Etichetă: traian băsescu

  • Băsescu crede că Orban e folosit de Iohannis, poreclindu-l Ludovicus al II-lea Anticipatus

    Traian Băsescu l-a criticat pe Ludovic Orban într-o emisiune la Realitatea Plus. Acesta, vizibil afectat de posibilitatea alegerilor anticipate, susține că actualul premier e folosit de Klaus iohannis pentru a-și atinge scopul de a organiza un scrutin înainte de termen.

    Supărarea lui Băsescu vine din faptul că PMP e în pericol să nu treacă pargul de 5 procente și să rămână în fara noului parlament.

    ”Știi că nu vei lua niciun vot de la partidul tău și te duci să te ungă Iohannis din nou premier. Cât de jos poți să cobori ca om ca să te duci să râdă toată lumea de tine ca un clovn? Înțeleg de anticipate, dar nu cu același prost. Poți să-i rotești, azi unul, mâine altul”, a comentat Băsescu, fost președinte al României.

    Acesta îl face prost pe Orban după ce la începutul acestui an îl lăuda pe liderul liberal pentru abilitățile de negociator ale acestuia, reușind să formeze o nouă majoritate care a scos PSD de la guvernare.

    „La cum îl umilește Iohannis pe Ludovic Orban, doar îl desconsideră, nu îl va numi premier pe termen lung. I-aș fi explicat, dacă mă întreba, măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus, nu repeta schema pentru că o să-ți pice rău. Pentru ce să faci asta? Eu n-aș accepta… să știu că urmează să cad, să mă duc de trei ori. E umilitor. Ce președinte îți mai dă al patrulea mandat? Ludovic Orban pierde tot, poate și partidul. El n-a realizat în ce capcană l-a dus Iohannis. Știe că va cădea și face jocul penibil până la capăt cu programul de guvernare revizuit. Cât de caraghios să fii să faci asta? Trebuia să îi spună: Domnule președinte, eu am căzut o dată, că asta a fost înțelegerea. Dar la căderi haideți să mai căutăm pe altul”, a mai spus Traian Băsescu la Realitatea Plus.

    Fostul președinte al României consideră că Ludovic Orban a fost atras într-o capcană de actualul președinte Klaus Iohannis. Crede că Orban ar fi trebuit să demisioneze și să lase pe altcineva să joace rolul de premier de sacrificiu în procedura de provocare a alegerilor anticipate.

    Reacția lui Băsescu are legătură, mai degrabă, cu destinul propriului partid PMP care are de trecut un hop important în acest an. Atacul la Orban poate fi interpretat ca o poziționare din perspectiva campaniei electorale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Strigăte și panică într-un avion care a ratat de 5 ori aterizarea din cauza futunii Ciara

    * VIDEO. Virusul ucigaș din China! Peste 1.000 de oameni au murit, numărul îmbolnăvirilor a trecut de 43.000

    * VIDEO. Scene apocaliptice în Europa. Momentul în care se desprinde peretele unui hotel lovit de furtuna Ciara

  • VIDEO. Băsescu: „Orban este omul politic al anului 2019! A făcut o majoritate din nimic și a dărâmat PSD”

    Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune la Digi 24, că Ludovic Orban este omul politic al anului. Fostul președinte al României aduce ca argument în alegerea sa succesul actualului premier de a izola PSD în Parlament și de a dărâma Guvernul Dăncilă printr-o moțiune de cenzură.

    VIDEO. Traian Băsescu îl desemnează pe Ludovic Orban drept omul politic al anului 2019.

    Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care PSD începuse actualul mandat ocupând 46% din locuri din Parlament.

    „Să reuşeşti bob cu bob să faci o majoritate, să dărâmi Guvernul PSD este o acţiune pe care n-a mai reuşit-o nimeni la dimensiunile la care a reuşit-o Ludovic Orban. Bravo lui!”, a declarat Traian Băsescu.

    Întrebat cine este cel mai mare pierzător, pe plan politic, al anului, Traian Băsescu a răspuns: „E o doamnă, şi prefer să nu îi spun numele”. Fostul președinte s-a referit destul de clar la Viorica Dăncilă, fostul premier PSD.

