Decizia de astăzi a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care s-a stabilit definitiv și irevocabil că Secția Specială a comis un abuz prin confiscarea pașaportului Sorinei Săcărin în iunie-iulie 2019, a fost primită cu blesteme obscene în familia fostei asistente maternale Mariana Șărămăt din Baia de Aramă, județul Mehedinți.
Responsabilă cu sudalmele și cu ventilarea unor minciuni grosolane a fost, și de această dată, Adelina Bălănescu, fiica soților Mariana și Vasile Șărămăt.
Adelina Bălănescu a scris pe Facebook un text înfiorător, abject, subuman, venit parcă din comuna primitivă. Pe lângă gândirea perversă, irațională, fiica familiei Șărămăt etalează și mari carențe în stăpânirea limbii române. Textele postate de ea sunt pur și simplu agramate, vecine cu analfabetismul. Așa s-a întâmplat și astăzi.
Atât de sărăcuță din punct de vedere intelectual este fiica vocală a Șărămăților, încât a pocit – de două ori – chiar și numele procuroarei pe care-o apără, Mihaiela Iorga Moraru, numind-o „Iorgu Morar”!
Din respect pentru cititori, vom publica varianta corectată a textului, dar vom atașa și forma originală, ca să vedeți ce înseamnă o persoană agresivă, incoerentă, lipsită de educație.
Adelina Bălănescu, 14 iulie 2020
„Imbecila de Pițurcă, când a dat-o cu capul de ciment și a plesnit-o…”
„Mi-e silă! Au apărut niște știri de căcăcat că doamna procuror Iorgu Morar (Iorga Moraru – n. red.) a încălcat drepturile Sorinei când a reținut pașaportul, dar imbecila de Pițurcă, când a dat-o cu capul de ciment și a plesnit-o, nu a încălcat niciun drept?! Măi, fir-ați ai dracu’ cu legile voastre de hiene, v-ați lins în c…r cu Piți și nu i-ați făcut nimic, ba din contră, ea este la serviciu în continuare. Vreți să închideți gura la singurii oameni corecți, vorba aia: dacă nu sunt corupți ca voi, mai bine îi dați din calea voastră, dar nu vă merge, vânduților!!!”
10 precizări obligatorii, pentru restabilirea adevărului
Procuroarea Maria Pițurcă NU „a dat-o cu capul de ciment” și NU „a plesnit-o” pe Sorina, când a luat-o din casa familiei Șărămăt.
Pe 21 iunie 2019, când a fost luată din captivitatea familiei Șărămăt, Sorina era de două luni fiica legală (adoptivă) a soților Ramona și Gabriel Săcărin, cetățeni româno-americani stabiliți la New York.
Tot pe 21 iunie 2019, Mariana Șărămăt nu mai avea calitatea de asistentă maternală. Această calitate îi fusese retrasă din cauza gravelor abateri de la statutul asistentului maternal (în loc să pregătească minora pentru adopție, aceasta aplica o strategie perversă de zădărnicire a adopției).
O agramată certată iremediabil cu limba română, cu apucături de țață agresivă, o face „imbecilă” pe o femeie-magistrat, absolventă de Drept!
Agramata folosește în textul său semnul grafic care indică fecalele.
Agramata numește „știri de căcat” informații sută la sută adevărate, care relatează o decizie a Înaltei Curți.
Cât despre „linsul în c…r”, nu e clar cine-l practică, dar se pare că agramata e o bună cunoscătoare a fenomenului.
Nici când înjură scabros, agramata nu poate evita capcanele limbii române: se scrie „fir-ați ai dracu’”, nu „fi-r-ați ai dracu”.
Nu se zice „vreți să închideți gura la singurii oameni”, ci „singurilor oameni”.
În privința folosirii virgulelor, Dumnezeu cu mila!
Adelina Bălănescu, 21 iunie 2020
„Ne chinuim să te aducem acasă… Ppoate într-o zi o să scapi din ghiarele hienelor”
Merită reprodus și un alt text, publicat de Adelina Bălănescu pe 21 iunie 2020. Aceeași gândire sinistrată, același limbaj licențios, aceeași gramatică grav abuzată.
Procedăm la fel: publicăm textul în varianta corectată, dar atașăm și formula originală.
„21 iunie, cea mai urâtă zi… Un an de când Sacărinii, cu ajutorul lui Pițurcă, au răpit-o pe Sorina.
A trecut un an, puiu’ nostru, în care noi nu mai știm nimic de tine, un an de când nu ți-am mai auzit glasul, de când nu te-am văzut, nu te-am uitat o clipă, ești în gândurile noastre zi de zi. Să știi că noi nu te-am abandonat o clipă, noi ne chinuim în continuare să te aducem acasă, mă gândesc că poate într-o zi o să ai posibilitatea să scapi din ghiarele hienelor și să vezi că noi nu te-am abandonat, așa cum ți-au băgat hienele în cap. Pentru noi o să rămâi prințesa noastră, la fel ca Andreea. Vă iubim foarte mult.
Îmi doresc ca în al 13-lea ceas să se trezească cei care ar trebui să facă ceva și să judece corect, să realizeze că dacă greșesc în viață, toate se plătesc (dreptate divină).”
Câteva precizări obligatorii:
1. „Săcărinii” nu au răpit-o pe Sorina, pentru că părinții nu-și răpesc copiii, ci îi iau din case străine și îi duc la casa lor.
2. „Noi ne chinuim în continuare să te aducem acasă”. Ha-ha! Și în ce calitate faceți voi asta? Părinții Sorinei nu sunteți, asistentă maternală nu mai aveți în familie…
3. „Poate într-o zi o să ai posibilitatea să scapi din ghiarele hienelor”. Pe Sorina ați întrebat-o dacă vrea „să scape”? Se pare că fata se simte bine la New York. Învață limba engleză, dar are de la cine învăța și limba română, ca să n-ajungă ca agramata Adelina…
4. De când părinții adoptivi (Săcărinii) se numesc „hiene”?
5. De când nepărinții (Șărămății) se pretind părinți?
Bonus: fake news marca Luis Lazarus
În acest context, continuă campania de minciuni pe marginea „cazului Sorina”. Printre emițătorii de fake news se numără și fostul OTV-ist Luis Lazarus. Acesta ventilează aceeași aberație cu „răpirea” Sorinei de către părinții săi, cu ajutorul procuroarei Pițurcă.
