Se apropie războiul, Rusia pare hotărâtă să atace Ucraina! Președintele SUA, Joe Biden, le-ar transmis celorlalți lideri din țările NATO și UE că Vladimir Putin a decis să declanșeze invazia, care ar putea avea loc în următoarele zile, probabil miercuri. Informația a fost difuzată de „The Guardian” și „Financial Times”, care au citat surse diplomatice.
Serviciile de informații din Occident au ajuns la concluzia că obiectivul cel mai probabil al ofensivei rusești ar fi să încercuiască orașul Kiev, capitala Ucrainei, și să forțeze schimbarea regimului pro-occidental cu unul pro-rus.
O altă concluzie a serviciilor occidentale de informații este aceea că Rusia a masat la graniță și pregătit suficiente trupe pentru a încerca o invazie, inclusiv capturarea Kievului.
Viceamiralul Nils Andreas Stensønes, șeful serviciului norvegian de informații, a declarat că Rusia are în prezent 150.000 de militari în jurul Ucrainei, iar decizia de a ataca îi aparține exclusiv președintelui rus. El a adăugat că rușii „au tot ce le trebuie pentru a întreprinde orice, de la o invazie minoră în estul Ucrainei sau atacuri minore ici-colo la o invazie completă, cu ocuparea eventuală a întregii Ucraine sau a unor părți importante din această țară”, scrie „The Guardian”.
În mediile politico-militare din Occident predomină convingerea că orice intervenție militară ordonată de Putin ar fi concepută pentru a obține o schimbare de regim la Kiev. Acest lucru ar putea fi realizat printr-un atac fulger, menit să încercuiască Kievul, cu intenția de a forța prăbușirea guvernului președintelui Zelenski și de a încerca instalarea unui regim pro-rus, fără un război urban.
Jack Sullivan, consilierul pe securitate națională al președintelui Joe Biden, a spus vineri, într-un briefing de presă, că liderilor cu care a vorbit liderul american nu le-a fost transmisă informația ca atare, că Rusia a decis invazia Ucrainei, ci doar că există posibilitatea ca Putin să dea acest ordin în curând, chiar înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.
„Părerea noastră este că nu credem că a luat niciun fel de decizie finală sau nu știm că a luat vreo decizie finală, dar s-ar putea foarte bine să se întâmple în curând”, le-a spus Jack Sullivan jurnaliștilor acreditați la Casa Albă.
Deși Sullivan susține că administrația americană nu știe dacă președintele rus Vladimir Putin a luat sau nu o decizie finală de a invada Ucraina, consilierul a avertizat că Moscova caută un pretext pentru a justifica o acțiune militară, care, potrivit acestuia, ar putea începe cu un bombardament aerian intens.
Această invazie poate interveni „oricând”, inclusiv înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată pe 20 februarie, a adăugat Sullivan.
Informațiile publicate de presa internațională pe surse despre o decizie a Moscovei în privința unei intervenții în Ucraina apar în condițiile în care mai multe țări și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina cât mai repede. În formula Casei Albe – „înainte să fie prea târziu, mai precis în termen de 24 până la 48 de ore”.
„Der Spiegel”: Conform informațiilor obținute de CIA, Rusia va ataca Ucraina miercuri, 16 februarie
Criza din Ucraina se îndreaptă spre un final dramatic, relatează pulicația germană „Der Spiegel” pe site-ul său, Spiegel.de, citând un comunicat al serviciilor de informații amerciane privind avertismentul de urgență transmis aliaților NATO, legat de atacul iminent al Rusiei asupra Ucrainei.
Potrivit informațiilor „Der Spiegel”, atât CIA (serviciul secret al SUA), cât și armata americană au informat vineri Guvernul federal și alte state NATO că, pe baza unor noi informații, există temeri că atacul Rusiei asupra Ucrainei ar putea avea loc miercuri, 16 februarie.
Mai mulți diplomați și oficiali militari din SUA au oferit detalii despre briefing-urile secrete. Au fost descrise în mod specific rutele pentru invazia rusă, precum și unitățile ruse individuale și sarcinile pe care urmau să și le asume.
La Berlin nu se cunoșteau inițial informațiile pe care se bazează avertismentul acut al SUA, relatează Spiegel.de. Cu toate acestea, s-a vehiculat că datele prezentate de SUA erau foarte detaliate, confirmate de mai multe surse autorizate.
Autoritățile germane cred totuși că nu se poate prezice singur dacă este vorba despre un atac iminent. Se fac speculații și că SUA ar răspândi în mod deliberat asfel de informații pentru a torpila planurile de atac ale Rusiei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Joe Biden are o prestație aproape impecabilă până în acest moment, ca președinte al SUA. Se simt imediat vârsta, experiența, lipsa unor ambiții ulterioare mandatului de președinte, dezinteresul pentru al doilea mandat. Toate acestea au oferit Americii și lumii un antidot puternic la veninul împrăștiat de Donald Trump vreme de 4 ani.
Mulți prieteni româno-americani îmi semnalează că Biden ”nu are o imagine bună” în State. Păi, dacă plecăm de la ideea că acest mare partid republican s-a înjosit, umilit si subordonat lui Donald Trump și împreună au promovat separarea, “prăpastia” în USA, dacă vom calcula că 75 de milioane de votanți ai lui Trump l-au votat pe acesta în ciuda unui luuuuung șir de dovezi că era neprezidențiabil, dacă socotim că majoritatea zecilor de milioane de votanți republicani au plecat din ziua 1 după alegeri de la axioma personală că Biden le-a furat victoria, atunci imaginea proastă a acestuia, într-un procent îngrijorător de mare, nu mai pare o surpriză.
Dar să stăm drept, fără emoția americană, fără frustrarea (indusă toxic) că ne-ar fi furat alegerile, și să judecăm tot drept, egoist, gândindu-ne la “pielea” noastră europeană și românească.
Ar fi existat riscuri majore pentru securitatea României dacă această înfruntare – deocamdată diplomatică (să sperăm că așa va rămâne), dar plină de tensiune și otravă rusească – i-ar fi avut protagoniști pe Vladimir Putin și Donald Trump?
Delirul QAnon în România
Răspuns clar, până și pentru fanaticii trumpiști de naționalitate româna, gen Mihai Neamțu, Radu Moraru sau Viorel Catarama: DA!
Deși omul, prin natura sa, uită repede, să ne amintim o secundă cum cei trei – și alții ca ei – preaslăveau tupeul misogin, rasist, cinismul și reflexul de a spune minciuni și a cultiva cultul personalitații al lui Donald Trump.
Mihai Neamțu, scriitor, teolog și om politic (PDL, PMP), un om cu ” vorbele la el”, adept al discursurilor meștesugite, dar delirante, lovit de sindromul ”Ion Cristoiu” de a fi cu orice preț diferit și contra, a avut deosebita neinspirație să lanseze înca de pe 20 ianuarie 2017 platforma online a unei nefericite cărți (aproape tot ce spunea în ea a fost contrazis), care va rămâne subiect de jenă profundă și iritare masivă pentru autor, dar și de glume și bancuri pentru criticii acestuia.
Radu Moraru, jurnalist, cunoscut om de televiziune, proprietarul Nașul TV, a făcut o asemenea propagandă în emisiunile TV, încercând să justifice și cele mai absurde, incorecte și imorale acțiuni ale lui Donald Trump, încat nu a mai surprins pe nimeni când a trecut chipul acestuia pe ”Certificatul de Acționar” într-o asociație menită să-i sprijine bugetul, dar și discursul delirant trumpist.
Viorel Cataramă, politicianul suferind cronic de o asemenea lipsă de atenție, încât, deși căsătorit cu o doctoriță, s-a dus să se infecteze deliberat cu Covid, pentru a dovedi că nu există acest pericol. Mișcarea Patrioților Români, înființată de Cataramă, la care a aderat și Qanon România, a fost ultima trăsnaie a acestui politician caricatural, care a acoperit spațiul media mulți ani cu poziționările sale greu de detectat ca glume proaste, naivități sublime sau prostie crâcenă.
Protestatarul miliardar: Viorel Cataramă
Întorcându-ne la problema ridicată, nu există niciun dubiu că Trump ar fi negociat altfel (în sensul rău) cu Putin. Stresat de casetele din care se scurgea urina dansatoarelor ruse în apartamentul prezidențial din hotelul Ritz Carlton din Moscova (vezi povestea aici) – unde anterior își petrecuse noaptea chiar președintele Barack Obama, tatăl ezitarilor din istoria Americii și președintele mentalității “batista pe țambal” -, Donald Trump i-ar fi transformat pe ucraineni în prăjitura lui Putin. Rușii ar fi devenit, direct sau prin interpuși, din nou, vecinii noștri.
Or, din istorie noi învățăm clar că atunci când ne-au fost vecini direcți, nouă ne-a fost rău, asta indiferent cât ar fi dispuși să mai testeze această axiomă compatrioți ca Neamțu, Moraru, Cataramă, Robert Turcescu sau chiar Traian Băsescu.
Cele 12 invazii ce au generat muuuulți ani de ocupație rusească, despre care povestesc Nicolae Roșca în Timpul.md și revista Historia într-un memorabil material, stau mărturie pentru cei care mai pun și mâna pe carte, și nu doar să bată în tastele companiei Meta fără să spună nimic.
Trump i-ar fi vândut pe ucraineni (închideți ochii și oferiți-vă cea mai onestă probabilitate!) într-un cinism care ar fi făcut din Churchill un biet trădător meschin, iar din bilețelul său – o nefericită hârtie care a nenorocit națiuni.
Avem nevoie de Ucraina și nu Rusia (chiar și prin interpuși) ca vecin. Ucrainenii au dovedit că îmbrațișează aceleși valori ca și noi, nu sunt agresivi cu vecinii și cu gândul numai la cum să-ți țină genunchiul pe gât, cum fac rușii de secole deja. În plus, ucrainenii sunt singurii din zona euro-asiatică – în afară de afgani – care le-au ținut piept rușilor în ultimii 100 de ani. Un popor deosebit, tocat constant în istorie de vecinul rus. Déjà vu?
Apoi, pentru că pretențiile pline de tupeu ale lui Putin au în vizor și România (noi urmăm în calendarul său?), Trump ar fi negociat prezența americaă gândindu-se exclusiv la “America first”. Închideți din nou ochii și imaginați-vă o asemenea discuție.
Să mai amintesc că Trump dădea semne încă din timpul mandatului său că prezența americană în România nu-i este pe plac?
Nu are rost să comentăm, trebuie doar să ne aducem aminte cum sub diferite pretexte americanii “amânaseră“ investiții militare care acum, în mod miraculos, sunt iarăși pe rol.
Mai mult, să ne ducem la istorie, singura care spune adevărul absolut dacă nu ești hoț cu tine însuți.
În toate situațiile în care Rusia țaristă sau URSS-ul comunist au amenințat România ori i-au cerut ceva, că era vorba de trecerea nedorită a armatelor ruse prin țara noastră (țineau morțiș să poarte război pe teritoriul altor state, nu al lor) contra turcilor în 1877 sau când ne-au dat, teoretic, trei zile (practic, câteva ore) să abandonam teritoriul Basarabiei noastre în 1940, ca să folosesc doar două exemple, noi am fost SINGURI.
România 1940 vs România 2022
Or, tocmai această schimbare majoră, premieră pentru istoria României, ar fi fost pusă la mezat de Trump fără ca președintele-afacerist să clipească.
Unii cititori, doritori doar să contrazică mai degrabă decât să cugete, mai ales că deocamdată pielea personală stă la adăpostul unor scenarii ipotetice, ar putea pica în păcatul să nu vadă imaginea de ansamblu. Sau s-o refuze pur și simplu.
Vă spun o propoziție pe care ați mai auzit-o, dar care a ajuns să nu însemne mai nimic, în ciuda confirmării sale repetate: Istoria se repetă!
Nu-l mai cheamă Stalin, îl cheamă Putin. Nu-l mai cheamă Molotov, îl cheamă Lavrov. Nemții dau dovadă de un cinism de tristă amintire, atunci când vine vorba de interesul și bunăstarea lor (de exemplu, fostul cancelar Gerhard Schröder este încă în bordul Gazprom; ca să nu mai amintim de gazoductul North Stream 2, contestat vehement de americani).
Așadar să mergem la biserică și să mulțumim Domnului în română si ucraineană că în aceste vremuri gri, când imaginația bolnavă a lui Putin se hrănește cu iluzia că ar putea reface Uniunea Sovietică, negociatorii de la Geneva (nu de la Yalta!) nu sunt Trump si Putin, ci Biden și Putin.
Altfel, România ar fi suferit oriunde între mult și enorm.
P. S. 1 – Este prima oară, în istoria ultimilor 300 de ani de presiune rusă, când, România se află în poziția corectă. Să nu cârtim, să ne bucurăm de asta.
P. S. 2 – Unii or să întrebe unde e UE în ecuația asta. Niciunde! Fără putere militară (singura limbă înțeleasă de Vladimir Putin), îmbuibați și concentrați pe micul lor confort, liderii UE aproape nu contează în această confruntare geo-politică. Dovada? Priviți și înțelegeți prestația lui Macron la Moscova!
Dictatorul rus Vladimir Putin este „un băiat cu arme nucleare și fără prieteni”, a comentat președintele american Joe Biden, potrivit NBC News, în timpul unei discuții off the record purtate cu apropiații la Casa Albă. Sursele postului de televiziune spun că președintele SUA i-a caracterizat franc, necolocvial, și pe ceilalți lideri ai lumii, așa cum îi percepe el.
În mod clar, „cancelarul german Olaf Scholz nu este Angela Merkel”, în sensul că n-are anvergura acesteia, s-a referit Biden la cel care conduce acum guvernul de la Berlin.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, are comportamentul unui „fanfaron”, spune șeful statului american.
În schimb, Emmanuel Macron, președintele Franței, face eforturi pentru a fi un al doilea Charles de Gaulle, liderul emblematic care a marcat destinul țării în perioada 1940-1970.
Joe Biden, o figură marcantă a Americii în politica externă a ultimilor 50 de ani, este acum într-o situație neobișnuită pentru el, scriu cei de la NBC News. El este un politician care obișnuiește să se bazeze pe relațiile cu omologii străini pentru a îmbunătăți situația internațională. Dar de data aceasta, singura figură cunoscută pentru Biden este Putin. În rest, ceilalți lideri sunt fie din altă generație, fie foarte recent intrați în funcții.
SUA încearcă să coordoneze și să sincronizeze răspunsul Occidentului la agresiunea rusă, astfel încât o eventuală invazie a Ucrainei să fie întâmpinată de țările euro-atlantice cu o poziție comună.
Dar situația e complicată. Germania, acum condusă de Olaf Scholz, a refuzat să răspundă cererii de armament din partea Ucrainei, dar și sistării lucrărilor la conducat Nord Stream 2, care ar urma să livreze gazul rusesc direct prin Marea Baltică, ocolind Polonia și Ucraina.
Luni, această duplicitate a Germaniei a devenit evidentă în timpul conferinței de presă comune cu președintele american Joe Biden. Cancelarul Scholz a evitat orice referire la gazoduct și a refuzat să spună ferm că va închide conducta dacă armata rusă invadează Ucraina.
În schimb, la conferința de presă de după întâlnirea lui Biden cu Scholz, americanul a spus clar că proiectul Nord Stream 2 va fi sistat dacă Rusia invadează Ucraina. Întrebat cum se va întâmpla asta în lipsa cooperării germanilor, Biden i-a răspuns jurnalistului respectiv: „Îți promit că vom putea face asta!”.
Aceste afirmații au generat miercuri reacția Moscovei, care a afirmat că Germania e încă o țară ocupată și că „30.000 de cizme americane sunt în teren”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Arhiepiscopul ortodox al Tomisului și Constanței, Înaltpreasfințitul Teodosie, a afirmat la postul Radio Dobrogea că Vladimir Putin și fostul premier rus Dmitri Medvedev sunt, de fapt, oameni buni, credincioși adevărați și ctitori, nu așa cum îi prezintă lumea, “ca pe niște răufăcători”. Emisiunea a fost difuzată joi, 3 februarie, fiind transmisă și pe YouTube. Prelatul n-a ratat ocazia să spună că, de fapt, occidentul e de vină pentru comunism, nu Putin, care n-are nicio vină.
Aceasta este o nouă intervenție controversată a ierarhului ortodox, suspectat de mai multă vreme că face jocurile Moscovei în România alimentând teorii ale conspirației.
ÎPS Teodosie a susținut că Puțin „nu este atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, ba mai mult, „este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte (Athos – n. red.) și la Ierusalim”. Prelatul BOR a povestit, plin de încântare, că a mers pe urmele dictatorului rus și a fostului său premier „și m-am minunat câte jertfe au făcut”.
Arhiepiscopul Tomisului și Constanței a fost colaborator al Securității comuniste înainte de 1989, turnându-și colegii sub numele de cod „Mache”. Ulterior, a fost implicat în mai multe dosare de corupție pentru care a fost cercetat de DNA.
Din 2020, de când a început pandemia, ÎPS Teodosie a fost vârful de lance al propagandei rusești în mișcarea ortodoxă română, îndemnând permanent credincioșii să nu respecte măsurile epidemiologice. A propagat deschis teorii conspiraționiste și a organizat procesiuni cu mii de oameni în plin val pandemic, afirmând că în biserică oamenii nu se pot îmbolnăvi.
Teodosie a avut, în acești doi ani, o poziție mult mai apropiată de Biserica Ortodoxă din Moldova (controlată de Moscova), decât de Biserica Ortodoxă Română. El a chemat oamenii să nu se vaccineze, preluând o altă temă a propagandei ruse – vaccinurile occidentale sunt experimentale și omoară oamenii.
Acum, ÎPS Teodosie s-a poziționat pentru prima oară fățiș și oficial de partea Rusiei în criza din Ucraina: „Şi de ce să n-o spun, domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru precum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori. Sigur că au păcatele lor. Dar ei nu răspund pentru păcatele înaintașilor care au adus comunismul, dar nu l-au adus ei. Cei care sunt împotriva comunismului, cei din Vest, ei au plantat comunismul acolo (în Rusia – n. red.), că Marx și Engels nu-s din Rusia“.
Înregistrarea emisiunii în care ÎPS Teodosie s-a referit la „ctitorul Putin”. Momentul declarațiilor sale – la minutul 30.50.
De-a lungul ultimilor 200 de ani, Rusia a folosit religia ca pe un foarte puternic instrument de „soft power” în zona Balcanilor și a României, erijându-se în protectoare a ortodoxiei și a popoarelor creștine din zonă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Generalul-colonel Leonid Ivașov (78 de ani), președintele Adunării Ofițerilor Ruși, îl face praf pe dictatorul Vladimir Putin, într-o scrisoare publicată pe site-ul oficial al asociației.
„Noi, ofițerii Rusiei, îi cerem președintelui Federației Ruse să renunțe la politica criminală de provocare a unui război, în care Federația Rusă se va găsi singură împotriva forțelor unite ale Occidentului, să creeze condițiile pentru transpunerea în practică a art. 3 din Constituția Federației Ruse (imposibilitatea uzurpării puterii – n. red.) și să-și dea demisia”, se arată în comunicatul apărut la data de 31 ianuarie pe ooc.su.
Acest demers neașteptat a venit la doar două zile distanță de la petiția anti-război semnată de numeroși intelectuali ruși și susținută de postul de radio Ecoul Moscovei.
Kremlinul a trimis tancuri și trupe la granița cu Ucraina doar pentru a evita o revoltă a rușilor
Leonid Ivașov dezvăluie și adevăratul motiv al unei invazii rusești în Ucraina. N-ar fi unul legat de extinderea NATO și a Uniunii Europene spre Est. E vorba de o „criză sistemică” din țara sa.
„În opinia noastră, conducerea țării, realizând că nu este capabilă să scoată țara din criza sistemică – iar acest lucru poate duce la o revoltă a poporului și la o schimbare a puterii în țară -, cu sprijinul oligarhiei, al oficialilor corupți, prin ademenirea mass-media și a forțelor de securitate, a decis să activeze linia politică pentru distrugerea definitivă a statului rus și exterminarea populației indigene a țării. Iar războiul este acel mijloc care va rezolva această problemă, cu scopul de a-și păstra pentru o vreme puterea antinațională și pentru a păstra bogăția furată de la popor. Nu putem sugera nicio altă explicație”.
Vă prezentăm principalele idei enunțate de generalul-colonelul Ivașov, care este lector la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse și la Universitatea Lingvistică de Stat din Moscova. De asemenea, el conduce Academia de Probleme Geopolitice, fiind fost șef al departamentului principal de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării.
„Amenințarea la adresa Federației Ruse este de natură internă, emanată din modelul de stat, calitatea puterii și starea societății. În această stare, nicio țară nu trăiește mult”
Degradare demografică. „Toate zonele vitale, inclusiv demografia, se degradează în mod constant, iar rata de dispariție a populației bate recordurile mondiale. Degradarea este de natură sistemică. În orice sistem complex, distrugerea unuia dintre elemente poate duce la prăbușirea întregului sistem.”
Model de stat păgubos. „Prăbușirea demografică este principala amenințare la adresa Federației Ruse. Dar aceasta este o amenințare de natură internă, emanată din modelul de stat, calitatea puterii și starea societății. Iar motivele formării sale sunt interne: neviabilitatea modelului de stat, incapacitatea completă și lipsa de profesionalism a sistemului de putere și administrație, pasivitatea și dezorganizarea societății. În această stare, nicio țară nu trăiește mult.”
Crede mai mult în NATO decât în Putin. „În ceea ce privește amenințările externe, acestea sunt cu siguranță prezente. Dar, conform evaluării noastre de experți, acestea nu sunt în prezent critice, amenințând direct existența statalității ruse, interesele sale vitale. În general, stabilitatea strategică este menținută, armele nucleare sunt sub control de încredere, forțele NATO nu se formează și nu manifestă activitate amenințătoare.”
Cu toate acestea, Ivașov rămâne un oponent al expansiunii NATO spre est și un susținător al întăririi altor organizații internaționale.
„Utilizarea forței militare împotriva Ucrainei îi va face pe ruși și ucraineni dușmani de moarte pentru totdeauna”
Sprijină independența Ucrainei. „Situația care se ridică în jurul Ucrainei este, în primul rând, artificială, de natură mercenară pentru unele forțe interne, inclusiv pentru Federația Rusă. Ca urmare a prăbușirii URSS, în care Rusia (Elțîn) a avut un rol decisiv, Ucraina a devenit stat independent, membru al ONU și, în conformitate cu art. 51 din Carta ONU, are dreptul la apărare individuală și colectivă.”
