Etichetă: târgoviște

Echipa care a plecat la Târgovişte să-i lichideze pe Ceauşeşti a fost formată în dimineaţa zilei de 25 decembrie. Din ea făceau parte 14 persoane: trei reprezentanţi ai FSN, doi judecători, un procuror, un grefier, doi avocaţi, un medic militar, un cameraman, un ofiţer DIA şi doi aghiotanţi ai lui Stănculescu.

Decizia luată în Ajunul Crăciunului, în biroul lui Militaru, a devenit prioritatea zero a noului regim. Ceauşeştii trebuiau lichidaţi chiar a doua zi, acolo unde se aflau, în cazarma de la Târgovişte. Fără sentimente, fără complicaţii. Doar cu cinism şi cu sânge-rece. Pentru asta, aveau nevoie de o organizare fără cusur. Una militărească.

Şeful operaţiunii a fost desemnat generalul Victor Atanasie Stănculescu, omul în care Ceauşescu şi-a pus toată încrederea în ultimele sale ore la conducerea statului.

Pentru a fi siguri că decizia politică este aplicată întocmai şi la timp, gruparea Iliescu l-a încadrat pe Stănculescu cu doi membri ai CFSN: Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu. Aceştia urmau să-l însoţească pe general la Târgovişte în timpul procesului.

***

Ion Iliescu prezintă lucrurile într-un limbaj de lemn specific propagandei comuniste, din care-şi trăgea seva. „În virtutea acestui decret s-a constituit completul de judecată, desemnat de Tribunalul Suprem, care împreună cu procurorul, avocatul şi reprezentanţii Consiliului Frontului Salvării Naţionale – general Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu – s-au deplasat la Târgovişte, unde la 25 decembrie 1989 s-a desfăşurat procesul soţilor Ceauşescu. Oficial, procesul şi sentinţa împotriva soţilor Ceauşescu au avut o motivaţie fundamentală, legată de catastrofa în care au împins ţara. Iar în condiţiile date, acestea reprezentau o măsură necesară pentru curmarea conflictului care provoca, în continuare, pierderi de vieţi omeneşti.”

“Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului”

Într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Stănculescu povesteşte cum i-a fost dat ordinul de lichidare a Ceauşeştilor. „Cei din grupul Iliescu mi-au spus că trebuie organizat un process care să închidă epoca Ceauşescu definitiv. «Da, şi ce facem mai departe?», zic eu. «Păi, uite, ia legătura cu Procuratura, cu Justiţia». I-am întrebat: «Cum finalizăm judecata? Îl băgăm la puşcărie, îl punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei… Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră».”

Soluţia suprimării fizice a soţilor Ceauşescu şi-ar putea avea originea la Moscova, crede istoricul Alex Mihai Stoenescu. „Sugestia ca Nicolae Ceauşescu să fie eliminat este posibil să fi existat din partea lui Gorbaciov, în întrevederea secretă pe care i-a acordat-o la Kremlin lui Silviu Brucan. I-am solicitat lui Brucan o discuţie pe această temă, dar a refuzat.”

În aprilie 2010, la Bucureşti, Gorbaciov a negat vehement un astfel de ordin.

Azilul american, refuzat de CFSN

Nicolae şi Elena Ceauşescu aveau soarta pecetluită. Grupul care preluase puterea era atât de înverşunat, încât nu mai ţinea cont de nimic. Nici de propunerea-surpriză care a venit din partea Statelor Unite ale Americii în seara de 24 decembrie 1989.

În acele zile, omul de legătură între Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi Departamentul de Stat al SUA era diplomatul Corneliu Bogdan, fost ambasador al României la Washington. Bogdan sosise în ţară, de peste Ocean, chiar pe 21 decembrie, în preziua răsturnării lui Ceauşescu. În perioada 23–24 decembrie, el a transmis noii conduceri a României, prin intermediul lui Petre Roman (cu care avea o relaţie mai veche), două mesaje importante din partea americanilor.

Pe 23 decembrie, Statele Unite s-au oferit să furnizeze României (cu destinatar precizat: trupele USLA) tehnologia necesară pentru lupta antiteroristă, inclusiv pentru operaţiunile pe timp de noapte. Grupul Iliescu a refuzat oferta.

Pe 24 decembrie, Statele Unite s-au oferit să-i preia pe soţii Ceauşescu, pentru a le oferi protecţie şi azil. Corneliu Bogdan era doar mesagerul. Iniţiativa venea de la Departamentul de Stat al SUA, sub influenţa unor importante personalităţi americane: George P. Shultz, Henry Kissinger şi Lawrence Eagleburger (membri ai celebrului „Grup Bilderberg“). Ceauşescu derulase cu aceştia o serie de operaţiuni internaţionale în anii ’70, pe când se afla în graţiile Occidentului.

Americanii mai aveau un motiv să-l salveze de la moarte pe Ceauşescu. Preşedintele SUA, George Bush, nu putea uita că şi Ceauşescu acceptase, în urmă cu două luni, să-l salveze de la moarte pe Mircea Răceanu, diplomatul care aştepta să fie executat pentru „trădare prin transmitere de secrete” – altfel spus, pentru spionaj în favoarea Statelor Unite. După ce în august 1989 îi fusese respins recursul, Răceanu mai avea o singură scăpare: comutarea pedepsei. A făcut cerere în acest sens, dar şansele erau infime. În acel moment a intervenit scrisoarea lui Bush către Ceauşescu.

