Situație suprarealistă, cu accente tragicomice, în îndrăgitul oraș viticol Panciu, din județul Vrancea. Localitatea e condusă de secretarul Primăriei, după ce toți ceilalți șefi ai săi fie au fost prinși cu acte de corupție, fie s-au îmbolnăvit de Covid-19.
Primarul Iulian Nica este în acest moment sub control judiciar, acasă, după ce a fost inculpat pentru 6 infracțiuni de corupție.
Edilul Iulian Nica ar fi delapidat 300.000 de euro din bugetul localității. Viceprimarul și alți doi funcționari s-au îmbolnăvit de Covid și sunt în spital
Inițial, edilul a fost arestat preventiv, dar judecătorii au decis, ulterior, să fie eliberat sub supraveghere judiciară. El n-are însă voie să mai intre în contact cu cineva de la Primărie. Nica e acuzat de procurori de abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual, uz de fals, delapidare și instigare la delapidare.
Alți 7 angajați ai primăriei din Panciu și ai unei instituții subordonate primăriei sunt și ei suspecți. Șmecheriile s-ar fi făcut prin intermediul societății de salubrizare din Panciu, iar prejudiciul adus de primar și banda implicată s-ar ridica la 300.000 de euro.
În acest context, viceprimarul Dumitru Huzum și alți doi subalterni s-au infectat cu noul coronavirus și acum sunt internați în spital! Mai mulți colegi din Primărie care au intrat în contact cu cei trei în ultimele zile au fost trimiși acasă și puși să se autoizoleze până când se va lămuri dacă au luat și ei virusul sau nu.
Așa a ajuns secretarul primăriei cel mai important funcționar în instituție. Acesta a preluat atribuțiile tuturor celorlalți și conduce de unul singur orașul.
Pentru ca tabloul să fie complet, secretarul ar putea să fie și el “indisponibilizat”, transmite corespondentul Mediafax, dacă procurorii ajung la concluzia că și el a făcut parte din banda primarului care ar fi jefuit bugetul localității.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Nu există zi fără să se reconfirme că Mafia, ajunsă la putere, nu poate genera decât și mai multă ticăloșie și oroare. Fiul primarului PSD din comuna Crizbav, județul Brașov, i-a tăiat degetul unui orfan de 16 ani pe care-l ținea sclav la o stână.
Tatăl ticălosului, primarul Sorin Balași, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri UE.
PSD, 2020: Tatăl primar fură fonduri UE, fiul sclavagește oameni și îi mutilează când încearcă să fugă
Fiul primarului din Crizbav l-a prins pe orfanul ținut sclav la stână când adolescentul încerca să fugă, să scape de sclavie. Ca să-l pedepsească, i-a tăiat un deget cu toporul și l-a aruncat unui câine, ca să-l mănânce. Rana provocată băiatului a sângerat puternic, iar copilul a ajuns la spital, relatează Monitorul Expres.
Medicii, îngroziți de ce au văzut și auzit de la victimă, au chemat poliția. Băiatul mutilat a fost preluat de autoritățile de la Direcția pentru Protecția Copilului, iar fiul primarului PSD a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tatăl nemernicului, Sorin Balași, a băgat mâna în fondurile UE, conform procurorilor DNA. Aceștia l-au trimis anul trecut în judecată, sub acuzația de folosire și prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Balași senior a folosit acte false, în perioada 2009-2014, în baza cărora a primit subvenții agricole de la UE în valoare de 800.140 de lei.
„A depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafaţă, pentru suprafeţe de păşune pe care nu le-a utilizat potrivit scopului declarat în realitate (anii 2009 şi 2010 – 19,10 ha, în anul 2011 – 15,86 ha, în anii 2012 şi 2013 – 30,62 ha, şi în anul 2014 – 21,05 ha)”, scrie în rechizitoriul DNA.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Gabriela Stan, consilier local PSD la Primăria Sectorului 6 din Capitală, i-a dedicat şefului său, primarul Gabriel Mutu, o melodie-omagiu, o odă de toată jena. Behăiala penibilă a fost plasată înaintea lansării campanei electorale pentru alegerile locale, în urma căreia edilul speră să obţină un nou mandat.
