Claudia Postelnicescu, avocată cu studii temeinice de drept și relații internaționale în România, Marea Britanie și Germania, a postat pe Facebook un mesaj de mulțumire pentru jurnaliștii care au abordat onest sensibilul „caz Sorina”. Dintre cei menționați nu lipsesc ziaristii.com.
Mesajul Claudiei Postelnicescu
„Vreau să mulțumesc jurnaliștilor care au făcut efortul să înțeleagă speța, să informeze corect, să adune informații și, mai ales, să judece și cu inima, dovedind empatie și umanitate, fără de care nu se poate să înțelegem nimic în profunzime, alternativa fiind rigiditatea și tăierea unor vieți cu rigla.
Felicitări Andreea Pora, Ziariştii, Ioana Ene Dogioiu, Denise Rifai, Andrei Cornea și câțiva alții. Ați fost puțini, dar minunați”.
Studii în patru țări
Claudia Postelnicescu are 45 de ani și este avocată. A studiat dreptul și relații internaționale în România, Marea Britanie și Germania. În 2001, în timp ce lucra pentru Ministerul Finanțelor ca jurist pe reglementări internaționale, a fost admisă la o bursă în Italia, unde a studiat drept internațional. În prezent lucrează la proiecte internaționale despre migrație, copii instituționalizați sau trafic de ființe umane.
Claudia Postelnicescu este unul dintre avocații familiei Săcărin – părinții adoptivi ai Sorinei – în durele bătălii juridice pe care le poartă cu autorități ale statului român – mai ales cu procurorul general interimar, Bogdan Licu, și cu Secția Specială de intimidare a magistraților, „SS-Gestapo”.
Claudia Postelnicescu publică frecvent pe platformele contributors.ro și adevarul.ro. Recent a publicat, pe cele două site-uri, un text care lămurește multe lucruri legate de „cazul Sorina”, inclusiv jihadul mediatic-propagandistic condus de Antena 3, care a răsturnat practic realitatea în această speță atât de sensibilă.
Un text zguduitor / Cazul Sorina. Asaltul procurorilor. Copiii neiubiți și corupția sistemului
de Claudia Postelnicescu
„Sunt foarte multe aspecte de atins, în recent încheiatul caz Sorina Săcărin, dar am să ating doar câteva, parțial din perspectiva avocatului implicat în acest dosar și care a avut acces la informații și înscrisuri, parțial din perspectiva omului politic care vrea să pună pe agenda publică schimbarea din temelii a unui sistem putred și corupt până în măduva oaselor, în care cei sacrificați, pentru câțiva arginți, la propriu, sunt copiii neiubiți, abandonați în sistemul instituționalizării sau al plasamentelor în asistență maternală.
Legat de cazul Sorina, aș avea de ridicat câteva întrebări, poate îmi răspunde cineva sau măcar pun pe gânduri pe câțiva.
1. Cum ajung înscrisuri originale, înainte de a ajunge în dosar uneori, direct la o anumită parte a presei, și doar dintr-o anumită parte a narativelor implicate în litigiu, de exemplu doar dinspre partea procurorului general, procuroarei care investighează dosarul de abuz în serviciu la SIIJ și doar aspecte care sprijină narativul unei părți direct interesate? Pentru cei care nu știu, accesul în dosarele instanțelor îl au doar judecătorii din complet, părțile și avocații lor. Atât.
2. Cum e posibil ca ditamai Procurorul General al României să preia, integral, narativul, suspiciunile și apărările uneia dintre părțile implicate într-un dosar? Întreb în condițiile în care rolul autorităților publice din România ar fi să se asigure că sunt respectate și executate hotărârile definitive ale instanțelor, iar România a mai fost condamnată la CEDO pentru lipsa totală de respect pentru domnia legii. În mod normal, într-un stat de drept, hotărârile definitive ale instanțelor de judecată au forță executorie și executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp (de ex., aprilie, mai, iunie, și iată, am ajuns în iulie prin diferite instanțe din țară). CEDO a arătat că executarea unei hotărâri definitive, indiferent cărei instanțe aparține, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din ”proces”, în sensul art. 6 al Convenției, al accesului la justiției (Hornsby contra Greciei, martie 1997), pentru că „dreptul la un proces ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judiciară definitivă și obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părți” (Immobiliare Saffi contra Italia, 22774/93, CEDO 1999). Așadar, în cazul nostru, Procurorul General, iar înainte de el, autoritățile locale, DGSPAC Mehedinți, au fost incapabile să asigure ordinea internă a statului și, printr-o diabolică răsturnare, să inițieze el însuși, Procurorul General, o serie de acțiuni în instanță, invocând motive de ordine publică și siguranță națională, restricționând, fără a avea o hotărâre judecătorească în acest sens, dreptul fundamental la liberă circulație și vătămând în mod grav dreptul de a își exercita viața de familie pentru minora Sorina Săcărin și părinții săi.