“Stimate Domnule Preşedinte,

Mi s-a adus la cunoştinţă că Mircea Răceanu, care o perioadă îndelungată a fost specialist pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii în Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost judecat, găsit vinovat de acuzaţiile ce i-au fost aduse şi condamnat la moarte.

Ca un gest umanitar, vă solicit să excludeţi posibilitatea aplicării sentinţei capitale în acest caz.

Cu sinceritate, George Bush

Domnului Nicolae Ceauşescu, Preşedintele Republicii Socialiste România”

În octombrie 2019, Răceanu a fost anunţat că cererea i-a fost acceptată, iar pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 20 de ani de închisoare.

În acest carusel al morţii va dispărea şi mesagerul. Pe 28 decembrie 1989, Corneliu Bogdan era numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în primul guvern postcomu-nist, condus de vechea sa cunoştinţă Petre Roman. Cinci zile mai târziu, pe 2 ianuarie 1990, diplomatul murea subit. Avea 68 de ani.

***

Completul de judecată a fost desemnat cu câteva ore înaintea deplasării spre Târgovişte. Generalul Stănculescu avea să declare: „În noaptea respectivă, Voican – şi mai era cineva, cred, Brucan – mi-a spus să luăm vreo 10–12 oameni, că vor veni nişte procurori, nişte judecători şi nişte avocaţi. Neştiind de unde să-i iau, am stabilit ca toată lumea să se întâlnească la sediul Ministerului Apărării Naţionale”.

Începea să se contureze „comandoul pentru Târgovişte”. Membrii Tribunalului Militar Excepţional erau: judecător – colonelul Gică Popa; al doilea judecător – colonelul Ioan Nistor; procuror – maiorul Dan Voinea; grefier – plutonierul- major Jan Tănase. Toţi proveneau din Justiţia militară.

În delegaţie au fost cooptaţi şi doi avocaţi de la Baroul Bucureşti, care să-i reprezinte pe inculpaţi în calitate de apărători din oficiu: Constantin Lucescu pentru Nicolae Ceauşescu, respectiv Nicolae Teodorescu pentru Elena Ceauşescu.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu şi-a luat şi patru oameni de încredere, din Ministerul Apărării Naţionale: aghiotantul său – locotenentul-major Trifan Matenciuc; un jurist militar – maiorul Mugurel Florescu; un medic militar – căpitanul Liviu Verdeş; un cameraman militar – colonelul Ion Baiu. Ultimul avea misiunea de a filma procesul şi execuţia.

Din delegaţie mai făcea parte şi colonelul Gheorghe Ştefan de la DIA, cel care abia se întorsese de la Târgovişte, unde dusese fiolele cu insulină. De această dată, Ştefan avea o unică misiune: să recupereze fiolele – folosite sau nefolosite – şi să le aducă înapoi la Bucureşti. Insistenţa de a pune mâna pe fiole sporeşte bănuiala că ele nu conţineau insulină!

Aşadar, grupul era format din 10 militari şi 4 civili (Măgureanu, Voican şi cei doi avocaţi). Calcul valabil, desigur, dacă ignorăm gradul de căpitan pe care Măgureanu îl dobândise în Securitate şi cel, tot de căpitan, pe care Lucescu îl avusese ca procuror militar, înainte de a trece în avocatură…

Dată fiind graba cu care s-a hotărât lichidarea dictatorilor, magistraţii nu aveau un dosar pe care să-l judece. Aşa că, în dimineaţa de 25 decembrie, acesta a fost încropit pe loc, din informaţii luate după ureche.

Procurorul Dan Voinea spune că atât el, cât şi colegii săi judecători au fost convocaţi în urma unui telefon primit de la oficiul juridic al Ministerului Apărării Naţionale. Principala problemă a magistraţilor era timpul.

Maiorul Dan Voinea: „Pe 25 dimineaţa ne-au chemat la MApN şi acolo ne-au spus despre ce este vorba. Am încercat să încropim un dosar. Când am ajuns acolo, Popa Gică a spus că există un decret. Am văzut decretul la Gelu Voican Voiculescu. Era semnat de preşedintele CFSN, Ion Iliescu. Era stare de necesitate şi se justifica formarea unui Tribunal Militar Excepţional. Prea multe n-am înţeles noi atunci, decât că trebuiau judecaţi cei doi. Împreună cu Gică Popa am căutat în Codul Penal, să vedem ce infracţiuni puteam să le reţinem”.

Procurorul Dan Voinea a găsit un „cârlig”: ordinele lui Ceauşescu în şedinţele CPEx din 17 şi 21 decembrie, când a ordonat represiuni la Timişoara şi la Bucureşti. „Aveam două dintre stenogramele şedinţelor CPEx, care fuseseră găsite în Comitetul Central. Le găsise un tip, Antonescu, şi de acolo reieşea clar că se dăduse ordin să se tragă în demonstranţii de la Timişoara şi să se facă represiune. Şi am zis: «Domnule, instigare la omor este prea puţin. Aici este vorba de a se trage în populaţie». Am pus astea, plus o declaraţie a lui Postelnicu, pe care am luat-o în 23 decembrie. Din câte îmi aduc aminte, în declaraţie scria aşa: «Trădătorul şi trădătoarea au plecat». Vezi, Doamne, ei au plecat şi pe el l-au lăsat aici să moară. Să-l omoare manifestanţii. Spunea că Ceauşeştii au ordonat să se tragă. Ceva de genul ăsta. Era o declaraţie de o pagină. Şi toate acestea au stat la baza alcăturii dosarului. Nici nu ştiai prea multe ce să-i întrebi atunci.”