Consiliera îl laudă pe primarul Mutu că este „un om de omenie”, un gospodar care „le face pe toate”, că „a asfaltat străzile” şi „a reabilitat blocurile”. Dar și pentru că „va stârpi epidemia” de coronavirus!
Liberalul Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 6 (deci, rivalul lui Mutu), a făcut apel ca bucureştenii să vină la vot astfel încât PSD-iștii să fie trimişi înapoi „în negura istoriei, în văgăunile de unde au ieşit”.
„Aţi văzut clipul acela în care o consilieră PSD din Consiliul Local al Sectorului 6 îi cântă o odată primarului Mutu de la Sectorul 6? Vrea să o mai pună o dată pe listă şi să aibă grijă de ea. Pfff… Ce lume strâmbă. Oameni buni, gata, veniţi la vot! Ăştia trebuie trimişi înapoi în negura istoriei, în văgăunile de unde au ieşit”, a scris Ciucu pe pagina sa de Facebook.
VIDEO: Gabriela Stan – „Măi primare, măi primare”
Versurile odei închinate primarului Mutu
S-a dus vestea-n Bucureşti, măi,
La şase-i primar isteţ, măi,
Gabriel Mutu, se ştie,
E primar de omenie.
El ştie, chiar vrea şi poate,
Măi primare, măi primare
Ca să le facă pe toate.
Gospodarul cel mai bun,
Măi primare, măi primare
La toată lumea o spun, măi!
La oameni le-ai arătat, măi,
Cât de mult te-ai implicat, măi.
Străzile le-ai asfaltat,
Blocuri reabilitat.
Parcuri înfrumuseţat,
Măi primare, măi primare,
Totul e dezinfectat, măi.
De toate te-ai ocupat,
Măi primare, măi primare,
De aia eşti lăudat, măi.
Sfaturi bune Mutu-a dat, măi,
Și pe toţi ne-a protejat, măi.
Ne spune să stăm în casă,
Pandemia s-o stârpească.
Dezinfecția e-n toi
Măi primare, măi primare,
Mutu i-a plăcut de noi, măi.
Sectoruț șase-a înflorit, măi
De când primar ai venit, măi
Trăiască primarul nostru
La toate le știe rostul.
E vorbă și e lege
Măi primare, măi primare,
Că omul locul sfințește.
Și ca drept recunoștință
Măi primare, măi primare,
Gabi Stan astăzi vă cântă.
Vă cântă, vă mulțumește
Măi primare, măi primare,
Avem primar de nădejde.
Gabriela Stan, consilieră PSD, în plină odă înălțată lui Mutu
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Este vorba de combinații prin care a forțat falimentarea afacerii „Pescăria lui Matei” ca să favorizeze restaurantul concurent, deținut prin interpuși de familia sa, anunță G4Media.ro.
Patronii de la Pescăria lui Matei, local foarte cunoscut printre cei care merg pe litoral, au fost expropiați abuziv de primar, care a vândut apoi plaja, fără licitație și la preț de nimic, unui interpus al fratelui său, care are propriul restaurant în apropiere.
Edilul din Agigea i-a expropriat ilegal pe pescarii care deschiseseră Pescăria lui Matei și a vândut plaja, la preț de nimic, unui interpus al fratelui său. DNA l-a trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Povestea este simplă și foarte cunoscută, ca rețetă și mod de operare, pentru cei care au de-a face cu culisele administrației românești.
Niște pescari din Agigea cumpără, la începutul anilor 2000, clădirile unei pisciculturi unde lucraseră înainte de 1989, împreună cu un teren de aproape un hectar la malul mării. Pun pe picioare acolo o mică afacere, un restaurant care începe să aibă succes și devine cunoscut printre turiștii de pe Litoral: Pescăria lui Matei.