Eșecul în politica externă. „Achiziția Crimeei și a Sevastopolului de către Rusia și nerecunoașterea lor de către comunitatea internațională (și, prin urmare, numărul covârșitor de state din lume le consideră încă aparținând Ucrainei) arată în mod convingător eșecul politicii externe a Rusiei și neatractivitatea domestică. Încercările de a «iubi» Federația Rusă și conducerea acesteia printr-un ultimatum și amenințările cu utilizarea forței sunt lipsite de sens și extrem de periculoase.”
De ce nu e nevoie de o invazie. „Utilizarea forței militare împotriva Ucrainei, în primul rând, va pune sub semnul întrebării existența Rusiei în sine ca stat; în al doilea rând, îi va face pe ruși și ucraineni dușmani de moarte pentru totdeauna. În al treilea rând, vor exista mii (zeci de mii) de băieți tineri și sănătoși care vor muri de o parte și de cealaltă, ceea ce va afecta cu siguranță situația demografică viitoare din țările noastre aflate pe moarte.”
„Două armate de câmp turcești și o flotă vor primi ordin să „elibereze” Crimeea și, eventual, să invadeze Caucazul”
Al treilea război mondial. „Pe câmpul de luptă, dacă se va întâmpla acest lucru, trupele ruse se vor confrunta nu numai cu militari ucraineni, printre care vor fi mulți ruși, ci și cu personal și echipamente militare din multe țări NATO, iar statele membre ale alianței vor fi obligate să declare război împotriva Rusiei. Președintele Republicii Turcia, R. Erdogan, a declarat clar alături de cine va lupta Turcia. Și se poate presupune că două armate de câmp turcești și o flotă vor primi ordin să «elibereze» Crimeea și Sevastopolul și, eventual, să invadeze Caucazul.”
Previziuni sumbre pentru ruși. „Rusia va fi inclusă cu siguranță în categoria țărilor care amenință pacea și securitatea internațională, va fi supusă celor mai grele sancțiuni, se va transforma într-un paria al comunității mondiale și, probabil, va fi lipsită de statutul de stat independent.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Președintele american Joe Biden l-a avertizat într-o convorbire telefonică pe Vladimir Zelenski, omologul său ucrainean, să se aștepte ca Rusia să declanșeze invazia în luna februarie, relatează BBC. Experți care au analizat situația indică aceeași perioadă ca probabilă pentru pornirea atacului, pentru că Rusia trebuie să-și atingă obiectivele înainte de venirea primăverii, care aduce cu sine Rasputița – celebra perioadă de dezgheț a stepelor, în care războiul mecanizat devine aproape imposibil.
Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a confirmat conținutul discuțiilor dintre cei doi șefi de stat: „Președintele Biden a spus că există o posibilitate reală ca rușii să invadeze Ucraina în februarie. Președintele SUA a reafirmat disponibilitatea țării noastre, împreună cu aliații și partenerii săi, de a răspunde decisiv, dacă Rusia invadează Ucraina”.
Principalul obiectiv al SUA și al Occidentului este, spun analiștii, acela de a face Rusia să înțeleagă, transmițându-i mesajele atât pe canale oficiale, cât și neoficiale, că atacul va duce la consecințe mult mai costisitoare decât beneficiile ocupării Ucrainei. SUA au amenințat deja că vor scoate Rusia sin SWIFT, decuplând-o astfel de la sistemul de plăți internaționale. Americanii au avertizat și că, dacă are loc agresiunea armată, vor bloca deschiderea Nord Stream 2, conducta strategică prin care ar urma să se livreze gaz rusesc direct în Europa de Vest, ocolind Ucraina și Polonia.
SUA și NATO nu vor interveni militar dacă Ucraina e invadată, dar vor răspunde prin sancțiuni economice care se estimează că vor echivala cu 5% din PIB-ul Rusiei, dar și prin înarmarea și instruirea gherilelor ucrainene.
Președintele ucrainean Zelenski a spus, la rândul său, că „am discutat despre eforturile diplomatice recente de detensionare și am convenit asupra acțiunilor comune pentru viitor”.
Pe de altă parte, publicația Axios afirmă, citând surse guvernamentale, că Biden și Zelenski nu s-au pus de acord asupra probabilității de a se produce invazia.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Momentul optim pentru atac este luna februarie, când ziua s-a mai mărit, iar cantitățile de zăpadă ar trebui să fie mai mici decât în ianuarie. În același timp, dacă Rusia nu reușește să-și atingă obiectivele până la venirea dezghețului – fenomenul cunoscut sub numele de Rasputița –, totul riscă să se transforme într-un dezastru de proporții, care va duce la prăbușirea regimului Putin.
De cealaltă parte, Ucraina susținută de Europa și America trebuie să facă tot ce-i stă în putință să întârzie înaintarea trupelor rusești, astfel încât primăvara și dezghețul să sosească înainte ca acestea să-și atingă obiectivele stabilite.
Analiza celor doi experți este foarte vastă și atinge o multitudine de aspecte care arată că, împotriva percepției superficiale, un eventual atac ordonat de Putin ar târî Rusia într-o afacere extrem de complicată și periculoasă, în care beneficiile ar fi mult mai mici decât costurile.
Autorii studiului avertizează că ne putem aștepta ca Rusia să încerce, simultan cu invazia Ucrainei, să declanșeze tulburări în țările din Balcani – implicit, și România –, pentru a îngreuna răspunsul NATO și al SUA.
Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale este un foarte important think-tank american înființat în 1962, din care au făcut și fac parte experți, parlamentari și oficiali guvernamentali.
Despre autorii analizei
Philip G. Wasielewski s-a pensionat recent după o carieră de 31 de ani ca ofițer de operațiuni paramilitare în cadrul Agenției Centrale de Informații (CIA).
Seth G. Jones este vicepreședinte senior și director al Programului de Securitate Internațională la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Washington, D.C., și autor, cel mai recent, al cărții „Trei oameni periculoși: Rusia, China, Iran și ascensiunea războiului hibrid (W.W. Norton, 2021)“.
Citiți mai jos traducerea studiului publicat pe csis.org.
„Posibila invazie a Rusiei în Ucraina
Problema
Dacă negocierile de pace eșuează, armata rusă are mai multe opțiuni pentru a avansa în Ucraina prin rutele de invazie din nord, centru și sud. Dar o încercare rusă de a cuceri și de a menține teritoriul nu va fi neapărat ușoară și va fi probabil afectată de provocări legate de vreme, de lupta urbană, de comandă și control, de logistică și de moralul trupelor rusești și al populației ucrainene. Statele Unite și aliații și partenerii lor europeni ar trebui să fie pregătiți pentru o invazie prin luarea imediată de măsuri economice, diplomatice, militare, de informații și umanitare pentru a ajuta Ucraina și populația acesteia și pentru a consolida apărarea de-a lungul flancului estic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Introducere
Președintele rus Vladimir Putin continuă să amenințe cu o invazie a Ucrainei, cu o consolidare militară majoră în apropierea graniței ruso-ucrainene și cu un limbaj agresiv. Rusia a desfășurat arme și sisteme ofensive la distanță de lovire de Ucraina, inclusiv tancuri de luptă principale, obuziere autopropulsate, vehicule de luptă pentru infanterie, sisteme de rachete cu lansare multiplă, sisteme de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander și artilerie remorcată, după cum se evidențiază în figurile 1a și 1b.
Prima fază a invaziei Ucrainei de către Rusia, așa cum e calculată de cei doi experți de la csis.org
Putin a completat această intensificare cu un limbaj tranșant, afirmând că Ucraina face parte din punct de vedere istoric din Rusia și că Kievul trebuie să se întoarcă în sânul Rusiei. Amenințarea Rusiei este deosebit de alarmantă din cel puțin două motive.
În primul rând, Rusia și-ar putea muta rapid forțele prepoziționate în Ucraina. În cazul în care se angajează pe deplin, armata rusă este semnificativ mai puternică și mai capabilă decât armata ucraineană, iar Statele Unite și alte țări NATO au spus clar că nu își vor desfășura forțele în Ucraina pentru a respinge o invazie rusă. Chiar dacă diplomații ajung la un acord, Putin și-a arătat disponibilitatea de a mări și micșora ritmul războiului din Ucraina și de a amenința cu extinderea acestuia, ceea ce face ca amenințarea rusă să fie persistentă.
În al doilea rând, o invazie ar marca o schimbare semnificativă în politica internațională, creând o nouă „Cortină de Fier” care începe de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și statele baltice și se deplasează spre sud prin Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și de Sud și, în cele din urmă, spre Asia de Est, de-a lungul flancului sudic al Chinei.
În consecință, este important să înțelegem cum ar putea Rusia să invadeze Ucraina, cum pot influența obiectivele politice specifice un plan de invazie, provocările cu care s-ar putea confrunta o invazie și ce opțiuni au Statele Unite și partenerii lor europeni pentru a răspunde. Pentru a ajuta la înțelegerea acestor dinamici, acest rezumat pune mai multe întrebări. Care sunt obiectivele președintelui rus Vladimir Putin? Ce opțiuni militare are Rusia și cum ar putea arăta o invazie? Cum ar trebui să răspundă Statele Unite și aliații și partenerii săi?
Breviarul prezintă două argumente principale.
În primul rând, în cazul în care Rusia decide să invadeze Ucraina pentru a reafirma controlul și influența rusă, există cel puțin trei posibile axe de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean:
un atac nordic, care ar putea încerca să depășească apărarea ucraineană din jurul Kievului prin apropierea prin Belarus;
un atac central care avansează spre vest în Ucraina, și
un atac sudic care avansează prin istmul Perekop.
În al doilea rând, dacă Statele Unite și partenerii lor europeni nu reușesc să descurajeze o invazie rusă, ar trebui să sprijine rezistența ucraineană printr-o combinație de mijloace diplomatice, militare, de informații și de altă natură. Statele Unite și partenerii săi europeni nu pot permite Rusiei să anexeze Ucraina. Împăcarea Occidentului față de Moscova atunci când aceasta a anexat Crimeea în 2014 și apoi a orchestrat o insurgență în estul Ucrainei nu a făcut decât să-i încurajeze pe liderii ruși. În plus, anexarea de către Rusia a unei părți sau a întregii Ucraine ar crește forța de muncă, capacitatea industrială și resursele naturale ale Rusiei la un nivel care ar putea să o transforme într-o amenințare globală. Statele Unite și Europa nu pot face din nou această greșeală.
Restul acestui rezumat este împărțit în trei secțiuni principale.
În primul rând, examinează obiectivele politice rusești.
În al doilea rând, rezumatul analizează opțiunile militare rusești.
În al treilea rând, se explorează opțiunile disponibile pentru Statele Unite și aliații și partenerii săi.
Obiective politice rusești
Kremlinul dorește ceea ce spune: încetarea expansiunii NATO, retragerea expansiunii anterioare, eliminarea armelor nucleare americane din Europa și o sferă de influență rusă. Cu toate acestea, Putin ar putea accepta mai puțin. Obiectivul principal al Kremlinului este o garanție că Belarus, Ucraina și Georgia nu vor face niciodată parte dintr-un bloc militar sau economic altul decât cele controlate de Moscova și că Rusia va fi arbitrul suprem al politicii externe și de securitate a celor trei state. În esență, acest conflict se referă la întrebarea dacă, la 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, fostele sale republici etnice pot trăi ca state independente și suverane sau dacă trebuie să recunoască în continuare Moscova ca suveran de facto al lor.
