În turneul său din Moldova, organizat din interese de partid, Viorica Dăncilă s-a deplasat dintr-un județ în altul cu elicopterul. Premierul zice că aparatul de zbor a fost închiriat de partid, dar asta rămâne de verificat. În alte situații similare, oficiali PSD au folosit resursele statului.
Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut vineri că s-a deplasat în turneul din Moldova cu un elicopter, despre care zice că e închiriat de PSD.
Într-o conferință de presă la Iași, unde a venit din județul Suceava, Dăncilă a spus că e prima dată când vine cu elicopterul. Poate la Iași, că pe la Neamț și în alte părți tot cu elicopterul a fost, în mandatul de prim-ministru!
O decizie a conducerii PNL spulberă speranțele de salvare ale unor PSD-iști, care credeau că se pot da de trei ori peste cap și devin liberali.
E multă agitație în PSD, barca se scufundă și mulți „șobolani roșii” vor să se salveze trecând la alte partide. O soluție este plecarea la Pro România, partidul lui Victor Ponta, dar cei mai îndrăzneți trăgeau sfori să fie primiți în PNL. Nu tradiția liberală îi mâna într-acolo, ci scorul de la europarlamentare (27%), procentele din sondaje și perspectiva de a mai prinde un ciolan.
De luni, 12 august, acest lucru nu mai e posibil. Decizia conducerii PNL a venit ca o lovitură de baros pentru toți acești „șobolani migratori”, unii foști PNL-iști plecați la PSD cu ordonanța infamă a lui Ponta, din 2014.
Unii lideri liberali din teritoriu erau tentați să le deschidă ușa unor PSD-iști „de treabă”, pe motiv că au făcut treabă prin comunele sau orașele lor și că au o anumită popularitate.
Decizia venită de la centru, semnată de președintele Ludovic Orban și de secretarul general Robert Sighiartău, stopează orice negocieri în acest sens. E și morală, și binevenită: nu te poți asocia cu indivizi care, prin prezența lor în PSD, au cauționat toate porcăriile guvernărilor lui Dragnea în ultimii doi ani și 7 luni. Dacă se opuneau măcar cu o declarație publică jihadului anti-justiție sau discursului primitiv anti-european, de exemplu, atunci da, ar fi arătat că au un dram de demnitate. Dar așa, stând pitiți prin cotloanele partidului când Dragnea nenorocea România, s-au descalificat și nu mai sunt frecventabili din punct de vedere politic!
Decizia nr. 25 din 12 august 2019 a Biroului Politic Național al PNL
„Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal, în conformitate cu atribuțiile sale prevăzute de Statutul PNL,
DECIDE:
Articol unic: Biroul Politic Național solicită filialelor să nu primească în Partidul Național Liberal niciun membru PSD”.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Două lucruri au surprins opinia publică în ultimele zile: 1. contestarea în instanță, de către Liviu Dragnea, a alegerii Vioricăi Dăncilă ca președinte al PSD; 2. atacul impertinent al lui Florin Iordache la adresa lui Dragnea. Este o farsă! O diversiune ieftină a conducerii PSD, la care pune umărul și fostul președinte, aflat acum în pușcărie.
Farsa în trei pași.
Pasul 1. Dragnea cere în instanță anularea alegerii Vioricăi Dăncilă și a lui Mihai Fifor, la Congresul PSD, în funcțiile de președinte, respectiv secretar general al PSD. Dragnea solicită respingerea cererii de înscriere în Registrul partidelor politice, de la Tribunalul București, a rezultatului alegerii ca președinte al PSD a Vioricăi Dăncilă. Motivul invocat: „ilegalitatea și nestatutaritatea alegerii, dat fiind că alegerea sa ca președinte al PSD s-a făcut de către delegații la Congresul PSD din 29 iunie în baza modificărilor de Statut votat tot în acel Congres, dar neînscris la Tribunalul București”.
Pasul 2. Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, declară despre acţiunea lui Dragnea: „Bate câmpii! Noi nu mai aveam preşedinte. Am modificat Statutul, apoi am organizat alegeri”.
Pasul 3. Tribunalul București respinge cererea lui Dragnea. Acesta poate ataca, totuși, decizia cu apel.
Daddy „bate câmpii”
De observat formula folosită de „Ciordache”: „bate câmpii”!
Marele Dragnea bate câmpii!
Atotputernicul Daddy bate câmpii!
Cel pentru care dădea „Ciordache” Ordonanța 13, transformând țara într-un haștag, acum bate câmpii!
Cel pentru care făcea diligențe „Ciordache” pe la Curtea Constituțională, ca să-l scape de pușcărie, acum bate câmpii!
Cel care-l delega pe „Ciordache” la conducerea Camerei Deputaților, încredințându-i misiuni dintre cele mai odioase, acum bate câmpii!
Cel care înființa „Comisia Ciordache”, ca prin ea să maltrateze legile justiției, acum bate câmpii!
Cel care ne atăta degetele mijlocii, ca semn suprem că va distruge justiția până la capăt, acum bate câmpii!
Mesajul lui Iordache către popor
Credeți că s-a răzvrătit „Ciordache”? S-a întors sluga împotriva stăpânului? Nici vorbă! „Ciordache” continuă să facă jocul stăpânului. Iar jocul de acum e un pic diferit: „ciordacii” partidului nu trebuie să-și mai arate fidelitatea față de ayatollahul încarcerat al partidului, ci să-l renege, să-l și înjure dacă e nevoie. Să pară că PSD nu mai e „partidul lui Dragnea”, ci dimpotrivă, e partid anti-Dragnea! E doar un joc de imagine, ale cărui scopuri sunt stoparea prăbușirii PSD și creșterea lui în sondaje.
Trei constatări
1. Vasilica Dăncilă a propus-o pentru funcția de comisar european pe Rovana Plumb, așa cum i-a lăsat cu limbă de moarte Liviu Dragnea. Și atunci, care e rebeliunea?!
2. Liviu Dragnea a contestat în instanță alegerea la șefia PSD doar a Vioricăi Dăncilă (președinte) și a lui Mihai Fifor (secretar general). De Eugen Orlando Teodorovici (președinte executiv), ales la același Congres, o fi uitat? Sau s-o fi gândit că trebuie să mai rămână cineva și la conducere? Ori, poate, a primit un SMS de la Ambasada Rusiei?!
3. Liviu Dragnea a cerut Tribunalulului București și dizolvarea PSD Teleorman. Ce s-o afla în spatele acestei solicitări?!
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Barometrul IMAS pentru alegerile parlamentare, realizat la comanda Europa FM, arată o desprindere a primelor două partide, PNL și USR, de liderul autoritar al ultimilor ani, PSD, care a coborât sub 20%.
PNL este creditat cu 25,5%, clasându-se înaintea USR, care are 21,4%. Sondajul a măsurat separat PLUS-ul lui Dacian Cioloș, cotându-l la 6%.
Pe o socoteală strict aritmetică, Alianța USR-PLUS (deja bătută în cuie) ar însuma 27,4%, depășind PNL-ul, dar mai relevant va fi următorul sondaj, care va măsura USR și PLUS împreună.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Moartea Alexandrei, în condițiile unei tragedii homerice, a zguduit națiunea română cum puține evenimente au făcut-o în ultimele trei decenii. Pur și simplu, s-a umplut paharul, iar conștiința acestui popor a fost cutremurată.
Moartea Alexandrei a fost un hotar: cel dintre „așa se poate” și „așa nu se poate”. Au mai fost fete răpite, violate și ucise, ba chiar s-a dezvoltat o industrie în acest sens, o industrie a morții. Dar cazul adolescentei de 15 ani din Dobrosloveni-Olt a atins fibra intimă a acestei nații.
S-a format masa critică a emoției, furiei, revoltei, pe care niciun sociolog n-o poate anticipa, nici măcar explica. Milioane de români s-au conectat la tensiunea unei cauze care a devenit a fiecăruia dintre ei. A fost unul dintre acele momente astrale când, la un semn, am fi format inatantaneu o armată de un milion de oameni, gata să pornească în căutarea Alexandrei, strivindu-l ca pe un gândac pe monstrul din Caracal. O armată născută din suferință și indignare.
A fost ca o explozie nucleară. Șapte campanii electorale nu pot produce mutații atât de profunde, în genetica politică a țării, cât zece zile trăite cu speranța că poate-poate… și încheiate cu tristețea unui pumn de cenușă într-un butoi de tablă.
PSD va ieși distrus din această apocalipsă. Nu slăbit, ci distrus. Odată cu trupul firav al Alexandrei, au ars și legături tainice care țineau încă mulți români legați de partidul nenorocirii lor. Aceste legături, odată pierdute, nu se mai refac niciodată. Au devenit și ele un pumn de cenușă.
Sentimentul dominant al acestor zile este că, dacă votezi PSD, votezi monstrul din Caracal. Ca într-o enormă erupție vulcanică, a ieșit la iveală toată lava fierbinte a cumetriilor politico-interlope. Întreaga grozăvie s-a derulat într-un județ PSD, cu o Poliție PSD, sub o guvernare PSD. Din acest tablou sinistru rânjește patrulaterul roșu al unui județ interlopizat: Iordache – Vâlcov – Stănescu – Ciocan. Restul e tăcere.
Oare cum va vota Caracalul la următoarele alegeri? Tradiția e să câștige PSD. Dar tradiția, în astfel de momente, devine o coajă de nucă în calea unui tsunami.
A fi caracalean și a da votul PSD-ului este ca și cum ai vota ca Gheorghe Dincă să fie liber, că e om și el.
A fi oltean și a vota cu partidul de suflet al clanurilor interlope e ca și cum ai pune și tu un lemn sub butoiul de tablă în care arde Alexandra.
A fi român și a vota PSD-ul este dovada dependenței tale de cei trei mici cu muștar pe care ți-i dă Paul Stănescu, la cheful de la Căcâna. Ai grijă, însă: din fumul mititeilor PSD-iști se nasc monștri capabili să pună copii la grătar. Și atunci îți va sta dumicatul în gât, dar va fi prea târziu.
Votați PSD! Votați monstrul din Caracal! Și apoi poftiți la mici: partidul a încins grătarul!
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Aflat sub presiunea opiniei publice, PSD e bântuit de paranoia. Tragedia de la Caracal, generată de guvernarea sa infracțională, a bulversat partidul condus de Viorica Dăncilă.
PSD-iștii se tem că moartea Alexandrei, în contextul unui comportament scandalos al Poliției, va amplifica și va alimenta protestele la adresa guvernării și va menține un val de ură la adresa partidului.
Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro că Viorica Dăncilă le-ar fi reproșat colegilor din conducerea partidului, în Comitetul Executiv (CEx), că au lăsat-o singură și nu au reacționat public în cazul tragediei de la Caracal. De altfel, liderii PSD, inclusiv Viorica Dăncilă, au evitat să facă declarații de presă atât în debutul ședinței CEx, cât și la finalul acesteia.
Mai mulți lideri PSD au cerut lămuriri și au întrebat-o pe Dăncilă de ce nu a ieșit public ministrul de Interne să prezinte raportul în cazul situației de la Caracal. În replică, premierul le-a spus acestora că raportul va fi discutat în CSAT și abia apoi va fi prezentat public.
Din sală, un lider PSD a spus că tragedia de la Caracal a fost orchestrată de serviciile secrete, ca să distrugă partidul.
Premierul a intervenit, spunând că Opoziția și președintele Klaus Iohannis încearcă să profite electoral de această situație. „Se încearcă ca partidul să fie scos vinovat în cazul tragediei de la Caracal și să se mențină valul de ură la adresa PSD. Trebuie să ne așteptăm la proteste noi pentru data de 10 august”, a declarat Viorica Dăncilă în ședința CEX, potrivit surselor citate.
Premierul s-a mai plâns că USR a gestionat foarte bine politic situația și că a speculat momentul, ieșind cu declarații la finalul ședinței Comisiei de Apărare din Parlament, în timp ce PSD nu a avut nicio reacție.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Captivă sondajelor mincinoase, Viorica Vasilica Dăncilă l-a tocmit pe Marius Pieleanu, sociologul de casă al PSD, să-i servească unul „à la carte”. Și Pieleanu a umflat cifrele PSD pe măsura facturii încasate de la Ciuma Roșie.
De la 22,5%, cât a obținut la alegerile europarlamentare, PSD a sărit brusc, ca lăcusta, până la 26%. Asta, în „sondajul” lui Pieleanu, căci în realitate lucrurile stau exact pe dos: în cele aproape două luni scurse de la alegeri, PSD nu a crescut, ci a scăzut. Barometrul IMAS – Europa FM, cel care a livrat cifre corecte înaintea scrutinului din 26 mai, confirmă clar acest trend, creditând PSD cu 18,9%.
Dacă tot a fost arvunit, Pieleanu s-a prezentat marți la ședința CEx al PSD, pentru a livra cifrele comandate, așteptate, dorite, plătite. N-a ciripit nimic despre candidații măsurați pentru prezidențiale, pentru că n-o putea scoate pe Vasilica mai sus de locul 3, iar Vasilica era cu ștampila și factura. Și atunci, ca să scoată cămașa pe undeva, a zis: hai să vă arate moșu’ un sondaj pe partide! De parcă am avea la orizont alegeri parlamentare, nu prezidențiale…
La partide, Pieleanu a umflat procentele PSD, că nu-l durea mâna. Astfel, potrivit cifrelor prezentate de el în ședința conducerii PSD, intenția de vot a românilor, în acest moment, ar arăta astfel:
PNL …………….. 31%
USR-PLUS ….. 28%
PSD ……………. 26%
ALDE ……………. 5%
Pro România … 3%
UDMR …………… 3%
Ca să pară sociolog, Pieleanu a scos din burtă și cifre defalcate pentru Alianța Barna-Cioloș: USR – 25%, PLUS – 3%.
Mai mult: a tăiat cu barda de la PMP (care nici nu mai apare în sondaj, deși a luat 6% la europarlamentare), UDMR (care întotdeauna ia peste 5%) și Pro România, ca să aibă de unde să pună la PSD. Și un pic la ALDE, ca să prindă pragul de 5% (pe care l-a ratat pe 26 mai)!
„Am recuperat… mai avem… trebuie să-i recuperăm…”
În prețul plătit de Ciuma Roșie, Pieleanu a dat și câteva explicații, cu un discurs de membru PSD. „Am recuperat ceva din electoratul Pro România, dar mai avem aproximativ 800.000 de votanți PSD care nu au votat la europarlamentare și trebuie să-i recuperăm. În mod tradițional votează PSD, dar vin din alte zone ideologice. Avem siguranța că doamna Dăncilă va fi în turul 2 dacă fiecare va trage pentru candidatul PSD. Condiția e să obțină scorul pe care astazi sondajele îl dau pentru PSD – 26%”, i-a mințit „sociologul” pe PSD-iști. Care chiar asta și voiau: să fie mințiți pentru că adevărul îi irită, îi doare, îi ustură.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
În timp ce Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu și Gabriela Firea își dispută candidatura PSD la prezidențiale, Orlando Teodorovici și Mihai Fifor fac pe „iepurii”, iar C. A. C. P. Tăriceanu se oferă să reprezinte frontul PSD-ALDE, în culise se negociază pentru un candidat care să fie susținut de coaliția politico-mediatică PSD-ALDE-Antena 3: Ramona Ioana Bruynseels (40 de ani).
Numele Ramonei Ioana Bruynseels nu a fost măsurat de PSD în sondajul de uz intern pentru desemnarea candidatului la prezidențiale. Au fost măsurați doar câțiva membri PSD (Dăncilă, Teodorovici, Fifor, Pleșoianu, Șerban Nicolae), aliatul de la ALDE (Tăriceanu) și un independent (din unele surse, Dan Puric).
Luni, PSD a luat decizia de a desemna un candidat propriu, iritându-l pe Tăriceanu, care se visa candidatul coaliției PSD-ALDE, susținut și de Pro România. Tensiunile dintre PSD și ALDE au crescut brusc, până la a se vehicula ruperea coaliției de guvernare.
A intervenit însă Dan Voiculescu, care a discutat atât cu Viorica Dăncilă, cât și cu Tăriceanu (aflat în concediu), propunându-le un plan cu bătaie ceva mai lungă și reușind pe moment să-i liniștească, au dezvăluit surse politice pentru Ziaristii.com.
Între timp, Ramona Ioana Bruynseels este promovată intens de canalele trustului de presă al lui Dan Voiculescu, mai ales de Antena 3.
Planul în 7 pași: „independenta” susținută de toată lumea
Dan Voiculescu
Planul lui Voiculescu, asupra căruia Dăncilă și Tăriceanu au promis că vor medita, este acela de a merge la prezidențiale cu candidatul desemnat deja de Partidul Puterii Umaniste (PPU), Ramona Ioana Bruynseels, care să fie susținut de o largă coaliție anti-Iohannis. Planul prevede 7 pași.
Fiecare partid (PSD, ALDE, PPU) își desemnează propriul candidat.
Ramona Ioana Bruynseels își dă demisia din PPU și anunță că va candida ca independent susținut de PPU.
Candidații PSD (probabil, Viorica Dăncilă) și ALDE (Tăriceanu) anunță că nu mai intră în lupta pentru Cotroceni, iar partidele lor o susțin pe Ramona Ioana Bruynseels.
Ramona Ioana Bruynseels va fi prezentată drept candidat independent susținut de PSD, ALDE și PPU, după modelul „independentului” Sorin Oprescu de la Primăria Capitalei, în 2012.
Zeci de „partide de buzunar”, organizații și asociații-fantomă, personalități ale vieții publice, personaje cu notorietate vor declara peste tot că o susțin pe Ramona Ioana Bruynseels, care e „altceva” – în sfârșit, și-au găsit candidatul.
Aparatul de propagandă al lui Dan Voiculescu (Antena 3, Antena 1, celelalte televiziuni, radiouri și ziare), cel al PSD (RTV, TVR, Radio România, sute de televiziuni, radiouri și ziare locale) și aliații de conjunctură (de exemplu, trustul lui Dan Andronic, dar pot intra în joc – în funcție de bani – și Sorin Oancea cu B1 TV, și Cozmin Gușă cu Realitatea TV) o va promova intens pe Ramona Ioana Bruynseels ca pe „blonda irezistibilă”, „deșteaptă, patrioată și bună vorbitoare”, care-l va învinge pe Klaus Iohannis și va deveni primul președinte-femeie al României, „o independentă” realizată în viață, al cărei singur scop este bunăstarea românilor.
Va fi promovată intens o declarație a lui Traian Băsescu, care a vorbit despre modelul de succes din Croația și Slovacia, care ar putea avea succes și în România: „femeie care a reușit în afaceri, în jur de 45 de ani și pe cât posibil blondă”.
Obiectivul acestui plan este acela de a crea impresia că pe candidata-surpriză „o susține toată lumea”, PNL și USR-PLUS fiind excepții „neglijabile”.
Comunicatoarea lui Oprea, consiliera lui Tudose
După absolvirea liceului, „meritocrata” lui Dan Voiculescu nu s-a ostenit să facă o facultate serioasă, ci a luat-o pe scurtătură: s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, filiala Cluj-Napoca. Tot de acolo și-a procurat și masteratul.
Ambițiile politice au împins-o spre o acomodare cu „Sistemul” înfierat de patronul ei politic, obținând o diplomă și de la Colegiul Naţional de Apărare – Academia de Înalte Studii Militare.
În perioada 2014-2015, Ramona Ioana Bruynseels a urmat un program (nu cursuri complete) la Universitatea Harvard – Şcoala de Guvern „John F. Kennedy”.
A obținut mai multe sinecuri în zona bugetară:
consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Ministerului Apărării Naţionale – Corpul 4 Armată Teritorial Cluj-Napoca (2002-2003);
specialistă în comunicare a vicepremierului Gabriel Oprea (2015-2016);
consilier de stat / secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului Tudose (2017-2018);
consilier de stat în aparatul propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă (2018-2019);
în luna mai 2019 a demisionat din Guvern, pentru a candida la Președinție din partea partidulețului lui Dan Voiculescu.
Gabriel Oprea și Mihai Tudose au adus-o pe Ramona în Guvern
Dăncilă a dat-o afară, dar a trebuit s-o readucă în Guvern
Ramona Ioana Bruynseels a fost adusă inițial în Guvern de Mihai Tudose, pe funcția de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Executivului. A condus Direcţia Coordonare Politici şi Priorităţi. Pe 13 noiembrie 2017, aceasta a fost numită secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).
A fost una dintre primele persoane pentru care Viorica Dăncilă a semnat decizii de eliberare din funcție, după preluarea mandatului de premier. Pe 31 ianuarie 2018, Bruynseels a fost dată afară din Palatul Victoria.
Jocurile de culise au readus-o însă în Guvern pe actuala candidată la Președinție. Pe 10 decembrie 2018, Dăncilă a numit-o consilier de stat, responsabilă de relația cu mediul de afaceri.
În perioadele în care n-a fost angajată la stat, Ramona Ioana Bruynseels a lucrat în mediul bancar (la BCR) și a fost director executiv pentru programul Repatriot.
Fană a lui Dragnea, o admiră pe Grapini
„Umaniștii” lui Voiculescu îi fac campanie
Ramona Ioana Bruynseels e lipsită de repere morale. În postări pe Facebook, s-a declarat de acord cu atitudinea de mahalagioaică anti-justiție a Mariei Grapini în Parlamentul European, în noiembrie 2018, când a fost votată rezoluția împotriva Guvernului Dăncilă. Printre altele, Grapini acuza atunci că „s-a creat o țară a procurorilor„.
În toamna anului trecut a fost susținătoare a „referendumului pentru familie”, iar când acesta a eșuat, s-a arătat supărată pe „cei care în mod deliberat au ales să boicoteze, vezi Doamne, «ca să i-o plătească lui Dragnea»”.
Mare susținătoare a lui Liviu Dragnea, sinecurista Bruynseels nu i-a înțeles pe românii care îl contestau pe liderul corupt al PSD. „L-am ales pe Dragnea ca scuză pentru tot ce nu facem noi bine. Dacă mâine Dragnea face lucruri bune pentru #România, oare suntem în stare să le vedem? Sau vom fi orbiți de ură și de dorința de a continua să dăm vina pe altul? Am ajuns să mă întreb: dacă nu ar fi Dragnea, ce ne-am face, pe cine am mai da vina?!?”
Ramona Ioana Bruynseels este membră a grupului „The Flat Earth Revolution România” („Pământul Plat”), care susţin că, în colaborare cu NASA, guvernele corupte ale lumii ne ascund că planeta Pământ nu este sferică, ci plată şi rigidă.
E măritată cu un bancher belgian
„Blonda lui Voiculescu” este originară din Cluj-Napoca. Până acum două luni se numea Ramona-Ioana Lohan, dar a devenit Ramona Ioana Bruynseels prin căsătoria cu belgianul Dominic Bruynseels, mai în vârstă cu aproape 30 de ani decât ea. Cei doi aveau o relație de 18 ani și au împreună două fetițe.
Soțul ei, Dominic Bruynseels, este preşedintele First Bank, fosta Piraeus Bank.
Traian Băsescu spune că PSD ar face bine să meargă pe mâna Ramonei Ioana Bruynseels. „Blonda lui Voiculescu” i-a atras atenția și soției fostului președinte, Maria Băsescu.
Traian Băsescu despre Ramona Ioana Bruynseels
(Emisiunea „Dosar de politician”, B1 TV, 23 iunie 2019)
„Este clar că USR îl va da pe cel care intră cu Iohanis în turul 2, dacă nu se trezește PSD-ul și să caute un candidat carismatic, care să atragă. Și sunt vreo două săptămâni de când tot bat câmpii: căutați o femeie care a reușit în afaceri, în jur de 45 de ani și pe cât posibil blondă; dacă e brunetă, o vopsiți! O spun foarte serios. Uitați-vă la succesul pe care l-a avut acest tip de femeie – independentă, reușită… independentă și financiar de viața politică, avocată – în Slovacia acum, în Croația acum doi ani. Este posibil ca și la noi să aibă succes acest tip de politician. Inspiră încredere și, în același timp, e și plăcută. PSD-ul să caute…”
„Mai bine ar face alianță Puterea Umanistă cu PSD și s-o folosească pe dânsa drept candidat. Văd că are fața asta deschisă, așa, și inspiră optimism. Uite, în locul lor aș încerca un aranjament și cu Voiculescu, să fac o alianță pentru prezidențiale cu o doamnă care apare ca fiind un om care inspiră energie, încredere, optimism…”
„Tăriceanu nu are nicio șansă. Dar Tăriceanu se poate alia și el, s-o propulseze pe doamna aceea de la Voiculescu. Uite, să vă spun un secret: a aflat soția mea că am vorbit despre un portret feminin de candidat la președinție și dimineață la cafea mi-a arătat-o exact pe doamna asta. Pur și simplu, la cafea, mi-a spus: «Uite, Traian, cred că asta e doamna care poate câștiga prezidențialele!». Sunt convins că vorbește bine limba română. Să facă o alianță Tăriceanu cu PSD-ul și cu conservatorii, sau cum se numesc ăștia ai lui Voiculescu… și cu Ponta…”
(Despre lipsa de notorietate) „Deci, ai trustul Intact și nu-i faci notorietate în trei luni?!”
VIDEO: Emisiunea „Dosar de politician” – vezi de la min. 16:20
Promovată puternic și de ziarele lui Dan Andronic
Pentru a o promova intens pe Ramona Ioana Bruynseels, Dan Voiculescu a apelat nu doar la propriul aparat de propagandă, ci și la aliații săi din mass-media. Printre aceștia: Dan Andronic, proprietarul ziarelor capital.ro și evz.ro.
Pe 9 iunie, la o zi după desemnarea de către „umaniștii” lui Voicuescu a candidatei la prezidențiale, pe site-ul capital.ro a fost publicat un interviu cu Ramona Ioana Bruynseels. PR-ul este evident din titlu: „Adio baroni! Ea va fi noua stea a politicii românești! Cine o susține pe cea care vrea să-l învingă pe Iohannis la prezidențiale”.
Textul continuă pe aceeași linie: „Ramona Ioana Bruynseels Aceasta este cunoscută drept o profesionistă desăvârșită, absolventă de Harvard și cu o reputație intactă. În trecut a deținut mai multe funcții prestigioase, atât în administrația publică, cât și în privat. Această beneficiază de susținerea unor nume mari din zona de business și nu numai”.
Autoarea interviului îi adresează „blondei lui Voicuescu” o întrebare-constatare „încuietoare”: „Ați lansat un proiect minunat, de promovare a femeilor în societatea de astăzi”.
Și o precizare „necesară” a ziarului lui Dan Andronic, ca să știm cum stăm: „Cel care a adus doctrina umanistă în România este Dan Voiculescu” (de parcă Voiculescu ar avea vreo altă doctrină decât „Minte-i și jefuiește-i!”…)
Un titlu prietenos-mincinos a apărut și pe evz.ro: „Anunț surprizător privind alegerile prezidențiale. Devine, oficial, RIVALA lui Iohannis” – de parcă simpla candidatură ar însemna și rivalitate (poate puricele să fie rival cu elefantul?!).
Modelul croato-slovac: blonda la 45 de ani
Modelul de succes invocat de Traian Băsescu este cel al blondelor care ocupă funcția de președinte în Croația, respectiv în Slovacia.
Kolinda Grabar-Kitarovicia câștigat președinția Croației în ianuarie 2015, pe când avea 46 de ani. În finală l-a învins pe candidatul socialiștilor, care era președintele în funcție al Croației.
Zuzana Čaputova a câștigat președinția Slovaciei în iunie 2018, pe când avea 45 de ani. Este prima femeie-președinte din istoria Slovaciei. Este o militantă anticorupție, foarte activă în acțiunile civice.
Kitarovici – Caputova
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
După Liviu Pleșoianu și Codrin Ștefănescu, a reacționat și Șerban Nicolae la deciziile conducerii PSD de a-i lua acestuia șefia grupului PSD din Senat. Mesajul, publicat tot pe Facebook, e parțial cifrat.
Intitulat „Tusea și junghiul”, mesajul lui Șerban Nicolae are următorul conținut:
„Oamenii mici au doar satisfacții mărunte. Și nu, nu mă refer la slugile «de execuție», ci la stăpânii lor. Care-i țin pe 30 de arginți. La cursul valutar corect, bineînțeles”.
Senatorul PSD își plasează colegii de partid în două categorii:
„slugi de execuție” – o categorie insuficient definită;
„stăpânii lor” – aici se ițește figura de „șăfă” a Vioricăi Dăncilă, căreia i se adaugă noii aleși în conducerea partidului, Orlando Teodorovici și Mihai Fifor.
Șerban Nicolae recurge și la o licență biblică: trădătorii PSD-iști care, asemenea lui Iuda, se vând „pe 30 de arginți”.
Tovarășii de suferință ai lui Șerban Nicolae au reacționat înaintea acestuia, tot prin mesaje postate pe Facebook.
Liviu Pleșoianu: „Ați săvârșit azi o mare mizerie: mazilirea lui Șerban Nicolae pentru că nu a fost de acord cu decizia de a-l sprijini pe Isărescu pentru un nou mandat! Toate deciziile din ultimele săptămâni nu fac nimic altceva decât să-i trădeze pe oamenii care ne-au votat! Faceți praf acest partid, asta faceți…
Codrin Ștefănescu: „Ce au înțeles azi colegii mei din CEx-ul PSD după decizia CCR? Nimic. L-au «decapitat» pe Șerban Nicolae. Cică e prea obraznic…”
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Rusofilul Eugen Orlando Teodorovici n-a fost PSD-ist dintotdeauna. Ba chiar a fost membru PNL, pe vremea când acest partid era condus de C. A. C. P. Tăriceanu.
Teodorovici a candidat pentru PNL la Senatul României, în 2008, în județul Vrancea, dar nu a fost ales. Avea să ajungă senator la următoarele alegeri, în 2012, dar din partea PSD, pe listele USL, în județul Buzău.
Actualul senator liberal Florin Cîțu a publicat o fotografie a lui Teodorovici pe când acesta activa sub steagul PNL. În imagine, Orlando apare alături de Nini Săpunaru, cel care conducea filiala PNL Vrancea.
În textul care a însoțit fotografia, Florin Cîțu l-a ironizat pe noul președinte executiv al PSD, îndemnându-l să distrugă PSD din interior.
Mesajul lui Florin Cîțu
„Cârtița.PNL, încă o victorie!!!După ce a câștigat alegerile europarlamentare, PNL a punctat din nou.Orlando, acum fă ce te-am învățat și distruge-i din interior!”
Ponta: „Crin mi-a zis: «Ia-mi-l de pe cap!»”
Liderul Pro România, Victor Ponta, a povestit în ianuarie 2019, la B1 TV, că el a fost cel care l-a luat pe Teodorovici din PNL și l-a făcut consilier.„Teodorovici nu m-a numit pe mine în nicio funcție, eu l-am luat de la PNL, că nu voia să-l pună Crin Antonescu. L-am luat consilier și l-am pus ministru. Era membru PNL și Crin mi-a zis: «Ia-mi-l de pe cap!»”.