Dar în scenă apare primarul localității, Cristian Maricel Cîrjaliu, fost milițian, acum membru PSD aflat la al treilea mandat. Deși pescarii de la Cherhanaua lui Matei plătesc impozite și au documente, inclusiv hotărâri ale Curții de Apel Constanța și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care le atestă dreptul de proprietare, edilul decide că actele sunt false. În 2012, el îi expropriază cu de la sine putere de cei 8.940 de metri pătrați pe care îi dețineau și blochează atât accesul turiștilor în restaurant, cât și ieșirea bărcilor pe mare.
Sus: primarul PSD al comunei Agigea, fostul milițian Cristian Maricel Cîrjaliu. Jos: fratele Bogdan Cîrjaliu și finul său, Dumitru Stanciu, cel care a cumpărat la preț de nimic 1.700 de metri pătrați din suprafața expropriată abuziv de la proprietarii Pescăriei lui Matei. FOTO: Ordinea.ro
1.700 de metri pătrați din terenul luat cu forța de la proprietarii de drept sunt mai întâi închiriați cu 0,83 euro/m², apoi vânduți cu doar 18 euro/m² către o societate administrată de un apropiat al fratelui primarului.
Potrivit investigației făcute de publicația locală Ordinea.ro, operațiunea s-a făcut fără licitație și fără măcar o hotărâre de Consiliu Local. Societatea care a cumpărat plaja luată de la pescari fusese împrumutată chiar de fratele primarului. Terenul a ajuns la firma Cherhanaua Bibanu SRL, deținută la acel moment de Dumitru Stanciu, un mecanic auto al cărui naș de cununie era fratele edilului Cîrjaliu.
Bineînțeles, pasul următor al grupării conduse de primar a fost construirea unui alt restaurant, numit Golful Pescarilor, pe terenul luat de la adevărații pescari, care aveau alăturat Cherhanaua lui Matei.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Primarul orașului peruan Tantara, Jaime Ronaldo Urbina Torres, s-a prefăcut mort, răpus de coronavirus, pentru a nu fi arestat de poliție. El s-a băgat chiar și într-un sicriu. Polițiștii au vrut să-l aresteze pentru că a încălcat restricțiile carantinei și s-a dus la băut cu prietenii.
Primarul Urbina Torres a ieșit la băut cu prietenii, dar a fost surprins de agenții poliției naționale, veniți în control. S-a ascuns într-un sicriu, iar polițiștii au crezut, în primă fază, că este mort din cauza Covid-19. Şi prietenii lui au procedat la fel, făcând pe morții, fiecare cu sicriul său, relatează La Pandereta. Părea o nenorocire în masă.
Trucul primarului nu a ținut însă foarte mult. Polițiștii și-au dat seama că e o păcăleală și l-au încătușat, acuzându-l de încălcarea regulilor de distanțare socială.
Ulterior, în presa locală a apărut poza cu primarul într-un sicriu deschis, cu o mască pe față.
Presa locală nu a precizat unde a avut loc „petrecerea” și cum de primarul și prietenii lui au avut la dispoziție sicriele.
Peru a intrat în carantină în urmă cu mai bine de două luni, iar în tot acest timp primarul Torres a fost criticat de localnici pentru lipsa de implicare în luarea unor măsuri de siguranță pentru populație. El ar fi stat doar 8 zile în oraș în perioada de carantină și nu a dispus organizarea unor centre de carantină sau măsuri de control pentru populație.
În Peru au fost înregistrate peste 115.000 de cazuri de îmbolnăvire și 3.373 de decese cauzate de Covid-19, fiind a doua țară sud-americană în ambele topuri, după Brazilia.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Duminică după-amiază, biroul Politic Județean al PNL Iași a votat susținerea candidaturii lui Mihai Chirica pentru un nou mandat de primar al orașului Iași. Câteva ore mai târziu, fostul PSD-ist a fost implicat într-un accident de circulație.
Trei persoane, între care și primarul Iașiului, au fost duse la spital în urma accidentului, iar polițiștii au declanșat cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs într-o intersecție din orașul Iași, unde mașina primarului Mihai Chirica a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Primarul venea dinspre stadion, unde urmărise prima repriză a meciului de fotbal dintre Poli Iași și Dinamo București, câștigat de moldoveni cu scorul de 1-0.
Atât cele două persoane din cealaltă mașină (șoferul și o femeie), cât și Mihai Chirica au primit îngrijiri medicale și au fost duși la spital cu echipaje SMURD.
Șoferul celeilalte mașini a declarat: „A spus că eu am trecut pe roșu, el era pe verde și «m-a luat». Pe camere s-a văzut. Nu am ce să zic. A zis că el a trecut pe verde, eu eram pe roșu”.
Mihai Chirica nu a dat declarații. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ.
Susținerea lui Chirica, demisia lui Bodea
Biroul Politic Județean al PNL Iași a votat, sâmbătă, susținerea lui Mihai Chirica pentru un nou mandat la Primăria orașului Iași. Au fost 28 de voturi pentru Chirica, 3 abțineri și 2 voturi împotrivă.
Pentru președinția Consiliului Județean Iași va fi susținut actualul ministru al Mediului, Costel Alexe.
În urma votului favorabil dat lui Chirica, deputatul Marius Bodea și-a anunțat demisia din PNL. „Un partid istoric a ajuns îngenuncheat în faţa unui PSD-ist rapace, aşa cum este Mihai Chirica. Ne acoperă cu un strat gros de ruşine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la PSD-işti: amoralitatea, incompetenţa, abuzul şi sfidarea”, a declarat deputatul Bodea.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
„Cazul Ditrău” a scos la lumină rasismul scârbos al unei comunități primitive din secolul XXI. Să încerci să-i alungi pe doi necăjiți din Sri Lanka, veniți în România să muncească legal, este nu doar o ticăloșie, este o ilegalitate. Să spui că nu mănânci pâine atinsă de aceștia – brutari de meserie – este un abis al umanității.
Ditrău este o comună cu aproape 5.000 de locuitori, majoritatea de etnie maghiară, situată în nord-estul județului Harghita, în Depresiunea Giurgeu, pe râul Ditrău. Și unul dintre satele comunei se numește tot Ditrău (în maghiară – Ditró; în germană – Dittersdorf).
În ultimele zile, această localitate muntoasă și-a câștigat o tristă celebritate.
Episodul 1. Popa Biró agită sătenii împotriva brutarilor din Sri Lanka
Conflictul a izbucnit miercuri, 29 ianuarie. Circa 200 de localnici din comuna Ditrău, în frunte cu preotul romano-catolic Bíró Károly, s-au adunat în faţa Primăriei, nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka. Oamenii susțineau că le e teamă ca la ei în comună „să nu vină un val de migranţi”, care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa.
Primarul Puskas Elemer (UDMR) le-a explicat oamenilor revoltați că sala de şedinţe de la Primărie e neîncăpătoare pentru o așa mulțime. Le-a propus celor 200 de săteni să se discute nemulțumirile lor la Căminul Cultural, unde e spațiu suficient pentru câteva sute de săteni. A fost stabilită ziua de sâmbătă, 1 februarie, când toată lumea e liberă și poate veni la adunarea populară.
Preotul Károly Bíró
Episodul 2. Singalezii sunt alungați din Ditrău la Gheorgheni
Proprietarii de locuinţe din Ditrău, unde au fost cazaţi cei doi muncitori din Sri Lanka, au primit ameninţări de la localnici. Patronii fabricii de pâine au decis să-i mute pe asiatici la Gheorgheni, oraș situat la 13 kilometri distanță. În viața singalezilor a apărut deja o noutate: trebuie să facă naveta de la Gheorgheni la Ditrău.
Episodul 3. Sâmbăta nebună de la Căminul Cultural
Sâmbătă, 1 februarie, sala cea mare a Căminului Cultural a fost arhiplină. Peste 300 de oameni au participat la ședința care avea un singur obiectiv: alungarea definitivă a celor doi singalezi de pe pământurile strămoșești ale Ditrăului.
Sătenii s-au plâns și de condițiile de lucru din brutărie, dar marele lor of era că sunt aduși migranți să lucreze la ei în comună.