Luis Lazarus: „Un procuror s-a dus și a răpit un copil, mă! Un procuror care trebuia să se ducă pe un alt caz, și el s-a dus și a răpit un copil, mă, din casa asistentului maternal. Incredibil așa ceva! Și acum sunt siderat de ce s-a putut întâmpla”.
VIDEO: Aberațiile lui Lazarus
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis marți, 14 iulie, că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), supranumită și „Secția Specială” sau „SS-Gestapo”, a încălcat dreptul la liberă circulație al minorei Sorina Săcărin, prevăzut de art. 2, paragraful 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Abuzul a fost comis prin confiscarea pașaportului minorei în luna iunie a anului trecut. Decizia este definitivă.
Cea care a comis abuzul în mod direct a fost Mihaiela Iorga Moraru, procuror dat afară de la DNA de Laura Codruța Kovesi și recuperat la Secția Specială de favorita Mafiei PSD, Adina Florea (șefa-adjunctă a SUUJ).
Mihaiela Iorga Moraru s-a autosesizat în privința adopției Sorinei Săcărin și a confiscat de la Direcția Pașapoarte Dolj pașaportul minorei, emis la cererea părinților adoptivi ai acesteia.
În ticăloșia ei, Iorga Moraru a invocat o „luare de dovadă”, însă familiei Săcărin nu i-a fost comunicat niciun act oficial, astfel încât să poată contesta reținerea pașaportului fară de care copila nu putea părăsi țara, scrie Ioana ene Dogioiu pe SpotMedia.ro.
Pretextul folosit de Mihaiela Iorga Moraru a fost o suspiciune de falsificare a documentelor care au stat la baza eliberării pașaportului. Cu toate acestea, în cauză nu a fost făcută niciodată o expertiză. Așadar, intenția reală a procurorului a fost să blocheze plecarea copilei din țară, nu să caute vreo ilegalitate.
Sechestrarea pașaportului i-a folosit și procurorului general interimar de atunci, Bogdan Licu, să introducă trei acțiuni împotriva adopției Sorinei, toate trei respinse cu motivări usturătoare de completurile care au soluționat cererile.
Abia pe 19 iulie 2019, pașaportul a fost restituit familiei Săcărin. Deși aceasta a reclamat abuzul comis de procuroarea Iorga Moraru și de procurorul general Licu, plângerea a fost ignorată complet, dat fiind că ea a fost făcută la singurul Parchet competent în urma „reformei Dragnea”: Secția Specială. Altfel spus, conform legilor mafiote impuse de guvernarea PSD-ALDE și de ministrul Tudorel Toader în anii 2017-2019, Secția Specială era chemată să ancheteze un procuror de la Secția Specială. Evident, șanse zero pentru înfăptuirea justiției.
Sorina Săcărin a reușit să părăsească țara, cu peripeții, pe 21 iulie 2019, la două zile după primirea pașaportului. De atunci, ea nu a revenit niciodată în România, nici măcar în vizită. Copila s-a integrat extraordinar în familia Săcărin, iar amintirile de la Baia de Aramă, din familia asistentei maternale Mariana Șărămăt, aduc mai degrabă a coșmar.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
A fost primul „4 iulie” al Sorinei Săcărin pe pământ american, în calitate de cetățean american! La 9 ani, fetița extrasă din captivitatea în care o ținea familia Șărămăt, la Baia de Aramă, are aproape un an de când a părăsit România.
Pe 21 iunie 2019, Sorina Săcărin era extrasă din casa familei Șărămăt din Baia de Aramă (județul Mehedinți), unde era ținută captivă de două luni (din 23 aprilie, când fetița de 8 ani fusese adoptată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de familia Săcărin din New York).
Pe 21 iulie 2019, în zorii unei zile de duminică, Sorina Săcărin părăsea România, împreună cu părinții săi, după o aventură teribilă în Aeroportul Otopeni. Escala de la Frankfurt (Germania) a fost ultimul popas pe pământ european al copilei care, 8 ore mai târziu, primea cetățenia americană în aeroportul din New York, la scurtă vreme după aterizare.
Așadar, ziua de 4 iulie 2019 a găsit-o pe Sorina în România, la rudele soților Ramona și Gabriel Săcărin, care se străduiau s-o integreze în familie, să treacă peste traumele ultimelor săptămâni. În acele momente, soții Săcărin alergau de la o instituție la alta, de la o judecătorie la alta, încercând s-o scoată pe Sorina din țară. Era vremea când pașaportul copilei era sechestrat de o procuroare ticăloasă (Mihaela Iorga Moraru) de la sinistra „Secție Specială” a Adinei Florea (SIIJ), procurorul general interimar (Bogdan Licu) încerca să zădărnicească o adopție definitivă, iar televiziunile mafiote îi linșau pe soții Săcărin și le atribuiau, în mod abject, cele mai oribile intenții.
4 iulie 2020 este altceva. Ținută de părinții săi adoptivi – singurii ei părinți! – departe de traumele acestor vremuri pandemice, Sorina zâmbește larg lângă steagul Americii, în care ar vrea parcă să se învelească.
De Ziua Statelor Unite, familia Săcărin a făcut o „ieșire” la Adventure Park, în trepidantul New York. A fost prezentă toată „trupa”: Adam, Sorina și Ava (copiii), Ramona și Gabriel (părinții).
Două surori, Ava și Sorina, alături de tatăl lor, Gabriel, se pregătesc să se dea cu tiroliana în Adventure Park din New York. Mezinul Adam n-a intrat în poză, iar mama copiiilor, Ramona, a făcut fotografia
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În urmă cu exact un an, pe 21 iunie 2019, erupea ca un vulcan „cazul Sorina” – fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, pe care „niște americani haini” (soții Ramona și Gabriel Săcărin din New York, în realitate români get-beget), ajutați de „o procuroare abuzivă” (Maria Pițurcă), o luau cu forța din sânul familiei sale iubitoare (soții Mariana și Vasile Șărămăt).
Cazul a fost o uriașă diversiune mediatică încă de la început. O diversiune pe care site-ul Ziaristii.com a sesizat-o din prima și a demontat-o apoi pas cu pas.
