Etichetă: SUA

  • Nenorocire în Franța: 523 de morți marți, după explozia de cazuri Covid din ultimele săptămâni. Luni fuseseră peste 50.000 de noi îmbolnăviri

    Chiar și sistemul medical francez dă semne de suprasolicitare sub avalanșa cazurilor de Covid-19 din al doilea val al epidemiei. Marți, în țară s-a raportat un număr înspăimântător de noi decese din cauza coronavirusului 523. Un bilanț atât de grav nu s-a mai consemnat aici din 22 aprilie, atunci când furia primului val epidemic începea să se domolească odată cu sosirea căldurii.

    Peste vară, Franța s-a pregătit intens pentru a gestiona inevitabilul val doi preconizat în această toamnă. Însă lejeritatea cu care populația a tratat pericolul virusului a dus la o creștere explozivă a numărului de noi infectări. Pe 1 septembrie se raportau 4.982 de cazuri. Pe 18 septembrie au fost 13.215, iar pe 3 octombrie – 16.972.

    În ultimele 4 săptămâni, lucrurile au scăpat total de sub control. Pe 10 octombrie s-au anunțat 26.896, pe 23 octombrie – 42.032, iar luni, 25 octombrie, au fost deja 52.010 cazuri!

    Efectul s-a văzut cu o întârziere de două săptămâni, pe măsură ce cazurile grave s-au acumulat în spitale. Acum, la secțiile de terapie intensivă din Franța sunt 2.918 persoane. Serviciile excelente, pregătirea de peste vară, competența medicilor, starea de sănătate bună a populației au făcut ca numărul morților provocați de Covid-19 să fie foarte mic, comparat cu numărul celor îmbolnăviți.

    Dar chiar și aceste atuuri au început să nu mai fie suficiente sub presiunea numărului enorm de infectați. Depășirea a 500 de morți într-o zi este așteptată să se repete în perioada următoare, când vor începe să ajungă în spitale o parte din cei infectați în ultima săptămână.

    Franța este încă departe de bilanțul catastrofal de astă-primăvară, când a avut pe 15 aprilie un vârf de 1.437 de morți într-o zi. Dar Guvernul ia în calcul lockdown-ul tocmai pentru a nu ajunge din nou acolo.

    Aparent, cei 523 de morți în 24 de ore n-ar avea de ce să mai impresioneze, atât timp cât în SUA au fost, în aceeași zi, 1.039 de decese și 75.072 de infectați. Dar aici trebuie să ținem cont că Franța are o populație de 67 de milioane de locuitori, iar SUA – de 330 de milioane, adică de aproape 5 ori mai mare.

  • Scenariul de război „Poarta Focșanilor”: la un atac al Rusiei, România ar pierde bătălia într-o zi, fără sprijinul NATO. De ce insistă SUA să modernizăm infrastructura

    Fără sprijinul NATO, România ar pierde bătălia cu Rusia în mai puțin de o zi, iar infrastructura deficitară a țării noastre ar împiedica forțele aliate să intervină în timp util. Aceasta este concluzia scenariului de război “Poarta Focșani”, una dintre cele 5 variante privind posibile agresiuni ale Rusiei asupra flancului Estic al NATO, dezbătute de think-tank-ul american CEPA, conform publicației Europa Liberă.

    Potrivit portalului sus-menționat, experții americani, între care și generalul Ben Hodges, fostul comandant al forțelor SUA în Europa, au avut în vedere 5 posibile atacuri prin surprindere pe care Rusia le-ar putea executa asupra Europei și a nordului Africii:

    1) cel prin “Poarta Focșanilor” spre București și Balcani, cu ținta Marea Mediterană;

    2) cel pe ruta Nord-Baltică (țintele fiind Norvegia, Suedia și Estonia);

    3) coridorul Suwalki (Polonia) – cu ținta Germania;

    4) Balcanii de Vest (via Ungaria);

    5) Libia (pe mare și pornind de la bazele militare din Siria).

    “Poarta Focșanilor”, cheia strategică a României în ultimii 100 de ani

    În ceea ce privește România, direcția de atac nu reprezintă nicio noutate. Sectorul Focșani – Nămoloasa – Galați, supranumit “Poarta Focșanilor”, este cheia spre inima României. Înainte de Primul Război Mondial, România – temându-se îndreptățit de pericolul unei invazii rusești – a fortificat puternic această linie defensivă.

    În toamna lui 1916, când generalul francez Henri Berthelot i s-a adresat șefului STAVKA (Marele Stat Major al Armatei ruse), generalul Mihail Alexeev, pentru a cere sprijin pentru armatele române încolțite de Puterile Centrale, rusul a tras pe hartă o linie între curbura Carpaților și Galați (exact ruta “Poarta Focșanilor”), spunând că numai când se va ajunge acolo vor interveni trupele țariste, pentru că pe acea linie ar putea fi opriți nemții. Așa s-a și întâmplat, armatele invadatoare fiind oprite de ruși pe aliniamentul Siretului în decembrie 1916 – ianuarie 1917.

