ziaristii.com

Etichetă: târgoviște

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (78) / Telefoanele lui Iliescu

    În seara de 22 decembrie 1989, după ora 19.00, ofiţerii care-i păzeau pe dictatori erau derutaţi de o dublă recomandare: şi Nicolae Ceauşescu, şi Ion Iliescu le cereau să execute doar ordinele generalului Stănculescu! Iliescu ţinea legătura personal cu cazarma de la Târgovişte, deşi la acea oră nu avea nicio funcţie în statul român.

    Cazarma UM 01417 Târgovişte. După instalarea soţilor Ceauşescu în clădirea Comandamentului, într-o încăpere aflată perete-n perete cu cea a colonelului Andrei Kemenici (comandantul unităţii), a început nebunia.

    Kemenici a căutat să anunţe cât mai repede „la centru” că-i are în pază şi apărare pe Ceauşeşti. Dar conducerea de la Bucureşti era încă difuză, nu fusese clar conturată. Kemenici nu ştia exact cui trebuie să se adreseze. De aceea, a luat legătura cu generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I.

    Andrei Kemenici explică mişcările făcute în acele momente: „Am apelat la şefii mei pe linie ierarhică. L-am sunat pe generalul Voinea, comandantul Armatei I, şi i-am raportat situaţia celor doi. Când a auzit despre ce-i vorba, am fost oarecum repezit. L-am simţit pe omul care nu vrea să se implice într-o asemenea «afacere» şi mi-a dat numărul direct unde-l pot găsi pe Stănculescu. L-am sunat pe generalul Stănculescu, dar mi-a răspuns generalul Militaru! Nu i-am spus despre ce-i vorba şi l-am cerut pe Stănculescu. Acesta, calm, de parcă nu i-aş spus o noutate – dramatică pentru mine –, mi-a zis: «Bine. Ţine-i acolo şi mai luăm legătura. Oricum, păstrează secretul absolut, să nu afle nimeni. Dar nimeni! Reţine-i cu orice risc!»”.

    Aşadar, intră pe fir generalul Nicolae Militaru! Agentul sovietic nu deţine încă vreo funcţie oficială, e doar un pensionar rezervist, dar are acces la o informaţie esenţială: locul în care se află, sub pază, soţii Ceauşescu.

    Ştafeta e preluată de maiorul Ion Ţecu, mâna dreaptă a lui Kemenici în decembrie 1989. „După ce i-am adus pe Ceauşeşti în cazarmă, am sunat imediat la Bucureşti. Acolo nu voiau să audă. Noi eram subordonaţi Armatei. Sunam la comandantul Armatei I, generalul Voinea. Dar nu-l găseam pe Voinea, că era cu Petre Roman la Televiziune, când îl îmboldea Roman ce să spună la microfon. Noi nu ne-am uitat la televizor tot timpul, dar când am deschis, am văzut că e acolo. Cineva – generalul Popa, locţiitor – ne-a dat telefonul lui Stănculescu. Iar din momentul respectiv, numai Stănculescu a comunicat cu noi. De cele mai multe ori, dânsul ne suna. Erau telefoane operative.”

    Declaraţia lui Ţecu ridică un semn de întrebare asupra sincerităţii lui Kemenici. Acesta – după cum vom vedea – îl introduce în discuţie pe generalul Voinea ca pe un factor de presiune. O face, poate, şi pentru că în 1999, când Kemenici (devenit între timp general) dădea aceste declaraţii, Voinea nu mai trăia ca să poată vorbi.

    Primul telefon al lui Ion Iliescu

    Când ofiţerii de la Târgovişte au luat legătura cu generalul Stănculescu, se apropia ora 19.00.

    Kemenici continuă: „Nu după mult timp de la discuţia cu Stănculescu, când noi ne gândeam cum să organizăm dezinformarea, de la Bucureşti sună Ion Iliescu. Mă întreabă dacă e adevărat ce i-a zis Stănculescu şi-mi spune: «Îi ţineţi până trimitem noi pe cineva să-i ia de acolo!». Mă gândeam că reţinerea asta ar putea dura câteva ore. Deci, păstrarea secretului… dezinformarea pe toate căile trebuia pusă în mişcare…”

    Atenţie: în acel moment, Ion Iliescu nu avea vreo atribuţie în statul român! El era doar directorul Editurii Tehnice, funcţie din care încă nu-şi dăduse demisia.

    În urma discuţiei cu Ion Iliescu, ofiţerii care-i aveau în grijă pe Ceauşeşti la Târgovişte (coloneii Andrei Kemenici şi Gheorghe Dinu, maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş, căpitanul Ion Boboc, locotenentul-major Iulian Stoica) au înţeles că omul de încredere, la Bucureşti, este generalul Victor Atanasie Stănculescu. Cu el trebuie să ţină legătura pentru a afla cum trebuie să procedeze în cazul celor doi „musafiri de lux”.

    Colonelul Kemenici spune că în acele momente era măcinat de nelinişti. „Cu numai câteva ore înainte, Ceauşescu avea toată puterea. Acum se afla în posesia noastră, fără să ştim dacă mai are sau nu puterea aceea fabuloasă, fără să ştim ce forţe i-au rămas fidele, ce structuri secrete îl mai susţin. Eram disperaţi, mai ales că oraşul vuia de manifestanţii care voiau să-l linşeze, pentru că Televiziunea şi Radioul anunţaseră deja că soţii Ceauşescu sunt arestaţi în Târgovişte. Revoluţionarii tatonau unităţile militare. De la Inspectoratul Ministerului de Interne, probabil, se scursese informaţia că «i-a preluat Kemenici»… Ne era o teamă cumplită de revoluţionari, mase de oameni dezlănţuiţi, înfierbântaţi, în fond bine intenţionaţi, dorind la nivel afectiv să scape de satrapi. Dar eu îi aveam în primire la modul concret, zic. Eu nu puteam gândi la nivelul masei dezlănţuite. Aveam datoria să-i apăr pentru a-i preda noilor autorităţi.”

    Al doilea telefon al lui Ion Iliescu

    Un moment critic a fost chiar în acea seară. Kemenici îl povesteşte în detaliu. „Eram sigur că reuşisem să îndepărtez pericolul asaltării unităţii de către revoluţionari, când primesc telefon de la colonelul Alexe, ofiţerul care preluase conducerea judeţului Dâmboviţa. Suna de la Palatul Administrativ. Discuţia s-a purtat cam aşa: «Au ajuns, tovarăşe, la tine?» «Cine?» «Ei, cine… Ştii tu cine…» «N-a ajuns nimeni, tovarăşe…» «Măi, Kemenici, nu te juca cu focul! Sunt întrebat de la Bucureşti, de la cel mai înalt nivel, şi nu ştiu ce să le spun». «Cei de la Bucureşti să mă sune pe mine, că eu sunt comandantul Garnizoanei!» «Măi, Kemenici, oi fi tu comandantul Garnizoanei, dar judeţul este condus de mine. Eu port întreaga răspundere. Tu spune-mi clar: este sau nu este la tine?» «Cine, dom’le?» «Tovarăşe Kemenici, vei plăti!». Această discuţie m-a bulversat. (…) Am mers mai departe pe cont propriu, executând ordinul primit de la Stănculescu: «Discreţie totală, răspunzi cu capul de ei!».”

    Pericolul cel mare abia se apropia. Pe Kemenici îl trec fiori când relatează acele clipe. „După circa o jumătate de oră, aflu că, incitate prin difuzoarele instalate în Piaţa din faţa Palatului Administrativ, miile de manifestanţi strigau în cor: «Kemenici trădătorul!». Deci, Kemenici îl reţinuse pe Ceauşescu pentru a-l face scăpat. Nu trece mult timp şi aflu că manifestanţii din Piaţă au de gând să pornească spre unitate pentru a-l scoate pe Nicolae Ceauşescu din mâinile lui Kemenici. Atunci, disperat, am pus mâna pe telefon şi am sunat la Bucureşti. Mai întâi la generalul Voinea, care m-a repezit, aşa cum îi era lui firea. Mi-a dat de înţeles că de această problemă se ocupă exclusiv Stănculescu. Până să formez numărul lui Stănculescu, mă trezesc sunat de Ion Iliescu. I-am spus că este pericol ca manifestanţii să intre în cazarmă şi l-am rugat să se comunice prin Televiziune că cei doi au fost reţinuţi de Armată şi se află sub pază sigură, undeva lângă Târgovişte, şi urmează să fie judecaţi pentru crimele comise. În acelaşi timp, i-am propus să ia legătura cu judeţul şi să-i angajeze pe noii conducători instalaţi la Palatul Administrativ în combaterea ideii că eu aş avea de gând să-i salvez pe Ceauşeşti. Mai mult, i-am sugerat ca prin Radio şi TV să se lanseze un apel de interzicere a intrării revoluţionarilor în cazărmile Armatei, atât timp cât Armata este de partea Revoluţiei, pentru că altfel militarii vor trage. Mi-a promis că mă va sprijini în acest sens.”

    Kemenici evită să spună şi ce mesaj i-a transmis Ion Iliescu, care n-o fi sunat doar aşa, ca să-l întrebe de sănătate. Fostul colonel rememorează însă epilogul acelor întâmplări: „În eventualitatea că revoluţionarii din Târgovişte ar pornit spre cazarmă, am scos câteva televizoare pe ferestrele Comandamentului, în aşa fel încât să poată fi urmărit din stradă apelul care urma să fie transmis la sugestia mea. Mesajul meu a fost transmis prin TV cam după vreo jumătate de oră şi cred că s-a luat legătura şi cu Judeţul, întrucât manifestanţii au fost întorşi din drum”.

    „Recurgeţi la metodă!”

    Mai departe, colonelul Kemenici a rămas în legătură strânsă cu generalul Stănculescu. „L-am sunat iarăşi pe Stănculescu, raportându-i situaţia şi cerându-i expres să trimită urgent forţele necesare pentru a-i lua din unitate pe cei doi. Răspunsul acestuia a fost dezarmant pentru mine: «Blocaţi-i acolo! Răspunzi cu capul de ei. Îi aperi ca pe lumina ochilor şi ţii legătura cu mine. Ai grijă, răspunzi cu capul!». Înaintea acestei discuţii mai avusesem una cu Voinea. Comandantul Armatei I îmi spusese mult mai dur, mult mai tranşant, ţin minte vorbele lui cât voi trăi: «Bă, colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi! Bagă bine la cap: sau tu, sau el!». Legând cele două discuţii, am înţeles despre ce e vorba şi i-am raportat lui Stănculescu: «Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. Nu-i dăm decât morţi!». Iar el: «Da, dacă va fi cazul, recurgeţi la această metodă!». Pentru mine a fost foarte clar, a fost ordin: Ceauşeştii nu trebuie să fie răpiţi, nu trebuie să fie scoşi din unitate decât de către Stănculescu. Oricine altcineva, dacă ar încercat, trebuia împiedicat.”

    Kemenici pomeneşte de formula ce avea să devină parolă în discuţiile dintre el şi Stănculescu în acele zile: „Recurgeţi la metodă!”. Altfel spus, “lichidaţi-i pe Ceauşeşti!”. „Accidental”, fără procese sau alte „complicaţii”.

