Stați naiba în casă, dacă nu vreți să vă aruncați părinții în ghearele morții! Lacrimile de după nu mai au nici o valoare! V-o spun de aici, din Milano, unde moartea a devenit o obişnuință!
Iar ca să înțelegeți mai bine ce vă aşteptă pe voi, cei care încă mai credeți că această situație este o joacă, am să vă spun ce se întâmplă acum în nordul Italiei. Mai exact, în cazul celor infectați de coronavirus.
Când un membru al familiei tale este confirmat ca fiind infectat, este pus în carantină la domiciliu şi nu-l mai poți vedea sau vizita. Dacă se simte rău, este luat şi dus la spital, unde nu poți să-l mai vezi până când nu se însănătoşeşte şi iese singur de acolo.
În cazul în care nu reuşeşte să învingă boala, statul italian te anunță că se va ocupa de arderea corpului, fără a-ți da posibilitatea de a-ți lua rămas bun de la el.
Aşa că, vă repet: stați naibii în casă, dacă nu vreți să vă aruncați părinții în ghearele morții! Lacrimile de după nu mai au nicio valoare!
Vă trimit acest mesaj pentru că eu trăiesc acest infern; am fost neîncrezător, ca şi voi, dar am fost printre primii din cercul meu de prieteni, sau de la serviciu, care şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă. I-am avertizat pe colegii italieni că situația este gravă şi că acest virus aduce moartea. M-au luat în râs. „Ți-e frică să nu mori”, râdeau unii. „Eşti cam sensibil, credeam că românii sunt mai puternici„, se amuzau alții.
În câteva săptămâni, situația s-a agravat, iar Italia este pe primul loc la numărul de morți de coronavirus. S-au oprit toate activitățile comerciale, cu excepția celor esențiale (farmacii, magazine alimentare, bănci, poşta).
Lucrând într-un spital, eu sunt obligat să merg la serviciu în fiecare zi. Merg prin Milano ca prin pădurea din satul meu natal, fără să întâlnesc pe nimeni.
Iar eu mi-aş dori să pot sta închis în casă alături de familia mea, pentru că în fiecare seară, când mă întorc de la lucru, mă întreb dacă nu cumva am luat virusul în acea zi şi îi pot contamina pe cei dragi.