Etichetă: revolutie

  • Revoluția din Kazahstan: cronologia evenimentelor sângeroase din prima zi. Putin trimite mercenari din trupele Wagner pentru a înăbuși revolta

    Un avion militar de transport greu Iliușin II-76 a aterizat joi la Almaty, cel mai mare oraș din Kazahstan, cu echipamente complete de luptă împotriva revoluționarilor care luptă împotriva regimului pro-rus al președintelui Kassim-Jomart Tokaev (68 de ani).

    Proteste de o violență ieșită din comun au izbucnit la data de 5 ianuarie în mai multe orașe importante din Kazahstan, republică ex-sovietică din Asia Centrală, după ce guvernanții au dublat de la 1 ianuarie 2022 prețurile la gazul lichefiat de la 6 la 120 de tenge per litru (în banii noștri, de la 0,60 la 1,20 lei per litru).

    În focul luptelor sunt oamenii de rând (protestatarii) și forțele guvernamentele, aflate sub comanda președintelui pro-rus Kassim Tokaev.

    Tokaev este cel care, susținut de Moscova, a obținut demisia dictatorului Nursultan Nazarbaev în martie 2019, deși acesta aranjase lucrurile în așa fel încât să fie desemnat președinte pe viață al Consiliului de Securitate al țării.

    O țară cu 23,7% ruși și 1,1% germani

    Cele mai mari proteste din aceste zile au loc în orașele Almaty, Taraz, Karaganda și Aktau.

    Almaty (Alma Ata), oraș de 1,5 milioane de locuitori, este fosta capitală a Kazahstanului, având acest statut până în 1997. Dictatorul de atunci al țării, Nursultan Nazarbaev (care acum are 81 de ani) a mutat capitala la Astana (al doilea oraș al țării, cu 825.000 de locuitori), care în 2019 (anul retragerii lui Nazarbaev) și-a schimbat numele în Nur-Sultan, ca o consolare, dar și un omagiu de tip asiatic aduse celui care a condus Kazahstanul timp de aproape 28 de ani, de la declararea independenței în decembrie 1991 (când s-a destrămat URSS).

    Kazahstan a fost ultima dintre cele 15 republici sovietice care și-a declarat independența. Limbile sale oficiale sunt kazaha și rusa. Cosmodromul Baikonur, din sudul țării, este și în prezent „rampa de lansare” a cosmonauților ruși.

    Kazahstan are o suprafață uriașă, de 2.724.900 km² (de 11,5 ori mai mare decât cea a României), fiind a 9-a țară din lume la acest capitol. Populația este însă de numai 17,3 milioane de locuitori, aproape cât cea a țării noastre. Din punct de vedere etnic, cei mai mulți sunt kazahi (63,1%), ruși (23,7%), uzbeci (2,8%), ucraineni (2,1%), uiguri (1,4%), tătari (1,3%) și, surprinzător, germani (1,1%).

    Ziaristii.com vă prezintă cronologia evenimentelor violente din Kazahstan, din data de 5 ianuarie, așa cum sunt ele relatate de site-ul independent de știri ucrainean Obozrevatel.com. Situația seamănă parțial cu cea de la Revoluția română din decembrie 1989, cu o deosebire esențială, totuși: în România, rușii (sovieticii) acționau pentru doborârea lui Ceaușescu; în Kazahstan, acționează pentru menținerea regimului Tokaev.

    5 ianuarie: Sunt incendiate clădiri oficiale, inclusiv fostul palat prezidențial. E confiscat un tun cu apă, cu care sunt puși pe fugă polițiștii. Afaceriștii regimului fug cu avioanele în Rusia

    Ora 9.00. În Aktobe, protestatarii iau cu asalt administrația orașului. Forțele de securitate încearcă să-i îndepărteze de clădirea Akimat folosind grenade flashbang.

    Ora 10.00. În Almaty au loc adevărate bătălii. În drumul lor spre centrul orașului, protestatarii incendiază mașinile forțelor de securitate. Oamenii legii îi dispersează parțial cu gaze și grenade asomatoare.

    Ora 11.00. Kazahii pătrund în clădirea administrației din Almaty. Iizbucnește un incendiu în Primăria orașului. Ia foc și filiala regională a partidului de guvernământ.

    Ora 12.00. Protestatarii deschis focul asupra militarilor. Numărul ofițerilor bătuți și răniți ar fi ajuns la 20. Forțele de securitate evacuează victimele din zonă, fiindcă ambulanțele nu pot parca în acel loc, fiind atacate de protestatari. Cinci lucrători de la ambulanță au diverse răni. Sunt distruse două ambulanțe.

    Ora 12.30. Protestatarii iau cu asalt vechea reședință prezidențială din Almaty, folosindu-se de armele confiscate de la polițiști și militari.

    La Aktobe, manifestanții capturează un tun cu apă și-l folosesc pentru a-i goni pe polițiști.

    Un avion de afaceri guvernamental zboară din Kazahstan în Rusia. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 10 zboruri private de la Astana și Almaty care aparțin diverșilor oameni de afaceri din Kazahstan.

    Ora 13.00. Protestatarii deturnează un camion cu soldați în Aktau. Unii oficiali de securitate încep să treacă de partea manifestanților.

    În același timp, protestatarii incendiază vechea reședință a președintelui Kazahstanului, în Almaty.

    Vin rușii! Apare primul mort al „revoluției” kazahe: la Atyrau, un protestatar e împușcat în cap. Tokaev îi ia lui Nazarbaev și ultima funcție, pe care fostul dictator o avea „pe viață”

    Tot ora 13.00. Poliția orașului a publicat statistici cu privire la revoltă.

    Au fost incendiate 120 de mașini, dintre care 33 ale Poliției.

    Au fost sparte 120 de magazine și unități comerciale, 180 de unități de alimentație publică și aproximativ 100 de birouri.

    Au fost rănite peste 500 de persoane.

    Președintele Tokaev ia în considerare posibilitatea de a organiza alegeri naționale.

    Ora 14.00. Kazahtelecom oprește internetul în toată țara. În Almaty sunt confiscate echipamente speciale și autospeciale de pompieri.

    Ora 15.00. Președintele Kazahstanului, Kassim Tokaev, se adresează națiunii. Își asumă funcția de președinte al Consiliului de Securitate, deținută până atunci „pe viață” de fostul dictator Nursultan Nazarbaev. Tokaev spune că Nazarbaev a demisionat din acea funcție. Președntele mai anunță că, în timpul confruntărilor, au fost uciși oameni ai legii.

    Ora 15.30. Întreaga structură a secției de poliție din orașul Atyrau trece de partea protestatarilor. O statuie a lui Nazarbaev e demolată în orașul Taldykorgan, regiunea Almaty.

    Ora 16.00. Protestatarii din Almaty distrug fosta reședință prezidențială. Oficialii de securitate părăsesc clădirea. Mulți dintre demonstranți sunt înarmați cu mitraliere și carabine.

    Un avion militar rusesc de transport greu Iliușin II-76 aterizează la Almaty. Decidenții militari permis Moscovei să aducă mercenari ruși ai PMC Wagner (organizație paramilitară rusă înființată în 2013) pentru a înănuși protestele sângeroase.

    Ora 16.20. E semnalat primul deces în rândul protestatarilor. La Atyrau, polițiștii încep să tragă în mulțime. Un protestatar e împușcat mortal în zona capului, anunță Saniya Toiken, corespondent la radio Azattyk.