    Formula „Recurgeţi la metodă!“ i-a fost sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureşti, de misteriosul revoluţionar Gelu Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită dizertaţie despre Descartes, «Recursul la metodă şi raţiunea de stat», debitată pe un ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate“.

    Aşadar, un general al Armatei Române – și nu oricare, ci însuși ministrul Apărării – primea indicaţii de la un civil „cartezian“!

    ***

    Mesajele transmise de Ion Iliescu i-au bulversat pe ofiţerii din grupul de comandă de la Târgovişte. Favoritul noilor structuri de la Bucureşti (Armată, Televiziune, grupul staliniştilor lui Brucan) le cerea militarilor din Garnizoana Târgovişte să asculte ordinele generalului Stănculescu.

    Problema era că acelaşi îndemn venea şi de la Nicolae Ceauşescu, din interiorul cazărmii! Mărturia maiorului Ion Ţecu, confirmată de cea a maiorului Ion Mareş, reproduce clar reacţia fugarului când a aflat că ofiţerii ascultau comanda generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat General. „Să nu executaţi ordinele lui Guşă! E un trădător, la Timişoara nu mi-a executat ordinele. N-a fost în stare să stăpânească situaţia. A trădat. Executaţi numai ordinele lui Stănculescu! El este ministrul vostru, am semnat decretul de numire azi-dimineaţă”, le-a spus Ceauşescu.

    Ofiţerii simţeau că se învârteşte pământul cu ei. Ion Iliescu, prin telefon, şi Nicolae Ceauşescu, aflat faţă-n faţă cu ei, le spuneau acelaşi lucru: să aibă încredere în generalul Stănculescu. Atunci le-au încolţit în minte tot felul de bănuieli. Pentru cine „joacă” Stănculescu? Este de partea Revoluţiei sau a dictaturii? Cum poate fi „recomandat”, în acelaşi timp, şi de Ceauşescu, şi de cel care-i spune „tiran” lui Ceauşescu?

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (77) / Pâinea neagră din cazarmă

    Soţii Ceauşescu au fost oripilaţi de condiţiile de trai din unitatea militară în care erau ţinuţi ascunşi. Dormeau într-un pat de fier, iar hrana era sărăcăcioasă. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În decembrie 1989, cea mai mare cazarmă din Târgovişte era împărţită de două unităţi militare: UM 01417 şi UM 01378. Cazarma se afla lângă gara din Târgovişte, vizavi de Liceul de Petrol şi la mică distanţă de Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne (Miliţie + Securitate).

    Secretari de partid, în cele două unităţi militare, erau doi cumnaţi, ambii cu gradul de maior: Ion Ţecu, respectiv Ion Mareş. Şeful lor comun era colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte.

    Pentru trei zile, destinele celor doi maiori se intersectează cu cele ale soţilor Ceauşescu. Mareş i-a preluat de la Miliţie, iar Ţecu i-a întâmpinat în cazarmă.

    Ion Ţecu: „Cât Kemenici era plecat, Mareş a sosit cu cei doi. În maşină mai erau Paise, Boboc şi Dinu. Am tras Aro în faţa intrării principale a Comandamentului, am dat ordin soldaţilor – circa 20 – să se întoarcă cu spatele la Comandament şi cu faţa spre bulevard, «să observe orice mişcare din afara cazărmii». În realitate – pentru a nu-i vedea pe cei doi!”.

    Ion Ţecu redă şi dialogurile care au avut loc la coborârea pasagerilor. „Din spatele Aro-ului, Nicolae Ceauşescu a deschis uşa şi m-a întrebat: «Unde mă găsesc?». I-am răspuns: «Sunteţi într-o unitate militară şi vă vom asigura paza şi apărarea». «M-a luat Armata, deci». A vrut să coboare, dar ea n-a vrut: «Eu, nu… ce caut eu într-o unitate militară?». Tocmai atunci venea o coloană de demonstranţi, dinspre gară. Claxoane, lozinci, «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e»… El, speriat: «Dă-te, dragă, jos, că suntem în siguranţă aici!».”

    Maiorul Mareş: „L-am ajutat pe Ceauşescu să se dea jos din maşină. S-a uitat în stânga, în dreapta. Ea nu voia să coboare. În final, i-a zis el să coboare, că e în ordine. Era o linişte de mormânt. Ţecu şi Kemenici «curăţaseră» tot. Nu mai era nimeni pe-acolo. Nu ne-a văzut decât ofiţerul de la poartă. Atunci, Ţecu l-a luat pe Nicolae Ceauşescu la braţ şi l-a dus în Comandament. Eu am luat-o la braţ pe Elena Ceauşescu. Când am ajuns în hol, cineva a aprins luminile. Ţecu pregătise un birou special pentru cei doi. Era biroul locţiitorului pentru logistică – Biroul Servicii, cum îi zicea pe atunci. Noi stăteam şi dormeam în birouri din 17 decembrie, de când se dăduse alarma de război. În paturile acelea i-a mutat pe ei. Erau paturi militare, de fier. Biroul se afla perete în perete cu cel al comandantului”.

    * **

    Caporalul Dorian Dobriţa (19 ani) era militar în termen. Din seara de 17 decembrie era garda de corp a colonelului Kemenici. Dobriţa a fost martor la sosirea soţilor Ceauşescu în cazarmă. „Pe 22 decembrie, în jurul orei 18.00, colonelul Kemenici a părăsit unitatea şi mi-a ordonat ca nimeni să nu intre în birou înainte de a se întoarce dânsul. Eu am rămas acolo, cu păturile puse-n geam. Ferestrele Comandamentului dădeau spre Bulevardul Castanilor, pe unde treceau revoluţionarii, dar de unde ne era teamă că vor ataca teroriştii. În jur de 18.30, în cazarmă a intrat un Aro. Au coborât câteva persoane, dar nu ştiam cine sunt. Era întuneric beznă. Au deschis uşa, au intrat în clădire, iar cineva a zis: «Aprindeţi luminile!». Atunci i-am văzut pe Ceauşeşti. Erau la un metru de mine. Am simţit un şoc. Am dat din cap, în semn de salut.”

    Pe lângă feţele cunoscute, caporalul Dobriţa a remarcat şi un necunoscut, pe care-l descrie astfel: „unul de la Miliţie, slăbuţ, cu mustaţă”. Era plutonierul Paise, cel care nu se despărţise de Ceauşeşti în ultimele 3 ore şi 45 de minute.

    Paise avea să rămână alături de cei doi dictatori până în ultima clipă a vieţii lor. Nu mai conta că era miliţian şi că se afla într-o cazarmă a Armatei. Important era că, pe străzi şi în pustietate, reuşise să câştige încrederea celor doi fugari.

    Patriotul Stănculescu

    Prima încăpere în care sunt introduşi soţii Ceauşescu nu este „dormitorul” special pregătit pentru ei, cel cu paturi de fier, ci prima încăpere pe dreapta. Deasupra uşii, pe o plăcuţă, scrie: „Comandant”. E biroul colonelului Andrei Kemenici.

    Maiorul Ţecu explică: „I-am dus în biroul lui Kemenici. M-am prezentat, iar Ceauşescu: «Unde-i comandantul?». «Are probleme cu demonstranţii, s-a dus să-i liniştească…» «Voi ce aveţi de gând?». «Să vă apărăm». «Ce ordine executaţi voi? Ale cui?» «Ale comandanţilor noştri superiori». «Bine, bine, dar ale cui?». «Ale tovarăşului general Guşă», mi-a venit atunci în cap, ştiind că Milea nu mai e, iar al doilea în ierarhia militară era Guşă. Atunci, revoltat, Ceauşescu a spus: «Să nu executaţi ordinele lui Guşă! E un trădător, la Timişoara nu mi-a executat ordinele. N-a fost în stare să stăpânească situaţia. A trădat. Executaţi numai ordinele lui Stănculescu, el este ministrul vostru, am semnat decretul de numire azi-dimineaţă»”.

    Maiorul Ţecu simte că lucrurile nu sunt în regulă. Şi trece la acţiune. „Erau obosiţi, în biroul lui Kemenici nu erau condiţii de odihnă, era un singur pat. I-am dus în biroul ofiţerilor cu intendenţa, aflat perete în perete cu cel al lui Kemenici. Pe hol, s-a deschis uşa de la ofiţerul de serviciu şi i-am văzut capul locotenentului-major Iulian Stoica. După ce i-am lăsat la «Logistică», cu Dinu, Mareş şi Boboc, m-am întors şi l-am chemat pe hol pe Stoica. Îl întreb: «Ce-ai văzut?». «Am văzut ceva…» «Vino după mine!», şi am deschis uşa biroului în care se aflau cei doi, arătându-i. «Aoleo, ce ne facem?!», a spus speriat. «Dacă i-ai văzut, îi aperi! Ia-ţi armament, muniţie şi te postezi la uşa lor. Nu intră şi nu ies decât cei ce sunt acolo şi Kemenici. Nu-i mai vede şi nu află nimeni că sunt în unitate!». «Am înţeles», a zis Stoica.”

    Din acel moment, pentru locotenentul-major Iulian Stoica începeau trei zile şi trei nopţi irepetabile. Trei zile şi trei nopţi în care viaţa şi moartea se întretăiau la tot pasul, bântuind oriunde îi ascundea pe Ceauşeşti: în camionul militar, în TAB sau în dormitorul improvizat în Comandament.

    Căpitanul Ion Boboc: „Încă de când am intrat cu ei în biroul în care aveau să-şi trăiască ultimele zile, am primit ordin să-i păzesc înăuntru, în încăpere, să nu-i las împreună, pentru a evita o eventuală sinucidere. Stoica păzea încăperea din afară.”

    * **

    Când povesteşte, maiorul Ion Mareş îşi trage sufletul, parcă pentru a nu pierde vreo nuanţă din tabloul de atunci. „Între timp, a venit domnul Kemenici, care a evitat însă, pe cât posibil, să intre la ei. În acel birou am avut eu primele discuţii cu ei. De faţă au fost Boboc, Paise, Ţecu. Paise venise în uniformă de miliţian, doar că-şi rupsese epoleţii. «Musafirii» ne-au zis să le aducem apă minerală; păi, de unde apă minerală?! I-am întrebat dacă le e foame şi au zis că da. Aveam o fată la popotă – Ştefan Maria. M-am dus şi i-am spus ce şi cum. I-am zis că, dacă mor, să le spună copiilor şi soţiei mele. I-am spus să facă ea mâncarea şi să nu fie nimeni pe traiectorie între ea şi Ceauşescu. Să nu se atingă nimeni de tavă. Noi am încercat să ţinem secret cât mai mult. I-a adus ce era la popotă. Pârjoale cu fasole, ceai… asta a fost prima masă. A făcut un pic de scandal că «de ce pâine neagră?». Şi când i-am spus că pâinea e pe cartelă, a întrebat : «Cum, pâine pe cartelă?». «Foarte simplu. Noi suntem patru persoane şi avem două pâini pe zi», i-am spus. «Pâinea neagră e pâinea ostaşilor români, asta mâncăm noi». El zicea că nu ştie nimic din toate astea. A luat să guste din ceai şi l-a scuipat. Elena a ţipat: «Ce faceţi, îl omorâţi pe Tovarăşu’? Nu ştiţi că are diabet?!». Păi, de unde să ştiu eu că are diabet? I-a adus apoi ceai fără zahăr. A gustat puţin, n-a prea mâncat. Mai mult a ciugulit. Nu prea aveau ei poftă de mâncare.”

