500 de kilometri. Primul test de zbor a fost în 2008, primul test de lansare a fost în 2014. Racheta a intrat în dotarea armatei ruse, încălcând astfel Tratatul de Neproliferare a Rachetelor cu Rază Medie de Acțiune (INF).

    Iohannis și Stoltenberg, discuții la București despre noua rachetă a lui Putin

    „Domnul Președinte Klaus Iohannis și cu mine am discutat, de asemenea, și Tratatul INF. Rusia a implementat un nou tip de rachetă, care încalcă Tratatul. Această rachetă, SSC-8, are capacitate nucleară, este dificil de depistat, poate ajunge în orașele europene”, a anunțat Jens Stoltenberg într-o declarație de presă făcută la Palatul Cotroceni.

    NATO i-au dat lui Vladimir Putin, în luna decembrie, un ultimatum de 60 de zile în ce privește retragerea acestei rachete din arsenalul rusesc. Ultimatumul expiră sâmbătă, 2 februarie. Din acel moment, tratatul de neproliferare între NATO și Rusia se anulează. Nu există niciun semn că reprezentanții Kremlinului vor face vreun pas înapoi.

    „Trebuie să ne pregătim, deci, pentru o lume fără Tratatul INF și autoritățile militare NATO au început deja să se intereseze de consecințe. NATO trebuie să mențină un element eficient de descurajare, precum și o apărare foarte credibilă și puternică”, a declarat domnul Stoltenberg, secretarul general al NATO, adăugând că „trebuie să avem în vedere însă și noi inițiative, pentru că o nouă cursă a înarmărilor nu ar fi în interesul nimănui”.

    Rusia a fabricat în jur de 100 de rachete SSC-8 în 2018

    În februarie 2017, reprezentanți oficiali ai SUA au raportat că Rusia a desfășurat două batalioane de rachete SSC-8, se arată într-un raport publicat de Missile Threat.

    Unu batalion a fost desfășurat la baza de teste de rachete rusești situat în Kapustin Yar, sud-vestul Rusiei. Al doilea a fost mutat în decembrie 2016 de la Kapustin Yar la o bază operațională necunoscută, se arată în același raport.

    Lansator rusesc de rachete cu rază medie de acțiune cu încărcătură nucleară – Foto Wikipedia/Vitaly V. Kuzmin

    „Fiecare batalion cuprinde patru lansatoare, fiecare lansator fiind dotat cu șase rachete estimate. În decembrie 2018, Rusia a produs aproximativ 100 de rachete SSC-8”, conform datelor publicate de Missile Threat, un site specializat în prezentarea și descrierea rachetelor.

    SSC-8 reprezintă o amenințare pentru cetățenii Uniunii Europene

    Noua cursă a înarmărilor a fost declanșată de Vladimir Putin în martie 2018, cu câteva zile înainte de alegerile pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. În acel eveniment, liderul de la Kremlin a prezentat noile arme, susținând că aceste rachete vor putea în curând să lovească orice țintă de pe glob.

    Vladimir Putin a luat la țintă Uniunea Europeană cu noile rachete cu rază medie de acțiune- Foto Facebook/Vladimir Putin, pagina oficială

    SSC-8 reprezintă, în primul rând, o amenințare pentru siguranța cetățenilor din Uniunea Europeană, iar în al doilea rând un motiv de îngrijorare pentru Pentagon care vede în acest pas făcut de Rusia un pericol la adresa stabilității globale.

    „România, după cum am spus de multe ori, susține cu fermitate consolidarea Alianței. Este cea mai puternică alianță care a existat vreodată, dar ca să rămână așa este nevoie de multă muncă. Ne bazăm pe o relație transatlantică solidă, care este indispensabilă pentru securitatea și prosperitatea spațiului euro-atlantic”, a declarat președintele Iohannis, susținând importanța NATO în noul context creat.

    De săptămâna viitoare, cetățenii Uniunii Europene se vor trezi sub amenințarea directă a rachetelor nucleare rusești, o amenințare care n-a existat în ultimii 33 de ani de la încheierea trataului de neproliferare. Acesta a fost semnat în anul 1987 de către președintele URSS Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan.

  • Vladimir Putin, pensionari, pierderea încrederii. Studiu publicat in Rusia

    Președintele Rusiei pierde în mod accelerat încrederea electoratului. Un studiu publicat de cel mai mare institut de sondarea opiniei din Moscova arată că Vladimir Putin a atins cel mai scăzut nivel de încredere din 2006 și până acum, de numai 33%.

    Pentru comparație, după anexarea Peninsulei Crimeea, în iulie 2015, acesta atinsese un nivel de încredere de 71%.

    Această scădere abruptă are legătură cu reforma sistemului de asigurări sociale, noua legislație prevede creșterea vârstei de pensionare la bărbați de la 60 la 65 de ani, iar la femei de la 55 la 60 de ani. Inițial, în lege, vârsta de pensionare la femei era de 63 de ani, dar în urma protestelor de stradă, aceasta a fost scăzută la 60.

    Un video de pe pagina de Facebook al lui Vladimir Putin prin care își promovează autoritarismul, folosind mijloacele moderne de propagandă

    În același sondaj, această modificare legislativă e percepută de ruși ca fiind cel mai important eveniment social și politic din 2018.

    Modificarea vârstei de pensionare e o problemă importantă în Rusia, stat care se confruntă cu o criză a forței de muncă. Migrația spre Occident e destul de mare, iar vârsta redusă de pensionare reprezintă o povară asupra sistemului de asigurări sociale în condițiile în care economia stagnează.

    Pe de altă parte, rușii au o speranță de viață redusă, 66 de ani la bărbați și 77 la femei, media fiind de 71 de ani, locul 105 în lume. Diferența medie de 11 ani între femei și bărbați are un puternic impact social, Rusia fiind o „țară de văduve”. O dată cu mărirea vârstei de pensionare s-au produs puternice modificări sociale. Un bărbat va primi pensie, în medie, un an înainte de a muri, iar o femeie, 11 ani.

    Din cauza impactului acestor transformări, Vladimir Putin a pierdut mult din încrederea publicului său cel mai fidel format din pensionari și salariați în aflați în ultimii ani de activitate.

    Now at a 13-year low of 33.4 percent, Putin’s trust rating hit a high of 71 percent after the annexation of Crimea in 2005 https://t.co/gaMxv3QX0M pic.twitter.com/KQEnzIN0cg

    — The Moscow Times (@MoscowTimes) January 22, 2019

    Moscow Times, un cotidian în limba engleză ce apare în Rusia, anunță datele sondajului de opinie într-o postare pe Twitter 

    Implicațiile politice provocate de această modificare nu vor întârzia să apară, deși autoritarismul lui Putin nu va fi pus în discuție pe termen scurt. Principalul efect va fi acela că o pierdere accentuată a încrederii va complica mult confruntările pentru succesiune.

    Grupările care vor intra în joc au șanse să-i blocheze lui Putin obținerea unui nou mandat, iar în 2024 să apară o schimbare la Kremlin.

    Cel mai mare pericol e acela ca transferul de putere să fie marcat de convulsii politice și sociale, Putin încercând să rămână la putere sau să-și impună un succesor.

  • O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

    Promo la Realitatea TV. Octavian Hoandră își anunță emisiunea de duminică seara. Burtiera se înroșește – „Hoandră: Gerard Depardieu este impresionat de personalitatea lui Vladimir Putin”.

    Începe emisiunea lui Hoandră, dar nu cea de duminică (promo Putin), ci cea de sâmbătă (promo Gușă). Le zice Hoandră, le spune verde-n față: „Succes mare la judo, plus Partidul Realitatea, care se adaugă televiziunii Realitatea… Iată de ce Cozmin Gușă a devenit inamicul unor forțe obscure. Din toate părțile e această teamă de Partidul Realitatea”.

    Invitații, jenați, se abțin. Preferă să vorbească despre violențele din Franța. Doar unul e hotărât pe meserie: Florian Bichir, ex-ziarist (am fost colegi la EVZ). Tocmai s-a întors de la Focșani, unde între felul doi și desert a constatat că baronul Oprișan e „un mare, mare patriot”.

    Bichir: „Aș începe prin a-i felicita pe cei care conduc Federația Română de Judo, în primul rând pe domnul Gușă, pentru că face performanță, pune România pe hartă”. Se întoarce către Hoandră, îl ia la țintă: „Vă felicit pentru interviul cu Gerard Depardieu”. I-ar zice ceva și femeii de serviciu, dar n-o vede prin studio.

    Încep discuțiile serioase, despre politică. Deschidere prudentă, dar precisă: „Eu nu mă pricep la sociologie, dar Cozmin Gușă se pricepe„. Apoi, analiza: „Hai să spunem că aveți 3%, peste 300.000 de români se uită la Realitatea TV. Înmulțești cu doi și faci un partid de peste 600.000!”

    E clar, Partidul Realitatea nu are cum să piardă alegerile…