Etichetă: tragedie

  • VIDEO. Tragedie în Israel: 44 de morți și 150 de răniți într-o învălmășeală, la prima mare sărbătoare religioasă post-pandemie

    O tragedie cumplită a avut loc vineri în Israel, la deschiderea primei mari sărbători religioase organizate în ultimul an: cel puțin 44 de oameni au murit și alți 150 au fost răniți într-o aglomerație apărută în mulțimea de zeci de mii de persoane.

    Dezastrul incredibil s-a produs la începerea festivalului religios Lag Baomer – unul al veseliei, în care oamenii sărbătoresc, aprind focuri de tabără pe timpul nopții, cântă și dansează. În special pentru copiii din Israel, acesta este un eveniment de mare interes, așteptat cu nerăbdare.

    La festivalul început pe 29 aprilie au venit peste 100.000 de evrei ultraortodocși. Photo by David Cohen/Flash90

    Festivalul a fost posibil odată cu încheierea pandemiei în Israel, după vaccinarea a 85% din populația adultă. Restricțiile au fost ridicate, activitatea a revenit la normal, s-a renunțat și la măștile de protecție, în timp ce răspândirea Covid a fost stopată.

    Sărbătoarea de Lag Baomer se ține lângă Muntele Meron, în nordul țării.

    Tragedia a fost provocată de un accident. Câțiva oameni s-au dezechilibrat și au căzut pe scări, antrenându-i după ei și pe alții. Cum aglomerația era foarte mare, totul a degenerat într-un dezastru teribil

    Conform BBC, inițial s-a crezut că s-ar fi prăbușit o tribună, dar ulterior surse din poliție au afirmat, pentru cotidianul Haaretz, că totul a plecat de la câțiva oameni care au alunecat pe niște scări. Aceștia i-au antrenat în cădere și pe alții, creându-se un efect de bulgăre de zăpadă. În învălmășeala creată, 44 de persoane au murit strivite, alte 150 au fost rănite mai grav sau mai ușor.

    Pe Twitter apar filmulețe care arată aglomerația incredibilă de la festival.

    #BREAKING

    ALERT: At least 37 people have been killed and dozens critically injured at a mass stampede during Lag B’Omer celebrations in Mount Meron, #Israel
    The death toll is expected to rise.pic.twitter.com/TSWTmGfUwE

    — The A&O Board PSF (@AOBPSF) April 29, 2021

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

    * Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

    * Ura împotriva femeilor i-a adus 6 luni de închisoare unui manelist în vogă, pentru o melodie infectă, discriminatoare

    * Rusia a trimis Braziliei vaccinul Sputnik V cu virus viu, nu mort! Mai mult i-a infectat decât i-a imunizat

  • Raport cu detalii revoltătoare în tragedia de la Constanța: ISU a susținut că autoscara ajunsese la incendiu, când de fapt nici nu plecase din bază!

    Primul raport finalizat după tragedia de la Constanța, când o femeie a căzut de la etajul 6 al unui bloc în flăcări sub ochii pompierilor veniți fără scară, arată lucruri extrem de grave: n-a fost doar incompetență, dar și fugă de răspundere.

    Potrivit documentului citat de Digi 24, primul echipaj a plecat la locul incendiului cu un minut mai târziu decât prevede intervalul maxim admis de regulament, iar autoscara a părăsit baza după ce femeia a căzut în gol, deși ISU a raportat că mașina a ajuns acolo la două minute după tragedie.

    Ancheta a fost făcută de IGSU. S-a descoperit că autospeciala dotată cu scară a fost alertată la 12 minute după apelul inițial la 112, deși ar fi trebuit trimisă din prima clipă.

    Mai mult, ISU Dobrogea a mințit afirmând că autospeciala dotată cu scară a ajuns la locul dramei două minute după ce femeia căzuse. Imaginile arată că a ajuns, de fapt, la 16 minute după aceea!

    La câteva zile după acel incident, ISU Dobrogea a produs alt eveniment, de data asta tragicomic. La incendiul izbucnit într-un subsol a fost trimisă autospecială cu scară!

    Fragmente din raportul IGSU după ancheta la ISU Dobrogea, în urma tragediei de la Constanța

    „Comisia de verificare a identificat pe timpul acțiunii mai multe disfuncționalități, în sensul transmiterii și consemnării parțiale ori eronate a timpilor operativi de alertare și de ajungere la locul intervenției, respectiv neutilizarea mijloacelor de comunicații pe care personalul operativ le avea la dispoziție. Consecințele directe ale acestor erori le reprezintă ajungerea cu întârziere a unor resurse la locul intervenției. Astfel, privind momentul alertării forțelor de intervenție reiese că apelul de urgență a fost efectuat la Centrul 112 la ora 09:14:56 de către un locatar al imobilului în care se manifesta incendiul, fiind transferat, după colectarea primelor date, la ora 09:15:51, către agenția Pompieri (dispeceratul ISU Constanța).