    În 2004, Ludovic Orban a fost viceprimar pentru o scurtă perioadă în mandatul de primar al Bucureștiului deținut de Traian Băsescu. După ce acesta a devenit președintele României, Orban a fost un critic vocal al șefului de atunci al statului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iliescu e șocat că a rămas fără sinecură: „E o porcărie inadmisibilă! Renunțăm la Revoluția română, la studierea ei?!”

    *„Kovesi al Columbiei”, lichidat în plină stradă. Procurorul era expert în lupta contra crimei organizate

    * Profitorii Revoluției urlă la Orban să le dea Institutul înapoi! Voican și Roman nu pot trăi fără sinecura iliesciană

    * Spitalul Floreasca, o cloacă PSD-istă. Salvarea corupților, misiunea principală a instituției medicale

    * Băsescu îl ia peste picior pe Ciolacu: „Nu-și poate convinge nici soția să voteze PSD. Abia îngaimă două vorbe!”

  • Băsescu despre finala Iohannis-Dăncilă: „Eşti Steaua din 1986, ai meci cu Foresta Fălticeni şi îi dai 7-0; nu te acoperi de glorie”

    Europarlamentarul Traian Băsescu (PMP), fost preşedinte al României, a declarat luni seară, la Digi 24, că evenimentul cel mai şocant din 2019 a fost căderea Guvernului PSD.

    Pe locurile 2 și 3: înfrângerea PSD în alegerile europarlamentare și realegerea preşedintelui Klaus Iohannis la un scor zdrobitor, crede Traian Băsescu. Acesta a nominalizat trei evenimente politice, toate descriind un PSD prăbușit.

    Top 3 evenimente șocante, în viziunea lui Băsescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Jaf la Primăria Capitalei! Nașa lui Firea, adusă de la trustul lui Voiculescu, ia 4.400 de euro pe lună. Alte 5 combinații scandaloase

  • Băsescu îl ia peste picior pe Ciolacu: „Nu-și poate convinge nici soția să voteze PSD. Abia îngaimă două vorbe!”

    Fostul președinte Traian Băsescu, prezent duminică seara într-o emisiune la B1 TV, a spus că marea problemă a PSD e că nu au un lider. Ciolacu nu-și poate convinege nici soția să susțină partidul, a spus Băsescu.

    Fondatorul PMP a mai declarat că PSD are forța să se întoarcă la guvernare în urma alegerilor generale de anul viitor.Băsescu a spus că există riscul ca PSD să revină, având structuri teritoriale importante, iar un rezultat bun la alegerile locale va ridica moralul membrilor de partid.“E un risc major care trebuie avut în vedere de PNL. De unde vine riscul? Din capacitatea organizatorică a PSD-ului şi din structurile teritoriale pe care le au. PSD-ul, dacă va reuşi să îşi confirme, să-şi reconfirme reputaţia de partid cu puternice structuri teritoriale la alegerile locale, moralul activiştilor va fi altul. Ei acum sunt prăbuşiţi şi moral, iar organizaţiile sunt debusolate”, a spus europarlamentarul PMP, citat de News.ro.Băsescu a mai adăugat că PSD, în momentul actual, nu are lider. Marcel Ciolacu e considerat de către fostul președinte ca fiind foarte slab.“Nu au lider. Uitaţi-vă la Ciolacu, abia îngaimă două vorbe. Cred că nu o poate convinge nici pe soţia dânsului să se înscrie în PSD, la cum promovează partidul”, a explicat fostul şef al statului, citat de News.ro.Atunci când moderatorul a spus că soţia lui Marcel Ciolacu nu a fost de acord ca el să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, Băsescu a spus răzând: “Un om înţelept, soţia îl ştie mai bine  decât se ştie el”.Marcel Ciolacu este președinte interimar al PSD și speră ca la viitorul congres să fie validat în funcția de lider al formațiunii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iliescu și Voican, căpușele revoluției, deratizate de Guvernul Orban! Institutul sinecură a fost desființat

    * Încă un pas spre anticipate. Kelemen Hunor, primul aliat al lui Orban. E nevoie și de Băsescu!

  • Cine ține cu dinții de Secția Specială și nu vrea să se desființeze? Băsescu, Ciolacu și Dan Voiculescu!

    Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a prezentat în ședința de guvern de sâmbătă memorandumul prin care a cerut desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților. Acesta a fost adoptat de guvern.

    Această secție a fost înființată de PSD, iar prin intermediul ei, Liviu Dragnea voia să ajungă în toate dosarele importante, având o pârghie politică prin care putea pune presiune pe procurori. Secția este total nepopulară și nu are susținerea niciunei instituții europene de drept.

    Câțiva lideri politici și judecători au reacționat la aflarea faptului că memorandumul pentru desființarea acestei instituții compromise va fi discutat în ședința de guvern.

    Traian Băsescu, pe Facebook: ”Cătălin Predoiu este la un pas să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca «statului cu dosul» pe dosare. În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine”.

    Reacția lui Băsescu (care i-a pocit numele directorului SRI, scriind Helwig în loc de Hellvig) e greu de explicat, mai ales în contextul în care atât GRECO, cât și Raportul MCV al Comisiei Europene au arătat că Secția Specială e un pericol pentru sistemul de justiție.

    Actualul ministrul al Justiției a condus acest minister și în mandatul de premier al lui Emil Boc, numit în această poziție chiar de Traian Băsescu, pe vremea când era președintele României.

    Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Este revoltătoare, în contextul actual, când zi de zi vedem ticăloşiile şi abuzurile din justiţie, chiar şi o discuţie despre desfiinţarea Secţiei Speciale. Cazul Ţăndărei vă spune ceva, domnule Orban? Dar Cazul Rompetrol? Dar Cazul Hidra, al mafiei fierului vechi?”

    Ciolacu reacționează ca orice PSD-ist care vede în această secție o posibilitate ca partidul aflat la putere să pună presiune pe procurori.

    Dana Gîrbovan, judecătoare: ”Prin desfiinţarea SIIJ se doreşte, din nou, controlul asupra justiţiei. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) este singura structură de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul doreşte cu ardoare desfiinţarea sa. Şefii PICCJ, ai DNA şi ai DIICOT, precum şi şefii de secţie ai acestora, unde se vor întoarce dosarele cu magistraţi dacă SIIJ va fi desfiinţată, sunt numiţi politic, de către Preşedintele României la propunerea Ministrului Justiţiei”.

    Dana Gîrbovan este un magistrat care a susținut întotdeauna punctul de vedere al lui Dan Voiculescu și al Antenei 3. La umbra unui discurs ce vorbește despre independența magistraților, ea a sprijinit sinistra Comisie Iordache și a susținut controlul politic asupra sistemului de justiție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Scandalul Ayahuasca ia amploare. Băsescu sare în apărarea adjunctului SPP care a demisionat

    Scandalul consumului de droguri de mare risc la întâlniri cu un șaman organizate de un fost șef al agenției de informații al Ministerului de Interne a făcut până acum două victime: pe Mădălina Pușcalău, purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis, dar și pe generalul Gabriel Crețu, adjunct al SPP.

