FOTO. De Ziua Americii, Sorina zâmbește lângă steagul cu 50 de stele. Plus: tiroliana din Adventure Park

Written by

in

A fost primul „4 iulie” al Sorinei Săcărin pe pământ american, în calitate de cetățean american! La 9 ani, fetița extrasă din captivitatea în care o ținea familia Șărămăt, la Baia de Aramă, are aproape un an de când a părăsit România.

Pe 21 iunie 2019, Sorina Săcărin era extrasă din casa familei Șărămăt din Baia de Aramă (județul Mehedinți), unde era ținută captivă de două luni (din 23 aprilie, când fetița de 8 ani fusese adoptată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de familia Săcărin din New York).

Pe 21 iulie 2019, în zorii unei zile de duminică, Sorina Săcărin părăsea România, împreună cu părinții săi, după o aventură teribilă în Aeroportul Otopeni. Escala de la Frankfurt (Germania) a fost ultimul popas pe pământ european al copilei care, 8 ore mai târziu, primea cetățenia americană în aeroportul din New York, la scurtă vreme după aterizare.

Așadar, ziua de 4 iulie 2019 a găsit-o pe Sorina în România, la rudele soților Ramona și Gabriel Săcărin, care se străduiau s-o integreze în familie, să treacă peste traumele ultimelor săptămâni. În acele momente, soții Săcărin alergau de la o instituție la alta, de la o judecătorie la alta, încercând s-o scoată pe Sorina din țară. Era vremea când pașaportul copilei era sechestrat de o procuroare ticăloasă (Mihaela Iorga Moraru) de la sinistra „Secție Specială” a Adinei Florea (SIIJ), procurorul general interimar (Bogdan Licu) încerca să zădărnicească o adopție definitivă, iar televiziunile mafiote îi linșau pe soții Săcărin și le atribuiau, în mod abject, cele mai oribile intenții.

4 iulie 2020 este altceva. Ținută de părinții săi adoptivi – singurii ei părinți! – departe de traumele acestor vremuri pandemice, Sorina zâmbește larg lângă steagul Americii, în care ar vrea parcă să se învelească.

De Ziua Statelor Unite, familia Săcărin a făcut o „ieșire” la Adventure Park, în trepidantul New York. A fost prezentă toată „trupa”: Adam, Sorina și Ava (copiii), Ramona și Gabriel (părinții).

Două surori, Ava și Sorina, alături de tatăl lor, Gabriel, se pregătesc să se dea cu tiroliana în Adventure Park din New York. Mezinul Adam n-a intrat în poză, iar mama copiiilor, Ramona, a făcut fotografia

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Au încercat să blocheze plecarea Sorinei la 5 dimineața, în aeroport! Soții Săcărin au fost hăituiți până la frontieră. Din cauza șicanelor, copila a pierdut primul avion din viața ei

* Smiorcăieli penibile la Propaganda TV, după plecarea Sorinei în America. Noi scenarii demente ale familiei Șărămăt

* Sorina a plecat în America la exact o lună de când a fost luată de la familia Șărămăt. Marii învingători, marii învinși

* DOCUMENT. În plângerea la DIICOT, asistenta maternală a Sorinei îi acuza pe soții Săcărin că sunt traficanți de minori și de organe!

* „Sorina are un sânge pur, o vor pentru sacrificare”. Monstruozități generate de propaganda Antena 3 – RTV – Sorina Matei

* Interesul superior al copilului. Arestați doctorița care face injecții! Plânge copilul, nu vrea să fie înțepat

* Sorina, victima unor escroci emoționali. Au speriat-o cu bau-baul părinților de adopție, deși erau plătiți s-o integreze în familia acestora

* Antena 3 încearcă să preseze justiția în „cazul Sorina”. Minciuni sfruntate, diversiuni ordinare în emisiunea lui Gâdea

* Efectul propagandei infernale: părinții adoptivi ai Sorinei au fost atacați în trafic, la Severin, fiind în pericol de linșaj

* VIDEO. Procuroarea din „cazul Sorina”, denunțată de vuvuzeaua penalilor: „E din gașca #Rezist!”

* VIDEO. Au încercat s-o declare pe Sorina „persoană cu handicap”, „ca să sperie adoptatorii și să ia mai mulți bani de la stat”!

* Asistenta maternală a făcut-o pe Sorina „țigancă” și „nebună”, de față cu fetița și cu cei de la Direcția Copilului!

* Manevre ticăloase ale soților Șărămăt, pentru a o ține captivă pe Sorina: alba-neagra cu cererile de adopție

* VIDEO. Gâdea, umilit în direct de părinții adoptivi ai Sorinei. Diversiunile i-au fost demontate cu argumente zdrobitoare