Etichetă: vlad voiculescu

  • De 1 iunie, Vlad Voiculescu le-a dat calculatoare și internet copiilor nevoiași din satul său natal

    De 1 iunie, Vlad Voiculescu le-a dat calculatoare și internet copiilor nevoiași din satul său natal

    De 1 iunie, Vlad Voiculescu a donat calculatoare copiilor săraci din satul său natal calculatoare! Copiii nevoiași din Brănești, județul Dâmbovița, au avut o surpriză grozavă de ziua lor, ceea ce le va permite să-și desfășoare activitatea școlară în condiții decente.

    Din donațiile făcute de către prieteni și colaboratori, Vlad Voiculescu a reușit să umple o mașină mare cu calculatoare, pe care le-a dat copiilor nevoiași din satul său natal. Data aleasă – 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului – simbolizează speranța pentru acești micuți, dintre care „unii au pământ pe jos în casă, alții au covoare puse pe pământ, iar alții, mai norocoși, au covoarele puse peste beton”.

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Vlad Voiculescu descrie situația unora dintre copii, care pe alocuri este disperată. Unii sunt crescuți de bunici sau doar de mamă, deoarece tații sunt plecați la muncă ori la București, ori în străinătate. Cei mai lipsiți de noroc trăiesc „în camere cât o bucătărie de bloc”.

    „Am avut calculatoare pentru toți astăzi”, spune Vlad Voiculescu, bucuros că a putut să-i ajute pe micuți.

    Relatarea emoționantă a lui Vlad Voiculescu

    „De ziua copilului am fost în satul în care m-am născut. Am luat o mașină mare, să încapă mai multe din donațiile voastre.

    Copiii sunt buni.

    Unii ne-au primit bucurându-se în gura mare. Alții sunt timizi.

    Pe unii îi aveam trecuți pe o listă făcută de câțiva profesori și învățătoare, pe alții i-am găsit pe acolo.

    O fetiță și-a luat inima în dinți și frățiorul de mână și au venit să ne spună că nici ei nu au calculator și le trebuie pentru școală.

    Mama unui băiețel a venit să ne spună că am trecut pe lângă poarta lor și băiatul plânge de atunci, pentru că vrea și el calculator și îi e rușine să spună. Am avut destule pentru toți astăzi.

    Copiii sunt buni.

    Unii au pământ pe jos în casă. Alții au covoare puse pe pământ, iar alții, mai norocoși, au covoarele puse peste beton.

    Un băiat își făcea temele pe un scaun. Alții, pe masa unde stă televizorul sau pe jos.

    Unii au avut o masă unde să așeze calculatorul, alții nu. Am luat un camion și am revenit cu birouri și dulăpioare pe roți.

    Unii au avut unde să le pună, alții abia le-au îngrămădit în camere cât o bucătărie de bloc.

    Una dintre case era făcută dintr-un amestec de pământ cu nuiele și a trebuit să tragem cablul de internet printr-o gaură din tavan.

    Copiii sunt buni.

    Am întâlnit copii crescuți de bunică, pentru că mama îi părăsise. Bătrâna crește o vacă și niște găini, ca să aibă mâncare proaspătă. Altfel, cei mai mulți sunt crescuți de mamă pentru că tatăl ori nu mai e, ori e la lucru prin București, cu săptămânile. Mulți sunt îngrijiți și curați, deși trăiesc în case fără apă curentă. Nu toți.

    Copiii sunt buni.

    Mulți nu știu însă să scrie și să citească. Mulți citesc pe litere și nu înțeleg ce citesc.

    Astăzi am fost doar la copii care nu au calculator. De astăzi au calculator, și de zilele următoare vor avea și internet, plătit în avans pentru 6 luni. Nu știu câți vor avea învățători care să poată sau să aibă chef să le predea cum se cuvine, cu sau fără pandemie.

    Copiii sunt buni.

    Sunt doar copii și viitorul lor nu depinde doar de ei. Depinde și de noi, cei care îi mai putem ajuta pe ei și pe familiile lor… și depinde de prea multe ori și de un trântor nesimțit, autosuficient care a uitat de mult ce rost are pe lume. Trântorul ăsta este statul român, cu glumele lui proaste numite sistem de asistență socială, sistem de educație și așa mai departe. Iar statul ăsta român nu e vreun extraterestru… este mai degrabă un fel de rudă a noastră, ruda aia căreia îi trimitem bani în fiecare lună, din obligație, deși știm deja că o să-i bea cu prietenii care îi spun că e grozavă. Dacă noi nu i-am fi permis, nu ar fi ajuns în halul în care este.

    Copiii sunt buni.

    Și atât cât mai sunt copii, încă mai pot fi ajutați să devină oameni buni.

    Dacă ne va păsa îndeajuns. Și dacă vom face ce depinde de noi. Azi, mai degrabă decât mâine, sau la anu’, sau la anu’ și la mulți ani!”

    x

  • Cazul „Vlad Voiculescu, fiu de securist”. Scrisoarea sinceră a unui politician onest. Nu judecați copiii pentru păcatele părinților!

    Vlad Voiculescu (PLUS), fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș (2015-2016), a explicat marți, într-o postare pe Facebook, în ce au constat legăturile cu Securitatea ale tatălui său, Vasile Iulian Voiculescu. Subiectul a fost readus în discuție după ce Vlad Voiculescu a anunțat că se va implica în alegerile locale din București.

    „Sunt deja câțiva ani de când greșeli sau păcate vechi ale unor membri ai familiei mele sunt scoase la suprafață și arătate lumii, la pachet câteodată cu mizerii și minciuni fără sfârșit. Toate – din cauza mea și a implicării mele. Toate – pentru a demonstra că toți sunt/suntem la fel și pentru a fi folosite ca intimidare. Ei, bine, nu. Nu suntem toți la fel. Vorbesc în numele meu”, a scris Vlad Voiculescu.

    Vlad Voiculescu despre tatăl său: „A fost vicecampion național la înot și monitor de ski (atunci a lucrat cu străini despre care a dat declarații). (…) Taică-miu nu e perfect și sigur a făcut greșeli. (…) Știu că taică-miu nu a luat niciodată bani de la Securitate și că niciodată nu și-a turnat colegii – știu asta de la el, dar scrie și în dosar. (…) Mereu avea o lucrare de tâmplărie, mereu muncea ca să plătească rata la bancă pe luna respectivă și ca să ne întrețină pe noi. I-a luat câțiva ani să strângă bani să îmi cumpere o bicicletă”.

    Vlad Voiculescu despre un unchi al său: „A lucrat în străinătate în timpul lui Ceaușescu și nu îmi închipui că asta era posibil fără să fi avut ceva semnat sau chiar vreun contract de muncă sau ce aveau la Securitate”.

    La final, Vlad Voiculescu publică talonul de pensie al tatălui său: 985 de lei pe lună. Și precizează ferm: „Eu sunt aici să răspund în fața oricui pentru faptele mele. Atât”.

    Un adevăr spus de un om onest, pe care nu-l poate macula destinul accidentat al tatălui său (părinte care n-a fost, totuși, unul dintre marii securiști ai țări, ci un mărunt turnător, care-și câștiga traiul din tâmplărie).

    Mesajul lui Vlad Voiculescu

    „Zilele trecute, înainte să îmi retrag candidatura pentru Primăria Municipiului București, am citit și văzut la anumite televiziuni, din nou, «dezvăluiri» despre relațiile mele de rudenie care «m-au făcut om».

    De câteva zile, pe câteva grupuri de whatsapp umblă un document. Este o decizie a unei instanțe de judecată care constată calitatea de colaborator al Securității a tatălui meu. E din 2014 și a fost mereu disponibilă pe net. Probabil că o păstrau pentru mai târziu, dar acum, că a apucat să circule, va apărea probabil în câteva minute pe wall-ul dumneavoastră cu titlul «ȘOC», «DEZASTRU» sau ceva în genul ăsta.

    Sunt deja câțiva ani de când greșeli sau păcate vechi ale unor membri ai familiei mele sunt scoase la suprafață și arătate lumii, la pachet câteodată cu mizerii și minciuni fără sfârșit. Toate – din cauza mea și a implicării mele. Toate – pentru a demonstra că «toți sunt/suntem la fel» și pentru a fi folosite ca intimidare. Ei, bine, nu. Nu suntem toți la fel. Vorbesc în numele meu.