    Coroborând cele două momente orare cu imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video din Detașamentul de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”, rezultă că momentul alertării este 09:16:24, forțele de intervenție începând deplasarea la ora 09:20:14, cu un minut mai mult față de intervalul maxim stabilit prin legislația subsecventă.

    Referitor la alertarea autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime, întrucât cea existentă în dotarea Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel” era defectă și scoasă din intervenție, la eveniment a fost alocată și trimisă o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. Momentul alertării acestei resurse, deși, potrivit procedurilor operaționale aplicabile, ar fi trebuit să fie foarte apropiat de momentul alertării primelor forțe, nu a fost realizat decât la ora 09:27:43, la circa 11 minute după alertarea autospecialelor din cadrul Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius Daniel”.

    Prima autospecială de stingere cu apă și spumă a ajuns la locul incendiului, conform celor susținute de membrii echipajului, la ora 09:23, iar pe timpul echipării personalului cu mijloacele de protecție individuală și al efectuării recunoașterii la locul evenimentului, persoana aflată la etajul 6, în spațiul incendiat, se desprinde de balustrada balconului și cade în gol. Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol.

    Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol. Facem mențiunea că în raportarea ISU Constanța către dispeceratul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este consemnată nereal ca moment a alertării autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime ora 09:15, iar ora sosirii la locul incendiului este 09:27. În realitate, autospeciala a început deplasarea din subunitate la ora 09:30:35.

    Pe lângă disfuncționalitățile expuse, Comisia de verificare a mai constatat încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ.

    IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța, „întrucât gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unor sancțiuni mai aspre, în corelare cu disfuncțiile create în activitatea instituției“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pompierii din Constanța au trimis autoscară la un incendiu la subsol, dar n-au avut pentru femeia de la etajul 6!

    Politizarea, corupția, prostia și incompetența care sufocă instituțiile publice – inclusiv cele de forță – din România generează nu doar tragedii, ci și situații tragicomice. După ce s-au dus fără scară la incendiul din blocul unde o femeie s-a aruncat în gol de la etajul 6, pompierii din Constanța s-au prezentat, miercuri, cu o autospecială cu scară la un incendiu izbucnit la un subsol!

    Digi 24 relatează că autospeciala venită era echipată cu scară. Reprezentanții ISU Dobrogea spun că au făcut asta preventiv, pentru că era posibil ca fumul să ajungă totuși și la etajele superioare, iar atunci ar fi fost nevoie de scară ca să fie evacuați locatarii din balcoane.

    Această situație realmente absurdă și caraghioasă vine în urma alteia tragice. Marți, un incendiu a izbucnit la etajul 6 al unui bloc din Constanța. Femeia care se afla în apartament s-a refugiat pe balcon. Pomierii au venit cu o mașină care nu avea scară și nici saltea. Disperată, femeia s-a aruncat în gol și s-a zdrobit de asfalt.

    ISU Dobrogea a mințit cu nerușinare marți, pretinzând că a doua autospecială, dotată cu scară, a ajuns la locul tragediei după două minute de la căderea femeii. Imaginile filmate demonstrează că mașina a ajuns la 14 minute după aceea

    Firul evenimentelor a arătat crasă incompetență și nepăsare din partea ISU Dobrogea. Cea de-a doua mașină, dotată cu scară, a fost chemată marți la locul tragediei abia la 5 minute după ce femeia căzuse în gol.

    Mai mult decât atât, ISU Dobrogea a mințit cu nerușinare, pretinzând inițial, marți, că mașina dotată cu scară ar fi ajuns la blocul în flăcări la două minute după ce femeia s-a aruncat de la etajul 6. Ulterior s-a demonstrat că, în realitate, mașina a fost chemată la 5 minute după ce s-a produs tragedia, iar autospeciala a ajuns la 14 minute (și nu la două) după căderea femeii.

    La ISU Dobrogea se derulează, în acest moment, mai multe anchete, dar experiența arată că sunt șanse minime ca lucrurile să se schimbe pe viitor sau ca vreunul dintre vinovații din vârful instituției să fie demis sau să intre la pușcărie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Autopsia bebelușului mort la botez confirmă: a fost înecat de preot în cristelniță. Copilașului i-a fost scoasă o cantitate mare de apă din plămâni

    Autopsia bebelușului mort la Suceava, în urma botezului, a confirmat bănuielile: copilașul a fost înecat de preot în cristelniță, scrie Monitorul de Suceava.

    Necropsia a fost efectuată de o echipă de medici legiști care au descoperit lichid în plămânii copilului. Aceasta este cauza morții, au stabilit experții.

    Copilul a fost botezat duminică de preot, care l-a scufundat de 3 ori în apă. Pruncul de numai 6 săptămâni n-a mai putut respira din cauza apei intrate în plămâni. A intrat în stop cardio-respirator, dar pe moment echipajul SMURD sosit la fața locului a reușit să-l resusciteze.

    Echipajul SMURD care a intervenit la biserică i-a scos copilului 110 mililitri de apă din plămâni

    A fost dus la Spitalul Județean, unde a fost intubat, dar în acea noapte organismul n-a mai rezistat și copilașul a murit.

    Medicul care a efectuat operațiunile de prim-ajutor a declarat că a reușit să-i scoată din plămâni o cantitate de circa 110 mililitri de apă – foarte mult pentru un bebeluș de numai o lună și jumătate, care la acea vârstă mănâncă la o masă, de exemplu, 90 de mililitri de lapte. Mai mult decât atât, pe lângă această apă scoasă de echipa de intervenție, și doctorii legiști au găsit lichid în plămâni! Deocamdată, sursele publicației sucevene spun că rămâne să se stabilească ce fel de lichid era: apa din cristelniță sau lapte.

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a anunțat că preotul Alexandru Mazarache, care a oficiat botezul, are calitatea de suspect.

    Reacții diverse în societate și Biserică. În timp ce procuratura a deschis dosar penal, se fac petiții pentru a se renunța la botezul prin scufundarea copiilor în apă. Aripa dură a BOR nici nu vrea să audă

    După tragedie, tatăl copilului îl acuză pe preot. Arhiepiscopia Sucevei a emis un comunicat în care nu își cere scuze și nici nu consideră că ar fi cineva vinovat, lăsând de înțeles că așa a fost voia lui Dumnezeu.

    Patriarhia a fost mai dură și a cerut urgentarea anchetei, simultan cu suspendarea preotului.

    În acest timp, parchetul și poliția au început ancheta pentru omor din culpă.

    În societatea civilă a izbucnit o dezbatere. Se fac petiții în care se cere renunțarea la ritualul scufundării copilului de 3 ori în apă, în favoarea unuia mai blând, turnarea de apă în creștet.

    Reacțiile dinspre Biserică sunt contradictorii. Reprezentantul Patriarhiei a spus că nu e obligatoriu să se facă scufundarea copilului în apă. În schimb, IPS Teodosie, exponentul aripii dure, medievale, a ortodoxiei din România, a replicat agresiv, răspunzând că nu se pune problema schimbării ritualului indiferent ce s-ar întâmpla.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șocanta tragedie norvegiană. Hăul deschis în pământ a înghițit 10 oameni, dintre care 8 sunt de negăsit și după trei zile

    Nenorocirea abătută asupra unei comunități din Norvegia continuă cu dramatism și mister. O a doua persoană decedată a fost găsită, sâmbătă, în urma uriașelor alunecări de teren care au avut loc miercuri noaptea la Ask, din municipalitatea Gjerdrum, un oraş cu 5.000 de locuitori situat la 30 km nord-est de capitala Olso.

    În continuare, 8 oameni sunt dați dispăruți, iar șansele ca aceștia să mai fie găsiți în viață sunt minime, spun autoritățile scandinave.

    O alunecare majoră de teren a distrus, pe 30 decembrie 2020, mai multe case în zona rezidențială situată la 30 km de capitala Norvegiei.

    Autoritățile folosesc elicoptere, camere termice pentru a detecta căldura emisă de corpul uman, drone și câini special antrenați pentru căutări. De asemenea, sunt folosite dispozitive de captare a undelor emise de telefoanele mobile ale celor dispăruţi.

    alunecare teren norvegia profimedia-0579873628

    Autorităţile norvegiene au anunţat sâmbătă că au găsit un al doilea cadavru, iar operaţiunile de salvare continuă pentru găsirea persoanelor dispărute, la trei zile după înfricoșătoarea alunecare de teren.