    Încep grevele în fabrici și uzine. Tonul îl dau metalurgiștii și petroliștii

    Ora 16.47. Conform presei locale, protestatarii au capturat aeroportul din Almaty și au luat cu asalt și sediul central al Poliției capitalei.

    Ora 17.19. Ministerul rus de Externe, Serghei Lavrov, reacționează față de protestele din Kazahstan, luându-i partea președintelui Tokaev.

    Ora 17.23. Început grevele în fabrici și uzine. Angajații uzilei metalurgice din Balhaș încetează lucrul. Și muncitorii întreprinderii producătoare de petrol refuză să mai muncească.

    Ora 18.12. Are loc o conversație telefonică între liderul rus Vladimir Putin, dictatorul bielorus Aleksandr Lukașenko și președintele Kazahstanului, Kassim Tokaev. Se discută despre posibilitățile de acțiune în cadrul CSTO (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă sau Tratatul de la Tașkent).

    Ora 19.28. La Pavlodar, unde au debutat protestele pe 5 ianuarie, forțele de securitate au reprimat manifestanții care au încercat să pătrundă în clădirea administrației centrale a orașului.

    Ora 20.10. Reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne din Kazahstan declară că în timpul confruntărilor au fost uciși 8 polițiști și soldați ai Gărzii Naționale, iar alți 317 au fost răniți.

    Locuitorii din Almaty sunt somați prin difuzor să-și evacueze locuințele, pentru că începe „operațiunea antiteroristă”

    Ora 20.37. Președintele Kazahstanului face apel la șefii de stat din CSTO și le cere ajutorul. Vorbește despre „amenințarea teroristă”. Pe lângă Kazahstan, din CSTO mai fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kârgâzstan și Tadjikistan. Așadar, 6 dintre cele 15 foste republici sovietice.

    Ora 21.54. Secretariatul General al ONU anunță că „urmărește cu îngrijorare” situația din Kazahstan. Cere tuturor părților să se abțină de la violență. Aceeași declarație e făcută în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

    Ora 21.56. Viceprimarul din Almaty anunță începerea unei „operațiuni antiteroriste” în oraș.

    Ora 23.13. Pe fondul protestelor în masă, sunt vandalizate magazine și centre comerciale.

    Ora 23.18. Locuitorii din Almaty au fost avertizați prin difuzor că trebuie să-și evacueze locuințele din cauza fazei active a „operațiunii antiteroriste”.

    Ora 23.53. Țările din CSTO vor trimite „trupe de menținere a păcii în Kazahstan, pentru a stabiliza situația din țară”.

    Ora 00.45. Internetul încetează din nou să mai funcționeze în Almaty, după ce fusese reactivat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL a predat PSD-ului și Diaspora, pe care PSD-iștii „se p…u” în august 2018. Românii de peste hotare l-au făcut președinte pe Iohannis în 2014

    * „România educată” începe cu o directoare de școală: a cărat elevii cu autobuzul la mitingul lui Dragnea, acum e pusă subsecretar de stat la Ministerul Culturii

    * VIDEO. Sputnik jubilează: ÎPS Teodosie l-a decorat pe Ciutacu cu „Crucea Dobrogei”, pentru complicitatea anti-vaccinistă de la RTV

    * Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

    * Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

    * Oastea subțiată a lui Ludovic Orban. Mai bine de jumătate din liderii care l-au susținut la Congres au rămas în PNL

    * Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

    * Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

    * Cum l-au înfundat șoșocăriile pe Djokovici: a crezut că-i „fraierește” pe australieni și intră în țară nevaccinat, cu o scutire medicală! A ajuns într-un hotel de carantină

  • Șah la Rusia: Revoluție în Kazahstan! Mulțimea a ocupat Almaty, Guvernul a scos blindatele în stradă și a tăiat internetul, Putin trimite trupe „de menținere a păcii”

    Creșterea masivă a prețului la gaze a pornit o revoluție în Kazahstan, unde lucrurile au degenerat rapid într-o confruntare violentă. În fața manifestanților care au luat în stăpânire instituțiile din cel mai mare oraș al țării, Almaty, președintele kazah a declarat starea de urgență, a scos blindatele în stradă și a solicitat intervenția armată a Rusiei!

    Criza fulminantă dintr-un stat aflat în sfera de influență a Rusiei pică într-un moment foarte prost pentru Moscova. Putin și-a masat forțele la granițele Ucrainei și amenință că invadează țara dacă SUA refuză să garanteze că nu va fi primită în NATO.

    În zilele următoare trebuie să înceapă negocierile considerate a fi ultima șansă de evitare a războiului în Ucraina. Rusia a avut până acum o poziție de forță: a trimis texte de tratate care are pretenția să fie semnate de SUA și Europa fără modificări, avertizând că în caz contrar „militarii au ultimul cuvânt”. Dar criza declanșată brusc într-o țară pe care rușii o controlează complică situația.

    Revolta împotriva dublării prețului la gaz s-a transformat rapid într-o revoluție a oamenilor furioși față de oligarhia coruptă și lipsa reformelor într-unul din cele mai bogate state din lume în resurse naturale

    Mulțimile au ieșit în stradă, inițial, furioase pe dublarea prețului la gaz, dar apoi revolta s-a canalizat împotriva oligarhiei corupte care controlează țara

    Răscoala pornită inițial pe 2 ianuarie în orașul Janaozen, din cauza prețurilor dublate la gaz lichefiat (0,28 dolari/litru față de 0,14 dolari/litru) tocmai în una din cele mai bogate țări ale lumii în această resursă, s-a extins și au cuprins două zile mai târziu fosta capitală Almaty. Acesta e în continuare cel mai mare oraș și principalul centru economic al țării. Revolta s-a transformat într-o revoluție în principal împotriva oligarhiei corupte patronate de Nursultan Nazarbaiev.

    Președinte al Kazahstanului timp de 29 de ani – de fapt, dictator și patron al unui sistem mafiot în simbioză cu cel al rusesc –, Nazarbaiev demisionase în martie 2019, rezervându-și funcția de șef pe viață al Consiliului de Securitate al Kazahstanului. În locul său, președinte al țării a fost pus atunci Kassym-Jomart Tokayev, un personaj de 68 de ani școlit la Moscova.

    La începutul lui 2022, tot acest eșafodaj s-a prăbușit fulgerător. Proteste au erupt nu doar la Almaty, ci și în Aktobe, Taraz, Aktau și alte orașe. Șocat, Nazarbaiev a demisionat din funcția pe care trebuia s-o dețină pe viață și, conform informațiilor, e gata să fugă din țară. Premierul Askar Mamin și guvernul kazah au demisionat, de asemenea.

    În fața revoluționarilor, președintele kazah școlit de ruși la Moscova a reacționat precum Ceaușescu și Iliescu în 1989: a scos tancurile pe străzi, a ordonat reprimarea brutală a manifestanților și a chemat armata rusă în ajutor

    Clădirea Primăriei din Almaty în flăcări, incendiată de revoluționari. Pompierii au lăsat-o să ardă. FOTO: Valeri Șarifulin/TASS

    Populația a luat cu asalt instituțiile în Almaty, ocupând televiziunea de stat (care a și fost distrusă) și clădirea Guvernului. Protestatarii furioși încearcă să demoleze chiar monumentul lui Nazarbaiev ridicat în orașul Taldykorgan, anunță agenția de presă RIA Novosti. Și aeroportul din Almaty a fost capturat de revoluționari, scrie Gazeta.ru.

