„Observatorul” Antenei 1 a difuzat prima imagine a fugarului Radu Mazăre la bordul aeronavei Tarom care-l aduce de la Paris la București.
Fotografia pare să fi fost făcută de un alt pasager, înainte decolarea avionului spre București. În imagine, Mazăre apare bărbierit, tuns scurt și obosit. El a avut o zi agitată, începută în zori, cu decolarea din Antananarivo (capitala Madagascarului), continuată cu zborul spre Paris și cele câteva ore de tensiune din aeroportul „Charles de Gaulle”, unde a insistat să depună o cerere de azil politic.
Cursa Tarom va ateriza la Otopeni după ora 20.10, probabil spre 20.30, având o mică întârziere generată de agitația lui Mazăre.
Fostul primar al Constanței va fi luat de o mașină a Poliției de la scara avionului și dus la Penitenciarul Rahova, unde-l așteaptă 21 de zile de carantină.
Radu Mazăre și-a continuat circul pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris până la îmbarcarea în avionul de București. Ba, mai mult: a reușit să întârzie decolarea aeronavei Tarom.
Avionul trebuia să decoleze la ora 16.20 – ora Franței (17.20 – ora României), dar nu decolase nici la 16.35 (17.35). Întârzierea este, deci, de cel puțin 15 minute, dar poate crește.
Întârzierea decolării are legătură cu „pasagerul special” Radu Mazăre, care a continuat să facă scandal pe toată perioada cât a stat în aeroportul parizian (circa patru ore).
Fostul primar al Constanței a avut mai multe tentative de a cere azil politic, dar agitația sa s-a lovit de fermitatea polițiștilor români de escortă și de cea a autorităților franceze. Mazăre n-a fost lăsat să părăsească zona de tranzit a aeroportului (în care se află și celula de detenție temporară a fugarului român), deși el insista să ajungă pe teritoriul francez, aflat la o distanță de câteva sute de metri.
Ultima tentativă a lui Mazăre a fost la verificarea actelor de îmbarcare. Și acolo, mega-infractorul român a cerut să-i fie acceptată cererea de azil politic, vociferând că e „deținut politic”. N-a impresionat însă pe nimeni.
În cele din urmă, circul a luat sfârșit prin urcarea lui Mazăre în aeronavă, cu „ajutorul” polițiștilor de escortă, care la nevoie l-au mai luat și pe sus. Dar agitația fostului primar a generat întârzierea decolării.
Programată la 20.10, aterizarea la Otopeni va avea loc, probabil, în jurul orei 20.30. Nu e exclus, totuși, ca întârzierea să fie recuperată măcar parțial.
Circ incredibil făcut de Radu Mazăre pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris!
Autoritățile franceze i-au respins imediat cererea de azil politic, pe motiv că nu se află pe teritoriul francez, ci în zona de tranzit a aeroportului.
Când a aflat răspunsul, Mazăre a făcut gesturi nebunești. S-a smucit, a vrut să fugă în afara zonei de tranzit, să ajungă pe teritoriul francez. A fost însă imobilizat ferm de către cei doi polițiști români de escortă, cu asistența celor francezi.
Când a fost pus „cu botul pe labe”, Mazăre a început să urle, ca un sălbatic dintr-un trib.
Furios, i-a amenințat pe polițiști că nu va urca în avion. Polițiștii au luat însă legătura cu comandantul aeronavei, pentru a aplica o procedură specială de îmbarcare.
Greșeala fatală a lui Mazăre a fost că, fanfaron și guraliv, și-a anunțat mereu intențiile. În avion le-a spus polițiștilor că va cere azil politic pe aeroportul din Paris. Puși în gardă, polițiștii au acționat prudent, au luat legătura cu cei francezi și au evitat ieșirea infractorului Mazăre din zona de tranzit.
Luni, înainte de prânz, fugarul Radu Mazăre a ajuns pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris, escortat de polițiști români. Seara, după ora 20.00, va ateriza la Otopeni.
În avionul care l-a adus de la Antananarivo (capitala Madagascarului) la Paris, Radu Mazăre le-a spus polițiștilor de escortă că, odată ajuns în aeroportul din capitala Franței, va depune cere de azil politic. Nu există însă confirmarea că a și făcut-o, dar mai are la dispoziție câteva ore.
În aeroportul „Charles de Gaulle”, fostul primar PSD-ist al Constanței este deținut într-o celulă specială, destinată infractorilor aflați în tranzit.
Mazăre a cerut azil politic și în Madagascar, dar nu i-a folosit la nimic.
Acum, el încearcă să tragă de timp prin orice mijloace, dar încarcerarea la Rahova este inevitabilă.
Mazăre are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, pentru retrocedarea ilegală a falezei și a plajelor din Constanța-Mamaia. Prejudiciul în acest dosar este de 114 milioane de euro: 36 de milioane prejudiciul provocat municipiului Constanța, iar 78 de milioane – „gaura” făcută bugetului statului român.
Radu Mazăre mai are o condamnare uriașă, de 9 ani și 10 luni, dar în primă instanță, în dosarul Polaris – atribuirea pe șpăgi enorme a salubrizării orașului Constanța. Procesul se judecă în apel.
Fake-news-ul dat de Romania TV l-a entuziasmat pe Bogdan Chirieac, unul dintre cei mai înverșunați vectori anti-justiție din studiourile TV. Dar „morsa competentă” s-a făcut de râs încă o dată: dragul lui corupt Radu Mazăre e tot în pușcărie.
Vineri seara, portavocea minciunii, la fake-televiziunea fugarului Sebastian Ghiță, a fost Liliana Ruse, veche colegă cu Bogdan Chirieac în redacțiile „Adevărul” și „Gândul”.
Invitat să comenteze „știrea” că Radu Mazare ar fi evadat din închisoarea din Madagascar, Chirieac a fost entuziasmat. Comentariile sale erau similare cu cele ale unui borfaș de Ferentari care s-ar bucura la o eventuală evadare a lui Sile Cămătaru.
Comentariul delirant al lui Bogdan Chirieac
„Radu Mazăre nu se dezminte. Ca să spun așa, suntem alături de «El fugitivo», în cazul acesta. Este, până la urmă, o altă palmă dată statului subteran din România, tocmai din Madagascar.”
„Și dacă a mai furat domnul Mazăre, când era primar, evadarea asta îl absolvă de cea mai mare parte din vină.”
„În România, nimeni nu mai crede în condamnările care se dau în justiție. Deși, cu siguranță, unii dintre ei sunt chiar vinovați și au făcut enorm de mult rău acestei țări, totuși nimeni nu mai crede.”
„Și când văd că autorii dezastrului din România sunt bine-mersi în libertate și nu pot fi atinși nici măcar cu o floare, lăsați-mă măcar să nu mă întristez că a evadat Mazăre din pușcăria din Madagascar.”
„Sunt convins că doamna Ana Birchall, zeița dreptății cu mâna pe paloș, va ști să-l aducă înapoi la Rahova. Dar deocamdată lăsați-mă să nu fiu trist.”
Analiza ticăloșiei pro-infractori, în regim de fake-news
Dincolo de faptul că știrea era falsă, deci Chirieac s-a bucurat ca prostu’, rămâne această gândire de infractor mediatic, care-și expune mizeriile în spațiul public.
Ticălos experimentat, Chirieac relativizează activitățile infracționale ale lui Mazăre: „Și dacă a mai furat domnul Mazăre, când era primar…”
Relativizarea se extinde asupra întregului sistem de justiție: „În România, nimeni nu mai crede în condamnările care se dau în justiție”.
Doar un mare escroc poate crede că a doua infracțiune (evadarea) o anulează pe prima (hoția), și nu i se adaugă, eventual ca recidivă sau circumstanță agravantă! Chirieac: „Evadarea asta îl absolvă de cea mai mare parte din vină”.
Doar un tovarăș al borfașilor se poate bucura la evadarea unui mega-corupt: „Suntem alături de «El fugitivo», în cazul acesta”;”Lăsați-mă să nu mă întristez că a evadat Mazăre din pușcăria din Madagascar”.
Lupta cu „statul paralel” / „statul subteran” ia, în cazul lui Chirieac, forme clinice: cică evadarea lui Mazăre ar fi „o altă palmă dată statului subteran din România, tocmai din Madagascar”.
Și toate astea, ca să constatăm că „morsa competentă” s-a făcut de râs gratuit: Mazăre e tot în pușcărie!
Poliția Română a comunicat oficial: Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, condamnat pentru corupție și fugit în Madagascar, va fi adus în România luni, 20 mai, adică peste cinci zile.