    Traian Băsescu, fost președinte al României, a sărit în apărarea generalului Crețu, trecut în rezervă în urmă cu o săptămână de către Klaus Iohannis, spunând despre acesta că e un militar profesionist.„Generalul Creţu e om de o seriozitate absolută. Eu nu am o explicaţie şi sincer, văzând că e vorba de Creţu, eu pun sub semnul întrebării toată povestea cu drogurile de acolo. Eu nu îl văd pe Creţu consumând droguri. Ăsta e un militar tip killer, dacă îl trimiţi să se strecoare prin munţi cu talibani în Afganistan, se duce. Crețu nu e militar de operetă. Deci nu cred că omul ăsta a recurs la droguri. Şi nici nu e vreun naiv pe care să-l păcălească cineva”, a afirmat Băsescu, duminică seara, la România TV, citat de News.ro.Fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că îl ştie foarte bine pe Creţu pentru că a colaborat cu el nouă ani din cei zece de mandat ca şef al statului. Serviciul de Protecție și Pază este instituția abilitată de lege pentru paza și protecția demnitarilor români.Traian Băsescu a spus că nu crede că Gabriel Crețu a fost implicat în vreun fel în afacerea condusă de Gelu Oltean, fost șef DGIPI. Fostul președinte al României a spus că bănuiește că e altceva la mijloc.„Deci, să fiu scuzat, nu cred că domnul general Creţu a fost unul dintre cei care s-au drogat prin judeţul Dâmboviţa. Îl ştiu foarte bine, de când a venit de la jandarmi, de la o unitate specială, a venit şef de stat major la SPP şi cu rezultate excepţionale”, a adăugat Traian Băsescu.El a mai spus că pot fi erori de încadrare a unui ceai din partea anchetatorilor.„Şi eu mă pot duce să fac o saună undeva şi mă găseşte la percheziţie cu încă un domn în saună, ce faceţi cu mine, mă consideraţi drogat sau ce? Îmi mai dă şi un ceai la saună. (…)  Pot fi şi erori de încadrare a unui ceai”, a declarat Traian Băsescu.Joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a general-locotenentului – cu trei stele Creţu Gabriel din Serviciul de Protecţie şi Pază. În aceeași zi a demisionat și Mădălina Pușcalău, purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis.Victor Ciutacu a scris că aceasta a fost și ea surprinsă în casa lui Gelu Olteanu în momentul descinderii procurorilor de la DIICOT, perticipând la ședințele de șamanism.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Institutul lui Iliescu l-a omagiat pe socrul lui Năstase pe bani publici. Sinecura PSD-istă trebuie desființată!

    * Gașca lui Dragnea, în cămăși albe la ziua lui Codrin. Mugur Ciuvică, Antena 3, bea alături de PSD-iști

    * Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

  • Ajutorul lui Predoiu, fost șef SIE, n-a avut efect. Pro România s-a făcut praf! A fost Ponta agent SIE?

    În urmă cu două săptămâni, lumea politică românească a fost atinsă de un val de neliniște provocat de interviul dat de generalul Silviu Predoiu, fost șef al operațiunilor Serviciului de Informații Externe.

    Interviul a fost realizat de jurnalista Sabina Fati pentru Europa Liberă. El a produs nervozitate pentru că un astfel de oficial nu acordă interviuri nici după ce se pensionează. În al doilea rând, faptul că numărul 2 din SIE devine consultant politic al lui Victor Ponta, fost premier al României, e o situație care naște multe întrebări despre legătura dintre politic și serviciile de informații.

    VIDEO. Fragment din interviul oferit de Silviu Predoiu, fost SIE, jurnalistei Sabina Fati, Europa Liberă

    „După ce am trecut în rezervă, m-am hotărât să intru în comerț, în comerțul cu timp. Deci, eu nu consiliez, eu vând timp. (…) Cu domnul prim-ministru Ponta am o relație cât se poate de civilizată și echilibrată. Eu îi prezint dumnealui, atunci când mă solicită, ideile mele, propunerile mele, iar dumnealui procedează în consecință, nu se simte în niciun fel legat de ceea ce îi spun eu, e pur și simplu un schimb de idei”, a declarat Silviu Predoiu pentru Europa Liberă.

    Această relație dintre un șef al spionilor și Victor Ponta readuce în discuție relația politicianului cu serviciile de informații.

    În data de 13 octombrie 2014, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale în care Victor Ponta se confrunta cu Klaus Iohannis, Traian Băsescu, președintele de atunci al României, declara la Realitatea TV că Victor Ponta, președintele PSD la acea vreme, a fost „agent SIE”.

    „Victor Ponta trebuie să recunoască faptul că în perioada 1997-2001 a fost ofițer acoperit al SIE”, a spus Traian Băsescu.

    După cinci ani de la această declarație, consultanța oferită de un general SIE lui Victor Ponta nu poate decât să ridice foarte multe semne de întrebare.

    Generalul Predoiu și-a început activitatea în SIE din 1990. Conform declarației fostului președinte al României, activitatea celor doi s-a intersectat pentru o lungă perioadă.

    Dar ajutorul lui Silviu Predoiu nu i-a fost de niciun folos lui Ponta, liderul Pro România, un partid care e în pragul dezintegrării.

    Deputații Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu, împreună 14 membri fondatori ai partidului, dintre care 6 parlamentari, au demisionat joi, 19 decembrie, din Pro România.

    După demisia lui Mihai Tudose, fost premier și europarlamentar, aceasta e o a doua lovitură năucitoare pentru Ponta în decurs de câteva săptămâni.

    Pro România e în pragul colapsului din cauza rupturii dintre liderul partidului și trio-ul Tudose – Constantin – Câmpeanu, ruptură intervenită după votarea moțiunii de cenzură împotriva PSD.

    Atunci, Victor Ponta era marele câștigător. Datorită voturilor celor din Pro România, Guvernul Dăncilă s-a prăbușit. Ponta a vrut să profite de criza din PSD pentru a crea o nouă majoritate, Pro România – ALDE – PSD, iar partidul său să ajungă la guvernare. Această alianță ar fi trebuit să-l susțină și pe Mircea Diaconu pentru a ajunge în finala prezidențială cu Klaus Iohannis.

    De plan s-a ales praful, pentru că Mihai Tudose, Sorin Câmpeanu și Daniel Constantin au decis să-l susțină pe Ludovic Orban pentru a forma un guvern monocolor PNL. Ponta s-a înfuriat, iar criza din Pro România s-a adâncit.

    ”Le mulţumesc foştilor noştri colegi pentru tot ce am realizat împreună în ultimii ani în politică. Le respectăm decizia de a se alătura PNL şi sperăm să influenţeze în bine actul de Guvernare – dar majoritatea covârşitoare a membrilor echipei Pro Romania dorim să rămânem pe propriul nostru drum. Pro Romania merge mai departe ca un proiect alternativ de modernizare a politicii de centru-stânga, pro-european şi pro-dezvoltare, în egală măsură critic la adresă PNL şi PSD!  Suntem Pro Romania şi ţinem doar cu România!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

    Silviu Predoiu, noul consultant politic al lui Victor Ponta, n-a reușit să-și convingă clientul să oprească dezastrul de la Pro România, începându-și noua carieră cu un eșec.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PMP mizează pe Paleologu și la Primăria Capitalei. Tomac va candida la Sectorul 1, iar Neamțu la Sectorul 2. Turcescu nu mai e în cărți

    Traian Băsescu a dezvăluit, la România TV, planurile PMP pentru alegerile locale din iunie 2020. Partidul își va arunca în luptă numele grele – președintele Eugen Tomac, vicepreședintele Mihail Neamțu -, dar va continua să mizeze și pe Theodor Paleologu.

    „Văd că partidele s-au apucat să-și facă liste. Astăzi, la partid, Tomac a luat o decizie cu privire la candidați. Din partea PMP, care are peste 10% în București, o să fie Theodor Paleologu la Primăria Capitalei, Eugen Tomac la Sectorul 1, Mihail Neamțu la Sectorul 2, Ioana Constantin la Sectorul 3, Ștefănel Marin la Sectorul 4, Lucian Iliescu la Sectorul 5 și Ștefan Florescu la Sectorul 6. Sunt oameni care au crescut și sunt convins că vor face performanță”, a spus Traian Băsescu

    Theodor Paleologu s-a clasat pe locul 5 la turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2019, cu  5,72% (527.098 de voturi). În turul 2, potrivit datelor IRES, 79,4% dintre votanții lui Theodor Paleologu au pus ștampila pe Klaus Iohannis, iar 20,6% au votat-o pe Viorica Dăncilă.

    Președintele PMP, Eugen Tomac, a candidat la Primăria Sectorului 1 și în 2016, când a luat puțin peste 7%, fiind devansat de candidații PSD, USB și PNL. În prezent, Tomac este europarlamentar.

    Tot în 2016, candidatul PMP la Primăria Capitalei a fost Robert Turcescu, care s-a clasat pe locul 4, cu 6,46%, după Gabriela Firea – PSD (42,97%), Nicușor Dan – USB (30,52%) și Cătălin Predoiu – PNL (11,18%). Turcescu va fi marele absent de pe lista de candidați a PMP pentru 2020.

    Nicușor Dan, Vlad Voiculescu, Eugen Tomac, Gabriela Firea

    Pentru Primăria Capitalei, se știu deja trei pretendenți: Nicușor Dan (USR), Vlad Voiculescu (PLUS) și Theodor Paleologu (PMP). Și Gabriela Firea și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat, din partea PSD. Deocamdată, PNL nu și-a stabilit candidatul.

    Alianța USR-PLUS va merge cu un singur candidat, care va fi desemnat între Nicușor Dan și Vlad Voiculescu.

    În caz că alegerile vor rămâne într-un singur tur, este posibilă o înțelegere mai largă, între USR-PLUS și PNL, poate chiar și PMP, pentru susținerea unui singur candidat al taberei anti-PSD, care s-o înfrângă pe actuala primăriță, Gabriela Firea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Băsescu: „PSD e în șoc. A mărit salariile și a obținut un rezultat pe care l-am obținut eu când le-am tăiat! Iohannis a jucat perfect”

    Invitat la Digi 24, Traian Băsescu spune că PSD nu-și revine din șocul alegerilor prezidențiale pentru că, deși a mărit salariile și pensiile, a pierdut dramatic din susținerea electorală. Explicația stă în maturizarea românilor, care le-au transmis PSD-iștilor: „Nene, nu mai suntem cumpărabili cu bani de la bugetul de stat, vrem autostrăzi și spitale!”.

    Băsescu admite că președintele Klaus Iohannis „a jucat perfect”, dar „a avut și o conjunctură favorabilă”. „Totul i-a ieșit, inclusiv referendumul pe justiție”, a spus fostul președinte.

    Întrebat dacă a fost impresionat de rezultatele lui Iohannis, Băsescu a răspuns: „Categoric, da. A jucat perfect și a avut și o conjunctură perfectă, cu un PSD în degringoladă, debusolat. Acest lucru s-a întâmplat după condamnarea lui Dragnea. PSD s-a prăbușit și din punctul de vedere al capacității decizionale”.

    Europarlamentarul PMP a spus că PSD este în stare de șoc, în primul rând din cauza rezultatelor din Moldova, dar și pentru că s-a prăbușit deși a mărit salariile și pensiile. „PSD-ul a realizat – și i-a devenit o traumă uriașă – că a mărit salariile și pensiile și a obținut un rezultat pe care l-am obținut eu când le-am tăiat! Românii au transmis: «Nene, nu mai suntem cumpărabili cu bani de la bugetul de stat, nu ne mai satisface faptul că ne dați un ban în plus. Faceți autostrăzi, faceți-ne spitale!». Ăsta a fost mesajul românilor. Uitați-vă la șocul din Moldova, cred că PSD nu-și revine din șoc. Este maturizarea societății”, a comentat Băsescu.

    El a mai susținut că, indiferent de situația economică moștenită de guvernul liberal, nu vor fi tăieri în 2020, pentru că este an electoral.

    Tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor a fost dispusă de Traian Băsescu și de Guvernul Boc în mai 2010, după alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2009.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Colonelul Sindile, unul dintre găzarii-șefi din 10 august, a fost ascuns pe funcție de general la o unitate de jandarmi de lângă București

  • Băsescu: „PNL și USR câștigă alegerile locale!”. Cere PMP alianțe cu cele două partide

    Traian Băsescu, într-o conferință a PMP desfășurată la Sinaia, a cerut PMP să facă alianțe cu PNL și USR din perspectiva alegerilor locale.

    Fostul președinte crede că cele două formațiuni vor câștiga scrutinurile de anul viitor. Acesta vede o schimbare puternică în societate.

    De asemenea, Traian Băsescu nu crede că Guvenul Orban va reuși să modifice legislația în ce privește desfășurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin.

    El susține că într-o astfel de situație e nevoie de încheierea unor alianțe între cele trei formațiuni.

    „Până la alegeri toţi spunem poveşti, dar asta cu numărul de voturi băgate în urnă e cea mai precisă măsurătoare a progresului. Altfel, suntem la al patrulea rând de alegeri la care trecem pragul, şi a venit momentul să ne mişcăm mai sus de prag. Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât cel al alianţelor. Pentru că dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD-ului, şi atunci ceea ce s-ar face în turul doi (…) trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Şi eu vă recomand ca toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

    PNL are interesul de a nu pierde orașe mari

    Traian Băsescu crede că Orban nu va schimba legislația în ce privește alegerea primarilor din cauză că PNL are interese de a-și păstra primăriile din marile orașe. El a dat exemplul Clujului, unde Emil Boc ar fi defavorizat de organizarea alegerilor în două tururi de scrutin.

    „Personal, nu am convingerea că Guvernul Orban va emite OUG pentru intrarea în două tururi, pentru că au şi ei primari de mari unităţi administrative care au interesele lor şi vor păţi şi ei cum am păţit şi eu cu Guvernul Boc, când am vrut să fac Bucureştiul metropolitan, incluzând Ilfovul. Au fost doi primari, unul la 3, se numea Negoiţă, şi altul la 6, se numea Poteraş, care l-au convins pe Boc să nu meargă pe asumarea răspunderii sau să bage legea Bucureştiului metropolitan în Parlament. Şi vedem Bucureştiul cum e acum, şi evoluţia e tot mai rea, pentru că influenţa primarilor a fost mare şi în PDL, este mare şi acum în PNL. De aceea am semne de întrebare dacă vor emite sau nu OUG de modificare a legii alegerilor locale şi, de aceea, ‘Comandamentul zero’: deschideţi uşa negocierilor. Sigur, unde avem om valoros încercăm să-l promovăm ca fiind candidatul alianţei, unde au liberalii şi USR oameni valoroşi ne punem organizaţiile la dispoziţie pentru a lua cât mai mult din administraţia locală din mâinile PSD-ului. Va trebui să fiţi deschişi la această abordare”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

    Ludovic Orban a declarat în mai multe rânduri că PNL susține ca desfășurarea alegerilor locale să se desfășoare în două tururi de scrutin. Acum se desfășoară într-un mod profund nedemocratic, într-un singur tur. Acest sistem electoral avantajează masiv primarii aflați în funcție și blochează orice evoluție în administrația locală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Blasfemia „ciumei roșii”: PSD vrea să-și schimbe numele în PNȚCD, cu ajutorul lui Pavelescu!

    * Atenție, PSD se reformează! Aseară, Fifor era cu Dăncilă. Dimineață fuge la Ciolacu. La prânz, înapoi la Dăncilă

    * Haos în PSD! Ciolacu o atacă pe Dăncilă, Firea îl atacă pe Ciolacu, Orlando se atacă singur, Dăncilă se apără

    * Pavelescu-PNȚCD, aliatul PSD, compară alegerea lui Iohannis în 2019 cu mineriada lui Iliescu din 1990. E de balamuc!

    * Radu Moraru: „Dăncilă a câștigat alegerile” / „Nu e mai proastă decât Iohannis” / „Voi anula alegerile, va fi scandal mondial!”

    * Mârlănie de ziarist sinecurist din clientela PSD: „Să ne mai lase toate spălătoresele din diaspora cu votul ăsta!”

    * Mulțumim, Daddy! Până să ne calci tu pe cap, nu știam ce puternici suntem

    * Dacian Cioloș anunță „o colaborare cu PNL la alegerile locale”, 

    pentru a înlătura PSD din primării și din consiliile județene

    * Harta electorală a României. Cele 5 județe în care a câștigat Dăncilă. Prăbușirea baronilor PSD

    * O carte-document: „10 august”. Lansarea: vineri, de la ora 18.00, la Gaudeamus. Autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu

    * VIDEO. „Dezbatere” sinucigașă: Dăncilă a fost strivită sub propriile minciuni. Ziariștii au făcut-o să dea în bâlbăială

    * VIDEO. Victor Rebengiuc, apel pentru salvarea României de „mahalagism” şi „ţăţism” marca Dăncilă: „Ieşiţi la vot! PSD este garanţia sigură a distrugerii acestei ţări”

    * Tudor Chirilă: „Votez Iohannis. Că doar nu m-am tâmpit, după ce am stat doi ani în stradă la proteste!”

    * Oana Pellea: „Nu subestimați pericolul PSD! Putem distruge România prin neprezentare. Iohannis este unica opțiune”

    * Procurorii demontează fake news-ul „Dăncilă la DNA”, lansat pe filiera PSD-istă Buble-Ciutacu: „Informații FALSE!”