    Taică-miu nu e perfect și sigur a făcut greșeli. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia respectivă. Taică-miu a ieșit în stradă în 1989 și a avut un certificat de revoluționar (o prostie, dacă mă întrebați pe mine, dar asta e altă poveste – și nu îl mai are astăzi). Nu comentez pentru că aș fi tentat să minimizez faptele – știindu-l pe taică-miu și știindu-i pe o bună parte dintre cei despre care se face vorbire acolo – și să pun lucrurile în contextul vieții tatălui meu, atât cât îl cunosc, cu bune și cu rele. Știu că taică-miu nu a luat niciodată bani de la Securitate și că niciodată nu și-a turnat colegii – știu asta de la el, dar scrie și în dosar. Știu însă că tot în acele vremuri au fost mulți oameni care nu au acceptat să facă niciun compromis, niciodată. Oameni care au refuzat orice colaborare cu organele Securității, indiferent de consecințe. Mă înclin în fața lor. Nu știu dacă eu aș fi avut această tărie în acele vremuri, deși sigur, mi-ar plăcea să cred că aș fi avut-o.

    Câteva lucruri din biografia tatălui meu mă simt dator să menționez aici, dacă tot se va face vorbire despre viața și alegerile lui astăzi: tata a fost părăsit de tatăl natural înainte să împlinească un an, a fost crescut de mama, care s-a recăsătorit. A fost vicecampion național la înot și monitor de ski (atunci a lucrat cu străini despre care a dat declarații), apoi profesor de sport la școala din sat (unde a întâlnit-o pe mama), apoi kinetoterapeut la Băile Pucioasa, apoi, din 1990, și-a deschis un atelier de tâmplărie în spatele casei.

    Niciodată nu a avut contracte cu statul, și din tot ce îmi amintesc eu, omul ăsta a muncit de dimineață până noaptea aproape în fiecare zi. Taică-miu nu a fost cu mine sau cu sora mea în aproape niciun concediu, mereu avea o lucrare de tâmplărie, mereu muncea ca să plătească rata la bancă pe luna respectivă și ca să ne întrețină pe noi. I-a luat câțiva ani să strângă bani să îmi cumpere o bicicletă pe care mi-am dorit-o mai mult decât orice pe lume.

    Profit de ocazie să lămuresc și alte detalii legate de familia mea. Cei cu care am crescut și cu care am împărțit același cămin și aceleași resurse (ce se înțelege în general prin familie) au fost așa: mama mea – învățătoare în sat; sora mea, cu 5 ani mai mică – economist, lucrează la Panasonic lângă Frankfurt; «mamaia» mea cu 6 clase, care a lucrat într-o vreme ca infirmieră și căreia îi datorăm cu toții foarte multe; «tataia» a fost măcelar în sat, arestat și bătut în mod regulat de Securitate pentru că nu putea să accepte că animelele lui aparțin partidului și că nu are dreptul să își hrănească familia cu ele. Am avut și doi bunici la oraș, la Târgoviște: «Buna» a fost chimist, «Bunul» a făcut războiul, vorbea puțin nemțește și a fost la un moment, dacă nu greșesc, chiar șefuleț pe la un sindicat pe undeva prin Galați. Acest ultim bunic era și singurul din familie cu origine sănătoasă. Restul au fost «pui de chiaburi» sau «pui de ‘telectuali».

    Cam asta a fost familia mea.

    În rest, da, primeam dulciuri câteodată de la unchi și mătuși mai apropiate sau mai îndepărtate. Unul a lucrat în străinătate în timpul lui Ceaușescu și nu îmi inchipui că asta era posibil fără să fi avut ceva semnat sau chiar vreun contract de muncă sau ce aveau la Securitate. S-a stins acum 19 ani. Altul, la un moment, dat a lucrat pentru o companie de farmaceutice. Prima dată când a venit în sat a fost și prima dată când am văzut cum arată un Audi și am auzit că există «mașină de serviciu». Cred că a mai trecut apoi o singură dată prin sat, la o înmormântare. La București ne-am mai văzut și auzit apoi de câteva ori, niciodată însă din 2015 încoace.