    Momentul primei mese a fost surprins şi de căpitanul Ion Boboc. „Le era foame. Le-am adus chiftele, ceai şi pâine neagră de la popotă. A gustat ceaiul şi l-a scuipat cu greaţă. A muşcat şi din chiftea, urmând acelaşi gest. «Ce-s astea?», a zis. «Aduceţi-i ceai neîndulcit şi pâine albă!», a zis ea. «N-avem. Asta e pâinea pe care o mâncăm noi», i-am răspuns.”

    „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!”

    Locotenentul-major Iulian Stoica a surprins prima întâlnire dintre Ceauşescu şi Kemenici. „La venirea Ceauşeştilor în unitate, eu am primit de la maiorul Ţecu misiunea de a-i păzi de pe hol, din afara uşii. Kemenici nu venise încă de la Inspectoratul M.I., când Ceauşescu insista: «Să vină comandantul!… Eu trebuie să vorbesc cu comandantul…» Când îl văd pe Kemenici intrând în Comandament, îi raportez acest lucru. Dar el: «Lasă-mă, măi, tovarăşe! N-am eu timp de asta…» S-a dus în biroul său, unde-l aşteptau Dinu, Mareş şi Ţecu. Dar Ceauşescu insista să fie chemat comandantul. În sfârşit, după vreo două-trei ore, Kemenici acceptă întrevederea. Îi deschid uşa, iar el, din prag, ia o poziţie impecabilă de drepţi, salută şi se prezintă: «Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem! Sunt comandantul unităţii». A închis uşa după el, iar eu am înlemnit. Se prezentase de parcă nimic nu se întâmplase, de parcă venise să primească ordine. Din acest moment, am început să-l suspectez, mă gândeam că e de partea lui! Ulterior mi-am mai revenit, întrucât, deşi Ceauşescu îl mai chemase de câteva ori, Kemenici a refuzat categoric să se prezinte”.

    Între ofiţerii din cazarma colonelului Kemenici apăreau bănuieli periculoase. Bănuieli care în zilele următoare aveau să atingă cote catastrofale.

    ***

    Să fixăm „piesele”: în primele momente ale vieţii de cazarmă, Ceauşeştii împărţeau aceeaşi cameră cu un căpitan de Armată (Ion Boboc), un colonel de Securitate (Gheorghe Dinu) şi un plutonier de Miliţie (Constantin Paise). Toţi trei – şi Dinu, şi Paise, şi Boboc – se aflaseră în maşina Aro cu care fuseseră aduşi Ceauşeştii în unitate. Boboc nu se despărţea de pistolul-mitralieră şi de încărcătoarele cu cartuşe. Era înarmat de război.

    Pe hol, în exteriorul biroului-dormitor, uşa era păzită de doi militari înarmaţi: locotenentul-major Iulian Stoica şi caporalul Dorian Dobriţa. Caporalul explică: „Eu aveam pistol-mitralieră, iar locotenentul-major Iulian Stoica avea mitralieră cu tambur. Şi aveam multă muniţie. Lăzi cu cartuşe, încărcătoare pregătite. Trebuia să rezistăm”.

    Ceauşeştii îi mai vedeau, din când în când, pe maiorii Ion Ţecu şi Ion Mareş, care interveneau în micuţa „comunitate” din biroul-dormitor atunci când situaţia o impunea. Cel mai scump la vedere era colonelul Andrei Kemenici.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected]tii.com și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (76) / Surpriza Dinu de la Secu

    Ilie Ştirbescu, revoluționarul târgoviștean care i-a percheziționat pe soții Ceaușescu, descrie ultimele secunde petrecute de aceștia în sediul Miliţiei. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    “Am coborât la parter. Şi acolo, ca şi la etaj, militarii erau aliniaţi cu faţa la perete, astupau geamurile cu piepturile lor, să nu vadă revoluţionarii de afară cine-i înăuntru. Am coborât cu luminile stinse şi am ieşit cu Ceaușeștii în curtea interioară a Inspectoratului Ministerului de Interne.”

    În curte îi aştepta un Aro alb cu patru uşi, care era folosit ca maşină de serviciu a Securităţii. La volan, colonelul Gheorghe Dinu, care tocmai îl scosese din garaj. Dinu era adjunctul şefului Securităţii Dâmboviţa, colonelul Diaconu, care lipsea însă de mai multă vreme. În absenţa lui, Dinu comanda totul.

    Ilie Ştirbescu: “Erau îmbrăcaţi în civil, dar nu puteai să distingi că e securist, că e miliţian, se întunecase. Urcă Nicolae Ceauşescu în Aro, că era cu uşile deschise. Urcă şi Elena, apoi Paise, Boboc. În faţă urcă Mareş, iar eu ocolesc maşina să văd cine se suie la volan. Când colo, ce să vezi? Tocmai urca în maşină colonelul Dinu de la Securitate! Aoleu, zic, ăştia îl scapă, am dat de dracu’! Pun mâna pe volan: «Ce e cu dumneata aici, ce cauţi?». Nu eram un fricos, om de 120 de kilograme la 46 de ani, strângeam piatra, aşa, de ieşea apă din ea. «Păi, sunt cu cei de la Armată şi fac parte din escortă», zice Dinu. «Cum, dumneata faci parte din escortă?». Şi intervine Mareş: «Hai, domn’e, nici pe mine nu mă mai cunoşti acum?». Pe el îl cunoşteam, că e vecin cu mine şi e însurat cu o vecină de-a mea. I-am lăsat să plece, dar i-am urmărit să n-o ia spre Bucureşti. Dacă se întorcea Ceauşescu la putere, eram un om terminat”.

    ***

    Distribuţia din Aro şi din cazarma UM 01417 putea fi alta dacă nu exista insistenţa plutonierului Constantin Paise. Povesteşte maiorul Ion Mareş: “Când i-am băgat pe Ceauşeşti în Aro, ca să-i aduc de la Miliţie în cazarma Armatei, i-am aşezat pe bancheta din spate. Am vrut să-i încadrez cu doi ofiţeri de-ai noştri, de la Armată. L-am pus într-o parte pe căpitanul Ion Boboc, iar în cealaltă voiam să-l pun pe locotenentul-major Sorin Nica. Atunci, Paise a insistat să-l iau pe el, pentru că se obişnuise deja cu Ceauşeştii. M-am gândit că dacă nu-l iau, umple lumea şi vin demonstranţii şi ne termină la unitate. Atunci l-am dat jos pe Nica şi l-am pus pe Paise. Iar în faţă – eu în dreapta şi Dinu la volan”.

    Aşa a pătruns miliţianul Paise în unitatea militară. Avea haine albastre, de miliţian, dar fără epoleţi, pentru că şi-i smulsese mai devreme, pentru a nu fi linşat.

    Dinu, colonelul de Securitate, se afla în cazarmă din 17 decembrie. În calitate de conducător ad-hoc al Securităţii judeţene (preluase comanda în absenţa comandantului Diaconu), odată cu instituirea alarmei de război “Radu cel Frumos”, Dinu devenea adjunct al şefului Garnizoanei Târgovişte. Aşa “s-a lipit”, pentru opt zile istorice, de biroul colonelului Kemenici, în “unitatea militară de la gară”.

    Păcăleala lui Kemenici

    Maiorul Mareş rememorează acele clipe, când a decis destinul soţilor Ceauşescu. “Colonelul Kemenici a plecat din unitate cu un Aro militar şi cu un camion. S-a dus cu ele în faţa Miliţiei. Când a ajuns acolo, i s-a spus: «A plecat Mareş cu ei, prin spate!». A fost extraordinară această mişcare. Eu am plecat pe o stradă şi am ajuns cu ei în cazarmă. Când a venit Kemenici cu Aro şi cu camionul, a năvălit puhoiul de revoluţionari, veniţi din centru, de la Palatul Administrativ. Îl voiau pe Ceauşescu, credeau că-i în Aro sau în camion. Kemenici le-a zis: «Nu-i la mine. Controlaţi!». Au controlat revoluţionarii şi Aro, şi camionul, dar n-au găsit nimic.”

    Colonelul Kemenici: “Am luat un camion cu soldaţi să ies în întâmpinarea Aro-ului care-i aducea pe cei doi. Aflasem că de la Palat au plecat demonstranţi care, auzind că Ceauşeştii sunt la Inspectoratul M.I., erau hotărâţi să-i linşeze. Pe bulevard se apropiau manifestanţii, dezlănţuiţi… Am accelerat, iar de la Inspectorat am aflat că maşina cu soţii Ceauşescu plecase spre unitate, pe un traseu ocolitor. M-am întors la unitate, dar intrarea acesteia era ocupată de revoluţionari, care forţau pătrunderea în cazarmă. Îl voiau pe Nicolae Ceauşescu. Ei aflaseră deja că Ceauşeştii fuseseră preluaţi de Armată. Când m-au văzut, recunoscându-mă, au avut impresia că în acel camion, printre soldaţi, sunt ascunşi cei căutaţi. Am oprit, am debarcat militarii din caroserie şi le-am dat voie să controleze. S-au convins, iar eu le-am spus că procedează foarte bine, că aşa trebuie să se manifeste şi în continuare, pentru că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu sunt încă prinşi şi avem nevoie de ajutorul lor pentru a nu-i scăpa. Am fost crezut, iar demonstranţii s-au reîntors la Palat”.

    Manevrele din seara de 22 decembrie, de la Târgovişte, sunt povestite şi de maiorul Ion Ţecu, unul dintre ofiţerii de comandă de la UM 01417. “Pe 22 decembrie, pe la ora 17.30, Kemenici i-a trimis pe Mareş şi pe Boboc la Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne, să-l contacteze pe Dureci sau pe Conţ de la Miliţie. Pe la 18.10, Mareş mă sună şi-mi spune că soţii Ceauşescu sunt acolo. Între timp, Kemenici a primit un telefon de la Palat. Era anunţat că un grup masiv de demonstranţi a plecat de la Palat spre sediul Miliţiei. Dându-şi seama de pericol, Kemenici mi-a zis să rămân în unitate să organizez primirea celor doi, iar el va ieşi în faţa demonstranţilor pentru a-i potoli. Am evacuat parterul Comandamentului, am stins luminile, am pus pază la intrări şi la ieşiri, am vorbit la Punctul de Control de la poartă: «Dacă vine un Aro alb, lăsaţi-l să intre!».”

    Maiorul Ion Mareş descrie pericolele care i-au pândit pe soţii Ceauşescu, dar şi pe însoţitorii lor din maşina Securităţii, pe traseul de câteva sute de metri de la Miliţie la cazarma Armatei. “Am trecut cu ei prin Gara Târgovişte Sud, în condiţiile în care acolo erau între 500 şi 800 de oameni care strigau «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». Auzeau şi ei, din maşină. Ca să nu fie descoperiţi când treceam prin mulţime, i-am pus jos, lângă banchetă, iar Boboc şi Paise i-au acoperit cu trupurile lor. Am trecut încet, să nu-i irităm pe revoluţionari, şi am ajuns în cazarmă. Soţii Ceauşescu se aflau în spate, încadraţi de Paise în dreapta şi de Boboc în stânga. Eu în dreapta colonelului Dinu, care era şofer.”

