Etichetă: PSD

  • PSD, un partid care crapă odată cu țara. Conducerea lui Dragnea e contestată, dar soluțiile de a

    Dragnea e contestat. În afară de Irina Tănase, logodnica lui, și premierul Viorica Dăncilă, nimeni nu i se mai supune fără să protesteze. Cel puțin aceasta e principala idee care a fost transmisă de confruntările din comitetul executiv al partidului, conform descrierii făcute de baronul de Vrancea, citat de Digi 24.

    Reacția lui Marian Oprișan care, citând surse din PSD, a propus convocarea unui congres extraordinar, dar și declarațiile lui Mihai Tudose descriu un partid în criză.

    Luptele din interior se dau pentru funcții și acces la bani publici. Fiecare membru al comitetului executiv știe că se apropie sfârșitul, dar încearcă să mai profite cât se poate. Susținerea lui Liviu Dragnea provine din această lașitate. Prăbușirea lui ar însemna încheierea petrecerii.

    „PSD suferă de sindromul Stockholm”, a spus fostul premier Mihai Tudose la TVR1, cel care a părăsit partidul pentru Pro România.

    Conducerea lui Dragnea e contestată, dar soluțiile de a-l dărâma sunt puține

    Ordonanța lui Tudorel Toader, cea care modifică din nou Legile Justiției, este un ultim atac al lui Liviu Dragnea asupra magistraților. Acesta face încă o mișcare disperată în încercarea de a scăpa de spectrul închisorii.

    Liderul PSD a intrat în război cu o țară întreagă, inclusiv cu propriul său partid, pentru a-și atinge obiectivul – controlul total asupra României.

    Nu are altă opțiune. Fără un astfel de control, pierde tot.

    „Nu discut cu domnul Toader despre ordonanțe”, a declarat Liviu Dragnea, luni. A doua zi, ministrul Justiției anunță adoptarea în guvern a unei noi ordonanțe de urgență care modifică Legile Justiției.

    Conform unor surse din PSD, nimeni din minister nu a semnat textul acestei ordonanțe, una care pare că a ajuns la Tudorel Toader pe filiera partidului.

    România e o țară la răscruce. Cu cât puterea lui Liviu Dragnea crește, cu atât totul în jurul lui totul se prăbușește. Din țara care în urmă cu doi ani era lăudată de toată lumea pentru lupta împotriva corupției și progresele democratice, astăzi s-a ales praful.

    Sistemul juridic se prăbușește în urma unei complicități toxice dintre politicieni corupți și câțiva magistrați la fel de corupți.

    Într-un comunicat, Forumul Judecătorilor, un ONG care militează pentru independența Justiției, condamnă ordonanța lui Toader.

    Forumul își arată „… îngrijorarea extremă cu privire la modificările aduse printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvernul României, fără asigurarea transparenței decizionale în modificarea legislativă propusă și fără a exista avizul Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituțional al independenței justiției, aviz a cărui comunicare nu a fost așteptată o perioadă rezonabilă”, se arată în comunicat.

    În acest punct a ajuns România sub PSD. E una dintre cele mai negre perioade. Țara noastră se alătură astfel Poloniei și Ungariei, consfințând un eșec al Uniunii Europene în estul continentului în ce privește consolidarea democrației și domnia legii.

    Liviu Dragnea este un efect al unei serii întregi de compromisuri și eșecuri de a reforma statul. Acum, nu există soluții ușoare pentru a scăpa de el și de ceea ce reprezintă.

    Singura posibilitate este cea creării unei coaliții anti-Dragnea în parlament.

    PNL, USR și Pro România trebuie să discute serios cu UDMR pentru a găsi o cale prin care Liviu Dragnea să fie demis de la șefia Camerei Deputaților. Simpla promisiune a lui Ludovic Orban nu e de ajuns.

    Dacă își pierde poziția de președinte al Camerei Deputaților, în mod simbolic, își pierde „coroana”. Imediat influența sa asupra guvernului va scădea, atrăgând o serie de modificări în relațiile de putere.

    Punctul slab al lui Liviu Dragnea e candidatura sa la președinția României. Va face tot ce-i stă în putere pentru a găsi o cale să o facă, deși nu mai are suficientă susținere. Iar prima lui țintă va fi deturnarea alegerilor prin furt de voturi.

  • Prima reacție a lui Klaus Iohannis: „obsesia PSD” de a instaura „controlul politic asupra justiției”

    Klaus Iohannis a reacționat pe pagina sa de Facebook, criticând dur noua ordonanță de urgență adoptată de Guvernul PSD-ALDE.

    „Guvernul PSD vrea să creeze prin ordonanțe de urgență un statut special pentru cei care au probleme în justiție. Și românii, și liderii europeni știu că nu există nicio altă justificare pentru obsesia de a slăbi până la ineficiență justiția din România, în afară de interesele personale. România nu poate fi pusă la dispoziția celor care vor să instaureze controlul politic asupra justiției”.

    Președintele se referă la ordonanța de urgență care modifică toate cele trei legi ale justiției, impuse anul trecut tot de guvernarea PSD-ALDE, precum și unele regulamente pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii (INM).

    Cea mai nocivă modificare este aceea că avizul în cazul numiriii procurorilor-șefi (inclusiv a procurorului general) nu va mai fi dat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cum se întâmplă acum, ci de către plenul CSM, dominat de judecători, mulți dintre ei cu certe afinități cu mafia PSD.

    O altă modificare importantă: la funcțiile de conducere din Parchete, începând cu funcția de procuror general, pot candida nu doar procurori, ci și judecători care au fost procurori.

  • VIDEO. Când PSD scotea țara din noroaie, tractorul care ducea mortul la groapă s-a împotmolit

    În ziua în care premierul Viorica Dăncilă anunța triumfal, la întâlnirea cu primarii de comune, că PSD „a scos țara din noroaie”, pe internet devenea virală o filmare dintr-un sat vasluian. Un tractor, care ducea la groapă sicriul cu o bătrână moartă, s-a împotmolit într-o mocirlă de infern.

    Neștiind de programul-minune al PSD, inițiat de Liviu Dragnea și anunțat de Viorica Dăncilă, o femeie de 80 de ani a avut ghinion și după moarte. În timp ce era dus la groapă cu un tractor, sicriul femeii a rămas împotmolit în noroi. Nici caii-putere ai tractorului n-au fost suficienți pentru a ieși din mocirla adâncă.

    În România se ajunge greu și la cimitir

    Totul s-a petrecut în satul Plopi, din comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, informează vremeanoua.ro. Pentru ca bătrâna să fie dusă să-și doarmă somnul de veci, cortegiul funerar a fost nevoit să se urce tocmai în vârful unui deal, acolo unde era cimitirul.

    Pentru a ajunge acolo, familia decedatei a tocmit un tractor, cu care sicriul a traversat ulițele satului. La un moment dat, însă, a rămas împotmolit în noroaiul adânc și lipicios de pe uliță.

    Huruitul tractorului care se chinuia să iasă din capcana mocirlei n-a înviat mortul, dar a acoperit cântările preotului. Până și bocitoarele au fost nevoite să facă pauză din a-și striga durerea, pentru a pune osul la treabă și a împinge „carul alegoric” improvizat.

    În cele din urmă, cu ajutorul localnicilor, care au împins cu nădejde, tractorul a ieșit din mocirlă și a pornit la drum, reușind să ducă defuncta la locul ei de veci, din vârful dealului.

    La pomana ce a urmat, toată lumea a fost fericită aflând că premierul Dăncilă a anunțat că PSD „a scos țara din noroaie”.

    O scenă similară a avut loc cu doi ani în urmă, dar atunci sicriul nu era tras de tractor, ci de doi cai.

  • PSD i-a păcălit pe copiii României: i-a pus să-și plătească singuri alocația!

    Creșterea alocațiilor pentru copii a fost o mare și necesară reușită a Opoziției (PNL-USR-PMP), cu sprijinul UDMR. Cei de la PSD și ALDE s-au opus cu înverșunare, absolut irațional, votând împotrivă. Când n-au mai avut încotro, au încercat să-și aroge meritele: mărim noi, că PNL nu știe să mărească!

    De la 1 martie, alocațiile copiilor vor crește: de la 200 la 300 de lei pentru cei sub 2 ani, de la 84 la 150 de lei pentru cei de 2-18 ani. PSD se laudă acum cu această creștere, deși s-a opus din răsputeri s-o blocheze. Inițiativa a fost a PNL, fiind votată de întreaga Opoziție și de numai 3 PSD-iști.

    Soluția găsită de PSD pentru a aplica amendamentul votat de Parlament este una cinică: nu a tăiat bani de la alte zone bugetare, ci a crescut deficitul bugetar prognozat, de la 2,55% la 2,76%. Nici vorbă ca PSD să se atingă de pensiile speciale! Sau de obezul aparat guvernamental – avem Executivul cu cei mai mulți miniștri (27) și cei mai mulți secretari de stat (peste 150) din Europa.

    A crește deficitul bugetar este similar cu a crește datoria publică a României. Deficitul se finanțează din împrumuturi. Așadar, Guvernul nu a alocat bani din bugetul național pe anul 2019, ci a decis să împrumute acești bani. Este cea mai egoistă soluție: nu te străduiești să rezolvi problema din banii pe care îi ai, ci faci noi și boi datorii, pe care le vor plăti alții.

    Împrumuturile se rostogolesc peste ani, iar peste un deceniu, două trebuie plătite. Cine le va plăti? Nu Dragnea sau Vâlcov, nu Dăncilă sau Teodorovici, ci salariații de atunci – copiii de azi!

    Așadar, alocațiile primite de copiii României de la 1 martie nu vor fi plătite de Guvernul României, ci chiar de acești copii, când vor fi oameni mari. Guvernul doar împrumută bani, îndatorând țara, iar datoria o va transfera generațiilor viitoare, deci și copiilor de azi.

  • Ludovic Orban anunță prioritatea zero pentru PNL: demiterea lui Dragnea

    Șeful liberalilor face un anunț oficial în ce privește strategia partidului pentru următoarea perioadă. Domnul Orban scrie, într-o postare pe Facebook, că primul obiectiv imediat al partidului este demiterea lui Liviu Dragnea, președintele PSD, din poziția de șef al Camerei Deputaților.

    „Devine o obligație morală pentru orice parlamentar să voteze scoaterea de pe fața Parlamentului a acestui furuncul care desfigurează imaginea forului democratic cel mai reprezentativ. Zilele lui Dragnea în fruntea Camerei sunt numarate. Vom face ceea ce trebuie cat de curand”, a anunțat Ludovic Orban.

    Amintim că, în ultimele zile a sesiunii parlamentare din 2018, a mai existat o încercare de a-l demite pe Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților.

    Ludovic Orban anunță prioritatea zero pentru PNL: demiterea lui Dragnea

    O asociere între PNL, USR și PMP a fost cât pe ce să reușească alungarea liderului PSD. Atunci, Florin Iordache, înlocuitorul lui Dragnea din acea zi pentru conducerea lucrărilor, a rezistat eroic. Nu și-a părăsit fotoliul. În acest fel, tentativa de schimbare a fost deturnată, deși Opoziția a anunțat că are majoritatea voturilor.

    De asemenea, doamna Raluca Turcan, liderul deputaților liberali, a declarat la sfârșitul anului că va „exista o nouă încercare de schimbare a conducerii pentru că PSD și ALDE nu mai au majoritatea”.

    În contextul noilor plecări din PSD, la Camera Deputaților s-a creat o masă critică de parlamentari care pot schimba președintele acestui for. Această acțiune va avea mai multe șanse de reușită dacă vor fi implicate toate forțele politicie din Cameră care i se opun lui Dragnea.

    „Ultima mojicie făcută de Dragnea umple paharul. Să chemi la baie un jurnalist care te întreabă de nerealizarea promisiunilor electorale arată un comportament de interlop, de mardeiaș de la colțul străzii. Arată, de asemenea, atitudinea șefului PSD față de presa independentă, care îndrăznește să critice sau să pună întrebări incomode, atitudine de cenzor comunist”, a mai scris Ludovic Orban.

    Dragnea l-a invitat la baie pe jurnalistul Alex Dima de la Pro TV 

    Reacția președintelui PNL vine în contextul răspunsului halucinant a lui Liviu Dragnea când a fost rugat de jurnalistul Alex Dima, Pro TV, să răspundă la o întrebare.

    Reporterul dorea să știe opinia lui Liviu Dragnea în legătură cu atragerea fondurilor europene, de ce aceasta e mult redusă față de promisiunile din programul de guvernare PSD.

    Liviu Dragnea s-a enervat și l-a chemat la baie. Filmarea incidentului a devenit virală pe rețelele sociale.

    S-a creat o situație periculoasă pentru liderul PSD. În cazul în care pierde șefia Camerei Deputaților, poziția sa în partid devine extrem de fragilă. Această schimbare ar atrage un tăvălug de mișcări politice care ar putea arunca în aer partidul.

  • Elena Udrea: „PSD restabilește statul de drept. Domnul Dragnea încearcă să aducă justiția în matca ei normală”. Către Kovesi: „Bun venit în clubul penalilor!”

    Elena Udrea a fost găzduită cu multă căldură, aseară, la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Fugara din Costa Rica a vorbit prin telefon o jumătate de oră. Discursul ei a fost de PSD-istă sadea: Dragnea e bun, ne readuce justiția furată de Laura Codruța Kovesi.

    Elena Udrea a arătat chiar recunoștință față de acțiunile lui Dragnea și ale PSD în domeniul justiției. În schimb, pe Kovesi o urăște. Îi face și o urare: „Bun venit în clubul penalilor!”

    Discursul Elenei Udrea a fost primit cu bucurie de Gâdea & Ciuvică, dar și de invitații cu palmares penal aflați în studio: deputatele Andreea Cozma și Lia Olguța Vasilescu, avocata Laura Vicol, generalul Corneliu Dobrițoiu. Doar Alex Coita nu avea dosar penal… și era tare nedumerit.

    Mihai Gâdea și Elena Udrea. Bălăceala penală i-a împrietenit

    Principalele afirmații ale Elenei Udrea

    • „Fără niciun resentiment, spun că începe să vină vremea normalităţii”.
    • „Aseară m-am simțit plagiată de doamna Kovesi. Am identificat acelaşi tip de apărare. A avut un discurs fix ca al penalilor. Aş putea spune: «Bun venit în clubul penalilor!»”
    • „Doamna Kovesi, şi alţii au fost duşi la DNA, li s-a pus cătuşele pe mâini, şi abia acolo au aflat despre ce fapte sunt acuzaţi! Doamna Kovesi, aţi distrus cariere, aţi distrus vieţi. Aţi intrat cu bocancii în vieţile oamenilor şi i-aţi scos din jocurile de putere pe care le făceau ca politicieni sau le-aţi distrus afacerile!”
    • „O vreme am crezut că domnul Dragnea tărăgănează rezolvarea lucrurilor. De data asta trebuie să recunosc că domnul Dragnea încearcă să facă ordine în justiție, să pună lucrurile în matca lor normală”.
    • „Dacă domnul Dragnea nu ar fi atacat la Curtea Constituțională completele de 5, eu aș fi și acum în pușcărie în Costa Rica”.
    • „Nu, categoric nu este o încercare a PSD de a o bloca pe doamna Kovesi! Este o încercare a PSD de a restabili statul de drept și de a repune justiția în drepturile ei, de a o readuce în matca ei normală”.
  • Ultimele trei sondaje de opinie duc spre o singură concluzie: PSD, un partid prăbușit!

    Liviu Dragnea are de ce să fie îngrijorat în aceste zile. Pe lângă faptul că șansele lui de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale, în cazul în care candidează, tind către zero, partidul său e în drum spre pierderea alegerilor europarlamentare. PSD e un partid care se prăbușește.

    În această săptămână, trei instituții de sondare a opiniei publice au publicat date ce analizează opțiunile alegătorilor din perspectiva alegerilor europarlamenatare.

    Scrutinul pentru Parlamentul European se va desfășura în România, cel mai probabil, în data de 26, ultima duminică a lunii mai. Reprezentanții PE au un mandat de cinci ani.

    Pentru o corectă informare a publicului trebuie să anunțăm că studiul IMAS e un barometru de opinie lunar comandat de USR. Studiul INSCOP e un barometru de opinie lunar realizat în parteneriat cu cotidianul „Adevărul”, iar studiul CURS e un barometru de opinie susținut de PSD.

    IMAS, ianuarie 2019
    Barometrul de opinie pentru luna ianuarie realizat de IMAS pentru USR, Foto USR
    INSCOP, sondaj ianuarie 2019
    Barometru de opinie pentru luna ianuarie realizat de INSCOP în parteneriat cu Adevărul – Foto INSCOP
    CURS, sondaj ianuarie 2019
    Barometru de opinie realizat de CURS pentru luna ianuarie. Sondajul e optimist excesiv cu privire la cifrele PSD. Foto CURS

    Observații:

    1. În toate aceste sondaje, tendința PSD este aceea de a pierde alegători.
    2. În barometrele de opinie pentru luna ianuarie, PNL este pe locul doi. Cu precizarea că în studiile IMAS și INSCOP, PNL s-a apropiat la 1,5 puncte de PSD, intrând în marja de eroare. În sondajul CURS, diferența dintre PSD și PNL e de 10 puncte, în opinia mea fiind una care nu are nicio legătură cu realitatea.
    3. Sondajele publicate nu au măsurat alianța dintre USR și PLUS pentru alegerile europarlamentare. Alianța s-a produs după declanșarea procesului de strângere de date.

    Pe rețelele sociale au existat multe comentarii pesimiste care spuneau că, în cazul în care se adună procentele PSD, ALDE și Pro România (Victor Ponta) se constată că nu sunt mari schimbări.

    În 2016, PSD a câștigat cu 45,67%, iar ALDE a avut 5,62%, Pro România nu exista. PSD și ALDE au avut împreună 51,29%.

    Astăzi, PSD, ALDE și Pro România au 43,6%. Chiar și într-un astfel de raționament pesimist apare o diferență de 7,5%.

    Ultimele trei sondaje de opinie duc spre o singură concluzie: PSD, un partid prăbușit. De ce?

    Dar lucrurile apar într-o cu totul altă lumină în momentul în care privim cifrele partidelor de centru-dreapta. În 2016, PNL, USR și PMP au obținut împreună 34,6% din voturile alegătorilor. O diferență de 17 puncte procentuale față de PSD și ALDE. Nu au avut nicio șansă să formeze o majoritate parlamentară chiar cu sprijinul UDMR (6,18%).

    Astăzi, PNL, USR și PLUS au împreună 43,7%, egalând scorul PSD, ALDE și Pro România, la jumătatea mandatului.

    Mutația în opțiunile electoratului este puternică. Pe lângă faptul că PSD e în pericol să piardă locul de lider al partidelor din România, o premieră, acum există o altenativă politică la heghemonia de șapte ani a social-democraților. Aceștia au guvernat țara în diferite combinații, începând cu 2012.

    Dar asta spun cifrele, pentru că analizând realitatea politică, există puține șanse să apară o alianță între Liviu Dragnea (PSD) și Victor Ponta (Pro România). Amândoi se află într-un conflict politic dur, fiecare vizând preluarea alegătorilor social-democrați.

    Cu trei luni înainte de alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea nu mai poate administra o campanie de succes pentru PSD.

    E de așteptat să înceapă convulsii în interiorul formațiunii. Conform unor surse, există negocieri nesfârșite pe locurile eligibile pentru Parlamentul European. Mulți lideri social-democrați încercă astfel să-și salveze cariera politică.

  • Împărțire scandaloasă a banilor: DNA – 168 de milioane, PSD – 219 milioane! Hoții primesc mai mult decât cei care trebuie să-i prindă pe hoți

    Un partid politic, PSD, primește de la bugetul României cu 51 de milioane de euro mai mulți bani decât Parchetul anticorupție, DNA. În procente, PSD ia cu 30% mai mult decât DNA.

    De doi ani, de când Dragnea a luat puterea, finanțarea de la buget a partidele parlamentare a tot crescut. Prin bugetul pe 2019, partidele vor primi 409 milioane de lei de la bugetul de stat, o sumă-record, de 28 de ori mai mare decât în 2016.