    Talon de pensie – Vasile Voiculescu Iulian

    Revenind însă la familia mea – adică cei cu care împărțeam liniștea, căminul și resursele, căci așa cred că se definește pentru mine familia -, nimeni, niciodată nu a avut contracte de afaceri cu statul. Nimeni, niciodată nu a avut vreo funcție publică în afară de mine. Casa și tot ce aveau ai mei a fost mereu ipotecat la bancă mai toată copilăria mea. Datoriile le-am plătit împreună abia în 2007, când eu aveam un job la Viena și am putut lua un credit, iar tata a putut vinde bună parte din ce avea. De vreo 6 ani încoace, casa familiei mele a fost deschisă pentru câteva sute de oameni, dar despre asta nu voi face vorbire aici, nu vreau să amestecăm lucrurile.

    Eu sunt aici să răspund în fața oricui pentru faptele mele. Atât.

    P. S. În caz că vă întrebați, taică-miu are o pensie de 985 lei pe lună. Toți ai lui.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe februarie: PNL 40,7%, PSD 25,8%, USR-PLUS 13,5%. Celelalte partide sunt sub pragul de 5%

    * INTERVIU. Streinu-Cercel: „Acesta e un virus mai prăpădit. Mult mai agresiv e virusul gripal. În SUA sunt peste 10.000 de decese

    * Bântuit de șpăgi, „Genunche” zice că are „o imagine cât Casa Poporului”! Senatorul PSD îl dă în judecată pe fiul Sorinei Pintea

  • VIDEO. Vlad Voiculescu se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan va fi susținut de PNL, USR, PLUS și PMP!

    Vlad Voiculescu (PLUS) a anunțat că-și retrage candidatura din cursa pentru Primăria Capitalei, la o zi după ce PNL a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan (candidatul USR).

    Vlad Voiculescu a ieșit din cursă criticând PNL pentru modul în care a ales să fie stabilit candidatul opoziției, „în spatele ușilor închise”, fără să consulte cetățenii.

    „Atât timp cât avem un candidat care este onest, care strânge susținerea partidelor de opoziție, atât timp că avem siguranța că va câștiga alegerile, nu voi merge mai departe cu candidatura”, a declarat Voiculescu.

    „De asemenea, în condițiile în care nu vorbim la București de un singur om, ci de o echipă, la Consiliul General, la Consiliile locale, nu dau un cec în alb PNL. Este păcat pentru noi toți că nu am avut un proces la care să contribuie zeci de mii de cetățeni care să stabilească candidatul. Avem un candidat care a fost ales pe ușa din dos, în spatele ușilor închise, prin interesele unui șef de partid”, a adăugat Vlad Voiculescu.

    El a mai spus că va candida pe lista pentru Consiliul General. „Postul de viceprimar e unul care se negociază în Consiliul General”, a subliniat el.

    VIDEO: Explicațiile lui Vlad Voiculescu

    Ludovic Orban a anunțat joi că a luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei, susținut de PNL.

    „Am convingerea că e cel mai potrivit candidat pentru atingerea celor două obiective fundamentale ale PNL: de a elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD și o bună guvernare a Capitalei”, a spus liderul PNL.

    De joi, Nicușor Dan era susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei. Vineri s-a adăugat, practic, și PLUS, dar există promisiuni și din partea PMP.

    Nicușor Dan a declarat joi că și l-ar dori ca viceprimar pe Vlad Voiculescu. Cum la Primăria Capitalei există două posturi de viceprimar, e posibil ca una să revină PNL, iar cealaltă PLUS (pentru Vlad Voiculescu).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Decizie politică majoră, care o distruge pe Firea: PNL îl va susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei, la fel ca USR!

    Nicușor Dan a bătut palma cu PNL, partid care urmează să-l susțină în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, dezvăluie G4Media.ro, citând surse politice. Anunțul oficial urmează să fie făcut chiar de liderul PNL, Ludovic Orban, într-o declarație de presă anunțată pentru ora 12:00.

    Înțelegerea dintre Nicușor Dan și PNL vine la finalul mai multor luni de discuții și după eșuarea negocierilor dintre USR și PLUS privind stabilirea unui candidat comun. Cele două formațiuni nu au reușit să ajungă la un consens asupra modalității prin care să fie ales candidatul comun dintre Nicușir Dan și Vlad Voiculescu – alegeri primare (varianta propusă de Voiculescu) sau sondaje (varianta pentru care a insistat Nicușor Dan).

    Președintele PLUS, Dacian Cioloș, le-a dat marți un ultimatum candidaților USR și PLUS la Primăria București să găsească o soluție pentru a decide candidatul alianței până la finalul săptămânii.