Primarul Puskas Elemer – de ziua lui! – avea lacrimi în ochi când s-a adresat oamenilor. I-a îndemnat să se roage. Onorata adunare, bine strunită de preotul Bíró Károly, a rostit „Tatăl Nostru” cu energie înălțătoare. O energie pe care ți-o poate da doar pericolul descreștinării, întrupat de cei doi brutari singalezi.
La întâlnire au participat şi deputatul Bende Sandor, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, ambii de la UDMR.
Episodul 4. Patronii brutăriei promit că singalezii nu vor mai atinge pâinea ditrăuană
Sub presiunea maselor revoltate, patronii brutăriei au cedat, luându-și angajamentul – printr-o scrisoare trimisă preventiv, căci n-au venit la Căminul Cultural – că-i vor scoate pe cei doi muncitori asiatici din procesul de producție a pâinii și îi vor pune să facă alte munci, în care să nu atingă pita românească/secuiască.
Köllő Katalin, femeia care administrează brutăria alături de soțul ei, spune că „pentru liniștirea localnicilor” a propus inițial ca cei doi brutari din Sri Lanka să continue să lucreze la brutărie, dar „să nu mai facă pâine”.
Sunt brutari, dar să nu mai facă pâine! E ca și cum i-ai spune unui ziarist că-i găsești ceva de lucru prin redacție, dar să nu mai scrie!
Cei mai aprigi dintre localnici nu s-au mulțumit cu trecerea pe linie moartă a brutarilor din Sri Lanka. Ei au cerut ca asiaticii să fie dați afară cu totul, să fie scoși din Ditrău pentru totdeauna! Această dorință a „patrioților” locali a fost respinsă ferm de patronii brutăriei.
Preotul Karoly Biro și primarul Puskas Elemer
Episodul 5. Deciziile brutăriei vor fi luate împreună cu divanul sătesc
Încercat să liniștească spiritele înfierbântate din comună, proprietarii brutăriei și-au cerut scuze localnicilor pentru „neplăceri”. În realitate, cei doi muncitori asiatici nu au provocat niciun fel de neplăceri, au fost doar spaime paranoice ale unor ditrăuani cu educație precară și gândire primitivă.
„Revoluționarii” au impus scrierea unei „petiții-angajament” în care să fie trecute obligații ferme ale patronilor brutăriei față de preacinstita comunitate din Ditrău. Să nu mai decidă ei, patronii, de capul, ce fac cu brutăria, deciziile să le ia împreună cu divanul sătesc.
În scrisoarea sa, patronul-bărbat i-a invitat pe oamenii care vor să se angajeze la brutărie să vină la el, că mai face angajări. La citirea cinstitei oferte s-a făcut un moment de liniște, apoi localnicii au vociferat – nu, ei nu vor să muncească la brutărie, ei vor să nu mai atingă asiaticii aluatul din care se face pâinea de Ditrău.
Patronul brutăriei a promis că de acum încolo va anunța orice intenție de angajare, astfel încât să aibă prioritate localnicii care vor să se lucreze.
„Ne angajăm ca orice decizie importantă în ce privește firma noastră să fie făcută publică înainte de luarea ei”, a scris proprietarul. Ăsta da, capitalism: îți faci planul de afaceri în funcție de dorințele, părerile, gândurile, poftele și mofturile sătenilor. Doar salariile le plătești singur, că nu se face chetă pe uliță.
„Scopul nostru e să rezolvăm problema. Ne cerem scuze dacă am jignit pe cineva, dar am angajat cetățenii străini cu forme legale. Vă rugăm să nu răspândiți zvonuri neconfirmate”, a mai scris patronul brutăriei.
Localnicii s-au contrazis dacă să-i accepte scuzele sau nu. Problema a rămas neclarificată.
Episodul 6. Intervine Discriminarea
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după anunțul inițial al patronilor brutăriei. Cazul va fi dezbătut într-o ședință ulterioară. Printre cei chemați să dea explicații se vor număra soții-patroni, dar și primarul Puskas Elemer, și preotul Bíró Károly.