    Pe 22 decembrie 1989, la ora 18.35, maşina Aro a Securităţii Dâmboviţa, cu numărul 1-DB-190, intra pe poarta UM 01417. În ea se aflau soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia nici nu bănuiau că nu vor mai ieşi vii din acea cazarmă.

    Episodul “Miliţie”

    • Locul: Târgovişte (Miliţia Judeţului Dâmboviţa)
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (cu maşina-radar a Miliţiei, Dacia 1300)
    • Plecarea: 22 decembrie, ora 18.30 (cu maşina Aro a Securităţii)
    • Durata: 45 de minute
    • Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Ilie Ştirbescu, col. Gheorghe Dinu (Securitate), mr. Ion Mareş, cpt. Ion Boboc (amândoi de la Armată), col. Ion Dureci, lt.-col. Ştefan Conţ, plt.-adj. Mihai Nicolae, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache (toţi de la Miliţie), subofiţeri, revoluţionari.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (75) / Drumul cel mai scurt e spre arest

    Târgoviște, sediul Miliției județene Dâmbovița, 22 decembrie 1989, după ora 18.00. Părăsiți de toată lumea, soții Ceaușescu trăiesc experiențe umilitoare, la doar 6 ore de când au părăsit sediul puterii lor absolute. Șocul e uriaș: așa ceva era de neconceput în dimineața aceleiași zile! Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Ilie Ştirbescu, revoluționar local: „Am stat acolo în birou. Ceauşescu îşi frământă mâinile, se uită pe tavan, n-are astâmpăr. La un moment dat, zice: «De ce m-aţi adus aici, măi copii?». Răspund eu, că eram mai în vârstă: «Pentru cele bune şi cele rele făcute, tovarăşe preşedinte». «Ce anume am făcut?». «În primul rând, aţi ordonat la Timişoara să se tragă în manifestanţi, în copii şi-n oameni nevinovaţi, care nu participaseră efectiv la manifestaţie. Priveau în stradă. De ce aţi făcut lucrul ăsta?». «Nu este adevărat!». «Cum nu este adevărat? Securiştii dumneavoastră trag şi acum în Capitală. Păcat că e televizorul în camera de alături, că v-aş arătat pe viu, să vedeţi ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta». «Dacă au tras şi trag securiştii, înseamnă că şi-au făcut datoria». «E, să ştiţi că eu sunt comunist. Şi toţi care sunt în sediu la ora actuală sunt comunişti. Noi n-am tras în propriul nostru popor. Dacă securiştii îşi fac datoria, să ştiţi că şi noi o să ne facem datoria!». «Nu eşti comunist, eşti un trădător!». «Trădător? Trădătorul cui? Pe cine trădez? Îmi trădez ţara, îmi trădez poporul? Te trădez pe dumneata, care ne-ai trădat pe noi toţi!». E surprins de răspuns. Îşi frământă mâinile, se uită în tavan, n-are astâmpăr.”

    Ştirbescu ştie de la televizor că „securiştii trag şi acum în Capitală”. Informaţia se va dovedi o dezinformare bine calculată, dar în decembrie ’89 populaţia nu avea de unde să ştie asta. Credea cu sfinţenie ce se spunea la televizor.

    Totul se reia cu şi mai multă înverşunare. Povesteşte Ilie Ştirbescu: „La un moment dat, Ceauşescu zice: «Ia spune, mă, ce-am mai făcut?». «Aţi lăsat poporul fără mâncare, fără căldură, fără lumină. Pentru ce chinuiţi poporul în felul ăsta?». Oftează şi zice: «Da. Am fost obligat să o fac. Am cumpărat petrol şi gaze din URSS şi am convenit, în schimbul acestora, să dau carne şi alte alimente. Din cauza ruşilor sunt eu acum, aici, între voi». Răspicat, aşa. Şi apoi: «Eu n-am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul ăsta siderurgic, platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate. Şi asta e răsplata pe care mi-o acordaţi voi mie?». «Da, este adevărat ce spuneţi. Dar eu v-am spus de la început că sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele. Pentru cele bune o să fiţi elogiat, pentru cele rele o să daţi socoteală în faţa poporului». Elena Ceauşescu a sărit în apărarea soţului ei: «Hmmm… aţi văzut voi oameni morţi de foame?». Iar eu: «Nu, tovarăşa Ceauşescu, am văzut oameni rozând oase». S-a înfuriat, s-a strâmbat cu greaţă”.

    Un nou respiro. Apoi, asaltul se reia. „Nicolae Ceauşescu era tot mai frământat. Mă întreabă: «Ia zi, mă, şi ce-am mai făcut?». «Aţi ordonat demolarea satelor şi a oraşelor, aţi luat pământul oamenilor până lângă casă. De ce-aţi făcut asta? Ca oamenii să nu mai aibă cu ce trăi?». Când i-am spus aşa, parcă l-am ars cu foc. Se ridică de pe fotoliu şi vine cu pumnul strâns la mine, să mă lovească: «Spune, mă, ce sate am demolat eu?», şi cu mâinile să mă strângă de gât. Eu mă apăr şi spun: «Liniştiţi-vă, că vă spun imediat. Eu aveam stupi, 180 de familii de albine, şi mergeam cu ei în zona Bucureşti, Giurgiu, Snagov, Otopeni, 30 Decembrie, dar Miliţia m-a hăituit…» N-am apucat să-mi termin fraza, că parcă l-a transformat Dumnezeu într-o stană de piatră. A rămas cu gura căscată, cu limba scoasă şi cu mâinile aşa, către mine. Am crezut că moare. Intervine Paise: «Vedeţi ce-aţi făcut? Poate-i plesneşte un vas de sânge şi amândoi o să fim traşi la răspundere. Vă rog să nu mai purtaţi nicio discuţie». Îi era frică să nu moară Ceauşescu. «Bine, eu nu mai discut», am zis. Văzând că ţine cineva cu el, Ceauşescu a început să facă paşi mărunţi înapoi, cu spatele, până la fotoliu. Intervine Enache şi zice: «Lasă-i, bre, să se liniştească! Hai să-ţi povestesc, să vezi prin câte peripeţii am trecut până când am ajuns aici». Şi mi-a povestit cum a ajuns la Protecţia Plantelor, cum a traversat oraşul cu ei, cum a ajuns la Răţoaia, cu vulpea şi aşa mai departe… Îmi povestea în faţa Ceauşeştilor. Iar ei ascultau şi nu l-au contrazis cu nimic, n-au zis «Mincinosule!». Înseamnă că Enache spunea adevărul.”

    Sau mai poate însemna că Enache şi Paise conveniseră cu Ceauşeştii asupra unui anumit adevăr. Dumnezeu ştie…

    Momentele tensionate de la Miliţie sunt relatate şi de sergentul-major Ion Enache. „Ştirbescu l-a supus pe Ceauşescu unui tir de întrebări. La un moment dat s-a enervat: «De ce ne-aţi înfometat?», «De ce ne-aţi demolat satele?», «De ce ne-aţi vândut petrolul?»… Ceauşescu s-a enervat, la rândul său, şi a ripostat: «Cine v-a făcut casele astea?», «Cine v-a făcut combinatul?»… Se înroşise, i se umflaseră venele la gât. I-am zis lui Ştirbescu: «Lăsaţi-l, că se poate întâmpla ceva şi dăm de necaz!»“

    “Luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!”

    Revoluţionarul Ştirbescu deşiră firul poveştii până la capăt. „Uşa se deschide din nou şi apare colonelul Ion Dureci, comandantul Miliţiei Judeţene. În spatele lui era locotenent-colonelul Ştefan Conţ. Conţ îi zice lui Dureci: «Faceţi un pas în faţă, să vedeţi că e şi tovarăşul Ceauşescu… tovarăşa Ceauşescu…». Dureci bagă capul, îi vede, zâmbeşte aşa la noi, ironic, îl vede şi se retrage la el, în biroul de alături, să ia legătura cu superiorii săi de la Bucureşti. Apare şi maiorul Ion Mareş de la UM 01378. «Tovarăşu’ preşedinte, haideţi cu noi, că aici nu vă mai putem asigura protecţie. Scandează ăia jos, vor să intre cu forţa». «Unde mergem?» «La unitatea militară», îi spune Mareş. Elena: «Nu mai plecăm nicăieri de aici!». Ultimul cuvânt îl are el. Mergem. Se ridică el, se ridică şi ea. El îşi ia paltonul aşa, atârnat pe spate, ca pelerină, nu avea nici unde să se îmbrace acolo. Îşi uitase mănuşile pe birou – nişte mănuşi negre, de piele –, dar i le-am dat noi, revoluţionarii. Le ţinea aşa, la piept, şi căciula la fel. Ajunge în dreptul meu, îi pun mâna pe umeri şi îi salt paltonul, dar el: «Ia, mă, mâna de pe mine, că eşti un trădător!». Fac un pas înapoi, iar Paise face un pas înainte. El îi saltă paltonul. «Şi tu eşti un trădător, să-ţi iei mâna de pe mine!» Hopa, s-a schimbat macazul! Iese în anticamera aia, acolo erau şi Dureci, şi Conţ, şi Mareş… Iese Ceauşescu, iese Elena, iese Paise, iese Enache, ies şi eu pe hol. E un hol mare, care face legătura între Miliţie şi Securitate, la etaj. O luăm noi pe drumul greşit, care cobora la arest. Şi Conţ ne face semn cu mâna, «luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!».”

    Ceauşescu tresare. E obosit, noaptea n-a dormit, ziua a fost infernală, iar acum…. Gândurile i se învălmăşesc. Cum „arest”? Ce să caut eu în arest? Sunt comandantul suprem! Sunt preşedintele Republicii Socialiste România!

    Dar se lămureşte repede că a fost o confuzie. Nu-l duce nimeni în arest, ca pe un infractor, ci într-o unitate militară, ca pe un comandant care trebuie apărat. Armata nu-şi trădează niciodată comandantul suprem! Mai ales când e condusă de generalul Stănculescu, care nici nu stă de vorbă cu trădătorii…

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 74. La Miliție

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (74) / La Miliție

    În sediul Miliţiei din Târgovişte, soţii Ceauşescu au fost supuşi primei percheziţii corporale din acea zi şi din ultimii 24 de ani. Aveau asupra lor diverse obiecte, nu însă şi arme. Enervat de un reproş făcut de revoluţionarul Ilie Ştirbescu, dictatorul fugar a ridicat pumnul să-l lovească. Apoi s-a prăbuşit, căscând gura şi scoţând limba. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Fuga soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu se apropie de sfârşit. După 5 ore şi 36 de minute de la decolarea elicopterului prezidenţial de pe clădirea CC al PCR, ei ajung în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa. E 22 decembrie 1989, ora 17.45, şi peste Târgovişte s-a lăsat întunericul. Dar pe străzile oraşului, strigătele de victorie anunţă căderea dictaturii.