Repatrierea unuia dintre marii corupți ai PSD va avea loc cu 6 zile înaintea alegerilor europarlamentare și a referendumului pentru justiție.
Comunicat
„Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
În urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, la data de 14 mai a.c., cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internațional Radu Ștefan Mazăre, Poliția Română a demarat, de îndată, formalitățile necesare aducerii în țară a acesteia.
Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019.”
Fostul edil are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor și falezei din Constanța-Mangalia. Sentința judecătorilor de la Înalta Curte a fost dată pe 8 februarie 2019. Prejudiciul estimat de DNA în acest dosar: 114 milioane de euro.
Recent, Radu Mazăre a primit o nouă condamnare, de 9 ani și 10 luni, într-un alt dosar, dar sentința nu e definitivă, fiind atacată cu apel.
Accelerarea procedurilor de extrădare a lui Radu Mazăre (fost primar PSD al Constanței) a produs multă nervozitate la Antena 3. Mugur Ciuvică și Mircea Badea au certat-o rău pe Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției.
Obișnuiți cu compromiterea extrădărilor de către fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, cei doi propagandiști ai cooperativei PSD-Antena 3 au fost șocați să constate că un mare corupt al PSD, devenit fugar, ar putea fi repatriat neașteptat de repede.
Mugur Ciuvică: „Doamna Birchall s-a agitat suspect de mult în aceste zile. A comunicat excesiv, de parcă e ministrul #Rezist, nu al PSD. A pus pe Facebook cum a închis ea plicul, cum a trimis plicul, cum îl aduce ea pe Mazăre în țară. A făcut totul ca să dea satisfacție la trei gigei de la #Rezist”.
Mircea Badea: „Doamna Birchall a comis un exces de zel, pe care nu mi-l explic altfel decât… «eu nu sunt Toader, nu sunt Iordache…»”.
Celor de la Antena 3 li se pare ideală inacțiunea de tip Tudorel Toader, în mandatul căruia, timp de doi ani și trei luni, nu a fost repatriat niciun mare fugar. Nici Sebastian Ghiță, nici Radu Mazăre, nici Elena Udrea, Alina Bica, Puiu Popoviciu, Alexander Adamescu sau Elan Schwartzenberg.
Cel puțin până acum, în cazul Radu Mazăre, ministrul interimar Ana Birchall a avut o atitudine normală. De aceea și-a și atras furia propagandiștilor pro-corupție și pro-fugari de la Antena 3.
Consulul onorific al Madagascarului în România, Serge Rameau, a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă că noul președinte al țării africane este adeptul unui puternic curent anticorupție.Declarația consulului onorific confirmă că situația fugarului Radu Mazăre (un etalon al corupției PSD) s-a agravat brusc în ianuarie 2019, când președinte al Madagascarului a devenit Andry Rajoelina (44 de ani).Până atunci, timp de un an și o lună (a fugit în decembrie 2017), Radu Mazăre a stat liniștit. Fostul președinte al Madagascarului, Hery Rajaonarimampianina (ianuarie 2014 – septembrie 2018), a fost mult mai indulgent cu faptele de corupție. De aceea a ales Dragnea să fugă în Madagascar: avea garanția că Administrația Rajaonarimampianina (nu încercați să-i pronunțați numele, e aproape imposibil!) e o gazdă bună cu corupții fugari.Schimbarea președintelui din Madagascar l-a expus pe Mazăre unui mare pericol: arestarea. Care, după patru luni, s-a și produs.
Explicațiile lui Serge Rameau, consulul onorific al Madagascarului în România
* „În Madagascar am avut alegeri prezidențiale, iar noul președinte, Andry Rajoelina, este foarte ferm în eradicarea corupției în țară. Mai multe persoane importante au fost arestate pentru fapte de corupție.”* „Așadar, dacă domnul Mazăre este în arest și dacă România face pași concreți pentru extrădare, sunt convins că vom găsi ușor soluția legală. Dacă România dorește, extrădarea se poate face foarte rapid.”* „Sunt oameni de afaceri din Madagascar care fugiseră de lege în insula Mauritius și care au fost extrădați într-o singură săptămână. Dacă a funcționat în cazul nostru, poate funcționa și în altă situație.”
