Etichetă: românia

  • Vaccinarea, măsura (ne)credinţei noastre

    Cât ar accelera mărturisirea publică provaccinare a preoţilor eradicarea pandemiei şi salvarea de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, incendiind spirite deja inflamate. 

    Cunosc preoţi, monahi, ieromonahi, monahii care s-au vaccinat anti-Covid. Mi-au spus asta, ştiindu-mă seif în materie de păstrare a secretelor. Dacă-i întreabă altcineva decât persoane foarte apropiate, vor spune că nu s-au vaccinat, adoptând o atitudine neutră faţă de vaccinare şi existenţa virusului.

    Aceşti oameni înţeleg că atât se poate, altfel comunităţile de credincioşi pe care le păstoresc s-ar dezbina, iar sminteala de pe urmă ar fi mai mare decât cea dintâi. E ca un balon, pe care dacă-l umfli prea tare, crapă. Da, realitatea e dură, dar sfidarea sau cosmetizarea ei ne-ar compromite definitiv.

    Putem să-i condamnăm pe clericii care se vaccinează, dar tac? Nu ştiu. Sunt oameni pe care-i cunosc de o viaţă, buni, generoşi şi iubitori. De pus la rană, oricare ar fi ea. Sunt laşi? Din nou, nu ştiu. Încercaţi voi să trăiţi într-o comunitate care-şi devorează liderii pentru cea mai mică închipuită deviere de la normă.

    Proteste antivaccinare Covid 19, la Galaţi (sursa: Vice.com)

    Unii vor spune că preoţii au enoriaşii pe care-i merită, căci ei i-au format şi modelat după propria viziune. Nu e aşa, iar pentru asta e de ajuns să privim la comportamentul multor fraţi în credinţă, ce devin lup pentru om imediat ce slujba de duminică s-a sfârşit. Cuvintele preotului, îndemnurile la iubire, se evaporă, iar ignoranţa ia locul iluminării.

    Pe de o parte, aceşti clerici sunt curajoşi, îndeajuns de luminaţi la minte şi suflet, încât să împletească raţiunea cu credinţa în Dumnezeu, evitând să devină ei înşişi focar de boală, moarte pentru cei din jur. Pe de altă parte, li se poate reproşa că, prin tăcerea lor, contribuie, involuntar, la răspândirea Covid 19 şi, implicit, la moartea semenilor. Dar, de pe margine, e uşor să dăm verdicte.

    Cât e aşa sau nu, cât ar accelera mărturisirea publică a preoţilor procesul de vaccinare şi salvare de vieţi omeneşti, în cazul credincioşilor cu vederi înguste, nu vom şti vreodată. Există riscul ca, dimpotrivă, să încurce, să incendieze spirite deja inflamate.

    Protest împotriva vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului. (sursa: Mediafax)

    Desigur, nu putem generaliza. Nu ar fi corect. Avem mulţi preoţi şi arhierei, patriarhi chiar, care s-au vaccinat şi au spus asta public, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Un exemplu este Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care s-a vaccinat şi a îndemnat la vaccinare. Acesta a spus:

    „Nu este doar o chestiune de necesitate sau alegere, ci şi responsabilitate faţă de semeni.
    Pandemia ne-a schimbat viaţa socială, viaţa de zi cu zi, participarea la viaţa Bisericii. În tot acest timp suntem şocaţi de suferinţele oamenilor şi suntem impresionaţi de sacrificiul de sine al medicilor si asistentelor.”

    Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, se vaccinează împotriva Covd 19 (sursa: all4romania.eu)

    Ce ar face, ar spune Iisus Hristos, cel din Evanghelie, care se apleacă cu infinită iubire asupra bolnavilor şi le redă sănătatea? El, Dumnezeu, ar îndemna sau nu la vaccinare? Ba, mai mult, El Însuşi s-ar vaccina, ca să dea pildă celor ce-L urmează, ca Păstor de trupuri şi suflete?

    Tăcerea celor care se vaccinează, clerici, membri ai Bisericii Ortodoxe, e o felie din realitatea acestei pandemii, un fel de oglindă în care ne vedem fiecare aşa cum suntem, cu măsura duhovnicească personală la care am ajuns.

    Rămâne de văzut dacă, cu trecerea timpului şi conştientizării importanţei vitale a vaccinării, aceşti oameni vor găsi forţa şi curajul necesare pentru a ieşi în faţa păstoriţilor şi a îndemna la singura metodă prin care pandemia poate fi eradicată: Vaccinarea.

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist
  • Premierul Cîțu, anunț major: „De azi, România are capacitate de vaccinare de 115.000 de persoane pe zi. Vaccinați-vă! E singura cale să scăpăm de pandemie”

    Capacitatea de vaccinare a României a atins marți, 13 aprilie, cifra de 115.000 persoane pe zi, a anunțat premierul Florin Cîțu pe contul său de Facebook. Acest lucru ar face posibilă, măcar la nivel teoretic, atingerea țintei de 10 milioane de adulți vaccinați până la mijlocul lunii iulie.

    144 de noi cabinete de vaccinare cu Pfizer au fost deschise marți, mărind substanțial capacitatea sistemului. În afara persoanelor deja programate, pe listele de așteptare din toată țara sunt, în acest moment, 440.000 de oameni. Cei mai mulți așteaptă la Pfizer (415.000), restul fiind la Moderna (20.500) și AstraZeneca (5.500).

    În total, cu cele deschise marți, în România s-a ajuns la 800 de centre de vaccinare.

    În acest moment, a devenit o certitudine faptul că succesul campaniei de vaccinare duce la finalul pandemiei. Dovada o reprezintă situația din cele două țări care au ajuns deja aproape de imunizarea întregii populații adulte: Israel și Marea Britanie. Ambele state au reușit să vaccineze cu cel puțin o doză peste 70% din populația adultă. Numărul cazurilor de Covid s-a prăbușit, cel al deceselor – la fel, pentru că persoanele vaccinate care, totuși, se mai infectează fac, în proporție de aproape 99%, forme ușoare sau asimptomatice.

    Ca o consecință a ameliorării situației medicale, Israelul și Marea Britanie au redeschis activitățile și au ridicat, succesiv, restricțiile. S-au redeschis restaurantele și toate celelalte activități, Israelul se pregătește să renunțe și la obligativitatea de a purta mască, iar Marea Britanie readuce suporterii pe stadioane.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Discuțiile despre transformarea „Foișor”-ului în spital Covid durau de 3 săptămâni, dar managerul Stoica s-a opus cu înverșunare până în ultima secundă

    * Trei greșeli majore ale lui Vlad Voiculescu la evacuarea Spitalului Foișor

    * VIDEO. Cerva îmbrâncește un ambulanțier cu bolnav pe targă. Țipă isteric: „Fir-ați ai dracu’ cu Salvarea mamii voastre! Criminalii dreacu’ care sunteți!”

    * Doi deputați PSD la protestele CapVid: după agramatul Daniel Ghiță, a ieșit și coruptul Daniel Tudorache. Amândoi, din „clanul Firea-Pandele”

    * Jurnalistul Mălin Bot l-a executat pe infractorul Dan Andronic! Executorul a extras 3.000 de lei din contul EVZ, după un proces pierdut de mogulul Mafia Media

    * Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

    * Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

  • Liliana Ştefănesi şi lupta cu autismul – Ziariștii

    Liliana Ştefănesi trăieşte maternitatea ca perpetuă provocare şi luptă. Fiica sa a fost diagnosticată cu autism, într-o societate plină de prejudecăţi şi ignoranţă. În ţara unde statul nu face destul, Liliana a creat Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Acum, 50 de copii autişti din zona Rădăuţiului beneficiază de sprijin şi terapie.  

    În aprilie 2013, Liliana Ştefănesi înfiinţa, la Dorneşti, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul”. Era tânără mamă şi afla că fiica sa are autism. În scurt timp, Liliana avea să descopere că ajutorul statului român e precar, iar părinţi ca ea sunt singuri în demersul dificil al adaptării copiilor cu autism la o viaţă normală. Nu ştia mai nimic despre această afecţiune, însă ştia că acţiunea e singura cale. Aşa a luat naştere „Luptăm cu autismul” şi povestea copiilor autişti ce beneficiază azi de sprijin şi terapie în zona Rădăuţiului.

    Liliana Ştefănesi, alături de fiica sa, Denisa (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Liliana Ştefănesi nu refuză pe nimeni. Îi e greu, dar ştie şi greul familiilor cu copii autişti, iar asta o face să lupte pentru fiecare dintre ei. Astfel, deşi în Asociaţie sunt înscrişi zece copii ce primesc sprijin permanent, în realitate, numărul celor ce beneficiază de consiliere şi terapie e de cinci ori mai mare. Banii sunt puţini, iar nevoile tot mai mari.

    Autismul nu e boală, ci tulburare comportamentală. Nu e contagios. Un copil din 68 născuţi are autism, manifestând dificultăți în registrele cognitiv, comportamental şi motoriu. Diagnosticabil abia la vârsta de trei ani, autismul produce dificultăți în interacțiunea și comunicarea socială, printr-o restrângere a gamei de interese și activități pe care copilul le manifestă. Din păcate, copiii cu autism rămân ţinta prejudecăţilor, născute din ignoranţă şi indiferenţă.

    Asociaţia „Luptăm cu autismul” reprezintă interesele copiilor cu autism. Dincolo de ajutorul efectiv acordat, Asociaţia derulează campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la autism şi efectele sale, oferind doritorilor şansa voluntariatului. Banii necesari funcţionării asociaţiei provin exclusiv din donaţii şi sponsorizări.

    Copii cu autism, la activităţile organizate de Asociaţia „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    În parteneriat cu diverse instituţii, şcoli şi entităţi comerciale private, activităţile derulate de Asociaţia „Luptăm cu autismul”, în zona Rădăuţiului, sunt numeroase. În cei opt ani de funcţionare, copiii autişti au avut parte de şedinţe de logopedie, terapie individuală, terapie 3C, recuperare prin sport, muzică şi dans, lecţii de pian, echitaţie, şcoli de vară, tabere la mare, flashmob-uri şi campanii publice de informare cu privire la autism.

    Dintre toate acţiunile desfăşurate, terapia 3C (Conştientizare – Coordonare – Concentrare) este deosebit de importantă. Datorită sponsorizărilor, Asociaţia a reuşit formarea primului terapeut 3C din judeţul Suceava. Acum, terapeutul Edison Muha realizează recuperarea psihomotrică a copiilor cu autism, printr-un complex de exerciţii fizice, menite să aducă persoana cu TSA în starea de a dori şi putea efectua activităţi motrice independente.

    Copiii ce beneficiază de terapie 3C, alături de terapeutul Edison Muha, sportivul Andrei Chipreanov şi Liliana Ştefănesi. (sursa foto: Asociaţia „Luptăm cu autismul”)

    Liliana Ştefănesi îşi doreşte o schimbare fundamentală în bine pentru copiii cu autism din România, prin implicarea clară şi palpabilă a autorităţilor:

    „Ne dorim crearea, de către autorități, a serviciilor specializate, adaptate nevoilor copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autismului, ca incluziunea și participare lor în comunitate să fie reale și eficiente. Este necesară înființarea de centre de tip respiro, cu specialiști, unde copiii și tinerii cu dizabilități să poată beneficia de îngrijire. O educație de calitate este cheia unei incluziuni de succes și a integrării ulterioare pe piața muncii. Din păcate, acestor copii le este încălcat frecvent accesul la învățământ, cadrele didactice fiind demotivate să îi includă. Şcolile nu reușesc să ofere suportul și adaptarea necesare. Nu există programe antistigmatizare şi nici suficient personal de sprijin.”

    Liliana Ştefănesi, presedintele Asociaţiei „Luptăm cu autismul”. (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    La Rădăuţi, judeţul Suceava, Asociaţia „Luptăm cu autismul” este singura speranţă pentru copiii şi tinerii autişti. Din păcate, vremurile pandemice, de criză financiară, afectează activităţile şi veniturile sponsorilor ce ajutau Asociaţia. Puţinii bani existenţi sunt pe terminate, iar asta pune în pericol viaţa copiilor şi o muncă continuă de peste opt ani.

    E nevoie de ajutorul nostru. Al fiecăruia dintre noi. Puţin cu puţin se face mult. E „multul” acela care pentru unii înseamnă nimic, dar pentru copiii cu autism reprezintă totul. Autismul nu doare, dar indiferenţa noastră, da.

    Liliana Ştefănesi şi Asociaţia „Luptăm cu autismul” demonstrează că singura piedică în ajutorarea şi integrarea acestor copii este nepăsarea. O societate există numai în măsura în care cei mai vulnerabili sunt cei mai iubiţi. Copiii cu autism au nevoie de noi. Doar aşa suntem o naţiune, cu adevărat.

    Copiii cu autism din zona Rădăuţiului, într-o acţiune a Asociaţiei „Luptăm cu autismul” (sursa foto: Facebook/Liliana Ştefănesi)

    Pentru donațiiCont bancar:RO60BRDE340SV48039123400Asociaţia „Luptăm cu autismul”, DorneştiLiliana ŞtefănesiTel. 0740.431.497

    Paul Palencsar, teolog şi jurnalist
  • Raport FMI: economia României e așteptată să crească în 2021 cu 6%, cel mai mult dintre țările estice ale Europei. PIB-ul UE ar urma să urce cu 4,4%

    Economia României ar urma să crească în 2021 cu 6%, estimează un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) citat de HotNews.ro. Creșterea PIB-ului României a fost revizuită în sus față de acum câteva luni, luându-se în calcul semnele pozitive din economie. Țara noastră ar urma să aibă cea mai mare creștere dintre toate statele est-europene.

    FMI a mai estimat, în raportul “World Economic Outlook”, publicat marți, că România își va continua creșterea în anii următori. Pentru 2022 se previzionează o creștere a PIB-ului cu 4,8%. În 2026 se așteaptă o creștere în jurul a 3,5%.

    Experții FMI se așteaptă la o îmbunătățire masivă și rapidă a tuturor indicatorilor economici ai României. Inflația ar urma să fie 2,8% în 2021, iar în 2022 să coboare la 2,5%. Deficitul de cont curent (diferența dintre încasări și venituri), care a fost de 5,1% în 2020, se așteaptă să ajungă la 5% în 2021 și la 4,7% în 2022.

    Zona Euro a Uniunii Europene e previzionat să crească în 2021 cu 4,4% și în 2022 cu 3,8%.

    Dintre țările estice ale UE, Grecia se preconizează că va crește cu 3,8%, Slovacia cu 4,7%, Lituania – cu 3,2%, Slovenia – cu 3,7%, Cehia – cu 4,2%, Bulgaria – cu 4,4%, Croația – cu 4,7%, Ungaria – cu 4,3%, Polonia – cu 3,5%.

    Criza Covid a declanșat cea mai gravă scădere a economiei mondiale de după Al Doilea Război Mondial. În schimb, redresarea se anunță cea mai spectaculoasă de după 1976. În principal, această redresare este posibilă datorită masivelor măsuri de stimulare luate de principalele puteri economice ale lumii (SUA, UE, China, Japonia).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    * Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

  • VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

    România va ajunge, la sfârșitul lunii mai, la un număr între 5 și 6,3 milioane de persoane vaccinate, iar viața va reveni la normal începând cu 1 iunie, a anunțat luni, la prânz, premierul Florin Cîțu, într-o conferință de presă.

    Șeful Guvernului informează că a format deja un comitet interministerial, coordonat chiar de el, care să supravegheze “revenirea la normalitate”: “Vreau să avem o vacanță mai bună decât anul trecut”.

    Semnele sunt favorabile, spune Cîțu. Situația epidemiologică s-a stabilizat, ajungându-se la un platou. Campania de vaccinare înaintează și sunt așteptări mari.

    35-45% din populație vaccinată până la 1 iunie, apoi “putem vorbi de o redeschidere a economiei aproape în totalitate”

    În următoarele două luni (aprilie-mai), în țară vor intra aproape 8,3 milioane de doze de vaccinuri, anunță premierul: “La finalul lunii mai, în cel mai pesimist scenariu vom avea 5 milioane de persoane vaccinate, iar în cel mai optimist scenariu vom avea 6,3 milioane”. Asta ar însemna 35-45% din populația adultă (puțin peste 14 milioane din cei 19 milioane de locuitori).

    Pentru a accelera această campanie, Cîțu a făcut apel la toți politicienii și a spus că e nevoie de implicare bisericii, mai ales în mediul rural. “E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Toți românii trebuie să fie informați. Așa cum arată azi lucrurile, vom avea dozele la finalul lunii iulie pentru a vaccina 10 milioane de români (circa 71% din populație)“.

    Odată ce rezultatele campaniei de vaccinare se vor simți, iar numărul cazurilor de infectare, precum și al celor grave, va scădea simțitor (după modelul deja constatat în Israel și Marea Britanie), începând cu 1 iunie “putem să vorbim de o redeschidere a economiei aproape în totalitate. Am adus dozele mai repede față de ținta inițială, luna septembrie”.

    „Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate fără să păstrăm ce avem acum. Trebuie să ne vaccinăm“

    La mijlocul lunii iulie, România are ținta de a vaccina circa 100.000 de persoane pe zi, a spus Cîțu.

    În acest moment, în țară sunt vaccinați cu cel puțin o doză 2,1 milioane de români – 15% din populația adultă. Ritmul este de circa 50.000 de vaccinări pe zi.

    Premierul Cîțu spune că și situația epidemiologică s-a stabilizat: „Mă uit la evoluția zilnică a cazurilor, avem un platou care se menține de aproape o săptămână. Mult mai important, pe București avem o stabilizare, chiar scădere. Ilfov – avem un platou, Timiș – scade. Incidența cumulată a cazurilor la mia de locuitori, Bucureștiul scade ușor. Vă cer în continuare să aveți răbdare, măsurile dau rezultate, funcționează. Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate fără să păstrăm ce avem acum. Presiunea a fost și rămâne în spitale. Trebuie să ne vaccinăm, de aceea am dat termenul de 1 iunie pentru redeschiderea economiei, vom avea 5 milioane de persoane vaccinate“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Plan Guvern – Patronate: românii vaccinați vor putea merge la restaurante, spectacole și pe stadioane. Altfel, e nevoie de fiecare dată de test Covid negativ

    Patronatele din România și Guvernul, prin Ministerele Sănătății și Economiei, discută pentru elaborarea unui proiect prin care cei vaccinați să scape de restricții, anunță G4Media.ro, citându-l pe Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor.

    Proiectul ar fi susținut și de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care crede că așa se va reuși repornirea economiei și, simultan, stimularea vaccinării populației.

    Revenim la concerte, în teatre și cinematografe, dar și pe stadioane cu testul Covid negativ sau cu dovada că ne-am vaccinat

    Potrivit declarațiilor făcute de Mischie pentru G4Media.ro, autoritățile și patronatele se gândesc ca persoanele vaccinate și cele cu test Covid negativ să poată participa iar la evenimente, aplicându-se de fapt modelul regulilor la călătoria în alte țări.

    Cei cu test Covid negativ și cei care pot prezenta adeverință că au fost vaccinați vor putea reveni în tribune la competițiile sportive, în sălile de concerte și de cinema, precum și la teatru. De asemenea, vor putea merge din nou la restaurante fără a mai fi nevoie să stea doar un număr maxim de persoane la aceeași masă.

    „Se dorește un grup de lucru cu actorii privați și autorități, sub directa coordonare a premierului, cu miniștrii Sănătății și Economiei“

    Modelul nu este nici nou, nici unicat. Germania ia în calcul măsuri similare. Jens Spahn, ministrul Sănătății, a avansat aceeași idee, bazându-se pe studiile Institutului Robert Koch (RKI), care arată că persoanele vaccinate cu ambele doze nu ar mai avea de ce să intre în carantină.

    În Israel și Marea Britanie, lucrurile sunt chiar mai avansate și viața revine încet-încet la normal, cu ridicări progresive ale restricțiilor pe măsură ce numărul persoanelor vaccinate crește, iar cel al infectărilor și al deceselor scade.

    Daniel Mischie a declarat pentru Economedia, citat de G4Media.ro: “Se dorește un grup de lucru cu actorii privați și autorități, sub directa coordonare a premierului, cu miniștrii Sănătății și Economiei. La finalul acestei săptămâni, secretarul de stat Paul Ene, de la Ministerul Economiei, va coordona prima întâlnire a grupului de lucru. Ideea e foarte simplă și corectă. Noi venim cu propuneri prin care sectoarele închise complet sau restricționate – restaurante, hoteluri, nunți, evenimente, teatru, cinema, sport – să fie deschise în formula pași mici și siguri până la deschiderea totală. Primul factor luat luat în considerare e sănătatea, nu putem face rabat. De aceea la acest grup de lucru participă ministrul Sănătății“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

    * Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • România a trecut pragul a 2 milioane de persoane vaccinate. În afara celor deja programați deja, pe listele de așteptare sunt alți 750.000 de oameni

    România a trecut miercuri, 31 martie, de pragul a 2 milioane de persoane vaccinate anti-Covid, ceea ce înseamnă puțin peste 13% din totalul populației peste 18 ani (circa 15 milioane).

    Comparativ cu Israel, care a ajuns la peste 60% din populație, și Marea Britanie, care a trecut de 50%, suntem încă mult în urmă, dar ne situăm, în schimb, înaintea a numeroase alte țări din Europa (Franța și Germania sunt sub 12%).

    Conform datelor comunicate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV), miercuri România a ajuns la 2.015.985 persoane imunizate: 942.322 au primit prima doză, iar alte 1.072.985 le-au primit pe amândouă.

    Dintre acestea, 1.505.814 au fost vaccinate cu Pfizer, 359.680 cu AstraZeneca, 149.813 cu Moderna.

    Campania dă semne că accelerează, dar e încă departe de ținta propusă, 100.000 de oameni pe zi. Miercuri au fost vaccinate 58.261 de persoane. Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, spune că avem șanse să ajungem, până în septembrie, la ținta propusă, de 70% din populația adultă vaccinată (10.000.000 de oameni).

    În afara celor peste 2 milioane de persoane deja vaccinate și a celor care sunt programate, urmând a se vaccina în următoarele câteva săptămâni, în acest moment pe listele de așteptare sunt înscriși alți 749.707 români. Ei așteaptă să fie aduse doze și să se elibereze locuri pentru a fi, la rându-le, programați. 686.071 așteaptă la Pfizer, 49.882 la Moderna și 13.754 la AstraZeneca.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Instigatorii de la AUR: Protestele „societății civile independente” vor continua, pentru că România e „zdrobită sub povara măsurilor dictatoriale”

    Protestele vor continua pentru că România e “zdrobită” de “măsuri dictatoriale”, proclamă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), într-un mesaj posta marți pe contul de Facebook, după violențele organizate în mai multe orașe, în ultimele două nopți. Deși numărul manifestanților continuă să rămână nesemnificativ – câteva mii în toată țara –, AUR continuă să pretindă că vorbește în numele întregii țări.

    Simțind că e momentul să se urce pe valul nemulțumirii și al oboselii populației după un an de privațiuni, restricții și pericol sanitar, liderii partidului extremist aplaudat de Moscova încearcă să exploteze filonul conspiraționist. Vehement anti-occidentali, anti-NATO și anti-UE, ascunzând sub un aparent discurs naționalist temele Kremlinului, liderii AUR continuă să saboteze toate eforturile de a limita pandemia. Luptă împotriva vaccinării, a măsurilor de precauție, împotriva medicilor (considerați “criminali” de mulțimile scoase în stradă).

    În mod interesant, în ultimele două zile, deși au pretins că ar fi exclus-o pe senatoarea Șoșoacă din partid, liderii AUR au participat alături de aceasta la manifestațiile conspiraționiștilor.

    În ciuda supraexpunerii de care a beneficat pe Facebook, a pretențiilor de “mișcare de masă” și a manifestărilor violente din centrul marilor orașe, acțiunea AUR rămâne, totuși, una periferică. În București, numărul participanților n-a crescut semnificativ în ultimele 6-8 luni, în ciuda eforturilor și a investițiilor în propagandă. Dacă pe Facebook o postare a lui George Simion a făcut marți, în doar 3 ore, peste 9.000 de aprecieri și 1.700 de distribuiri, în schimb în stradă n-au ieșit, efectiv, decât circa 2.000 de persoane în București și alte câteva sute în fiecare din orașele unde AUR a organizat proteste.

    Zgomotul asurzitor de Facebook se disipează când intră în contract cu realitatea, ceea ce ridică un semn mare de întrebare asupra unora dintre conturile foarte active în ecosistemul conspiraționist creat în mediul virtual.

    Mesajul AUR, marți: „Protestele societății civile independente continuă și astăzi și vor continua atâta vreme cât actuala coaliție de guvernare nu va pleca urechea la glasul unei Românii zdrobite sub povara actualelor măsuri dictatoriale. Falimentați, rămași fără slujbe, încărcați cu dobânzile care se adună lună de lună , mințiți pe «canale oficiale», sechestrați în case, lipsiți de cele mai banale plăceri ale vieții, românii se ridică“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

    * VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

  • Creștere amenințătoare a datoriei guvernamentale: 47,8% din PIB, adică 503 miliarde de lei. Din aceasta, puțin peste jumătate este datoria externă

    Datoria guvernamentală a ajuns, în ianuarie 2021, la 47,8% din PIB-ul României, adică la 503,6 miliarde lei (puțin peste 100 de miliarde de euro), anunță Ministerul de Finanțe, citat de Agerpres. Numai într-o singură lună, din decembrie 2020 până în ianuarie 2021, datoria a crescut cu 0,5% din PIB.

    Criza economică declanșată de pandemia de Covid și cheltuielile rigide (anvelopa salarială pentru bugetari și pensiile) deosebit de mari ale statului fac foarte greu de evitat creșterea datoriei. Pentru că majoritatea veniturilor se duc pe salarii și pensii, România e nevoită să se împrumute pentru a acoperi toate celelalte cheltuieli de funcționare a țării – inclusiv cele destinate crizei sanitare.

    Datoria publică a crescut chiar mai mult decât preconiza Comisia Europeană, care se aștepta la o asemenea evoluție într-un raport care arăta că politicile economice ale PSD, în perioada 2016-2019, au vulnerabilizat extrem România.

    La sfârșitul lui 2020, datoria administrației publice era de 498,35 miliarde de lei. Într-o singură lună, a crescut cu 5,25 miliarde lei (peste un miliard de euro).

    Vestea bună e că, din această sumă, doar 14,5 miliarde de lei (sub 3 miliarde de euro) sunt datoriile pe termen scurt. Restul reprezintă datoria României pe termen mediu și lung.

    Din cei 503,6 miliarde de lei, 487,68 miliarde sunt datoria administrației publice centrale, iar 15,91 miliarde – datoria administrației publice locale.

    O altă veste relativ bună e că, din totalul datoriei, doar 255,79 miliarde de lei (24,3% din PIB) o reprezintă datoria externă.

    Cea mai mare parte a datoriilor guvernamentale (424,77 miliarde de lei) provine de la titlurile de stat emise în timp de Guvern.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cugetări la Postul Mare – Ziariștii

    A început Postul Mare şi mă gândeam că mulţi ar vrea să-i mai dea o şansă lui Dumnezeu. Nu e despre înfometare şi însetare, despre autoflagelări însângerate, feţe morocănoase şi iritate stări emoţionale. E despre dragoste. 

    Postul nu e pentru trup, ci pentru inimă. E despre a găsi un duhovnic în care iubirea de om n-a pierit, care te face să simţi că eşti unic, tu şi viaţa ta pe pământ. Fiecare întâlnire cu el are bucuria şi uimirea celei dintâi. Problema, chinul, drama mea sunt ale lui. El nu vrea banii, ci fericirea mea. Nu vrea să-mi arate cine-i şeful şi cine subordonatul. Depresia, deznădejdea, lacrimile mele trec şi prin fiinţa sa. Nu sunt singur. Pentru el, nu sunt un număr dintr-o serie, un „altul la rând” în catastiful unui funcţionar bisericesc, plictisit, sătul.

    Adevăratul preot duhovnic e multiplicarea lui Iisus în lume. Iisus, cel bun, blând, răbdător, iubitor de om până la propria-i moarte. E omul căruia îi spun despre cele mai ridicole fapte şi gânduri, fără teama că va râde, ironiza, judeca, certa, pedepsi, tuna şi fulgera. Fiecare întâlnire cu el deschide uşa Raiului, miroase a iubire din altă lume şi mă aduce aproape de mine însumi. Pentru el, nu sunt un păcătos, ci un sfânt care a avut o zi proastă. Un Petru, ce a călcat în străchini, un fiu risipitor ajuns acasă, un Iuda, căruia-i spune mereu: „Lasă ştreangul, dragul meu. Sunt aici.”

    El însuşi, preotul duhovnic, ştie că e un păcătos iertat de alt duhovnic, la rândul său. Şi el a fost dezarmat de iubirea unui preot, ce l-a luat în braţe şi l-a învelit în dragoste. Şi el, preotul, a avut de mărturisit gânduri şi fapte ruşinoase, urâte, mizerabile. Nu vrea să pară sfânt infailibil, imun la ispitele vieţii. Nu doreşte să impresioneze. Şi el a pus în braţele unui preot propria depresie, deznădejde, lacrimi şi suspine. Ştie greul venirii omului în faţa sa, neîncrederea, timiditatea, ruşinea, lupta teribilă între da şi nu. Şi el a venit la duhovnic ca ultimul dintre oameni şi a plecat ca primul dintre ei. Şi lui cerul îi părea mai senin, soarele mai strălucitor şi viaţa mai frumoasă.

    Dacă vă îndoiţi de spusele mele, dacă ce scriu vi se pare ideal şi atât, utopic şi nimic mai mult, vă înşelaţi. Eu însumi exist şi scriu tocmai datorită unui asemenea duhovnic. Astfel de preoţi există. Da, sunt rari, dar şi diamantele sunt rare, tocmai de aceea toţi le vor.

    „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7 : 7)

     

                                                                                    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog