Etichetă: PSD

  • Sondaj: PSD coboară spre 20%, a fost egalat de PNL. Partidul lui Ponta crește periculos

    Tradiționalul sondaj lunar realizat de IMAS arată că, în februarie 2019, PSD a continuat să scadă, apropiindu-se de pragul de 20%. Partidul lui Dragnea a fost egalat, practic, de PNL, diferența de 0,1% fiind o parte infimă a marjei de eroare.

    Cu 22,7%, cu cât este cotat pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, PSD are mai puțin de jumătate din scorul obținut la alegerile parlamentare din decembrie 2016 (45,47%).

    PNL înregistrează o creștere de 2,56% (de la 20,04% la 22,6%), iar USR, aliat între timp cu nou-născutul partid al lui Dacian Cioloș, are un spor de 9,03 (de la 8,87% la 17,9%).

    Bătălia se strânge, diferențele dintre primele patru partide sau alianțe sunt mai mici ca oricând. Cercetarea sociologică arată că Alianța USR-PLUS se apropie de 20% (dar în creștere), iar partidul lui Ponta, Pro România, se apropie de 15%. Între primul partid (PSD) și cel de pe locul 4 (Pro România), diferența e de numai 9,3%.

    Practic, pe o mobilizare atipică, oricare dintre primele trei partide sau alianțe (PSD, PNL, USR-PLUS) ar putea câștiga alegerile europarlamentare de peste trei luni. Trendurile arată că, dintre cele trei grupări politice, cele mai mici șanse le are PSD, aflat în coborâre.

    Un fapt inedit: de această dată, „cel mai mare partid” este cel numit „Nu știu / Nu răspund”, cotat la 23,1%, deci peste oricare alt partid.

    Cei care răspund „Nu aș vota” se ridică la 4,9%.

    Rezultatele sondajului IMAS

    Întrebare: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament European, adică alegeri europarlamentare, și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?”

    • PSD ………….. 22,7 %
    • PNL …………… 22,6
    • USR-PLUS …… 17,9
    • Pro România … 13,4
    • ALDE …………. 12,5
    • UDMR ………….. 4,7

    Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Europa FM.

  • Aurul României, o strategie ieftină a lui Dragnea de a muta atenția de la victoria lui Kovesi. A reușit?

    La opt ore de la anunțarea de către Parlamentul European a victoriei lui Kovesi în procesul de numire a procurorului european, o informație dinspre Senatul României ajunge în redacțiile agențiilor de știri. Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, senator PSD, au depus un proiect de lege prin care cer aducerea aurului din rezerva BNR în țară, acesta fiind depozitat la Londra.

    Proiectul este scris la repezeală și nu merită niciun fel de atenție, în primul rând pentru că el nu reprezintă decât o nouă operațiune de comunicare de criză realizată de consultanții PSD, iar în al doilea rând, demersul nu are niciun fel de credibilitate.

    Când asociezi numele lui Dragnea, un condamnat penal pentru furt de voturi, cu rezervele de aur ale României, orice om zdravăn la cap nu are cum să nu se gândească la ceva rău.

    Explozia de simpatie în rândul opiniei publice la aflarea veștii că Laura Codruța Kovesi e foarte aproape de a fi numită în importanta poziție de procuror-șef european, a provocat o criză majoră în PSD, dar și o criză gravă pentru Liviu Dragnea.

    Reprezentanții PSD din parlamentul european și propagandiștii de partid au dezvoltat o campanie negativă fără precedent în încercarea disperată de a opri numirea fostului șef DNA.

    Atât Liviu Dragnea cât și Călin Popescu Tăriceanu nu au reușit să-și ascundă furia și dezamăgirea la aflarea veștii.

    Aurul României, o strategie ieftină a lui Dragnea de a muta atenția de la victoria lui Kovesi. A reușit?

    Pentru a stopa valul de simpatie pentru Kovesi și de dezaprobare pentru manevrele PSD, Liviu Dragnea și Șerban Nicolae, un apropiat al lui Cătălin Voicu, coordonatorul unei rețele de corupție din sistemul de justiție, au depus, în regim de urgență, un proiect de lege care pare că-i ia de proști pe români. Nici mai mult, nici mai puțin, vor să oblige BNR să transfere rezerva de aur a României de la Londra la București.

    Această propunere legislativă nu are nicio noimă, în afară de aceea de a pune pe agenda publică un subiect care atrage atenția, fiind vorba de aurul României, cu scopul de a distrage atenția de la victoria doamnei Kovesi.

    Pentru un editor dintr-o agenție de știri e practic imposibil să nu ia în seamă această informație despre aurul țării și s-o distribuie, pentru un editor dintr-o redacție de știri dintr-o televiziune e practic imposibil să nu o difuzeze. E vorba de interesul public și de respectul pentru profesie.

    Ce trebuie să știe oamenii e că în acest caz, Liviu Dragnea și Șerban Nicolae au creat o falsă problemă, folosindu-se de pozițiile de puetere pe care le dețin, primul e președintele Camerei Deputaților, al doilea e senator PSD, pentru a deturna atenția opiniei publice. Acest mod de acțiune poartă denumirea de manipulare.

    Un nebun aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată

    Liviu Dragnea și PSD folosesc o tehnică de manipulare care e ilustrată în cultura populară de proverbul: „un nebun aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie s-o scoată”. Exact ce s-a întâmplat și în acest caz.

    De la apariția știrii cu aurul, reprezentanți ai BNR, economiști și reprezentanți ai opoziției au făcut declarații publice pentru a explica de ce proiectul lui Dragnea și Nicolae e opera unor persoane ce și-au pierdut busola politică.

    Florin Cîțu, economist și senator PNL, a declarat că: „… proiectul de lege este scris de doi oameni care nu au nicio legătură cu economia, unul dintre ei, Liviu Dragnea, care a mai propus TVA zero, de exemplu, neștiind că în UE nu poți să ai TVA zero. Proiectul de lege încalcă în primul rând Tratatul de Funcționare a UE semnat de România, articolul 130, care vorbește despre independența băncii centrale”, a declarat acesta la Radio France International.

    Această strategie politică de a crea o problemă din nimic este folosită frecvent de reprezenții PSD pentru a genera o falsă dezbatere sau, mai mult, pentru a genera o criză pe care tot ei s-o rezolve.

    Strategia are  scopul de a capta atenția publicului, atenție pe care sistemul de propagandă o folosește, apoi, pentru a atrage susținerea alegătorilor.

    Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, a fost ținta unei operațiuni de compromitere coordonată de Liviu Dragnea – Foto: Wikipedia

    Liviu Dragnea și acțiunea de compromitere a lui Frans Timmermans

    Cel mai recent exemplu de funcționare a acestei strategii este plângerea penală împotriva lui Frans Timmermans.

    Crearea problemei. Reprezentanți ai propagandei PSD fac o plângere penală la secția de investigare a magistraților împotriva lui Augustin Lazăr, Frans Timmermans și a altor oficiali europeni.

    „Prim-vicepresedintele Comisiei Europena Frans Timmermans si Procurorul General al Romaniei Augustin Lazar vor trebui sa se prezinte la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ) ca sa dea cu subsemnatul. Nu singuri, ci impreuna cu sefa reprezentantei Comisiei Europene in Romania Angela Cristea si comisarul european pe Justitie Vera Jourova”, se arată într-un comunicat publicat de Luju.ro, site-ul care a făcut plângerea.

    Populariazarea problemei. Secția de investigare a magistraților dă un comunicat prin care anunță că s-a depus această plângere penală. Comunicatul e semnat de Adina Florea, procurorul lui Tudorel Toader, cea care o anchetează și pe Kovesi.

    Folosirea problemei în interes propriu. O dată popularizat faptul că Timmermans va fi cercetat de procurorii români, Liviu Dragnea pleacă la congresul socialiștilor de la Madrid unde are un subiect de negociere cu liderul socialiștilor europeni care se pregătește de intrarea în campania electorală. Președintele PSD lasă să se înțeleagă că poate rezolva această problemă a domnului Timmermans  dacă acesta își schimbă atitudinea ostilă față de PSD.

    Rezolvarea problemei. Liviu Dragnea se întoarce acasă și, la câteva zile, dă o declarație prin care anunță că respinge categoric ideea de a fi făcute plângeri penale unor oficiali europeni.

    „Partidul Social Democrat se distanțează față de astfel de demersuri. Nu cred că trebuie să existe plângeri penale împotriva a doi comisari europeni sau a unor angajați ai instituțiilor europene. Noi, de principiu, ne opunem acestui sistem bazat pe plângeri penale. Asta vrem să schimbăm, să readucem normalitatea în societatea românească. De aceea sper ca subiectul să fie închis cât mai repede pentru a ne concentra pe ceea ce este cu adevărat important”, a declarat președintele PSD, citat de Digi 24.

    Ce nu ia în calcul Liviu Dragnea când desenează strategii?

    În acest fel, liderul PSD crede că l-a adus pe Timmermans în situația de a-i fi dator. Mai mult, prin această operațiune, Dragnea a urmărit să-i demonstreze cât de ușor poate „să compromită” un lider politic european prin controlul pe care-l are asupra sistemului de justiție.

    Un singur lucru nu ia în calcul Liviu Dragnea, acela că gesturile și strategiile sale nu au efect pentru că el nu are niciun fel de credibilitate.

    În afară de a provoca iritare la nivelul politicii europene și hohote de râs pe rețelele sociale, toată această strategie are efecte zero în ce privește îmbunătățirea imaginii sale și scoaterea PSD din criză.

  • PSD nu mai e în stare de nimic! N-a putut să-și dea jos nici viceprimarul Capitalei

    PSD se îndreaptă cu viteză cosmică spre disoluție. Gruparea infracțională Dragnea-Vâlcov, camuflată într-un partid politic, înregistrează înfrângere după înfrângere.

    Astăzi, succesul Laurei Codruța Kovesi la Bruxelles n-a fost singura veste proastă pentru Dragnea. La București, partidul său a eșuat inclusiv în tentativa de a-și schimba viceprimarul Capitalei.

    Aurelian Bădulescu rămâne „mâna dreaptă” a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, în urma votului din Consiliul General. Au fost 28 de voturi pentru demiterea lui Bădulescu, 9 – împotrivă, iar două voturi au fost anulate.

    Pentru demiterea viceprimarului Aurelian Bădulescu erau necesare 37 de voturi „pentru” (două treimi din numărul consilierilor generali). PSD-ului i-au lipsit 9.

    Bădulescu i-a făcut plângere penală lui Mutu

    Viceprimarul Aurelian Bădulescu a anunţat că a depus o plângere penală împotriva primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu, „pentru şantaj şi ameninţare”. Mutu este și președintele interimar al PSD București.

    „În cursul zilei de ieri am înţeles să formulez plângere penală împotriva numitului Gabriel Mutu, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile articolului 207 din Codul Penal, respectiv pentru infracţiunile de şantaj şi ameninţare. Voi duce acest demers până la capăt”, a anunţat Bădulescu. El zice că în niciun caz nu vrea să plece din PSD, orice i s-ar întâmpla.

  • De ce Kovesi va fi noul procuror european, indiferent de ce spune propaganda PSD?

    Laura Codruța Kovesi va fi noul șef al parchetului european. Fostul procuror DNA a câștigat nominalizarea Parlamentului European, în urma votului din comisia pentru drepturi și libertăți (LIBE). În această comisie, Kovesi a primit 26 de voturi, Bohnert, candidatul Franței, – 22 de voturi, iar Ritter, cel al Germaniei, un singur vot.

    Victoria lui Kovesi reprezintă o mare lovitură pentru PSD care, în ultimele zile, a desfășurat o campanie agresivă cu obiectivul declarat de a bloca nominalizarea fostului șef DNA.

    Imediat după publicarea votului din Comisia LIBE, propaganda PSD a început să transmită mesaje că partida nu e jucată. Dar asta reprezintă doar un mod de amânare a dezastrului de imagine.

    De ce Kovesi va fi noul procuror european?

    După votul din LIBE, procedura de nominalizare se întoarce la Consiliul Uniunii Europene, unde România deține președinția. Consiliul Uniunii Europene este instituția care reprezintă guvernele statelor membre.

    Aici va avea loc un nou vot în Coreper în data de 6 martie. Coreper este un organism format din reprezentanții permanenți la Bruxelles (ambasadori) ai statelor membre.

    În primul vot din Coreper, unul test, Kovesi a obținut 29 de voturi, germanul Ritter, 29, iar francezul Bohnert, 50.

    În noua sesiune, Coreper se va vota acceptarea sau respingerea nominalizării făcute de Parlamentul European, în urma votului din Comisia LIBE. Trebuie amintit că doamna Kovesi a câștigat și în comisia de buget, finanțe a parlamentului (CONT), o victorie de care, de asemenea, se va ține seama în Coreper.

    „În mod firesc, cele 29 de voturi ale domnului Ritter vor merge către reprezentanta României”, a declarat eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, pentru Ziariștii.com.

    Mai mult, noul vot din Coreper nu e unul decisiv. În cazul în care, prin absurd, Codruța Kovesi nu primește susținerea Consiliului Uniunii Europene, va avea loc o sesiune de negocieri între reprezentanții Parlamentului European și Consiliu.

    „Nu-mi amintesc să fi existat vreun caz în care Consiliul UE să nu fi ținut cont de votul Parlamentului European”, a declarat Siegfried Mureșan pentru Ziariștii.com.

    „Ca negociator șef al bugetului european, poziția Consiliului a fost una în care se propuneau mereu tăieri din buget, dar dacă proiectul de buget avea susținerea parlamentului era foarte greu de întors în consiliu votul din plen”, a adăugat Siegfried Mureșan, eurodeputatul PNL, care a susținut intens nominalizarea Codruței Kovesi pentru poziția de procuror european.

    În concluzie, în ciuda propagandei PSD, fosta șefă DNA are toate șansele să fie noul procuror european spre dezamăgirea lui Liviu Dragnea, liderul PSD, un politician corupt, condamnat penal.

  • De ce s-a dus Dragnea la Madrid și de ce n

    Liderul PSD a nimerit la congresul socialiștilor din Madrid parcă din întâmplare. Cu doar câteva zile înainte, apropiații săi știau că nu va merge. Victor Ponta, fost lider PSD, anunța public faptul că Dragnea nu e binevenit la acest eveniment. Și nu era pentru că în luna decembrie ținea un discurs violent la Consiliul Național al partidului unde-i acuza pe liderii politici europeni că fac rău României.

    De ce s-a dus Dragnea la Madrid și de ce n-a obținut nimic? Un discurs în care îl atacă pe Timmermans

    Liviu Dragnea susținea că nu vrea să se întâlnească și să negocieze cu aceștia cu orice preț. Era un mesaj prin care președintele PSD anunța o ruptură de Frans Timmermans și de socialiștii europeni care i-au cerut să respecte principiile și regulile europene.

    „Stimați colegi, nu poate să-mi ceară nimeni, să mă oblige nimeni, dar nimeni, să vreau neapărat să mă bag în poză cu cineva care dușmănește România, cu cineva care a nedreptățit România! Niciodată! Nu o să mă bag în poză niciodată cu oameni care fac rău țării mele. Nu pot! Eu înțeleg că suntem într-o familie politică europeană, nu vrem neapărat să ne ajute cu ceva, dar măcar să ne asculte”, a spus Liviu Dragnea în decembrie la Consiliul Național al PSD, comentând absența sa de la Congresul PSE (Partidul Socialist European). La acel congres de la sfârșitul anului trecut, Frans Timmermans a fost nominalizt candidatul socialiștilor europeni pentru poziția de președinte al Comisiei.

    Suveraniștii, o încercare de apropiere cu un scop precis

    La două luni după acel discurs, opinia publică din România află că au existat tatonări făcute de reprezentanți ai PSD la italienii din Liga Nordului, formațiunea condusă de Mateo Salvini, ministrul de Interne al Italiei.

    Din perspectiva alegerilor europarlamentare, populiștii europeni și-au propus să formeze un grup comun, intitulat Frontul Suveraniștilor. Acesta e format din două mari formațiuni de dreapta, Frontul Național din Franța, condus de Marine Le Pen, și Liga Nordului din Italia, condusă de Mateo Salvini.

    Suveraniștii își doresc propriul candidat în alegerile europene pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, iar Salvini face un lobby puternic pe lângă Viktor Orban, premierul Ungariei, să i se alăture, FIDESZ fiind încă membru în PPE (Partidul Popular European).

    Reprezentanții lui Dragnea au intrat în legătură cu cei din Liga, dar negocierile nu prea au avansat. Există posibilitatea ca liderul PSD să fi folosit aceste discuții ca să-l poată „șantaja” pe Frans Timmermans, amenințându-l că există posibilitatea să plece din PES.

    Social-democraților sunt cotați să obțină 10 mandate în alegerile europarlamentare din luna mai. Grupul socialiștilor, conform ultimului sondaj, ar obține în jur de 135 de mandate la nivelul întregii Uniuni Europene, fiind a doua forță politică după popularii europeni, cu 183 de mandate.

    PSD e un partid mare în grupul socialiștilor, plecarea acestuia reprezentând o pierdere pentru Timmermans care vizează postul de conducător al Comisiei Europene și, în cel mai rău caz, păstrarea actualei poziții de vicepreședinte.

    PSD are nevoie ca de aer de susținerea socialiștilor europeni

    Călătoria lui Dragnea la Madrid a reprezentat o încercare extremă a acestuia de a obține sprijinul socialiștilor europeni. Liderul PSD își dorește mesaje de susținere din partea lui Timmermans, mesaje de care are nevoie ca de aer pentru a se menține la conducerea PSD și pentru a câștiga alegerile europarlamentare.

    Mai mult, cu o guvernare în degringoladă, fără buget, cu două ordonanțe care au produs dezastre în economie și în justiție, Liviu Dragnea are nevoie de o mână de ajutor din partea lui Timmermans.

    Nu sunt informații despre discuțiile dintre lideri, dar reacția lui Frans Timmermans în urma negocierilor cu Liviu Dragnea l-a enervat teribil pe acesta din urmă.

    „Dragnea doreşte să vorbească cu noi, nu vrea să părăsească familia (socialiştilor europeni), doreşte să acţioneze pentru ca posibilele neînţelegeri să fie lămurite. În următoarele săptămâni vom vedea dacă se va putea face acest lucru”, a declarat liderul european după întâlnirea cu președintele PSD, citat de News.ro.

    Mai mult, Timmermans a declarat pentru Politico.eu că nu știe „dacă Dragnea crede ceea ce spune”, comentând declarația liderului PSD care a susținut, nici mai mult nici mai puțin, că „toate problemele au fost rezolvate”.

    „Am avut o întâlnire cu France Timmermans. O discuţie lungă şi, după părerea mea, bună, în care fiecare cred că am înţeles cum stăm şi fiecare a înţeles de la celălalt ce îşi doreşte. Am convenit ca în perioada următoare să avem discuţii în aşa fel încât să nu mai existe informaţii nereale care să circule de la unul la celălalt”, a declarat Liviu Dragnea, citat de News.ro.

    Liviu Dragnea, un politician izolat pe plan internațional

    Trebuie precizat că președintele PSD, din cauza condamnării penale definitive și a dosarului aflat pe rol la Curtea Supremă, nu are prea multă trecere în străinătate. A încercat în nenumărate rânduri să ajungă în SUA, dar se află în pericol din cauza problemelor penale. Ultima tentativă de a ajunge la Casa Albă, la un eveniment social al președintelui american, a fost un eșec din cauza anchetei desfășurate de FBI cu privire la donațiile străine făcute cu ocazia inaugurării mandatului lui Donald Trump din ianuarie 2017.

    Să amintim că Liviu Dragnea a participat la acel eveniment împreună cu Sorin Grindeanu, premierul de atunci.

    Din declarațiile celor doi lideri se înțelege că discuția de la Madrid s-a încheiat cu o promisiune făcută de Liviu Dragnea că „în următoarele săptămâni” va rezolva problemele din cauza cărora a fost marginalizat la nivel european.

    Promisiunile lui Dragnea nu valorează nimic în România

    Pentru cetățenii români care sunt martori la degradarea societății zi de zi, care asistă la blocarea sistemului de justiție, la prăbușirea economiei, promisiunile lui Dragnea nu mai valorează prea mult.

    În PSD sunt lupte interne. Premierul Dăncilă nu are niciun fel de autoritate. Guvernul nu are soluții să păstreze echilibrul economic, în timp ce corupția face ravagii. Dragnea nu are niciun fel de susținere, iar partidul se prăbușește în sondaje.

    Într-un astfel de context, Dragnea nu are ce să-i ofere lui Timmermans decât demisia sa din pozița de lider al PSD, demisie care ar duce la formarea unui nou guvern. Doar așa ar putea să apară o detensionare a societății românești și o relansare economică.

    E puțin probabil ca fostul baron de Teleorman să aibă un astfel de plan. Cel mai mare pericol e să fi procedat la fel ca în România, promițând ceva pentru ca apoi să facă exact contrariul.

    De exemplu, că va „consolida independența justiției” prin Ordonanța 7. Dacă e să te iei după ce spune Liviu Dragnea, el de doi ani a luptat să consolideze statul de drept. E atât de consolidat că mai are puțin și-și dă duhul.

    Declarația lui Dragnea vine și ea să confirme acest raționament cum că în discuția cu Timmermans i-a spus acestuia că el, de fapt, e un mare luptător pentru democrație:

    ”Există o linie roşie şi în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului despre care eu am vorbit … Există o linie roşie care nu trebuie trecută de nimeni, nici de cei care încalcă Constituţia şi care fac abuzuri în numele unei aşa-zise luptei anticorupţie. Nici nu trebuie depăşită linia roşie, în încălcat Constituţia în ceea ce priveşte statul de drept şi, dacă toţi înţelegem lucrul acesta atunci putem avea o discuţie aşezată. Dacă nu, e care ţipă mai tare”, a declarat liderul PSD după întâlnirea cu Timmermans, citat de News.ro.

    Călătoria lui Liviu Dragnea la Madrid a fost o încercare de a scoate PSD din izolare. Eșecul a fost confirmat la scurt timp prin vocea vicepreședintelui Comisiei Europene.

    Dragnea va intra în campania pentru alegerile parlamentare fără sprijinul socialiștilor europeni, cu un partid măcinat de lupte interne și cu o presiune sufocantă a opiniei publice care așteaptă prima ocazie ca să se răzbune.

  • Dragnea intră cu PSD în turbulențe extreme. Alegerile europarlamentare, momentul de cotirură

    În aceste zile, PSD și ALDE conduc România, fugind de parlament, unde liderii celor două partide trebuie să se asigure de sprijinul UDMR pentru votarea oricărei legi. Liviu Dragnea controlează Camera Deputaților numai prin mijloace procedurale, majoritatea fiind pierdută. Viorica Dăncilă se menține la Palatul Victoriei mai mult cu binecuvântarea lui Klaus Iohannis care nu vrea o criză politică în timpul președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

    Acest peisaj arid în care se mișcă PSD va fi lovit de cutremure după alegerile parlamentare. Acest scrutin anunță schimbări majore în politica românească.

    Conform ultimelor sondaje, PSD e cotat la 25%, dar poziția sa de cel mai mare partid din România e amenințată atât de PNL, situat în jurul valorii de 23%, dar și de alianța USR-PLUS care are un scor de 19%, fiind măsurată pentru prima dată de o companie de sondare a opiniei publice.

    Liviu Dragnea intră cu PSD în turbulențe extreme. Alegerile europarlamentare, momentul de cotirură

    În cazul în care PSD pierde alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea va pierde și el posibilitate de a candida în scrutinul prezidențial. Nu va mai avea susținerea partidului.

    Mai mult, poziția sa de lider va fi grav amenințată de opoziția din partid. O nouă ierarhie în ce privește partidele politice din România ar putea duce la schimbarea președintelui PSD de la șefia Camerei Deputaților, dacă opoziția nu va reuși s-o facă până atunci.

    Alegerile europarlamentare vor crea o nouă realitate politică, una potrivinică actualei coaliții, slăbită de deciziile proaste luate în ce privește Justiția și guvernarea.

    Chiar și o victorie pe muchie de cuțit a PSD în alegerile europarlamentare, i-ar oferi lui Liviu Dragnea oportunitatea să susțină că partidul său domină politica românească și se bucură de susținere în rândul opiniei publice.

    Victoria îi va crea o posibilitate de a se menține la conducerea partidului chiar dacă plecările spre Pro România vor continua. Dar această victorie e pusă în discuție de creșterea fără precedent a susținerii populare pentru formațiunile din Opoziție.

    Obsesia pentru controlul Justiției, călcâiul lui Ahile pentru liderul PSD

    Liviu Dragnea este obsedat de controlul Justiției. Ordonanța 7 reprezintă posibilitatea de a-și exercita influența. Liderul PSD se aștepta la protestul magistraților, dar îl încurcă teribil asocierea acestui protest cu procedurile din Parlamentul European de numire a noului procuror european.

    Discuțiile din jurul doamnei Kovesi, faptul că aceasta are șanse reale să ajungă în poziția de a conduce noua instituție de anticorupție europeană, îl transformă pe Dragnea într-un inamic al Uniunii Europene.

    În acest context ar trebui înțeleasă graba cu care Viorica Dăncilă a cerut negocieri cu reprezentanții magistraților, dar mai ales, graba cu care Liviu Dragnea a plecat la Madrid, la congresul socialiștilor, pentru a-și pune cenușă în cap în fața lui Timmermans.

    Promisiunea liderului PSD că va rezolva situația din România e o manevră prin care încearcă să câștige timp.

    Frans Timmermans a declarat că nu ştie „dacă Dragnea chiar crede ceea ce spune”, conform Mediafax. Reacția vicepreședintelui Comisiei Europene vine după participarea liderului PSD la Congresul PSE (socialiștii europeni). Domnul Timmermans este candidatul acestui grup de stânga pentru pozița de președinte al Comisiei Europene.

    Liviu Dragnea, în discursul său de la Madrid, a spus, printre altele, că: … am avut o discuție foarte bună și foarte interesantă … cu Frans (Timmermans) și am propus soluții pentru o comunicare mai bună. Din partea mea, din partea noastră este toată deschiderea și sper să avem o comunicare mai bună și o colaborare mai bună. Trebuie, de asemenea, să restabilim dreptatea, trebuie să corectăm erorile și abuzurile din trecut. Trebuie să demonstrăm dreptei că suntem mai buni ca ei și că suntem uniți în fața atacurilor lor. Oriunde în Europa dreapta ne vrea divizați”, a declarat liderul PSD.

    Mesaj pentru Liviu Dragnea: Ordonanța lui Toader trebuie modificată sau abrogată

    Faptul că oamenii au ieșit din nou în stradă și faptul că derapajele politice din România au ajuns în centrul atenției opiniei publice internaționale complică mult situația din PSD.

    Deși doar „magistrații puterii” participă la negocierile cu Viorica Dăncilă, posibilitatea ca Ordonanța 7 să fie modificată rapid în Parlament sau chiar abrogată e destul de mare.

    O amânare sau evitare a modificării va adânci tensiunile din Justiție și va aduce România mult mai aproape de posibila activare a Articolului 7.

    PSD a ajuns un partid care funcționează haotic. În interior se confruntă mai multe grupări. Noile ieșiri la rampă ale lui Marian Oprișan, baronul de Vrancea, arată că există o nemulțumire profundă la nivelul doi al formațiunii, acesta anunțând că vrea modificare ordonanței care a stârnit furia magistraților:

    „După părerea mea, acest aspect, ca şi ceea ce s-a întâmplat cu DNA la un moment dat, trebuie reglementat, pentru că toate secţiile de procurori din România trebuie să fie sub Ministerul Public, sub procurorul general. (…) Eu cred că această OUG trebuie pusă în nota legală şi constituţională. Eu cred că secţia pentru anchetarea magistraţilor trebuie să rămână componentă a Ministerului Public şi să fie sub jurisdicţia procurorului general ca să poată exista control ierarharhic”, a declarat liderul PSD, citat de Mediafax.

    Un mers pe sârmă la o distanță tot mai mare de realitate

    Pentru Liviu Dragnea a devenit tot mai dificil să dețină controlul, acțiunile sale semănând mai mult cu un mers pe sârmă.

    În aceeași săptămână a trimis semnale că vrea să negocieze cu Mateo Salvini, președintele Ligii Nordului din Italia, intrarea PSD în grupul suveraniștilor din Uniunea Europeană, dar a dat și o fugă la Madrid pentru a-i cere iertare lui Frans Timmermans, liderul socialiștilor europeni. Iertare pe care n-a primit-o.

    Cele două acțiuni, aparent fără legătură, arată debusolarea de la nivelul social-democraților. Cumva, la nivelul de sus al PSD se știe faptul că prăbușirea cu peste 20 de procente a susținerii publice în numai doi ani de guvernare va fi urmată de consecințe la alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai.

    Acum, Liviu Dragnea nu face altceva decât să încerce ca aceste consecințe să nu fie definitive atât pentru el cât și pentru partid.

  • Încă o victorie a românilor asupra lui Dragnea: șnapanul Mircea Drăghici nu va fi tartorul alegerilor!

    Presiunea opiniei publice a dat rezultate: deputatul Mircea Drăghici, trezorierul PSD, nu va fi președintele Autorității Electorale Permanente (AEP). Este a doua „rejectare” a acestuia în această lună, după ce a fost refuzat – de președintele Klaus Iohannis – și ca ministru al Transporturilor.

    Revolta stârnită în opinia publică și unele murmure din partid l-au obligat pe Liviu Dragnea să renunțe la intenția de a-l impune pe Mircea Drăghici la șefia AEP, instituția care gestionează organizarea alegerilor.

    Oficial, s-a comunicat că Drăghici a renunțat la candidatura pentru această funcție, la fel cum făcuse recent și cu candidatura la șefia Ministerului Transporturilor. Dar decizia este a lui Dragnea, singurul care decide în PSD.

    Strâns cu ușa, PSD s-a reorientat: îl va susține pe actualul secretar general al AEP, Constantin Mitulețu Buică, să devină președintele instituției.

    Este o mare înfrângere a PSDragnea și o umilință pentru Mircea Drăghici, la numai 6 zile de la ședința Comitetului Executiv al PSD în care a fost validată, prin vot, decizia ca trezorierul partidului să fie susținut pentru funcția de președinte al AEP.

    Mircea Drăghici a intrat și în vizorul procurorilor DNA, după ce revista Newsweek România a dezvăluit că trezorierul PSD și-a tras aproape un milion de euro din banii partidului, alocați de la bugetul statului (deci bani publici). Pe 8 februarie, DNA a început urmărirea penală în cazul utilizării subvențiilor primite de PSD în alte scopuri decât au fost declarate.

    Drăghici este inițiatorul modificării legii finanțării partidelor politice, lege prin care au fost majorate excesiv sumele acordate de stat formațiunilor politice.

    AEP este instituția care verifică, printre altele, și modul cum sunt cheltuiți banii publici de către partide. Deci, Drăghici-AEP (președinte) ar fi urmat să verifice modul în care Drăghici-PSD (trezorier) a drenat sume enorme spre Drăghici-cetățeanul! Ar fi fost un conflict de interese strigător la cer.

  • România se îndreaptă spre noi proteste masive. Tudorel Toader se ascunde de magistrații furioși

    Mai mulți procurori și judecători au protestat vineri împotriva ordonanței lui Tudorel Toader. Magistrații au ieșit în stradă la București, Timișoara, Cluj, Constanța, Pitești, cerând abrogarea ordonanței Guvernului Dăncilă care modifică din nou Legile Justiției.

    Această operațiune politică inițiată și administrată din culise de Liviu Dragnea și pusă în practică de ministrul Justiției Tudorel Toader a generat o reacție puternică în rândul celor care lucrează în parchete și tribunale.

    De asemenea, pe rețelele sociale se anunță un protest public pentru duminică seara în Piața Victoriei.

    România se îndreaptă spre noi proteste masive. Tudorel Toader se ascunde de magistrații furioși

    Mihai Șora (102 ani), filozof și scriitor, anunță pe pagina sa de Facebook că va participa la manifestația împotriva Ordonanței Toader. Va fi „la girafă”. Domnia sa face referire  la statuia din fața Muzeului Antipa, loc de întâlnire pentru mulți protestatari.

    Tudorel Toader, ministrul Justiției, nu a avut nicio reacție față de evenimentele petrecute vineri, atunci când sute de magistrați au ieșit în stradă.

    Conform mai multor surse din instituție, angajații IT au primit „indicații” să limiteze accesul magistraților la internet pentru a nu putea comunica pe rețelele sociale despre organizarea acțiunilor de protest.

    Tudorel Toader scrie o ordonanță toxică, una care anihilează independența Justiției

    Ordonanța scrisă de Toader și adoptată pe furiș, fără aviz CSM, fără consultare publică a creat un instrument prin care ministrul Justiției poate interveni direct în dosarele aflate în cercetare sau pe rol.

    „Evoluțiile din Justiție par să se îndrepte spre a limita tot mai mult vocea și părerea corpului de magistrați. Ni s-a spus constant în 2018 că nu avem voie să protestăm, nu avem voie să criticăm măsurile luate de alte instituții – iată că Inspecția Judiciară a tranșat acest aspect în ianuarie 2019 – a spus clar și răspicat că magistrații pot protesta în virtutea dreptului la liberă exprimare”, a declarat judecătorul Veronica Sîrbu, Judecătoria Sectorului 4, citată de Info Sud-Est.

    Mai mult, ordonanța crează o cale prin care magistrații pot fi urmăriți penal dacă nu răspund la comenzile politice.

    Secția de investigare a magistraților are posibilitatea de a ancheta procurori și judecători fără ca acțiunile ei să fie sub autoritatea procurorului general.

    „… numirea conducerii secţiei speciale de o entitate politică reprezintă, în fapt, o imixtiune a politicului în sistemul de justiţie; practic, ministrul Justiţiei va propune cine va conduce secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie”, a declarat procurorul Arina Vultureanu, citată de Info Sud-Est.

    Situația creată e una care anihilează independența sistemului de justiție din România. Consecințele vor fi profunde pentru România. Există deja referiri la sancțiuni din partea Comisiei Europene, dar și posibilitatea activării Articolului 7, acțiune cu consecințe negative imediate asupra economiei – inflație, creșterea dobânzilor, amendă zilnică pentru autoritățile din România.

    De ce s-a ajuns în acest punct?

    Răspunsul are legătură cu Liviu Dragnea și PSD. Liderul acestui partid, unul dintre cei mai corupți politicieni din România, vrea să se mențină la puetere cu orice preț.

    Faptul că PSD a câștigat alegerile din 2016 cu un program social construit în jurul promisiunii de mărire a salariilor bugetarilor și a pensiilor a fost folosit de Liviu Dragnea ca o oportunitate pentru a-și impune programul secret de guvernare.

    E vorba de cel prin care și-a propus să controleze sistemul de justiție, astfel încât să nu ajungă la închisoare, să poată controla partidul și să construiască o cale prin care să câștige alegerile prezidențiale.

    Tot ce se întâmplă de doi ani, degradarea libertății de exprimare, prăbușirea luptei împotriva corupției, controlul politic al magistraților, înăbușirea cu brutalitate a protestului din 10 august, totul are legătură cu programul secret de guvernare al lui Liviu Dragnea.

    PSD, un partid care a început să se dezintegreze

    Această agendă secretă a făcut mult rău României, dar și social-democraților. PSD e un partid aflat într-o fază incipientă de dezintegrare. Mai mulți aleși ai acestei formațiuni au demisionat în ultimele săptămâni, trecând la Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, fost lider PSD.

