Etichetă: tragedie

  • VIDEO. Imagini terifiante: momentul când barajul din Brazilia se rupe, iar mâlul înghite peste 300 de persoane

    La o săptămână după tragedia din statul brazilian Minas Gerais, au apărut imagini video cu momentul în care barajul minier de la Brumadinho a cedat.

    Bilanțul nenorocirii din sud-estul Braziliei a ajuns la 115 morți și 248 de dispăruți, cu șanse mici ca dintre aceștia să mai fie găsiți supraviețuitori.

    Pe filmare se vede cum valul de deșeuri miniere mătură tot în cale, precizează „The Guardian”. Se întâmpla în ziua de vineri, 25 ianuarie.

    Majoritatea celor morți și dispăruți lucrau în mina Corrego do Feijao, aparținând grupului Vale. Mulți luau prânzul în cantina companiei, una dintre primele structuri afectate de dezastru. Valul de mâl i-a înghițit în câteva zeci de secunde. Muncitorii nici n-au apucat să se dezmeticească; pentru a fugi din calea viiturii era prea târziu.

  • VIDEO. Șocant: momentul când cântăreții rock au fost înghițiți de tsunami, în plin concert

    Au apărut imagini cu tragedia care a lovit o trupă rock în timpul unui concert, pe o plajă din provincia indoneziană Banten, situată pe insula Java. Artiştii cântau, atmosfera spectatorii dansau, când decorul din spatele scenei a fost spulberat de valul uriaş. Un muzician a murit, ceilalți sunt dați dispăruți.În Banten există multe complexuri hoteliere pe plajă, care în peroada sărbătorilor sunt aglomerate, mai ales cu turişti străini.Indonezia a fost lovită de un nou tsunami, provocat de o nouă erupție vulcanică. Bilanțul provizoriu: 168 de morți, 30 de dispăruți, peste 750 de răniți.Valurile uriașe au lovit coastele insulelor Java și Sumatra. Cauza dezastrului: erupția vulcanului Anak Krakatau, care a provocat alunecări de teren submarine.
  • Incredibila viață și teribila moarte ale cântăreței care s-a înecat în Dunăre, în propria mașină

    La 34 de ani, cântăreața Anca Pop se putea lăuda cu o viață de roman. Unul cu sfârșit tragic, în apele reci ale Dunării.

    Ironia destinului a făcut ca de mare fluviu să fie legate două borne care i-au marcat destinul. Părinții au trecut-o Dunărea cu o barcă pneumatică în 1987, pe când avea trei ani, pentru a-i oferi șansa de a trăi în lumea liberă. Aceleași ape ale Dunării au înghițit-o luni noaptea, când nu se afla la vâsle, ci la volan.

    Fuga spre libertate, într-o barcă pneumatică

    E șocant să afli că a murit cineva în propria mașină, dar nu pe șosea, ci în Dunăre. Șocul e și mai mare când afli că victima este o artistă cu zeci de mii de fani.

    Anca Pop mergea dinspre Orșova, județul Mehedinți, spre Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. După un an agitat, voia să-și petreacă Sărbătorile de iarnă alături de părinții săi. Aceiași părinți care în 1987, pe când ea avea trei ani, au luat-o în brațe, au urcat-o într-o barcă pneumatică și au trecut-o Dunărea dincolo, în Iugoslavia (acum, acest pământ se numește Serbia), evadând din România lui Ceaușescu. Au stat cu toții într-un lagăr de refugiaţi din țara vecină. Ulterior, au emigrat în Canada, ținta aventurii lor.

    Tragedia de la Svinița

    Tragedia din noaptea de luni, 17 decembrie 2018, a venit din senin. Anca venea de la București, conducându-și singură mașina. Trecuse cu bine de Orșova, intrase în Clisura Dunării. Brusc, din cauza poleiului, în zona viaductului Svinița, maşina artistei a derapat, a părăsit șoseaua, într-un tronson fără parapet, și a plonjat în Dunăre. Ajunsă sub apă, captivă în propria mașină, Anca Pop nu a avut nicio șansă.

    Părinții și sora ei s-au îngrijorat când au pierdut contactul telefonic cu ea, apoi au intrat în panică: orele treceau, iar Anca nu dădea niciun semn, deși trebuia să ajungă de mult acasă. Sora ei a alertat poliția. Și tot ea a anunţat, a doua zi, moartea cântăreței, după ce scafandrii i-au găsit cadavrul.

    Printre șamani în Peru, călătorii spirituale în India, Japonia, Thailanda

    Născută la Moldova Nouă pe 22 octombrie 1984, Anca Pop era cunoscută ca o artistă nonconformistă. În urmă cu trei ani a cântat cu Goran Bregovici şi a pozat goală în „Playboy”, apărând pe coperta numărului din iulie-august 2015.

    Viața a purtat-o în Canada, Peru, Japonia, India, Thailanda. Era pasionată de călătoriile spirituale, căutând răspunsuri în țări îndepărtate. În Peru a trăit printre șamani, de unde și-a și luat numele de scenă „Shamanca”. În Japonia și-a lansat primul album muzical și a colaborat cu Goran Bregovici, despre care spunea că l-a auzit prima dată când era o copilă în tabăra de refugiați din Iugoslavia.

    Anca Pop a promovat o viață lipsită de inhibiții, fiind o prezență exotică și recunoscând că este lesbiană. „Am făcut amor și în instituții publice, cum ar fi Casa Poporului sau Guvernul”, povestea cântăreața.

    Despre muzica Ancăi Pop

    • Piese din albumul lansat pe 12 iulie 2017 în Japonia: Free Love, Super Cool, Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.
    • Cu Goran Bregovici a colaborat pentru albumul „Champagne for Gypsies”, pentru care a scris două dintre piese.
    • Pe 27 iulie 2015 a lansat o altă versiune al videoclipului piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista „Playboy”.