Cei 14 aleşi pentru aplicarea „soluţiei finale” au început să se strângă la minister pe la ora 8.00, în ziua de Crăciun. Spre prânz au fost duşi la stadionul Steaua şi îmbarcaţi în două elicoptere, care în jurul orei 12.00 au decolat în direcţia Târgovişte.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 90. „Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”

EPISODUL 89. TAB-ul, ultimul adăpost

EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

EPISODUL 86. Secretul din pădure

EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

Pe 24 decembrie 1989, la UM 01417 Târgovişte s-au petrecut evenimente care puteau duce la mari vărsări de sânge şi la măcelărirea dictatorilor cu o zi mai devreme. Diversiunile se succedau într-un ritm nebunesc. Colonelul Kemenici a fost la un pas de a declanşa un marş spre Capitală, cu o coloană de tancuri şi cu Ceauşeştii la bord. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

Sub asaltul diversiunilor teroriste, comandantul Garnizoanei Târgovişte a dat semne că scapă situaţia de sub control. Pe 24 decembrie 1989, colonelul Andrei Kemenici s-a comportat ca un militar nesăbuit. Ba a dispărut aproape o oră din punctul de comandă, ba a ordonat plecarea Ceauşeştilor, cu o coloană de tancuri, spre Bucureşti. Şi asta, în condiţiile în care generalul Victor Atanasie Stănculescu îl presa să „recurgă la metodă”, adică să-i lichideze pe dictatori.

În „Jurnalul de luptă“ al UM 01417 a apărut o însemnare care te face să crezi că unitatea lui Kemenici pleca la război. Un ordin de pregătire în cel mai mic amănunt a tehnicii, a muniţiei, dar şi a hranei destinate trupelor.

„Începând cu ora 00.15 s-a executat completarea plinurilor cu combustibil lichid la întreaga tehnică de auto şi tractoare, tancuri şi autotunuri, aflată în dispozitivul de apărare al cazărmii. S-a alimentat cu aproximativ 7,5 tone de carburanţi. De asemenea, a fost ridicată din depozit şi îmbarcată în autocamioane hrana rece pentru o zi de luptă.”

Toată această mobilizare, declanşată printr-un ordin dat de Kemenici, pregătea deplasarea în coloană, cu blindate, către Bucureşti. Înainte de a forma coloana, Kemenici s-a sfătuit cu locotenent-colonelul N. E. Mutu, comandantul unei divizii de tancuri de la Teiş. Coloana trebuia să aibă în componenţă 16 tancuri. Acestea urmau să însoţească cele trei transportoare blindate (TAB-uri) în care se aflau Ceauşeştii, paznicii lor şi ofiţerii de comandă.

***

Locotenent-colonelul N. E. Mutu rememorează acele ore teribile. „În seara zilei de 24 decembrie, latura dinspre nord a unităţii era atacată puternic. Spre tancul în care eram a venit un TAB cu un singur far aprins. Am întors unul dintre tancuri spre interior… Era comandantul obiectivului, colonelul Kemenici. M-a întrebat cam pe câte tancuri pot conta în eventualitatea unui marş rapid în afara zonei, eventual spre Bucureşti. Nu venise un asemenea ordin, dar trebuia să avem o variantă în cazul în care forţe ostile s-ar infiltra în Comandamentul unităţii… Şi pentru situaţia în care nu am mai avut legătura cu Bucureştiul… Ce vom face atunci cu ei?… I-am comunicat că pot ieşi imediat cu 16 tancuri. Am dezbătut o oră. Dacă ar fi căzut cazarma şi noi am fi pierdut legătura cu ministerul, am fi ieşit cu blindatele şi cu prizonierii, într-o zonă anume, unde am fi încercat să organizăm apărarea. Dacă am fi fost atacaţi masiv şi acolo, am fi rezistat cât am fi putut, după care fi i-am împuşcat noi pe Ceauşeşti. Oricum, n-ar fi scăpat.”

***

Care a fost motivul sau pretextul invocat de Kemenici pentru a declanşa marşul spre Bucureşti? Totul a plecat de la un nou telefon de ameninţare.

Iată ce nota în memoriile sale maiorul Ion Mareş: „La 24 decembrie, în jur de 19.00–19.30, după ce am terminat raportul privind acţiunile la care participasem, unul dintre telefoane a sunat strident. În birou eram tot «statul major» al operaţiunii Târgovişte. A răspuns domnul colonel Kemenici. Deodată s-a schimbat la faţă. A închis telefonul şi a rămas puţin pe gânduri, după care a spus: «Ne aşteaptă o nouă noapte grea. Trebuie să facem ceva». Eu l-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat?». S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns: «Vom fi atacaţi cu gaze şi apoi cu desant aerian. Vor fi probabil trei avioane cu personal pregătit să acţioneze în asemenea condiţii». Ne-am cutremurat la aflarea acestei veşti. În birou s-a aşternut o linişte de mormânt. Nu ştiam ce să mai spunem. Era mult prea mult pentru noi. Tot domnul Kemenici face primul o propunere: «Am găsit soluţia! Îi ducem la Bucureşti!». Eu am intervenit: «Bine, dar cum?». Kemenici îmi răspunde: «Simplu. Avem tancuri, transportoare. Facem o coloană, îi suim într-un tanc şi nu ne mai oprim cu ei decât la minister»”.

Iniţiativa lui Kemenici părea o nebunie. Maiorii Ţecu şi Mareş i-au atras atenţia comandantului că este o decizie riscantă.

