ziaristii.com

Etichetă: Stați în casă!

  • Româncă din Milano către rudele din România: „Vă rugăm să înțelegeți pericolul care ne paște pe toți. Păziți-vă!”

    Maria S., o româncă stabilită de 12 ani în Milano, povestește pentru Ziaristii.com coșmarul nopților tulburate de sunetul necontenit al ambulanțelor. Zilele și nopțile sunt însoțite de acest sunet prelung, neliniștit, al sufletelor purtate spre niciunde…

    Maria S. locuiește la Milano și epidemia de coronavirus i-a schimbat viața în mod iremediabil. Împreună cu soțul ei și cu fetița lor aveau o viață liniștită, bine integrați în societatea italiană, dar cu dorința fermă de a se întoarce în România, „când vom fi pregătiți pentru asta”.

    Cu toată teama pentru situația în care se află la Milano – unul dintre orașele cele mai lovite de coronavirus -, Maria își păstrează speranța:„Iar la final, când von trage învățăminte  din tot ceea ce s-a întâmplat, să mergem împreună pe drumul speranței și al renașterii!”, spune ea.

    „Sirenele ambulanțelor răsunau în liniștea nopții și mii de gânduri mă făceau – din nou! – să nu dorm”, își începe povestea Maria. „Deodată, aud o sirenă cum se apropie și, brusc, se oprește exact sub balconul nostru. Aud vecinii cum deschid ferestrele, curioși la forfota de afară. Stăteam înspăimântată sub pătură, neavând curajul să ies… Auzeam voci, portierele cum se deschideau și se închideau, și îmi era frică la cât de aproape era pericolul. Pe cine mai iau în sera asta? Încă o familie distrusă! Au poposit ceva timp și fiecare zgomot pe care îl auzeam mi-l imaginam și mă îngrozeam.

    Dumnezeu știe câte persoane au fost luate azi-noapte, câți au mai murit, câți și-au pierdut speranța, câți doctori și asistenți medicali răpuși de boală,  oboseală, suferință și deznădejde.  

    Stând în casă de mai bine de o lună și jumătate, mă simt oarecum în siguranță, dar mă gândesc mereu la cei care se expun zilnic acestui virus care ne-a schimbat radical viața. 

    Am adormit târziu sau, mai bine zis, devreme. Eu și visele mele zbuciumate, din care mă trezesc mereu cu sentimente tot mai ciudate. Doamne, ajută la toată lumea! Nu ne abandona în această perioadă de cumpănă amară!

    Închiși în casă de atâta timp și cu atât de multe incertitudini,  gândurile noastre – ale mele, și ale soțului meu – se îndreaptă spre locurile dragi ale copilăriei și spre familiile noastre din România. Am dori ca ei să înțeleagă, din ceea ce le povestim noi, pericolul care ne paște pe toți și să se păzească, pentru că așteptăm cu drag să-i îmbrățișăm pe toți, când totul va trece. Iar la final, când von trage învățăminte din tot ceea ce s-a întâmplat, să mergem împreună pe drumul speranței și al renașterii!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

  • „Și iar încep șoaptele: al cui e rândul acum?”… Mesajul zguduitor al unui român din Bergamo, epicentrul pandemiei

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sorin Simion Mocanu (un român stabilit la Bergamo, în inima teritoriului lovit de coronavirus din nordul Italiei) depune o mărturie cutremurătoare despre urmările acestei pandemii. Mesajul final este tranșant: „Dacă nu vrei să trăiești printre șoapte sau printre rânduri, STAI ACASĂ!”

    „Șoapte și rânduri”

    „Încă nu reușim să credem ce am ajuns, unde am ajuns! Cu ce am greșit? Ce am învățat și cum putem să învățam pe alții din greșelile noastre? Pare ireal! Atâtea numere! Te chinui să-ți imaginezi, dar nu reușești!

    Este ciudat că ne-am obișnuit atât de repede cu cifrele: 5, 50, 150, 200, 500, 969… decese! Zilnic! Adică, în fiecare zi! Că e miercuri sau duminică, nu mai contează. Numerele se perindă prin fața ochilor și se fixează în minte.

    Când, cum și de ce am devenit niște simple numere?

    Azi, numărul era de 969. Nouă sute șaizeci si nouă!