3. Cum este posibil, din punct de vedere legal și moral, ca o hotărâre definitivă care stabilește părinți legali ai unui minor să fie pusă în discuția străzii, a Antenei 3 și altor mijloace media diversioniste, pentru că unora li se pare că ei, fără o pregătire juridică, fără acces la detaliile cazului, fără să ia în vreun fel contact cu minora pentru a verifica dacă, într-adevăr, aceasta își detestă familia legală sau nu, iar membri ai familiei extinse să fie hărțuiți online și offline, viața privată să fie expusă în media, inclusiv locuința, veniturile, rudele, afacerile, astfel încât toți trolii imbecilizați de minciuna patologică a diversioniștilor de meserie să recurgă țintit la cyber bullying, pentru că adresele respective au fost date în presă, deși avem GDPR, Cod civil și Convenție Europeană care ar trebui să ne protejeze? Sunt măcar conștienți cei care au procedat astfel că au încălcat legea?
4. Cum este posibil – și de ce se întâmplă acest lucru – ca organizații-fantomă ale unor neo-naziști, fundația domnului Dan Voiculescu și alți lunatici să facă cereri de intervenție într-un astfel de dosar sensibil, pentru a avea – și ei! – acces la informații confidențiale? În ce țară trăim, dacă unii își imaginează că judecătorii sunt niște marionete proaste care pot fi intimidate de bullying în stradă, la televizor și de tot felul de cereri năucitoare, dosare deschise de Secția Specială și informații date ”pe surse” cu o seară înainte de termenul înfățișării? Cum apar, de altfel, și protestatarii ”ad-hoc”, aduși de Antena 3, probabil, după ce cu o zi înainte s-a respins cererea de strămutare a procesului exact pe argumentul că scopul este presiunea asupra judecătorilor cu proteste confecționate de manipulatori, oriunde e nevoie, în orice oraș? Cât de departe se poate merge pentru manipularea opiniei publice și discreditarea judecătorilor și a actului de justiție, cu teorii ale conspirației nedovedite?
Concluzia preliminară, în acest caz, ar fi aceea că s-a încercat un asalt al procurorilor asupra justiției, s-a încercat intimidarea judecătorilor din dosare prin insistența cu care s-au declanșat în același timp și la aceleași termene mai multe acțiuni la instanțe diferite din țară, cu complicitatea dintre avocatul uneia dintre părți, procurorul general și anumiți jurnaliști. Miza nu a fost câtuși de puțin salvarea Sorinei Săcărin de propriii ei părinți. Sorina Săcărin, din fericire pentru ea, chiar are niște părinți fantastici, care au integrat-o deja în familie alături de frații, verii și bunicii ei și care, în momentul de față, se bucură din plin de viață și abia așteaptă să plece în SUA. Nu, miza a fost justificarea SIIJ și intimidarea judecătorilor. Miza a fost validarea Antenei 3 ca instrument de dominare a media, influență și propagandă anti-justiție. Miza a fost găsirea unui țap ispășitor – procuroarea Maria Pițurcă – care să fie făcut model de investigație a abuzurilor și corupției din ”sistem”, pentru a justifica activitatea SIIJ – o sinecură periculoasă, care are nevoie de noi eroi și noi icoane ale luptei anti-corupție, după dispariția Laurei Codruței Kovesi și a lui Augustin Lazăr. Noii eroi anticorupție, în caz că nu v-ați prins: Bogdan Licu și Mihaela Iorga-Moraru, în luptă cu traficanții de copii, de organe, falsificatori de acte false, răpiri internaționale de copii, ce o fi, ce s-o găsi. Ghinion, nu s-a găsit mare lucru. Maria Pițurcă nu a fost suspendată din magistratură pentru că și-a făcut meseria, așa abrupt și fără tact cum a făcut-o, e o femeie care a înțeles o imensă ilegalitate și nedreptate: ținerea cu forța a unui copil abandonat pentru beneficii salariale și abuzul emoțional premeditat asupra ei.