    „Dacă Nicușor Dan și Vlad Voiculescu nu găsesc soluția până la sfârșitul acestei săptămâni, atunci săptămâna viitoare vom decide în birourile politice ale USR și PLUS”, a anunțat Cioloș la Digi 24.

    Prin obținerea sprijinului din partea PNL, Nicușor Dan devine mare favorit la funcția de primar general al Capitalei. Acesta va fi susținut de două dintre primele trei partide ale României: PNL și USR. În plus, Nicușor Dan are și un capital propriu important la nivel de București, ca urmare a activității sale civice eficiente din ultimul deceniu.

    Vlad Voiculescu, și el un candidat foarte bun, va fi nevoit probabil să renunțe la această candidatură. Singura lui susținere, în acest moment, este din partea PLUS.

    Candidata PSD, Gabriela Firea, nu mai are practic nicio șansă în această conjunctură.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Și al doilea italian din Gorj e infectat cu coronavirus!

  • Nicușor Dan (USR) și Vlad Voiculescu (PLUS) se bat în sondaje. Amândoi spun că Firea e periculoasă

    La cinci zile după Vlad Voiculescu (candidatul PLUS la Primăria Capitalei), a ieșit și Nicușor Dan (candidat din partea USR) cu un sondaj. Cele două cercetări au rezultate mult diferite.

    Deputatul Nicușor Dan, candidatul independent susținut de USR pentru Primăria Capitalei, a prezentat duminică rezultatele unui sondaj pe care l-a comandat și plătit chiar el. Conform acestui sondaj realizat în luna ianuarie 2020, fondatorul USR stă mult mai bine decât Vlad Voiculescu, propus de PLUS.

    Nicușor Dan are 52% în preferințele alegătorilor, iar Vlad Voiculescu este cotat la 29%.

    Din sondajul prezentat marți de Vlad Voiculescu, reiese că acesta se află la egalitate cu Nicușor Dan. 35% dintre respondenți au indicat că ar vota cu candidatului Alianței USR-PLUS în persoana lui Vlad Voiculescu, 28% ar vota cu Gabriela Firea (PSD), iar 23% cu Rareș Bogdan (în caz că acesta va candida din partea PNL).

    Data limită până la care trebuie desemnat candidatul comun al Alianței USR-PLUS este 15 martie.

    Explicațiile lui Nicușor Dan

    • „În ipoteza în care eu nu candidez din partea partidelor de Opoziție, Gabriela Firea câștigă cu 10% diferență. Vine întrebarea: dacă Alianța va candida separat, cine este cel mai potrivit candidat al Alianței? Răspunsul celor care votează partide de Opoziție este cel pe care îl vedeți: 52% Nicușor Dan – 29% următorul candidat, Vlad Voiculescu.
    • Vă prezint azi datele unui sondaj realizat la comanda mea, la începutul lui ianuarie. Este un sondaj telefonic, cu 1.000 de persoane, marja de eroare 3,4%.
    • Am spus încă de când m-am lansat în această competiție că șansa pentru ca Bucureștiul să scape de administrația Firea-PSD este ca Opoziția să aibă un candidat unic. Bucureștenii confirmă ceea ce am spus: 61% dintre cei care votează partide non-PSD doresc ca Opoziția să aibă un candidat unic.”
    • „În aceste condiții, Gabriela Firea se menține la un scor extrem de mare pentru performanța ei administrativă, 35%, dar candidatul Opoziției are șanse mari să o învingă.
    • La întrebarea «cine să fie candidatul Opoziției?», acesta e răspunsul. După cum vedeți, bucureștenii care votează partide de Opoziție mă consideră în mod categoric ca fiind cel mai bine plasat.
    • Sunt candidatul Opoziției care este votat de procente consistente din votanții tuturor partidelor de Opoziție, spre deosebire de ceilalți, care sunt votați de partidele din care provin. Faptul că sunt independent este o explicație a acestui fenomen.
    • Dacă partidele de dreapta nu vor ajunge să aibă un candidat comun, Gabriela Firea se menține la 33-35%, eu din partea Alianței USR-PLUS aș lua 32% și aș fi din nou cel mai bine plasat în această competiție.”

    Sondajul comandat și prezentat de Nicușor Dan a fost efectuat de compania Verifield, în perioada 3-10 ianuarie. Datele au fost preluate prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) pe un eșantion reprezentativ de 1.024 de bucureșteni cu drept de vot la alegerile locale. Metoda de eșantionare folosită a fost una aleatorie simplă. Marja de eroare: 3,4%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nicușor Dan sau Vlad Voiculescu? Aceasta-i întrebarea! Alianța USR-PLUS va avea candidat comun la Primăria Capitalei

    Alianţa USR-PLUS va avea candidaţi comuni la alegerile locale. Fiecare partid va face nominalizări pentru poziţiile din Comitetul Executiv, iar cei nominalizaţi vor trece printr-un mecanism de validare, au anunţat, luni, reprezentanţii alianţei, Ionuţ Moşteanu şi Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă comună.

    În Capitală, competiţia este între Vlad Voiculescu, din partea PLUS, şi Nicuşor Dan, independent susţinut de USR, anunță Agerpres.

    Vlad Voiculescu:

    • „Am stabilit în Birourile naţionale reunite ale Alianţei un lucru care nu era până acum clar, şi anume că Alianţa va avea candidaţi comuni peste tot în ţară. Discutăm acum despre acest proces şi despre calendar. Curând, cel mai probabil într-o săptămână, două, vom avea un calendar exact şi un proces pentru desemnarea candidaţilor comuni – de la Bucureşti în fiecare localitate din ţară.”
    • „Alegerile locale sunt esenţiale. Ţara asta a fost ţinută prizonieră de politicieni din vechea gardă prin aleşii locali prin şantaj la adresa celor mai vulnerabili dintre români, oameni care sunt scoşi cu arcanul de anumit partid contra câtorva lei sau a unui şantaj legat de un ajutor social sau altul care era condiţionat de o anumită activitate politică – fie că e un miting sau un vot.”
    • „Trebuie să ajungem în România ca voturile să nu mai poată fi cumpărate, obţinute prin şantaj. Pentru aceasta avem nevoie de aleşi locali demni, care să reprezinte cât mai mulţi oameni. De aceea, avem nevoie de alegeri în două tururi.”

    Alianţa USR-PLUS va negocia ulterior cu celelalte forţe politice „anti-PSD”, pentru desemnarea unui eventual candidat comun al formaţiunilor care au votat moţiunea de cenzură împotriva PSD, conform Agerpres.

    Vlad Voiculescu: „Trebuie să le oferim oamenilor o alternativă în care şi noi să credem şi vă asigur şi eu, ca viitor candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, că atât în Bucureşti, cât şi peste tot în ţară, vom lucra ca o singură echipă. (…) Sperăm să avem un candidat comun al Alianţei, care să fie în acelaşi timp şi un candidat al Opoziţiei. (…) Nu cred că trebuie să ignorăm sau să minimizăm puterea acestui partid (PSD – n.r.), care a ţinut în mizerie şi în întuneric ţara asta atâţia ani. Bătălia pentru locale va fi de cu totul altă manieră, interesele baronilor locali sunt afectate… Este clar, sperăm şi eu, şi domnul Cioloş, şi cu toţii că avem nevoie de unitate şi avem nevoie în mod ideal la Bucureşti de un candidat comun”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea e pusă pe harță! Se ia și de Iohannis după ce l-a bălăcărit pe Orban

    * Ciolacu, în corzi! Iohannis cere asumarea răspunderii pentru “primari în două tururi”

    * Iliescu servește Rusia până la moarte! Cere relații normale cu dictatura lui Putin

    * Firea promite că va candida din nou la Primărie dacă „o mână criminală” nu-i va băga încă o sârmă în colon

    * Orban a dat-o afară pe Sevil Shhaideh de Moș Nicolae! Sluga lui Dragnea rezista cu tupeu în Cancelaria premierului

    * Colonelul Sindile, unul dintre găzarii-șefi din 10 august, a fost ascuns pe funcție de general la o unitate de jandarmi de lângă București

    * DEZVĂLUIRI. La două luni după 10 august, găzarii-șefi Cucoș și Sindile au fost felicitați de Radu Duda la Palatul Elisabeta

    * VIDEO. Un nebun a pus benzină pe o vecină de 83 de ani și i-a dat foc. „Vrăjitoarea asta bătrână… Așa trebuie la vrăjitoare!”