***

Reacţia colegilor l-a determinat pe Kemenici să se consulte şi cu Bucureştiul înainte de a pune blindatele în mişcare. L-a sunat pe generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării, pentru a-i aduce la cunoştinţă planul său.

Maiorul Ion Mareş a fost martor la convorbirea telefonică dintre Kemenici şi Stănculescu. „A pus mâna pe telefon, a format un număr şi a spus: «Domnule general, nu mai rezistăm atacului anunţat. Îi aducem la Bucureşti». În continuare, domnul colonel Kemenici a răspuns numai cu «Am înţeles… am înţeles…». După terminarea convorbirii, a rămas puţin pe gânduri. Apoi ne-a spus: «Am vorbit cu generalul Stănculescu. Mi-a spus că misiunea spre Bucureşti ar fi o catastrofă. Şi aşa, evenimentele erau scăpate de sub control. Mi-a ordonat să aşteptăm noi ordine de la el». Eu l-am întrebat: «Bine, în acest caz ce facem?». Colonelul Kemenici a răspuns: «Luăm măsuri de apărare, dar pregătim şi acţiunea. La nevoie, apelăm la ea». Am intervenit din nou: «În acest caz, cred că eu trebuie să iau legătura cu comandantul şi cu şeful de Stat Major al apărării antiaeriene». Kemenici a continuat: «Sunt de acord. Tu, Ţecule, cu domnul colonel Dinu pregătiţi cealaltă acţiune. Statul Major să reorganizeze dispozitivul de apărare».”

Era numai începutul unei acţiuni fără finalitate. O dezorganizare totală, în urma căreia, dacă militarii ar fi executat ordinele lui Kemenici, se ajungea la măcel.

„Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu!”

Și colonelul Kemenici a vorbit sdespre conţinutul discuţiei cu generalul Stănculescu. „După ce i-am raportat lui Stănculescu situaţia şi i-am spus să trimită pe cineva să-i ia de pe capul meu, altfel îi aduc la Bucureşti, a sărit ca ars: «Nu, nu… ar fi o catastrofă… Aici evenimentele sunt scăpate de sub control… Situaţia e neclară şi nesigură. Nu, asta în niciun caz… Mai ţine-i cum poţi pe acolo şi aşteaptă noi ordine de la mine… Voi lua măsuri». I-am răspuns: «Bine, iau măsuri de apărare, dar în paralel organizez şi deplasarea. La nevoie, apelez la ea. Îi duc unde spuneţi, dar aici nu-i mai ţin!». «Nu faci nicio mişcare fără ordinul meu! Voi lua măsuri», mi-a spus în nal Stănculescu.”

Kemenici le-a ordonat subalternilor să redacteze un ordin de marş spre Bucureşti, în timp ce el, Ţecu şi Dinu urmau să conceapă planul de acţiune.

Pentru a înţelege mesajul confuz al lui Stănculescu, trebuie să ţinem cont de ce se întâmpla în acele clipe la Bucureşti, în sediul MApN. Generalul Stănculescu pierduse din putere, fiind nevoit să execute ordinele generalului Nicolae Militaru pe linie militară şi pe cele ale tandemului Ion Iliescu – Silviu Brucan pe linie politică. Acest grup de putere tocmai punea la cale „soluţia finală” pentru soţii Ceauşescu: procesul sumar, condamnarea la moarte şi executarea pe loc.

Iată de ce Stănculescu trăgea de timp în dialogul cu Kemenici: pentru că aştepta decizia grupului Iliescu–Brucan–Militaru! Decizie pe care trebuia s-o ţină secretă până a doua zi.

Dispariţia lui Kemenici

Spre miezul nopţii, Kemenici a dispărut aproape două ore. Locotenentul-major Iulian Stoica avea să declare: „Era noaptea de 24/25 decembrie, în jur de ora 22.00. Mai devreme îmi dăduse ordin să-i execut pe Ceauşeşti. La 22.00, domnul Kemenici plecase. Era prin unitate. Cele două TAB-uri din faţa uşii Comandamentului dispăruseră. Ulterior am aflat că plecaseră să alimenteze. În momentul în care nu a mai văzut TAB- urile, Kemenici a luat-o razna. A fugit în dispozitivul de luptă ca dezertorul. Ajunsese pe undeva prin zona II, prin spatele unităţii. Le-a spus celor de acolo că au venit teroriştii, că a picat Comandamentul, că am pierdut totul. Le-a mai zis că patru TAB- uri au fost luate de terorişti şi că Securitatea ne-a trădat”.

În acele condiţii, ofiţerii care primiseră ordin de îmbarcare pentru Bucureşti au executat misiunea. I-au băgat pe Ceauşeşti într-un TAB şi au aşteptat în jur de două ore.

Manevrele lui Kemenici devin tot mai clare: el a încercat să trimită TAB-ul Ceauşeştilor pe câmp, prin dreptul dispozitivului de apărare, cu intenţia de a-l transforma în blindat care atacă unitatea, pentru a fi nimicit. Militarii au recunoscut însă TAB-ul şi nu au tras în el.

***

Colonelul Kemenici are propria explicaţie pentru această criză. El spune că lipsa TAB-urilor din faţa Comandamentului l-a făcut să-şi piardă minţile.

„Din seara de 22 decembrie, TAB-urile n-au lipsit de la cele două intrări. M-am îngrozit. În acelaşi timp, dinspre gară s-a dezlănţuit foc asupra unităţii. Atunci mi-am zis: «Gata! Asta e trădare!». Şi nu ştiu cum, dar în momentul acela m-am pierdut. Am luat-o la fugă traversând curtea interioară, spre poziţia de tragere, de unul singur, pentru a căuta TAB-urile… Eram singur, zăpăcit… Parcă drogat. Totul se învârtea cu mine. Totul se rotea. Trăiam o halucinaţie parcă. Mă rătăcisem în cazarma pe care o cunoşteam ca-n palmă. Trăiam acolo de 26 de ani şi totuşi nu mă mai orientam, mă pierdusem. Nu mai ţin minte ce era în capul meu. Ţin minte doar fuga, fuga disperată spre cea de-a doua centură a unităţii. Alergam spre oameni, alergam pe întuneric… Ca răspuns la focurile dinspre gară, în Comandament începuse să se tragă. Nu mă puteam întoarce. Gloanţele îmi vâjâiau pe la ureche. Aveam impresia că eu sunt cel vizat, alergam ca un câine hăituit, printre gloanţe… Eu, comandantul unităţii, alergând ca un evadat. În sufletul meu era disperare, spaimă… Lângă o remiză văd un TAB. Era părăsit, fără mecanic conductor. Am găsit în drumul meu un şofer care nu condusese în viaţa lui un TAB. Mă gândeam să mă întorc cu el în Comandament, dar acolo se trăgea, n-aveam sorţi de izbândă, aşa că mi-am continuat drumul, în TAB, spre poziţia de tragere.”

Colonelul Kemenici a ajuns în zona în care se aflau tancurile şi autotunurile venite ca întăriri de la Teiş. A încercat, o dată în plus, să scurteze agonia soţilor Ceauşescu. A urcat într-un tanc din coloană şi i-a cerut ochitorului să lovească TAB-ul din faţă, situat la câţiva metri distanţă. Era transportorul în care se aflau soţii Ceauşescu. Militarii au refuzat să comită însă un asemenea carnaj. Nervos, Kemenici a abandonat coloana şi s-a întors în unitate.

Blindatele pregătite pentru Bucureşti au înnoptat în dispozitivul de luptă al UM 01417. Era ultima noapte a soţilor Ceauşescu.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 86. Secretul din pădure

EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu i-a promis unui ofiţer „bani şi grade”, iar altuia – „un milion de dolari”. El voia să evadeze pentru a pleca în direcţia Voineşti, în zona unui Punct de Comandă al Armatei pentru situaţii de război. Dictatorul credea că, astfel, va putea contracara lovitura militară de la Bucureşti. O iluzie. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

La mitingul din 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu le promitea românilor câte o sută de lei în plus la pensie. În următoarele trei zile, oferta sa a crescut până la un milion de dolari. Dar nu era valabilă pentru toată lumea, ci doar pentru militarii care-l păzeau în cazarma de la Târgovişte! Miza era salvarea cuplului dictatorial.

***

După fuga din Bucureşti, soţii Ceauşescu au ajuns la mâna unor civili şi militari. În ultimele trei zile de viaţă, ei au încercat să-i mituiască pe unii dintre aceştia. Sau, mai degrabă, să le facă promisiuni de mituire, dat fiind că nu aveau bani asupra lor.

Ajunşi în cazarma UM 01417 din Târgovişte în seara zilei de 22 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost daţi în paza câtorva ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Doi dintre ei au povestit despre încercările lui Ceauşescu de a le cumpăra bunăvoinţa cu mulţi bani: căpitanul Ion Boboc, cel care stătea în camera dictatorilor, şi locotenentul-major Iulian Stoica, paznicul de la uşă. Boboc vorbeşte despre „bani şi grade”, Stoica pronunţă şi o sumă: un milion de dolari.

Pe căpitanul Boboc l-a ademenit după miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie. „Puteţi asigura un blindat cu care să ne deplasăm în zona Voineşti-Câmpulung, să merg la o casă de oameni?”, l-a întrebat Ceauşescu. Ofiţerul nu avea de unde să ştie de ce comandantul suprem insista să iasă din Târgovişte în direcţia Voineşti. Era unul dintre secretele lui Ceauşescu.

„Băieţică, ai un milion de dolari!”

Locotenentul-major Iulian Stoica s-a trezit singur cu soţii Ceauşescu, între patru pereţi, pe 24 decembrie, când căpitanul Boboc a fost „recuzat” pentru câteva ore în urma incidentului cu prizonierul său. În mod normal, în cameră trebuia să fie şi Constantin Paise, plutonierul de Miliţie care „se lipise” de Ceauşeşti. În momentul incidentului dintre Boboc şi dictatorul fugar, Paise nu se afla însă acolo. Ieşise să facă rost de mâncare, de la popotă, şi avea să se întoarcă după o jumătate de oră.

Iulian Stoica a declarat în faţa Comisiei „Decembrie 1989”: „La intrarea în birou era un mic ţarc şi acolo era un scaun. Am simţit nevoia să stau puţin pe scaun. Ceauşescu se plimba agitat şi la un moment dat a venit spre mine, mi-a pus mâna pe epoletul drept şi a zis: «Băieţică, ai un milion de dolari şi orice grad şi funcţie în Armata Română dacă mă scoţi de aici şi mă duci în zona Voineşti!». I-am răspuns că nu are nicio şansă. La care Elena Ceauşescu a zis: «Lasă-l, dragă, în pace, nu vezi că e sluga lui Iliescu?»”.

Coincidenţă: şi lui Stoica, la fel ca şi lui Boboc, Ceauşescu îi cerea să-l ducă spre Voineşti. Semn că acolo se juca o miză mare. Cel puţin în mintea unui om disperat.

