ziaristii.com

Etichetă: revolutie

  • Ana Blandiana, dezvăluiri teribile despre „revoluționarul” Mircea Dinescu: „«Hitlerjugend!» A continuat tot mai furios să bagatelizeze morții și să-și bată joc de apărătorii lor”

    Rusofilul și anti-americanul Mircea Dinescu, vajnic apărător al pușcăriașului Liviu Dragnea și al PSD, a ajuns să fie detestat chiar de marii intelectuali și scriitori ai țării. Printre ei se numără și celebra poetă Ana Blandiana (78 de ani), care face o dezvăluire teribilă.

    Într-o carte apărută de curând la editura Humanitas, intitulată „Soră lume”, remarcabila scriitoare consideră că moșierul de la Cetate și-a bătut efectiv joc de oamenii împușcați în fața Hotelului Intercontinental din București în timpul Revoluției din Decembrie 1989.

    Conform mărturisirii semnalate de Cotidianul.ro, teribilul episod s-a derulat în timpul unui dejun diplomatic din ianuarie 1990, oferit de ministrul de externe francez, Roland Dumas, la care au participat Doina Cornea (cu fiul, Tin Tin), Ana Blandiana (cu soțul, Romulus Rusan), Mircea Dinescu (cu soția, Mașa) și Ion Caramitru (singur).

    Două pagini-cheie din cartea Anei Blandiana

    „Eroul din zilele premergătoare Revoluției nu suporta concurența eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea”

    „Îmi amintesc un moment în care, făcând un elogiu impresionant și aproape romantic tinerilor morți la Intercontinental, Roland Dumas a întrebat dacă se știe cine erau. Și înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Mașa (soția lui Dinescu – n. red.) îi traducea întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus «Hitlerjungend». A fost o secundă de stupoare, după care cu toții, uitând că trebuie să vorbim franțuzește, îi ceream în română autorului textului din «Libération» să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticență de soție – că nu trebuie să li se exagereze importanța, este vorba de niște uteciști care cu puține zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste.

    Țin minte că prima care a protestat a fost doamna Cornea, care a spus că toți tinerii din România erau, fără a fi întrebați, făcuți membri UTC, așa cum erau scoși cu forța la manifestații și obligați să scandeze «Ceaușescu». Iar eu am adăugat că era vorba de acei copii – numiți de români «decreței» – născuți împotriva voinței mamei lor.

    Nu știu dacă pentru francezi argumentația logică a șters exclamația senzațională care, ajunsă în presă, ar fi putut face epocă, dar pe Mircea Dinescu nu l-a impresionat, a continuat tot mai furios să bagatelizeze morții și să-și bată joc de apărătorii lor. A urmat o învălmășeală de proteste și de replici încercând să spele de insultă memoria tinerilor morți.

    Dar nu asta mi-a fixat în memorie întâmplarea, ci revelația explicației ei abisale, pe care am avut-o în timp ce îl ascultam, ideea tulburătoare că eroul din zilele premergătoare revoluției nu suporta concurența eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-și plătiseră curajul cu viața, faptul că, în fața curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.”

    Abandonat de CTP și Stelian Tănase

    De gândirea profund viciată de PSD-ism a lui Mircea Dinescu – exprimată în revista „Cațavencii” (finanțată de PSD), la TVR sau pe alte canale – s-au dezis recent și bunii săi parteneri sau amici Cristian Tudor Popescu și Stelian Tănase.

    Drept răsplată pentru propaganda făcută „ciumei roșii”, Dinescu și-a găsit ani buni un loc călduț la TVR, cu ajutorul lui Stelian Tănase (care i-a dat un contract generos) și al urmașei PSD-iste a acestuia, Doina Gradea („unsă” director de regimul Dragnea și aflată încă la putere în televiziunea publică), fiind plătit pentru o emisiune culinară și câteva bârfe politice cu 15.000 de euro pe lună.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ce-a căutat steagul românesc de la Revoluție, cu stema decupată, să fie fluturat de trumpiștii violenți care au intrat în Congresul SUA. Explicația AUR

    Imagini surprinzătoare, cu steaguri tricolore ale României de la Revoluția din 1989, au rulat în noaptea de miercuri spre joi pe ecranele posturilor TV care au transmis live protestul susținătorilor lui Trump la sediul Congresului SUA. A fost o zi grea la Washington, unde protestatari violenți au intrat în clădirea unde urma să fie validat mandatul noului președinte Joe Biden, iar forțele de securitate, în mod surprinzător, n-au reușit să-i oprească.

    În toată această nebunie, încheiată până la urmă prin restabilirea ordinii și arestarea a zeci de persoane – dar și cu moartea a cel puțin 4 oameni –, secvențele cu drapelul tricolor roșu-galben-albastru, cu stema decupată, simbolul Revoluției române, au părut desprinse din alt film. Pe lângă acesta, în alte poze se pot vedea cel puțin încă două steaguri tricolore fără gaura din mijloc.

    Capturi TV cu imaginile tricolorului românesc fluturând în prima linie a mulțimii uriașe au fost postate pe un cont al susținătorilor AUR, intitulat Călin Georgescu – Premierul Nostru. Aceștia au revendicat scena, prezentând-o în cheia susținerii pe care poporul român le-o dă patrioților americani în lupta cu Oculta Mondială.

    „Tricolorul românesc este prezent astăzi în Washington D.C la marșul de susținere a lui #Trump.

    Patrioții americani au răspuns chemării de a protesta împotriva furtului electoral orchestrat de democrați împreună cu China, Rusia, Iran, Germania, Franța și alte puteri vrăjmașe și s-au strâns precum moții lui Horea, Cloșca și Crișan sau Avram Iancu la Țebea.

    România este alături de frații americani“.

    Postarea de pe contul controlat de AUR a făcut 2.000 de distribuiri, 8.200 de reacții și 1.500 de comentarii în 17 ore.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Liderul AUR, oprit de timișoreni să-și facă propagandă pe treptele Catedralei unde au murit eroi la Revoluție. AUR a băgat în Parlament ofițeri care au tras în oameni la Timișoara și Sibiu

    Timișorenii s-au opus vehement, miercuri seara, când George Simion, președintele AUR, a încercat să pună lumânări pe treptele Catedralei, acolo unde acum exact 31 de ani au căzut primele victime la Revoluție, sub gloanțele Armatei, Securității și Miliției. Revoluționarii și cei care au venit să comemoreze momentul l-au contestat vehement pe intrus, căruia i-au reproșat că a băgat în Parlament ofițeri care au tras în oameni la Timișoara, iar acum vine să-și facă propagandă extremistă pe spinarea lor.

    Forțele de ordine au fost obligate să intervină între timișorenii strânși să aducă un omagiu eroilor și grupul de extremiști AUR care voiau să captureze mediatic momentul. Societatea Timișoara dăduse ceva mai devreme un comunicat în care protesta față de politizarea evenimentului și față de venirea lui Simion la Timișoara.

    Liderul partidului extremist, întâmpinat pretutindeni cu ostilitate de timișoreni: “Rușine!”, “Trădătorule!”, “Nenorocitule!”

    George Simion a încercat inițial să țină chiar și un discurs, însă timișorenii l-au bruiat și întrerupt. I-au strigat că nu are ce căuta în oraș, dar și apelative precum “rușine!”, “nenorocitule!”, “trădătorule!”. Strânși în Piața Victoriei, locuitorii orașului i-au cerut: “Afară din Timișoara!”.

    Liderul AUR nu s-a lăsat și a vrut apoi să meargă pe treptele Catedralei Metropolitane, ca să aprindă lumânări. Totul era pregătit în stilul care a devenit caracteristic modului de acțiune al acestui partid: scena urma să fie filmată de oamenii săi cu telefoanele mobile, apoi împrăștiată pe rețelele de socializare prin intermediul a mii de conturi. AUR urma apoi să confiște evenimentul și să își transmită mesajele folosindu-se de prezența oamenilor strânși la comemorare ca să dea anvergură națională vizitei lui Simion.

    Însă nici pe treptele Catedralei n-a mers diversiunea. Revoluționarii nu l-au lăsat să aprindă lumânări și, din nou, jandarmii au intervenit pentru a despărți grupurile.

    Explicațiile pentru furia timișorenilor în fața impostorilor extremiști care au încercat să confiște comemorarea din 16 decembrie se regăsesc în comunicatul Societății Timișoara, care îi reunește pe revoluționari și urmașii acestora. AUR, partid apărut brusc pe firmament și intrat în Parlament cu un amalgam de teorii conspiraționiste, lozinci naționaliste, xenofobe și rasiste, mesaje ale propagandei ruse și național-ceaușiste mixate cu simboluri bisericești ortodoxe, a băgat în Camera Deputaților doi foști ofițeri acuzați că au tras în oameni la Timișoara. E vorba de Francisc Tobă și Nicolae Roman.

    Comunicatul Societății Timișoara

    „16 decembrie este o zi importantă pentru Revoluția de la Timișoara. E prima noastră zi de proteste din 1989, o zi fără de care nimic n-ar fi fost posibil, într-o înlănțuire logică de evenimente înălțătoare, tragice și, finalmente, triumfătoare. 

    Ideea că la acest moment se așteaptă venirea la Timișoara a lui George Simion, șeful unui partid ultranaționalist, partid în care se regăsesc și doi ofițeri implicați în reprimarea Revoluției, ne obligă pe noi, timișorenii, să protestam împotriva acestei prezențe neavenite. 

    Este vorba despre parlamentarii AUR Francisc Tobă și Nicolae Roman. 

    Francisc Tobă, fost deputat PSD, a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției de la Sibiu. Dosarul rămăsese în lucru la Parchetul militar, când Francisc Toba a căutat la Adrian Năstase sprijin politic. 

    Numele lui Nicolae Roman a fost vehiculat, de mai multe ori, în legătură cu reprimarea Revoluției de la Timișoara, în volumele editate de Memorialul Revoluției din Timișoara. 

    Înainte de a veni la Timișoara, George Simion, ca șef de partid și ca cel care a întocmit listele de candidați, ar trebui să se dezică de astfel de personaje și să le ceară demisia imediată din Parlament, pentru că altfel nu vom crede niciodată în buna sa credință atunci când se va alătura marșului recunoștinței, la Timișoara. 

    Fără demisiile celor doi, George Simion nu se poate alătura comemorărilor Revoluției din Timișoara. 

    Pe de altă parte, Timișoara respinge și a respins întotdeauna, naționalismul. 

    În 16 decembrie 1989, naționalismul lui Ceaușescu s-a clătinat sub prima lovitură a Timișoarei. 

    Am învins, fiindcă timișorenii nu au crezut în chemările naționalismului șovin, am învins fiindcă aici toate naționalitățile au fost unite, am învins fiindcă am respins tot ce, acum, reprezintă partidul lui George Simion. 

    În Punctul 4 al Proclamației de la Timișoara spunem răspicat că naționalismul nu are ce căuta în România pe care, de atunci, încercăm să o refăurim. 

    Și în acest sens, considerăm prezența la Timișoara a unei delegații AUR a fi o provocare și o profanare a idealurilor Revoluției și ale Proclamației de la Timișoara, la care ne opunem categoric. 

    Florian Răzvan-Mihalcea
    președintele Societății Timișoara“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu

    Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu

    Jurnalista Cristina Țopescu a republicat astăzi, 22 decembrie 2019, un text pe care l-a publicat în 2009 în volumul colectiv „Str. Revoluției nr. 89”. Este o mărturisire tristă și duioasă, nostalgică și exuberantă.

    Cristina Țopescu rememorează clipele euforice din decembrie 1989, care se intersectează însă cu amintirile detenției sale în cinci închisori comuniste și cu dezamăgirile crunte din deceniile post-comuniste.

    Mărturia Cristinei Țopescu

    „21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile, nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea, încă, să cred că sunt liberă. Nu știi cât de neprețuită este libertatea până nu ți se ia, până nu ai fost închis măcar o săptămână. Primim tot de ca și cum ni s-ar cuveni. Când, de fapt, nimic nu ni se cuvine și orice ne poate fi luat oricând de către alții, de viață sau de noi înșine. Pentru că viața ne-o putem lua și noi singuri când ajungem să n-o mai prețuim. Nu apreciem nimic din ceea ce avem până-n momentul în care ni se ia, într-un fel sau altul, așa e natura umană, ingrată și superficială.

    Atunci, în ’89, la libertatea pe care mi-o recâștigasem după un periplu de trei luni prin cinci închisori (batalionul de la Oravița, arestul de la Reșița, Penitenciarul de la Timișoara, Jilava și arestul din Rahova), se adăuga libertatea noastră, a tuturor, libertatea poporului meu. Știu, sună patetic, dar așa simțeam atunci, patetic, toți simțeam patetic, ne iubeam, ne îmbrățișam, ne câștigaserăm libertatea pe care n-o avuseserăm niciodată (cel puțin, generația mea). Eram beată de fericire, de libertate, de speranță și exaltare pentru ce va să vină.

    Au fost zile de grație, îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-am trăit, mă bucur că n-am reușit să trec granița, în disperarea de a ajunge la mama mea care era atunci bolnavă, în Germania. Mă bucur că am trăit în două epoci, mă bucur că am avut experiența închisorii și a terorii pe care Securitatea a exercitat-o cu atâta sârg asupra familiei mele. Și mă mai bucur că, deși atunci îi disprețuiam și îi sfidam pe securiști, acum nu sunt traversată nici de ură, nici de vreo dorință de razbunare.

    Păcatul pe care îl comit și mi-l asum e dezamăgirea, mai mult, chiar lehamitea și greața. Da, greață, sună foarte urât, unii nu mă vor înțelege, dar de ce aș minți, de ce mi-aș menaja propriul popor când, iubindu-l, el mă dezamăgește în fiecare zi? Poporul român oferă ochilor mei, cel puțin, o priveliște dezolantă. Țara mea îmi refuză dreptul la fericire. Iar sunt patetică, dar îmi asum și asta, iar pe cei care nu sunt de acord cu mine îi felicit. Pentru ce? Poate pentru instinctul lor de conservare, pentru echilibrul de care dau dovadă, pentru abilitatea lor extraordinară de a-și crea un univers propriu în afara sau înlauntrul universului înconjurător.

    Sau pentru egoismul lor? Pentru putința de a ignora ce văd în jurul lor și interesul exclusiv față de propria persoană? Eu mă predau, nu mai am speranță. Cum să mai poți dormi liniștit în timp ce atâtea alte ființe suferă, sunt umilite și strivite de capitalismul sălbatic, sau cum i s-o zice, capitalismul românesc mai degrabă, poate… Sau nu mă predau, pentru că lupt, pentru că aproape că nu trece zi să nu intru în război cu establishment-ul, un război epuizant, în care mă lupt fără speranță.

    Cristina Țopescu, pe vremea când era o tânără frumoasă și rebelă

    Din când în când, mai iau câte o gură de oxigen, ca să mai pot respira aerul irespirabil al patriei. Noroc cu oamenii, puțini, dar frumoși, verticali și inteligenți, insule de bun-simț pe care mă refugiez când simt că nu mai pot înota în mocirlă, când simt că mă duc la fund cu noroi în gură, în gât, pe trahee, când simt că mai am puțin și mă înec într-o moarte suficient de spectaculoasă ca să poată deschide liniștit orice jurnal de știri din zilele noastre.

    Nu v-ați simțit niciodată în derivă într-o lume care nu seamănă deloc cu cea pe care ne-o imaginam în zilele unui decembrie românesc redeșteptat? Ca apoi să cădem din nou într-un somn bolnav, poate mai bolnav ca înainte, pentru că acum dormim în plină libertate.

    Am fost atunci la Piața Universității, la Televiziune, aveam cu mine drapelul cu gaură, cât de drag îmi era, mi-am luat frățiorul cu mine, avea atunci 13 ani, tatăl meu era consemnat la clubul Steaua, acolo unde fusese exilat (noroc că era ofițer MAPN și că rămăsese măcar cu acest statut după ce fusese scuipat ca o măsea stricată din televiziune, la ordinele tovarășilor, tovarășei etc.), suna disperat acasă și mă ruga să nu ies în stradă.

    N-am putut, știa și el că n-o să pot, nu s-a supărat. Cine s-ar fi putut supăra pe cine în zilele acelea? Am strigat din toți rărunchii OLÉ, OLÉ, CEAUȘESCU NU MAI E!, nu cred c-am fost mai fericită nici când m-a luat de mână prima oară iubitul meu din liceu, am fost la Televiziune ca să văd cum arată când e liberă, ca să intru în locul în care eu și familia mea nu mai aveam voie să intrăm de 7 ani, deși ea a fost viața tatălui meu și copilaria mea, deși ea îmi furase tatăl care mă săruta pe frunte doar în somn (credea el…!), deși crescusem în locul acela și-i cunoșteam fiecare cotlon, iar oamenii ei fuseseră familia mea, familia pe care acasă n-o mai aveam din cauza prea marii iubiri a tatălui meu pentru ea.

    Am vazut atunci, în Televiziune, oameni fericiți, sincer fericiți, eliberați, în sfârșit, de teroarea cenzurii și a prosternării tâmpe, am văzut și oportunismul de acum mijind de atunci deja, încă timid și dezorganizat, mai viguros și mai agresiv pe zi ce trecea apoi. Încă mă făceam că nu-l văd, nu voiam să trăiesc nici un sentiment urât, eram prea mândră de ai mei, ca să-mi îngădui să-i văd în adevarata lor lumină, sau ca să-i judec pe cei care acum, mulți dintre ei, sunt cocoțați în vârful scărilor sociale, mai solide sau mai șubrede, dar în varful lor. Puțini dintre ei s-au retras, mai târziu, cu decență, discret, în conuri de umbră cuvenite după atâta desfătare în lumina reflectoarelor (dacă tot vorbim despre televiziune, nu?), după atât pupat de mâini și nu numai de mâini… ale mai-marilor analfabeți ai vremii.”

    (Asta scriam acum 10 ani, la 20 de ani de la Revoluție. Acum nu mai pot să scriu despre asta decât două-trei fraze, acolo. De ce? Nu știu nici eu exact.)

  • VIDEO. Gelu Voican Voiculescu a plecat cu capul spart din Piața Universității. „Mi-ai omorât copilul, nenorocitule!”

    Gelu Voican Voiculescu, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și omul de încredere al lui Ion Iliescu, a avut un tupeu incredibil să vină în Piața  Universității pe 21 decembrie, la exact 30 de ani de când, în acel loc, mureau zeci de români curajoși.

    Mulțimea l-a huiduit, câteva persoane l-au agresat, iar în cele din urmă Gelu Voican Voiculescu a fost evacuat de jandarmi, cu capul spart. Unul dintre marii asasini din decembrie 1989, Voican a făcut un gest sfidător și iresponsabil: a venit în Piaţa Universităţii când se comemorau 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Lumea n-a putut ierta un așa afront, dat fiind că sinistrul personaj a făcut parte din echipa de asasini pro-sovietici ai lui Ion Iliescu.

    VIDEO: Momente memoabile cu Gelu Voican Voiculescu

    Oamenii adunați la monumentul Revoluției i-au strigat acestuia „Criminalule!”, „Asasinule!”, „Mi-ai omorât copilul, nenorocitule!”, iar câțiva l-au lovit și îmbrâncit.

    Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Troiţa din Piaţa Universităţii, dedicată victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989 pentru a lua parte la ceremonia religioasă de comemorare a celor care au căzut la evenimentele din urmă cu 30 de ani.

    Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în „Dosarul Revoluţiei”. El susţine, însă, că dosarul „este o absurditate”, pentru că „o revoluţie nu poate fi judecată”.

    Diversionist, asasin, cioclu, profitor

    Voican Voiculescu este unul dintre marii profitori ai evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Cooptat în echipa pro-sovietică impusă de Moscova la conducerea României, a făcut parte din primul Guvern Roman (26 decembrie 1989 – iunie 1990), ca vice-prim-ministru, responsabil cu serviciile secrete.

    De 30 de ani, escrocul trăiește în lux pe bani publici. A fost ministru, parlamentar, ambasador, trăgător de sfori pe la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari (în Guvern) și director la Institutul Revoluției Române (sinecură iliesciană aflată în subordinea Senatului României).

    De 29 de ani ocupă abuziv o vilă somptuoasă a RAAPPS în zona Aviatorilor și refuză să achite chiria la prețul pieței, el fiind obișnuit ca pe vremea regimului Iliescu, când plătea cel mult 100 de lei pe lună.

    Pe 22 decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu a fost un fel de gardă de corp a lui Ion Iliescu, pe care l-a păzit înarmat și l-a însoțit pas cu pas, pe traseul TVR – MApN (în Drumul Taberei) – sediul CC și din nou la TVR.

    De asemenea, Voican și-a asumat rolul de cioclu al soților Ceaușescu. A participat la execuția de Târgoviște și s-a ocupat de înmormântarea după un ritual aproape satanic a acestora, în Cimitirul Ghencea Civil.

    Personaj-cheie al scenariului sovietic pentru România, Voican Voiculescu a contribuit masiv la diversiunile criminale din decembrie 1989 și la ororile mineriadei din 13-15 iunie 1990. A fost informator al Securității, dar a acționat ca un veritabil agent al KGB/GRU.

    Prin legea ticăloasă impusă de Iliescu în 2004, Voican Voiculescu beneficiază de pensie de revoluționar, e scutit de impozite, circulă gratuit cu trenul și a primit loc de veci – tot gratuit!

    Decembrie 1989: Iliescu și umbra sa, Voican Voiculescu

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dedesubturile demisiei bruște a Mădălinei Dobrovolschi. De ce a plecat de la palat?

  • Demonul comunist și generația adolescenților lui Decembrie 1989

    Se împlinesc 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Suntem chemați să tragem o linie și să facem socoteli. Rezultatul de sub această linie istorică a asumării acestor trei decenii este unul negativ. România noastră este depopulată, dezbinată și sărăcită.

    Copacul libertății, sădit în sângele copiilor și tinerilor uciși în Decembrie 1989, a crescut strâmb și este pipernicit din cauza trădării comise de elitele României post-decembriste.

    Fructele acestui copac sunt otrăvite și descompun ființa națiunii noastre.

    În această degenerare morală care a scris cele mai multe pagini ale istoriei noastre postdecembriste, observăm un paradox care ne dă fiori.

    Printre cei mai toxici autori ai dezastrului în care se prăbușește națiunea română se află politicieni care în Decembrie 1989 se aflau abia la vârsta adolescenței. Pe atunci, erau foarte tineri și probabil mulți dintre ei au fost pe străzi scandând „Jos Ceaușescu!”. Astăzi, acești tineri ai Revoluției din Decembrie 1989 au vârste între 45-48 de ani, sunt la apogeul maturității și se află prin Parlament, în Guvern, prin administrația publică centrală și locală, ca primari, consilieri locali, înalți funcționari publici.

    Cei mai mulți dintre ei, răspândiți prin mai toate partidele parlamentare post-decembriste, au învățat să fie vicleni, au ales să parvină și și-au clădit, prin impostură și corupție, bogăția financiară la care probabil visau în 1989.

    Generația tinerilor care în Decembrie 1989 strigau „Jos Ceaușescu! Jos Comunismul!” este o generație care s-a trădat pe ea însăși. O generație dezbinată.

    Pe de o parte, politicienii acestei generații se regăsesc printre trădătorii națiunii române. Sunt prea puține excepții de la această regulă pentru a salva onoarea.

    Pe de altă parte, o mare parte a acestei generații, probabil ceea ce avea ea mai bun, a decis să părăsească țara și să-și afle recunoașterea profesională și prosperitatea printre străini, departe de țara pentru a cărei libertate a luptat în Decembrie 1989. Câțiva, prea puțini, au rămas în țară și încă luptă pentru idealul anticomunist al lui Decembrie 1989 prin mass-media, prin societatea civilă sau, firav, prin politică.

    România hidoasă a anului de grație 2019 este creatura foștilor activiști PCR, ofițeri și turnători ai Securității comuniste. Totuși, la degenerarea națiunii noastre au participat și acei tineri care, deși în Decembrie 1989 strigau „Jos Comunismul!”, s-au lăsat corupți sufletește și, intrând în politică, au acceptat să fie ucenici ai unor foști slujitori și adulatori ai dictaturii comuniste, precum Ion Iliescu, Vadim Tudor, Adrian Năstase sau Traian Băsescu.

    Tineri ai generației care a participat în Decembrie 1989 la izgonirea dictatorului Ceaușescu au slujit cu obediență și fără nicio tresărire de conștiință figuri toxice ale vieții politice postdecembriste.

    Elena Udrea avea vârsta de 16 ani în Decembrie 1989. Se laudă cu aventurile ei din acel decembrie sângeros. Participarea la căderea dictaturii lui Ceaușescu nu a împiedicat-o, ca favorită a lui Traian Băsescu, să facă toate câte a făcut împotriva democrației și statului de drept.

    Victor Ponta a participat la evenimentele din Decembrie 1989, când avea vreo 17 ani. Implicarea lui, pentru unii controversată, nu l-a împiedicat să se lase recrutat în PSD de către Adrain Năstase și să fie unul dintre cei mai toxici – pentru democrație și statul de drept – prim-miniștrii postdecembriști.

    Lia Olguța Vasilescu, care avea 15 ani la „Revoluție”, a profitat din plin de libertatea oferită de jertfa celor care au murit în Decembrie 1989. În PRM, unde s-a înscris în 1991, și-a regăsit afinitățile pentru naționalismul anti-european, protejată fiind de Vadim Tudor. Când cariera politică a lui Vadim Tudor a intrat în cădere liberă, a trecut la PSD, unde a intrat treptat sub ocrotirea lui Victor Ponta. L-a părăsit (trădat?) fără ezitare și a devenit unul dintre membrii marcanți ai grupării mafiote de partid controlată de Liviu Dragnea. După condamnarea penală a acestuia, Olguța încearcă să o folosească pe Viorica Dăncilă, pe care, într-un final, ajutată fiind de soțul Claudiu Manda (avea 14 ani la „Revoluție”), o execută, oferind sprijin grupării Marcel Ciolacu – Paul Stănescu.

    Exemplele sunt nenumărate. Foarte mulți dintre politicienii corupți care au participat intens la distrugerea României sunt oameni care în Decembrie 1989 erau adolescenți.

    Ei sunt dovada că România post-decembristă este un eșec istoric. În Decembrie 1989 a fost izgonit dictatorul Nicolae Ceaușescu, însă demonul Comunismului nu a murit odată cu soții Ceaușescu. Dimpotrivă, acest demon s-a regenerat, și-a continuat influența nefastă asupra națiunii române și a reușit să corupă inclusiv sufletele celor care, adolescenți fiind, au fost martorii căderii lui Ceaușescu.

    Ce a fost mai bun în generația adolescenților și tinerilor lui Decembrie 1989 a murit atunci. Sângele lor a hrănit libertatea noastră, însă noi, cei de astăzi, inclusiv cei care facem parte din această generație, nu am fost capabili să folosim libertatea pentru a clădi o Românie democratică, prosperă, europeană…

    … însă sunt speranțe. Treptat, tinerii născuți și crescuți în democrația postdecembristă, chiar dacă este o democrație bolnavă și puțin funcțională, se ridică din anonimat, se implică în politică și dovedesc că au potențial să exorcizeze demonul comunist din adâncul societății românești.

    O exorcizare care, probabil, va fi realizată în alte câteva decenii, dar care, spre deosebire de încercarea din Decembrie 1989, va avea ca final eliberarea definitivă a națiunii române de demonul comunist.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • La 30 de ani de la revoluție, Iohannis: „Călăii se plimbă liberi”, Iliescu: „Să nu mai căutăm vinovați!”

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de „un adânc sentiment de ruşine” pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, „cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi”, iar cea mai mare „dezonoare” pentru istorie este că nu s-a aflat încă adevărul despre crimele comise atunci.

    În alocuţiunea susţinută la Opera Naţională Română din Timişoara, Klaus Iohannis a spus că îşi pleacă capul „cu deosebit respect” pentru urmaşii celor dispăruţi la Revoluţie, pentru eroi şi martiri.

    „Dar în acelaşi timp un adânc sentiment de ruşine profundă mă copleşeşte. La 30 de ani de la Revoluţie, cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă încă liberi. Cea mai mare dezonoare pentru istoria României post-comuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârşite, în care au fost implicate forţele de represiune ale regimului în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu. Aceste orori nu trebuie să rămână nepedepsite”, a spus preşedintele, citat de Agerpres.

    El a adăugat că „această datorie neîmplinită a Justiţiei din România trebuie reparată pentru victime şi pentru a restaura demnitatea unei naţiuni care în sfârşit şi-ar recupera integral momentul fondator al democraţiei sale”.

    Ion Iliescu, cel care a luat puterea în 1989, la scut timp după fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central, a scris un text lung despre evenimentele din acel an în care-și justifică acțiunile, dar nu explică în ce mod a ajuns la putere în ziua de 22 decembrie 1989.

    „România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani. Și, cu toate greșelile, și eșecurile, schimbarea a fost una în bine. Binele nu este nici atât de mare, precum ni-l dorim, dar nici atât de mic pe cât ne place să spunem. Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre”, a scris Ion Iliescu pe blogul său.

    Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, fiind judecat pentru crime împotriva umanității pentru represiunea armată de după prăbușirea regimului Ceaușescu când au fost uciși în jur de 1.000 de persoane.

    Se încadrează foarte bine în sintagma folosită de Klaus Iohannis în discursul său: „călăii se plimbă liberi” și la 30 de ani de la acele tragice evenimente.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Interviul complet al lui Ion Iliescu pentru agenția rusă ITAR TASS. Agentul de influență al Moscovei minimalizează crimele sovietice la adresa poporului român

    Primul interviu acordat de Ion Iliescu, după doi ani de tăcere, a fost pentru ITAR TASS, agenția de presă a Guvernului Rusiei. Ziaristii.com vă prezintă interviul integral, care constituie un veritabil atac la democrație.

    Iliescu nu-l iartă nici pe Klaus Iohannis, pe care-l „mușcă” în stil de comunist pur-sânge: „Îmi este greu să cred cum tineretul român poate fi de acord cu regimul totalitar al unei mâini ferme!”.

    Autorul interviului este Nikolai Morozov, cel care în 1989 era corespondentul agenției sovietice TASS la București.

    „Îmi este greu să înțeleg cum, la trei decenii de la Revoluție, jumătate din tineretul român poate fi de acord cu regimul totalitar al unei mâini ferme”

    Reporter ITAR TASS: Domnule Iliescu, în zilele din decembrie 1989 probabil v-ați imaginați cumva o nouă Românie. Au trecut trei decenii și acum este noua Românie! Corespunde așteptărilor dumneavoastră ceea ce vedeți astăzi?

    Ion Iliescu: Desigur, tot ceea ce am făcut, începând cu 22 decembrie 1989, a fost pentru noua Românie. Da, sistemul socialist era în criză. Mă mir, apropo, cât de puțin au fost analizate cauzele acestei crize după 1989. Cea mai mare parte a acestor analize a fost coborâtă la clișee ideologice, care erau departe de realitatea complexă.

    România s-a schimbat în aceste trei decenii și, în general, aș numi rezultatul pozitiv, deși aspectele negative ale schimbării nu pot fi ignorate. Am susținut un model economic mixt – o economie socială de piață. Viața a ordonat altfel. După 1996, consensul intern în România a fost distrus, iar privatizarea accelerată (a proprietății statului) a început aproape din nimic. Acesta este un proces despre care rămân amintiri destul de neplăcute în Rusia. Terapia de șoc, de care nicio țară din Europa de Est nu a scăpat, a fost un adevărat dezastru. Unii s-au trezit mai repede și au reușit să remedieze ceva, alții cred în continuare că șocul economic din România a fost prea slab. Până la urmă, avem democrație, libertatea de opinie este garantată!

    După prăbușirea URSS și a Iugoslaviei, liderii occidentali și-au dat seama că este periculos să lase fostele țări socialiste în afara procesului de integrare europeană. Cu taxă și în anumite condiții, aceștia au deschis piața Europei de Vest către Europa de Est. Din păcate, acum UE înseamnă doar o piață, o zonă de liber schimb, unde aspectele sociale sunt marginalizate și inegalitatea crește. Prin urmare, UE trebuie să revină la rădăcinile sale, de această dată împreună cu Europa de Est, având în vedere caracteristicile sale – criza de identitate și moștenirea comunistă.

    Procesul de transformare a României este departe de a fi finalizat, iar conținutul viitoarelor modificări depinde de noile generații. Viața îi va face pe tineri să se maturizeze, să abandoneze individualismul nestăpânit pe care îl promovează acum și să realizeze că amenințările moderne nu pot fi respinse decât colectiv. Iar asta, fără stat și fără democrație este imposibil. Îmi este greu să înțeleg cum, la trei decenii de la Revoluție, jumătate din tineretul român poate fi de acord cu regimul totalitar al unei mâini ferme, să cred că acest lucru va rezolva problemele prezentate de slăbiciunea unui stat care și-a pierdut caracterul social. Știm că totalitarismul nu este o parte a soluției, ci o parte a problemei. Nu aș dori ca tinerii de astăzi să fie nevoiți să învețe acest lucru din propria lor experiență.

    „În România nu este nevoie de relații bune cu Rusia. În Ungaria – da. În Polonia – da. În Cehia, Slovacia – da”

    Reporter: Alături de evidenta orientare pro-occidentală a României, ați susținut întotdeauna relațiile normale cu Rusia. Cu toate acestea, evenimentele s-au desfășurat altfel. Cum evaluați starea actuală a relațiilor bilaterale și cum ar trebui să arate aceste relații normale?

    Ion Iliescu: Relațiile dintre România și Rusia de azi nu pot fi numite normale și satisfăcătoare după niciun criteriu. Vreau să subliniez că viața din apropierea imperiului nu este niciodată convenabilă pentru țări precum România și nu toate amintirile istorice sunt foarte plăcute. Dar cea mai mare greșeală ar fi să absolutizezi aceste amintiri neplăcute și să nu găsești nimic bun în trecut. În esență, aceasta înseamnă un mecanism de veto pentru orice încercare de normalizare a relațiilor.

    În cazul nostru, motivul acestui veto este rezerva de aur. Da, aceasta este o problemă nerezolvată și, prin urmare, am fost de acord cu președintele Vladimir Putin pentru a crea un mecanism de discuții pe acest subiect și am transmis problema istoricilor. Din păcate, a revenit la politică.

    În esență, relațiile sunt bune atunci când vrem să fie bune. Până în prezent, în România nu este nevoie de relații bune cu Rusia. În Ungaria, da. În Polonia, da. În Republica Cehă, Slovacia – da. Chiar și în țările baltice. Și, apropo, cred că aceste țări pot avea mult mai multe plângeri împotriva Rusiei, având în vedere trecutul comun. Dar, deoarece este nevoie de o relație normală, istoria nu mai este folosită ca instrument de veto. Și nu cred că aceste țări au devenit membre mai puțin responsabile ale NATO sau ale UE. Doar că politica externă a României trăiește un moment rău, îi lipsesc perspectiva și imaginația.
    Sper că politicienii români vor înțelege că normalizarea relațiilor cu Rusia, pe lângă schimburile comerciale și culturale, va extinde capacitatea României de a participa la rezolvarea problemelor în țările vecine, inclusiv Moldova și Ucraina, unde, în mod natural, are interese.

    Normalitatea în relațiile româno-ruse este respectarea reciprocă, recunoașterea intereselor legitime ale celeilalte părți, dacă acestea sunt în limitele permise de comunitatea internațională. Nu sunt sigur că sancțiunile unilaterale vor aduce rezultate. Și dacă sunt doar demonstrative, ca să nu ne reproșăm că nu facem nimic împotriva Rusiei, atunci acesta este cinismul de care, în această situație vagă internațională – când ordinea postbelică, instituțiile și tratatele sunt zguduite sau ignorate -, n-avem nevoie deloc. Sper personal că Rusia, cu tradiția sa diplomatică, nu va ceda, la rândul ei, tentației de a revizui tratatele care nu au permis transformarea Războiului Rece într-unul cald, cu consecințe apocaliptice.