În aparență, cererea pentru o sferă de influență exclusivă în Europa de Est și în Caucazul de Sud are ca scop satisfacerea intereselor de securitate ale Rusiei. Kremlinul a prezentat expansiunea NATO spre est ca fiind păcatul originar al relațiilor internaționale post-sovietice cu Occidentul, care acum trebuie rectificat. În ciuda faptelor, a interpretărilor alternative și a preocupărilor de securitate ale unor națiuni la fel de suverane, Moscova susține că, în lipsa unor astfel de garanții, va folosi forța militară pentru a-și proteja interesele de securitate.
Opțiunile militare rusești
Pe baza acestor obiective politice, Kremlinul are cel puțin șase opțiuni militare posibile:
1. Redistribuirea unei părți a forțelor sale terestre departe de granița ucraineană – cel puțin temporar – dacă negocierile au succes, dar continuă să ajute rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.
2. Să trimită trupe rusești convenționale în regiunile separatiste Donețk și Luhansk ca „pacificatori” unilaterali și să refuze să le retragă până când negocierile de pace se vor încheia cu succes și Kievul va accepta să pună în aplicare acordurile de la Minsk.
3. Să pună stăpânire pe teritoriul ucrainean până la vest de râul Dnepr pentru a-l folosi ca monedă de schimb sau să încorporeze acest nou teritoriu în totalitate în Federația Rusă. Această opțiune este reprezentată în figura 2a.
4. Preluarea teritoriului ucrainean până la râul Dnepr și preluarea unei centuri suplimentare de pământ (care să includă Odessa) care leagă teritoriul rusesc de Republica separatistă Transnistria și separă Ucraina de orice acces la Marea Neagră. Kremlinul ar urma să încorporeze aceste noi teritorii în Rusia și să se asigure că resturile statului ucrainean rămân neviabile din punct de vedere economic.
5. Să pună mâna doar pe o centură de pământ între Rusia și Transnistria (inclusiv Mariupol, Herson și Odessa) pentru a asigura aprovizionarea cu apă dulce a Crimeei și a bloca accesul Ucrainei la mare, evitând în același timp luptele majore pentru Kiev și Harkov. Această opțiune este reprezentată în figura 2b.
6. Cucerirea întregii Ucraine și, împreună cu Belarus, anunțarea formării unei noi uniuni slave tripartite a rușilor mari, mici și albi (ruși, ucraineni și belaruși). Această opțiune ar implica operațiuni reprezentate în figura 2a ca „faza întâi”, iar figura 2c reprezintă „faza a doua” a acestei opțiuni.
Dintre aceste șase opțiuni, primele două sunt cele mai puțin susceptibile de a atrage sancțiuni internaționale semnificative, dar au șanse limitate de a obține un progres în ceea ce privește problemele NATO sau acordurile de la Minsk, din cauza naturii lor coercitive. Toate celelalte opțiuni aduc sancțiuni internaționale majore și greutăți economice și ar fi contraproductive pentru obiectivul de slăbire a NATO sau de decuplare a Statelor Unite de la angajamentele sale față de securitatea europeană.
Opțiunile de la 3 la 6 ar putea atinge un alt obiectiv – distrugerea unei Ucraine independente – a cărei evoluție către un stat democratic liberal a devenit o sursă majoră de dispută în rândul elitelor de securitate de la Kremlin. Opțiunea 3 ar face ca Rusia să controleze o cantitate substanțială din teritoriul ucrainean, dar să lase în continuare acest stat viabil din punct de vedere economic. Opțiunea 4 lasă doar un rest de Ucraină agrară, dar exclude ocuparea zonelor sale cele mai naționaliste. Opțiunea 5 lasă o mai mare parte din Ucraina liberă, dar îi taie accesul la mare și implică mai puține costuri de ocupație. Opțiunile 4 și 5 – delimitarea unei centuri de pământ de la Tiraspol la Mariupol – sunt complicate de faptul că nu există niciun element natural, râu sau lanț muntos cu orientare est-vest care să servească drept linie naturală de demarcație pentru acest teritoriu ocupat. Noua frontieră de-a lungul acestui teritoriu ar traversa nenumărate câmpuri și păduri și ar fi dificil de apărat. Opțiunea 6 înseamnă ocuparea întregii țări și confruntarea cu asimilarea unei populații de 41 de milioane de locuitori care ar putea opune rezistență activă și pasivă la ocupație timp de ani de zile. Ar fi nevoie de o forță de ocupație de dimensiuni considerabile pentru a controla populația și pentru a supraveghea noile frontiere cu țările NATO. Ucrainenii din orice teritoriu ocupat se pot aștepta la rusificarea forțată pe care națiunea a experimentat-o în timpul unor conducători precum Ecaterina cea Mare, Alexandru al II-lea, Stalin și Brejnev.
Posibile rute de invazie
Pregătirea ideologică a societății rusești pentru un conflict cu Ucraina este în curs de desfășurare cel puțin din 2014, propaganda Kremlinului prezentând Ucraina ca pe un stat proto-fascist și neonazist.
În iulie 2021, o scrisoare publică a președintelui Putin a afirmat că rușii și ucrainenii sunt același popor și a pedepsit autoritățile ucrainene pentru că justifică independența prin negarea trecutului lor.
Armata rusă a făcut din articolul președintelui Putin o lectură obligatorie pentru soldații săi.
Aceasta a fost urmată în octombrie de o scrisoare în ziarul Kommersant a vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a folosit tonuri antisemite pentru a delegitima actuala conducere ucraineană ca fiind extremistă, coruptă și controlată de străini.
Având o bază ideologică pentru acțiune, următorul pas este crearea unui casus belli – justificarea războiului – în concordanță cu imaginea fabricată de Kremlin despre Ucraina. Pretextele pentru un atac ar putea varia de la o simplă întrerupere a discuțiilor de securitate până la un incident pus în scenă, similar provocărilor de la Mukden (pretextul Japoniei pentru a porni invazia Chinei în 1931 – n. red.), Gleiwitz (înscenarea Germaniei pentru a invada Polonia în 1939 – n. red.) și Mainila (înscenarea URSS în 1939, pentru a invada Finlanda – n. red.), care au oferit justificarea pentru invazia Japoniei în Manciuria, invazia Germaniei în Polonia și, respectiv, atacul Uniunii Sovietice asupra Finlandei. Acesta este motivul pentru care afirmația bizară a ministrului apărării, Serghei Șoigu, postată pe site-ul oficial al Kremlinului, potrivit căreia mercenarii americani pregătesc o „provocare” cu arme chimice în Ucraina, este de rău augur și ar putea prefigura exact tipul de „incident” pe care Kremlinul l-ar pregăti.
Odată ce va exista un casus belli, vor urma probabil atacuri cibernetice pentru a degrada sistemele militare de comandă și control ale Ucrainei, precum și comunicațiile publice și rețelele electrice. Apoi, operațiunile cinetice vor începe probabil cu lovituri aeriene și cu rachete împotriva forțelor aeriene și a sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei. Odată stabilită superioritatea aeriană, forțele terestre rusești vor avansa, precedate de operațiuni speciale pentru a degrada în continuare capacitățile de comandă și control și pentru a întârzia mobilizarea rezervelor prin efectuarea de bombardamente, asasinate și operațiuni de sabotaj.
Schema de manevră a unei invazii militare rusești în Ucraina va fi probabil influențată de acela dintre obiectivele politice de mai sus pe care Kremlinul dorește să le atingă, de geografia terenurilor și orașelor pentru care se va lupta și de rutele de transport pentru a aduce logistica. În cazul în care Kremlinul dorește să exercite opțiunile 3, 4 sau 6, și luând în considerare geografia și logistica primară, există trei axe probabile de înaintare pentru a cuceri teritoriul ucrainean la est de râul Dnepr, râul fiind fie o limită de înaintare, fie limita primei faze a unei invazii mai mari.
• Ruta nordică: Rusia ar putea avansa spre Kiev pe două rute. Prima ar fi de 150 de mile (240 km – n. red.) pe șosea prin Novîie Iurkovici, Rusia – Cernihiv, Ucraina – Kiev, Ucraina. Cea de-a doua ar fi o înaintare de 200 de mile (320 km – n. red.) prin Troebortnoe, Rusia – Konotop, Ucraina – Nijnîi, Ucraina – Kiev.
Dacă Minskul ar accepta utilizarea rețelelor sale rutiere și feroviare, armata rusă ar putea flanca apărarea ucraineană din jurul Kievului și s-ar putea apropia de aceasta din spate prin intermediul unei axe de înaintare de 150 de mile (240 km – n. red.) de la Mazur, Belarus, la Korosten, Ucraina, și în cele din urmă la Kiev.
• Ruta centrală: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze spre vest de-a lungul a trei rute. Prima ar putea include o axă de 320 de kilometri care să treacă prin Belograd, Rusia – Harkov, Ucraina – Poltava, Ucraina – Kremenciuk, Ucraina. A doua ar putea include o axă de 140 de mile (224 km – n. red.) care să treacă prin Donețk, Ucraina, până la Zaporojie, Ucraina; și, eventual, o altă axă de la Donețk la Dnipro, Ucraina. Cea de-a treia ar putea implica forțele rusești care avansează de-a lungul coastei spre Mariupol, Berdiansk și istmul Perekop, care leagă Crimeea de Ucraina.
• Ruta sudică: Rusia ar putea, de asemenea, să avanseze peste istmul Perekop pentru a cuceri Herson și sursa de apă dulce pentru Crimeea și, simultan, spre vecinătatea Melitpolului pentru a se conecta cu forțele rusești care avansează de-a lungul coastei Mării Azov. În cazul în care Rusia ar încerca opțiunea 5, acesta ar fi atacul principal cuplat cu asaltul de-a lungul coastei spre Mariupol și Berdiansk. Dar ar fi cel mai greu de susținut din punct de vedere logistic din cauza lipsei unei căi ferate care să meargă de-a lungul coastei Mării Azov și a principalei direcții de înaintare.
Figura 2 evidențiază posibilele căi de invazie. Toate aceste rute, cu excepția celei de coastă, sunt paralele cu liniile de cale ferată existente. Acest lucru este esențial, deoarece forțele logistice ale armatei ruse nu sunt concepute pentru ofensive terestre de mare amploare departe de căile ferate.
Dacă printre obiectivele Rusiei se numără și interzicerea accesului viitor al Ucrainei la mare, aceasta va trebui să cucerească Odessa. Unii prezic că acest lucru va fi realizat prin debarcări amfibii și aeropurtate în apropierea Odessei, care se vor lega cu forțele mecanizate care se apropie dinspre est. Dacă Rusia intenționează să cucerească întreaga țară, forțele sale ar trebui să cucerească Odessa (ale cărei facilități portuare ar ușura logistica rusă) și, de asemenea, să traverseze râul Dnepr în mai multe puncte pentru a mărșălui și a lupta încă 350 până la 700 de mile (560-1.120 km) mai departe spre vest pentru a ocupa toată Ucraina până la granițele cu Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Moldova.