Acum suntem în punctul în care discuția trebuie dusă mai departe: eliminarea Răului și a putregaiului din sistem, a tuturor trepădușilor care dau atestate de asistență maternală unor dubioși, a tuturor celor care țin, prin tertipuri birocratice, copiii nimănui prizioneri sistemului de căpușare a banilor publici. Conform standardelor interne și internaționale în materia adopției, interesul superior al copiilor abandonați este întotdeauna, fără excepție, adopția, adică asigurarea dreptului la o familie pe viață, nu doar până la 18 ani sau chiar mai devreme, când acești copii sunt aruncați în stradă sau trimiși în rețele de prostituție cu minori și li se pierde urma definitiv, sufletele nimănui la dispoziția unor suflete goale, brute dezumanizate animate doar de interesul propriu. Nu am nimic împotriva oricăror investigații de presă sau anchete penale care să expună acest putregai inuman din sistemul protecției copilului. Sunt absolut convinsă că e vorba de corupție, fraude și falsuri și distrugerea unor vieți cu cazuri care ne vor îngrozi, dacă vor fi scoase la iveală. Nu a fost însă corupție aici, din punct de vedere legal, logic și uman: o familie de români americani, care mai are deja doi copii, așa cum și familia asistentei maternale în cauză mai avea încă doi copii, a decis să adopte un copil al nimănui și să fie din România; și-a luat certificatul de adoptator de la autoritățile americane și a început procedura în România, spunând că va lua primul copil pe care sistemul (RNA) li-l va oferi. Acel copil, după 3 ani de proceduri diverse, a fost Sorina. Atât. Un copil norocos, pe care s-au gândit unii să-l ”salveze”. Întrebări redundante și stupide – de ce nu au luat alt copil? Pentru că nu au ales dintr-un catalog cu poze, acest dosar li s-a prezentat și au zis da, fără să facă fițe privind culoarea pielii, a ochilor sau orice. În acest moment apare grotescul: deodată Sorina este dorită și de cei care au avut-o 6 ani de zile și nu au dorit-o. Deodată o doresc și depun tot felul de cereri de acordare a unui certificat de adoptator, pe care nu le finalizează niciodată, ceea ce blochează și întârzie procedura de adopție a acestui copil pentru perioade lungi de timp, vorbim de ani. Câți copii sunt oare în aceeași situație, verifică cineva? Câte Sorine și Sorini sunt oare în sistem, copii greu adoptabili, neiubiți de nimeni și ținuți cu malevolență de sistem? Mii, zeci de mii. De ce nu ne ocupăm mai bine de proceduri, de exemplu eligibilitatea unui copil adoptabil să fie simultană, intern și internațional? De ce nu modificăm procedura de executare a unei hotărâri judecătorești definitive, în cazuri cu minori, ca să nu mai avem procurori disperați că nu au soluții de intervenție, la plângerile unor părinți disperați? Știți câți părinți își instrumentalizează propriii copii, în procesul de divorț, pentru a se răzbuna pe celălalt părinte? Știți câți copii sunt distruși iremediabil de părinți psihopați și narcisiști care vor doar să câștige, fără să le pese de faimosul interes superior al copilului, o vorbă goală pentru unii? Milioane, pe tot globul. Lipsa de educație juridică și psihologică în cauze cu minori, lipsa de proceduri și lipsa totală de minimă capacitate să înțelegi, din punct de vedere uman, cum e mai bine pentru copii, care sunt niște ființe atât de subtile, nuanțate și sensibile, sunt unele dintre dramele cele mai cumplite ale sistemelor judiciare actuale. Nu este doar o problemă locală. Copii neiubiți, copii traumatizați, copii instrumentalizați, copii abandonați, copii abuzați, copii distruși, copii zdrobiți de ego-ul narcisiac al părinților lor sau al sistemului psihopatic dezumanizat… adulții de mâine. Cum vor fi ei, aceasta e întrebarea.”