    „Acest mecanism transformă globalizarea în dușmanul nostru!”

    Reporter: Mulți observă astăzi criza societății liberale și apariția tendințelor suverane. Desigur, globalizarea este un proces mondial, dar nimeni nu a anulat interesele naționale. Ce cale, în opinia dumneavoastră, ar trebui să aleagă România?

    Ion Iliescu: Așa-numita societate liberală este în criză din cauza eșecului modelului economic neoliberal, cu care s-a identificat frivol. Liberalismul politic înseamnă respectarea drepturilor și libertăților civile, al cărui principal garant este statul, iar liberalismul economic nestăpânit a încercat să reducă statul la o formalitate simplă pentru a obține în mod liber profituri maxime. Deci, suveranitatea este doar o scurtătură care are scopul de a demoniza pe cei care pledează pentru independența națiunilor. Este imposibilă uniformizarea planetei, este imposibilă distrugerea identităților naționale și culturale, ar însemna că nu am învățat nicio lecție din trecut.

    Globalizarea are atât aspecte pozitive, cât și negative. Cred, totuși, că acest proces ar trebui dezvoltat în conformitate cu anumite reguli, al căror accent ar trebui pus pe aspecte sociale. Motorul de creștere al economiei românești este astăzi tocmai globalizarea – datorită companiilor multinaționale. Din păcate, doar o mică parte din profituri rămân în țară pentru dezvoltarea părții românești de producție și creșterea bunăstării generale. Acest mecanism transformă cu siguranță globalizarea în dușmanul nostru! Deci nu ar trebui să acuzăm procesul în sine, ci pe cei care fac abuz de el. Iar aplicarea măsurilor protecționiste nu creează decât probleme suplimentare, după cum au aflat recent Statele Unite, care au purtat un război comercial cu China.

    „Relațiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani”

    Reporter: Sunteți președintele de onoare al Partidului Social Democrat. PSD este cel mai mare partid din România, reprezentând interesele majorității românilor. Recent, însă, situația din interiorul PSD lasă mult de dorit. Cum vedeți viitorul acestui partid?

    Ion Iliescu: Nu este un secret faptul că relațiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Motivul constă în valori, în principii. Din păcate, nici măcar partidul nu înțelege de ce România a lăsat comunismul în stânga în loc să meargă la dreapta, ca și alte țări foste socialiste. Doar politicienii de dreapta, de exemplu, în Ungaria sau Polonia, aveau accente sociale puternice, care nu numai că nu au dispărut, dar s-au intensificat. În România, politica socială s-a stins, iar liberalismul economic adoptă forme cu adevărat extremiste.

    Încercând să se „reformeze” și să devină „Partidul de Stânga Europeană”, PSD s-a mutat în centru, iar alte partide mari și mici s-au mutat în dreapta și chiar în extremitatea dreaptă. După aderarea României la UE, mulți foști votanți PSD au plecat în Occident și votează acum pentru partidele de dreapta.

    Cel mai rău lucru este însă că Partidul Social Democrat funcționează acum nu ideologic, ci doar ca instrument de putere. Cred că viața va face ca Partidul Social Democrat să revină la ideologie, va consolida democrația internă și își va restabili electoratul, pe baza structurilor sociale actuale. România, la fel ca țările din Europa de Est în general, nu își poate permite să abandoneze politica de stânga.

    „Demonizarea anumitor lideri politici: «Forțele de stânga comit crime împotriva umanității, forțele de stânga sunt rele! Nu le votați!»”

    Reporter: În România, polemica despre evenimentele din decembrie 1989 nu se oprește. După 30 de ani, se cere aflarea „adevărului despre Revoluție”. Mai mult, aceste dispute au migrat acum din paginile ziarelor în sălile de judecată: dumneavoastră și o serie de asociați sunteți acuzați de o „crimă împotriva umanității”. Cum evaluați această abordare particulară a istoriei? Nu credeți că aceste acuzații sunt politice?

    Ion Iliescu: Adevărul despre Revoluție este simplu și toată lumea o știe: măsurile dure de austeritate din anii 1980 au dus la o nemulțumire crescută în societate, care s-a transformat într-o revoltă violentă în decembrie 1989 și a devenit apoi o revoluție. Adevărul despre revoluție include și incapacitatea societății românești de a crea o alternativă politică și civilă, ca în Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, care ar asigura o tranziție pașnică la democrație.

    Așa-numita cauză a revoluției este un set absurd de fapte care nu dovedesc în general nimic, dar care pot fi folosite în scopuri politice pentru uz intern. Conceptul de „crimă împotriva umanității”, de care sunt acuzat, este invenția unui român, este recunoscut de Parlamentul European, dar este inclus doar în legislația României, unde nimeni nu știe ce conținut are.

    În acest scop, însă – demonizarea anumitor lideri politici -, acest concept se potrivește perfect: „Forțele de stânga comit crime împotriva umanității, forțele de stânga sunt rele! Nu le votați!”. Totul este foarte simplu. Niciun avocat serios nu se va compromite prin alăturarea unor astfel de manipulări. Și acum, după cum văd, vor să folosească acest concept împotriva celor care apără statul în cazul manifestărilor agresive care amenință siguranța publică.

    Principalele probleme ale României – întârziere economică, sărăcie, polarizare socială – nu pot fi rezolvate cu ajutorul unor acuzații fantasmagorice și cazuri fabricate. Revoluția română a fost o manifestare a demnității naționale. Poporul a dorit atunci libertate, democrație și respect pentru muncă, același lucru pe care și-l dorește și astăzi. Unii însă uită cum s-a produs explozia socială din 1989, iar astăzi urmează calea pe care au pus-o politicienii vinovați de suferința poporului român. Acest lucru este greșit. Negarea istoriei, manipularea ei ne vor conduce acolo, dacă nu suntem atenți și nu ne vom apropia de treburile țăriii cu responsabilitate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mircea Diaconu, candidatul „Iliescu 2”. A avut un rol malefic la Revoluție, iar acum vrea să fie președintele României

    Actorul Mircea Diaconu se visează președintele României. El și-a anunțat intenția de a candida la alegerile din noiembrie. Cariera sa politică vorbește însă despre un impostor, iar implicarea sa în crimele din decembrie 1989 a rămas ascunsă în ceață.

    Fostul europarlamentar Mircea Diaconu și-a anunțat astăzi intenția de a candida ca independent la Președinția României. E posibil ca el să fie susținut de viitoarea alianță politică formată dintre Pro România și ALDE. Asta ar însemna, însă, ca președintele ALDE, C. A. C. P. Tăriceanu, să renunțe la candidatură.

    Pentru a candida ca independent, Diaconu are nevoie de 200.000 de semnături, condiția pe care trebuie s-o îndeplinească și candidații partidelor.

