Ce umilință pentru Tudorel! A primit scrisoare de la Bruxelles, în care sunt lăudate calitățile Codruței Kovesi, inclusiv „rezistența la stres”!

Written by

in

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trăit un moment de maximă umilință: a primit o scrisoare de la Bruxelles, în care sunt detaliate calitățile care au propulsat-o pe Laura Codruța Kovesi pe primul loc în selecția pentru procurorul-șef al Uniunii Europene.

Potrivit G4Media.ro, Ulrike Haberl-Schwarz, președintele Comitetului de selecție a candidaților pentru șefia Parchetului European (EPPO), le-a trimis o scrisoare, pe 14 februarie, lui Tudorel Toader (ministrul Justiției din țara care deține președinția Consiliului UE) și lui Antonio Tajani (președintele Parlamentului European). În scrisoare sunt menționate motivele pentru care Comitetul de selecție a clasat-o pe Laura Codruța Kovesi pe primul loc în cursă.

Documentul consultat de G4Media.ro mai arată că, potrivit Comitetului de selecție, „Kovesi a convins comitetul de înțelegerea clară a provocărilor viitoare, de profesionalismul său și capacitatea de a construi un Parchet European independent și eficient”.

Documentul arată că din cei 24 de candidați considerați eligibili, 11 au fost invitați la interviuri de către comitetul de selecție, iar în urma interviurilor Kovesi s-a clasat pe primul loc, urmată de Jean-Francois Bohnert (Franța, locul 2) și Andres Ritter (Germania, locul 3).

Informațiile completează scrisoarea trimisă anterior de Comitetul de selecție către Parlamentul European și Consiliul UE pe 4 februarie.

Ulrike Haberl-Schwarz, președintele Comitetului de selecție, este judecător austriac, vicepreședinte Eurojust.

Referiri în scrisoare despre Laura Codruța Kovesi:

„Dna Kovesi a fost selectată pe primul loc de comitetul de selecție mai ales datorită experienței profesionale – inclusiv poziții manageriale, luând în calcul cererile specifice.

De-a lungul carierei sale de procuror, d-na Kovesi a dobândit experiență vastă în investigarea infracțiunilor financiare, inclusiv infracțiuni contra intereselor financiare ale UE, precum și criminalitate transfrontalieră.

Ca Procuror general și procuror-șef al DNA, a demonstrat capacitate de a crea noi proceduri, de a motiva și dezvolta echipa la potențialul maxim și de a rezista la o presiune considerabilă.

Comitetul de selecție a apreciat că realizările impresionante ale parchetelor pe care le-a condus sunt o expresie a calităților sale, dedicației și determinării sale.

Cu un stil de comunicare clar și captivant, a convins comitetul de înțelegerea clară a provocărilor viitoare, de profesionalismul său și capacitatea de a construi un Parchet European independent și eficient.”