    În vara următoare, tot pe acolo au încercat Germania și Austro-Ungaria să forțeze intrarea în Moldova și Sudul Rusiei.

    27 de ani mai târziu, în august 1944, armatele sovietice au spart frontul și s-au revărsat în Țara Românească, de asemenea, pe aceeași rută. Planurile comandamentului german și ale lui Ion Antonescu de a opri invazia pe aliniamentul Focșani – Galați au eșuat din cauza vitezei armatelor sovietice, a lipsei de rezerve și a loviturii de stat petrecute la București pe 23 august.

    Invazia URSS în România din august 1944. Spargerea frontului din Moldova, lovitura de stat de la București și lipsa rezervelor au împiedicat o repliere eficientă a trupelor germano-române în zona Focșani – Galați

    Concluzia scenariului de luptă: Poarta Focșanilor „servește pe post de pâlnie dinspre nord și creează un câmp de luptă propice tancurilor“

    Acum, în 2020, problema principală a României este lipsa infrastructurii, au concluzionat participanții la discuția despre posibilele invazii rusești ale Europei. Phillip Petersen, coordonatorul scenariului “Poarta Focșanilor”, a explicat că “România trebuie să investească în infrastructură, lucru care nu se întâmplă”.

    Așa se explică, în parte, și preocupările UE și SUA de a dezvolta cât mai rapid o rețea de autostrăzi și căi ferate care să ajungă de la Marea Baltică la Marea Neagră. Generalul Ben Hodges a menționat că șansele de reușită ale NATO țin de “capacitatea de întărire rapidă, care se bazează pe mobilitatea militară de a mișca echipamente și militari peste râuri, poduri sau munți, totul în timp ce protejezi infrastructura critică în fața vulnerabilităților cibernetice. Această mișcare are loc de-a lungul unor distanțe vaste, cu multiple treceri de frontieră și pe infrastructura mai multor state-gazdă. Și cel mai important, are loc pe timp de pace, înainte ca o criză să fie oficial declarată”.

    Vorbind strict despre scenariul românesc, Hodges a adăugat că “s-a concentrat pe faimoasa Poartă a Focșanilor și asupra reliefului foarte dificil, obstacolelor puse de munții Carpați și apoi de fluviul Dunărea, care este un obstacol, dar și ceva care ne ajută“.

    Conform studiului făcut de New Strategy Center din România și Centre for the Study of New Generation Warfare, citat de Europa Liberă, aliniamentul de apărare numit “Poarta Focșanilor” este “unul dintre cele mai critice terenuri militare operaționale din România. Servește pe post de pâlnie dinspre nord și creează un câmp de luptă propice tancurilor. Totuși, în circumstanțele potrivite, poate deveni o capcană operațională care lasă puține posibilități de scăpare”.

    Potrivit studiului, prin această “poartă” tancurile rusești venind din Est pot ataca direct Bucureștiul și apoi să se reverse în toată regiunea Balcanilor. În sens invers, un atac aici ar asigura pătrunderea dinspre Sud către Centrul Europei.

    „Rezolvarea greutăților care țin de calea ferată și de transportul rutier, pentru a ajunge la acest câmp de luptă, este o provocare de investiții pe termen lung“

    O simulare de război cu Rusia făcută anul trecut de Academia Forțelor Terestre de la Sibiu arată că, în cazul unui atac al acestei țări, România singură ar pierde lupta într-o singură zi. De aceea este obligatoriu ca NATO să poată interveni înainte ca România să fie scoasă din luptă și ocupată. Problema e însă lipsa infrastructurii. Trupele aliate n-ar avea pe ce drumuri să ajungă rapid pe câmpul de luptă, ca să întoarcă soarta bătăliei.

    Phillip Petersen a mai explicat, vorbind despre zona Focșani: „Problema este că trebuie să traversezi multe râuri ca să ajungi și apoi să ieși de pe acel câmp de luptă. Deci rezolvarea greutăților care țin de calea ferată și de transportul rutier, pentru a ajunge la acest câmp de luptă, este o provocare de investiții pe termen lung. Pentru că s-a făcut foarte puțin în această privință“.

    Conform simulării din 2019, România are nevoie de elicoptere de atac, apărare antiaeriană și drone pentru supraveghere și recunoaștere, pentru a preîntâmpina invazia tancurilor rusești prin “Poarta Focșanilor”. Nivelul actual de pregătire și de echipare al armatei române nu ar fi însă nici pe departe suficient ca să încetinească măcar invazia.

    „Forțele actuale ale României nu vor putea să respingă atacul inițial al inamicului atât în direcția Moldovei, cât și a unei operațiuni pe mare”

    Ruta probabilă a invaziei Rusiei în România, conform scenariului „Poarta Focșanilor”. FOTO: Europa Liberă

    Studiul citat de Europa Liberă nu oferă motive de optimism în acest moment:„Forțele curente ale României, în ciuda determinării și curajului, nu vor putea să respingă atacul inițial al inamicului, atât din direcția Moldovei, cât și a unei operațiuni de coastă.

    – Forțele Navale românești și bateriile de coastă s-au dovedit cu mult în urma a ceea ce le-ar face relevante operațional, în termeni de performanță, și ar beneficia foarte mult de pe urma achizițiilor planificate pentru rachete și radare.

    – Forțele Aeriene s-au dovedit incapabile să bată operațiunile aerospațiale «roșii» și să se constituie într-un factor în bătălia terestră, în prima zi de luptă. Artileria «roșie» a avut o asemenea rază de acțiune și capacitate, încât a lovit forțele terestre române fără să sufere foc de contrabaterie și să fie determinate să își schimbe pozițiile de tragere“.

    Din nou, n-ar fi vorba despre o noutate în aceste concluzii ale primului scenariu. În Primul Război Mondial, armatele române au trăit exact aceeași dramă, în campania din toamna lui 1916. Cu artilerie depășită, puține mitraliere, fără grenade și mortiere, fără sprijin aerian, trupele române au fost măcelărite și învinse în ciuda eforturilor supraomenești depuse de soldați.

    De ce luptă propaganda rusă din România împotriva programului de înzestrare a Armatei

    Cel de-al doilea scenariu de război, care a luat în calcul forțe armate modernizate ale României, cu sisteme lansatoare de rachete și elicoptere de atac, precum și cu sprijin prompt al NATO, a arătat complet diferit. “Poarta Focșanilor” a putut fi închisă eficient, iar forțele rusești – zdrobite în “pâlnia” transformată în capcană: „Experții români au privit la pâlnia lungă de 150 de kilometri, formată de râul Siret la nord, de râul Buzău la Vest, de Dunăre la Est și de râul Ialomița la Sud, ca pe o capcană unde nu ai unde să te ascunzi de contraatacul elicopterelor și, din cauza barierelor formate de râuri pe toate patru laturile, cu șanse mici de a scăpa. România a închis «poarta» și a transformat-o într-o zonă de ucis tancuri”.

    Citită în cheia celor de mai sus, poate fi mai ușor de înțeles asidua campanie dusă în special pe rețelele de socializare de propaganda rusă în România, care critică virulent atât programul de înzestrare a armatei române, cât și prezența aliată în țara noastră. România și țările scandinave, relevă studiul CEPA citat mai sus, sunt punctele vulnerabile și cele mai probabile ținte ale Rusiei în cazul unui conflict armat cu NATO.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

    * VIDEO. Dan Bittman își continuă delirul conspiraționist: „În Germania nu moare nici dracu’ de Covid!” / „Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid!”

  • Scandal uriaș în jurul contractului de achiziționare a rachetelor antinavă. MApN renunță la oferta europeană, mai ieftină și cu investiții de 80% în economia română, și vrea încredințare directă către americani

    Un scandal imens a izbucnit în jurul procedurii de achiziție a rachetelor antinavă pentru armata română. Ministerul Apărării renunță la o licitație pe care urma, foarte probabil, să o câștige consorțiul european MBDA, pentru a încredința direct contractul către americanii de la Raytheon. Condițiile sunt net dezavantajoase pentru România, iar europenii de la MBDA fac acum scandal, acuzând vehement Ministerul Apărării de la București!

    Se crease un cadru legal pentru organizarea unei licitații, Armata română urmând să achiziționeze sisteme de coastă cu rachete anti-navale în valoare de 137 de milioane de euro, cu offset de 80% (adică firma care câștiga urma să investească 80% din sumă în industria din România, care urma să producă aici o parte din compomente). Favorită la această licitație era firma europeană MBDA, care își anunțase intenția de a intra în competiție.

    Ministerul Apărării renunță la licitația unde europenii erau favoriți și vrea să cumpere direct de la americani, în condiții economice și financiare net dezavantajoase

    Sistemul NSM propune o tehnică total nouă, cu ghidaj infraroșu, care-l face mult mai greu detectabil de inamic. Există însă dubii în ce privește funcționarea pe vreme rea și n-a fost testat în luptă. În plus, racheta pe care o vrea Ministerul Apărării e mai scumpă și americanii nu vor face transfer de tehnologie în industria românească

    Numai că, acum, MApN promovează un proiect de lege care prevede achiziționarea directă a sistemelor de rachete anti-navă, în condiții net mai dezavantajoase, pe linia guvern – guvern, de la Statele Unite!

    Favorizată este firma americană Raytheon (care produce rachetele Patriot). În loc de 137 de milioane de euro (cât era prețul oferit de statul român la licitație), suma va crește la 200 de milioane de euro. Americanii ne vor livra sistemele fără offset (deci în economia română nu se întoarce niciun șfanț), fără asistență tehnică și fără transportul echipamentelor!

    MApN a lansat în dezbatere publică Hotărârea de Guvern care anulează licitația de 137 de milioane de euro pentru “Sisteme de Instalații Mobile de Lansare rachete antinavă (SIML)”. În același timp, MApN a lansat în consultare publică proiectul de lege prin care România achiziționează direct, de la SUA, sisteme mobile de lansare rachete anti-navă NSM pentru 200 de milioane de euro.

    Explicațiile oferite de Armată: rachetele americanilor erau singurele care corespundeau.

    Explicațiile MapN: „În urma analizei documentelor, a reieșit că singurul sistem de rachete antinavă modern, testat și livrat către forțe armate aliate, complet operațional, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile“

    Iată o parte din explicațiile oferite de Ministerul Apărării: „Astfel, realizarea capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață aferentă programului de înzestrare SIML implică înzestrarea Forțelor Navale Române cu un sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă nou, modern, interoperabil cu navele care urmează sa intre în dotarea forțelor navale și cu cele din dotarea altor state membre NATO, adaptat misiunilor. (…) În urma analizei documentelor de program, a reieșit că singurul sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă modern, testat și livrat către forțe armate aliate, complet operațional, este sistemul bazat pe racheta Naval Strike Missile (NSM)“.

    Reacția europenilor de la MBDA: „Am fost singurii care am acceptat în scris regulile offset. Am fost singurii dintre competitori care am acceptat offset de 80% și cooperarea industrială. Avem cea mai modernă soluție, dovedită în luptă”

    Racheta franceză Exocet folosește ghidaj cu radar propriu și și-a dovedit eficiența pe toate marile teatre de război în ultimii 40 de ani. Varianta propusă românilor este mai ieftină decât cea americană, iar compania s-a angajat să reinvestească în industria română de apărare 80% din suma plătită de statul nostru, inclusiv prin transfer de tehnologie modernă

    Europenii de la MBDA, care urmau să liciteze cu celebrele rachete Exocet, sunt în schimb foarte furioși. „Aceste justificări, și-mi cântăresc bine cuvintele, sunt părtinitoare și înșelătoare. Am fost singurii care am acceptat în scris regulile offset. Am fost singurii dintre competitori care am acceptat offset de 80% și cooperarea industrială“, a declarat, pentru HotNews, vicepreședintele companiei europene MBDA, Didier Philippe.

    Acesta a afirmat, pentru HotNews, că racheta propusă de MBDA era perfect operațională și integrabilă, îndeplinind toate cerințele impuse prin procedura de achiziție. „Avem un produs modern, dovedit în luptă, care este desfășurat în multe flote marine la bordul corvetelor, fregatelor și ca apărare de coastă. Acum chiar avem în producție pentru doi clienți baterii de coastă bazate pe Exocet cu o configurație similară. Ultimul contract a fost semnat în decembrie anul trecut. Toate elementele pe care le-am propus sunt nou proiectate, nou calificate și sunt în producție. Nu se poate spune că nu este modern. Este cea mai modernă soluție bazată pe elemente finanțate de Franța și Marina franceză și este în curs de producție pentru Franța și pentru unele țări exportatoare”, a spus francezul.

    “Cine are experiență în luptă cu Exocet? Multe țări, inclusiv Franța. Cine are experiență în luptă cu NSM? În niciun caz SUA, nici măcar nu este acum în dotarea SUA!“

    Acesta a afirmat că argumentele aduse de Ministerul Apărării din România sunt mincinoase, de natură să înșele factorii de decizie precum premierul, dar și opinia publică. Statele Unite n-au în dotare sistemele pe care Armata Română ar urma să le cumpere de la Raytheon și, deci, experiența de luptă pe așa ceva este zero: “Cine are experiență în luptă cu Exocet? Multe țări, inclusiv Franța. Cine are experiență în luptă cu NSM? În niciun caz SUA, nici măcar nu este acum în dotarea SUA, nu există absolut nicio experiență operațională până acum. Argumentele folosite sunt părtinitoare, sunt înșelătoare pentru cei care trebuie să ia o decizie – primul ministru, ministrul economiei, ministrul finanțelor. Acest lucru nu este corect, este o distorsiune totală a concurenței și este, de asemenea, dăunătoare în ceea ce privește imaginea“.

    Diferența într NSM-ul american și Exocet-ul francez: primul are ghidaj cu infraroșu, al doilea – cu radar propriu. Fiecare are avantaje și dezavantaje

    Diferența fundamentală între rachetele Exocet și NSM (Naval Strike Missile) este sistemul de ghidaj. Exocet folosește sistemul clasic, cu radar propriu. NSM folosește senzor infraroșu. Sunt avantaje și dezavantaje pentru fiecare. NSM, dezvoltată de o companie norvegiană, dar produsă și de americanii de la Rayhteon, are un cap de luptă mai ușor și, datorită ghidajului prin senzor infraroșu, e mult mai greu de detectat de către inamici. În schimb, lipsa radarului clasic ridică semne de întrebare asupra eficienței în condiții meteo dificile. Norvegienii și americanii susțin că racheta ar fi “al weather”, dar există dubii în această privință.

    NSM este printre cele mai noi rachete anti-navă din lume și a mai fost achiziționată, în 2008, de Polonia. Va mai fi cumpărată de Germania și urmează să fie folosită și de marina SUA.

    Exocet este o rachetă cu radar propriu și poate fi folosită și la atacarea unor ținte pe uscat. Folosită extensiv în războiul pentru Insulele Malvine/Falklands, din 1982, între Argentina și Marea Britanie, Exocet a fost verificată în nenumărate operațiuni militare și reprezintă o certitudine. Franța, Germania, Grecia, Turcia, Cipru și Bulgaria se numără printre țările care o au în arsenal.