    PSD va primi o subvenție de 219 milioane de lei de la bugetul de stat, cu 51 de milioane de lei mai mult decât suma alocată DNA, observă deputatul Ionuț Moșteanu (USR).

    USR a calculat că PSD ar urma să primească 219 milioane de lei din acești bani. Comparativ, Guvernul a alocat doar 168 de milioane de lei pentru DNA.

    Mesajul lui Ionuț Moșteanu (deputat USR)

    „Știam deja că prioritatea PSD este sabotarea luptei anti-corupție, iar bugetul pentru 2019 demonstrează asta din nou. Este inadmisibil ca PSD, partidul penalilor, să-și aloce mai mulți bani în buget decât pentru DNA.

    În bugetul creat de Dragnea, Vâlcov și Teodorovici este prevăzută o scădere cu 5% a bugetelor DNA și DIICOT pentru 2019, o subfinanţare voită pentru a sabota cele două instituții. Ministerul Public a depus peste 10 pagini de amendamente cu explicații legate de gravitatea subfinanțării luptei anticorupție, dar PSD-ALDE le-au ascuns la sertar.

    Parlamentarii USR din comisiile juridice au susținut amendamente care vizează suplimentarea bugetului pentru lupta anticorupție și rezolvarea problemelor din penitenciare, astfel încât PSD-ALDE să nu mai elibereze infractorii mai devreme din cauza condițiilor improprii”.

  • Minciunile prin care PSD încearcă s-o blocheze pe Codruța Kovesi în Parlamentul European

    PSD a demarat campania de compromitere a Laurei Coduța Kovesi în Parlamentul European, pentru a determina un vot împotriva româncei, când va fi desemnat primul șef al Parchetului European.

    Emilian Pavel, europarlamentar PSD, le-a trimis deja colegilor din Parlamentul European un mesaj, prin e-mail, cu informații neadevărate – exagerate, inventate, mincinoase – despre Laura Codruța Kovesi, încercând astfel să blocheze numirea acesteia ca procuror-șef al UE.

    Mesajul a intrat în posesia unui europarlamentar PNL, Siegfried Mureșan, care a dat alarma pe pagina sa de Facebook.

    Afirmații mincinoase sau exagerate din mesajul lui Emilian Pavel 

    • „Kovesi este investigată în acest moment în nu mai puțin de 18 dosare penale. (…) Acuzațiile care îi sunt aduse doamnei Kovesi merg de la intimidarea judecătorilor, procurorilor, martorilor, avocaților până la obținerea de denunțuri forțate, fabricarea de jumătăți de adevăruri și fapte, chiar și corupție”.
    • „Numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european reprezintă un adevărat pericol, căci ea va folosi din nou metodele abuzive la nivel european”.
    • „În ultimii ani, doamna Kovesi și-a fabricat o inteligentă campanie media, care a inclus, pe de o parte, amânarea trimiterii în judecată pentru acuzații de corupție a celor care o promovau (și care s-au dovedit a fi vinovați, fiind condamnați de instanțe după plecarea ei de la DNA), cât și formularea de acuzații false împotriva celor care nu au sprijinit-o (și care, recent, s-au dovedit a fi nevinovați)”.

    Înaintea eurodeputatului PSD, însuși ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că-i va informa pe miniștrii de Justiție ai tuturor țărilor din UE despre „abuzurile Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA”.

    După selecția făcută de o comisie de 12 profesioniști europeni din tot atâtea țări, Laura Codruța Kovesi se află pe lista scurtă de trei magistrați, dintre care va fi ales procurorul-șef al Uniunii Europene. Ea s-a clasat pe primul loc, fiind urmată de Jean-Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).

    Primul procuror-șef din istoria Uniunii Europene va fi desemnat de Parlamentul European și Consiliul UE, care se vor pune de acord.

    Mai mulți oficiali din Germania, Austria și Olanda au avut deja cuvinte de apreciere la adresa Laurei Codruța Kovesi. Unii dintre ei au anunțat că țările lor o vor susține pe româncă la șefia Parchetului european. Această instituție va putea instrumenta dosarele cu mari fraude cu fonduri europene și/sau cu caracter transfrontalier. Fraudele mari sunt considerate de peste 100.000 de euro.

