Etichetă: vlad voiculescu

  • Vlad Voiculescu a scos Spitalul „Matei Balș” de sub influența PSD: a demis-o pe directoarea-paravan a senatorului Streinu Cercel

    Doctorița Maria Nițescu, numită în urmă cu două luni manager interimar al Institutului „Matei Balș” după ce Adrian Streinu Cercel a demisionat (devenise senator PSD), a fost demisă luni de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Decizia a fost luată la aproape o lună de la incendiul din pavilionul nr. V al spitalului.

    Noul manager interimar al Institutului „Matei Balș” este medicul Cătălin Apostolescu, până astăzi directorul medical al spitalului. Acesta nu face parte din „cercul de influență” lui Adrian Streinu Cercel. În schimb, Maria Nițescu era o apropiată a fostului manager, un „paravan” prin care senatorul PSD continua să conducă din umbră spitalul.

    Adrian Streinu Cercel a condus timp de peste două decenii (până în decembrie 2020) Institutul „Matei Balș”, cel mai mare spital de boli infecțioase din România. Institutul se află în subordinea Ministerului Sănătății.

    „Decizia este motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

    Decizia de demitere a Mariei Nițescu a venit după ce Ministerul Sănătății a solicitat, luni dimineață, informații cu privire la decesul unui pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V de la „Matei Balș” în timpul incendiului.

    „Institutul a răspuns printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului și nu a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov. La ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informații și a comunicat Ministerului Sănătății că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenție și că a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30”, arată Ministerul Sănătății.

    Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat, de asemenea, demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului, care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienților internați în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Univ. Dr. Matei Balș” din București, precum și comunicarea cu toate celelalte autorități implicate.

    Ulterior, Vlad Voiculescu a scris pe Facebook: ”Astăzi a fost a nu știu câta oară când am primit informații eronate de la o unitate din subordine. E deja prea mult. Prea mult din ce înseamnă «stat» în țara asta a devenit sinonim cu lipsă de profesionalism, program fix, țâfnă și misecuvenism. Calitatea muncii multora dintre cei din sistem care lucrează în birouri – cei care ar trebui să facă munca medicilor și a personalului medical mai ușoară, mai puțin birocratică, mai cu sens – este pur și simplu din altă epocă. Se produce hârtie, nu valoare. Pentru fiecare om care muncește pe rupte sunt alți 10-20-30… cine mai știe câți… care au o singura grijă: pasarea responsabilității către alții – în jos sau în sus, la stânga sau la dreapta… nu contează, atât timp cât dânsul/dânsa se ocupă strict cu statul la stat. E momentul ca lucrurile să se schimbe. Cândva era o onoare să lucrezi pentru stat, să îți asumi o responsabilitate publică. Trebuie să facem să fie din nou așa… dacă vrem ca țara asta să nu eșueze lamentabil în doar câțiva ani în toate domeniile care contează. Pericolul este cât se poate de real și ne privește pe toți. De astăzi, eu unul nu voi mai avea răbdare”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

    După circul populist în mijlocul minerilor de la Lupeni (județul Hunedoara), senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a descins direct în curtea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Senatoarea Urlătoare a produs scene grotești, demne de cea mai joasă mahala. Urletele tribale au spart liniștea nopții.

    N-a fost incendiu, ci doar o sperietură de incendiu. A fost, în schimb, un spectacol grețos, marca Șoșoacă. Ministrul Vlad Voiculescu și managerul Beatrice Mahler au fost nevoiți să suporte strigătele guturale ale celui mai primitiv personaj de pe scena politică.

    Șoșoacă s-a luat la trântă și cu un bodyguard al spitalului, invocând și de această dată – abuziv – inexistentul drept al demnitarului de a intra oriunde, oricând, fără nicio aprobare, acreditare sau autorizație. După mintea ei, poate intra și la Terapie Intensivă, să sufle în ventilatoarele muribunzilor.

    Este al treilea spital luat cu asalt de Senatoarea Urlătoare, în goana ei nebună după capital politic. În urmă cu trei săptămâni, a vrut să intre la „Matei Balș” (unde încă mai fumega „pavilionul morții”) și la „Sfântul Pantelimon” (unde „a rezolvat” un incendiu care n-a existat).

    Incidentul de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, de la secția mobilă ATI aflată în curtea spitalului, i-a adus la fața locului pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și pe managerul unității medicale, Beatrice Mahler, chiar dacă era duminică seara, după ora 22.30.

    Ministrul a îndemnat-o la decență. Zadarnic!

    Când cei doi dădeau declarații reporterilor, a apărut – ca un vis urât – mahalagioaica Diana Iovanovici-Șoșoacă! Aceasta a încercat să confiște evenimentul, hărțuit mai întâi pe ministrul Voiculescu, căruia i-a adresat întrebări inepte, răcnite, strigate, urlate.

    Vlad Voiculescu i-a spus să păstreze decența, pentru că se află în curtea unui spital.

    Șoșoacă și-a continuat tirada: „Câți oameni trebuie să mai moară până să vă dați demisia? Vorbiți de decență când tot poporul vă cere demisia și nu ați avut decența să răspundeți la solicitarea poporului român? Cum vă simțiti când vedeți că oamenii mor sub conducerea dvs.? Nu vă simțiti vinovat pentru cei 22 de morți de la «Matei Balș»? V-am sunat de multe ori, dar n-ați avut decența să răspundeți la întrebările poporului român”.

    Vlad Voiculescu a trecut prin experiența „Urlătoarea”

    Văzând că Senatoarea Urlătoare e hotărâtă să-și facă numărul, ministrul a ignorat-o. Scandalagioaica s-a îndrăcit și mai tare. Deși nu purta mască, s-a apropiat la două palme de ministru, urlându-i în față de aproape și stropindu-l cu saliva senatorială. A fost momentul când Vlad Voiculescu a mărit pasul, îndepărtându-se de sursa de poluare fonică.

    VIDEO: Isterie senatorială la „Marius Nasta”

    Urlături către bodyguard: „Vei păți ceea ce trebuie să pățească un om care se opune unui demnitar!”

    În acel moment, între ministru și zurbagioaică s-a interpus un bodyguard al firmei care asigură paza spitalului (NEI), ajutat de alți doi-trei colegi.

    Șoșoacă a strigat de zeci de ori, tot mai isteric: „Dă-te la o parte! Dă-te, mă, la o parte! Dă-te, mă, n-auzi? Sunt demnitar al României, am dreptul să intru fără aprobare în orice instituție! Am dreptul să merg oriunde, tu n-ai voie să mă oprești! Nu mă atinge! Ia mâna de pe mine! Ia, mă, mâna de pe mine! Deci, n-ai voie! N-ai voie să pui mâna pe mine! Deci, iei mâna de pe mine! Îți dai seama că ăsta-i abuz în serviciu, ce faci? Cum îți permiți să stai în fața mea? Dă-te la o parte, că am de vorbit cu ministrul Sănătății! Dă-te la o parte, că ai cuvântul meu de onoare că vei păți ceea ce trebuie să pățească un om care se opune unui demnitar! Dă-te la o parte! Uită-te la mine ce-ți spun! Știți că nu aveți dreptul să vă atingeți de un demnitar și să vă opuneți. Deci, în momentul ăsta vă dați seama că veți avea dosar penal, da? Ce-ați ajuns voi, bodyguarzii, în România? Să omorâți oameni pe străzi? Asta sunteți angajați? Habar n-aveți legea, vai de capul vostru!”

    Șoșoacă și bodyguardul

    Agresivitate și amenințări la adresa managerului Beatrice Mahler

    În plin „răzbel” al Senatoarei Urlătoare cu bodyguarzii, a apărut managerul spitalului, Beatrice Mahler. Profitând de bunul-simț al doctoriței, Șoșoacă a interogat-o pe un ton răstit, încercând s-o intimideze.

    Senatoarea ex-AUR a refuzat să răspundă la întrebările ziariștilor, care au chestionat-o în legătură cu prezența ei la spital și cu faptul că nu poartă mască.

    Beatrice Mahler, calmă, în fața unei isterice dezlănțuite

    Dialogul Diana Șoșoacă – Beatrice Mahler

    Șoșoacă: Bună seara. Vreau să știu și eu, cum își permit bodyguarzii dvs. să brischeze un demnitar?

    Mahler: Nu aveau voie să facă chestia asta.

    Șoșoacă: Este filmat tot.

    Mahler: Nu aveau voie.

    Șoșoacă: Au zis că au primit ordin.

    Mahler: N-au primit ordin.

    Șoșoacă: Au primit ordin.

    Mahler: Nu e adevărat.

    Șoșoacă: Atunci, vă rog frumos să luați atitudinea necesară față de ei.

    Mahler: Cu siguranță.

    Șoșoacă: Unde este domnul ministru?

    Mahler: Nu știu.

    Șoșoacă: Păi, trebuie să știți, că sunteți director, nu? Sau dvs. nu știți ce se întâmplă aici?

    Mahler: Directorul Institutului „Marius Nasta”.

    Șoșoacă: Unde este…?

    Mahler: Era cu dvs.

    Șoșoacă: Nu, nu era cu mine. Era cu bodyguarzii dvs., pe care i-ați pus împotriva unui demnitar.

    Mahler: Nu i-am pus…

    Șoșoacă: Vă dați seama ce se va întâmpla, nu?

    Mahler: Cu siguranță…

    Șoșoacă: Vă dați seama ce se va întâmpla, da?

    Mahler: Doamna Șoșoacă…

    Șoșoacă: Vă dați seama ce se va întâmpla, da?

    Mahler: Doamna Șoșoacă, nu i-am pus…

    Șoșoacă: Eu sunt doamna senator Șoșoacă, în caz că dvs. sunteți doamna director, că așa v-ați pronunțat, da?

    Mahler: Doamna…

    Șoșoacă: Unde este domnul ministru Voiculescu?

    Mahler: Era cu dvs.

    Șoșoacă: Era cu mine… Vreau să-mi spuneți și mie, vă rog frumos, ce s-a întâmplat astă-seară la acest institut?

    Mahler: Sigur că da. (Îi explică în detaliu.)

    Șoșoacă: De ce bodyguarzii și-au permis să mă îmbrâncească?

    Mahler: Cu siguranță, bodyguarzii vor da notă explicativă pentru comportamentul pe care l-au avut.

    Șoșoacă: Și scuzele cine le adresează?

    Mahler: Eu îmi cer scuze în fața dvs.

    Șoșoacă: Dvs. nu sunteți de vină față de… raportat la faptele lor, nu?

    Mahler: Ei, ei…

    Șoșoacă: Au spus că dvs. ați dat ordin.

    Mahler: Nu cred că pot să spună asta. De la mine n-au primit ordin. Dvs. aveți dreptul să…

    Șoșoacă: Bun. Cine îi mai învață pe acești oameni să se comporte cu un demnitar? De ce nu l-au ținut de mâini și de ce nu l-au bruscat pe domnul ministru? Sau cumva trăim iar în misoginism? Și dvs. vă fac la fel?

    Mahler: Eu pot doar să vă spun că îmi cer scuze pentru comportamentul lor și că o să dea notă explicativă. (…)

    Șoșoacă: Domnul ministru Voiculescu a fost chemat de dvs. sau a intra singur aicea?

    Mahler: Domnul ministru este șeful meu și poate să vină în orice moment în Institutul „Marius Nasta”.

    Șoșoacă: Am înțeles. Și de unde a aflat că s-a întâmplat acest incendiu? L-ați anunțat dvs.? Ați anunțat undeva?

    Mahler: Nu.

    Șoșoacă: La ce oră s-a petrecut acest incendiu?

    Mahler: La ora zece și jumate.

    Șoșoacă: La zece și jumătate seara. Câte persoane au fost afectate?

    Mahler: N-a fost nimeni afectat!

    Șoșoacă l-a amenințat pe bodyguard

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Moțiunea PSD împotriva lui Vlad Voiculescu, susținută și de AUR, a picat la vot: 161-140

    Moţiunea simplă iniţiată de PSD și susținută de AUR, împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaţilor, după ce luni a fost dezbătută. Rezultatul votului: 140 pentru adoptarea moțiunii, 161 voturi împotrivă și o abținere. Doi deputați, deși prezenți, nu au votat, iar alți 33 au absentat. Camera Deputaților are 337 de membri, iar Senatul 137.

    Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a cerut ca votul pe moțiune să fie secret, însă propunerea a fost respinsă prin votul plenului.

    Votarea unei moțiuni simple prin vot secret ar fi fost o premieră.

    Este prima moţiune simplă depusă de Opoziţie în această legislatură.

    Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

    Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

    Moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 membri PSD, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni. Cu acest prilej, reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.

    În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.

    În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut „atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare, cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

    Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, la dezbaterile de luni, că autorul „direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD. „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016, şi era un început de reformă reală”, a afirmat ministrul.

    Dezbaterile au fost aprinse, cu acuzații dure între PSD, pe de o parte, și Vlad Voiculescu, PNL, USR-PLUS și UDMR, pe de altă parte.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Vlad Voiculescu le dă cu moțiunea-n cap PSD-iștilor: “Vreți să-mi asum răspunderea pentru ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul vostru, într-un oraș condus de 12 ani de PSD”

    Moțiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu s-a întors împotriva PSD luni, la dezbateri, când ministrul Sănătății a făcut un rechizitoriu crâncen chiar fostului partide de guvernământ. Acuzat că ar fi de vină pentru incendiul de la Institutul “Matei Balș”, petrecut la 3 săptămâni după venirea lui Voiculescu ca ministru, acesta s-a folosit de prilej pentru a expune clar ce a însemnat PSD pentru România.

    Moțiunea se intitulează “Incompetența și lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor!”. În esență, baronii PSD – inclusiv cei din Sănătate intrați în Parlament în acest legislativ – îi reproșează lui Voiculescu faptul că, într-o lună și jumătate, n-a reușit să facă performant sistemul pe care ei l-au creat și condus 30 de ani.

    Vlad Voiculescu: „Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Ultimii 3 dintre ei sunt anchetați de DNA pentru mită și angajări fictive”

    Ministrul actual al Sănătății a fost declarat în PSD inamicul public numărul unu. Toate eforturile sunt conjugate pentru blocarea și îndepărtarea acestuia. Voiculescu are mai multe păcate de moarte, în ochii sistemului pe care-l reprezintă PSD: nu poate fi mituit, cunoaște foarte bine ce se întâmplă în Sănătate și e decis să-l reformeze, tăind conductele cu bani publici care merg în buzunarele mogulilor, managerilor PSD și ale firmelor de partid.

    Vlad Voiculescu s-a folosit de prilej luni și, de la tribuna Parlamentului, le-a răspuns: “Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 20 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor ce au inițiat această moțiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel, într-un oraș condus în ultimii 12 ani de zile tot de colegii dumneavoastră, domnul Oprescu, doamna Firea… Aceștia sunt oamenii, toți din PSD, care au avut tupeul să vorbească astăzi despre asumare. Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluție încoace, a avut 12 miniștri ai Sănătății. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniștri ai Sănătății, toți trei anchetați de DNA. Doamna Sorina Pintea și domnul Nicolae Bănicioiu pentru mită – repet, pentru mită! -, domnul Florian Bodog pentru angajări fictive, asemenea fostului lor șef de partid, chiar domnul Liviu Dragnea. Vorbesc de asumare oamenii care au condus ministerul Sănătății în 18 din ultimii 30 de ani, timp în care și-au creat adevărate rețele mafiote, cu filialele lor de partid, cu consiliile lor județene, conectate până chiar și aici, în Parlament. M-aș fi așteptat, dacă le-ar fi păsat atât de mult de sănătatea oamenilor în această lună de zile, să primesc de la parlamentari PSD propuneri de proiecte, de proiecte ambițioase, de spitale, de ambulatorii, de echipamente. Am verificat la registratură, am verificat și în telefon și nu e nimic“.

    Cristian Băcanu, PNL: „PSD este de un cinism patologic. Când Grindeanu era prim-ministru, vorbea de OUG 13. Acum vorbește de Sănătate!“

    Anomalia de a vedea o moțiune de cenzură din partea partidului responsabil pentru eșecul și corupția generalizate din sistemul sanitar a fost descrisă și de Cristian Băcanu, deputat PNL: “O moțiune PSD este de un cinism patologic. Când domnul Grindeanu a fost prim-ministru, a vorbit despre OUG 13, acum vorbește despre Sănătate! Din ultimii 10 ani ați guvernat 7, în care v-ați bătut joc de medici și de pacienți. Acum aveți tupeul să vorbiți despre Sănătate. Să ne amintim ce personaje ați pus la Sănătate! Pe doamna Pintea Sorina o cunoaștem cu toții. Astăzi e trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Înainte a fost domnul Bodog, trimis în judecată tot pentru fapte de corupție. Domnului Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat pentru că a plagiat! L-ați luat și pe domnul Cadariu, ministru în 2016, care spunea că sistemul sanitar este prea bun pentru români. Acesta spunea că și spitalele din Anglia și Germania sunt murdare! Pe domnul Bănicioiu îl știm cu toții pentru că este, de asemenea, trimis în judecată de DNA. Acesta s-a remarcat ca ministrul «avem de toate» și care spunea că sunt condiții mai bune ca în Germania. Mai sunt și alți PSD-iști. Mă gândesc la domnul Adrian Streinu Cercel. Este cel care afirma acum un an de zile că problema Covid-19 e doar un punctișor pe harta Chinei. Între timp au murit peste 2 milioane de oameni în lume. Trebuie spus că a condus «Matei Balș» timp de 20 de ani, până cu o lună înainte de incendiu. Voi, PSD-iștilor, aveți tupeul să le vorbiți românilor despre Sănătate?“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Vlad Voiculescu, inamicul public numărul 1 al mafiei din Sănătate. După ce l-a atacat furibund, PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului

    Vlad Voiculescu, inamicul public numărul 1 al mafiei din Sănătate. După ce l-a atacat furibund, PSD depune moțiune simplă împotriva ministrului

    PSD depune miercuri, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Este încununarea unei campanii furibunde, purtată cu toate gurile de foc, atât de PSD – reprezentantul baronilor din sistemul medical –, cât și de televiziunile mogulilor și rețelele de postaci.

    Încă din momentul în care s-a vehiculat numele său pentru acest portofoliu, Vlad Voiculescu a devenit ținta atacurilor dezlănțuite, din toate direcțiile, de mafia din Sănătate. Ministrul USR-PLUS este cel mai periculos pentru oamenii „din sistem” pentru că știe foarte bine ce se întâmplă în interior și pentru că, în același timp, nu e dispus nici la compromisuri, nici la șpăgi.

    Ca urmare, Vlad Voiculescu este o amenințare existențială pentru rețeaua care jefuiește bugetul Sănătății, iar reformele anunțate de el trebuie blocate cu orice chip.

    Ministrul a fost asaltat cu campanii de linșaj mediatic, calomnii și acuzații false încă dinainte de alegeri. Atacurile s-au întețit pe măsură ce se contura posibilitatea ca el să vină în guvern. Ultimul cal de bătaie al social-democraților și al televiziunilor a fost incendiul de la Institutul “Matei Balș”.

    Deși Vlad Voiculescu nu avea atribuții acolo și era venit în funcție de nici o lună, la țintă n-a fost luat Streinu-Cercel, manager al spitalului 19 ani, devenit în decembrie parlamentar PSD, ci noul ministru.

    Ceea ce fascinează, într-un fel, este îndrăzneala celor de la PSD – un partid construit numai pe rețele de influență, criterii clientelare și de rudenie – de a vorbi despre compentență. Moțiunea social-democraților se numește “Incompetența și lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”. Textul moțiunii va fi discutat în Camera Deputaților săptămâna viitoare.

    Medicul Alexandru Rafila, fiul torționarului securist Alexandru Rafila și desemnat de fostul premier Victor Ponta reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acum ajuns deputat PSD, a acuzat că inacțiunea și incapacitatea de a gestiona pandemia au dominat în această perioadă, și nu acțiunea. Rafila așteaptă ca și parlamentarii coaliției de guvernământ să voteze moțiunea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministrul Vlad Voiculescu: “Nu am informații că ar fi existat alte surse de încălzire decât cele firești într-un spital, dar așteptăm ancheta“

    Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a declarat vineri dimineață, la Digi 24, că n-are informații despre existența unor reșouri în aripa de clădire de la Institutul “Matei Balș”, unde un incendiu a ucis, în zori, 4 persoane. B1 TV a lansat, citând surse din cadrul pompierilor, ipoteza că dezastrul a pornit de la un scurtcircuit produs de un reșou.

    Au fost mutați zeci de pacienți de la “Matei Balș”, unii în alte pavilioane ale aceluiași spital, alții  – în diferite unități spitalicești din București. La fața locului au venit ministrul Sănătății, dar și membrii Corpului de Control al ministrului. S-au format echipe care iau legătura cu familiile și cu spitalele unde au fost mutați pacienții.

    Vlad Voiculescu spune că așteaptă rezultatele anchetei, înainte să se pronunțe, dar nu știe despre existența vreunui mijloc improvizat de încălzire: “N-am informații că în clădirea respectivă ar fi existat alte surse de încălzire decât cele firești într-un spital, dar avem nevoie de această anchetă, de rezultatele anchetei. (…) Existau avize pentru lucrările care s-au făcut acolo și vedem în ce măsură existau și celelalte documente necesare pentru funcționarea respectivei clădiri, dar este vorba despre o clădire mai veche, care a fost renovată de curând și Institutul Matei Balș nu a dus lipsă de finanțare în anii din urmă, a avut un management stabil. Vorbim despre o situație foarte diferită în ce am văzut la alte spitale, precum Piatra-Neamț, unde știm că au fost o mulțime de manageri schimbați. (…) Trebuie să vedem cauzele înainte să ne pronunțăm asupra a ceea ce s-a întâmplat“.

    Ministrul spune că intervenția autorităților a fost promptă și eficientă, oamenii fiind transferați rapid. Cei 4 oameni care au decedat n-au putut fi salvați pentru că incendiul izbucnit a fost “relativ violent”: „Sunt inclusiv la «Matei Balș» pacienți în Terapie Intensivă și mai sunt câteva cazuri, care, da, sunt la Terapie Intensivă în spitalele în care au fost transferați. (…) Ce aș vrea să subliniez este că intervenția a fost extrem de rapidă și eficientă, am ajuns la fața locului relativ repede după ce s-a produs incendiul, pompierii și celelalte echipe au intervenit prompt și transferurile au fost făcute foarte rapid. La momentul la care am făcut declarații, pacienții fuseseră în întregime transferați fie în alte secții din Institutul Matei Balș, fie la alte spitale din Capitală. Vorbim despre 102 pacienți, vorbim despre o clădire întreagă. (…) Incendiul a fost relativ violent, se văd urmele pe clădire“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministrul Sănătății anunță anchetă după ce, în doar 8 zile, 1.353 de tineri fără boli s-au vaccinat „pe pile”, deși le venea rândul abia în etapa a 3-a

    Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat miercuri, în prima conferință de presă de după învestire, că a dispus începerea controalelor la centrele de vaccinare, după ce s-a demonstrat că presa a avut dreptate, iar într-o săptămână 1.353 de persoane s-au vaccinat “peste rând”, fără să fi avut dreptul.

    Conform criteriilor făcute publice, în etapa a 2-a a campaniei de vaccinare anti-Covid au prioritate vârstnicii peste 65 de ani, bolnavii cronici și o puzderie de categorii profesionale socotite de guvernanți “lucrători esențiali”.

    În practică, anchete ale unor jurnaliști de la mai multe publicații au demonstrat că există un fenomen de fraudare masivă a sistemului. Numeroase persoane s-au vaccinat “pe pile” sau mituind personalul medical, desi nu se încadrau la niciuna din categoriile prevăzute la etapa a 2-a.

    În doar 8 zile, 1.353 de persoane s-au vaccinat “pe pile”, deși le-ar fi venit rândul abia în etapa a 3-a!

    Jurnalistul Emilian Isailă, unul dintre cei care au făcut astfel de reportaje, a exemplificat concret cu un caz de la Buftea, unde 4 tineri au fost băgați “peste rând” de personalul medical. Inițial, cei 4 s-au recomandat ca fiind ziariști. Luați la bani mărunți de adevăratul jurnalist, aceștia au dat înapoi, iar angajații care i-au favorizat au prezentat o altă explicație: erau “bolnavi cronici”.

    Sistemul este fraudat de lucrătorii de la centrele de vaccinare profitând de o breșă în procedură. Te poți vaccina “peste rând” și apoi înregistra în sistem chiar dacă nu ai fost programat și nici nu faci parte din vreo categorie dintre cele prevăzute. Totul depinde doar de bunăvoința celor de la centrul de vaccinare.

    Inițial, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, care coordonează campania de vaccinare, a refuzat, mai multe zile la rând, să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști pe această temă. El nu a vrut să divulge nici câți oameni care nu corespund criteriilor “au sărit rândul” și s-au vaccinat, deși avea toate datele la zi.

    În fața presiunii, ministrul Vlad Voiculescu a recunoscut în conferința de presă că există o problemă: “Am descoperit că, între 15 și 23 ianuarie, în Registrul de Vaccinări sunt 1.353 de persoane vaccinate, marcate ca eligibile pentru etapa a 3-a. Ar putea fi erori de introducere a datelor sau cineva chiar a sărit peste rând. Știm din presă că lucrul ăsta s-a mai întâmplat“.

    El a spus că va trimite echipe în control. Pe cei vinovați “îi asigurăm acum de avertismente disciplinare, în curând vom putea vorbi de sancțiuni”.

    Ziaristii.com s-a numărat printre publicațiile care au semnalat problemele din campania de vaccinare.

    Conform lui Vlad Voiculescu, până miercuri, 27 ianuarie, la ora 12.00, se vaccinaseră 530.000 de persoane în România. El spune că “maximum 25% dintre cei vaccinați în etapa a 2-a ar trebui să fie alte persoane decât cei bătrâni și bolnavi. Este esențial să păstrăm acest raport echitabil de vaccinare, ca să garantăm sfârșitul pandemiei cât mai rapid, adică mai întâi să-i protejăm pe cei vulnerabili”.

    Sunt mai multe centre de vaccinare cu circuit închis, pentru “speciali”, decât centre pentru oamenii „de rând”!

    Pentru a se evita pe viitor fraudarea sistemului și menținerea proporției de 75% pentru vârstnici și bolnavii cronici în etapa a 2-a, Voiculescu spune că a discutat deja cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) pentru a se lua măsurile necesare.

    Deși a spus că n-are niciun conflict cu medicul militar Gheorghiță, care coordonează campania națională de vaccinare, ministrul Voiculescu a făcut mai multe remarci care arată probleme majore. Vlad Voiculescu a dezvăluit că, în acest moment, în România sunt mai multe centre de vaccinare pentru categorii privilegiate de personal decât centre de vaccinare „pentru popor”.

    De asemenea, în destule centre, evidența se ține încă pe hârtie, și nu online. Iar între Registrul Național pentru Vaccinare (RENV) și platforma de programare nu există o comunicare, din acest motiv apărând numeroase sincope.

    Vlad Voiculescu: “Există o platformă de programare și Registrul Național pentru vaccinare. Ei bine, acestea două trebuie puse împreună. Există 30% dintre oameni care sunt în RENV și nu sunt în platforma de programare Sunt oameni care merg în centrul de vaccinare sau sunt centre de vaccinare care nu sunt informatizate și lucrurile se fac pe hârtie. Trebuie să mergem cât mai mult spre o digitalizare și o clarificare a procesului respectiv Avem în acest moment mai multe centre cu circuit închis, decât centre cu circuit deschis. Circuit închis înseamnă că doar anumite categorii se pot programa. Lucrul acesta ne îngrijorează“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Pavel Abraham e omul lui Dodon în Basarabia. „Milițianul” pro-infractori o sfidează pe președinta Maia Sandu, care l-a dat afară

  • Vlad Voiculescu, îndoliat: „Am avut o mamaie la țară și o bunică la oraș. În ultima lună le-am pierdut pe amândouă”. Una avea Covid

    Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a trecut printr-o perioadă de coșmar. În prima sa lună din noul mandat de ministru, și-a pierdut ambele bunici: una la oraș și una la țară. Cea de la țară, soră medicală în tinerețe, a fost lovită și de Covid-19.

    Mărturisirea emoționantă a lui Vlad Voiculescu

    „De 20 de ani încoace am trăit cu o teamă. Teama să o pierd pe mamaie – bunica mea din satul în care am crescut.

    Nu mai știu exact când, dar cândva aproape de momentul când știam că voi pleca din sat la facultate, mi-am dat seama cât de importantă este pentru mine, că este bolnavă și cât mi-e de frică să o pierd.

    De fiecare dată când sunam sau eram sunat, îmi era teamă. Și de fiecare dată când plecam de la ea, dupa ce mă conducea până în prag sau până la poartă, când ea nu mă mai vedea, îmi făceam cruce și îi mulțumeam lui Dumnezeu că e bine.

    Am avut o mamaie la țară și o bunică la oraș. În ultima lună le-am pierdut pe amândouă.

    Bunica mea de la oraș pur și simplu nu a mai vrut să trăiască. Cred că îi ajunsese și își încheiase cumva socotelile.

    Mamaia de la țară ar mai fi stat o vreme cu noi. A căzut însă în casă pe 23.12, în mod ironic cumva… tocmai în ora aceea cât am fost la audieri în Parlament și nu mi-a sunat telefonul.

    A căzut în casa ei, casă în care nu ne-am învrednicit să dărâmăm din timp pragurile. Poate că ar fi schimbat ceva, poate nu. Corpul ei era deja fragil. A căzut și nu și-a mai revenit după operație. Târziu am aflat că trecuse și prin Covid-19, deși nimeni altcineva din familie nu a fost infectat și toți am stat departe de ea. Nenorocitul de virus a slăbit-o și mai tare.

    Ne consolăm acum cu gândul că nu și-ar mai fi putut reveni, că nu ar fi vrut nicicum să depindă de alții. Când toată viața a avut grijă de noi toți, nu i-ar fi plăcut să aibă acum cineva grijă de ea. Ne consolăm cu gândul ăsta și cu recunoștința pentru tot ce a fost.

    Nu a fost timp și nu am avut putere încă să mă gândesc la tot ce a însemnat pentru mine… Câteva lucruri îmi sunt însă clare.

    În lumea asta, în care totul se schimbă aproape de la o zi la alta, mamaia mea nu s-a schimbat de 30 de ani încoace. Și nu doar ea, ci totul: casa, curtea, ulița, mirosul și bunătățile din bucătărie. La mamaie era mereu cald, mereu bine, mereu acasă, într-un fel pe care sper să-l mai găsesc cândva în viața asta, dar nu mi-l pot imagina acum.

    În lumea asta, în care ne judecăm unii pe alții pentru făcute și nefăcute, mamaia mea niciodata nu m-a judecat. Niciodată.

    În lumea asta, în care aproape în orice moment cineva îți cere ceva, mamaie nu mi-a cerut niciodată nimic. Niciodată. Nimic. De fapt, nu-mi amintesc să fi cerut de la altcineva vreodată ceva. Poate fusese cândva și despre ea, dar eu nu-mi amintesc. Îmi amintesc însă cum ne certa: «De ce ai dat banii pentru mine, mamaie? Că sunt bănuții tăi, munciți… nu-mi trebuie mie, mamă…».

    În lumea asta, în care ne planificăm orele în calendare electronice și plecările din timp, ea ne aduna pe toți în cele mai importante zile din an, oriunde am fi fost prin lumea asta. Și culmea: făcea asta fără măcar să ne cheme. Pur și simplu, știam că trebuie să fim acolo.

    Mamaia mea avea vreo 6 clase.

    Avea mâncăruri și cuvinte inventate de ea: de câțiva ani spunea că este «dăhupită» (adică obosită tare), câteodată se plângea că este «boșilcată» (adică nu mai era așa de subțirică precum fusese toată viața), iar când cineva apropiat spunea ceva greșit, zicea doar atât: «Hai, mă…, păi ce-ai? Ai tâmpială?».

    A fost soră medicală cândva. A făcut apoi TBC și a rămas acasă, unde a trudit pentru toți. Bunicul meu a fost măcelar și au avut gospodărie, la care câteodată mai lucrau și alții. De aproape 30 de ani a rămas singură. Mamaie gătea pentru toți. Ne-a gătit de fiecare dată când ne-a adunat, până la sfârșit.

    A vrut să aibă copii cu școală. Și a avut: medic și învățătoare. Dacă ea în copilărie se ducea în fiecare zi cu oile, pe copiii ei nu i-a lăsat să facă niciun fel de muncă fizică – «lasă, fac eu, ei să învețe carte!».

    A avut 4 nepoți. Ne-a iubit pe toți fără rest, și noi pe ea la fel.

    Mie mi-a arătat asta cu vârf și îndesat, în fiecare zi a vieții mele. Sper să-i fi întors măcar o părticică înapoi.

    Îi datorez mai mult decât aș putea vreodată povesti.

    Ultima dată când am vorbit a fost la începutul săptămânii, într-o noapte după serviciu, când am reușit să ajung la ea. Noi ne strângeam într-un fel anume mâna. «Să ne vedem cu bine, mamă.» Știam amândoi că s-ar putea să nu ne mai vedem pe lumea asta.

    Îmi e îngrozitor de dor de ea. Dacă vă rugați, rugați-vă și pentru mamaia mea: Cornelia Voiculescu.

    Dacă mai aveți bunici sau vreo mamaie… știți voi mai bine ce aveți de făcut.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministrul Vlad Voiculescu anunță reformarea din temelii a sistemului medical. „Vor fi schimbări peste tot, fără excepție!”

    Amânată de decenii, reforma radicală a sistemului medical va începe în forță în perioada imediat următoare, a anunțat ministrul Vlad Voiculescu luni, într-un interviu video acordat publicației Epochtimes-romania.com.

    Ceea ce spune ministrul USR-PLUS că va face seamănă mai degrabă cu o revoluție, decât cu o reformă: vor fi schimbați masiv șefii de instituții, rămâne un singur secretar de stat, la CNAS va veni un expert român de la Londra.

    Cutremurul e de așteptat să fie vizibil imediat la televiziunile mogulilor și în mediul online, prin campanii de linșaj public pornite împotriva ministrului și a oamenilor pe care-i va aduce. Sistemul medical, disfuncțional și corupt, este feuda marilor baroni din Sănătate, care fac un jaf monstruos de decenii. Conectați și susținuți politic, ei au fost până acum de neînvins.

    Potrivit lui Vlad Voiculescu, schimbările se vor produce pretutindeni: atât la Ministerul Sănătății, cât și în unitățile din subordine.

    Va rămâne un singur secretar de stat. La Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va veni Adrian Gheorghe, un expert care lucrează de peste zece ani la Oxford. Urmează și un audit la minister.

    „Vor exista schimbări la toate instituţiile din sănătate la toate instituţiile centrale fără excepţie“

    Vlad Voiculescu spune că nu va face o vânătoare de vrăjitoare și n-are de gând să dea afară oamenii doar ca să fie puși alții în loc, pentru că pe el îl interesează sistemul care nu funcționează, și nu să-și plaseze propriile pile în funcții.

    • “Vor exista schimbări peste tot, începând de la secretarii de stat din Ministerul Sănătăţii – va fi unul singur care va rămâne din vechii secretari de stat. Vor exista schimbări la toate instituţiile din sănătate la toate instituţiile centrale fără excepţie, vor exista schimbări. De asemenea, în toate structurile de mai jos, dar nu trebuie să le vedem pe toate de la început.”
    • „Eu nu fac parte dintr-o construcţie politică care să aibă în buzunar nişte cadre (…) pe care să le plasăm într-un loc sau altul.”
    • „Fiecare om care e deja în administraţie şi vrea să lucreze, vrea să pună umărul la o schimbare reală în bine pentru români este binevenit să o facă în continuare. Şi, de asemenea, cine vrea să pună umărul din afara administraţiei, fie că este membru de partid sau nu, este binevenit să îşi trimită CV-ul la [email protected] Este locul în care oricine îşi poate trimite CV-ul şi cu o parte dintre aplicanţi pot să am o discuţie. Încercăm să aducem cei mai buni oameni.”
    • „Dacă patru ani de zile am vorbit împotriva politizării managementului de spitale, cu siguranţă nu voi face ceea ce am blamat în această perioadă, şi nu este vorba numai de mine. Din fericire, USR-PLUS este un altfel de construcţie politică. Nu vreau să spun că USR-PLUS urăşte politizarea, dar nu are o mare stimă pentru ea, pentru politizarea instituţiilor publice.“

    „Trebuie să fie oameni care să poată să ducă, oameni care au mai implementat astfel de schimbări, care au experienţă internaţională şi o experienţă românească destulă“

    Aria de selecție pentru aducerea oamenilor potriviți nu se va restrânge, așadar, la clasicul “noi ș-ai noștri”, spune ministrul. Vor fi aduși și specialiști care nu sunt membri de partid și chiar din străinătate, singurul criteriu fiind competența.

    Vlad Voiculescu: “Nu e vorba neapărat de a judeca o persoană, mai degrabă ne uităm la cum au funcţionat anumite instituţii şi dacă vrem o schimbare. Şi vrem ca această schimbare să se petreacă într-un anumit ritm, atunci evident că avem nevoie alături de noi de oameni care pe de o parte să aibă acelaşi set de valori cu noi – şi asta este foarte important -, pe de altă parte trebuie să fie oameni care să poată să ducă, oameni care au mai implementat astfel de schimbări, care au experienţă internaţională şi o experienţă românească destulă cât să fie credibil că noi chiar vrem să ne ţinem de treabă“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    De ce a greșit Rareș Bogdan atacându-l pe Vlad Voiculescu

    Nu mă număr printre jurnaliștii care dau un cec în alb USR-PLUS, indiferent ce face noua formațiune condusă de Dacian Cioloș și Dan Barna. Dimpotrivă, am purtat recent câteva mici războaie cu cei pe care i-am numit ”talibani” USR-PLUS, adică acei susținători care devin agresivi atunci când îți permiți să le spui ce nu le place să audă.

    Sau care, indiferent de argumente, precum „trumpiștii” sau fanaticii AUR, îți sucesc ideile ca să fie ca ei, nu ca tine, dovedind că nu-i interesează adevărul, ci doar adevărul lor, idolatria împinsă la extrem sau, hai să spunem, crezul politic bazat pe o loialitate soră cu fanatismul, nu cu buna-credință.

    Am vrut chiar să renunț la a mai comenta politic, întrucât nu ajută la nimic să spui sincer cum vezi tu tabloul realității, atâta vreme cât lumea așteaptă de la tine doar să-i confirmi fie iubirea, fie ura față de un tovarăș politic sau altul.

    O spun din nou, ca să fie clar: agresiunea continuă a acelui filon radical din USR-PLUS (pentru că există și un filon decent, echilibrat și de bun-simț) față de PNL în campania electorală nu a ajutat pe nimeni: nici USR-PLUS (15% e un scor foarte slab, chiar dacă e peste cel de acum 4 ani, dar AUR are 10% și nu exista în 2016), nici PNL (25% e un scor de asemenea slab, provocat și de atacurile USR-PLUS, dar și de uzura guvernării Orban, care a avut totuși marele merit de a-și asuma salvarea țării după Dăncilă, în pragul pandemiei), nici pe Klaus Iohannis (care nu mai poate spera la reformarea statului anunțată înainte de alegeri), nici România (care va avea o guvernare slabă, fără o majoritate solidă, cu două partide ca șoarecele și pisica).

    Am repudiat talibanismul anti-liberal nu pentru că sunt „plătit” de PNL, cum m-au acuzat fanii radicali ai USR-PLUS, ci pentru mai binele tuturor: al USR-PLUS, al PNL, al lui Iohannis și al României. O guvernare cu procente mai multe pentru fiecare era mai bună pentru toți. Inclusiv pentru votanții PSD!

    Din păcate, ura a contat mai mult, iar rezultatul acestui război USR-PLUS – PNL a fost dezamăgirea publicului de dreapta, care n-a mai ieșit masiv la vot, din care cauză vom suferi cu toții 4 ani de zile. Dar ce-a fost a fost, tragem aer în piept și mergem mai departe cu speranța că toți vom fi învățat ceva din aceste ultime luni.

    În cele din urmă, guvernarea își intră în pâine… pas cu pas, dar așa cum spuneam și la finele anului trecut, lucrurile nu arată prea bine pentru Cabinetul Cîțu.

    Motivul principal: tensiunile latente de tip CDR din interiorul noii alianțe, care arată că o putere născută din dușmănie trăiește mereu cu sabia deasupra capului.

    Pentru a nu repeta eșecurile Convenției Democrate sau pe cele ale Alianței D.A., noua coaliție ajunsă în decembrie la putere are nevoie de un Cod de conduită internă și de un Consiliu de Coordonare format din liderii PNL, USR-PLUS și UDMR, care să gestioneze orice situație cu potențial distructiv. Asta, dacă-i interesează să nu ne trezim repede cu PSD ]napoi la guvernare…

    Din acest motiv, personal o să fiu în permanență avocatul unității cu orice preț. România este o țară bolnavă în principal din cauza ADN-ul ei conflictual și a incapacității de dialog. Asta se vedea și între oamenii de rând, dar și în politică.

    Din această cauză, aproape nimic nu merge bine, orice idee bună sfârșește sfâșiată de o armată de deștepți (nu că n-ar fi deștepți). Orgoliul este cel care dictează relațiile sociale, nu rațiunea și armonia întru scopul împlinirii binelui comun.