    În fața evenimentelor, președintele kazah a scos blindatele în stradă, dând ordin ca revoluția să fie înăbușită în sânge. Pe străzi, agențiile de presă ruse semnalează focuri de arme și mașini blindate care intră în plin în mulțime. Poliția a anunțat că a „eliminat” zeci de protestatari.

    Kassym-Jomart Tokayev a instituit starea de urgență, a tăiat internetul și l-a sunat pe Putin, cerându-i ca armata rusă să intervină.

    Președintele kazah a scos armata în stradă. Se înregistrează mii de răniți și un număr necunoscut de morți

    Rusia a răspuns prompt și camioane pline cu trupe au început să treacă frontiera Kazahstanului, anunțând că forțele sale vin „să mențină pacea”. Batalioane de parașutiști ruși sunt trimise pe calea aerului în țara vecină.

    Kazahstan face parte dintr-o alianță controlată de Rusia, numită Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), din care mai fac parte alte câteva țări ex-sovietice aflate în sfera de influență rusească. În esență, e vorba de o alianță a regimurilor dictatoriale din aceste țări împotriva propriilor popoare. Statele membre se angajează că vor interveni militar pentru a „menține ordinea” dacă în vreuna din aceste țări izbucnește o revoluție și ordinea actuală e pusă în pericol.

    Discursul lui Tokayev a sunat foarte asemănător cu cel al lui Ion Iliescu în decembrie 1989. După preluarea puterii, Iliescu – de asemenea școlit la Moscova în anii ‘50 – a sunat la ambasada sovietică, solicitând ca URSS să ocupe militar România. La acel moment, sovieticii n-au dat curs invitației, iar șeful Marelui Stat-Major, generalul Ștefan Gușă, s-a opus vehement. Și Iliescu, în decembrie 1989, la fel ca Tokayev în ianuarie 2022, a folosit ca argument existența unor „bande teroriste în esență internaționale”.

    Putin a răspuns prompt cererii de ajutor de la președintele kazah și primele detașamente de parașutiști ruși au plecat deja spre țara vecină

    Președintele Kazahstanului a declarat: „Având în vedere că aceste bande teroriste sunt în esență internaționale, au urmat un antrenament serios în străinătate, atacul lor asupra Kazahstanului poate și trebuie privit ca un act de agresiune. În acest sens, bazându-mă pe tratatul de securitate colectivă, am făcut astăzi un apel la șefii statelor CSTO să ajute Kazahstanul în depășirea acestei amenințări teroriste“.

    Din CSTO fac parte Rusia, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Belarus.

    Până în acest moment, toate țările membre ale CSTO au răspuns pozitiv, anunțând că trimit trupe în Kazahstan. Peste 1.000 de persoane au fost rănite până acum în țară. Circa 400 au fost internate în spital, din care 62 sunt la terapie intensivă. Nu se știe câți morți sunt, dar se pare că ar fi vorba de cel puțin 12 din rândurile forțelor de ordine – un bilanț al protestatarilor uciși nu e publicat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PNL a predat PSD-ului și Diaspora, pe care PSD-iștii „se p…u” în august 2018. Românii de peste hotare l-au făcut președinte pe Iohannis în 2014

    * Guvernul PSD-PNL taie bursele de merit pentru 730.000 de elevi. Fiecare copil cu note peste 8,50 rămâne fără 100-200 de lei

    * „România educată” începe cu o directoare de școală: a cărat elevii cu autobuzul la mitingul lui Dragnea, acum e pusă subsecretar de stat la Ministerul Culturii

    * VIDEO. Sputnik jubilează: ÎPS Teodosie l-a decorat pe Ciutacu cu „Crucea Dobrogei”, pentru complicitatea anti-vaccinistă de la RTV

    * Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

    * Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

    * Oastea subțiată a lui Ludovic Orban. Mai bine de jumătate din liderii care l-au susținut la Congres au rămas în PNL

    * Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

    * Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

    * Primul mare sportiv care devine victima propriilor bazaconii antivacciniste: Novak Djokovici. Sârbului i-a fost respinsă viza după un interogatoriu de 9 ore și riscă să fie expulzat din Australia

  • Rafală de minciuni cu iz sovietic la 32 de ani de la Revoluție. Mircea Dinescu: „Dacă nu apărea Ion Iliescu, pe noi ne împuşcau”

    Poetul Mircea Dinescu (71 de ani), unul dintre marii diversioniști din decembrie 1989 și unul dintre marii profitori ai Revoluției, continuă să mintă cu nerușinare și după 32 de ani de la acele evenimente sângeroase. El lansează noi diversiuni, explicabile – ca și în cazul lui Ion Iliescu – prin influența sovietică din familia sa.

    Mircea Dinescu nu crede că Ion Iliescu a conspirat în 1989 pentru îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu şi susține că nu l-a cunoscut înainte de Revoluție pe cel care avea să devină preşedinte al României.

    Mai mult: Dinescu afirmă că dacă Iliescu nu ar fi apărut în timpul Revoluţiei, el şi alţi participanţi ar fi fost împuşcaţi de oamenii care îi erau fideli lui Nicolae Ceauşescu!

    Poetul întreține, astfel, o mare intoxicare: aceea că Nicolae Ceaușescu și regimul său ar fi putut să supraviețuiască la putere. Or, există dovezi implacabile că soarta „regimului Ceaușescu” fusese pecetluită de Marile Puteri ale vremii, SUA și URSS. „Întâlnirea de la Malta”, dintre președinții George Bush și Mihail Gorbaciov, din 2-3 decembrie 1989, a dat semnalul operațiunii finale de eliminare a dictatorului român și a clicii sale.

    De operațiune s-a ocupat Uniunea Sovietică, în sfera de influență a căreia se afla România comunistă. În paralel, ca urmare a înțelegerii Est-Vest, militarii americani intrau în Panama și-l arestau pe dictatorul Manuel Antonio Noriega.

    În concluzie: pe Mircea Dinescu și pe cei din gașca lui nu avea cine să-i împuște, pentru că puterea de a împușca pe cineva, în acele zile, se afla la ei, trecuse de la Ceaușescu la Iliescu! Inclusiv televiziunea trecuse în mâinile lor, dovadă că jupâni peste Studioul 4 erau Teodor Brateș, Mircea Dinescu, Ion Caramitru și ceilalți, nu vocile pro-Ceaușescu! Ba chiar și lacheii lui Ceaușescu, gen George Marinescu și Petre Popescu, trecuseră de partea Revoluției și-i înfierau pe „odiosul dictator și sinistra sa soție”!

    TVR, Studioul 4, decembrie 1989

    Intoxicări marca Mircea Dinescu la Prima TV

    Invitat duminică la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, Mircea Dinescu a fost întrebat de realizatorul Sebastian Zachmann dacă l-a cunoscut pe Ion Iliescu înainte de Revoluţia din 1989.

    Răspunsul obraznic al lui Mircea Dinescu: „Foarte multă lume, acum, tot felul de imbecili, şi pe internet, «Dinescule, cu Iliescu ai pus la cale». Eu nu l-am cunoscut pe Ion Iliescu înainte de ’89. Ştii de unde ştiam de el? De la Europa Liberă. Ascultam Europa Liberă în fiecare seară. La Europa Liberă se spunea că o să vină în România în locul lui Ceauşescu un activist de partid mai luminat, care a fost coleg cu Gorbaciov, ceea ce nu era adevărat, nu a fost Iliescu coleg cu Gorbaciov”.

    Și e doar începutul. Urmează marile intoxicări: „Ideea că Ion Iliescu şi cu alţi oameni au conspirat este o prostie. Ceauşescu nu admitea nicio disidenţă în cadrul partidului. A fost un tip care a mârăit – mureai pur şi simplu. Iliescu nu era un om foarte curajos… bine, nu voia să moară, că se murea dacă erai în zona aia. Şi a stat pitulat la Editura Tehnică până în ’89. El a apărut în ’89, pe 22 decembrie, după ce am apărut noi la televizor, după o oră”.

    Rafala de minciuni e asortată cu o jalnică tentativă de martirizare: „Eu nu l-am cunoscut pe Iliescu nici pe 22 decembrie, deşi mulţi imbecili, pe internet sau pe Facebook, spun: «Bă, cu Iliescu ai complotat, comunistule!». Pe 22 decembrie, după ce am apărut la televizor, ne-am trezit după o oră că ne spun unii: «Domnilor, dăm şi de la studioul…», nu ştiu care, 5, unde era tovarăşul Ion Iliescu. Pe 22 decembrie eu nu l-am văzut pe Ion Iliescu. (…) Cred că dacă nu apărea Iliescu, pe noi ne împuşcau”.

    Diversiunea continuă cu amestecarea planurilor, scoțând în față detalii fără relevanță: „Să nu ne închipuim că Ceauşescu nu a fost iubit chiar de nimeni. Într-o populaţie de 22 de milioane în ’89, în care 18 milioane trăia mediocru, unii nu atât de rău pe cât trăiesc astăzi, era o categorie de un milion de oameni care avea tot soiul de privilegii, gospodăriile de partid care funcţionau, lefuri foarte mari şi o duceau bine. Chiar să ne închipuim că nimeni nu l-a regretat pe 22 decembrie?”

    Loghinovskaia. Elena Loghinovskaia

    Noile diversiuni ale lui Mircea Dinescu pot fi explicate prin „frecvența sovietică” care-l lega de Ion Iliescu în anii ’80 și, evident, în decembrie 1989:

    • Mircea Dinescu avea soție sovietică (Mașa) și soacră așijderea (Elena Loghinovskaia). Se deplasa în URSS la diversele întâlniri cu scriitorii sovietici chiar și atunci când Ceaușescu îl luase în vizor. Explicația: lui Ceaușescu îi era frică de ruși, de aceea nu-și permitea să-i aplice lui Dinescu un regim dur, așa cum le aplica disidenților fără protecție sovietică.
    • Ion Iliescu era născut într-o familie de activiști bolșevici, cu tatăl (Alexandru Iliescu) arestat ca spion sovietic. Pe timpul studenției, timp de 5 ani (1950-1955), Ion Iliescu a fost trimis „la instruire” la Moscova, de unde s-a întors și cu „cheiță” pe viață, și cu nevastă certificată de măreața „Uniune Sovietică”: tovarășa Nina.
    Ion Iliescu, „salvatorul” pe care ni l-au plantat sovieticii în 1989

    Tragedia e că, urmare a diversiunilor criminale lansate prin „mitraliera” TVR în decembrie 1989, indivizi precum Mircea Dinescu, Teodor Brateș, Silviu Brucan, Mihai Lupoi, Cazimir Ionescu etc. au contrbuit la masacrul de după fuga și arestarea lui Ceaușescu. Cifrele sunt crude: sub Ceaușescu (15-21 decembrie, până pe 22 la prânz) au murit 159 de oameni; sub Iliescu (după fuga lui Ceaușescu și trecerea instituțiilor de forță, necondiționat, de partea noii Puteri) au murit 967 de oameni – de 6 ori mai mulți!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (30). 21 decembrie: mitingul fatal

    * Guvernul dă liber la cheltuieli de lux pe bani publici, în instituții conduse de „oamenii lui Dragnea”! Ordonanță de urgență: pot fi cumpărate limuzine fără limită de preț

    * VIDEO. Sorin Grindeanu nu poate arăta cartea pe care ar fi scris-o împreună cu tatăl său! El se ascunde în spatele unei înșelătorii pe care a făcut-o în 2017. Dezvăluirile vin de la soțul lui Clotilde Armand, matematician de elită

    * Planul diabolic al unui primar din partidul lui Ponta: incendierea propriei primării, ca să distrugă documente. Arestat preventiv pentru 30 de zile

    * Tudorel Toader spune că nu el este autorul scrisorii anti-Kovesi din „Financial Times”, pe care și-a asumat-o în 2019! Mizeria a costat 40.000 de euro

    * Uriașul aparat mobilizat s-o salveze pe Șoșoacă: RTV, Sputnik, Codrin, Ciuvică, Gușă, Roșca Stănescu, Flavia Groșan, Luju, Stiripesurse, Ortodoxinfo, postacii rușilor și ai AUR

    * Comisia Europeană urmărește „cu atenție și îngrijorare” deriva statului de drept din România, în regimul Iohannis-PSD

    * Educatoarele prinse că furau de la gura copiilor de creșă își umpluseră casele, podurile și pivnițele cu dulciuri, carne, zahăr, ulei, chiar și praf de copt și castraveți murați

    * VIDEO. Bănel Nicoliță, la ora adevărului după fuga în America: „A fost cel mai grav lucru din viața mea. Nu mi-am revenit nici acum!”

    * O handbalistă din Iran a dezertat în Spania, după ce o româncă i-a dat jos vălul de pe cap, fără intenție, la Campionatul Mondial

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (19). Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (19). Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

    Regimul represiv al lui Ceaușescu a fost hărțuit de agenți profesioniști. Din câteva mutări, rigidul dictator a fost făcut șah-mat. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    O primă tentativă de ieşire în stradă este înregistrată la 14 decembrie 1989, la Iaşi. În volumul „Revoluţia din Decembrie 1989 – Cronologie”, Alesandru Duţu a consemnat momentul în care s-a încercat organizarea unei manifestaţii în Piaţa Unirii. Acţiunea a fost atribuită Frontului Popular Român. E vorba de o grupare formată în jurul unor intelectuali, care-i chemau pe ieşeni să demonstreze în stradă. “A venit momentul descătuşării noastre. Să punem capăt foamei, frigului şi întunericului care ne stăpânesc de 25 de ani”, se arată în apel.

    Rețineți acest amănunt: “întunericul” era limitat la domnia de 25 de ani a lui Ceaușescu, nu acoperea cei 45 de ani de comunism! Semn că inamicul era Ceaușescu, nu comunismul.

    La Iaşi, sovieticii au testat capacitatea de reacţie a sistemului represiv al lui Ceauşescu. Apelul-program al Frontului Popular Român fusese adus de la Chişinău, fiind semnat de Frontul de Salvare Naţională. Se întâmpla cu 8 zile înainte ca noua conducere de la Bucureşti să-şi asume titulatura de Frontul Salvării Naţionale.