    MBDA propunea României modeul MM40 Block 3C, cea mai modernă variantă a Exocet.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Avioane de vânătoare rusești hărțuiesc un bombardier american deasupra Mării Negre. Un Suhoi s-a apropiat la nici 30 de metri!

    Avioane rusești de vânătoare de tip Suhoi Flanker (Su-27) au hărțuit un bombardier american B-52 care executa o misiune deasupra Mării Negre, iar imaginile, filmate de piloții americani, au fost date publicității. Înregistrarea video poate fi urmărită pe site-ul german Kurier.at.

    Filmul poate fi urmărit AICI.

    Armata americană a făcut public filmul, menționând că două aparate Su-27 s-au apropiat la nici 30 de metri de bombardierul B-52, executând apoi manevre periculoase, care au produs turbulențe în aer.

    Americanii afirmă că astfel de momente s-au înmulțit în ultima perioadă mai ales în Siria.

    România este frecvent ținta tentativelor rusești de a viola spațiul aerian. Până acum, aviația română a fost ajutată, în misiunile de poliție aeriană, de aeronave NATO – în principal americane și englezești.

    Statele Unite au anunțat fortificarea masivă a flancului estic al NATO. Se vor face investiții de sute de milioane de euro în dezvoltarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii.

    Generali ai armatei americane au avertizat, în această vară, că Rusia ar putea încerca o invazie a țărilor baltice sau a României, după modelul “omuleților verzi” trimiși în Crimeea și Estul Ucrainei, dacă regimul lui Putin simte că NATO este slăbită.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • SUA calcă pe urmele Rusiei și ale Chinei: americanii vor să dea în folosință un vaccin anti-Covid înainte de finalizarea testelor clinice! E o premieră periculoasă

    SUA ar putea omologa și pune în vânzare către publicul larg un vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 înainte de încheierea testelor clinice pe oameni din faza a treia, a anunțat Stephen Hahn, șeful Agenției Americane a Medicamentului (FDA).

    Dacă acest lucru se va întâmpla, se va înregistra o premieră în lumea democratică și, în același timp, americanii ar păși pe urmele rușilor, care au anunțat acum câteva săptămâni că au vaccinul, fără să prezinte și rezultatele efectelor la oameni.

    Faza a treia a testelor pentru vaccin e crucială – se testează, pe mii de voluntari, ce efecte secundare pot apărea la oameni

    Normele de siguranță respectate până acum prevedeau, în cazul dezvoltării și fabricării vaccinurilor, că acestea sunt puse în circulație numai după ce trec mai multe etape (numite faze) de verificări.

    Cea de-a treia fază vizează testarea clinică pe mii de oameni, voluntari, apoi studierea efectelor – atât asupra virusului vizat, cât și cele secundare (dacă există). Acest amănunt este foarte important, în general concluziile clare asupra unui medicament putând fi trase abia după 3-5 ani de la darea în folosință.

    SUA ia acum în discuție posibilitatea de a sări peste finalizarea fazei a treia, a testării clinice pe mii de voluntari.

    Este o decizie fără precedent în lumea democratică. Stephen Hahn a declarat pentru „Financial Times” că FDA așteaptă ca marile companii farma care lucrează la vaccinuri să depună dosarele pentru omologare. FDA va lua o decizie evaluând riscurile și avantajele.

    Agenția Americană a Medicamentului este puternic presată de președintele Trump. De ce au luat China și Rusia riscanta decizie de a omologa vaccinuri netestate

    Deși Stephen Hahn neagă acest lucru, decizia FDA e foarte probabil să fie influențată de criticile și presiunile președintelui american Donald Trump, care a acuzat instituția că frânează omologarea unui vaccin.

    Este o imixtiune politică având un potențial extrem de periculos. Rusia și China, țări cu regimuri dictatoriale, au făcut același lucru în ultimele săptămâni – au omologat vaccinuri anti-Covid sărind peste testele clinice de faza a treia.

    Lumea științifică internațională – inclusiv experți de nivel mondial din SUA – a criticat vehement decizia celor două state, prezentând riscurile uriașe pentru populație. Practic, se vor face experimente în masă pe oameni cu produse ale căror efecte – inclusiv secundare – sunt încă necunoscute.

    La mijloc nu este nicio teorie a conspirației, ci o explicație de un pragmatism împins până la cinism. Realitatea este că pandemia de Covid a aruncat omenirea într-o recesiune brutală. Statele lumii sunt foarte grav afectate din toate punctele de vedere. Economiile înregistrează contracții uriașe (Germania anunță o micșorare a PIB cu 9,1% în acest an, cea mai mare de la Al Doilea Război Mondial), modul de trai al oamenilor a fost perturbat masiv, obiceiurile de consum s-au schimbat, cheltuielile cu sistemul sanitar și cel social au explodat, veniturile statelor au scăzut dramatic, sistemul de învățământ a fost dat peste cap și se discută despre o catastrofă educațională etc.