Perspectivele de succes ale Rusiei
Atacurile mecanizate nu sunt întotdeauna atât de rapide pe cât speră atacatorii. Două dintre cele mai rapide mișcări de forțe blindate din istorie
– lovitura de pumn a generalului german Heinz Guderian prin Ardeni și cucerirea Dunkerque în mai 1940;
– înaintarea SUA și a coaliției de la granița Kuweitului la Bagdad în 2003
au avut fiecare o medie de aproximativ 30 de kilometri pe zi. Mișcarea împotriva unui inamic hotărât în condiții de iarnă, cu lumină naturală limitată, ar putea reduce semnificativ această rată de înaintare.
Cu suficiente trupe, putere de foc, logistică, timp și voință națională, precum și fără interferențe externe, Rusia ar putea înainta până când armata sa va atinge obiectivele politice ale Kremlinului. Armata rusă este mai numeroasă decât cea ucraineană în aer și la sol, Rusia a dobândit o experiență vastă în desfășurarea de operațiuni cu arme combinate în Siria, iar terenul favorizează războiul mecanizat ofensiv. Cu toate acestea, adevăratul calcul al succesului militar poate fi făcut doar după ce începe o confruntare armată efectivă. În plus, există mai multe elemente necontrolabile – cum ar fi vremea, lupta urbană, comanda și controlul, logistica și moralul – care pot juca un rol semnificativ în etapele inițiale ale unui război.
Vremea: O invazie care începe în ianuarie sau februarie ar avea avantajul unui teren înghețat pentru a susține deplasarea în lungul țării a unei mari forțe mecanizate. De asemenea, ar însemna să opereze în condiții de frig și vizibilitate limitată. Ianuarie este, de obicei, cea mai rece și cea mai înzăpezită lună a anului în Ucraina, cu o medie de 8,5 ore de lumină pe parcursul lunii și o creștere la 10 ore până în februarie.
Acest lucru ar pune preț pe capacitățile de luptă pe timp de noapte pentru a menține un avans în mișcare. În cazul în care luptele ar continua în martie, forțele mecanizate ar trebui să se confrunte cu infama Rasputița, sau dezghețul. În octombrie, Rasputița transformă terenul ferm în noroi. În martie, stepele înghețate se dezgheață, iar terenul devine din nou, în cel mai bun caz, o mlaștină, iar în cel mai rău caz, o mare de noroi. Vremea de iarnă este, de asemenea, mai puțin optimă pentru operațiuni eficiente de sprijin aerian apropiat.
Lupta urbană: În timp ce o mare parte din terenul de la est de râul Dnepr include câmpuri și păduri, există câteva zone urbane importante pe care o forță mecanizată rusă ar trebui fie să le cucerească, fie să le ocolească și să le asedieze. Kievul are aproape 3 milioane de locuitori, Harkovul are aproximativ 1,5 milioane, Odessa are 1 milion, Dnipro are aproape 1 milion, Zaporijie are 750.000 și chiar și Mariupol are aproape 500.000. Dacă sunt apărate, aceste zone urbane mari ar putea necesita timp și pierderi considerabile pentru a fi curățate și ocupate. În primul război cecen, forțelor rusești le-a luat de la 31 decembrie 1994 până la 9 februarie 1995 pentru a prelua controlul asupra orașului Groznîi, pe atunci un oraș cu mai puțin de 400.000 de locuitori, de la cele câteva mii de luptători ceceni care-l apărau. În cel de-al doilea război cecen, asediul orașului Groznîi a durat, de asemenea, șase săptămâni.
Prin urmare, cel mai bun mod de acțiune pentru trupele rusești ar fi să ocolească zonele urbane și să le curețe mai târziu. Cu toate acestea, Harkov se află imediat după granița cu Rusia și este un nod rutier și feroviar important. Dacă forțele rusești nu ar controla Harkovul, aceasta ar diminua serios capacitatea lor logistică de a susține un impuls central spre râul Dnepr și dincolo de acesta. În plus, Kievul reprezintă o provocare similară și, în calitate de capitală a națiunii, posedă o mare valoare simbolică pentru oricare dintre părți o va deține. Este posibil ca Rusia să nu poată evita o luptă urbană susținută în mai multe zone metropolitane importante (și pierderile ridicate care rezultă) dacă încearcă mai mult decât o incursiune punitivă în Ucraina.
Comandă și control: Există o expresie rusească: „primul blini este întotdeauna o mizerie”. În cazul unei invazii în Ucraina, Rusia va desfășura cea mai mare operațiune de arme combinate de la Bătălia pentru Berlin din 1945.
Războiul ruso-georgian din 2008 a avut doar cinci zile de luptă și a implicat 70.000 de soldați ruși.
În Siria, principalele forțe de manevră au inclus unități terestre siriene, cu ajutorul Hezbollahului libanez, al forțelor de miliție din țările vecine, cum ar fi Irak și Afganistan, al companiilor militare private, cum ar fi Grupul Wagner, și al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice-Quds al Iranului. Dar Rusia nu a desfășurat un număr semnificativ de forțe convenționale.
Aproximativ 120.000 de soldați ruși sunt mobilizați în apropierea Ucrainei, cu alte zeci de mii de soldați pregătiți să intre în luptă. Va fi o provocare pentru comandamentul și controlul rusesc să mute mai întâi toate aceste forțe în pozițiile de atac cu o disciplină de marș adecvată. De asemenea, va fi dificil pentru Rusia să mențină această disciplină în timpul atacului, astfel încât cantitățile masive de vehicule și soldați care se deplasează pe un număr limitat de drumuri alunecoase și proaste și adesea pe timp de noapte să nu devină un ambuteiaj gargantuesc.
Coordonarea asalturilor aeropurtate și amfibii se va dovedi o altă provocare. Forțele aeropurtate ar putea fi lansate de-a lungul râului Dnepr pentru a cuceri poduri cruciale, dar cât timp vor putea rezista în timp ce forțele blindate vor încerca să ajungă la ele pe drumuri de iarnă? Același lucru este valabil și pentru forțele amfibii care încearcă să flancheze apărarea ucraineană lângă Mariupol sau să cucerească Odessa. Hidrografia Mării Negre și topografia de coastă oferă puține locuri bune de debarcare pentru forțele amfibii, iar odată debarcate, acestea ar fi greu de susținut. Fără o coordonare adecvată și o avansare rapidă a forțelor blindate, orice asalt aeropurtat sau amfibiu ca parte a invaziei ar putea deveni un „pod sau o plajă prea departe” pentru forțele rusești. Figurile 3a, 3b și 3c evidențiază navele din Flota Mării Negre a marinei ruse, inclusiv nave de debarcare și corvete care ar putea fi folosite într-un asalt amfibiu în Ucraina.
De asemenea, armata rusă are o experiență limitată în coordonarea unui număr mare de aeronave care vor sprijini atacul la sol. Operațiunile aeriene rusești din Siria și Cecenia nu se compară cu numărul de ieșiri care ar putea fi necesare în Ucraina, pe un front care ar putea avea câteva sute de kilometri lățime. Aceasta va fi prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace când forțele terestre ale Rusiei se vor confrunta cu un adversar modern mecanizat, iar forțele sale aeriene se vor confrunta cu un adversar cu o forță aeriană și un sistem de apărare aeriană moderne. În consecință, forțele rusești se vor confrunta probabil cu provocări notabile în ceea ce privește comanda, controlul, comunicațiile și coordonarea.
Logistică: Atacul inițial va fi probabil bine susținut de artilerie și sprijin aerian, ceea ce va duce la mai multe spărturi în apărarea ucraineană. Cu toate acestea, odată ce unitățile de luptă își vor consuma stocurile inițiale de muniție, combustibil și alimente, va începe adevăratul test al puterii militare rusești – inclusiv capacitatea Rusiei de a susține înaintarea unei forțe mecanizate masive pe sute de kilometri de teritoriu. Kievul și punctele de trecere a râului Dnepr se află la cel puțin 150 până la 200 de mile (240-320 km – n. red.) de drum de granița rusă, iar armata sa va avea nevoie de cel puțin câteva zile de luptă pentru a ajunge la ele. Înainte de asta, va trebui, fără îndoială, să se realimenteze, să se realimenteze și să înlocuiască pierderile de luptă de oameni și materiale cel puțin o dată, ceea ce va necesita o pauză operațională.
În articolul său, „Hrănirea ursului”, Alex Verșininin susține că există provocări logistice serioase pentru o invazie rusă care ar trebui să se rostogolească peste statele baltice în 96 de ore și să pună Occidentul în fața unui fapt împlinit. Rusia a construit o mașinărie de război excelentă pentru a lupta în apropierea frontierei sale și pentru a lovi în profunzime cu rachete cu rază lungă de acțiune.
Cu toate acestea, Rusia ar putea avea probleme cu o ofensivă terestră susținută mult dincolo de căile ferate rusești, fără o oprire logistică majoră sau o mobilizare masivă a rezervelor. Deoarece adâncimea operațională în Ucraina este mult mai mare decât în țările baltice, o invazie rusă în Ucraina ar putea fi o afacere mai lungă decât anticipează unii, din cauza timpului și a distanței pentru aducerea de provizii. Dacă invazia nu se încheie rapid din cauza unei combinații de vreme, logistică și rezistență ucraineană, cum ar putea avea acest lucru un impact asupra moralului rusesc?
Moralul: Există două niveluri de moral de fiecare parte care trebuie luate în considerare: moralul soldaților individuali și moralul fiecărei țări și al poporului său. La nivel individual, va avea un soldat ucrainean care crede că luptă pentru patria sa un avantaj față de un soldat rus a cărui motivație de a lupta poate varia? Pentru națiunea ucraineană în ansamblu, cât de puternic este sentimentul de identitate națională unică pentru a rezista la ceea ce ar putea fi o luptă lungă, distructivă și sângeroasă? Răspunsurile nu pot fi cunoscute până când nu începe războiul. Cu toate acestea, dacă războiul va veni, un factor care va influența moralul va fi timpul. Cu cât armata ucraineană va rezista mai mult timp rușilor, cu atât mai poate crește încrederea, precum și cunoștințele sale instituționale despre cum să lupte cu acest inamic. În plus, cu cât războiul continuă mai mult timp, cu atât mai mare poate fi nivelul de sprijin internațional și cu atât mai mare va fi șansa de a crește transferurile de arme pentru a ajuta la schimbarea situației pe câmpul de luptă.
Pentru Rusia, cu cât războiul continuă mai mult timp și cu cât pierderile de vieți omenești sunt mai mari, cu atât mai mare este șansa de a submina moralul rusesc de la nivelul soldatului de bază până la nivelul societății rusești în general. Aproximativ o treime din forțele terestre rusești este formată din recruți cu pregătire militară de un an. Acești recruți servesc alături de soldații profesioniști, sau kontraktniki, în cadrul unui sistem de inițiere cunoscut sub numele de dedovșkina.
Acest sistem este renumit pentru abuzurile sale care merg până la crimă, care pot eroda coeziunea unității. În plus, pierderile grele vor necesita înlocuiri rapide, iar rezerviștii aduși pentru a întări unitățile de pe front au primit puțină pregătire recentă.
Pe măsură ce numărul soldaților profesioniști scade din cauza victimelor, iar rezerviștii și recruții cresc pe linia frontului, va crește șansa unei slabe coeziuni a unităților la nivel de soldat. Dacă pierderile și chiar înfrângerile se vor accentua, problemele de coeziune pe front s-ar putea reflecta în neliniștea publică de acasă.
Orice conducător de la Kremlin știe că una dintre cele mai rapide modalități de a pune capăt unei dinastii sau unui regim rusesc este să pierzi un război. Deși primele evaluări sovietice ale războiului din Afganistan erau pline de speranță, în cele din urmă au devenit sumbre. La o reuniune a Politburo din 17 octombrie 1985, de exemplu, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a citit scrisori de la cetățeni sovietici care își exprimau nemulțumirea crescândă față de războiul din Afganistan – inclusiv „durerea mamelor pentru morți și invalizi” și „descrieri sfâșietoare ale înmormântărilor „. Pe măsură ce războiul sovietic din Afganistan se prelungea, costurile – inclusiv în sânge și bani – erau prea mari și depășeau orice beneficii geostrategice. Pe parcursul războiului, aproape 15.000 de soldați sovietici au fost uciși, iar alți 35.000 au fost răniți.
Familiile rusești vor resimți cu siguranță faptul că soldații lor au fost folosiți pe post de carne de tun, iar omniprezenta camerelor de luat vederi și a înregistrărilor video ale telefoanelor mobile în lumea de astăzi va extinde plângerile soldaților dincolo de unitățile lor. Prin urmare, întrebarea pentru Kremlin va fi: cu cât războiul se prelungește mai mult timp și societatea reacționează la victime și la constrângerile economice, cât mai valorează pentru ei obiectivele lor inițiale?
Răspunsul SUA și al Occidentului
O Ucraină care este dispusă să lupte pentru ea însăși este o Ucraină care merită sprijinită. În timp ce Ucraina din 2022 nu este o democrație perfectă, nici Polonia nu a fost în 1939, când Marea Britanie și Franța au decis că principiile și interesele lor de securitate făceau necesară trasarea liniei împotriva agresiunii naziste de-a lungul granițelor sale. Cheia pentru a zădărnici ambițiile rusești este de a împiedica Moscova să obțină o victorie rapidă și de a crește costurile economice, politice și militare prin impunerea de sancțiuni economice, asigurarea izolării politice față de Occident și ridicarea perspectivei unei insurgențe prelungite care macină armata rusă. În acest război, Rusia ar putea avea ceasurile, dar Occidentul și Ucraina ar putea avea timpul necesar.
Obiectivul Washingtonului ar trebui să fie descurajarea operațiunilor convenționale rusești în Ucraina prin pedeapsă – nu prin negare. Descurajarea prin negare implică împiedicarea unui adversar de a întreprinde o acțiune, cum ar fi capturarea unui teritoriu, făcând imposibilă sau puțin probabilă reușita acesteia. În absența unei desfășurări militare majore a SUA și a Europei în Ucraina, pe care președintele Biden a exclus-o deja, deoarece Ucraina nu este membră a NATO, forțele ucrainene nu pot împiedica o desfășurare rapidă a forțelor rusești în Ucraina.
Totuși, descurajarea prin pedeapsă implică împiedicarea unui adversar să întreprindă o acțiune deoarece costurile – cum ar fi armele nucleare, sancțiunile economice sau o insurgență – sunt prea mari. Descurajarea prin pedeapsă este posibilă dacă este condusă de Statele Unite. Statele Unite și aliații și partenerii săi europeni ar trebui să continue să comunice Moscovei, în mod public și privat, că un atac convențional asupra Ucrainei ar iniția sancțiuni paralizante din partea țărilor occidentale, ar adânci izolarea politică a Rusiei față de Occident și ar declanșa o insurgență susținută de Occident împotriva forțelor rusești din Ucraina.
Statele Unite ar trebui să preia conducerea. Populațiile din mai multe țări europene, precum Germania și Austria, au menționat că ar prefera să rămână neutre într-un război cu Rusia.
Dacă descurajarea eșuează și forțele rusești invadează Ucraina, Statele Unite și aliații și partenerii săi ar trebui să ia câteva măsuri imediate:
• Să pună în aplicare sancțiuni economice și financiare severe împotriva Rusiei, inclusiv să întrerupă accesul băncilor rusești la sistemul global de mesagerie electronică de plăți cunoscut sub numele de SWIFT.
• Să promulge o lege de împrumut-închiriere a secolului XXI pentru a furniza Ucrainei material de război fără niciun cost. Articolele prioritare ar include sisteme de apărare antiaeriană, antitanc și antinavă; sisteme de război electronic și de apărare cibernetică; muniție pentru arme de calibru mic și artilerie; piese de schimb pentru vehicule și aeronave; petrol, ulei și lubrifianți; rații; asistență medicală și alte necesități ale unei armate implicate în lupte susținute. Acest ajutor ar putea avea loc prin mijloace deschise, cu ajutorul forțelor militare americane, inclusiv al operațiunilor speciale, sau ar putea fi o acțiune secretă autorizată de președintele SUA și condusă de Agenția Centrală de Informații.
• Furnizarea de informații care să permită Ucrainei să întrerupă liniile de comunicații și de aprovizionare rusești, precum și avertizarea cu privire la atacurile aeriene și amfibii și la locațiile tuturor unităților importante.
• Să ofere sprijin umanitar pentru a ajuta Ucraina să se ocupe de refugiați și de persoanele strămutate în interiorul țării. Este posibil ca această asistență să trebuiască să fie extinsă și la aliații NATO de la granițele Ucrainei pentru refugiații care fug spre vest (ședința CSAT de la București ținută miercuri, 27 ianuarie, a abordat tocmai acest subiect – n. red.).
• Să ofere sprijin economic, inclusiv în domeniul energiei, Ucrainei și aliaților NATO din cauza întreruperii preconizate a fluxurilor de gaz rusesc către Europa.
• Să desfășoare acțiuni de diplomație publică și emisiuni media în Ucraina și la nivel global, inclusiv în Rusia, pentru a prezenta cu acuratețe ceea ce se întâmplă.
• Să exercite presiuni diplomatice asupra Belarusului pentru a refuza accesul Rusiei pe teritoriul său pentru a ataca Ucraina. Acest lucru este extrem de important, deoarece utilizarea de către Rusia a rețelelor feroviare și rutiere din Belarus ar amenința o mișcare de cotitură strategică a flancului nordic al Ucrainei.
• Să se coordoneze cu organizațiile neguvernamentale și cu Curtea Penală Internațională pentru a documenta toate crimele de război comise asupra poporului ucrainean și pentru a cere despăgubiri odată ce războiul se va încheia. Ceea ce s-a întâmplat cu poporul sirian nu ar trebui să se mai întâmple.
Statele Unite și NATO ar trebui să fie pregătite să ofere sprijin pe termen lung rezistenței ucrainene, indiferent de forma pe care aceasta ajunge să o ia. Au existat deja dezbateri publice privind sprijinul de război neconvențional acordat Ucrainei în cazul în care o parte sau întreaga Ucraină ar fi ocupată.
Cu toate acestea, această opțiune trebuie abordată cu o înțelegere clară a ceea ce este posibil de realizat – și ceea ce ar putea să nu fie posibil.
Rusia s-a dovedit în mod istoric pricepută în distrugerea mișcărilor de rezistență armată și, dacă are suficient timp, poate face acest lucru din nou. Metodele sale împotriva unei rezistențe ucrainene vor fi rapide, directe și brutale. Orice bază pe care o folosește rezistența, indiferent dacă se află pe teritoriul ucrainean sau pe teritoriul NATO, ar putea fi supusă unui atac deschis sau ascuns al Rusiei. Prin urmare, ar avea nevoie de protecția unor forțe convenționale substanțiale pentru a descuraja acțiunile rusești pe teritoriul NATO.
În plus, orice porțiune a frontierei Ucrainei pe care Rusia ar putea să o ocupe ar putea semăna rapid cu Cortina de Fier din secolul XX, cu fortificații grele. Zidul Berlinului era o barieră de beton puternic păzită, care includea tranșee anti-vehicule, garduri de plasă, sârmă ghimpată, un pat de cuie și alte mijloace de apărare. Va fi greu de stabilit linii de aprovizionare pentru o rezistență care să traverseze un astfel de obstacol din orice bază.
În timp ce rușii au fost pricepuți la operațiunile anti-rezistență, nu sunt pricepuți la stingerea naționalismului. Orice sprijin acordat Ucrainei ocupate ar trebui să includă, de asemenea, mijloace pentru a menține identitatea națională, istoria și limba ucraineană în rândul cetățenilor săi. În timp ce rezistența armată ar aduce aminte de sprijinul acordat mujahedinilor afgani în anii 1980, acest tip de sprijin pentru păstrarea națiunii ucrainene ar fi mai degrabă în concordanță cu ajutorul acordat Solidarității poloneze în timpul luptelor sale pentru libertate.
În plus, Ucraina ar putea împiedica Rusia să captureze și să dețină tot sau cea mai mare parte a teritoriului său cu ajutorul SUA și al altor state internaționale. De exemplu, Ucraina ar putea să își țină majoritatea forțelor de manevră suficient de departe de atacurile inițiale ale Rusiei, astfel încât să nu fie încercuite.
Pe măsură ce forțele rusești avansează spre vest, Ucraina ar trebui să obțină informații pentru a determina principalele direcții de atac ale Rusiei, să efectueze lovituri în profunzime împotriva liniilor sale de aprovizionare pentru a le forța să intre într-o pauză operațională și, odată ce sunt oprite, să le învăluie și să le contraatace.
Orașele ar trebui să reziste cât mai mult timp posibil. În cazul Harkovului, căile ferate și podurile din interiorul orașului ar trebui să fie distruse complet înainte de capitulare pentru a degrada și mai mult liniile de comunicații rusești. Dacă armata rusă se apropie de râul Dnepr, multiplele sale baraje ar putea fi deschise și zonele joase ar putea fi inundate. Atacurile aeropurtate și amfibii ar trebui să fie izolate imediat.
Obiectivul Ucrainei ar trebui să fie acela de a împiedica Rusia să facă orice avans semnificativ înainte de începerea Rasputița, sau dezghețul.
Odată ce mișcarea mecanizată va fi oprită din cauza noroiului și a problemelor de aprovizionare, desanturile aeropurtate și amfibii pot fi eliminate, iar Ucraina va avea suficient timp pentru a-și mobiliza și desfășura forța de rezervă de aproximativ 900.000 de oameni.
Să sperăm că va începe să sosească și ajutorul internațional sub formă de sisteme de armament care să împiedice Rusia să obțină superioritatea aeriană asupra Ucrainei și să îi permită să continue să lovească adânc în spatele armatei ruse pentru a atenua întăririle și liniile de aprovizionare.
Pe măsură ce săptămânile se transformă în luni, sancțiunile economice și financiare internaționale ar trebui să înceapă să își facă efectul. Kremlinul s-ar confrunta atunci cu un război de lungă durată, pe câmpul de luptă și în afara lui, fără a putea întrezări prea bine sfârșitul său.
O nouă Cortină de Fier
Situația actuală seamănă în mod straniu cu decizia sovietică din 1979 de a invada Afganistanul. În acel caz, un mic grup restrâns din Politburo a luat decizia de unul singur, pe baza unor informații eronate, a unei percepții proaste a mediului internațional, a unor scenarii de succes prea optimiste și a unei înțelegeri reduse a costurilor politice și economice internaționale cu care se vor confrunta.
Un calcul al raportului risc contra beneficii în ceea ce privește atingerea obiectivelor politice ale Rusiei ar trebui să o descurajeze de la o invazie. Cea mai bună opțiune a acesteia ar fi să continue să agite sabia, să continue negocierile diplomatice și să ajute insurgenții pro-ruși din estul Ucrainei – dar să se abțină de la o invazie convențională.
Cu toate acestea, președintele Putin a formulat cereri și amenințări de profil înalt de la care va fi foarte greu să se retragă. În cazul în care calculele greșite, emoțiile și gestionarea deficitară a crizei vor depăși calculele raționale și vor duce la un război convențional, peisajul internațional va fi probabil martorul unei schimbări dramatice.
În faimosul său discurs despre Cortina de Fier din 5 martie 1946, premierul britanic Winston Churchill a vorbit sumbru despre faptul că „o umbră a căzut pe scenele” Europei care a opus statele democratice celor autoritare. „De la Stettin, în Marea Baltică, până la Trieste, în Marea Adriatică”, a remarcat Churchill, „o Cortină de Fier a coborât pe continent”.
O nouă Cortină de Fier ar fi și mai periculoasă – acoperind Europa, Orientul Mijlociu și Asia și încorporând o nouă axă de regimuri autoritare care include Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Această nouă linie de demarcație s-ar deplasa de-a lungul granițelor Rusiei cu Finlanda și cu statele baltice, de-a lungul flancului estic al NATO; ar trece prin țările susținute de Rusia și Iran în Orientul Mijlociu și Asia Centrală, cum ar fi Siria și Kazahstan; și ar șerpui de-a lungul granițelor Chinei cu India, prin Asia de Est, până la Marea Chinei de Sud.
Dacă Rusia ar invada Ucraina, Statele Unite și alte state europene ar trebui să trimită soldați și materiale în flancul estic al NATO – cum ar fi Letonia, Lituania, Estonia și Polonia – în cazul în care rușii ar amenința să avanseze spre vest. De asemenea, Rusia ar putea încerca să instige la o criză într-unul sau mai multe state din Balcani pentru a diviza atenția și resursele americane și europene. În Asia, Taiwanul ar fi probabil în alertă în legătură cu posibilele mișcări chinezești de a cuceri insula.
Țări precum Rusia și China admiră puterea și nu prea respectă slăbiciunea, inclusiv cea militară. Concurența ar putea deveni din ce în ce mai mult o luptă între sisteme politice, economice și militare rivale – între sistemele autoritare, controlate de stat, și cele democratice. Iliberalismul care stă la baza sistemelor chineze, rusești, iraniene și nord-coreene este antitetic față de valorile iluminismului occidental.
Acestea refuză libertatea presei, libertatea religioasă, piețele libere și democrația. După cum a remarcat Thomas Jefferson, „Libertatea religiei, libertatea presei și libertatea persoanei … Aceste principii formează constelația luminoasă care ne-a precedat și ne-a călăuzit pașii într-o epocă de revoluție și reformă”. Ele au fost esențiale în câștigarea Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice și sunt la fel de importante și astăzi.
„Dacă democrațiile occidentale rămân unite și aderă cu strictețe la principiile Cartei Națiunilor Unite, influența lor pentru promovarea acestor principii va fi imensă și nimeni nu le va molesta”, a remarcat Churchill în discursul său despre Cortina de Fier. „Dacă, însă, ele se vor diviza sau vor șovăi în datoria lor și dacă li se va permite ca acești ani atât de importanți să se scurgă, atunci, într-adevăr, catastrofa ne poate copleși pe toți”. Să sperăm că rațiunea va prevala la Moscova, iar Rusia nu va invada Ucraina.
Totuși, dacă va avea loc o invazie, Statele Unite și aliații și partenerii săi trebuie să fie pregătiți să reziste tiraniei.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Guvernul Australiei își îndeamnă cetățenii aflați pe teritoriul Ucrainei să părăsească de urgență țara, înainte ca Rusia să declanșeze invazia – care pare iminentă. Este a treia țară occidentală care recurge la astfel de măsuri după SUA și Marea Britanie, care încep să-și evacueze personalul neesențial din ambasade.
Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț al Guvernului Australiei a emis avertisment de călătorie pentru cetățenii acestei țări: “Nu călătoriți în Ucraina”. Australienilor care se află deja pe teritoriul statului ex-sovietic li se recomandă ferm să plece de îndată. Publicația 7news.com.au scrie, citând ministerul: „Australienilor din Ucraina li se spune «Plecați acum» în timp ce temerile pentru o invazie a Rusiei cresc”.
Avertismentul Guvernului de la Canberra este fără echivoc: „Australienii aflați în Ucraina ar trebui să plece acum, prin mijloace comerciale, într-un loc unde este sigur, ținând cont de faptul că disponibilitatea zborurilor s-ar putea schimba sau ar putea fi suspendată în scurt timp. Australienii care decid să rămână în Ucraina ar trebui să își revizuiască planurile personale de securitate, să fie pregătiți să se adăpostească pe loc, dacă este necesar, să fie vigilenți și să se înregistreze la DFAT (Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț – n. red.)“.
Familiile diplomaților australieni de la Ambasadă părăsesc deja Kievul. Același lucru se întâmplă la misiunile diplomatice ale SUA și Marii Britanii.
Invazia rusă pare iminentă, zeci de semnale au fost emise în ultima săptămână. În timp ce rușii continuă să trimită spre granița ucraineană noi întăriri care se adaugă celor 130.000 de militari masați deja acolo, negocierile de pace nu duc la niciun rezultat. Experții constată că diplomații ruși manifestă deja „nerăbdare”, dorind ca aceste discuții să se termine mai repede.
Pentru Rusia, timpul este important. Dacă va fi declanșată, invazia trebuie să aibă loc înainte de venirea primăverii, când vremea se va încălzi și vor începe ploile. Terenul nu va mai fi propice manevrelor cu blindate.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rusia nu are cum să câștige războiul din Ucraina. Aceasta este concluzia interesantă pe care profesorul Valentin Naumescu, specialist în relații internaționale cu o vastă experiență și autor a mai multe cărți în domeniu, o trage într-o analiză succintă a crizei ucrainene actuale. Costurile eventualei invazii vor fi atât de mari, încât vor grăbi sfârșitul regimului Puțin, explică Naumescu.
Rusia, o țară în criză, cu o economie pe cale să fie subjugată de cea a Chinei și cu un nivel de trai al populației în continuă deteriorare, este incapabilă să suporte costurile enorme ale unei invazii a Ucrainei, pagubele economice aduse de sancțiunile Occidentului și pierderile de vieți omenești fără sfârșit.
Rezultatul unui război, lămurește expertul problema, nu se calculează și nu se vede imediat. Rusia are capacitatea militară să înfrângă Ucraina pentru că are mai mulți soldați, mai multe tancuri, avioane și rachete. Dar apoi va trebui să se confrunte cu un război de gherilă în care Occidentul îi va susține puternic pe ucraineni. Asta va presupune enorme costuri logistice și financiare, precum și pierderi masive și continue de soldați.
Costurile economice și umane ale invadării Ucrainei și ale războiului de gherilă care va urma vor falimenta Rusia aflată deja în criză
La acestea se adaugă deteriorarea situației economice din țară generată de inevitabilul embargou pe care Occidentul îl va impune Rusiei.
Această țară e deja la limită, net depășită ca nivel tehnologic de China, care amenință să o înghită în plan economic. Costurile războiului, atât umane, cât și financiare, vor crește rapid gradul de nemulțumire deja mare în rândurile populației.
„Paradoxal, invadarea Ucrainei va grăbi în câțiva ani sfârșitul Erei Puțin“, anticipează Naumescu, spunând că, în mod normal, rezultatele atacului asupra țării vecine se vor vedea în 8-10 ani, așa cum a fost și cu războiul dus de URSS în Afganistan.
Invazia sovietică a avut loc în 1979 și URSS a ocupat rapid țara – inclusiv toate orașele importante. Dar a urmat războiul de gherilă în care afganii au fost sprijiniți de americani. În final, după 10 ani, sovieticii au fost nevoiți să se retragă, iar costurile exorbitante ale acestui conflict au grăbit decisiv colapsul Uniunii Sovietice.
De data asta, spune analistul, Ucraina va beneficia, fără nicio îndoială, de un sprijin mult mai mare din partea Occidentului decât a primit Afganistanul în perioada 1979-1989.
Analiza profesorului Naumescu privind posibilele consecințe ale invadării Ucrainei de către Rusia
„RUSIA VA PIERDE RĂZBOIUL DIN UCRAINA!
Oricât ar părea de surprinzător și de inedit ceea ce spun acum, Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina și va suferi pierderi economice enorme, mai mari decât ale Ucrainei (care va beneficia de ajutor internațional), în caz că Putin va decide în cele din urmă să atace, așa cum spun serviciile de informații occidentale.
Paradoxal, invadarea Ucrainei va grăbi în câțiva ani sfârșitul Erei Putin, prin acumularea unor nemulțumiri uriașe în societatea rusă, al cărei nivel de viață va continua să scadă accelerat, în urma sancțiunilor Vestului și căderii în genunchi a economiei Rusiei în fața Chinei.
Când spun «termen lung», mă refer la cel puțin 8-10 ani, adică după 2030, atunci când va trebui făcută adevărata evaluare (globală) a câștigării sau pierderii acestui război. Nu avem nicio îndoială că Rusia ar avea superioritate militară în momentul atacului iar Ucraina nu o va putea da înapoi peste graniță. Oricine știe că Rusia are mai multe tancuri și mai multe avioane de luptă decât Ucraina, care să-i susțină invazia, așa cum URSS a avut în 1979 când a invadat Afganistanul, din care s-a retras după 10 ani, în faliment. Nu comparați Ucraina de astăzi și reacția Occidentului cu Transnistria 1992 sau Abhazia și Osetia de Sud din 2008, nici măcar cu Ucraina din 2014.
Da, pe termen scurt armata rusă ar putea ocupa unele teritorii ale Ucrainei, la est, la nord sau la sud, chiar dacă Ucraina se va apăra eroic și va da bătălii grele, așa cum cred.
Ucraina de astăzi nu mai este cea din 2014, care a cedat Crimeea fără să tragă un singur cartuș. Ucraina se va apăra energic, mult mai puternic decât se așteaptă mulți și cu armament american performant, însă – având o capacitate de luptă totuși mai mică, nu se va putea opune ocupării unor teritorii marginale.
Dar nu asta înseamnă câștigarea unui război. Ceea ce contează cu adevărat nu este să îți instalezi vremelnic niște divizii pe teritoriul altei țări, în care soldații tăi să fie vânați unul după altul cu ură și sânge rece de trupe speciale, într-un război de gherilă sângeros, ci bilanțul final al intervenției – dacă va fi pozitiv sau negativ,dacă oamenii din țara ta trăiesc mai bine sau mai rău în urma acelui război.