    Testul a fost ratat pentru că în oraşul moldav se aflau câteva sute de sportivi ai Ministerului de Interne, care participau la un concurs numit Dinamoviada. Concursul trebuia să se desfăşoare la Oradea, dar fusese mutat la Iaşi. Miliţia şi Securitatea au blocat accesul grupurilor de manifestanţi către Piaţa Unirii. Până în dimineaţa de 15 decembrie, la Iaşi “s-a făcut curăţenie”.

    Scânteia se aprinde la Timişoara

    În Banat, lucrurile erau clare. Toate acţiunile desfăşurate atât din exterior, cât şi din interior erau orientate în jurul preotului Laszlo Tökes. Încă din 10 decembrie 1989, pastorul reformat şi-a anunţat enoriaşii că pe 15 decembrie nu va putea oficia slujba pentru că va fi evacuat.

    Istoricul Ioan Scurtu a publicat o informare a Securităţii referitoare la legăturile lui Tökes cu serviciile de spionaj străine. “Aveam dovezile trădării, chitanţa olografă scrisă de pastor, pentru 20.000 de lei, şi două pagini cu informaţii, toate găsite la ieşirea din ţară a doi cetăţeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din ţara vecină”, se menţiona în document.

    Colonelul Gheorghe Raţiu, fost comandant în Securitate, spune că pastorul de origine maghiară era monitorizat la sânge: “În ultimele săptămâni, sâmbăta şi duminica, intrau şase sau şapte maşini din Ungaria, făceau filaj la Timişoara şi încercau să-i dea semnale lui Tökes. Aveam microfoane la Tökes în birou”.

    Timişoara avea toate atuurile pentru a fi locul de unde să plece scânteia revoltei. Măsurile lui Ceauşescu de a evita o mişcare de masă au fost practic inutile. Una dintre aceste măsuri poate stârni chiar râsul. E vorba de închiderea talciocurilor din Timişoara pe 15 decembrie. Talciocul era locul de unde tot românul încerca să cumpere cafea, săpun, ceasuri electronice, ţigări străine sau gumă de mestecat cu surprize.

    Pe 16 decembrie însă, începe marea surpriză pentru Ceauşescu: diversiunea. Numărul persoanelor din faţa reşedinţei lui Tökes creşte din oră în oră, iar după ora 17.00, câteva grupuri devin mai agresive. E oprită circulaţia, iar tramvaiele sunt imobilizate pe linie.

    Din acest moment, la Timişoara începe asaltul asupra instituţiilor statului comunist. Un asalt silenţios, tenace, realizat de profesionişti. Timp de trei zile, reacţia populaţiei este mai degrabă prudentă. Cu excepţia zilei de 17 decembrie, când în Piaţa Operei se strâng circa 3.000 de oameni, puţini timişoreni se încumetă să se alăture activ revoltei.

    Firul se rupe însă decisiv pe 20 decembrie, când se produce masa critică. Localnicii ies în stradă cu miile, apoi cu zecile de mii, consfinţind transformarea Timişoarei, incredibil şi eroic, într-un oraş “liber de comunism“.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 18. O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (17). Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (17). Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    Înainte de a acţiona direct în stradă, diversioniştii au sondat localităţile în care puteau declanşa Revoluţia. Principalele ţinte au fost Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, precum şi judeţele Harghita şi Covasna. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    După cele două evenimente capitale de la începutul lunii decembrie 1989 (întâlnirea prietenească Bush – Gorbaciov de la Malta şi întrevederea furtunoasă Gorbaciov – Ceauşescu de la Moscova), căderea lui Nicolae Ceauşescu era o chestiune de zile.

    Scenariul folosit de sovietici în Bulgaria – “lovitura de palat” – era imposibil de aplicat la Bucureşti. Politicienii din jurul lui Nicolae Ceauşescu au arătat – atât la apariţia “Scrisorii celor şase”, cât şi la Congresul al XIV-lea – că nu sunt în stare să reformeze partidul.

    Pentru a-l înlătura de la putere pe Ceauşescu, URSS nu a apelat la o intervenţie militară asumată, precum cea din Ungaria în 1956 sau cea din Cehoslovacia în 1968. Gorbaciov anunţase abandonarea agresivei “doctrine Brejnev” şi nu-şi permitea să dărâme, în plan politic şi diplomatic, imaginea pe care şi-o clădise de când venise la conducere. Nici măcar momeala întinsă de americani, care tocmai interveneau militar în Panama pentru a-l înlătura pe generalul Noriega şi-i invitau pe sovietici să procedeze la fel în România lui Ceauşescu, nu a fost muşcată de Gorbaciov.

    Întrucât varianta de schimbare politică picase, Securitatea, Armata şi Miliţia nu se implicau direct în înlăturarea dictatorului, iar Gorbaciov excludea o intervenţie militară asumată, singura soluţie a rămas declanşarea Revoluţiei. Scenariu în care sovieticii erau experţi. Moscova fusese principalul exportator de revoluţie în perioada Războiului Rece.

    În aceste condiţii, URSS a recurs la o intervenţie silenţioasă, prin intermediul agenţilor săi secreţi. Brusc, România a devenit ţinta turistică preferată a turiştilor sovietici. Cifrele furnizate de Ministerul de Interne de la Bucureşti indică o explozie a numărului de cetăţeni sovietici intraţi oficial în România. În decembrie 1989, numărul acestora a fost de 67.530, record absolut pentru ultima lună a anului, în perioada comunistă. În decembrie 1988, România fusese vizitată de 30.879 de cetăţeni ai URSS. Rezultă o diferenţă spectaculoasă: 36.651 de sovietici în plus! Procentual, creşterea de la decembrie ’88 la decembrie ’89 a fost de 118%. Mai mult decât dublu! Şi asta în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag. Totodată, în România era o sărăcie cruntă, nu găseai nimic de cumpărat sau de traficat.

    Intervenţia sovietică a fost pregătită prin activarea agenţilor de influenţă pe care Moscova îi avea în România. Aceştia, ca şi armata de “turişti” sovietici, aveau două misiuni principale:

    1. amorsarea unei revolte populare şi transformarea acesteia într-o revoluţie anticeauşistă, fructificând ura populaţiei faţă de regimul dictatorial;
    2. impunerea unei conduceri comuniste “cu faţă umană”, de tip gorbaciovist, fidelă Moscovei şi care să menţină România în alianţele politico-militare şi economice ale blocului comunist. 

    Moda lunii decembrie: maşina Lada

    Evidenţele serviciilor vamale şi de paşapoarte din 1989 arată că, începând cu 9 decembrie, numărul turiştilor sovietici a crescut simţitor la intrarea în România. Trecuseră numai cinci zile de la întâlnirea de la Moscova, dintre Ceauşescu şi Gorbaciov.

    Tudor Postelnicu, ministrul de Interne din 1989, avea să declare în 1993: “Am deţinut informaţii referitoare la creşterea intrărilor în ţară a turiştilor din URSS. Intrau cu maşini Lada. Un număr triplu decât în mod normal. Principalele locuri de intrare erau pe la Vama Siret, pe la punctele de frontieră din Maramureş, dar o parte au venit şi pe la Giurgiu, dinspre Bulgaria. Direcţia de Paşapoarte m-a informat că au mai intrat foarte mulţi turişti din Ungaria şi din Iugoslavia. Ungurii au intrat masiv pe la Borş. La Vama Stamora Moraviţa au fost înregistraţi atât sârbi, cât şi maghiari”.