    UE a încheiat un precontract pentru un vaccin produs de cercetătorii de la Oxford. Europenii n-au anunțat, deocamdată, că iau în calcul omologarea produsului înainte de finalizarea tuturor testelor

    În acest context, se așteaptă începând din toamnă un al doilea val al epidemiei, mult mai mare decât primul. Guvernele sunt puternic presate să găsească soluții, iar urgentarea apariției unui vaccin pe piață a fost soluția găsită în țările dictatoriale. China și Rusia au decis să riște, introducând vaccinuri cu efecte necunoscute încă, încercând astfel să stopeze epidemia. SUA, sub presiunea unui președinte cu veleități autoritare, se pregătește acum de același lucru.

    Guvernul american a încheiat deja preacorduri cu mai multe companii farma care lucrează la diferite tipuri de vaccin anti-Covid. E vorba de sute de milioane de doze destinate populației SUA.

    Și Uniunea Europeană a încheiat un acord cu o companie farma care dezvoltă un vaccin în cooperare cu cercetătorii de la Oxford. Acest vaccin este, de asemenea, în faza a treia de testare clinică, dar UE n-a exercitat presiuni și nici n-a anunțat, deocamdată, că e dispusă să omologheze produsul înainte de încheierea tuturor verificărilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O parte din trupele americane retrase din Germania vor fi relocate pe granița estică a NATO, “în special în România”. Se vizează ținerea în frâu a Rusiei

    O parte din efectivele armatei americane care vor fi retrase din Germania ar urma să fie relocate în țările baltice, Polonia și „în special România”, a declarant Mark Esper, ministrul american al Apărării, conform publicației Stars and Stripes.

    Donald Trump a decis să micșoreze cu 12.000 de soldați efectivele americane staționate în Germania, care până acum numărau 34.000 de oameni. Germania nu mai e de multă vreme graniță a NATO și nici în prima linie a pericolelor pentru Occident. În plus, tensiunile dintre Trump și administrația Merkel sunt de notorietate. Trump a acuzat Germania că nu-și respectă obligațiile față de NATO – minimum 2% din PIB pentru industria de apărare.

    Americanii investesc masiv în 3 baze aeriene din România, care vor deveni centre de comandă NATO

    Mutarea forțelor americane spre Est vine pentru a contrabalansa pericolul crescând reprezentat de Rusia, țară aflată în plină expansiune militară și propagandistică, țintind să recupereze cât mai mult din influența pe care o avea vechea Uniune Sovietică.

    Stars and Stripes arată că Pentagonul investește masiv, în ultimii ani, în bazele militare de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii, care conțin și aeroporturi. În România ar mai fi în pregătire încă un centru al aviației militare.

    Ministrul american a afirmat pe 4 august, la Institutul Aspen, că miza ar fi ca aceste forțe să fie menținute în Europa, deși sunt scoase din Germania.

    Din cei 12.000 de soldați evacuați de SUA din Germania, 5.400 ar urma să fie relocați în alte țări europene.

    În rândurile armatelor SUA și Marii Britanii au apărut îngrijorări majore după ce s-a aflat ce are de gând Trump. Strategi și foști comandanți ai NATO în Europa au avertizat că Rusia abia așteaptă ca America să dea semne că nu mai e interesată de regiune pentru a reveni, chiar prin forța armelor, în statele care au scăpat de comunism acum 30 de ani.

    „Rusia ar putea profita de discordia din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. Dacă ei (rușii) vor considera că noi (NATO) nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în statele baltice și să amenințe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a avertizat generalul Ben Hodges, fostul șef al armatei SUA în Europa, după ce Trump a făcut anunțul privind retragerea a 12.000 de soldați din Germania.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • SUA le ordonă diplomaților chinezi să părăsească Texasul în 3 zile! „Acte masive de spionaj” și focul din curtea Consulatului

    O nouă escaladare a tensiunilor dintre primele două puteri economice sle lumii. Departamentul de Stat al SUA le-a transmis diplomaților chinezi de la Consulatul din Houston, statul Texas, să părăsească țara până vineri, 24 iulie, dezvăluie „New York Times”. În replică, Beijingul a avertizat că va lua măsuri de retorsiune, adică va proceda la fel față de personalul diplomatic american din China.

    Oficialii americani citați de „New York Times” au declarat că au ordonat închiderea Consulatului chinez din Houston ca răspuns la violarea repetată a suveranității Statelor Unite de către China, incluzând ”acte masive de spionaj și operațiuni de influențare”.

    Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a declarat că ordinul de închidere a consulatului arată că Statele Unite nu tolerează ”comportamentul scandalos” al Chinei.

    „Republica Populară Chineză s-a angajat de ani de zile în acțiuni de spionaj și operațiuni de influențare pe teritoriul Statelor Unite împotriva oficialilor americani și împotriva cetățenilor americani”, a declarat Ortagus.

    Purtătorul de cuvânt nu a detaliat, însă Administrația Trump a acuzat în mod repetat China că a încercat să fure secrete militare și comerciale. De fiecare dată, acuzațiile au fost respinse de Beijing.