    Aproape o mie! O mie de persoane: de oameni, de bunici, de mătuși, frați, părinți! De persoane care nu au mai apucat să spună: „Adio, familia mea! Eu mă duc! Mă duc și nu mă mai întorc, mă duc și nu am să mai văd ochii, zâmbetele, fețele și nu voi mai simți căldura mângâierilor voastre! Mă duc plângând, cu dorința de a mai asculta o dată vocea voastră, de a vă mai vedea o singură dată înainte de a închide ochii! Sunt trist și plâng fiindcă mor singur. Pe un coridor lung și trist, deoarece camerele sunt ocupate de cei care au speranțe mai mari de a se salva”.

    Ultima imagine rămâne cea a unui tavan alb, imaculat, înconjurat de sunetul echipamentelor care ticăie, a oamenilor care plâng în singurătate, a șoaptelor medicilor care ne alină. Nu suntem nevoiți să le înțelegem cuvintele, ajung privirile. Șoapte, șoapte și sunetul asurzitor al Salvărilor.

    Ne fixăm privirea și ne înțelegem: fiecare știe ce-l așteaptă

     Apoi, liniște… Liniște ciudată, grea, apăsător de ireală.

    Afară? Aceeași atmosferă. Muzica macabră a Salvărilor care trec; tot mai dese aceste Salvări, tot mai multe șoapte când vin și pleacă: Cine o fi de data asta? Îl cunoaștem? Se va întoarce? Sau va ajunge acel de-acum uzual mesaj din partea spitalului: «Condoleanțe, vă rog să veniți să luați cenușa defunctului peste 15 zile!».

    Scurt, rece, macabru! Este inuman să mori singur, fără niciun membru al familiei lângă tine. Ești lucid, știi ce se întâmplă, doar i-ai văzut pe cei din fața ta.

    Stai la un rând care știi unde duce. Secundele sunt lungi, lacrimile grele. O infirmieră încearcă să-ți țină mâna, să nu te simți așa de singur în ultimele clipe în care te sufoci.

    Căci asta se întâmplă, te sufoci. Dacă ești norocos, ai un infarct în somn. Cei mai mulți nu sunt norocoși!

    Apoi, aștepți iar. Lângă celelalte 968 de sicrie.

    Aștepți să vină camioanele militare, să te ducă mai departe. Rânduri de camioane încarcă rânduri de sicrie.

    Cimitirele sunt pline, rămâne o singura soluție. Dar și acolo aștepți la rând, ca la spital. Un sicriu arde cam în 40 de minute. 36 de sicrie în 24 de ore. Deci stai la coadă vreo două, trei, patru zile; crematoriile din zonă merg 7/24, dar tot trebuie să stai la rând. Ți-ai găsit liniștea! Că vei sfârși împrăștiat în vânt sau vei fi lângă ai tăi, nu mai contează. O pace ciudată este în casa de la fereastra căreia cei rămași așteaptă să vadă la cine vine Salvarea acum.

    Și iar încep șoaptele: al cui e rândul acum?

    Dacă nu vrei sa trăiești printre șoapte sau printre rânduri, STAI ACASA!

    Bergamo, 27.03.2020″

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • STRIGĂT DIN MILANO. Stați naibii în casă! Vreți să nu vă mai vedeți părinții nici măcar morți? Lacrimile de după nu mai au nicio valoare!

    Stați naiba în casă, dacă nu vreți să vă aruncați părinții în ghearele morții! Lacrimile de după nu mai au nici o valoare! V-o spun de aici, din Milano, unde moartea a devenit o obişnuință!

    Iar ca să înțelegeți mai bine ce vă aşteptă pe voi, cei care încă mai credeți că această situație este o joacă, am să vă spun ce se întâmplă acum în nordul Italiei. Mai exact, în cazul celor infectați de coronavirus.

    Când un membru al familiei tale este confirmat ca fiind infectat, este pus în carantină la domiciliu şi nu-l mai poți vedea sau vizita. Dacă se simte rău, este luat şi dus la spital, unde nu poți să-l mai vezi până când nu se însănătoşeşte şi iese singur de acolo.

    În cazul în care nu reuşeşte să învingă boala, statul italian te anunță că se va ocupa de arderea corpului, fără a-ți da posibilitatea de a-ți lua rămas bun de la el. 

    Aşa că, vă repet: stați naibii în casă, dacă nu vreți să vă aruncați părinții în ghearele morții! Lacrimile de după nu mai au nicio valoare!