    Potrivit indicaţiilor primite de la vamă, turiştii sovietici aveau la dispoziţie 48 de ore să tranziteze România. Ei nu au respectat acest termen. În disperare de cauză, Nicolae Ceauşescu a recurs la măsuri radicale. În şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, el avea să ordone închiderea graniţelor României. Singurii care mai puteau intra erau cetăţeni din China, Coreea de Nord şi Cuba.

    La scurt timp de la intrarea în România, maşinile Lada – în care erau până la patru persoane (bărbaţi atletici, dar şi femei bine pregătite) – s-au răspândit în toată ţara. Un astfel de episod a fost povestit de generalul Ştefan Guşă, are în 1989 era şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.

    “Pe 15 decembrie, împreună cu fostul ministru al Apărării, Vasile Milea, am participat la depunerea jurământului în unităţi militare. Eu la Buzău, dânsul la Iaşi. Seara, ne-am înapoiat la Bucureşti. La o jumătate de oră după ce am ajuns, a venit la mine domnul Milea şi m-a întrebat dacă am sesizat ceva deosebit. N-am ştiut la ce se referea. Dar pe traseul meu de la Buzău la Bucureşti şi pe al dumnealui de la Iaşi la Bucureşti am observat foarte multe maşini cu număr rusesc. Şi m-a întrebat: «Cam ce o fi cu ăştia? Fac Crăciunul pe aici?».”

    Maşinile Lada au fost văzute atât în estul, cât şi în vestul României. Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, avea să relateze despre o informare venită din zona Banatului. “Un exemplu este la Miliţia din Caransebeş. Şeful Miliţiei, căpitanul Ruşeţ, a raportat că au venit în acele zile trei cetăţeni sovietici cu o maşină. Au spus că au lovit-o şi că le trebuie hârtie să poată circula. Cei de acolo au încercat să le mai ceară explicaţii. Unul dintre sovietici a spus: «Hai, colega, că suntem şi noi militari ca şi dumneata!». Acel fapt s-a reţinut, dar ce se mai putea face, că ăia s-au întâlnit cu alţii şi au plecat împreună la Timişoara?!”, a declarat generalul Vlad în 1993, la Comisia senatorială “Decembrie 1989”.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL (14). Se strânge lațul: “agenturile” intră în acțiune

    SERIAL (14). Se strânge lațul: “agenturile” intră în acțiune

    Pentru a destabiliza regimul dictatorial de la Bucureşti, agenţiile străine de spionaj au format şi antrenat grupări capabile de mişcări de stradă. Diversiunile l-au luat prin surprindere pe Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu, după primele evenimente de la Timişoara, au fost considerate amuzante la acea vreme. În intervenţia televizată din 20 decembrie 1989 (ora 19.00), Ceauşescu acuza “agenturili străine” de implicare în treburile interne ale României. Chiar dacă puţini credeau acest lucru, Ceauşescu avea dreptate.

    Începând cu 1987, generalii de Securitate îi puneau pe birou vrafuri de informări despre diferiţi cetăţeni – români şi străini – care pregătesc acţiuni destabilizatoare atât pe teritoriul României, cât şi în afara graniţelor. Grupările anticeauşiste şi-au radicalizat acţiunile înaintea înlăturării “iubitului conducător”.

    Filiera maghiară

    Un episod interesant a fost relatat chiar de cel însărcinat să-l combată, colonelul Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei I a Securităţii. Acesta a dezvăluit o filieră prin care era pregătită o grupare de gen paramilitar.

    “Din 1986 şi până în 1989 ne-am confruntat cu un fenomen de plecare masivă din ţară. Plecare ilegală spre Ungaria. Noi îl numiserăm «Filiera maghiară de a ajunge în Occident». În 1989, fenomenul era invers, intrare masivă în ţară dinspre Ungaria. Îi aveam pe ore şi pe zile, cum veneau, dacă erau aduşi de maghiari. S-a cerut anchetă. În acest caz, s-a ordonat ca, până după Congresul al XIV-lea al Partidului, cei care sunt la prima abatere să fie cercetaţi în libertate, iar recidiviştii să fie condamnaţi la locul de muncă.”

    Nicolae Ceauşescu, personal, a ordonat ca “transfrontalierii” să fie ţinuţi de grăniceri, în dormitoare speciale, până la elucidarea fenomenului de intrare masivă din Ungaria şi dinspre Occident.

    Colonelul Raţiu: “Am făcut o echipă de cercetare şi am trimis-o pe frontieră. S-au luat cel puţin 20 de declaraţii de la persoane care recunoşteau că au fost recrutate în organizaţia «România Liberă» de la Budapesta. Prin 1988, la Bicske, la 40 de kilometri de Budapesta, spre Viena, exista un centru de instruire paramilitară, unde erau cazaţi şi antrenaţi aceşti oameni. O parte dintre cei interogaţi de noi au recunoscut că au venit aici pentru acţiuni menite răsturnării regimului. Erau români şi ţigani”.

    Atât Ceauşescu, cât şi Securitatea ştiau ce este “România Liberă” din Ungaria. “În 1986 se pleca masiv în Ungaria şi nu se mai întorcea nimeni. Maghiarii au favorizat un timp acest canal, trecându-i în Austria cu ajutorul călăuzelor sau pe vase care făceau croaziere pe Dunăre. În 1987, un oarecare Roşca Marin, economist din Timişoara, a înfiinţat la Budapesta această organizaţie, «România Liberă»”, a declarat colonelul Raţiu.

    “Noi, cei de la Direcţia I a Securităţii, am trimis peste 60 de persoane la Bicske, pentru a culege informaţii. Acolo făceau pregătire politică, pregătire paramilitară, cu armament, bătăi cu lanţuri. Au fost pregătiţi pentru dezordine în oraşe, ceva de genul ce s-a întâmplat la Timişoara.”

    În 1989, când Ceauşescu se pregătea să fie reales, serviciile de spionaj căutau sprijin pentru înlăturarea lui chiar din rândul românilor. Istoricul Alex Mihai Stoenescu a aflat de la generalul Ştefan Alexie – secretar de stat, în 1989, la Departamentul Securităţii Statului – care erau criteriile de recrutare.

    “Cu circa o lună, două înainte de evenimentele de la Timişoara, şeful serviciului Bihor a depistat la Borş doi cetățeni germani – unul de aproximativ 50 de ani, altul de 28–30 de ani. Aceştia intraseră legal în ţară, iar la ieşire aveau asupra lor liste şi documente care puteau socotite potrivnice statului român. Listele erau cu anumite persoane de contact, cu adrese şi nume complete. Securitatea a început studierea şi contactarea celor aflaţi pe liste. Pe cei doi germani i-a cazat la un hotel din Oradea. Au recunoscut că au venit cu misiunea de a pregăti persoane ca să acţioneze la momentul oportun prin acţiuni anarhice în oraşele Cluj-Napoca, Sighişoara, Sibiu, Braşov, Cugir. Cei doi nemţi recrutau persoane cercetate pentru încercare de trecere frauduloasă a frontierei, le promiteau chiar ei ajutorul de trecere, persoane cu aviz negativ de a primi viză, de a pleca definitiv din ţară, infractori de drept comun. Asta era ţinta lor“, a declarat generalul Alexie

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL (11). Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    SERIAL (11). Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    În 1988, deși Ceaușescu era cu ochii pe el, fostul ideolog stalinist a fost și la Moscova, și la Washington. Indicațiile primite la Kremlin au fost decisive în răsturnarea lui Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Un personaj-cheie al răsturnării lui Ceauşescu este un vechi stalinist: Silviu Brucan, pe numele său real Saul Bruckner. Acesta a fost extrem de activ în anii ’40–‘50, când – în calitatea sa de secretar general de redacţie al cotidianului CC al PCR, “Scînteia” – cerea condamnarea la moarte a celor consideraţi “burghezi”, “reacţionari”, “bandiți” sau “duşmani ai clasei muncitoare”. Printre cei vizaţi de solicitările sale imperative s-au numărat politicienii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu, scriitorul Radu Gyr şi ziaristul Pamfil Şeicaru. În multe cazuri, cei demascaţi de Silviu Brucan au ajuns pe mâna soţiei sale, Alexandra Sidorovici, procuror stalinist şi fiică de general sovietic (KGB) stabilit în România. Brucan a făcut apoi carieră diplomatică, devenind, sub Gheorghiu-Dej, o punte importantă către Statele Unite ale Americii, în calitate de ambasador în SUA şi la ONU. Ceauşescu l-a “tras pe dreapta”, iar Revoluţia l-a transformat în ideolog al noii puteri.

    Poveştile despre jocurile orchestrate de Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Deşi era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru URSS. “A fost scos prin Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Washington, Londra şi Moscova. Aici, zice el, s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.

    Acest eveniment a fost relatat de Brucan, la 8 februarie 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. “Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a subliniat de mai multe ori ca PCR să rămână forţa politică conducătoare în ţară.”

    Uluitorul periplu din octombrie–noiembrie 1988 al lui Silviu Brucan, Bucureşti – Viena – Washington – Londra – Viena – Moscova – Viena – Bucureşti, a fost monitorizat de Securitate “atât cât s-a putut”, după expresia unui fost general din sistem. Bătrânul stalinist a solicitat paşaportul “pentru cel puţin două săptămâni”, primindu-l în urma unui puternic lobby american. Oficial, Brucan urma să susţină câteva conferinţe pe la fundaţii şi universităţi din SUA. El s-a întâlnit cu responsabili ai Biroului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat. “Totul e organizat de CIA”, a fost concluzia Securităţii române, care l-a ţinut la curent pe Ceauşescu în legătură cu turneul lui Brucan.

    Din capitala Statelor Unite, Brucan a zburat la Londra, unde a stabilit “unele contacte”. A înregistrat un interviu pentru Radio Europa Liberă, dar a cerut ca discuţia să nu fie difuzată pe post “deocamdată”.

    Revenit la Viena, a fost preluat de sovietici. Aceştia l-au dus la Moscova, unde l-au ţinut patru zile. Acolo, Brucan s-a întâlnit cu Alexandr Iakovlev, consilierul cel mai de încredere al lui Gorbaciov, şi cu mai mulţi generali GRU/KGB. Din poziţia sa de secretar pe probleme internaţionale al PCUS, Iakovlev era un personaj extrem de influent în contextul schimbărilor din Europa de Est. Între Brucan şi Iakovlev au existat chiar două runde de discuţii, în două zile diferite. Evident, totul a avut caracter strict secret. Securitatea nu a reuşit să confirme dacă Brucan s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, aşa cum susţine el.

    De la Moscova, Silviu Brucan a fost adus din nou la Viena, iar de acolo a reintrat pe traseul “oficial”, îmbarcându-se în trenul de Bucureşti.

    La Vama Curtici, Brucan a fost aşteptat de câţiva ofiţeri de Securitate, care i-au ridicat paşaportul. Când l-au deschis, surpriză: în paginile documentului existau doar vize de SUA şi de Austria! Nicio urmă a trecerii sale prin Marea Britanie şi prin URSS. Conform paşaportului, inamicul stalinist al lui Ceauşescu fusese doar la Washington, via Viena.

    Lucrătura a stârnit furia lui Ceauşescu. Acesta a fost avertizat însă că “nu e bine” să fie prea dur cu un personaj “luat în braţe” şi de sovietici, şi de americani. Mai ales că avea pe masă o informaţie neliniştitoare: Silviu Brucan întreţinea relaţii strânse cu Anatoli Dobrinin, fost ambasador al URSS la Washington timp de 25 de ani (1962–1987) şi sfetnic apropiat al lui Mihail Gorbaciov. Dobrinin era considerat “puntea” prin care s-a ajuns la înţelegerea istorică dintre cele două superputeri.

    „Când a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor”

    Silviu Brucan a explicat printr-o metaforă felul în care Ion Iliescu a fost propulsat la putere, graţie complotului şi pe fundalul Revoluţiei din decembrie 1989: “În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus mâna pe putere. Când zic «noi», mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL (9). FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    SERIAL (9). FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    Spionul sovietic Nicolae Militaru recunoaște: Comitetul Salvării Naționale era pregătit să-l răstoarne pe Ceaușescu de la începutul anilor ’80. În 1987 și-a schimbat numele în Frontul Salvării Naționale. Totul, într-o regie marca URSS. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    Un vechi complotist, generalul Nicolae Militaru, a vorbit într-un interviu acordat ziaristei Adina Anghelescu pentru revista “Baricada”, în 1991.

    “O conspiraţie, a cărei intenţie era îndepărtarea de la putere a lui Ceauşescu, a existat dinainte de 1989. Rezistenţa militară se formase cu mult timp în urmă. Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlniserăm întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Valter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în Parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contactul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu. Primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu a fost pus la cale în toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu. Mai târziu, ne-am gândit la un plan-surpriză. Sigur, noi deveniserăm nişte pisici cu clopoţei şi orice pas pe care îl făceam era cunoscut. Existau patru variante pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Prima era ca planul să fie pus în aplicare atunci când cuplul Ceauşescu nu se afla în ţară. A doua – când erau în ţară, dar se găseau în vizită prin judeţele mai îndepărtate de Capitală. A treia – când se aflau la locul lor de muncă, iar a patra – când se aflau strânşi în Comitetul Politic Executiv. Ne-am gândit şi la oamenii pe care să-i contactăm. Primele contacte le-am realizat cu generali şi ofiţeri activi şi în rezervă din MApN. Unii au trădat. În februarie 1984 am fost supus unei anchete. Altădată mă aflam împreună cu generalul Ioniţă când Securitatea a venit să mă aresteze. Nu m-am lăsat arestat şi m-am prezentat personal la Comitetul Central. Pe timpul anchetei m-au confruntat cu doi generali turnători. După acest moment, am continuat penetrarea Armatei şi a Securităţii. Aveam nevoie de cineva care să ne informeze asupra programului cuplului Ceauşescu. Acest om de mare încredere a fost profesorul Ioan Ursu. Stabilisem ca Ceauşescu să fie atras fie la vânătoare de urşi la Bistriţa, fie la vânătoare de fazani şi de mistreţi în Timiş. Cornel Pacoste, care era prim-secretar la Timiş, a intrat în joc fără rezerve. Pentru acţiune a fost nevoie să atragem în conspiraţie ofițeri de Securitate şi de Miliţie şi foarte mulţi activişti de partid. Ajunsesem cu penetrarea Securităţii în rezistenţa militară până la nivel de adjunct de ministru. Generalul Iulian Vlad era şeful Securităţii. La Armată se afla generalul Vasile Milea, care fusese informat de ce urma să se întâmple şi de sarcina Armatei de a nu deschide foc împotriva poporului, chiar dacă va primi ordin. Acţiunea trebuia realizată cu ajutorul unui «detaşament de asalt» înarmat cu mijloace speciale. Nu urma a se folosi gloanţe, ci nişte capsule care conţineau un drog foarte puternic. Nu doream să curgă sânge. Se urmărea ca Ceauşescu să-şi prezinte demisia, iar după instalarea noilor organe de conducere ale ţării, Marea Adunare Naţională urma să se autodizolve şi să se constituie Frontul Salvării Naţionale. Ideea iniţierii unui Comitet al Salvării Naţionale a existat încă din iarna lui ’80–’85. Se preconiza ca în fruntea partidului să fie pus Ion Iliescu. Acest Comitet al Salvării Naţionale s-a transformat în Front în 1987. Generalul Ioniţă murise, iar legătura cu domnul Iliescu o ţineam eu. Îi jurasem lui Ioniţă ca planul să fie dus la bun sfârşit. Cel care a avut un rol deosebit a fost Vasile Patilineţ, care trebuia să se ocupe de procurarea materialelor speciale despre care am vorbit. Patilineţ a murit însă, iar legătura cu furnizorul străin s-a rupt, fiind reluată foarte greu. Materialele pe care le aşteptam din străinătate pentru planul nostru urmau să sosească în februarie-martie 1990.”