Punctul de comandă

În legătură cu banii vehiculaţi de Ceauşescu se ridică două întrebări fundamentale:

1. De ce ţinea Ceauşescu morţiş să meargă în direcţia Voineşti–Câmpulung?
2. De unde avea el, în acele condiţii, un milion de dolari?

Să le luăm pe rând.

Insistenţa lui Ceauşescu de a părăsi oraşul Târgovişte în direcţia Voineşti poate fi explicată printr-un detaliu de ordin militar. În 1989, după ce treceai de Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, la câteva sute de metri se făcea un drum pe dreapta. Acel drum ducea spre o pădure, la marginea Târgoviştei. Acolo, în pădure, se afla un obiectiv militar de importanţă strategică: Punctul de Comandă de Armată (PCA) pentru situaţii de război. El aparţinea de Armata I (condusă atunci de generalul Gheorghe Voinea) şi acoperea toată zona de sud a României, de la Mehedinţi la Tulcea şi de la Dunăre până pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Punctul de comandă – obiectiv strict secret – avea toate capacităţile de funcţionare pe timp de război, inclusiv un centru de radiolocaţie şi un centru de comandă. Asta înseamnă că, teoretic, Nicolae Ceauşescu ar fi putut prelua conducerea Armatei I, care opera şi pe raza Capitalei. Cu o condiţie: cei din unitatea respectivă să-l recunoască, în continuare, drept comandant suprem. Practic, era o utopie, dat fiind că Bucureştiul avusese grijă să dea ordinele corespunzătoare, iar Televiziunea nu-l scotea pe fugar din „tiran”, „călău” şi „dictator”. Planul de răsturnare a lui Ceauşescu funcţionase impecabil, iar lovitura fusese năucitoare.

Chiar dacă miza pe nişte ofiţeri loiali, Ceauşescu pierduse partida. Sprijinul din partea acelui punct de comandă era o speranţă deşartă. Una de care fugarul continua să se agaţe însă ca înecatul de pai.

CEC-urile lui Rusu şi pachetul lui Decă

În privinţa promisiunilor financiare, lucrurile sunt clare: Ceauşescu nu mai avea bani nici să-şi cumpere o cămaşă (prin intermediar, desigur, căci el nu putea ieşi din cazarmă). De ultimele resurse se despărţise pe drumul spre Târgovişte. La Sălcuţa, în zona Titu-Boteni, unde aterizase cu elicopterul, a rămas fără cele şapte carnete CEC în valoare totală de 3,5 milioane de lei (echivalentul a 50 de autoturisme Dacia, la acea vreme). Carnetele, completate pe numele copiilor şi al unicului lor nepot, se aflau într-o mapă de care avea grijă una dintre gărzile de corp, căpitanul Marian Rusu. După despărţirea de Rusu, mapa – cu CEC-uri cu tot – a rămas în posesia ofiţerului de Securitate de la Direcția a V-a.

Apoi, intervine misterul pachetului „voluminos şi greu” – după cum îşi amintesc martorii oculari – care a fost pus tot acolo, la Sălcuţa, în portbagajul Daciei conduse de doctorul Nicolae Decă. După 35 de kilometri, la Văcăreşti, Ceauşeştii s-au mutat în altă Dacie, dar pachetul a rămas în portbagajul lui Decă.

Şi atunci, de unde avea Ceauşescu atâţia bani încât să promită milioane de dolari? Un mister pe care doctorul Decă l-ar putea elucida. Cu condiţia să povestească despre destinul său de american prosper, croit la scurtă vreme după Revoluţie…

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

În plină diversiune teroristă, „odiosul” şi „sinistra” au fost mutaţi din Comandamentul UM 01417 Târgovişte în dispozitivul de luptă al unităţii. El avea o idee fixă: „Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti. Mergem la Televiziune să le vorbesc românilor de trădarea care a fost și de lovitura de stat…” (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

În ziua de 23 decembrie 1989, Ceauşeştii au fost „deghizaţi” în militari şi ascunşi într-un centru de comandă mobil. El avea o manta de căpitan, iar ea – haine de soldat. Efectivele fuseseră aduse din magazia unităţii. După o noapte şi o dimineaţă cu rafale susţinute în jurul UM 01417 Târgovişte, conducerea unităţii militare a luat hotărârea să-i mute pe Ceauşeşti într-un loc secret. În acel moment, majoritatea ofiţerilor din grupul de comandă erau convinşi că forţe malefice sau iresponsabile vor să pună mâna pe cei doi.

Întrebarea e: la fel credea şi comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, sau acesta era la curent cu strategia diversionistă, dar juca teatru în faţa ofiţerilor săi? Iată unul dintre misterele neelucidate ale operaţiunii „Târgovişte ’89”.

Invocând pericolul terorist, Kemenici a hotărât să-i ascundă pe soţii Ceauşescu într-un camion militar. Vehiculul, amenajat special, funcţiona ca un centru de comandă mobil. Kemenici a decis ca maşina în care se aflau dictatorii să fie camuflată între două barăci metalice, în dispozitivul de luptă al unităţii. La câteva zeci de metri de ascunziş se afla centrul de comandă al unei baterii antiaeriene.

Col. Andrei Kemenici: „În dimineaţa zilei de 23 decembrie, ţinând cont de distanţa foarte mică dintre biroul meu şi camera în care se aflau ei, aproximativ 30 de metri, am luat măsuri şi i-am dus într-un punct de comandă, o dubiţă unde sunt condiţii să se lucreze, dar cu măsurile respective de pază. I-am îmbrăcat în mantale, am blocat zona şi am adus maşina la scară, după care am ordonat că nu mai conduc acţiunile de luptă de aici, ci din punctul de comandă. Şi i-am ţinut acolo până în seara de 23 decembrie. În noaptea de 23, din cauza condiţiilor proaste de igienă, i-am adus tot lângă biroul meu din Comandament”.

Se impune o corecţie: între biroul lui Kemenici şi dormitorul Ceauşeştilor nu erau „aproximativ 30 de metri”, ci maximum 10 metri prin ocolire exterioară. Nu de alta, dar cele două încăperi erau situate perete în perete!

***

Şi în punctul de comandă mobil, Ceauşeştii au fost păziţi tot de căpitanul Ion Boboc şi de locotenentul-major Iulian Stoica. Povesteşte Boboc: „În dimineaţa de 23 decembrie am primit ordin şi le-am spus că vom pleca într-un loc mai ferit, că va trebui să părăsim încăperea şi clădirea, deplasându-ne în teren. El a avut ideea, surprinzătoare pentru mine, că ar bine să fie îmbrăcaţi în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuţi de cineva. S-a acceptat. El a luat mantaua mea şi o căciulă de la un soldat, iar ea s-a îmbrăcat în costum complet de soldat. Ulterior am aflat că hainele lor civile au fost luate şi duse la Inspectoratul Ministerului de Interne. I-am urcat în secret, nici măcar şoferul nu ştia, într-un punct de comandă mobil şi am plecat. Am vrut să introducem automobilul într-o remiză, dar n-a încăput în înălţime şi l-am ascuns între două barăci. Pe maşină am pus prelata, iar peste aceasta o plasă de mascare. Când s-au terminat toate manevrele de staţionare, Nicolae Ceauşescu s-a arătat profund nemulţumit, reproşându-mi: «De ce am venit până aici? Nu ne duci unde ai promis?». Eu i-am spus: «E încă pericol… Când nu va mai fi pericol, vom pleca». În maşină era frig. Ei erau zgribuliţi, se băgau unul într-altul să se încălzească. A văzut soba din interior. Mi-a zis s-o punem în funcţiune. I-am explicat că nu funcţionează, că aşa trăiesc cadrele militare iarna în aplicaţii, că n-avem motorină, piese de schimb… A înghiţit în sec şi a făcut un gest din mână, a lehamite. Ea îl mângâia liniştitor”.

Când îl certa pe Boboc că nu-l duce „unde i-a promis”, Ceauşescu se referea la visul lui de a ajunge la Voineşti.

Îşi făceau nevoile sub plasa de camuflaj

După ce în noaptea precedentă văzuseră cum trăiesc militarii în cazarmă, Ceauşeştii au mai trecut printr-o experienţă: condiţiile de supravieţuire în câmp.

Căpitanul Ion Boboc: „Şoferul punctului de comandă mobil nu ştia cine se află în interiorul maşinii lui. Avea ordin să stea în cabină şi, în caz de pericol, să-şi apere autovehiculul. La un moment dat, ne trezim cu C.I.-stul unităţii (ofiţerul de contrainformaţii, care aparţinea de Securitate – n. a.), parcă ieşit din pământ. Îl vede Stoica şi-l ţine departe, ieşindu-i în întâmpinare. Chiar atunci, cei doi fuseseră coborâţi să-şi facă nevoile lângă maşină, sub prelată şi sub plasa de mascare, şi se uitau în exterior ca la ţară, pe după o perdea, pe uliţă. C.I.-stul l-a întrebat pe Stoica ce misiune are şi de ce a mascat punctul de comandă. I-a răspuns: «Întrebaţi-l pe comandantul unităţii! Eu am ordin să nu se apropie nimeni şi vă sfătuiesc să vă vedeţi de treabă». A plecat. Stoica îmi spune: «Dacă mai vine ăsta o dată, îl împuşc!». N-a mai venit”.

În timp ce ieşea să-şi facă nevoile în spatele maşinii, între boscheţi, Ceauşescu a observat unde se află. La numai câteva sute de metri se vedeau coşurile Combinatului de Oţeluri Speciale. Drumul pe care veniseră din cazarmă dădea în şoseaua de centură a oraşului Târgovişte.

Căpitanul Boboc a trecut printr-o nouă încercare. „Ceauşescu, frământat în continuare de ideea părăsirii zonei de captivitate şi văzând în dispozitiv TAB-uri şi tancuri, mi-a spus: «Ar bine să facem o coloană de blindate şi să plecăm la Bucureşti». Îi spun: «Nu putem. Situaţia în Bucureşti e încurcată. Trag teroriştii din garda dumneavoastră». Furios, cu răutate îşi luase mantaua pe el şi se ridicase să plece: «Tu nu eşti un adevărat comunist! Sunt comandantul tău suprem şi îţi ordon!». L-am întrerupt: «Am înţeles, vă înţeleg, dar eu execut ordinul comandantului meu direct». Mi-a spus: «Du-mă la comandantul tău!». «Acum nu pot», am răspuns. El, furios: «Eu plec! Dacă nu-mi daţi tanc, ies în şosea şi găsesc o maşină care să mă ducă la Bucureşti. Eu nu pot să stau aici când ţara se prăpădeşte, ajunge pe mâna trădătorilor!».”

Pentru a mai calma situaţia, căpitanul Ion Boboc l-a rugat pe locotenentul-major Iulian Stoica să meargă să-i raporteze lui Kemenici ce se întâmplă. Acest lucru l-a mai liniştit pe dictator. „Cei doi Ceauşeşti s-au aşezat la masa din punctul de comandă, faţă în faţă, şi au început să şuşotească. În acelaşi timp, el făcea scheme cu degetul pe masă”, a mărturisit Boboc.