    Pentru Ceauşeşti urmează un nou calvar, de 45 de minute. Cei doi sunt percheziţionaţi şi luaţi la întrebări de un personaj-surpriză: tapiţerul Ilie Ştirbescu, un bărbat care, la 46 de ani, se manifestă ca lider al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Miliţiei.

    Când s-a hotărât să meargă la Revoluţie, Ilie Ştirbescu era mânat de nemulţumiri profunde. “Pe 22 decembrie eram tare supărat. Vindeam lemne de foc din livada pe care mi-o doborâseră buldozerele în ’89. Avusesem pomi fructiferi – meri, peri, nuci, cireşi – pe 6.000 de metri pătraţi, dar buldozerele trimise de activiştii de partid i-au pus la pământ. În dimineaţa de 22 decembrie eram acasă când a venit «nenea» de la Titu, cu un tractor. Voia să cumpere lemne. Ne-am înţeles. Am mers cu copiii la Valea Voievozii, cam la 5 kilometri de Târgovişte, să-i încărcăm lemnele. Când ne apropiam de sfârşit, «nenea» ăla de la Titu zice: «Am întâlnit vreo 50 de tancuri care se îndreptau spre Bucureşti. Oare ce s-o întâmpla?». Eu îi spun: «Am ascultat la radio, la Vocea Americii, şi e revoltă mare la Timişoara. Se încearcă înăbuşirea ei. E foarte grav». Copiii au tras cu urechea. S-au grăbit să încarce lemnele în tractor. Au zis: «Tată, noi nu mai stăm, îi dăm drumul acasă». Eu a trebuit să mai rămân să închid gospodăria, să dau mâncare la animale. M-am îndreptat pe jos spre casă. În sat, în Valea Voievozii, mă opreşte un cetăţean: «Băi, nenică, vino repede aici, să vezi că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central, cu un elicopter, într-o direcţie necunoscută!». Am intrat în casa lui, ne-am uitat la televizor şi m-am convins despre ce este vorba. Apoi a început să mi se plângă că n-avea medicamente pentru fata internată în spital. La plecare mi-a oferit şi un pahar de vin.”

    La Revoluţie!

    “În faţa casei mă aşteptau soţia şi cei patru copii, trei băieţi şi o fată. «Nu veneai mai repede…», mă iau ei. «Gata – zic –, mă îmbrac şi plec în centru, la Palat». Copiii au zis că merg şi ei cu mine. Cel mai mare avea 20 de ani, cel mai mic – 13 ani şi jumătate. Am mers în faţa Palatului Administrativ, unde era Judeţeana de Partid. Acolo am întâlnit mai mulţi cunoscuţi, colegi care intrau, ieşeau. Eu n-am intrat înăuntru, am privit de jos cum aruncau cărţi, tablouri cu Ceauşescu. Cineva a ieşit pe balcon şi ne-a transmis prin portavoce că a primit o informaţie că Ceauşescu a fost văzut în zona Titu, în zona Văcăreşti şi că acum ar putea fi în Târgovişte. Să mergem de urgenţă să ocupăm sediile Securităţii şi Miliţiei Judeţene, Miliţia Municipală şi Primăria. Am plecat cu un grup de tineri, majoritatea tineri, până-n 20 de ani. Erau vreo 400–500 de tineri. Am luat-o pe Bulevardul Castanilor către Inspectoratul Ministerului de Interne.”

    Se apropia de 13.30. Televiziunea trecuse de partea poporului de aproape jumătate de oră. Ilie Ştirbescu surprinde momentul la Miliţia din Târgovişte. “Am fost întâmpinaţi pe scări: «Ce-i cu voi aici? Ce căutaţi?» «Îi căutăm pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu, dacă sunt aici. Dacă aveţi reţinuţi sau deţinuţi politici, să le daţi drumul». «Nu-i avem nici pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, nici…» «Să ne convingem!».” Şi au intrat.

    “Ne-am organizat la etajul 1, în biroul inspectorului-şef. Acolo aveam televizor şi telefoane. A mai venit un val de revoluţionari, dar oameni mai în vârstă, care au avut câte ceva de împărţit cu cadrele de Miliţie şi de Securitate. Au început să le scape câte o palmă, câte un şut, câte una după ceafă. Le săreau caschetele pe jos. Duduiau pe sălile alea, iar miliţienii şi securiştii fugeau care încotro apucau. Locotenent-colonelul Ştefan Conţ era singurul ofiţer care rămasese acolo. Mai era şi centralistul, nea Mihai, plutonier-adjutant.”

    Percheziţia

    “La ora 17.45, Ceauşeştii au intrat prin spate şi au urcat la etajul 1. Eu eram singur în biroul inspectorului-şef. Soldatul de la uşă mă anunţă: «Veniţi repede, că în camera de alături au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi doi domni pe care nu-i cunosc!». Ies din birou şi mă îndrept spre încăperea indicată de soldat. Bat la uşă, dau «Bună seara». În încăpere se aflau soţii Ceauşescu şi doi miliţieni care nu aveau grade pe umeri, şi le rupseseră. Erau Paise şi Enache. Ceauşescu se plânge că a fost trădat. Zice: «Ştiţi şi dumneavoastră ce se petrece la Timişoara?». «Da, ştiu, tovarăşe preşedinte». Între timp, uşa se deschide, apar căpitanul Boboc, locotenent-colonelul Conţ şi un revoluţionar, Ionescu Mihai. Ne aşezăm în linie în faţa lor. Ei mai trăgeau cu ochiul pe fereastră, se scanda «Jos comuniştii! Jos dictatura! Jos Ceauşescu!». Stăteau amândoi în picioare şi era o masă mare, neagră, care ne despărţea. Eram în biroul comandantului. Conţ pune mâna la gură şi mi se adresează pe la spatele căpitanului Boboc: «Ce ziceţi, să le facem, aşa, o percheziţie?». Eu fac semn că da. Ceauşescu observă. «Cine sunteţi voi, mă, să mă arestaţi pe mine? Sunt preşedintele vostru! Secretarul vostru general. Sunt comandantul vostru! Cine sunteţi voi?». «Mă numesc locotenent-colonel Conţ Ştefan de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte…» Dar acela se recomandă: «Căpitan Boboc Ion, de la Unitatea Militară 1378». Conţ continuă: «Dânsul se numeşte Ştirbescu, dânsul Ionescu, sunt reprezentanţii maselor populare». Ceauşescu rămâne surprins, se uită speriat la noi. Eu salt capul peste căpitanul Boboc, că era mai scund, şi zic: «Treceţi la percheziţie!». La Nicolae Ceauşescu se duc Paise şi Conţ. La Elena se duce Enache. Intervine Elena: «Pentru ce să-mi faceţi mie percheziţie? Şi soţului…» «Tovarăşa Ceauşescu, să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră», i-am zis. «Nu am». «Să ne convingem». Ea deschide o geantă în care avea medicamente – atât pastile, cât şi injectabile. Înăuntru – o altă gentuţă, mai mică, în care avea ruj, oglindă, pieptăne, fard, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală, făcută sumar, nu i se găseşte absolut nimic. Nu pistol, nu arme, nu bani, nu buletin. N-avea nimic. Lui Ceauşescu îi dă Conţ paltonul jos, din palton scoate o agendă. Din haină mai scoate o agendă, mai verifică el pe la guler, să nu aibă o pastilă d-aia, să se otrăvească. Îmi prezintă a doua agendă. Una era cu scoarţe albastre, una cu scoarţe grena. Dintr-una lipseau două file. Nu se vedea nimic scris în ele. La percheziţie i-am mai scos o batistă, două stilouri, avea un ceas, s-a uitat la el, l-a pus pe masă, i l-am dat înapoi. A mai fost ceva de mărimea unei brichete, sculptată, de culoare maro.”

    ***

    Ilie Ştirbescu îşi continuă mărturia. “Apare maiorul Mareş, de la UM 01378. Intră, dă «Bună seara», i se răspunde. El nu ştia că noi i-am făcut percheziţie. Se adresează, cu gândul să-l liniştească: «Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia». Noi, adică Armata. Ceauşescu, furios: «Dar cine mai eşti şi tu?». Mareş era îmbrăcat în ţinută de război. «Tovarăşe preşedinte, mă numesc maiorul Mareş Ion de la Unitatea 01378 şi am venit să vă asigur protecţie». A luat loc între noi, iar Conţ ne-a zis: «E bine să ne mutăm în camera de alături, că acolo avem un telefon cu fir direct, să putem să luăm legătura cu unitatea militară». Ne mutăm din biroul comandantului Dureci în biroul adjunctului său. Îl poftesc pe Ceauşescu pe un fotoliu, pe Elena pe un fotoliu, eu cu Enache stăm pe o canapea, pe colţul biroului se aşază Paise, la fereastră merge Ionescu. La uşă rămân Conţ, Boboc şi Mareş, cu misiunea să ia legătura cu unitatea militară, să nu mai permită intrarea manifestanţilor în sediu şi să pregătească o maşină pentru escortă. Uşile se blocau pe interior cu nişte fiare. Aveau grilaje.”

    A trecut de ora 18.00. Revoluţionarii îi încolţesc pe dictatori, iar miliţienii se pregătesc să-i încredinţeze Armatei.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (73) / Nea Nicu de la dispecerat

    Operaţiunea de ascundere a soţilor Ceauşescu într-un stufăriș, în după-amiaza de 22 decembrie 1989, a fost coordonată din Târgovişte, de la dispeceratul Miliţiei Judeţene, de un subofițer: plutonierul adjutant Mihai Nicolae (50 de ani). Timp de aproape trei ore, acesta a ţinut legătura cu plutonierul Constantin Paise (33 de ani) şi cu sergentul-major Ion Enache (26 de ani) prin sistemul de emisie-recepţie instalat pe maşina-radar. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În acea zi, Mihai Nicolae era ofiţer de serviciu în dispeceratul Inspectoratului de Miliţie Târgovişte. Pe la el treceau toate telefoanele, el ţinea legătura cu echipajele din teren. Mihai Nicolae a început să aibă un rol-cheie din momentul în care Ceauşeştii au fost preluaţi de subofiţerii Paise şi Enache. „Nea Nicu” sau „nea Mihai”, cum îi ziceau colegii, vedea şi ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că avea „un televizor Sport, color, al unui coleg”, cum îşi aminteşte. „În sediu mai era un televizor doar în biroul comandantului, colonelul Dureci.”

    ***

    Adjutantul Mihai Nicolae a început să comunice cu Paise şi cu Enache din momentul în care maşina-radar a fost urmărită prin Târgovişte. „Odată aud staţia: «Crizantema, 783. Am plecat, suntem la podul de la combinat. Am fost reperaţi de cineva, ne urmăreşte». S-a apropiat de unitate, cobora podul, acolo-i intrarea prin spate. «Crizantema, putem intra în unitate?». Am început pe urmă să-mi fac probleme. Dacă ăştia intră cu Ceauşeştii aici, îi linşează lumea. Le-am spus să continue, să nu intre în unitate. Mă apelează iar: «M-a lovit, ce să fac?». «Nicio problemă» – zic – «continuă unde te duci, te eschivezi». Atunci, noi eram ocupaţi de revoluţionari. Era curtea plină, unii au intrat prin spate, alţii spărgeau beciul, le-au dat drumul la cei deţinuţi preventiv.”