    Avertisment: anumite afirmaţii ale generalului Militaru trebuie luate cu multă precauţie, altele sunt de-a dreptul absurde. Există însă şi fraze care merită reţinute. Personajul nu este unul oarecare, ci un agent dovedit în slujba serviciului secret al Armatei sovietice (GRU). Generalul Nicolae Militaru (pe numele său real, Nicolae Lepădat), unul dintre ofiţerii promovaţi de regimul Ceauşescu până la gradul de general-colonel (trei stele) şi la funcţia de şef de Armată, a fost trecut în rezervă, brusc, în 1978, în urma documentării sale ca agent sovietic (celebrul dosar “Corbii”).

    VIDEO: O viață de spion sovietic. Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării pe 23 decembrie 1989

    După scoaterea din Armată, deşi putea fi judecat şi condamnat la moarte sub acuzaţia de spionaj, a continuat să primească funcţii importante, precum aceea de adjunct al ministrului construcţiilor industriale. În acei ani opera o anumită imunitate – neoficială – acordată de ţările comuniste agenţilor autohtoni care spionau pentru sovietici. Aceştia puteau fi cel mult îndepărtaţi din structurile politice şi militare, nicidecum judecaţi şi condamnaţi.

    Altfel stăteau lucrurile cu cei care se puneau la dispoziţia unei puteri occidentale. Diplomatul Mircea Răceanu a fost condamnat la moarte, în iulie 1989, pentru spionaj în favoarea SUA. Doar intervenţia personală a preşedintelui George Bush la Nicolae Ceauşescu, în toamna aceluiaşi an, a făcut ca pedeapsa lui Răceanu să fie comutată la 20 de ani de închisoare.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (4). Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (4). Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul “țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene.

    Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă. “În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”

    A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu la români.

    Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.

    În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: “Să trăim noi până atunci!”

    Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. “Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”

    Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe.

    Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. “Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a fostului ministru de Interne Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”

    Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni.

    Constantin Olteanu

    Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. “Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”

    Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era “ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.

    Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise “ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!

    În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.

    “La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2: Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1: „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, sinecura lui Ion Iliescu. Inițiativa aparține PNL și USR-PLUS

    Senatul a votat marți desființarea Institutului Revoluției Române, vechea sinecură a lui Ion Iliescu. În acest moment, mai lipsește doar votul similar al Camerei Deputaților pentru ca acest for controversat să dispară.

    Lupta pentru eliminarea fundației înființate în 2004 de Iliescu pentru grupul său de așa-ziși revoluționari, care au pus mâna pe putere după eliminarea lui Ceaușescu, este una dură. În septembrie anul trecut, Guvernul a încercat să-l desființeze înaintând o obiecție la OUG 91/2019 emisă de Cabinetul Dăncilă.

    Curtea Constituțională condusă de Valer Dorneanu (cirac de-al lui Iliescu și fost președinte la Camerei Deputaților în perioada când premier era Adrian Năstase) a respins-o ca neîntemeiată. CCR a declarat constituțional Institutul, așa că USR-PLUS și PNL au elaborat o inițiativă legislativă prin care să fie desființat acest cuib de sinecuri.

    Institutul Revoluției a fost creat în 2004 de Ion Iliescu, spre sfârșitul ultimului său mandat de președinte al României. Conform legii, cei 25 de membri ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române sunt numiți de președintele țării și sunt aleși pe viață. Cum, la acel moment, șeful statului era chiar Iliescu, acesta și-a pus propria gașcă în funcții.

    Chiar înainte de a părăsi funcția de președinte al României, pe 14 decembrie 2004, Iliescu i-a numit pe membrii Consiliului Național prin Decretul 1151: Petrică Balint, Sergiu Chiriacescu, Emilian Vasile Cutean, Iosif Dan, Emil Dumitrescu, Lorin Fortuna, Cazimir Ionescu, Claudiu Iordache, Eugenia Iorga, Mihai Ispas, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Pastor, Romeo Raicu, Petre Roman, Adrian Sanda, Ioan Savu, Răzvan Theodorescu, Dan Toader, Doru Țigău, Viorel Vișan, Valentin Voicilă, Emil Vlădesan, Gelu Voican Voiculescu.

    La rândul lor, cei 25 l-au ales în unanimitate președinte al IRRD pe Ion Iliescu în prima ședință după constituire.

    Acest Institut a jucat un rol nefast în trucarea istoriei reale a revoluției române. Consiliul Științific al IRRD, alcătuit cu predilecție din istorici, ar fi trebuit să cerceteze și să publice cât mai multe informații și lucrări despre revoluția din decembrie 1989. N-a fost așa, acest institut prezentând varianta lui Iliescu a evenimentelor de la căderea lui Ceaușescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. „Sărmăluță”, comicul TVR: „Nu avem niciun operator, dom’ Cristoiu! Suntem singuri, dom’ Cristoiu! Nici scaune nu avem!”

    * O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

    * Radu Moraru, dement: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

    * Radu Tudor, plătit de Dan Voiculescu cu 5.500 de euro pe lună. Banii vin doar pe drepturi de autor, deși prestația este zilnică

    * O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

    * Încă o dovadă că Secția Specială e o bâtă anti-justiție: doi procurori de la DNA Oradea sunt „cercetați” de 19 luni fără a fi trimiși în judecată! Între timp, „judecata” le-a fost aplicată de Antena 3, RTV și PSD

    * Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor: “Cu 20 de angajați facem exact aceleași lucruri pe care le făceam cu 80. Cu banii economisiți am făcut un pod”

    * Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cum a clonat regimul FSN un post de radio. Ziaristul care avea în birou un poster uriaș cu Ion Iliescu

    * Formula în care noul Farul Constanța țintește sus: Hagi 89%, Marica 10%, Iașko 1%. Va avea stadion modern, de 18.000 de locuri

    * Marea rușine a Euro 2020: brutele rasiste din galeria Ungariei. Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappé au fost jigniți grav la Budapesta. UEFA pregătește sancțiuni dure