    Vă trimit acest mesaj pentru că eu trăiesc acest infern; am fost neîncrezător, ca şi voi, dar am fost printre primii din cercul meu de prieteni, sau de la serviciu, care şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă. I-am avertizat pe colegii italieni că situația este gravă şi că  acest virus aduce moartea. M-au luat în râs. „Ți-e frică să nu mori”, râdeau unii. „Eşti cam sensibil, credeam că românii sunt mai puternici„, se amuzau alții.

    În câteva săptămâni, situația s-a agravat, iar Italia este pe primul loc la numărul de morți de coronavirus. S-au oprit toate activitățile comerciale, cu excepția celor esențiale (farmacii, magazine alimentare, bănci, poşta).

    Lucrând într-un spital, eu sunt obligat să merg la serviciu în fiecare zi. Merg prin Milano ca prin pădurea din satul meu natal, fără să întâlnesc pe nimeni.

    Iar eu mi-aş dori să pot sta închis în casă alături de familia mea, pentru că în fiecare seară, când mă întorc de la lucru, mă întreb dacă nu cumva am luat virusul în acea zi şi îi pot contamina pe cei dragi.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)

  • Bolnav de coronavirus la 29 de ani: „Mă simțeam invincibil, nu credeam că pot să mă îmbolnăvesc şi eu”

    „Mă simțeam invincibil, nu credeam că pot să mă îmbolnăvesc şi eu. Mă gândeam că este o banală răceală, apoi am simțit că respiram greu şi am chemat ambulanța. Este momentul cel mai urât din viața mea.”

    Aşa îşi începe povestea Mattia De Angelis, un tânar italian de 29 de ani care este internat la spitalul din Trento pentru că a fost testat pozitiv la coronavirus. „Tinerilor de vârsta mea le spun să nu iasă din casă şi să respecte regulile, pentru că acest virus se răspândeşte rapid şi poate ajunge la oricine.”

    Într-un clip video preluat de mai multe televiziuni italiene, Mattia povesteşte:

    „Acum două luni, când s-a auzit de primele cazuri, eu eram fără nicio grijă: sunt o persoană sportivă, care mănâncă sănătos şi are o viață echilibrată. Mă simțeam invincibil, mi se părea imposibil ca acest virus să poată să mă contamineze.Când s-a declarat carantina, am stat şi eu în casă, ca majoritatea italienilor, dar era prea târziu: într-o noapte, pe neaşteptate, am avut febră, tuse şi durere în gât, respiram greu. M-am gândit că-mi vine o răceală, dar am chemat la ambulanța. Ei mi-au spus să iau un antiinflamator şi nişte vitamina C. Apoi m-au sfătuit ca, dacă după două-trei zile mă simt încă rău, să sun din nou la ei.

    Eu, de felul meu, sunt o persoană puternică şi m-am gândit că o să-mi treacă repede, dar după patru zile starea mea s-a înrăutățit vizibil. Nu reuşeam nici măcar să mai urc scările, aşa că am sunat din nou la Salvare. Au venit imediat şi atunci am avut primul şoc: când au intrat în casă îmbrăcați din cap până picioare în costumele de protecție, cu mănuşi şi ochelari, am înțeles că situația e gravă. Este într-adevăr dificil, pentru că în acel moment te simți vulnerabil şi cazi psihic.”

    „Oamenii cred că dacă merg la cumpărături nu se poate întâmpla nimic, dar e foarte periculos. Este de ajuns ca o persoană infectată să atingă un obiect, apoi altă persoană să atingă acel obiect şi să-şi atingă fața, pentru a se infecta la rândul ei. Este de ajuns o strângere de mână pentru a ți se distruge viața.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Stați în casă! Ucigaşul tăcut vine în familiile voastre pe furiş, îl veți sesiza când va fi prea târziu

    Astăzi voi povesti impresiile mele din Milano, unde locuiesc, din inima Italiei lovite de coronavirus. Şi vă spun de la început, fără ocolişuri: stați în casă, ucigaşul tăcut vine în familiile voastre pe furiş, îl veți sesiza când va fi prea târziu.

    Eu, lucrând într-un spital din Milano ca bucătar, sunt printre persoanele din Italia care trebuie să muncească. Aş prefera să stau acasă cu familia, să nu o expun pericolului prin ieşirile mele, dar am o meserie, iar bolnavii trebuie să mănânce.

    Nu am fost niciodată laş, iar a dezerta de la datoria mea în acest moment nu este o opțiune pentru mine. Ştiu că spitalul la care lucrez este plin de bolnavi de coronavirus, vorbesc cu asistentele, cu infirmierii și cu medicii care îmi sunt prieteni, iar ştirile sunt dramatice.

    Îmi voi face treaba până la capăt: vom îmvinge sau vom pierde, eu voi fi acolo. O vom face împreună.

    Nu vă gândiți că voi sunteți la adăpost. Ucigaşul tăcut vine în familiile voastre pe furiş, îl veți sesiza când va fi prea târziu.

    Stați acasă, este singura şansă de a scăpa!

    Mă sună prietenii din țară şi mă întreabă dacă este adevărat ce se aude despre coronavirus sau este doar un „bau-bau” de speriat populația. La început nu voiam să-i sperii, dar acum nu mai am răbdare.

    Am văzut aici ce a făcut acest virus, am văzut cum a omorât familii întregi, am văzut cum s-au închis magazinele şi barurile milaneze, am văzut cum au rămas străzile goale şi cum s-au închis oamenii în case.

    Am văzut și cifrele oficiale: 250 de morți, în Italia, într-o singură zi. 1.266 de la începutul nebuniei – mai mulți decât în „Revoluția” română din decembrie 1989 (1.116), când a fost urgie.

    Am văzut toate astea şi acum le spun prietenilor mei aşa: fiți atenți, va veni peste voi un ucigaş tăcut, care vă va decima familiile! Îl veți sesiza prea târziu. Stați în casă, orice atingere a unor oameni sau lucruri vă poate fi fatală! Stați în casă!!!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * ȘOC: Amiralul Chițac bagă Guvernul Orban în izolare la Vila Lac 1 și propria familie în carantină! Senatorul PNL a luat coronavirus de la un parlamentar francez

    * „Milițianul” mincinos l-a infectat și pe directorul Spitalului Gerota, un cardiolog renumit! Nelu Lupu are pe conștiință 20% dintre infectații României

  • „Eu rămân să lupt în spital, tu rămâi în casă!” Mobilizare eroică a medicilor dintr-un spital din sudul Italiei

    Aflați în prima linie în lupta pentru combaterea coronavirusului, medicii dintr-un spital din sudul Italiei, Policlinico din Bari, invită cetățenii să stea în casă, respectând indicațiile autorităților competente.

    Spitalul Policlinico lansează propria campanie de sensibilizare a opiniei publice, cu ajutorul celor pe care cetățenii îi recunosc drept adevărații eroi ai acestei perioade: medicii, asistentele medicale, infirmierii şi operatorii sanitari. Pe rețelele de socializare apar fotografiile lor cu haştag #iorestoincorsia #turestaacasa (#noirămânemînspital #turămâiacasă). Aşa ia naştere apelul emoționant al celor care îşi riscă viața pentru a-şi salva semenii în aceste zile.

    Numeroase personalități italienii se implică în campania de conştientizare a cetățenilor despre riscurile la care se expun cei care nu respectă îndemnurile de a sta în casă. Fostul căpitan al echipei de fotbal AS Roma, Francesco Totti, a postat următorul mesaj pe rețelele de socializare: „Evitați orice ieşire care nu este absolut necesară, stați în casă!”.

    Un alt apel de mare impact l-a făcut directoarea Clinicii Oncologice a Spitalelor Unite din Ancona, doctorița Rossana Berardi. „Ajutați-ne să putem să avem grijă de voi!” este îndemnull pe care ea şi medicii din Ancona îl transmit tuturor.

    Unul dintre cei mai în vogă artişti italiani, Vasco Rossi, a transmis şi el un mesaj extrem de puternic fanilor săi: „Dragii mei, este un lucru foarte serios! Trebuie să urmați instrucțiunile cu mare grijă, este vital pentru viața noastră. Pentru binele vostru şi al celorlalți, a venit timpul să vă luptați inclusiv împotriva voastră, pentru a avea un comportament responsabil şi inteligent. Vă îmbrățişez pe toți şi vreau să mulțumesc în special medicilor, infirmierilor şi tuturor celor care sunt în prima linie, care înfruntă cu abnegație şi curaj această situație extrem de gravă.”

    Situația în Italia, în ziua de marți, 10 martie, ora 18.00, arăta astfel: 8.514 persoane infectate cu coronavirus (dintre care 1.004 s-au însănătoşit) şi 631 de morți.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!