    Mircea Diaconu – declarație de presă

    * „Intenția mea este de a încerca să candidez la prezidențiale. Când spun «încerc să candidez», spun următorul lucru: azi doar spun că aș încerca, pentru că sunt suficient de enervat, de nemulțumit, de nefericit, și simt că e nevoie de asta. Dar, faptul că vreau sau că mă manifest ca atare nu înseamnă că și pot. Trebuie strânse 200.000 de semnături, aproape imposibil pentru un singur om cu două mâini, două picioare.”* „Rostul acestei ieșiri de astăzi este de a obține sprijin, din partea oricui – cetățeni, asociații de toate felurile… În 2014 am cerut același gen de sprijin, care a venit chiar de la cetățeni, pur și simplu. Posibil ca din nou acum, cerând sprijinul, să se reactiveze măcar această masă enormă de oameni.”* „Dacă eu cer sprijin, n-am ce negocia. Deci, dacă eu cer sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Mă ajuți sau nu mă ajuți. Ești lângă mine sau nu ești, și cu asta basta!”* „Discut cu oricine, cu oricine… Grupare sau persoană – sunt deschis și fericit dacă vine alături de mine în acest demers. Nu vreau pe nimeni anume, vreau pe toată lumea, nu închid ușa nimănui.”* „Fără sprijin nu voi putea să fac pașii următori. De aceea, eu nu știu în clipa asta dacă o să izbutesc să strâng cele 200.000 de semnături, că abia atunci pot fi candidat, până atunci sunt doar un aspirant. Azi sunt un aspirant, care poate fi ajutat sau nu.”

    Candidatul Varanului

    Mircea Diaconu tocmai și-a încheiat un mandat de europarlamentar. El a candidat în 2014 ca independent, dar a fost promovat insistent de Antena 3 și, implicit, de turnătorul corupt Dan Voiculescu.

    Prestația sa de la Bruxelles și Strasbourg a fost lamentabilă. A practicat un soi de naționalism constipat, în care Gerula geto-dacul se lua la trântă cu barbarii Occidentului. Retorica sa seamănă cu cea a Mariei Grapini, doar gramatica îi mai desparte.

    Cu banii, Mircea Diaconu nu stă rău deloc. Pe lângă milionul de euro pe care mandatul de 5 ani îl asigură unui europarlamentar strângător, se adaugă privilegiul de a fi plătit timp de încă doi ani, cu o sumă egală cu salariul din ultimii 5 ani. Adică, în jur de 7.000 de euro pe lună.

    Comandant și călăuză

    Cariera politică a lui Mircea Diaconu a fost lansată – nedeclarat – pe 22 decembrie 1989, când actorul care joacă atât de bine personaje tâmpite și corupte (îl prinde rolul de canalie!) a făcut pe revoluționarul, într-o regie criminală.

    Pe 22 decembrie 1989, când au văzut că se clatină scaunul lui Ceaușescu, Mircea Diaconu și soția sa, actrița Diana Lupescu, s-au dus glonț la Comandamentul Trupelor de Securitate de la Băneasa. Actorul cu ochi albaștri a simțit nevoia să-i viziteze pe „băieții cu ochi albaștri”!

    Start spre parvenire

    Relatările din acea zi nebună vorbesc despre un Diaconu care a intrat cu tupeu în cazarma Securității și le-a spus ofițerilor că de-acum poporul decide ce și cum. Ssusținut de „revoluționari”, i-a amenințat pe securiști că dacă mișcă-n front va fi vai și-amar de ei. A acționat ca un comandant de oști, dând ordine în stânga și-n dreapta și lăsând impresia că el reprezintă noua conducere pro-sovietică a țării (Iliescu, Brucan, Roman, Militaru, Voican Voiculescu etc.).

    În acele zile de foc, Mircea Diaconu și Diana Lupescu au făcut parte din planul „Actorii patrioți și curajoși”, plan pregătit minuțios de sovietici în toamna-iarna anului 1989. Din distribuție au mai făcut parte Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru, Dorel Vișan, etc., cu participarea extraordinară a poetului Mircea Dinescu (ginerele tovarășei Ludmila Loghinovskaia, cetățeană destoinică a URSS).

    Tragic este că, după o după-amiază în care Mircea Diaconu a jucat rolul de comandant de oști în cazarma trupelor de Securitate de la Băneasa, trei camioane cu militari în termen au fost trimise să întărească apărarea Aeroportului Otopeni. În camioane se aflau militari detașați de la Câmpina și cazarmați la Băneasa, majoritatea tineri de 19-20 de ani.

    Camioanele au ajuns la Aeroportul Otopeni sâmbătă, 23 decembrie, la ora 6.20. Deși au fost recunoscuți după parolă și consemn, militarii au fost mitraliați din trei direcții. Bilanțul masacrului: 48 de morți și 17 răniți.

    Curier pentru Teodor Brateș?

    Cu câteva ore înaintea carnajului, Teodor Brateș citise la TVR un bilețel care spunea că „trei camioane cu teroriști vor ataca Aeroportul Otopeni”. Brateș n-a explicat de unde avea „informația”. Oameni din Studioul 4 spun că printre cei mai activi cetățeni, în acele ore teribile, s-a numărat și Mircea Diaconu.

    A fost curier de știri (false?), călăuză pentru militari pe care nu-i cunoștea (în misiuni mortale) și mare comandant de oști (improvizat). A băgat capul și prin clădirea CC al PCR, de pe acoperișul căreia tocmai zburaseră spre moarte Nicolae și Elena Ceaușescu. Și-a expus basca proletară și în celebrul balcon, să se vadă că e și el revoluționar. Și nu unul oarecare, ci unul cu mare dorință de parvenire.

    „Revoluționarul” Mircea Diaconu în sediul CC al PCR

    A vrut să ducă la TVR militarii de la Câmpina, cazarmați la Băneasa. Zicea că trebuie apărată Televiziunea. N-a reușit, întrucât camioanele au fost blocate la Aeroportul Băneasa, iar militarii s-au întors în cazarmă. Aveau să moară 12 ore mai târziu, la Otopeni.

    Rămâne nedeslușit rolul lui Mircea Diaconu în trimiterea celor trei camioane la Otopeni. Mărturiile sunt confuze, iar ancheta Parchetului, în anii ’90 (regimul Iliescu), a băgat totul în ceață, să nu mai fie lămurit niciodată.

    Important e că, 30 de ani mai târziu, Mircea Diaconu vrea să fie președinte…

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIŢI ŞI:

    * VIDEO. Candidatura Vioricăi Dăncilă îi provoacă o criză de râs fostei sale consiliere. Rolul lui Dan Voiculescu

    * La „Marele Congres”, PSD a angajat doi aplaudaci ca să alunge atmosfera de înmormântare. N-au reușit

    * Explicația Rusiei pentru medicul iradiat după accidentul nuclear: a mâncat crabi radioactivi de la Fukushima!

    * Demnitarul-pedofil a chemat-o la duș pe prietena de 11 ani a fiicei sale vitrege. Monstrul s-a plimbat dezbrăcat în fața ei, în camera de hotel

    * Bestia Drăghici își șantaja fetița de 10 ani, ca s-o violeze: „Dacă nu te ating, mă îmbolnăvesc și mor. Vrei să moară tati?!”

    * DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

    * Cum a surprins-o Dincă pe Alexandra: „Se dezlegase de la pat și umbla legată la picioare, cu telefonul în mână”. Mărturia monstrului din Caracal e un amestec de adevăruri și minciuni

    * Alexandra trăiește. Sorinei i-a fost luat un rinichi. O lume paralelă, clădită de ticăloși pentru proști

    * Masacrul de la Săpoca – „un lung șir de erori umane și manageriale”. Și o întrebare: de ce ținea directoarea PSD-istă 45 de posturi blocate?