Diversiunea a fost construită pe câteva minciuni colosale, rostogolite în mod criminal de ticăloși care-și spun moderatori TV. Cei mai mizerabili, în acea campanie, au fost Sorina Matei (B1 TV), Mihai Gâdea (Antena 3) și Victor Ciutacu (România 3). Aceștia au fost alimentați permanent cu intoxicări oribile de familia Șărămăt și de avocatul acesteia, Victor Dumitrică.
Principalele minciuni rostogolite:
soții Săcărin au adoptat-o pe Sorina ca să-i ia organele și să le dea băiatului lor, care e cam palid și suferă de o boală rară;
soții Săcărin au luat-o abuziv pe Sorina (în realitate, ei erau singurii părinți legali ai fetiței, în urma unei decizii judecătorești definitive);
soții Șărămăt au dreptul legal de a o avea pe Sorina (în realitate, n-au adoptat-o de la 2 la 8 ani, iar Mariana Șărămăt pierduse statutul de asistent maternal);
soții Șărămăt o iubesc pe Sorina (dar o băteau la pielea goală și o terorizau cu urzica);
procuroarea Maria Pițurcă a traumatizat-o pe Sorina, luând-o pe sus și scoțând-o cu forța din casa familiei Șărămăt (în realitate, a scos-o dintr-o captivitate toxică, în care era învățată să mintă și să se comporte primitiv, ca să eșueze adopția).
Acum, Sorina e o domnișoară ambițioasă, cu personalitate, infinit mai educată decât în urmă cu un an. Nu i-au fost luate organele, ci i-au fost date cursuri de engleză, pian, vioară, înot, gimnastică. Plus o perspectivă fantastică, într-un New York trepidant.
Ziaristii.com vă prezintă un interviu cu Ramona Săcărin, mama adpotivă a Sorinei. Aceasta face dezvăluiri teribile despre felul în care familia Șărămăt o manipula pe copilă. De fapt, dezvăluirile le face însăși Sorina, căci ea le-a povestit părinților săi adoptivi cum era terorizată la Baia de Aramă.
Coșmarul Sorinei la Baia de Aramă: „Ne-a povestit despre bătăi cu cureaua pe pielea goală, bătăi cu urzica…”
Reporter: Cum vă amintiți acum, după un an, ziua de 21 iunie 2019? Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns la formula ca un procuror de la Craiova să vină s-o ia pe fetiță de la familia asistentei maternale Mariana Șărămăt, care între timp își pierduse „licența”? Câte încercări anterioare au fost și de ce au eșuat?
Ramona Săcărin: Este un mix de emoții când mă gândesc la ziua aceea. Este ziua în care în sfârșit Sorina a venit cu adevărat în familie, fizic. Acum sărbătorim împreună mai multe zile: 23 aprilie – ziua în care a devenit oficial copilul nostru, prin sentință definitivă a Tribunalului Mehedinți; 25 aprilie – ziua ei de naștere; 21 iunie – ziua în care a intrat efectiv în familia noastră; 21 iulie – prima ei zi în America.
– Așadar, 21 iunie…
– Am reușit să mă detașez cumva de întâmplările de anul trecut și să-mi amintesc totul ca pe o poveste halucinantă, pe care parcă mi-ar fi povestit-o cineva. Timp de 30 de zile am umblat zi de zi pe la toate ușile insituțiilor publice: Poliția Baia de Aramă, Poliția județeană Mehedinți, Parchetul Baia de Aramă, Parchetul Mehedinți, Parchetul Curții de Apel Craiova, DGASPC Mehedinți (Protecția Copilului), Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului… Am făcut nenumărate plângeri că nu ne putem lua copilul pe care îl adoptaserăm și pentru care aveam un certificat de naștere cu numele nostru la rubrica părinți.
Sorina și mama ei, Ramona
„Familia Șărămăt nici nu i-a primit în curte pe cei de la Protecția Copilului”
– Vă învârteați în cerc. Kafka!
– Cu câteva zile înainte de 21 iunie, am primit în sfârșit un telefon să mergem la Parchetul Curții de Apel Craiova să dăm o declarație cu privire la plângerea noastră. Până pe 21 iunie încercaserăm timp de 30 de zile, în fiecare zi, să ne luăm copilul pe care îl adoptaserăm și care ne purta numele de familie. În perioada 20 mai – 21 iunie am fost aproape zilnic la DGASPC Mehedinți, la Poliția Mehedinți, la Poliția Baia de Aramă, am făcut petiții la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, la Ministerul Munciii și Protecției Sociale, la Ministerul Justiției, la Avocatul Poporului… În aceeași perioadă a încercat și DGASPC Mehedinți să preia copilul de la familia fostei asistente maternale. Au invitat-o pe aceasta să aducă fata, pentru ca ea să poată merge, conform legii, cu familia ei adoptivă. După ce asistenta maternală le-a spus clar că nu va aduce copilul, au trimis psihologi, împreună cu Poliția locală, la familia Șărămăt acasă. La prima tentativă, familia fostei asistente maternale nici nu i-a primit în curte. DGASPC a mai avut câteva tentative împreună cu Poliția Mehedinți și au reușit să intre în curte, dar de fiecare dată se strângeau acolo vecini, rude, plus cei 6 membri adulți ai familiei, și împreună făceau un mare show, cu țipete, cu filmări, cu amenințări, așa încât angajații Direcției pentru Protecția Copilului au plecat de fiecare dată fără Sorina, de care nici măcar nu se puteau apropia. DGASPC Mehedinți a concediat-o pe asistenta maternală și a făcut plângere penală împotriva acesteia. Din acel moment, DGASPC și-a încheiat încercările de a mai recupera copiulul, pentru că de-acum copilul nostru era reținut pur și simplu ilegal de o persoană care nu mai era angajată la DGASPC.
– De ce procurorul Maria Pițurcă?
– OK, revin la ziua de 21 iunie. Îmi amintesc că am primit un telefon, cu o zi înainte, în care ni s-a cerut permisiunea ca Sorina să poată fi dusă la Institutul de Medicina Legală, pentru investigații în cadrul anchetei deschise ca urmare a plângerilor noaste și ale autorităților de protecție a copilului împotriva fostei asistente maternale. Așa s-a ajuns ca Sorina să fie ridicată de un procuror.
– De cât timp erați părinții legali ai Sorinei?
– Pe 21 iunie, eram părinții legali ai Sorinei de două luni.
„O auzeam pe fosta asistentă maternală țipând: «Așa, luați-o și omorâți-o!»”
– V-a fost frică în acea zi? V-ați aflat în pericol? Situația putea degenera?
– Situația a fost așa cum ne obișnuiserăm. Familia fostei asistente maternale și-a făcut show-ul așa cum a făcut și înainte, cu țipete, cu filmări și amenințări. Sorina era probabil speriată de țipetele și de isteria lor. Țin minte că o auzeam din stradă, din mașină, pe fosta asistentă maternală țipând: „Așa, luați-o și omorâți-o!”. De data asta nu mai erau oameni pe stradă sau la poartă, era dimineața și totul s-a întâmplat destul de repede. Era multă poliție. Nu ne-am așteptat ca procuroarea să apară pe poartă cu Sorina în brațe. Soțul meu a preluat-o și a urcat-o în mașină. Împreună cu noi, în mașină au fost și doi psihologi de la DGASPC, care o însoțiseră pe procuroare. Din cauza isteriei create, nu cred că vreun psiholog ar fi avut vreo șansă să discute cu copiulul acolo, în acel context în care adulții din familie țipau în permanență. Împreună cu poliția și cu psihologii am mers la IML Craiova. Cred că am făcut o oră pe drum. Sorina a reușit să se liniștească, am ținut-o în brațe tot drumul și i-am promis că totul o să fie bine.
– Care era raportul de forțe de la casa familiei Șărămăt, pe 21 iunie?
– De obicei, acolo erau 6 adulți și un minor, în afară de Sorina. Plus vecini, rude…
Coșmarul Sorinei: Mariana și Vasile Șărămăt
„Sorina avea o frică impregnată, că o «iau americanii și îi fură organele». Ne-a povestit cum a fost pregătită de fosta asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»”
– Ce-și amintește Sorina, acum, despre acea zi?
– Am vorbit cu ea de foarte multe ori despre acea zi și despre multe altele. Ne-a povestit cu lux de amănunte cum a fost pregătită de fosta asistenta maternală „să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea”, în caz că cineva încercă s-o ia de acolo. Sorina ne-a spus că nici nu știe cine a luat-o și că-i pare rău că s-a comportat așa. Sigur că pe lângă lecția de comportament învățată, Sorina avea și o frică impregnată, că o „iau americanii și îi fură organele”. Ne-a povestit despre toate fricile pe care fosta asistenta maternală i le-a indus în ultimul an.
„Sorina ne-a povestit cum asistenta maternală o învățase să toarne o cafea în capul doamnei psiholog„
– Cu ce traume a plecat Sorina de la Baia de Aramă? A scăpat de ele?
– Sorina avea o frică de autorități. În permanență, la Baia de Aramă, era învățată să aibă un anumit comportament față de angajații de la DGASPC, care erau cei ce urmau să „o ia”. Ne-a povestit frecvent cum, spre exemplu, asistenta maternală o învățase să toarne o cafea în capul doamnei psiholog; dar fata nu a făcut niciodată așa pentru că – zice ea – „doamna aia chiar era drăguță”. Sorina a primit nenumărate corecții fizice cât a stat în familia de plasament. Ne-a povestit despre bătăi cu cureaua pe pielea goală, despre bătăi cu urzica și închisul într-o cameră. Tot ea ne-a povestit că familia fostei asistentei maternale o învăța ca, în cazul în care chiar ajunge la noi în America, să ne dea foc la casă și să fugă, să-i sune pe ei. A depășit toate astea, a înțeles că nimeni nu o va mai bate niciodată. Acum se bucură de o relație de familie stabilă, bazată pe încredere și iubire necondiționată.
„Doamnei procuror i-ar spune «Thank you!». Sau «Mulțumesc!»”
– Cum și-o amintește Sorina pe Maria Pițurcă, procuroarea care a luat-o pe sus și a dus-o în mașina în care se aflau părinții ei adoptivi? Cum a văzut-o atunci și ce i-ar spune acum, dacă ar întâlni-o?
– I-ar spune „Thank you!”. Sau „Mulțumesc!” – așa ne-a zis ea. Mai nou, Sorina are câteva replici care mie mi se par esențiale în dezvoltarea ei: „Mă simt deșteaptă” și „Acum gândesc cu capul meu”.
– V-ați gândit să le puneți în legătură, prin mijloace tehnice (Skype, Facebook etc.), pe Sorina și procuroarea Pițurcă? Să se cunoască și să-și spună câteva cuvinte?
– Nu m-am gândit. Folosesc aceasta ocazie să-i transmit eu că o vom crește pe Sorina cu responsabilitate și dragoste, așa încât să realizeze când va fi mare ce a însemnat fiecare persoană în viața ei. Cred că doamna Pițurcă a fost singura care și-a făcut datoria cu dedicație pentru dreptate și adevar. Acestui copil i se făcea o mare nedreptate și se încălca flagrant legea. Familia asistentului maternal sfida legea și toate autoritățile statului de două luni, reținând și manipulând un copil care avea părinți. Mulți alți angajați în instituțiile responsabile ridicau din umeri și invocau un vid legislativ. Ziceau că „nu vrea copilul”, de parcă un copil de 7 ani, impregnat cu anxietate și ținut în acel mediu toxic, plin de minciuni, putea să discearnă ce e bine pentru el.
Celebra scenă în care procurorul Maria Pițurcă nu a terorizat-o, ci a salvat-o pe Sorina din captivitatea familiei Șărămăt
„Când eram eu pămpălugă…”
– Sorina a mai vorbit vreodată, la telefon sau prin internet, cu familia Șărămăt, în acest interval de un an?
– Nu, nu și-a dorit. Are telefonul ei mobil, computer cu internet. Ba chiar ne-a spus că dacă vrem să mergem în vizită în România, ea nu dorește să meargă, vrea sa rămână acasă. Adică aici, la New York.
– Dvs., părinții adoptvi, ați comunicat în vreun fel cu familia Șărămăt în ultimul an?
– Nu. Nu am avut nimic să le comunicăm.
– Atitudinea familiei Șărămăt s-a schimbat cumva de-a lungul acestui an?
– Din câte am înțeles, nu.
– Ce spune Sorina, acum, despre schimbarea radicală din viața ei? Cum i se pare viața pe care o ducea la Baia de Aramă? Cum i se pare New York-ul? Are regrete? Are spaime legate de trecut?