    Vineri, echipele de salvare au găsit o primă persoană moartă printre dărâmături. Cadavrul nu a fost încă identificat, însă poliţia a publicat o listă cu numele celor 10 persoane dispărute, între care 8 adulți și 2 copii (unul de 2 ani, celălalt de 13 ani).

    Circa 1.000 de persoane care au fost evacuate. Acestea nu se mai pot întoarce acasă din cauza terenului instabil. Pământul s-a surpat în continuare și în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează Agenția France Presse.

    Sosită la faţa locului, prim-ministrul Erna Solberg a subliniat că această alunecare de teren este una dintre cele mai mari petrecute vreodată în Norvegia.

    Alunecarea de teren a a făcut o groapă uriașă, cu o lăţime de 350 de metri şi o lungime de 800 de metri, iar solul este în continuare instabil.

    Cel puţin 10 persoane au fost rănite. Una dintre acestea, în stare gravă, a fost transportată la Oslo.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dublă tragedie în Bucegi. O alpinistă s-a prăbușit în hău, iar partenerul ei a murit încercând s-o salveze

    Doi tineri – o femeie și un bărbat – au fost găsiți morți, sâmbătă seara, în masivul Bucegi, de salvamontiștii care fuseseră solicitați printr-un apel la 112 să intervină într-o situație dramatică. 

    Femeia a căzut de la înălțime, sâmbătă seara, în zona Brâna Mare a Morarului, către Valea Cerbului, din Munții Bucegi. Însoțitorul ei, care a cerut ajutor, a încercat să ajungă la partenera sa de ascensiune, dar a căzut și el.

    Cel care a sunat la 112 a fost bărbatul, înainte de a aluneca și el în prăpastie.

    „Salvatorii montani au ajuns la locul accidentului, unde, din păcate, au găsit două persoane decedate. Se pare că alpinistul a încercat să ajungă la fată și a căzut și el”, au anunțat reprezentanții Salvamont Prahova pe Facebook.

    Acțiunea salvamontiștilor a fost dificilă, în condiții de noapte, cu temperaturi scăzute, cu teren acoperit cu gheață și acumulări de zăpadă pe versanți.

    Cadavrul femeii a fost coborât de pe munte azi-noapte, iar cel al bărbatului va fi coborât duminică, pe zi, au precizat salvamontiștii.

    Conform informaţiilor transmise de Salvamont Prahova, fata era alpinistă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tragedia epică a familiei Pașca. În ziua înmormântării lui Cristi, zdrobit de un șofer drogat, a murit și fratele său, Lori

    Infernul a coborât peste familia Pașca din Baia Mare, chiar în perioada de Sărbători. În patru zile, Silvia Pașca și-a pierdut cei doi fii: Cristian (25 de ani) a fost zdrobit pe trotuar de un șofer drogat, chiar în ziua de Crăciun, când se afla la colindat. În ziua înmormântării acestuia, pe 29 decembrie, a murit și fratele său Lorian (24 de ani), care a făcut infarct.

    Pe 25 decembrie, la Baia Mare, un șofer drogat a ucis doi tineri pe trotuar, aflați la colindat în ziua de Crăciun. Șoferul ucigaș i-a lovit cu duba pe care o conducea. Un al treilea membru al grupului de colindători a fost rănit, dar a scăpat cu viață.

    Cei doi colindători omorâți de șoferul drogat au fost Cristian Pașca (25 de ani) și prietenul său Vlad (31 de ani).

    Pentru una dintre familiile victimelor, tragedia s-a multiplicat luni noaptea, când al doilea fiu al Silviei Pașca a murit și el, scrie Baiamare24.ro.

    Lorian Pașca (24 de ani), fratele mai mic al lui Cristian Pașca, a făcut infarct în noaptea de luni spre marți, chiar înaintea înmormântării fratelui său. El suferea de mai multe afecțiuni.

    Marți, când Cristian Pașca a fost înmormântat, fratele său Lorian zăcea mort în casă, așteptându-și propria înmormântare.

    Mama celor doi, Silvia Pașca, a postat un mesaj cutremurător, marți dimineață, pe contul său de Facebook: „Cu inima împietrită de durere, îmi iau rămas bun de la fiul cel mic, Pașca Nicolae Lorian, după o lungă suferință”.

    Mesaje sfâșietoare de la prieteni

    • „Două suflete minunate s-au ridicat la cer, Lorian «s-a dus» azi noapte la Cristi… și nu a mai vrut să se întoarcă, a suferit prea mult după moartea fratelui sau… Din păcate, viața asta este atât de cruntă, încât ne șochează pe zi ce trece. Nici nu pot să-mi imaginez ce simte doamna Silvia în momentul de față. Haideți să spunem o rugăciune, să i se dea putere de către Divinitate.”
    • „Cristi, ai plecat dintre noi foarte brusc, ne-a șocat pe toți moartea ta tragică. Toți suferim atât de mult după tine, încât am face orice să te readucem pe lume, să te vedem din nou, să râdem împreună, pur și simplu să fii tu prezent. Te iubim mult. Acum nu mai ești singur printre îngeri, ți s-a alăturat și fratele tău Lorian. Acum te rog dă-i putere mamei tale, așa cum obișnuiai mereu să faci, să poată trece peste aceste clipe inimaginabil de dureroase.”
    • „Nu am cuvinte! Ținem doliu de Crăciun, de Sărbători, pentru doua persoane dragi nouă. O familie întreagă s-a destrămat, o mamă și-a pierdut ambii copii în decurs de câteva zile din cauza inconștienței și prostiei unui drogat care s-a urcat la volan într-o stare de nedescris. Odihniți-vă în pace, suflete minunate, și fiți alături unul de celalalt în drumul printre stele! Aveți grijă de voi acolo unde sunteți! Dumnezeu v-a luat pentru că ați fost prea buni pentru lumea asta cruntă și rea.”

    Șoferul drogat a mai făcut 4 accidente în 2020

    Șoferul care i-a ucis pe Cristi Paca și pe prietenul lui Vlad, în ziua de Crăciun, are 27 de ani și e din Sălaj. La momentul producerii acidentului era drogat cu cocaină și canabis, conform informațiilor furnizate de anchetatori.

    În 2020, șoferul provocase alte patru accidente rutiere și timp de două luni a stat cu un picior în ghips, în urma unuia dintre acestea.

    Șoferul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El își dăduse demisia de puțin timp de la firma la care lucra și anunțase că vrea să plece în Anglia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O pacientă de la Spitalul “Victor Babeș” a murit după ce a fost deconectată de la aparate de un brancardier! A fost confundată cu o altă pacientă care decedase deja

    Caz extrem de grav la Spitalul “Victor Babeș” din București, unde o pacientă internată la terapie intensivă a murit joi după ce a fost deconectată de la aparate, din greșeală, de un brancardier, scrie HotNews! Conducerea spitalului a anunțat tragedia și a cerut o anchetă a poliției.

    Managerul Emilian Imri a declarat pentru HotNews, publicație care a relatat cazul, că decesul pacientei s-a produs în împrejurări neclare și, de aceea, a sesizat poliția. La spital au ajuns și inspectorii de la DSP București, pentru a evalua procedurile și atribuțiile personalului, conform cu fișa postului.

    Potrivit surselor publicației citate mai sus, femeia deconectată de la aparate a fost confundată de brancardier cu o altă pacientă care decedase deja! Cazul relevă o superficialitate gravă în tratarea situației, pentru că, în mod evident, nu brancardierii trebuie să execute aceste operațiuni de deconectare de la aparate, mai ales în terapie intensivă și în special fără nicio supraveghere din partea personalului medical de pe secție.

    Reprezentanți ai ministerului Sănătății au declarat că “este o primă evaluare și, în funcție de cele constatate, vor fi luate și alte măsuri, dacă se impun, în conformitate cu atribuțiile legale ce revin reprezentanților ministerului Sănătății“.

    Medicul Emilian Imri, managerul spitalului, spune că acum se desfășoară deja în paralel două anchete, una a poliției și una internă, administrativă, pentru a lămuri exact împrejurările în care a avut loc acest incident extrem de grav.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Familie masacrată de Covid: o femeie și doi copii ai ei au murit în doar 5 zile

    O întreagă familie din Țara Galilor a fost exterminată de coronavirus, în doar 5 zile. Gladys Lewis (74 de ani) a murit joi, 29 octombrie, în spitalul Royal Glamorgan, din apropierea capitalei galeze Cardiff. Fiul său Dean (44 de ani), tatăl a trei copii, a murit în casa sa din Treorchy, o zi mai târziu. Ultimul a plătit cu viața celălalt fiu al femeii, Darren (42 de ani), afectat de sindromul Down, care s-a stins luni, 3 noiembrie.

    O familie din Țara Galilor a plătit un tribut enorm pandemiei de coronavirus: mama Gladys și doi fii ai ei, Dean și Darren, au murit în decursul a 5 zile, secerați de virusul ucigaș.

    În timp ce familia înfrunta primele două pierderi, Darren (fiul lui Gladys și fratele lui Dean) se afla internat în secția de Terapie Intensivă, în condiții grave. Luni, 3 noiembrie, a fost rândul său să piardă lupta cu agresivul virus.

    Văduva lui Dean, Clear Lewis (44 de ani), a declarat că soțul său avea o inimă de aur, la fel ca mama Gladys, și că ar fi făcut orice pentru familia sa. „Cât timp părinții se puneau în izolare, pentru a-l proteja pe Darren, el le făcea toate cumpărăturile”.

    Acum, David Lewis (81 de ani), tatăl lui Dean și al lui Darren, „este complet devastat: și-a pierdut soția și cei doi fii în doar 5 zile”.

    Conform Fanpage.it, două prietene de familie, Alison Higgins și Jemma Hopkins, au organizat o strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe David și pe fiica lui de 41 de ani, Debbie, singurii membri ai familiei rămași în viață.

    Alison a spus: „Fiind una dintre prietenele lui Debbie, am înțeles imediat că aveau nevoie de ajutor. Acesta este un coșmar, este de neimaginat că așa ceva se poate întâmpla. Știind câte donații și acte caritabile a făcut de-a lungul timpului această familie, este normal ca și comunitatea noastră să facă ceva pentru ei”.

    Doctorul Miller, de la spitalul Forest View Medical Center, care a ajutat și el familia, a spus: „A fost o tragedie devastatoare ceea ce s-a întâmplat cu această familie. Aș dori ca lumea sa ia foarte în serios pandemia”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Cristian Diaconescu despre alegeri și vize: ”Cu Biden, avem o șansă care nu se mai întoarce în 20 de ani”

    * Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

    * Imagini zguduitoare: coadă de dricuri la morga din Craiova. Marți, 13 din cele 15 decese au fost asociate Covid-19

    * Demontarea unei mari minciuni. Alegerile NU au accelerat pandemia! Comparație cu țările în care nu s-a ieșit la vot

    * Profesor dat afară pentru că a refuzat să predea online. Altuia, din același motiv, i-a fost micșorat salariul

  • Tragedie în Munții Făgăraș: un turist de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol, de pe creastă, 400 de metri

    O tragedie a avut loc sâmbătă seara, în Munții Făgăraș, unde un bărbat de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol, de pe creastă, circa 400 de metri. Când l-au găsit salvamontiștii, omul era încă în viață, dar a decedat înainte să fie urcat în elicopterul venit să-l ducă la spital.

    Drama s-a petrecut în timp ce alpinistul, în vârstă de 40 de ani, încerca să escaladeze creasta Arpașelului, deosebit de dificilă. Deși era bine echipat, omul a făcut eroarea de a subestima una din regulile fundamentale ale expedițiilor pe munte: să nu plece singur pe traseu.

    Nu mai departe de săptămâna trecută, într-o postare pe Facebook, salvamontiștii din Făgăraș avertizau că vor urma drame, dacă oamenii continuă să desconsidere muntele și să ignore normele de siguranță.

    „Sunt foarte multe situații în care muntele este tratat cu superficialitate. Nu reușim să-i facem să înțeleagă că nu trebuie să trateze munții așa cum sunt tratați“

    Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, a explicat situația la Digi 24: “Am fost anunțați prin 112 referitor la un turist… Apelanta care ne anunța a spus că l-a văzut căzând exact ca un bolovan din piatră în piatră, de pe un perete.

    Colegii mei s-au deplasat la locul accidentului și era clar că a căzut foarte mult pentru că avea multiple traumatisme. Am sperat că putem să-l livrăm în viață elicopterului.

    A supraviețuit până a venit elicopterul, era inconștient, dar leziunile au fost incompatibile cu viața și a decedat.

    Era pe un traseu de alpinism, numai că alpinismul se face împreună cu un coechipier și cu asigurări. Or, se pare că domnul era un experimentat al muntelui, mergea pe munte, dar a ales să meargă singur și s-a întâmplat ce nu trebuia să se întâmple.

    Când l-am găsit era inconștient.

    Sunt foarte multe situații în care muntele este tratat cu superficialitate. Nu reușim să-i facem să înțeleagă că nu trebuie să trateze munții așa cum sunt tratați.

    Nu e cazul acum! Domnul care din păcate a decedat era echipat cum trebuie. Numai că ceea ce și-a ales să facă nu era de făcut în felul acesta – fără asigurări, fără un coechipier“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!