Rusia și rușii nu vor avea nimic de câștigat din invadarea Ucrainei, ci dimpotrivă. Epoca Putin se va încheia mai repede iar în final Rusia va pierde războiul din Ucraina, în timp ce următorii lideri de la Moscova, atunci când vor veni la putere și vor dori să reînnoade legăturile cu Vestul, vor ajunge să recunoască oficial faptul că eventuala decizie de invadare a Ucrainei din 2022 se va fi dovedit o greșeală istorică a Kremlinului.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Statele Unite trebuie să fie pregătite pentru război cu Rusia pentru Ucraina, deoarece Putin va declanșa invazia în următoarele săptămâni, este concluzia trasă de experta Evelyn N. Farkas în publicația americană specializată pe teme militare “Defense One”. Putin pur și simplu nu se va opri din a anexa noi teritorii ale unor state străine până când nu va fi înfruntat, explică editorialista.
Evelyn N. Farkas este unul dintre cei mai buni experți americani în problema Rusiei. Este consilier pe probleme de securitate și a fost adjunctul secretarului de stat al Apărării în mandatul președintelui Barack Obama, ocupându-se de zona Rusia, Ucraina și Eurasia.
Din această postură, Evelyn atrage atenția: „Mai mult ca sigur, președintele Vladimir Putin va invada din nou Ucraina în săptămânile următoare. Sunt îngrozitor de convinsă de asta!”.
Experta își explică imediat punctul de vedere: „Văd dimensiunile și tipul de forțe desfășurate de armata rusă, ultimatumurile date de Putin și de oficialii săi, de retorica războinică cu care rușii au fost suprasaturați în ultima perioadă și nerăbdarea ministrului de Externe rus la negocierile diplomatice. (…) Dar motivul esențial pentru care cred că negocierile cu Rusia vor eșua este acela că SUA și aliații lor nu au nimic de oferit imediat Moscovei în schimbul detensionării situației”.
Problema este, explică Evelyn Farkas, că avertismentele și sancțiunile economice nu mai sunt suficiente. „Statele Unite trebuie să facă mai mult decât să dea ultimatumuri și să amenințe cu sancțiuni economice. Liderii americani ar trebui să pregătească o coaliție internațională, să pregătească forțe militare ca să-l descurajeze pe Putin și, dacă va fi necesar, să se pregătească de război. Dacă Rusia va câștiga din nou, vom rămâne blocați într-o criză nu doar în privința Ucrainei, dar și în privința viitorului ordinii mondiale, mult dincolo de frontiere”.
Editorialul expertei în probleme rusești Evelyn Farkas
„Este foarte probabil ca președintele Vladimir Putin să invadeze Ucraina din nou în săptămânile următoare. Ca persoană care l-a ajutat pe președintele Barack Obama să gestioneze răspunsul SUA și internațional la invazia inițială a Ucrainei de către Rusia, în 2014, și efortul nostru de a împiedica Moscova să ocupe întreaga țară până în 2015, sunt îngrozitor de convinsă de asta.
De ce? Văd amploarea și tipul de forțe desfășurate de armata rusă, ultimatumurile emise de Putin și oficialii săi, retorica războinică care a saturat în ultima vreme spațiul rusesc și nerăbdarea pe care o arată la negocieri ministrul său de externe. Adăugați la asta probabila anxietate produsă lui Putin de demonstrațiile de săptămâna trecută din Kazahstan – și succesul Moscovei de a le înlătura.
Dar motivul de bază pentru care cred că discuțiile cu Rusia vor eșua este că Statele Unite și aliații săi nu au nimic ce să ofere imediat Moscovei în schimbul unei detensionări. Statele Unite trebuie să facă mai mult decât să emită ultimatumuri cu privire la sancțiuni economice. Liderii americani ar trebui să organizeze o coaliție internațională de forțe militare dispuse și pregătite să-l descurajeze pe Putin și, dacă este necesar, să se pregătească de război.
Dacă Rusia va câștiga din nou, vom rămâne blocați într-o criză nu doar în Ucraina, ci și în ceea ce privește viitorul ordinii globale cu mult dincolo de granițele acestei țări. Lăsat neîngrădit, Putin se va mișca rapid, va ocupa teren, își va consolida câștigurile și va pune ochii pe următorul stat-satelit din lungul său plan de a restabili toate granițele de dinainte de 1991: sfera de influență geografică de care consideră că a fost pe nedrept deposedată Marea Rusie.
Lumea va urmări răspunsul nostru. Orice acceptare ulterioară a câștigurilor rusești va semnifica începutul sfârșitului ordinii internaționale. Dacă Europa, NATO și aliații săi din Asia și din alte părți nu reușesc să apere principiile fundamentale ale Națiunilor Unite, ale sfințeniei granițelor și suveranității statului, nimeni nu o va face. Orice gest împăciuitor va genera doar acapararea de pământ în viitor, nu numai de către Putin, ci și de China în Taiwan și în alte părți. Și dacă democrațiilor lumii le lipsește voința politică de a le opri, ordinea internațională bazată pe reguli se va prăbuși. Organizația Națiunilor Unite va merge pe calea Ligii Națiunilor. Vom reveni la sfere de influență globală, competiție militară și economică nestăpânită și, în cele din urmă, război mondial.
Da, este alarmant, dar nu este alarmist. Ar trebui să fim alarmați. Rusia nucleară este o putere revizionistă, revanșardă, care acționează deja ca și cum nu ar exista o ordine internațională sau ONU, ignorând Convențiile de la Geneva, Carta ONU, Acordurile de la Helsinki sau oricare dintre numeroasele acorduri regionale pe care le-a semnat Moscova. Cred că invazia pe scară largă a Ucrainei de către Putin este și mai probabilă după ce am văzut forțele ruse înnăbușind demonstrațiile din Kazahstan. Manifestațiile de la Almaty și din întreaga țară probabil doar au intensificat alarma lui Putin în privința revoltelor democratice, sau ceea ce el numește «revoluții colorate», și i-au reînnoit angajamentul de a folosi forțele armate împotriva lor în întreaga regiune.
Adunarea de astăzi a forțelor americane și europene ca răspuns la agresiunea militară și politică a Rusiei trebuie descrisă așa cum este: o luptă pentru păstrarea ordinii internaționale și Națiunile Unite înființate pentru a o proteja, inclusiv NATO. Amintiți-vă, alianța occidentală a fost înființată sub umbrela Cartei ONU, care recunoaște rolul organizațiilor regionale de securitate pentru a ajuta la menținerea păcii. Dar în ultimul timp acele organizații și statele lor membre s-au dovedit incapabile să oprească expansiunea Rusiei.
De la prăbușirea Uniunii Sovietice, în urmă cu 30 de ani, și până luna trecută, Federația Rusă a luptat pentru a menține și recâștiga treptat dominația asupra republicilor sovietice și asupra fostului bloc de Est, mai ales după ce Putin a venit la putere. Rusia a stabilit baze militare în Armenia, Georgia, Kîrgîzstan, Kazahstan, Belarus și Moldova. Rusia a încurajat secesioniştii din Moldova şi Georgia să creeze teritorii separatiste şi în 2008 a invadat Georgia, ocupând încă 20 la sută din teritoriul statului. În 2014, Rusia a invadat Ucraina și a pus mâna pe Crimeea, a declarat frontierele recunoscute internațional ale Ucrainei ca fiind revizuite, de acum înainte, prin forța militară. Aceasta a fost prima dată când forța militară a fost folosită pentru a schimba granițele în Europa de la invaziile și ocupațiile lui Hitler. A fost o provocare îndrăzneață la adresa ordinii mondiale stabilite la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Națiunile Unite și comunitatea internațională au condamnat acapararea terenurilor din 2014, la fel ca și atunci când Saddam Hussein a invadat și a încercat să anexeze Kuweit în 1990. În acest din urmă caz, comunitatea internațională a cerut retragerea imediată a Irakului – și nu s-a oprit aici. Națiunile au autorizat utilizarea forței militare în cazul în care Irakul refuza să se retragă până la 15 ianuarie 1991. Comunitatea internațională s-a unit în apărarea frontierelor internaționale și a drepturilor suverane ale Kuweitului.
În schimb, când Putin și-a limitat acapararea terenurilor la Crimeea, o mare parte a comunității internaționale a decis că amenințarea imediată a fost eliminată sau limitată la ucraineni. Drept urmare, liderul rus face acum cereri mai mari. El dorește două noi tratate care să împiedice NATO să accepte noi membri, să staționeze forțe militare în statele membre care au aderat după 1997, să plaseze arme nucleare pe teritoriul membrilor și să se angajeze în orice activitate în Europa Centrală și de Est și Asia Centrală.
Acum, așa cum a spus recent un fost ambasador al SUA, suntem «într-un moment al adevărului». Dacă Putin refuză să negocieze lucruri care sunt negociabile, cum ar fi controlul armelor, și insistă să reducă apartenența la NATO, baza și operațiunile militare, vom fi într-un impas diplomatic. Dacă se întâmplă asta, cel mai bun pariu al nostru este un nou Război Rece.
Singura modalitate de a reafirma primatul dreptului internațional și al sfințeniei frontierelor internaționale și de a limita Rusia ar putea fi lansarea propriului nostru ultimatum. Nu trebuie doar să condamnăm ocupațiile ilegale ale Rusiei asupra Ucrainei și Georgiei, dar trebuie să cerem o retragere din ambele țări până la o anumită dată și să organizăm forțe de coaliție dispuse să ia măsuri pentru a o pune în aplicare.
Desigur, Rusia cu arme nucleare este mult mai puternică decât Irakul lui Saddam. Dar de la tatăl meu, în vârstă de 96 de ani, care a fost martor la războiul mondial, am învățat si vis pacem, para bellum: cine vrea pacea trebuie să se pregătească de război. Numai un echilibru al puterii militare – o forță de descurajare și voință politică egală – poate ține războiul la distanță și dinamica militară înghețată.
Există posibilitatea oribilă ca americanii, împreună cu aliații europeni, să-și folosească armata pentru a-i respinge pe ruși – chiar și cu riscul unei lupte directe. Dar dacă nu o facem acum, Putin ne va forța să luptăm în altă zi, probabil să ne apărăm aliații baltici sau est-europeni.
Când discuțiile din această săptămână se vor încheia și Moscova își va trimite armata să înainteze, Statele Unite și aliații noștri din întreaga lume trebuie să facă toți pașii pe care administrația Biden i-a stabilit, inclusiv sancțiuni, control al exportului de tehnologie și înarmarea Ucrainei. Dar asta nu este suficient. Biden ar trebui să meargă imediat la Națiunile Unite pentru a aduna comunitatea globală a națiunilor. Trebuie să construim o nouă coaliție a celor care doresc să impună suveranitatea statului consacrată în Carta ONU.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mihai Neamțu, scriitor, teolog și om politic (PDL, PMP), un om cu ” vorbele la el”, adept al discursurilor meștesugite, dar delirante, lovit de sindromul ”Ion Cristoiu” de a fi cu orice preț diferit și contra, a avut deosebita neinspirație să lanseze înca de pe 20 ianuarie 2017 platforma online a unei nefericite cărți (aproape tot ce spunea în ea a fost contrazis), care va rămâne subiect de jenă profundă și iritare masivă pentru autor, dar și de glume și bancuri pentru criticii acestuia.
Nu-l mai cheamă Stalin, îl cheamă Putin. Nu-l mai cheamă Molotov, îl cheamă Lavrov. Nemții dau dovadă de un cinism de tristă amintire, atunci când vine vorba de interesul și bunăstarea lor (de exemplu, fostul cancelar Gerhard Schröder este încă în bordul Gazprom; ca să nu mai amintim de gazoductul North Stream 2, contestat vehement de americani).