    Departamentul de Stat a anunțat, marți, că au fost puși sub acuzare doi hackeri chinezi care ar fi încercat să fure informații despre vaccinul anti-coronavirus.

    Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul Ministerului de Externe chinez, a somat Statele Unite să-și retragă decizia imediat. „În caz contrar, China va adopta în mod cert măsuri legitime și necesare”, a declarat acesta. Purtătorul de cuvânt a sugerat că ar putea fi închis un consulat american din China, cel puțin.

    La câteva ore după ce administrația Trump a notificat China în legătură cu decizia luată marți, a fost văzut fum ieșind din curtea Consulatului chinez din Houston, în timp ce angajații ardeau ceea că păreau a fi documente. Imaginile apar într-o înregistrare video difuzată de un post local de televiziune.

    Poliția și pompierii au reacționat în urma semnalării incendiului, dar nu au pătruns în clădire, careă este considerată teritoriu chinez. Pentru a interveni să stingă focul, pompierii aveau nevoie de aprobarea părții chineze, care n-a venit. Reprezentanții țării comuniste au prefert să stingă singuri focul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

    * “Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

  • Nou record absolut de îmbolnăviri în SUA: peste 73.000 de cazuri Covid-19 într-o singură zi! Rata deceselor este însă mai mică decât în România

    Statele Unite au înregistrat joi, 17 iulie, cel mai ridicat număr de noi cazuri în epidemia de coronavirus, conform worldometers.info: 73.388. S-a doborât astfel recordul din 10 iulie, când fuseseră 72.278 de cazuri. Miercuri s-au numărat 72.005.

    Este o creștere colosală față de primul val epidemic, din martie-mai, când cea mai serioasă zi s-a consemnat pe 24 aprilie – 39.123 de cazuri.

    Deși numărul îmbolnăvirilor zilnice a crescut de două ori comparativ cu aprilie, decesele au scăzut de aproape trei ori

    Interesant este însă că, pe de altă parte, numărul deceselor – deși în continuare foarte mare – a scăzut foarte mult comparativ cu primul val epidemic. Joi s-au înregistrat în SUA 963 de morți din cauza Covid-19, iar miercuri – 1.002. În ultimele două luni, cifrele zilnice maximale ale deceselor se învârt în jurul acestor valori.
    Pe 21 aprilie, însă, fuseseră 2.748 de decese, iar pe 15 aprilie 2.690. În perioada aprilie-mai au fost 19 zile în care s-a depășit pragul a peste 2.000 de victime zilnic.

    După luni în care New York a fost epicentrul epidemiei în SUA (s-au înregistrat în acest stat de pe Coasta de Est, până acum, 431.380 de infectări și 32.518 decese), acum focarul s-a mutat în Sud și în Vest. Florida a avut joi 13.965 de noi cazuri și 156 de decese. Texas a raportat 10.243 de cazuri și 134 de victime. California a înregistrat 9.269 de cazuri și 128 de morți.

    În SUA mor 7,75% dintre cei îmbolnăviți, în România – 8,16%

    În 4 luni și jumătate de epidemie, SUA a numărat, până acum, 3.695.025 de cazuri de coronavirus și 141.118 decese. Un număr de 1.679.633 de oameni s-au vindecat. Se poate observa că epidemia accelerează permanent în Statele Unite, care au acum mai mulți bolnavi decât cazuri închise (vindecați+decedați). Cazurile active sunt 1.874.274.

    Rata deceselor din cazurile închise este 7,75%.

    Prin comparație, România înregistrează mult mai puține cazuri, dar are o rată a deceselor mai mare. Până joi, 17 iulie, în țara noastră s-au consemnat 35.003 oameni îmbolnăviți, din care 22.189 s-au vindecat și 1.971 au decedat – rata mortalității a fost de 8,16%. Cazuri active sunt 10.843.

  • Agitație la Kremlin: investiție masivă a SUA în securitatea României. Baza aeriană de la Câmpia Turzii, modernizată cu 130 de milioane de dolari

    SUA continuă să investească masiv în securitatea României, în ciuda tuturor eforturilor și amenințărilor Rusiei și ale agenților săi din interiorul țării noastre. Pentagonul plănuiește să modernizeze baza aeriană de la Câmpia Turzii, urmând ca în 2021 să cheltuiască 130,5 milioane de dolari pentru a o transforma în hub NATO la Marea Neagră, scrie G4media.ro.

    Suma este prinsă deja în proiectul de buget depus pe masa Congresului, spre aprobare.

    Baza aeriană de la Câmpia Turzii ar urma să devină placa turnantă a forțelor aeriene ale SUA în acțiunile din Sud-Estul Europei într-un moment în care Rusia a ajuns să forțeze regulat granița României de la Marea Neagră, pentru a testa capacitatea de reacție.

    Investițiile de la Câmpia Turzii, cel mai costisitor proiect din afara granițelor SUA după 2014, de când Rusia a invadat Crimeea

    Baza aeriană de la Câmpia Turzii a fost inițial sovietică, în perioada în care URSS a ocupat militar România – până în 1958. Apoi a devenit bază a armatei române. După intrarea noastră în NATO, aici sunt găzduite și aeronave ale forțelor aliate.

    Investiția de 130,5 milioane de dolari, de la Câmpia Turzii, ar fi cel mai amplu și costisitor proiect de construcții militare ale SUA în afara granițelor sale din programul European Deterrence Initiative, care a început în 2014, ca răspuns la invazia Crimeei și anexarea acestui teritoriu ucrainean de către Rusia.

    Se vor construi piste de aterizare pentru avioane de transport de mari dimensiuni, depozite de combustibil, hangar pentru avioane și va fi crescută capacitatea operațională.

    Drone aduse din Polonia la Câmpia Turzii. Americanii știu despre planul rușilor de a invada Odessa și România, în cazul unei dezintegrări a NATO

    România a devenit importantă pe flancul estic al NATO mai ales după ce Rusia a invadat Ucraina, în martie 2014. În 2019, SUA a mutat din Polonia la Câmpia Turzii drone, în contexul amenințării tot mai fățișe a rușilor.

    În urmă cu câteva săptămâni, generalul Ben Hodges, fostul șef al armatei americane în Europa, a avertizat, într-un interviu acordat ziarului britanic The Times, că Rusia va pândi momenul pentru a declanșa mai întâi o invazie în Odessa, apoi în România.

    Vladimir Putin – care tocmai s-a încoronat dictator pe viață printr-un simulacru de referendum – așteaptă momentul în care America se va retrage din Europa sau din NATO, pentru a reocupa teritoriile pe care Rusia le consideră de drept sfera sa de influență. „Dacă ei (n.r. – rușii) consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a explicat Hodges.

    Semnalele privind intențiile agresive ale Rusiei, vizibile și în ofensiva subversivă declanșată în Europa, n-au fost ignorate la Washington. După ce președintele Trump a anunțat că retrage 9.000 de soldați din Germania, investițiile în baza de la Câmpia Turzii (alte zeci de milioane de dolari vor fi investiți în 4-5 baze din întreaga Europă) sunt semnalul că SUA nu are de gând să își abandoneze aliații în fața agresiunii rusești.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Statele Unite au notificat ONU că se retrag din Organizația Mondială a Sănătății. Trump reproșează cârdășia cu China și reacția întârziată la pandemie

    Președintele american Donald Trump și-a pus în practică amenințările și SUA a notificat oficial marți ONU că se retrage din Organizația Mondială a Sănătății. Este o lovitură majoră și cu semnificație deosebită la nivel international, pentru că Statele Unite erau liderul OMS și cel mai important contribuabil, iar locul vacant va fi preluat formal de China.

    SUA, țara cel mai puternic afectată, până acum, de pandemia de coronavirus, acuză OMS că a reacționat întârziat și inadecvat la declanșarea epidemiei, în cârdășie cu autoritățile din China.

    Motivele supărării SUA pe OMS sunt reale, metodele alese sunt cum nu se poate mai greșite

    Notificarea trimisă de administrația de la Washington va intra în vigoare la anul, pe 6 iulie 2021. Teoretic, dacă Donald Trump pierde alegerile din această toamnă, următorul președinte ar putea reveni asupra deciziei.

    Ieșirea SUA din OMS survine într-un moment foarte prost și dă un semnal major pentru incoerența și instabilitatea politicii externe sub comanda lui Donald Trump.

    Motivele supărării sunt reale. OMS, instituție aflată sub jurisdicția ONU, a fost capturată ocult, pas cu pas, de China. La debutul pandemiei, conducerea OMS a refuzat să declare urgența și să avertizeze restul lumii la presiunile Beijingului. Țările de pe întreaga planetă n-au luat măsuri speciale, permițând răspândirea bolii din China.

    În săptămânile pierdute, 5 milioane de chinezi au plecat către toate colțurile lumii, ducând cu ei virusul. OMS a fost obstrucționată și împiedicată să facă o anchetă epidemiologică eficientă în focarul inițial de la Wuhan.

    Președintele OMS, un politician ethiopian marxist, fost militant de extrema stângă și cu conexiuni vechi cu regimul comunist de la Beijing, s-a comportat ca un subaltern al dictatorului Xi Jinping, și nu ca omul pus (și plătit) de omenire să vegheze la sănătatea semenilor săi.

    Dincolo de aceste fapte reale, SUA a ales metoda și momentul cele mai nefericite. Americanii, susținuți de restul Occidentului, erau așteptați să lupte pentru a restabili competența și independența OMS. În schimb, Trump a cerut mai întâi organizației să se reformeze, apoi a anunțat că retrage America.
    Momentul a fost, de asemenea, cum nu se poate mai prost ales, exact în plină pandemie. Măsura “nu face decât să afecteze lupta globală împotriva Covid-19”, a protestat Federația Oamenilor de Știință Americani împotriva deciziei lui Trump.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Firea: „Sunt filată, sunt urmărită. Sunt căutată acolo unde, oricum, nu are ce să fie găsit”. Contractele cu turcii sunt beleaua primăriței!