– E chiar comică atunci când vorbește despre ea când era la Baia de Arama. Zice: „când eram eu pămpălugă…”. Are un simț al umorului extraordinar și a înțeles imediat că viața are și alte dimensiuni. Îmi zice frecvent că oamenii la Baia de Aramă se ocupă doar cu Facebook și cu vorbitul despre alții. Este extrem de preocupată de școală, vrea să exceleze. E determinată să nu mai fie printre ultimii, cum era la „Baia”, și vrea să primească diplome și să ia numai 100 din 100. Face totul cu pasiune, curaj și încredere. A învățat engleză într-un timp record, ia lecții de pian și de vioară, a învățat să înoate și merge la gimnastică. A început să audă despre carieră și e încântată să-și facă tot felul de planuri; mă întreabă câți ani de facultate trebuie să faci pentru diverse profesii. Învățătoarea de aici este extrem de impresionantă de progresele ei.
– V-a cerut Sorina vreodată s-o puneți în legătură cu familia Șărămăt, să stea de vorbă cu ei? De exemplu, le-a transmis vreun mesaj de Crăciun sau de Paște?
– Cred că prin toamnă am rugat-o noi să înregistreze un mesaj pacifist, în care să le transmită că este bine. Asta a fost tot. Din proprie inițiativă, nimic. Ne-a povestit despre ei diverse, dar nu a dorit sub nicio formă să vorbească cu ei.
– Ce știți despre intențiile familiei Șărămăt? S-au resemnat cu pierderea Sorinei sau încă mai încearcă s-o “recupereze” (deși nu a fost a lor niciodată, pentru că au refuzat s-o adopte)?
– Sunt în continuare prin tribunale.
Doi prieteni: Sorina și tatăl ei
Prietenia cu Ava și Adam
– Ce mesaj aveți pentru familia Șărămăt acum, la un an după ce „le-ați luat copilul” (cum spun ei)?
– Nu am niciun mesaj. Cred că doamna Șărămăt nu și-a înțeles prea bine statutul de asistent maternal. Noi am adoptat un copil de 8 ani care era pe lista copiilor greu adoptabili. Fusese adoptabil de la 2 ani – de ce n-au făcut-o?
– Cum se înțelege Sorina cu cei doi frați ai ei?
– Sorina are o soră mai mare, Ava, 12 ani, și un frate mai mic, Adam, 5 ani. Ava și Sorina merg împreună la școala de muzică, fiecare cântă la două instrumente muzicale, merg împreună la înnot, iar până luna trecută au împărțit aceeași cameră. Acum s-au mutat în camere diferite, când Sorina a fost confortabilă să doarmă singură în camera ei. S-au ajutat una pe alta să-și decoreze camerele, se sfătuiesc când își aleg hainele pentru școală, mă conving împreună să mai adoptăm o pisică, pregătesc împreună micul dejun pentru toată familia… fac tot felul de lucruri împreună. Se înțeleg bine, au învățat să petreacă timp împreună, dar și să-și respecte una alteia spațiul privat. Sorina și Adam se înțeleg minunat. Adam, cât este de mic, a fost foarte grijuliu cu Sorina și a ajutat-o să învețe engleza, străduindu-se să traducă în românește dacă ea nu înțelegea ceva, mai la început. Cei trei copii ai noștri se iubesc mult unul pe altul.
„Acum vorbește mai confortabil în engleză decât în română”
– Cât de bine a învățat Sorina limba engleză?
– Extraordinar de bine și de repede. Acum vorbește mai confortabil în engleză decât în română.
– Cum ați trăit perioada pandemiei Covid-19, într-un New York cu peste 400.000 de oameni infectați și peste 30.000 de morți?
– Ne-am adaptat repede. Și eu, și soțul meu suntem în domenii considerate esențiale și am lucrat full time în perioada asta. Copiii s-au adaptat la mediul online și au continuat școala așa. Ava și Sorina au fost foarte ocupate cu clasele online și au avut zilnic întâlniri pe Zoom cu profesorii. Lecțiile de pian și de vioară au continuat online, ceea ce a fost minunat. Acum se pregătesc pentru un recital la sfârșitul verii.
Sorina la New York
„Televiziuni care au tratat subiectul grotesc, cu fake news, să le mai arate oamenilor că justiția e rea și «ne ia copiii cu forța»”
– Ce a fost fundamental greșit în „cazul Sorina” și în povestea de la Baia de Aramă?
– Faptul că în sistemul de protecție temporară a copilului sunt tolerați asistenți maternali care nu-și înțeleg statutul. Și faptul că unele televiziuni s-au obișnuit să promoveze ideea că legea sau sentințele judecătorești pot fi nerespectate pentru că unii nu sunt de acord cu ele.
– Cum vi se pare că a tratat mass-media acest caz?
– Cele câteva televiziuni care au tratat subiectul grotesc, cu fake news și comentatori deveniți peste noapte specialiști în adopții, în psihologie, în etică și în relații externe româno-americane, cred că aveau propria lor agendă, iar asta era doar o oportunitate să le mai arate oamenilor că justiția e rea și „uite cum ne ia copiii cu forța”. Altfel, o bună parte dintre jurnaliști s-au străduit să înțeleagă și să prezinte ceea ce s-a întâmplat și mă bucur că s-au identificat multe probleme din domeniul protecției copilului.
– Cum s-au comportat autoritățile române între 21 iunie 2019 și 21 iulie, ziua în care ați reușit să plecați cu Sorina din România?
– Dacă va referiți la autoritatea procurorului general interimar de atunci, Bogdan Licu, cred că și-a luat informațiile de la televiziunile de care ziceam mai devreme. „Competența” dumnealui mi-a adus aminte de motivele pentru care am ales să plec din țară . O altă autoritate, SIIJ – „Secția Specială” -, care a decis să rețină pașaportul Sorinei pentru câteva săptămâni… Nu cred că se poate comenta ceva logic despre asta.
– Ce s-a întâmplat, de fapt, pe 19-21 iulie, zilele decisive pentru scoaterea Sorinei din România?
– În acele zile am obținut înapoi de la SIIJ pașaportul Sorinei, am fost la Ambasada SUA pentru viză și am plecat acasă. Eram după exact două luni halucinante, în care am văzut o disfuncționalitate a multor instituții și o mentalitate pe care speram că România a depășit-o de mult. Sorina nu înțelegea de ce Gabi și ceilalți doi copii erau deja acasă, iar noi încă mai stăm prin România și nu mergem și noi acasă.
„Este foarte posibil să venim anul viitor. Nu luăm în calcul o vizită la Baia de Aramă”
– Ce procese sau anchete mai sunt deschise în acest caz?
– Mai există un proces intentat de familia fostei asistente maternale.
– Când plănuiți să faceți prima călătorie cu Sorina în România? Luați în calcul și o întâlnire cu familia Șărămăt?
– Anul acesta avem alte planuri decât România. În plus, sunt multe restricții de călătorie din cauza pandemiei. Este foarte posibil să venim anul viitor, avem mulți prieteni și rude pe care ne este foarte drag să-i vizităm. La momentul ăsta nu luăm în calcul o vizită la Baia de Aramă.
– Ce nu s-a spus esențial în acest caz și ar merita să fie spus?
– Am întâlnit foarte mulți oameni extraordinari în cele două luni elucubrante petrecute în România pentru soluționarea a ceea ce avea să devină „cazul Sorina”. Niciodată nu am avut ocazia să menționez cât de mult au însemnat pentru noi și cât a contat verticalitatea și profesionalismul lor.
VIDEO: Sorina la pian
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
„Cazul Sorina” s-a închis legal de 7 luni, de când fetița de 8 ani a plecat cu părinții săi adoptivi la New York, dar familia Șărămăt din Baia de Aramă (județul Mehedinți) tot mai bagă bățul prin gard. Avocatul acesteia, Victor Dumitrică, apelează la teoria conspirației. Îl deranjează americanii, judecătorul Cristi Danileț și #Rezist. Omul pare scăpat de la balamuc.
Înfrânt pe toate fronturile, cercetat penal pentru manevrele ilegale de anul trecut, avocatul Dumitrică se smiorcăie pe Facebook. El recurge la teorii conspiraționiste, cu care speră să-i păcălească pe proști.
Dumitrică insinuează că „soarta Sorinei” ar fi fost decisă la nivel de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pe vremea Guvernului Cioloș, cu trei ani înaintea evenimentelor de la Baia de Aramă!
Avocatul familiei Șărămăt insistă, în subtext, și asupra acuzațiilor că soții Săcărin din New York au adoptat-o pe Sorina pentru este „specială” și vor să-i ia organele. Halucinații de om rătăcit.
Victor Dumitrică (11 februarie)
„Dacă tot trecu vremea, hai să vă spun: soarta Sorinei a fost pecetluită încă din anul 2016. Era pe vremea Guvernului Cioloș, când ministrul sănătății era Vlad Voiculescu.
S-a decis «la nivel înalt»… La nivel de O.M.S. și altele…
Inițial, trebuia identificată o familie de medici/doctori din Germania care să o adopte pe Sorina. Pentru că era un copil «special». Cât de specială este – știu foarte puțini…
În final i-au identificat pe ăștia din America. Locul lor de muncă nu este unul întâmplător, oricât ar vrea ei să credeți.
Ăștia ca mine, mai «naivi», care au crezut în dreptate și adevăr, au acum dosare penale făcute din nimic…”
„Cozi de topor! Trădători de țară și de neam!”
Într-o postare anterioară, pe 23 ianuarie, Victor Dumitrică își exprima lehamitea față de formatorii de opinie care „se activaseră” pentru „a discredita” familia maternală (Șărămăt). Din creierul lui curg blesteme la adresa celor ce cred că locul Sorinei este lână singurii ei părinți: cei adoptivi (cei naturali au abandonat-o, asistenta maternală a refuzat s-o adopte timp de 7 ani).
Victor Dumitrică (23 ianuarie)
„Mă uit la voi cum loviți în asistentul maternal și în familia acestuia… Trădători de țară și de neam! Cozi de topor! Slugi la împărăție! Îmi e silă de voi! Și punct! În fața Adevărului să vă explicați voi, nu eu, nu noi, nu Mariana Șărămăt, căreia Sorina îi spunea «Mami»!
V-ați activat toți acum, pentru că s-au luat dosarele de la Tribunalul Mehedinți! Păi cum credeați voi că se anulează adopția, fără atașarea dosarelor?!
Până și «Fuego al justiției române (a se vedea americane)» își dă cu părerea… De când un magistrat român își poate exprima public opinia cu privire la o cauză pendinte?! Băi, flocosule, de unde ai luat tu dezlegare, băi, schimonositule?! Aberație a sistemului juridic! Icoană a ocultismului și a unui sistem eșuat! Avort juridic ce ești!
Later edit:
Ați crescut-o voi, mă, oportuniștilor?!
Voi i-ați dat cei 7 ani de acasă?!
Vouă vă zice, mă, «mami» și «tati»?!
Ce drept aveți voi, mă, bârfitorilor?!
Când a vrut copila asta să plece din sânul familiei asistenților maternali și nu au lasat-o ei?! Când a făcut pe ea de teamă că o ia DGASPC-ul?! Când ați târât-o și trântit-o pe caldarâm?!
Ce nemernic deschide gura împotriva unor imagini video autentice care atestă iubirea copilei față de familia care a crescut-o?! Și siguranța pe care o vedea în Mariana Șărămăt?! Ăla pe care îl scuipă Becali live în studiourile de televiziune la ore de maximă audiență?! Voi, ăștia cu hashtag-ul?!
Ce hram purtați?! V-aș stârpi pe toți, dar nu meritați, șerpilor, lingăilor, oportuniștilor…”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La patru luni și jumătate de când a părăsit România, Sorina Săcărin (8 ani) este mult diferită de fetița speriată de la Baia de Aramă, unde era ținută într-o captivitate primitivă de familia asistentei maternale Mariana Șărămăt.
Copila e mult mai puternică, mai stăpână pe ea, pentru că părinții ei adoptivi – Ramona și Gabriel Săcărin – o cresc și o educă în acest spirit. Personalitatea fetiței se conturează tot mai clar, iar stilul american o ajută să se maturizeze, să devină tot mai responsabilă.
La conturarea personalității Sorinei contribuie numeroasele cursuri – gimastică, înot, pian, desen etc. – la care au înscris-o părinții ei. Toate costă bani, pentru că așa e clădită America, dar soții Săcărin nu se zgârcesc când e vorba de educația copiilor lor (Sorina, Ava și Adam).