    „Guvernarea Dragnea – Dancilă – Vâlcov promovează doar furtul și distrugerea. Din banii furați plătesc o propagandă care să acopere mișcările lor prin care preiau controlul asupra Justiției și a celorlalte instituții ale Statului! Acum falsifică datele bugetare și economice și dezinformează Comisia Europeană”, a scris Victor Ponta pe Facebook, atacând actuala conducere a PSD.

    De asemenea, sub conducerea lui Dragnea, partidul a pierdut în jur de 25% din votanți în cei doi ani de când e la guvernare. PSD se află în fața posibilității de a nu câștiga alegerile europarlamentare.

    Protestele generate de Ordonanța Toader vor crea o nouă mare presiune asupra PSD, dar și asupra Guvernului Dăncilă.

    Diferențe față de situația Ordonanței 13

    Situația politică e mult modificată față de februarie 2017, momentul OUG 13. PSD-ALDE nu mai are o majoritate confortabilă în parlament. În eventualitatea în care guvernul s-ar prăbuși sub presiunea protestelor magistraților și a opiniei publice, Liviu Dragnea va pierde controlul partidului.

    Ordonanța Toader a fost resimțită din plin și de formațiunile reprezentate în Parlament. Kelemen Hunor, liderul UDMR, un susținător al Guvernului PSD-ALDE, a protestat față de noile modificări aduse Legilor Justiției, spunând că sunt grave, iar reprezentanții maghiarilor nu au fost consultați.

    „… am o problemă cu OUG nr. 7 şi au dreptate cei care o critică. În 2017 şi 2018, eu personal şi UDMR am susţinut separarea carierilor procurorilor de judecători şi cred că am făcut un lucru bun, corect. Am susţinut că în interiorul CSM, secţia de procurori să se ocupe de procurori, cea de judecători de judecători şi de cariera celor două categorii din magistratură. Acum să vii şi să spui că trebuie iar inversat, eu nu văd raţionamentul. Este o greşeală să schimbi regula după un an, nu cred că Guvernul a propus un lucru bun cu această ordonanţă. Îi înţeleg pe procurorii şi pe judecătorii care au ieşit azi (vineri – n.r.) să protesteze, pentru că nu este bine ce s-a întâmplat”, a declarat liderul UDMR, citat de Mediafax.

    Dorința de a controla Justiția a fost mai puternică pentru Liviu Dragnea și Tudorel Toader decât gândirea politică. Această ordonanță arată tot mai mult ca o acțiune sinucigașă a celor de la putere. Și n-au trecut nici 48 de ore de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

  • 96% dintre cititorii ZIARISTII.COM se tem că PSD ar putea frauda masiv alegerile europarlamentare

    96% dintre cititorii ZIARISTII.COM se tem că PSD ar putea frauda masiv alegerile europarlamentare

    Cititorii ZIARISTII.COM nu au încredere în PSD nici cât negru sub unghie. În sodajul ziarului, la întrebarea „Vă e teamă că PSD ar putea frauda masiv alegerile europarlamentare din 26 mai?” au răspuns, prin vot, 3.245 de cititori.

    Rezultatele sondajului:

    • DA – 3.123 (96%)
    • NU – 122 (4%)

    Pentru acest sondaj mai puteți vota aici:

    Loading ... Loading …

    Pentru sondajul la zi puteți vota aici:

     Loading …

  • Polițiştii sar în ajutorul magistraților. „Infractorii din fruntea țării trebuie să răspundă pentru nelegiuirile lor! Trădătorii trebuie anihilați și exilați”

    Europol, sindicatul polițiştilor din România, salută – printr-o postare pe pagina sa de Facebook – decizia magistraților din toată țara de a protesta împotriva ultimelor acțiuni ale Guvernului Dăncilă, prin care PSD și personal Liviu Dragnea încearcă preluarea controlului asupra puterii judecătoreşti din România.

    Sindicaliştii polițiştilor de la Europol îndeamnă la „UNITATE în aceste momente de restrişte pentru nația română” şi spun că „infractorii din fruntea țării trebuie să răspundă pentru nelegiuirile lor”.

    Ei îndeamnă la proteste paşnice, dar hotărâte, care să nu înceteze până când nu sunt „anihilați” şi „exilați” „trădătorii care şi-au încălcat jurământul de credință pentru țară şi popor”.

    Apelul Europol

    „Susținem din tot sufletul şi cu bucurie enormă protestul magistraților români. Ne alăturăm lor”

    „UNITATE e cuvântul de bază în aceste momente de restrişte pentru nația română.
    Infractorii din fruntea țării trebuie să răspundă pentru nelegiuirile lor.
    Poporul trebuie să iasă la luptă – una paşnică, dar vehementă, fără cale de întoarcere.
    Trebuie să ne oprim doar atunci când sunt «anihilați» și «exilați» trădătorii care şi-au încălcat jurământul de credință pentru țară şi popor.
    «Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții» am spus cu toții când am îmbrăcat uniforma de polițist.
    Pentru nişte hoți ca ei nu ne dăm noi viețile, dar pentru țară, pentru democrație, pentru linişte socială suntem capabili de sacrificii enorme.
    Nu suntem în slujba lor, suntem în slujba poporului care acum are nevoie de noi.”