Etichetă: procuror UE

  • Mulțumim, Ska Keller! Go, Codruța! – Ziariștii

    Ska Keller, copreşedinta grupului Verzilor din Parlamentul European, transmite un puternic mesaj de susținere a Laurei Codruța Kovesi, pe pagina sa de Facebook.

    Textul, scris de europarlamentarul german în limba română, este însoțit de o fotografie a unor cetățeni români, care s-au deplasat la Bruxelles pentru a o susține pe Laura Codruța Kovesi cu ocazia audierilor din Parlamentul European.

    „A vote for Laura Kovesi is a vote against corruption” („Un vot pentru Laura Kovesi este un vot împotriva corupției”) – scrie Ska Keller pe fotografia cu susținătorii români ai Laurei Codruța Kovesi.

    Ska Keller – postarea integrală

    „Faptul că guvernul român încearcă cu disperare să o discrediteze pe Laura Codruta Kovesi arată cât de eficientă era în activitatea ei.
    Dosarul lui Kovesi vorbește de la sine, iar alegerea sa ca șef al Biroului Procurorului European va transmite un semnal puternic că UE ia în serios lupta împotriva corupției, a necinstei și a fraudei, prin selectarea unei persoane cu experiență dovedită și capacitatea de a rezista amestecului politicului în lupta pentru realizarea justiției.”

    Miercuri, 27 februarie, într-un comunicat al grupului parlamentar al Verzilor, Ska Keller declara:

    • „Alegerea Laurei Codruţa Kovesi de ambele comisii ale Parlamentului European drept propunerea lor pentru funcţia de procuror-şef european trimite un semnal puternic că Uniunea Europeană ia în serios lupta împotriva corupţiei şi a fraudei, selectând pe cineva cu un bilanţ dovedit şi cu capacitatea de a rezista amestecului politic în lupta pentru justiţie. Statele membre UE şi Comisia (Europeană) ar trebui să asculte comitetul independent de selecţie şi voinţa Parlamentului European, în loc să cedeze în faţa unui guvern care îşi propune de facto să legalizeze corupţia”.
    • „Faptul că guvernul român încearcă cu disperare să o discrediteze pe Laura Codruţa Kovesi nu face decât să arate cât de eficientă a fost în exercitarea funcţiei. Bilanţul lui Kovesi vorbeşte de la sine, iar selectarea ei ca procuror-şef european va asigura faptul că această nouă poziţie este deţinută de cineva cu experienţă, expertiză şi rezistenţă excepţionale”.
  • Ce umilință pentru Tudorel! A primit scrisoare de la Bruxelles, în care sunt lăudate calitățile Codruței Kovesi, inclusiv „rezistența la stres”!

    Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trăit un moment de maximă umilință: a primit o scrisoare de la Bruxelles, în care sunt detaliate calitățile care au propulsat-o pe Laura Codruța Kovesi pe primul loc în selecția pentru procurorul-șef al Uniunii Europene.

    Potrivit G4Media.ro, Ulrike Haberl-Schwarz, președintele Comitetului de selecție a candidaților pentru șefia Parchetului European (EPPO), le-a trimis o scrisoare, pe 14 februarie, lui Tudorel Toader (ministrul Justiției din țara care deține președinția Consiliului UE) și lui Antonio Tajani (președintele Parlamentului European). În scrisoare sunt menționate motivele pentru care Comitetul de selecție a clasat-o pe Laura Codruța Kovesi pe primul loc în cursă.

    Documentul consultat de G4Media.ro mai arată că, potrivit Comitetului de selecție, „Kovesi a convins comitetul de înțelegerea clară a provocărilor viitoare, de profesionalismul său și capacitatea de a construi un Parchet European independent și eficient”.

    Documentul arată că din cei 24 de candidați considerați eligibili, 11 au fost invitați la interviuri de către comitetul de selecție, iar în urma interviurilor Kovesi s-a clasat pe primul loc, urmată de Jean-Francois Bohnert (Franța, locul 2) și Andres Ritter (Germania, locul 3).

    Informațiile completează scrisoarea trimisă anterior de Comitetul de selecție către Parlamentul European și Consiliul UE pe 4 februarie.

    Ulrike Haberl-Schwarz, președintele Comitetului de selecție, este judecător austriac, vicepreședinte Eurojust.

    Referiri în scrisoare despre Laura Codruța Kovesi:

    „Dna Kovesi a fost selectată pe primul loc de comitetul de selecție mai ales datorită experienței profesionale – inclusiv poziții manageriale, luând în calcul cererile specifice.

    De-a lungul carierei sale de procuror, d-na Kovesi a dobândit experiență vastă în investigarea infracțiunilor financiare, inclusiv infracțiuni contra intereselor financiare ale UE, precum și criminalitate transfrontalieră.

    Ca Procuror general și procuror-șef al DNA, a demonstrat capacitate de a crea noi proceduri, de a motiva și dezvolta echipa la potențialul maxim și de a rezista la o presiune considerabilă.

    Comitetul de selecție a apreciat că realizările impresionante ale parchetelor pe care le-a condus sunt o expresie a calităților sale, dedicației și determinării sale.

    Cu un stil de comunicare clar și captivant, a convins comitetul de înțelegerea clară a provocărilor viitoare, de profesionalismul său și capacitatea de a construi un Parchet European independent și eficient.”

  • Monica Macovei: „O votez pe Kovesi, e cea mai bună. Toader trădează interesele țării. Să-și dea demisia și să stea toată viața cu capul plecat!”

    Monica Macovei, europarlamentar, a anunțat deja că, dintre cei trei candidați la funcția de procuror-șef al Uniunii Europene, o va vota pe Laura Codruța Kovesi. Parlamentul European va vota procurorul-șef al UE în ultima săptămână a lunii februarie.

    Monica Macovei consideră că ministrul Tudorel Toader s-a compromis și trebuie să-și dea demisia.

    Monica Macovei:

    „Laura Codruța Kovesi a fost selectată pentru funcția de Procuror European pe criterii strict profesionale, alături de alte două persoane. În timp ce Toader o dădea afară, ca să mulțumească grupul infracțional organizat aflat la putere, iată că doamna Kovesi a fost cea mai bună și a ajuns în vârful piramidei pentru funcția de Procuror-Șef European, după mai multe evaluări obiective.

    Acum, Toader să-și dea demisia și să stea toată viața cu capul plecat.

    Dacă Toader nu va susține candidatura unui procuror român, care a dovedit că este bine pregătit, pentru conducerea EPPO, atunci trădează interesele țării.

    Eu votez pentru dna Kovesi.”

    CITIŢI ŞI:

    Tudorele, ai aflat? Kovesi, locul 1 la concursul pentru postul de procuror-şef al UE!

    Tudorel o „înjunghie” pe Kovesi. Turbează că europenii au ales-o prima pentru postul de procuror-şef al UE. „Ei nu cunosc abuzurile comise de Kovesi”

    Tudorele, Kovesi te-a revocat deja!

    USR o susține pe Kovesi la Bruxelles. „Avem şansa de a avea o româncă procuror european. O va sabota Guvernul?”

    Turbează ciuma roșie! Codruța Kovesi, selectată între cei 5 candidați (din 30) dintre care va fi ales procurorul-șef european

    Şoc la Antena 3! Fosta avocată a lui Dragnea: „Doamna Kovesi va câştiga la CEDO”. Țipete, proteste, vociferări