O imagine recentă ne-o arată pe Sorina energizată, optimistă, plină de viață.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La patru luni de când a părăsit România și a ajuns la New York, având în sfârșit părinți (soții Ramona și Gabriel Săcărin), Sorina a susținut primul ei mic recital la pian. Este rezultatul orelor în care fetița de 8 ani a fost instruită la acest instrument.
De când s-a integrat în familia Săcărin, alături de cei doi copii naturali ai acesteia – Ava (11 ani) și Adam (5 ani) -, Sorina a fost înscrisă de părinții săi adoptivi la mai multe activități. A învățat limba engleză, a învățat să cânte la pian, merge la gimnastică și la înot. Și, evident, e școlăriță.
Progresele la pian au dus la primul ei mic concert, în care a cântat fără asistența profesoarei.
Activitățile în care e angrenată Sorina Săcărin au ajutat-o să prindă curaj într-o lume totuși nouă pentru ea, să devină extrem de optimistă și să depășească traumele ultimelor luni la Baia de Aramă (aprilie – iunie). Au fost lunile în care a fost supusă unui stres extrem de familia asistentei maternale Mariana Șărămăt, care-o speria că părinții ei adoptivi vor s-o ducă în America pentru a-i lua sângele și organele.
Stresul a fost accentuat de refuzul soților Mariana și Vasile Șărămăt, susținuți de fiica lor Adelina, de a o preda pe Sorina părinților ei adoptivi (singurii ei părinți, întrucât cei naturali o abandonaseră la casa de copii, iar soții Șărămăt au refuzat s-o adopte timp de 6 ani, cât au avut-o în asistență maternală). Au fost șase încercări eșuate, cărora doar o procuroare curajoasă (Maria Pițurcă din Craiova) le-a pus capăt.
Intervenția procuroarei Pițurcă a fost blamată la nivel național, ca urmare a unei propagande teribile, care a speculat emoțional cele câteva zeci de secunde în care magistratul a luat copilul pe sus și l-a dus la mașina în care se aflau părinții lui adoptivi. Acel minut delicat a rezolvat însă o problemă care se acutiza, devenea tot mai complicată. Inclusiv spaimele fetiței, alimentate de niște iresponsabili, atinseseră cote insuportabile.
Acum, toate acestea sunt istorie. Grație abilității soților Săcărin, Sorina a depășit momentele critice. Ea se dezvoltă la New York așa cum n-ar fi avut șansa s-o facă la Baia de Aramă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vă era dor de Sorina, fetița de 8 ani adoptată de familia Săcărin din New York după ce a fost sechestrată pur și simplu de familia asistentei maternale Mariana Șărămăt din Baia de Aramă? De peste Ocean vin vești bune.
Sorina s-a integrat foarte bine în noul ei mediu, fiind o școlăriță simpatică, ambițioasă, apreciată de colegi și de profesori. Deși au trecut doar patru luni de la plecarea în America, Sorina Săcărin vorbește destul de bine limba engleză.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu, de la Ziare.com, a publicat un filmuleț primit de la soții Gabriel și Ramona Săcărin, părinții adoptivi ai Sorinei. Imaginile ne arată o fetiță tonică, refăcută fizic, optimistă, care transmite deja mesaje în engleză. Ea spune că-i place America, vorbește despre ea și părinții adoptivi, cântă la pian, face gimnastică și spune o poezie.
Sorina a reușit să plece în SUA în ciuda unei adevărate mașinării politico-juridico-mediatice, care o condamna să rămână în România, fără părinți și fără perspective. Nu doar ea a fost abuzată în acele zile teribile din iunie-iulie 2019, ci și părinții ei adoptivi. Instanțele confirmă, rând pe rând, aceste abuzuri.
Fragmente din textul Ioanei Ene Dogioiu
„Povestea aceasta nu este doar despre un copil și șansa cât un câștig de un milion de euro la loterie pe care a primit-o prin adopția reușită de familia Săcărin. Povestea această este despre cu mult mai multe și mai mulți.”
„În primul rând, este o poveste despre manipulare și cât de ușor putem fi victimele ei. Ce a aruncat țara în aer? Faptul că un copil a fost scos cu forța dintr-o casă unde era ținut în mod ilegal. Condus abil în războiul contra justiției, scandalul a evoluat spre isterie, una în care nimeni nu a mai avut nici timp, nici disponibilitate pentru analiza faptelor.”
„Pentru vina de a încerca să-i ofere acestui copil orfan ceea ce vedeți în filmuleț că primește acum, adică o familie reală, dragoste, educație, cultivarea talentelor, familia Săcărin a fost hăituită în România în aplauzele unei mari părți dintre români, a fost pusă în situația aproape să fugă din țară, este hăituită și acum în SUA. Au fost reclamați de zeci de ori, conturile pe diferite rețele ale copiilor au fost sparte, viața unei adolescente, cu fanteziile specifice vârstei, a fost expusă public. Și sunt convinsă că bună parte dintre cei care sunt părtași la așa ceva nu realizează că sunt instrumente ale urii.”
„Este un caz care ar trebui să ne pună pe gânduri în privința permeabilității noastre la manipulare, la discernământul pe care îl avem iîn evaluarea unei situații, la întrebările pe care ni le punem înainte de a anatemiza.”
„Cred că ar fi un exercițiu util ca un vaccin. Sorina e salvată. Chiar dacă hărțuirea familiei sale va continua o vreme, revenirea ei în țară e imposibilă în primul rând pentru că însăși copila nu vrea.”
„Dar în povestea acestei mari manipulări a fost implicat activ și șeful procurorilor din România. Dl Bogdan Licu a transformat hăiturirea familiei Săcărin în chestiune oficială. Dl Licu a promovat în instanță trei acțiuni distincte pentru a opri plecarea din țară a Sorinei Săcărin. Toate trei au fost mostre de cel puțin lipsă de profesionalism. Nu numai că toate trei au fost respinse de instanțe, fond și apel, dar cu una dintre ele nici măcar nu a reușit să nimerească din prima instanța competentă.”
„Dl Licu ar trebui să explice, într-o zi, cum a tolerat ca săptămâni de zile un procuror din România, subordonat ierarhic domniei sale ca orice procuror, să dețină fără nicio justificare legală, fără nicio comunicare oficială și nicio motivare, pașaportul unui cetățean român, minor, aplicând astfel o măsură restrictivă complet nelegală procedural și pe fond.”