  • VIDEO. Demența unui deputat PSD: „UE ne ține cu nasul în rahat. Stăpânii noștri ne călăresc” / „Frau Merkel, Führer-ul feminin al Germaniei actuale” / „Președintele României nu e român”

    Deputatul Nicolae Bacalbașa (PSD) atinge noi culmi de demență. Afirmațiile făcute la Galați, la o televiziune de casă a PSD (TV Galați), sunt nu doar scandaloase, ci de-a dreptul de balamuc.

    Bacalbașa emite teorii bolnave despre Ununea Europeană, Germania, Angela Merkel și Klaus Iohannis. Secvențele video redate de cetateanul.net sunt halucinante.

    Bacalbașa este un recidivist înrăit. În anii ’90 ar fi împușcat țărăniști „cu mitraliera”, în 2018 „i-ar fi luat gâtul” ziaristului Grigore Cartianu „cu o grenadă”.

    Chiar și PSD l-a suspendat în 2017, din calitatea de membru de partid, timp de 6 luni, din cauza comportamentului abject afișat de la tribuna Camerei Deputaților. Dar a fost o sanțiune de ochii lumii.

    De câte are ocazia, Nicolae Bacalbașa dă curs fanteziei sale despre conspirații și conspiraționism, pentru a forța aducerea „adevărului” său în sfera intereselor politice ale PSD.

    Bacalbașa la emisiunea „Orașul meu” (TV Galați)

    • „Practic, suntem intoxicați de către stăpânii noștri, care ne călăresc. N-aș vrea să spun stăpânii noștri coloniali din cadrul Germano–Franței și coloniile ei, actuale sau pe care-și dorește să li se subordoneze în întregime”.
    • „Stăpânii noștri au reușit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românași de-ai noștri – pe care, iarăși, eu nu-i consider, ca și pe domnul președinte, a fi români -, și a ne ține ca pe niște căței care trebuie subordonați, cu nasul în rahat”.
    • „Una este prestația unui provocator profesional, cum este din nefericire președintele acestei țări, ales – în ce condiții ales, ar fi multe discuții, dar ales – și care încalcă Constituția României, care batjocorește voința populară și pentru care faptul că Guvernul și Parlamentul sunt rezultatele unei opțiuni populare nu are nicio importanță. Pentru că dacă disprețuiești românii, nu poți să aplici o regulă numită democrație unei structuri pe care o disprețuiești. Nici nu pot să îl învinovățesc. Germania a infiltrat timp de decenii, pentru că deși Hitler a fost la putere numai 12 ani, poporul german, până în 1970, în proporție de 70%, era pro-hitlerist”.
    • „M-a bucurat când discuția dintre doamna Dăncilă cu Führer-ul feminin al Germaniei actuale, Frau Merkel, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false… știi, care toate sunt din PPE, adică etnic, poate non-germane, dar servind interesele strict ale acestei țări – și n-a cedat doamna Dăncilă. Dacă vrei, este un răspuns și pentru numitul Klaus Werner”.

    TV Galați, televiziunea consilierului lui Dragnea

    Jurnaliștii de la Cetățeanul.net ne oferă detalii și despre TV Galați. Aceasta este televiziunea PSD Galați, respectiv a familiei lui Florin Pâslaru, fost deputat PSD, în prezent consilier al președintelui Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea. Televiziunea este administrată prin firma PAF Media, la care dețin câte 50% din părțile sociale soția fostului deputat, Valerica Pâslaru, și fiul acestuia, Alexandru Pâslaru.

    În 2015, când era președintele Consiliului Județean Galați, Nicolae Bacalbașa a virat din banii publici aproape 20.000 de euro către TV Galați, pentru ca televiziunea familiei Pâslaru să difuzeze filmările ședințelor Consiliului Județean, deși alte televiziuni din Galați difuzau filmările gratuit. Cazul e anchetat de DNA.

    Până în 2012, Bacalbașa a fost și moderatorul unei emisiuni la acest post, la care și acum se simte ca acasă. De aceea, probabil, și spune atâtea prostii – moderatorii nu-l atenționează niciodată că a luat-o pe arătură.