    Mihai Nicolae descrie modul în care coopera cu subofiţerii de pe maşina-radar. „Îi întrebam mereu unde se află. «Poziţia? Poziţia?» Ba «suntem la Ulmi», îmi zice, ba «am ieşit din Ulmi, încotro să o luăm?». Eu le-am spus: «Mergeţi la pădure la Ilfoveni!». Au ajuns acolo, la pădure, şi mi-au spus că e lacăt la poartă. «Continuaţi drumul şi băgaţi-vă la careva, undeva, să nu vă prindă cineva să vă linşeze! Intraţi într-o curte, într-un grajd… găsiţi, dracu’, ceva!». Şi au mers spre Racoviţa.”

    Tot Mihai Nicolae a fost cel care le-a transmis ordinul de retragere din câmp, de la Răţoaia. „Am ţinut legătura cu băieţii ăştia până pe la 17.30. Nu ştiam eu ce-i acolo. Nu puteau să-mi spună mie de faţă cu Ceauşeştii. Decât că sunt bine. Că sunt pe undeva în spate la Comişani, nu ştiu cum.”

    ***

    Între timp, o parte din conducerea Miliţei a ajuns în centrul Târgoviştei, la Palatul Administrativ. Era vorba de colonelul Eugen Bâlă, adjunctul comandantului Ion Dureci, şi de maiorul Cornel Atanasiu, şeful serviciului pază şi ordine pe judeţ.

    „S-a dus ăla care i-a lovit pe Ceauşeşti cu maşina, Vasile Ciobanu, în centru, la Palatul Comitetului de Partid, şi a spus că Miliţia îi protejează pe Ceauşeşti. «I-am văzut în maşina-radar, Miliţia îi ajută, îi face scăpaţi», le-a spus el şefilor. Şi m-au sunat de acolo colonelul Bâlă şi maiorul Atanasiu. «Mă, Mihăiţă, care e problema? A venit un cetăţean aici şi spune că Ceauşescu era în maşină la Enache». Eu: «Nu ştiu, dom’le, nimic». N-am vrut să spun nimic până când nu sunt sigur că-i aduc întregi în unitate. Şi am zis: «Staţi în telefon, să mai fac apel» – să vadă că nu răspunde. Făceam din staţie, la clapetă, şi se auzea fâşâiala. Când îi dădeam drumul, făceam apel la ei. Zic: «Auziţi, că nu răspund». Dar staţia era închisă. O deschideam, făcea «fâşşş», o închideam, iar făceam apel. «Vedeţi că nu-mi răspund?». «Bine, mai încearcă, poate or să răspundă!».”

    ***

    Un alt moment important, trăit de adjutantul Mihai Nicolae în sediul Miliţei din Târgovişte, a fost invazia revoluţionarilor. „După ce au venit manifestanţii, au fugit toţi şefii. Am rămas singur în unitate, vreo oră, două… La un moment dat am primit un telefon de la Bucureşti, de la generalul Suceavă. A sunat în birou la Dureci; nefiind nimeni acolo, a sunat în dispecerat, la mine. «Mai e cineva prin unitate?», m-a întrebat Suceavă. «Nu mai e nimeni», zic, «au cam plecat». «Care apare pe-acolo, primul care apare, grad mai mare, să ia legătura cu mine, la Bucureşti. Şi de-acum încolo, Mihăiţă, anunţă-i pe toţi, vă supuneţi Armatei până la noi ordine». Când apare Conţ, îi zic: «Daţi-i telefon lui Suceavă la Bucureşti!». I-am raportat şi lui treaba cu Armata. Domnul Suceavă i-a ordonat lui Conţ să rămână la comandă şi să-l ţină la curent cu evenimentele care se întâmplă la Târgovişte.”

    De ce i se adresa Ion Suceavă, de la Bucureşti, lui Mihai Nicolae, de la Târgovişte, cu apelativul „Mihăiţă”? Simplu: colonelul Ion Suceavă fusese, până în urmă cu un an, comandant al Inspectoratului Judeţean de Miliţie Dâmboviţa, deci şi şef al plutonierului-adjutant Mihai Nicolae. Acest amănunt biografic este de natură a ne pune în gardă: nu cumva Ceauşeştii erau ţinuţi în câmp, la Răţoaia, sub paza a doi subofiţeri de Miliţie, la ordinul noii puteri de la Bucureşti? Şi nu cumva colonelul Ion Suceavă era veriga de legătură?

    În acel moment, colonelul Suceavă tocmai trecuse de partea poporului, după ce cu o zi în urmă fugărise manifestanţii anti-Ceauşescu din Piaţa Romană. De altfel, el era un apropiat al familiei Ceauşescu; şi când presta la Miliţia oraşului Găeşti, şi când o conducea pe cea judeţeană, Suceavă avea mare grijă de bunul cel mai de preţ al judeţului: mama Elenei Ceauşescu. Dar cum pe 22 decembrie a apărut la televizor ca să-l înfiereze pe odiosul dictator, colonelul avea calea larg deschisă spre gradul de general (cu două stele mari, obţinute în numai zece luni) şi spre o funcţie pe măsură în Ministerul de Interne.

    ***

    Adjutantul Mihai Nicolae a cooperat bine cu revoluţionarii, dar şi-a atras ostilitatea celor de la Armată, pentru că nu i-a informat despre poziţia Ceauşeştilor.

    Mihai Nicolae: „Până când i-am adus pe Ceauşeşti în unitate, coloneii Dinu de la Securitate şi Kemenici de la Armată au venit la mine, în birou, de vreo trei-patru ori. Nu le-am spus nimic. I-am raportat domnului colonel Kemenici să-mi trimită şi mie doi militari, să am, acolo, că eram singur-singurel. Mi-era şi frică. Şi mi-a trimis doi militari cu armament, dar fără muniţie. Ultima dată când am stat de vorbă cu ei a fost aproape de 17.30. Enache era pe drum spre sediu. Îi chemasem să vină. Se liniştise prin curte şi prin sediu, nu mai prea erau revoluţionari. Se înserase. Dinu şi Kemenici mi-au spus că pleacă la Găeşti. «Am aflat că are Ceauşescu o casă conspirativă acolo şi să vedem dacă nu cumva îl găsim», au zis ei. «Ţinem legătura prin staţie», le-am spus eu. Au plecat, iar la 10 minute, cel mult 15, mai fac apel la Enache. «Hai, mă, unde sunteţi?», că-i aşteptam să ajungă. «Suntem în curte, în spate». «Păi, hai sus, repede!». Şi au venit cu ei”.

    ***

    „Am ieşit în uşă, am dat nas în nas cu Nicolae şi cu Elena Ceauşescu. El zice: «Ce-i, mă, ce se întâmplă aici?». Eu nu i-am răspuns. Mă întreabă Enache şi Paise: «Nea Nicule, ce facem cu ei, unde-i ducem?». I-aş fi băgat la mine, în spate, că aveam unde. Aveam un pat acolo. Dar zic: «Mai bine duceţi-i la Dureci în birou, că-i Conţ acolo!». Am luat legătura cu colonelul Kemenici. Nu apucase să plece la Găeşti. «Domnul colonel, veniţi, că Ceauşeştii sunt la noi!». «Păi, cum?», întreabă el. «Veniţi repede încoace!». Şi au venit în câteva minute.”

    Colonelul Andrei Kemenici a avut la Miliţie doi ofiţeri de încredere: pe maiorul Ion Mareş şi pe căpitanul Ion Boboc. Ei aveau misiunea de a pune ordine în sediul Miliţiei, de a-i prelua pe Ceauşeşti şi de a-i aduce în unitatea militară. Cei doi ofiţeri au fost martori ai câtorva scene tensionate, într-un ghiveci care putea degenera în orice clipă: Ceauşeşti – revoluţionari – militari – miliţieni – securişti.

    Căutările bezmetice ale Armatei

    În timp ce soţii Ceauşescu erau ţinuţi în sălbăticia de la Răţoaia, isteria prinderii lor cuprinsese şi Armata. Comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, făcuse şi el grupuri de căutare. A scotocit tot judeţul, mai puţin câmpurile de la Răţoaia.

    Kemenici: „Evenimentele s-au succedat încă de la ora 14.00. Eu am ajuns la Oţeluri Speciale cu o subunitate, un subofiţer şi două maşini. Mi-au zis că au plecat de acolo. Pe urmă am ajuns la Centrul de Plante. Au plecat şi de acolo. Ştiam că mai venea cu elicopterul la Mănăstirea Dealu. Am trimis o subunitate să-l caute şi acolo. Eu nu aveam oameni pregătiţi pentru asemenea misiuni şi am cerut un pluton de antiterorişti, care erau subordonaţi ai Securităţii de la Câmpulung. În timp ce am organizat eu plutonul şi l-am trimis la Mănăstirea Dealu după Ceauşescu, am aflat că ei sunt deja în Târgovişte, la Miliţie. Am trimis după ei şi… gata”.

    Cursa Răţoaia – Târgovişte

    • Plecarea: 22 decembrie, ora 16.50
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (la Miliţia Judeţeană)
    • Durata: 55 de minute
    • Distanţa: 35 de kilometric
    • Viteza medie: 39 km/oră
    • Maşina: Dacia 1300 (maşina-radar a Miliţiei), culoare albă, nr. 3-DB-9136
    • Șofer: sg.-maj. Ion Enache
    • Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

    EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

    EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (70) / Fugar prin satul arestării din tinereţe

    La ora 15.05, maşina-radar a Miliţiei Târgovişte, cu „odiosul” şi „sinistra” pe bancheta din spate, părăsea oraşul Târgoviște prin comuna Ulmi. Încă un prilej de reverie pentru Nicolae Ceauşescu, care fusese arestat într-o casă conspirativă din Ulmi la 15 ianuarie 1936, pe când avea 18 ani.

    De atunci trecuseră aproape 54 de ani, dar Ceauşescu n-a uitat niciodată casa lui Ion Olteanu, de unde fusese „ridicat” de jandarmul local. După cum n-a uitat nici casa lui Gheorghe Dumitrache, tovarăşul său de ilegalitate, de proces şi de arest la Doftana. Spre familia Dumitrache se îndreptau speranţele Elenei cu o oră în urmă, când – în maşina lui Petrişor Nicolae – îi vorbise soţului ei de “soluţia Ulmi”.

    Dar acum totul părea năruit. Şi totuşi, ascuns pe bancheta din spate, cu o căciulă de miliţian pe cap, Ceauşescu a căutat să prindă cu privirea, din fuga maşinii, casa atâtor amintiri în alb şi negru.

    „Hai să ne ascundem în tancul ăla!”

    Înainte de a începe aventura cu Ceauşeştii, sergentul-major Ion Enache – în calitate de miliţian la circulaţie – avusese de dirijat o coloană de tancuri spre Bucureşti. Era dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 8.00. Blindatele se deplasau din unitatea militară de la Teiş, ca urmare a ordinului dat de generalul Vasile Milea. Înainte de a se sinucide, ministrul Apărării ordonase ca o coloană de tancuri să vină spre Capitală pentru a reprima demonstraţiile şi a apăra sediul CC al PCR.

    Câteva ore mai târziu, situaţia era schimbată radical. Povesteşte Ion Enache: „Din coloana de tancuri pe care o dirijasem de dimineaţă spre Bucureşti, unul rămăsese în pană, pe dreapta, la ieşirea din Ulmi. Ceauşescu a spus să oprim aici, să intrăm în tanc şi să stăm acolo. A zis: «Hai să ne ascundem în tancul ăla!». I-am spus că nu se poate, că mergem mai departe. N-a mai zis nimeni nimic”.

    Cum le întoarce viaţa! Dimineaţa, sergentul-major Ion Enache dirija tancurile trimise să-l apere pe Ceauşescu. După-amiază, acelaşi Enache îl avea pe Ceauşescu în maşină, fără a şti exact care e statutul acestuia: arestat sau protejat?! Iar Ceauşescu însuşi insista să se ascundă într-unul dintre tancurile care nu mai apucaseră să-l apere la sediul CC sau să-l evacueze din Capitală.

    Ion Enache reia firul povestirii: „Am vrut să intru în pădure la Ilfoveni. Era bariera pusă. Am mers mai departe şi am intrat pe un drum de legătură între DN 71 şi DN 711. Era şi mai retras. Acolo am mers mai încet. Am oprit, am fixat mai bine capota, că tot flamba. Pe drum mergeam cu mâinile scoase pe geam, făcând semnul victoriei, că aşa făcea toată lumea. Ceauşeştii se uitau speriaţi, dar înţelegeau care-i situaţia. Sigur că pentru ei numai victorie nu era…”

    Ce şoc trebuie să trăit cei doi fugari! Victoria românilor era înfrângerea lor. Iar pe fondul alienării de-o clipă, Ceauşescu s-a trezit că-i fuge mâna dreaptă, într-un gest incontrolabil la capătul căruia se iţeau două degete răşchirate în „V”… Victorie! Dar braţul fleşcăit, de om bătrân, s-a repliat rapid, parcă ruşinat, în mâneca paltonului gros. Iar bătrânul acela disperat s-a cuibărit şi mai mult în poala Elenei, care-l mângâia ca pe un copil…

    Ion Enache: „Când am intrat pe drumul acela secundar, se vedea ferma de vaci de la Negraşu. Ceauşescu a zis să mergem acolo, că e fabrica de zahăr de la Răcari. Mi-am dat seama atunci că ştie foarte bine zona. Că dacă mergeam un pic mai departe, acolo era fabrica. Am intrat în Racoviţa. Acolo, Ceauşescu zice: «Hai să ne oprim la o casă, că or mai fi şi oameni buni, care ne primesc». Am zis că nu se poate. Şi am mers mai departe. Am trecut DN 711 şi mă gândeam încotro s-o apucăm. Zic: «Să mă orientez de un loc mai retras». Am intrat pe un drum lăturalnic şi ne-am oprit în spatele unei mlaştini, aproape de un deal. Mai aveam un pic şi intram în satul Răţoaia”.

    Maşina condusă de sergentul-major Ion Enache nu a ajuns întâmplător în zona Răţoaia. Sugestia de a o apuca în acea direcţie i-a aparţinut plutonierului Constantin Paise, care era de loc din comuna Caragiale, situată în apropiere.

    Cursa Târgovişte – Răţoaia

    • Plecarea: 22 decembrie, ora 14.50 (Protecţia Plantelor)
    • Sosirea: 22 decembrie, ora 15.25
    • Durata: 35 de minute
    • Distanţa: 40 de kilometri
    • Viteza medie: 68 km/oră
    • Maşina: Dacia 1300 (maşina-radar a Miliţiei), culoare albă, nr. 1-DB-4112
    • Șofer: sg.-maj. Ion Enache
    • Pasageri: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, plt. Constantin Paise

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

    EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

    EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

    EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

    EPISODUL 65. Oameni necăjiți

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (65) / Oameni necăjiți

    După aproape o oră de fugă prin judeţul Dâmboviţa, cu două Dacii de ocazie, “odiosul” şi “sinistra” au ajuns în biroul unui inginer de la Protecția Plantelor. În clădire se mai aflau femeia de serviciu, paznicul, două contabile şi câţiva muncitori. Restul salariaţilor plecaseră în centrul oraşului, să sărbătorească fuga dictatorului. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar “La Plante”. Clădirea se află la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel.

    Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani în şir îi ţinuse în frig şi fără pâine. Însă în acea zi de decembrie, cel aflat într-o situaţie dramatică era Marele Conducător, şi nu acei amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere.

    “Cum să-i bag în pătul?!“

    La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care i-a văzut pe soţii Ceauşescu a fost femeia de serviciu, Vasilica Mateescu (44 de ani). Ea îşi aminteşte acele clipe cu nostalgie.

    “A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. El avea o căciulă de astrahan, ea – un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră aproape toţi în centru, la Palat. Dintre şefi, mai era doar un inginer, Şeinescu.”

    În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. “Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo, în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu pe Ceaușești? Cum să-i bag în pătul?! Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Când i-am văzut în halul ăla… erau ca nişte oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu… ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe, pe la Bucureşti.”

    “Nu pot, că ne aude poporul”

    Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun (49 de ani), nu se afla în instituţie. Plecase acasă. Majoritatea angajaţilor erau “la revoluţie”. Conducerea instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu, care se uita la televizor în biroul directorului.

    Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta sprijin. A pus ochii pe contabila Constanţa Mihăescu (50 de ani). Aceasta rememorează dialogul purtat cu soţii Ceauşescu. “M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că stăteam la periferie. O întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun.”

    Ceauşescu şi “tiranul”

    De la secretariat, Ceauşescu face câţiva paşi spre uşa din stânga, care dă în biroul directorului. Când ajunge în cadrul uşii, fugarul vede televizorul aflat în colţul din faţa lui, pe o măsuţă. Micul ecran duduie de apelurile la prinderea “odiosului dictator” şi a “sinistrei lui soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretează victoria Revoluţiei asupra tiraniei.

    Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de “prins” în acelaşi cadru –, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt “odioşi”, “vampiri”, “sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.

    Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi “duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: “Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni. Nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”.

    E ora 14.28, iar Şeinescu închide televizorul. A văzut destul ca să-şi dea seama că la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.

    “Intră aici, bă!”

    Momentul apariţiei lui Ceauşescu în biroul directorului a fost surprins şi de Petrişor Nicolae, şoferul care-i adusese pe Ceauşeşti cu Dacia lui neagră.

    “În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu. L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat.”

    Petrişor Nicolae persistă în fantezia cu pistolul. Inginerul Şeinescu şi paznicul Tudorache au murit fără să fi lăsat vreo mărturie. Supravieţuitorii acelor scene nu-şi amintesc însă de vreun pistol. Nici “femeile care au fugit din birou”, nici femeia de serviciu nu au văzut ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp

    EPISODUL 63. Escală ratată la Judeţeana de Partid

    EPISODUL 62. Te iau la pietre, conducător iubit!

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

    EPISODUL 59. Omul care prinde șoareci

    EPIDODUL 58. Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    EPISODUL 57. Planuri de capturare: „Pasarela” și „Beciul soacrei”

    EPISODUL 56. La șosea

    EPISODUL 55. Abandonați în cer

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (62) / Te iau la pietre, conducător iubit!

    La Târgovişte, Ceauşeştii au un nou şoc: muncitorii de la Combinatul de Oţeluri Speciale, de la care aşteptau salvarea, îi bombardează cu sticle, ţevi, pietre. La ora 14.20, fugarii pierd contactul şi cu ultima lor gardă de corp. Marea lor speranţă, prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, e la un pas de linşaj. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Dacia neagră cu numărul 1-DB-3005 înghite kilometrii spre Târgovişte. În ea se află patru oameni copleşiţi de frică. Fiecare se gândeşte cum să scape din buclucul în care a intrat.

    Nicolae şi Elena Ceauşescu, hăituiţi de anunţurile radio-tv făcute de „trădătorii” de la Bucureşti, caută pe cineva care să-i pună la adăpost şi să-i recunoască drept conducători ai ţării.

    Aghiotantul lor, maiorul Florian Raţ, ştie că poate fi linşat în orice moment dacă lumea află că el e securist înarmat, ceea ce în acele clipe înseamnă „terorist”.

    Şoferul, Petrişor Nicolae din Văcăreşti, e strivit de gânduri apocaliptice şi de o întrebare care nu-i dă pace: de ce l-a ales destinul tocmai pe el?

    Petrişor Nicolae reia firul povestirii. „Am ajuns la Colanu, primul sat după Văcăreşti. «Civilul» i s-a adresat lui Nicolae Ceauşescu, spunând că drumul spre Cobia s-ar putea să fie blocat şi că ar fi mai bine să ne îndreptăm spre Combinatul de Oţeluri Speciale, unde o să vorbească cu conducerea şi apoi să se adreseze muncitorilor. Ceauşescu a fost de acord şi a spus să intrăm în combinat prin spate, unde era de presupus că nu este lume adunată. «Civilul» mi-a spus să mă îndrept spre halda de zgură şi să intrăm în combinat prin spate. După circa 300 de metri m-a oprit şi mi-a spus să opresc motorul. M-a cuprins frica, am crezut că acesta este sfârşitul. Am observat că ne urmărea aceeaşi maşină. «Civilul» a întrebat ce să facă. Elena Ceauşescu a întrebat «Ce se întâmplă?» şi mi-a spus să deschid radioul. La auzul ştirilor, tiranul a căzut cu capul pe bord, unde a rămas câteva minute. Şi-a revenit şi a început să strige: «E lovitură de stat! S-au vândut pentru un pumn de dolari!», apoi mi-a spus să plecăm. La vederea Târgoviştei a spus: «Am făcut atâtea pentru oraşul acesta şi acu’ poporul nu mă mai vrea?!»”

    Maiorul Florian Raţ: „Ceauşescu l-a întrebat pe şofer dacă ştie acel drum spre combinat, iar şoferul a zis că da, e prin spate, la o haltă. Mergând aşa, undeva în dreapta era o clădire. I-a spus şoferului să oprească, iar mie mi-a spus să mă duc să văd dacă au telefon. M-am dus, acolo erau două femei şi au zis că nu au telefon, că este la sediul C.A.P. M-am întors, erau cam 200 de metri, i-am raportat că nu au telefon şi a zis să mergem mai departe”.

    Bombardaţi în combinat

    Aventura continuă în Combinatul de Oţeluri Speciale, la marginea oraşului Târgovişte.

    Petrişor Nicolae: „Am intrat în combinat pe la halda de zgură, fără să oprim la semnalizarea paznicului, îndreptându-ne spre staţia CFU. Am oprit la trei metri de staţie, cu motorul pornit, «civilul» urmând să dea telefon conducerii combinatului. Pe calea ferată, un cetăţean a observat că în maşină se află dictatorii şi a fugit spre staţie, unde muncitorii erau la televizor. «Civilul» a revenit în fugă, mi-a spus să demarez deoarece oamenii începuseră să arunce în noi cu sticle, ţevi, pietre şi alte obiecte”.