„Înțeleg că dl Licu scrie de zor la proiectul pentru înscrierea la viitorul concurs pentru funcția de procuror general. Mă îndoiesc că va include în el și capitolul Sorina Săcărin. Adică exact acel capitol care îl descalifică definitiv pentru funcția din care a comis acest uriaș abuz. Din incompetență, din interes sau din superficialitate, nici măcar nu mai contează.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Impostorul Alexandru Cumpănașu își continuă delirul electoral, fabulând pe seama unor subiecte sensibile. Miercuri seară a ventilat și „cazul Sorina”, fetița de 8 ani din Baia de Aramă (Mehedinți) adoptată de familia Săcărin din New York.
În monologul său nocturn de pe Facebook, al cărui obiectiv este atingerea pragului de 3% la prezidențiale pentru a „umfla” de la stat aproape 10 milioane de euro, Cumpănașu a răspândit minciuna îngrozitoare că Sorina a fost dusă în America pentru a-i fi luate organele. Această teorie a fost lansată pentru prima dată de asistenta maternală Mariana Șărămăt din Baia de Aramă, în 2018, în încercarea de a zădărnici adopția.
Iresponsabil ca de obicei, Cumpănașu a vânturat de două ori minciuna parșivă, în două fraze ticăloase. Indvidul n-a făcut o minimă documentare înainte de a ridica semne de întrebare în privința părinților adoptivi. Publicul său poate rămâne măcar cu un dubiu, dacă nu chiar cu certitudinea că soții Săcărin sunt niște monștri, iar Sorina e condamnată să rămână fără un rinichi.
Escrocul Cumpănașu o judecă sumar și pe Maria Pițurcă, procuroarea din Craiova care, prin hotărârea ei, a rezolvat în câteva minute o situație delicată, care era tărăgănată de instituțiile statului de peste o lună. Până la intervenția procuroarei Pițurcă, Sorina era copilul adoptat de soții Săcărin, dar continua să fie ținută captivă de familia Șărămăt.
Halucinațiile lui Cumpănașu
„În ceea ce o privește pe Sorina și procuroarea Pițurcă, care a târât-o pe jos, am luat atitudine imediat. Am depus plângere penală astăzi pe numele procuroarei Pițurcă, una dintre favoritele DNA-ului.”
„Copilul acesta nu are nicio vină că s-a născut într-o țară în care nu are dreptul să aleagă unde să trăiască și cu cine străiască. Nu-i dictezi tu, stat, unde să se ducă.”
„Pentru acest lucru, în acest moment, eu voi depune… am depus deja plângere penală, am anunțat și pe Facebook, o să pun plângerea penală pe Facebook, ca să nu existe dubii cu privire la motivele acestei plângeri penale. Și sper ca Secția Specială, SIIJ-ul, să-și facă datoria și s-o ancheteze pe această procuroare Pițurcă. De ce? Pentru că, din punctual meu de vedere, a încălcat orice atribuție a unui procuror.”
„Vă dați seama cât tupeu, câți bani, câtă corupție e aici? Există și această informație, pe care o vehiculați și dvs., că i-a fost scos un rinichi pentru că ar fi fost compatibilă cu tatăl adoptiv. Dvs. vă dați seama că eu voi afla aceste lucruri cu certitudine în urma plângerii penale pe care o voi depune? Și că dacă se va întâmpla asta, întregul sistem de justiție va fi desființat? Oamenii ăștia nu vor mai exista! Adică o procuroare a târât un copil pe jos ca să fie dat mai departe pentru a i se extrage un rinichi?! Eu, unul, sper că nu. Încă sper că nu.”
„Traficul de organe, dacă este real, îl vom constata în momentul în care acest copil va putea fi consultat de un medic din România. Înțeleg că se refuză cu obstinație acest lucru.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Familia Săcărin din New York a primit certificatul de cetățenie al Sorinei (8 ani), fiica adoptată cu multe peripeții din Baia de Aramă, județul Mehedinți.
Certificatul a fost eliberat pe 5 septembrie 2019. El atestă că Sorina Săcărin, născută pe 25 aprilie 2011 în România, este cetățean american începând cu data de 21 iulie 2019.
Cetățenia a fost obținută duminică, 21 iulie, chiar la oficiul special din aeroport, la câteva minute după ce Sorina a aterizat pe pământ american.
Plecarea din România a fost cu multe emoții și peripeții, devenind incertă când Poliția de frontieră de la Aeroportul Otopeni a lungit formalitățile până la decolarea avionului spre New York, via Istanbul. În cele din urmă, soții Gabriel și Ramona Săcărin au hotărât să cumpere alte bilete la prima cursă care pleca spre Occident. Așa au ajuns la Frankfurt și de acolo la New York, cu o cheltuială suplimentară de 7.400 de dolari.
La aproape două luni de la sosirea în America, Sorina are un program complex, care include școală, cursuri (pian, gimnastică, înot), învățarea limbii engleze, plus relaxare și distracții.
Modul înfiorător în care a fost tratat „cazul Sorina” de unele televiziuni din România, mai ales Antena 3, RTV și B1 TV, este confirmat și de unele decizii ale CNA. Iresponsabilii care vorbeau de trafic de organe au scăpat însă ușor. Instituție profund politizată, CNA a dat amenzi blânde, chiar dacă legea a fost încălcată într-un mod barbar.
În ședința de vineri a CNA, cinci posturi TV au fost sancționate pentru modul în care au tratat „cazul Sorina”: Antena 3, România TV, B1 TV, Realitatea TV și Kanal D. Toate au primit aceeași amendă, 5.000 de lei, informează Pagina de media.
Dorina Rusu, membru CNA din partea PNL, a propus – fără succes – sancțiuni diferențiate pentru Antena 3 (40.000 de lei) și pentru Romania TV (15.000 de lei). „Sunt pagini și pagini de monitorizări cu extrem de multe acuzații. E un haos. Sunt atât de multe lucruri despre care se vorbește și atât de multe lucruri neprobate și atâtea afirmații fără acoperire! De câte ori se vorbește despre grup infracțional organizat, despre concurs de infracțiuni, despre trafic de organe, vânzări de copii…”, a spus Dorina Rusu.
Este a doua oară când CNA sancționează derapaje în „cazul Sorina”. Pe 13 august, CNA a amendat Romania TV cu 15.000 de lei, B1 TV cu 10.000 de lei, Realitatea TV cu somație publică.
Vă mulțumim că susțineți ZIARISTII.COM, printr-o donație AICI!