***

Tot în camion, locotenentul-major Iulian Stoica a avut un schimb de replici destul de dur cu „comandantul suprem”. Nervii începeau să cedeze. Povesteşte Stoica: „Mai de dimineaţă, când a ieşit din camion să-şi facă nevoile, a început să ţipe afară, să-l duc la muncitorii lui de la Combinat. Am ţipat şi eu la el şi i-am zis «Ia-o şi pe asta şi mergeţi acolo, că nu faceţi mai mult de 10, 20, 25 de metri! Vă văd ăştia şi vă fac bucăţele, trag cu tot ce au. Şi cu grenade dau în voi». Le-am spus să iasă de sub plasa de mascare, am tras şi eu de un colţ – «Hai, că vă ajut eu să ieşiţi de aici, că m-am săturat!». Ea l-a potolit şi au intrat înăuntru. Acolo a fost altă discuţie. «Să-mi dai arma cu 30 de cartuşe, să iei şi transportor blindat şi două tancuri, să mergem la Bucureşti ori la Voineşti! Vreau să ajung la Comitetul Central, dar mai ales la Televiziune. Să vorbesc poporului român despre trădarea…» Şi a început discursul clasic. Trădare şi iar trădare, plus agenturile… Zic: «Nu! Aşa ceva nu pot să fac!». «Te văd aşa tânăr, nu asculţi ordinele comandantului suprem… cum te numeşti?». Iar îi spun cine sunt. Dar el continuă: «De unde eşti? Eşti membru de partid? Şi nu lupţi pentru cauză?». În secunda aia zic: «Doamne, care cauză? Nu observaţi că…». M-a întrerupt: «Şi de ce nu execuţi ordinele comandantului suprem?». I-am răspuns: «Nu execut ordinele nimănui, execut ordinele cui vreau. De la moartea generalului Milea, vă rog să mă consideraţi ofiţer rebel – execut ce mă taie capul». S-a enervat: «A, da, ofiţer rebel! Bine! După ce se va termina toată povestea asta, o să-ţi execut întreaga familie şi pe tine ultimul, ca să asişti la treaba asta. Şi pe toţi cei care nu ne-au ascultat ordinele». M-am înfuriat şi am ieşit afară”.

O coajă de pâine

Dacă în seara precedentă, când sosiseră în unitate, Ceauşeştii s-au supărat că nu primesc apă minerală şi brânză de vaci, la 23 decembrie, când au stat în punctul de comandă, păreau să se fi resemnat cu regimul de cazarmă.

Căpitanul Ion Boboc: „Era pe la amiază. Nu mâncase nimic de seara. Ea mi-a spus: «Trebuie să mănânce puţin şi des. Şi-i trebuie medicamentele. Luaţi legătura să i se aducă medicamentele!». Între timp venise şi Stoica de la Comandament, fără niciun fel de răspuns, şi l-am trimis după mâncare şi să informeze că cei doi au nevoie de medicamente. Când a venit, Stoica a adus brânză, salam, pâine neagră şi apă. Le-am pus pe masă, să se servească ei. Trecuse momentul de furie. S-au uitat la alimentele întinse în faţă şi mi-au spus aproape cu ochii în lacrimi: «Ăsta-i salam să-l mănânc eu? Asta-i brânză pentru…». Am repetat ce le-am mai spus şi în unitate: «Am fi fericiţi să avem zilnic salamul şi brânza asta». El s-a uitat lung la mine. A luat o bucată de pâine, a pus pe ea două felii de salam şi mi le-a oferit: «Ia, mănâncă tu, că nici tu…». M-a impresionat gestul lui şi mi-a încolţit atunci ideea că, de fapt, amândoi împărtăşim aceeaşi soartă, suntem amândoi arestaţi. Amândoi suntem părăsiţi de ai noştri. Eram izolat, rupt de unitate. Ţineam legătura doar prin Stoica, dar orice intermediar îmi introducea distorsiunea. Fiindcă nici eu, nici el n-aveam cu cine comunica. Vorbeam în vânt, că nu ne asculta nimeni. El a rupt şi a mâncat doar coaja de la pâine şi a băut apă”.

Spre ora 15.00, Constantin Paise a plecat spre unitate, să vadă de ce întârzie masa de prânz. Drumul din dispozitivul de luptă spre unitate trecea pe lângă Parcul Auto. Acolo, câţiva şoferi şi mecanici, cu toţii militari, au pus ochii pe echipamentul de miliţian al lui Paise. Au crezut că e terorist şi că se infiltrează în cazarmă. Paise a fost bătut zdravăn şi dus cu forţa spre Corpul de Gardă, să fie băgat la arest.

Tocmai atunci, maiorul Ion Ţecu ieşea din Comandament. Mergea să le ducă personal mâncarea Ceauşeştilor. Ţecu l-a văzut pe Paise bătut măr şi i-a lămurit pe cei doi însoţitori ai acestuia – un subofiţer şi un soldat – că miliţianul nu e terorist. L-a luat, l-a băgat la el în birou şi apoi a plecat în câmp, să le ducă prânzul celor doi dictatori. Li se lungiseră urechile de foame.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

EPISODUL 78. Telefoanele lui Iliescu

EPISODUL 77. Pâinea neagră din cazarmă

EPISODUL 76. Surpriza Dinu de la Secu

EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

EPISODUL 74. La Miliție