Începe bâjbâiala autorităților române în legătură cu extrădarea fugarului Radu Mazăre din Madagascar în România. Exact același lucru s-a întâmplat și în cazurile Sebastian Ghiță, Elena Udrea, Alexander Adamescu, Puiu Popoviciu, Elan Schwartzenberg, Marko Attila, Olosz Gergely etc.
Guvernarea PSD-ALDE pare interesată mai degrabă să nu-i deranjeze pe infractorii fugari, decât să-i repatrieze.
Poliția Română a confirmat miercuri arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar, pentru o perioadă de 6 zile. Asta înseamnă că marți, 14 mai, fostul primar al Constanței ar putea fi eliberat din arest, dacă măsura reținerii nu va fi prelungită de autoritățile malgașe.
Când a fost prins de poliția din Madagascar, Radu Mazăre era împreună cu iubita lui, Roxana Mihalache.
Comunicatul Poliției Române
„Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile. Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional. Persoana arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat”.
Ce urmează. Cheia e la Curtea de Apel + Ministerul Justiției
Ana Birchall
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat miercuri seară, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, că ministerul său nu poate demara procedurile în vederea extrădării lui Mazăre înainte de a primi de la Curtea de Apel București documentul care atestă că sunt îndeplinite condițiile extrădării.
„Vă pot confirma că, astăzi, Ministerul Justiţiei a primit la ora 17,34 o informare de la Biroul Interpol, prin care se confirmă că domnul Mazăre a fost arestat provizoriu, în data de 8 mai, în Madagascar.”
„Vreau să precizez că, în conformitate cu prevederile Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiţiei poate să demareze procedurile legale în vederea extrădării, în baza atribuţiilor care îi revin, numai după primirea de la instanţa competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.”
„Noi aşteptăm documentele de la instanţa de judecată. Ministerul Justiţiei este pregătit. Noi nu putem să demarăm nicio altă procedură, în baza atribuţiilor care îi revin ministerului conform legii, decât după ce primim această încheiere.”
„Voi informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale care vor fi dispuse în această cauză.”
Procedura prevede 6 pași, din care au fost făcuți doar primii doi.
Autoritățile din Madagascar comunică Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional, a fost arestat – REALIZAT.
IGPR sesizează Curtea de Apel București cu privire la arestarea lui Radu Mazăre în Madagascar – REALIZAT.
Curtea de Apel București analizează dacă sunt întrunite condițiile extrădării – URMEAZĂ.
Curtea de Apel informează Ministerul Justiției – URMEAZĂ.
Ministerul Justiției trimite autorităților din Madagascar cererea de extrădare – URMEAZĂ.
Autoritățile malgașe vor decide dacă aprobă extrădarea – URMEAZĂ.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre (PSD), a fost reținut în Madagascar, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Mazăre a fugit din România pe 30 decembrie 2017, cu destinația Madagascar, unde făcuse investiții în turism din banii primiți drept mită. În România, fostul primar se afla sub control judiciar.
Mazăre are două condamnări grele:
Radu Mazăre – corupt excentric
9 ani de închisoare – condamnare definitivă, în februarie 2019, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri pe plaja și faleza Constanța-Mamaia. Alături de Mazăre au mai fost condamnați, în acel dosar, Nicușor Constantinescu – 5 ani de închisoare, Cristi Borcea – 5 ani, Dragoș Săvulescu – 5 ani și jumătate, notarul Aurel Jean Andrei (soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta șefă a Tribunalului București) – 2 ani cu suspendare. Instanța a decis și confiscarea plajelor din Mamaia retrocedate ilegal.
9 ani și 10 luni de închisoare – condamnare în primă instanță, pe 3 mai 2019, în dosarul Polaris (luare de mită de 9 milioane de euro, pentru atribuire de contracte uriașe din bani publici). Această sentință poate fi atacată cu apel.
Actualul guvern nu se grăbește cu extrădările
Mega-coruptul Radu Mazăre, care transformase Constanța într-o Republică a Șpăgii, mai are multe dosare în cercetare sau în instanță.
El va intra într-o procedură de extrădare, care ar putea fi îngreunată de reaua-credință a Guvernului PSD-ALDE. În mai bine de doi ani, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader a făcut tot posibilul ca să nu fie extrădați fugari gen Sebastian Ghiță (Serbia), Radu Mazăre (Madagascar), Elena Udrea (Costa Rica) sau UDMR-iștii refugiați în Ungaria. Toți aceștia – condamnați definitiv în România.