    Maiorul Florian Raţ: „Am ajuns în spate la combinat, unde era un fel de haltă, o clădire, dar nu ştiu ce destinaţie avea. A spus să oprească şi m-a trimis să vină acolo secretarul de partid şi directorul. El a coborât din maşină – parcă îl văd şi acum, se descheiase la palton –, iar ea a rămas în maşină. Am intrat, era un hol, iar undeva în stânga, lumea se uita la televizor. Era gălăgie mare. Am întrebat pe cineva unde au un telefon şi mi-a spus că alături e secretariatul şi acolo e telefon. M-am dus acolo, era o femeie cam de 30 de ani, am întrebat-o de telefon, dacă se poate vorbi cu directorul, inginerul-şef sau secretarul de partid. Aici era în spatele combinatului. Femeia aceea a format numărul, dar nu răspundea nimeni. Apoi m-a întrebat cine sunt. Abia atunci a observat că nu sunt de acolo, iar pe ei (soţii Ceauşescu – n.a.) nu-i văzuse nimeni, că nu erau pe afară, toţi se uitau la televizor. El era tot afară şi i-am spus că şefii nu sunt de găsit, iar el a zis să mergem la Judeţeana de Partid. Şoferul i-a spus să-şi scoată căciula, că îl cunosc oamenii, el şi-a scos căciula, apoi i-a spus să scoată şi paltonul, l-am ajutat eu, şi l-a scos şi l-am pus în spate. După ce am trecut o linie de cale ferată, unul a început să strige: «Huo, tiranul!». Probabil că l-a cunoscut. Am depăşit combinatul, am ieşit pe nişte străduţe şi Ceauşescu a zis să nu tragă chiar la Judeţeană, ci pe o stradă mai lăturalnică”.

    Dramatică răsturnare de situaţie! Cu o seară înainte, artiştii patriei se înghesuiau la televizor, în cele două ore de program, să recite pleonastic: „Te slăvesc şi te cânt, conducător iubit!”. Acum, „conducătorul iubit” este luat la pietre, într-o citadelă a Epocii de Aur… (Apropo: autorul expresiei Epoca de Aur, ziaristul şi scriitorul Octavian Paler, tocmai îşi punea cenuşă în cap la televizor şi devenea profesor de democraţie…)

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 61. Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    EPISODUL 60. Misteriosul doctor Decă. Zece coincidențe bizare

    EPISODUL 59. Omul care prinde șoareci

    EPIDODUL 58. Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    EPISODUL 57. Planuri de capturare: „Pasarela” și „Beciul soacrei”

    EPISODUL 56. La șosea

    EPISODUL 55. Abandonați în cer

    EPISODUL 54. Pachetul misterios

    EPISODUL 53. Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

    EPISODUL 52. Misterele de la Snagov

    EPISODUL 51. Zborul spre iad

    EPISODUL 50. Fuga la elicopter

    EPISODUL 49. Portavocea neagră

    EPISODUL 48. Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    EPISODUL 47. „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    EPISODUL 46. Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    EPISODUL 45. Nicolcioiu şi banii din Iran

    EPISODUL 44. „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    EPISODUL 43. Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    EPISODUL 42. „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    EPISODUL 41. Ghipsul de 8 ore al generalului Stănculescu

    EPISODUL 40. Șobolanii părăsesc corabia

    EPISODUL 39. Variantele morții lui Milea

    EPISODUL 38. Suspiciunea soţiei lui Milea

    EPISODUL 37. Șocul lui Ceaușescu: „Milea a trădat!”

    EPISODUL 36. Moartea lui Milea

    EPISODUL 35. Planul de la ora 3

    EPISODUL 34. Ultima noapte în Palat

    EPISODUL 33. Moartea bate la ușă

    EPISODUL 32. Agenţi care pentru o ţuică îşi trădează ţara

    EPISODUL 31. Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu (VIDEO)

    EPISODUL 30. 21 decembrie: mitingul fatal

    EPISODUL 29. Aici, Radio Europa Liberă!

    EPISODUL 28. Pe culmile disperării (VIDEO)

    EPISODUL 27. Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    EPISODUL 26. Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    EPISODUL 25. Mințit și în Iran

    EPISODUL 24. Ultima vizită. La Teheran

    EPISODUL 23. O stenogramă pierdută

    EPISODUL 22. 1945 – un fals moment de vitejie

    EPISODUL 21. „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    EPISODUL 20. „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    EPISODUL 19. Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele cu bidineaua

    Generalul în rezervă Andrei Kemenici, comandatul Unității Militare 01417 și al Garnizoanei militare din Târgoviște în decembrie 1989 (când era colonel), a murit miercuri, 11 august, la vârsta de 85 de ani. În UM 01417 au fost ținuți prizonieri timp de trei zile (22-25 decembrie 1989) soții Nicolae și Elena Ceauşescu. Și tot acolo au fost executați în ziua de Crăciun.

    În decembrie 1989, colonelul Kemenici a făcut jocul diversionist al generalului Nicolae Militaru, spion sovietic răzbunător și sângeros, reactivat de Ion Iliescu la ordinul Moscovei și numit ministru al Apărării. Kemenici a încercat suprimarea Ceaușeștilor chiar și fără mascarada de proces, dar ofițerii s-au speriat și nu i-au făcut jocul.

    Același Kemenici a trimis mulți oameni la moarte, înscenând atacuri teroriste și regizând cu cinism un măcel în Târgoviște. Apoi, în 1990, a chemat zugravul să „picteze” urme de gloanțe pe fațada clădirii Comandamentului. Încerca, astfel, să justifice sutele de mii de gloanțe trase din cazarmă spre oraș, în vreme ce ditamai clădirea nu avea nicio urmă de glonț, deci „atacul teroriștilor” nu existase!

    Pe 25 decembrie, în timpul mascaradei de proces în care erau „judecați” soții Ceaușescu, colonelul Kemenici primea ordine prin telefon de la generalul Militaru, să-i împuște cât mai repede pe „odiosul dictator” și pe „sinistra sa soție”. Kemenici le trimitea bilețele celor doi judecători, să execute ordinele lui Militaru.

    În 2010, generalul în rezervă Andrei Kemenici a câștigat 660.000 de euro la Loto „6 din 49”, pe un bilet colectiv la care – susținea el – au participat 30 de persoane, deci lui i-ar fi revenit „doar” 22.000 de euro. Dar povestea cu 30 de jucători, la un bilet de 200 de lei, pare o nouă diversiune a norocosului general.

    Despre rolull Andrei Kemenici în decembrie 1989 și în diversiunile stupide din 1990 am povestit pe larg în volumele „Sfârșitul Ceaușeștilor” și „Cartea Revoluției”.

    Va avea parte de onoruri militare, în amintirea tragerii excepționale din 1989 și a tragerii Loto 6/49 din 2010

    Informația despre decesul acestuia a fost confirmată de către familia sa, care a transmis un mesaj de condoleanțe.

    „A fost, este şi va rămâne în sufletele noastre. La bine şi la greu, ne-a fost tată, bunic, străbunic, soț, comandant, camarad. A ales să părăsească această lume la fel de demn cum a trăit. În linişte. Golul rămas în urma lui nu se poate măsura în cuvinte. Se simte şi se trăieşte cu fruntea sus, bărbăteşte şi demn, aşa cum ne-a învățat întotdeauna. Rămas bun! Să ne veghezi în continuare!”, au comunicat membrii familiei.

    Și Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Sucursala Dâmbovița, a transmis condoleanțe, anunțând și data înmormântării: vineri, 13 august, ora 12.00. Cu onoruri militare, în amintirea tragerii excepționale din 1989 și a tragerii Loto 6/49 din 2010!

    Andrei Kemenici s-a născut pe 25 noiembrie 1936 la Bicaz, judeţul Neamţ. A absolvit şcoala de ofiţeri de Antiaeriană de la Braşov, iar în decembrie 1989 era ofițer activ în cadrul Armatei Române, cu grad de colonel.

    În anul 2015, Andrei Kemenici a devenit cetățean de onoare al municipiului Târgoviște.

    Diversiunea târzie a lui Kemenici: Teroriștii au tras până unde a ajuns scara zugravului

    În decembrie 1989, Andrei Kemenici era ofiţer activ al Armatei Române şi avea gradul de colonel. Se afla la comanda UM 01417 şi Garnizoanei Târgovişte.

    Din 22 decembrie, ora 18.30, şi până la 25 decembrie, ora 14.45, în cazarma unității sale au fost ţinuţi sub pază soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, la ordinul comandanților militari (gen. Stănculescu și Militaru) și civili (Ion Iliescu) de la București.

    Dincolo de deciziile sale tragice, a rămas memorabilă și una cu iz comic. Prin ea, Kemenici încerca să ascundă tragediile produse de ordinele sale criminale. De exemplu, Liceul de petrol, situat peste drum de unitatea militară, a fost ciuruit de jos şi până sus, dar gloanțele zburau prin tot orașul.

    La începutul anului 1990, colonelul Kemenici (pe care Ion Iliescu avea să-l facă repede general) a fost luat la rost de ofițerii din subordinea sa.

    – Colonele, de ce ne-ai dat ordin să tragem ca la Verdun? Au murit oameni în oraș de la gloanțele noastre.

    – Pentru că ne atacau teroriștii, le-a răspuns Kemenici.

    – Care teroriști, că nu e nicio urmă de glonț pe fațada Comandamentului?! Sau teroriștii ăia erau atât de proști, încât nu doar că nu nenimereau pe noi, dar nu nimereau nici clădirea?!

    Atunci, Kemenici a căzut pe gânduri. Și-a dat seama că are o problemă. Dar a găsit și rezolvarea: a chemat o echipă de zugravi și i-a dat ordin să „picteze” pe fațada clădirii mici „cratere” care să se semene cu urmele de gloanțe, pentru a lăsa impresia că asupra unităţii s-a tras.

    Iscusinţa meseriaşilor l-a dat de gol, pentru că semnele de gloanţe au fost pictate numai până la înălţimea la care a ajuns scării zugravului. Mai sus, zidul a rămas neatins!

    Atât a ajuns scara zugravului, atât s-a tras la Revoluție! Teroriștii – disciplinați

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Dosarul din SUA” al lui Florin Cîțu, detonat de un site care militează pentru legalizarea canabisului! Amenințări timp de două zile, înainte de publicarea datelor

    * CTP: „Mi se pare absurd ca Florin Cîțu să-și dea demisia. El e reabilitat, Dragnea nu era reabilitat!”

    * Presa lui Viktor Orban îl atacă violent pe Ludovic Orban: „Transilvania e bântuită de un zombi al lui Ceauşescu”

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Robert Turcescu către cei care o susțin pe Clotilde Armand: „Asta e democrație, tembelilor? Hai, acum liber la înjurat, că doar asta știți!”

    * VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

    * Prietenia cu Eros Ramazzotti i-a fost fatală lui Dragoș Săvulescu. Fosta soție a cântărețului italian a făcut gafa decisivă. Și fugarul român a luat o decizie sinucigașă

    * Radu Herjeu a fost recuperat de PSD la Metropola TV. E plătit de clanul Firea-Pandele, ca „invitat permanent”, cu banii cetățenilor din Voluntari

    * Presa chineză a răspândit minciuni despre Covid citând „declarațiile” unui biolog elvețian care nu există!

    * VIDEO. Simona Halep a revenit cu înfrângere, după o pauză de trei luni. „Sunt foarte mulțumită, nu mă așteptam să fiu la nivelul acesta”