  • Test important pentru USR: îl va accepta pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei, chiar dacă nu mai e membru al partidului?

    Deputatul independent Nicușor Dan a anunțat, printr-un comunicat, că s-a înscris în cursa internă din USR pentru desemnarea candidatului la Primăria Generală a Capitalei. Candidatura a fost depusă duminică seara, în ultima zi de înscriere, cu câteva ore înainte de închiderea procedurii.

    „Ieri am făcut încă un pas important spre împlinirea acestui țel. M-am înscris în cursa internă a USR București pentru alegerea candidatului USR pentru Primăria Municipiului București. Statutul USR și principille după care am fondat acest partid încurajează susținerea competenței oriunde s-ar afla ea, în interiorul partidului și în afara lui. Sunt optimist că oamenii din USR vor susține candidatura mea și că împreună cu toate forțele de bună-credință vom putea reda Bucureștiul bucureștenilor, acolo unde îi e locul”.

    El este singurul personaj cu notorietate care s-a înscris în această cursă.

    USR este favorit să „livreze” următorul primar al Capitalei, iar Nicușor Dan pare cel mai bine plasat în această competiție. Două argumente:

    • La alegerile locale din 2016, câștigate de Gabriela Firea (42,97%), Nicușor Dan a obținut 30,52%.
    • La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, ierarhia pe partide în București a fost următoarea: USR-PLUS 41,1%,%, PSD 16,7%, PNL 15,8%.

    Negocieri cu PLUS, apoi cu PNL

    Pentru USR este un test important: îl va accepta drept candidat pentru Primăria Capitalei de fondatorul partidului, Nicușor Dan, care nu mai e membru al USR? Statutul partidului permite așa ceva, rămâne de văzut cât vor conta orgoliile actualei conduceri.

    Nicușor Dan a făcut un gest de prietenie în primăvara acestui an, când s-a reînscris pentru câteva zile în partid pentru a rezolva o problemă legal-birocratică și a permite astfel USR să se înscrie în cursa alegerilor europarlamentare (unde finalmente a obținut 8 din cele 32 de mandate ale României, adică un sfert).

    După ce va fi desemnat candidatul USR pentru Primăria Capitalei, acesta se va confrunta cu Vlad Voiculescu, desemnat deja de PLUS pentru aceeași funcție.

    Ulterior e posibil să aibă loc negocieri cu PNL pentru ca USR-PLUS și PNL să mergă cu candidat unic atât la Primăria Capitalei, cât și la cele șase primării de sector (tactica ar putea fi extinsă și la alte orașe).

    Pe 1 august 2019, Nicușor Dan a prezentat un sondaj de opinie potrivit căruia el ar fi preferat de 30% dintre bucureșteni să fie candidatul USR-PLUS la Primăria Capitalei, în vreme ce pe Vlad Voiculescu l-ar susține doar 11%.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Revanșa reporterului Pro TV: Dragnea l-a chemat la baie, el s-a dus în Teleorman. Ancheta lui Alex Dima, de mare audiență, a putut fi văzută și la Rahova, unde e întemnițat Dragnea

    * VIDEO. Priviți aceste imagini! „Unchiul” Cumpănașu are privire de nebun și răcnește gutural. Gura lui lucrează ca o pompă de desfundat WC-uri

    * VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

    * VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

    * Cumpănașu și-a „negociat” drepturile de autor cu soția sa! Rezultatul: 178.000 de euro furați din bani publici

    * Meleșcanu despre Tăriceanu: „Un expirat politic, o fantomă, o himeră! Un mini-dictator orbit de ură, o umbră disperată, tremurând de frica zilei de mâine”

    * Atenție, agitatori ruși! Lidia Fecioru e topită după Pleșoianu: „Dac cu suflet bun, Om frumos, cu ochii migdalați. Îl votez!”

    * Mircea Diaconu e atacat de celălalt actor-candidat al Ciumei Roșii: „Un șomer, o mare păcăleală, o mare minciună”

    * Beizadeaua ucigașă a mai făcut două accidente grave! A distrus trei mașini de lux, în valoare totală de peste 600.000 de euro: Nissan, Ferrari, Aston Martin!

    * DOCUMENT. Așa arată cetățenia americană a Sorinei! Plus: distracție cu vrăjitoarea. Între timp, televiziunile din România primesc confirmarea ticăloșiei cu care au tratat acest caz