    * Pățania unui român din diaspora. A supraviețuit gazării din 10 august, dar era să fie asasinat de patru babe de pe uliță!

  • SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (62): Te iau la pietre, conducător iubit!

    La Târgovişte, Ceauşeştii au un nou şoc: muncitorii de la Combinatul de Oţeluri Speciale, de la care aşteptau salvarea, îi bombardează cu sticle, ţevi, pietre. La ora 14.20, fugarii pierd contactul şi cu ultima lor gardă de corp. Marea lor speranţă, prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, e la un pas de linşaj. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Dacia neagră cu numărul 1-DB-3005 înghite kilometrii spre Târgovişte. În ea se află patru oameni copleşiţi de frică. Fiecare se gândeşte cum să scape din buclucul în care a intrat. Nicolae şi Elena Ceauşescu, hăituiţi de anunţurile radio-tv făcute de „trădătorii” de la Bucureşti, caută pe cineva care să-i pună la adăpost şi să-i recunoască drept conducători ai ţării. Aghiotantul lor, maiorul Florian Raţ, ştie că poate fi linşat în orice moment dacă lumea află că el e securist înarmat, ceea ce în acele clipe înseamnă „terorist”. Şoferul, Petrişor Nicolae din Văcăreşti, e strivit de gânduri apocaliptice şi de o întrebare care nu-i dă pace: de ce l-a ales destinul tocmai pe el?

    Petrișor Nicolae la reconstituirea pentru televiziuni

    Petrişor Nicolae reia firul povestirii. „Am ajuns la Colanu, primul sat după Văcăreşti. «Civilul» i s-a adresat lui Nicolae Ceauşescu, spunând că drumul spre Cobia s-ar putea să fie blocat şi că ar fi mai bine să ne îndreptăm spre Combinatul de Oţeluri Speciale, unde o să vorbească cu conducerea şi apoi să se adreseze muncitorilor. Ceauşescu a fost de acord şi a spus să intrăm în combinat prin spate, unde era de presupus că nu este lume adunată. «Civilul» mi-a spus să mă îndrept spre halda de zgură şi să intrăm în combinat prin spate. După circa 300 de metri m-a oprit şi mi-a spus să opresc motorul. M-a cuprins frica, am crezut că acesta este sfârşitul. Am observat că ne urmărea aceeaşi maşină. «Civilul» a întrebat ce să facă. Elena Ceauşescu a întrebat «Ce se întâmplă?» şi mi-a spus să deschid radioul. La auzul ştirilor, tiranul a căzut cu capul pe bord, unde a rămas câteva minute. Şi-a revenit şi a început să strige: «E lovitură de stat! S-au vândut pentru un pumn de dolari!», apoi mi-a spus să plecăm. La vederea Târgoviştei a spus: «Am făcut atâtea pentru oraşul acesta şi acu’ poporul nu mă mai vrea?!»”

    Maiorul Florian Raţ: „Ceauşescu l-a întrebat pe şofer dacă ştie acel drum spre combinat, iar şoferul a zis că da, e prin spate, la o haltă. Mergând aşa, undeva în dreapta era o clădire. I-a spus şoferului să oprească, iar mie mi-a spus să mă duc să văd dacă au telefon. M-am dus, acolo erau două femei şi au zis că nu au telefon, că este la sediul C.A.P. M-am întors, erau cam 200 de metri, i-am raportat că nu au telefon şi a zis să mergem mai departe”.

    Bombardaţi în combinat

    Aventura continuă în Combinatul de Oţeluri Speciale, la marginea oraşului Târgovişte.

    Petrişor Nicolae: „Am intrat în combinat pe la halda de zgură, fără să oprim la semnalizarea paznicului, îndreptându-ne spre staţia CFU. Am oprit la trei metri de staţie, cu motorul pornit, «civilul» urmând să dea telefon conducerii combinatului. Pe calea ferată, un cetăţean a observat că în maşină se află dictatorii şi a fugit spre staţie, unde muncitorii erau la televizor. «Civilul» a revenit în fugă, mi-a spus să demarez deoarece oamenii începuseră să arunce în noi cu sticle, ţevi, pietre şi alte obiecte”.

    Ceaușescu fugărit la COS Târgoviște, 22 decembrie 1989. FOTO: Captură din filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    Maiorul Florian Raţ: „Am ajuns în spate la combinat, unde era un fel de haltă, o clădire, dar nu ştiu ce destinaţie avea. A spus să oprească şi m-a trimis să vină acolo secretarul de partid şi directorul. El a coborât din maşină – parcă îl văd şi acum, se descheiase la palton –, iar ea a rămas în maşină. Am intrat, era un hol, iar undeva în stânga, lumea se uita la televizor. Era gălăgie mare. Am întrebat pe cineva unde au un telefon şi mi-a spus că alături e secretariatul şi acolo e telefon. M-am dus acolo, era o femeie cam de 30 de ani, am întrebat-o de telefon, dacă se poate vorbi cu directorul, inginerul-şef sau secretarul de partid. Aici era în spatele combinatului. Femeia aceea a format numărul, dar nu răspundea nimeni. Apoi m-a întrebat cine sunt. Abia atunci a observat că nu sunt de acolo, iar pe ei (soţii Ceauşescu – n.a.) nu-i văzuse nimeni, că nu erau pe afară, toţi se uitau la televizor. El era tot afară şi i-am spus că şefii nu sunt de găsit, iar el a zis să mergem la Judeţeana de Partid. Şoferul i-a spus să-şi scoată căciula, că îl cunosc oamenii, el şi-a scos căciula, apoi i-a spus să scoată şi paltonul, l-am ajutat eu, şi l-a scos şi l-am pus în spate. După ce am trecut o linie de cale ferată, unul a început să strige: «Huo, tiranul!». Probabil că l-a cunoscut. Am depăşit combinatul, am ieşit pe nişte străduţe şi Ceauşescu a zis să nu tragă chiar la Judeţeană, ci pe o stradă mai lăturalnică”.

    Dramatică răsturnare de situaţie! Cu o seară înainte, artiştii patriei se înghesuiau la televizor, în cele două ore de program, să recite pleonastic: „Te slăvesc şi te cânt, conducător iubit!”. Acum, „conducătorul iubit” este luat la pietre, într-o citadelă a Epocii de Aur… (Apropo: autorul expresiei Epoca de Aur, ziaristul şi scriitorul Octavian Paler, tocmai îşi punea cenuşă în cap la televizor şi devenea profesor de democraţie…)

    – Va urma –

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 60: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

    Episodul 59: Aventuri la Văcărești

    Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

    Episodul 57: Planuri de capturare

    Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

    Episodul 55: Abandonați în cer

    Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

    Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

    Episodul 52: Misterele de la Snagov

    Episodul 51: Zborul spre iad

    Episodul 50: Fuga la elicopter

    Episodul 49: Portavocea neagră

    Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

    Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

    Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

    Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

    Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

    Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

    Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

    Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

    Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

    Episodul 39: Variantele morții lui Milea

    Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

    Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

    Episodul 36: Moartea lui Milea

    Episodul 35: Planul de la ora 3

    Episodul 34: Ultima noapte în Palat

    Episodul 33: Moartea bate la ușă

    Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

    Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

    Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

    Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

    Episodul 28: Pe culmile disperării

    Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

    Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

    Episodul 25: Mințit și în Iran

    Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

    Episodul 23: O stenogramă pierdută

    Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

    Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

    Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

    Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

    Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

    Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

    Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

    Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul