Marcel Ciolacu, președintele PSD, a recunoscut marți că partidul său are negocieri cu PNL pentru candidaturi comune la alegerile din 2024. Această refacere formală a alianței USL din perioada 2011-2014 se face cu aprobarea și susținerea directă a președintelui Klaus Iohannis, cel care, în 2009, pe când era primarul Sibiului, a fost propunerea pentru funcția de premier a PSD, PNL și a lui Dan Voiculescu.
Marcel Ciolacu a declarat, conform Agerpres: „Normal că există discuţii, facem politică! Eu cred că atât PSD, cât şi PNL au adus o stabilitate în România. N-aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare. Era plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută, da? Ăsta este adevărul, nu vreau să-i deranjez sau să-i supăr pe colegii mei. (…) Lucrurile funcţionează, dar trebuie să spunem câteodată şi adevărul”. Întrebat dacă ar aproba un candidat comun PSD-PNL și la alegerile prezidențiale, Ciolacu a confirmat: „Eu aș merge și la Comisia Europeană să avem candidat comun”.
Devine astfel tot mai clar planul despre care Ziaristii.com a scris deja de mai multe ori în ultimul an. PSD, PNL, serviciile secrete și oligarhii umflă AUR, pentru a convinge românii că există un pericol iminent ca țara să intre pe mâinile extremiștilor. Alternativa la această amenințare sprijinită discret, din umbră, chiar de sistemul aflat la putere acum în România este furnizată, bineînțeles, tot de sistem: alianța PSD-PNL. Un candidat comun al celor două partide e așteptat și la prezidențiale, unde calculele sunt ca acesta să intre în turul II alături de un contracandidat de la AUR.
Calculul sistemului este că românii, strânși cu ușa, vor vota pe oricine, doar să nu iasă un extremist. Mai multe persoane l-au indicat pe Marcel Ciolacu drept principal pretendent la postul de candidat al sistemului. Într-un interviu recent, activistul Valeriu Nicolae sublinia că Marcel Ciolacu este dezirabil și pentru oligarhul Dan Voiculescu, deoarece e un personaj foarte slab și șantajabil. Acum câteva luni, și profesorul Valentin Naumescu, fost secretar de stat la Ministerul de Externe și important expert pe relații internaționale, avertiza că Marcel Ciolacu, un oportunist pur-sânge, are mari ambiții politice și se visează ori președinte, ori premier de cursă lungă, până în 2028.
O altă variantă a sistemului ar fi Mircea Geoană, fiul unui fost general de Securitate care se număra printre favoriții lui Ceaușescu. Geoană e acum secretar general adjunct al NATO.
Principala teamă a tuturor celor din sistem este ca, pe ultima sută de metri, să nu apară un candidat neașteptat, precum Laura Codruța Kovesi, care potrivit tuturor sondajelor independente, ar câștiga în fața oricui.