    E clar că toți greșim, e clar că unii nu sunt cinstiți, e clar că alții sunt mai buni decât ceilalți. Dar nimeni nu poate face binele de unul singur, are nevoie de aliați. Altfel, degeaba știi ce să faci dacă nu poți. Teoria nu ajută prea mult, nici bunele intenții, ci practica și pragmatismul, chiar dacă acestea din urmă te obligă deseori la supliciul compromisurilor.

    Dar nicăieri în lume nu s-a construit civilizația fără compromis. Nu înseamnă să accepți situații compromițătoare, ci să ai înțelepciunea de a nu pica în capcana orgoliului pentru a i-o „trage” celuilalt sau a profita de un rateu al partenerului pentru a-l plesni când îi este lumea mai dragă.

    Din acest motiv, nu mi se pare deloc inspirat atacul lui Rareș Bogdan la adresa lui Vlad Voiculescu.

    Tocmai pentru că am făcut scut în jurul PNL atunci când fanaticii USR-PLUS s-au năpustit asupra liberalilor, nu văd cu ochi buni acum, când nici n-au intrat bine în pâine noii miniștri, să folosești un rateul al sistemului (cazul bătrânului lăsat ore bune fără asistență medicală la Spitalul din Corabia – Olt) pentru a pune tunurile pe Vlad Voiculescu (USR-PLUS), ministrul Sănătății din Guvernul Cîțu.

    La întrebarea ”Ce puteam să fac?”, pe care și-a pus-o lui însuși Vlad Voiculescu, spune Rareș Bogdan: ”Nu am nicio intenție de a mă certa cu cineva, cu atât mai puțin cu Vlad. Am încercat să fiu cât se poate de civilizat, prietenos și constructiv. Doresc doar să nu eșuăm. Sa răspundem la așteptările imense ale oamenilor, mințiți și dezamăgiți în ultimii 75 de ani, adică de trei generații. Ce puteai să faci în plus, Vlad? Am să-ți spun cu decență și prietenie. Nu să trimiți potera, firește (nefericit răspuns!), ci să ieși public și să-i ceri primarului din Corabia să-l demită urgent pe șeful Spitalului Orășenesc. Să ceri tu, prietene, să-și dea demisia, dacă mai are un dram de onoare, acel medic. Ce vină are directorul – mă vei întreba, probabil – pentru indolența crasă a personalului medical? Îți spun acum: atitudinea personalului spitalului este consecința neimplicării directorului în a schimba mentalitatea toxică a angajaților. Șeful unității dă tonul! Iar tonul face muzica”.

    Pe fond, europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL are dreptate: parte din crizele mici sau mari din spitale sunt provocate de managementul prost.

    Dar asta nu e o chestiune de rezolvat într-un scandal de moment, cere timp și o strategie performantă, care să fie respectată inclusiv de alte guvernări viitoare.

    Și nici nu trebuie să fie un motiv pentru a alimenta în continuare rivalitatea PNL – USR-PLUS, pentru că, la final, ca și în alegerile din 6 decembrie, toți vor avea de pierdut.

    Îl înțeleg pe Rareș Bogdan că a simțit nevoia să-i întoarcă atacul lui Dacian Cioloș, care la fel de greșit s-a repezit la gâtul PNL și al noului ministru al Educației, când nici nu se bătuse în cuie guvernarea, pe motiv că Sorin Cîmpeanu este „traseist” și aduce în guvern păcatele trecutului.

    Am mai spus că este o imensă greșeală a noii puteri să nu folosească în interes propriu „traseismul” inventat, aplicat și consolidat de PSD, care a viciat mult România.

    Dar el trebuie eliminat abia după ce aduci situația la normal și nu-i arunci la coș pe toți cei care, din interesul comunității lor, au fost nevoiți să schimbe barca pentru a-și vedea realizate investițiile, proiectele, planurile la primărie sau orice altă instituție.

    Vedem acum că acest „traseist” pe nume Sorin Cîmpeanu este unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației, într-un domeniu de care au fugit toate partidele în afară de PSD, pentru că este plin de caracatițe ale corupției, ale slăbiciunilor profesionale și prejudecăților antieducaționale (vezi procentul mare de anti-vacciniști din învățământ).

    După cum, la fel de bine, Vlad Voiculescu are toate motivele să fie un ministru foarte bun al Sănătății, într-un domeniu de asemenea foarte complicat și deopotrivă sensibil, mai ales acum, în vremuri de pandemie.

    Dar pentru ca ei să demonstreze ce pot, nu pot fi bombardați din fașă de Dacian Cioloș sau Rareș Bogdan atunci când apare pe piață primul motiv pe care îl poți folosi lejer împotriva oricui.

    Mi-e clar că ieșirea lui Rareș Bogdan este o poliță anti-USR-PLUS provocată de atacurile vechi și noi ale oamenilor lui Barna și Cioloș la adresa liberalilor. Dar la fel de clar îmi este că plesneala anti-Voiculescu nu ajută pe nimeni. Eventual, pe Rareș Bogdan să puncteze în PNL în competiția din ce în ce mai evidentă cu Ludovic Orban.

    Dar la ce bun un Rareș Bogdan președinte PNL, peste un partid prăbușit și sub 25% sau mai jos, dacă actuala guvernare va eșua?

    Acest gen de atacuri reciproce trebuie să înceteze! România a așteptat prea mult izbăvirea de PSD, Dragnea, Ponta, Tăriceanu, a plătit un preț mult prea mare de sărăcie, emigrare și chiar moarte prematură (vezi halul sistemului sanitar lăsat moștenire de PSDragnea).

    Avem nevoie mai mult decât oricând de unitate, de reguli, de comunicare onestă. Actuala guvernare e condamnată la succes, pentru că ajung cei 30 de ani de PSD-ism care ne-au adus în sapă de lemn!

    Iar succesul nu se obține așa, chiar dacă există oricând motive de supărare, nemulțumire sau frustrare. Succesul unei echipe vine în primul rând din unitatea echipei, din management performant de grup, din bună-credință.

    Pentru asta, liderii trebuie să dea semnale clare în acest sens. Altfel, vom ajunge să fim foarte buni în a ne-o „trage” unii altora, în timp ce țara se va întoarce convingător spre cei care au avut-o pe mână de la Revoluție încoace.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!