Episodul 7. Patronii brutăriei se răzgândesc: singalezii rămân pe loc
Sub presiunea opiniei publice naționale și amenințați cu sancțiuni din partea CNCD, patronii brutăriei din Ditrău s-au răzgândit: nu se schimbă nimic în privința muncitorilor singalezi, vor rămâne să facă pâine. Köllő Katalin și soțul ei susțin că niciodată n-au vrut să-i scoată pe cei doi asiatici din procesul de fabricare a pâinii. A fost o „neînțelegere”, o „problemă de traducere”, spun ei, pentru că emis un comunicat doar în maghiară, nu și în română.
Episodul 8. Boicotul pâinii de Ditrău
Între timp, localnicii din Ditrău nu mai cumpără deloc pâinea produsă de fabrica din localitate, chiar dacă recunosc că e cea mai bună. Din această cauză, profitul firmei a scăzut cu 30%.
Când cer închiderea brutăriei (cu ce drept?) sau când refuză să-i mai cumpere pâinea, bravii „patrioți” locali uită un lucru: fabrica respectivă e cel mai mare angajator din comună. Și cel mai mare contributor la bugetul comunei, prin taxele plătite.
Incredibilele pericole care-i pândesc pe creștinii din Ditrău
La adunarea populară de sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău, a vorbit multă lume, nu doar primarul.
Acuzat trei zile la rând că e rasist, preotul Bíró Károly a dat-o pe lupta de clasă. Brusc, nu mai avea ceva cu brutarii din Sri Lanka, cu religia și cultura lor, ci cu patronii brutăriei. „Oamenii nu sunt angajaţi, sunt refuzaţi şi suntem revoltaţi că proprietarii firmei nu ne vor pe noi, ci pe oamenii pe care îi aduc din străinătate, din depărtare. Noi nu suntem apreciaţi, iar ei sunt supraevaluaţi şi acesta nu e o rezolvare. E un conflict care trebuie rezolvat (…). Trebuie să fim trataţi ca oameni, nu ca obiecte, ca o sursă de venit. Şi nici străinii nu trebuie trataţi ca o sursă de venit, ci ca oameni”.
O femeie din sală a detectat un pericol istoric: „Să presupunem că şi alţi întreprinzători vor aduce câte 6 muncitori la noi în sat, pentru câţiva ani. Trec doi ani, vor cere să se stabilească aici şi o să-şi aducă familiile, şi după ce ce trec patru-cinci ani, ne trezim că un sfert din casele din Ditrău sunt locuite de oameni de culoare. De asta ne temem noi, nu doar de cei doi sri-lankezi, ci de consecinţe, trebuie sa ne gândim bine la consecinţe, că nu este vorba doar de ziua de mâine sau poimâine, este vorba de viitorul nostru, viitorul copiilor şi al nepoţilor noştri”.
Un tânăr s-a arătat la fel de vizionar: „Eu nu am o problemă cu cei doi sri-lankezi, dar va fi o problemă dacă vor mai veni alţi 100 de oameni”.
Un domn s-a arătat speriat de distanțe: „Nu avem nevoie sa vină străini de la 5.000 de kilometri că să ne înveţe cum să facem o pâine”.
O femeie în vârstă a atras atenția că pot fi pericole și mai mari. Dânsa a lucrat „peste 30 ani în microbiologie”, deci știe ce vorbește. Și anume: „Vreau să atrag atenţia asupra pericolului răspândirii virusului, pentru că toţi oamenii vin acasă de unde este focarul virusului. Şi el (patronul fabricii – n.red.) aduce din Nepal, acum, cinci muncitori, de unde e focarul. A scris şi Wikipedia că China are graniţă comună cu Nepalul şi acolo au fost doi morţi deja. Numai un singur om să aducă virusul, că eu am lucrat în microbiologie şi ştiu ce înseamnă, un singur om să fie bolnav, duce pâinea peste tot în ţară, este un pericol foarte mare”.
Doamna virusoloagă o dă și dânsa pe lupta de clasă, ba chiar ar vrea să fie desființată brutăria din comună. „Ne-am adunat pentru că oamenii sunt foarte nemulţumiţi că există brutăria asta în comună, clădită din bani europeni, şi patronul (…) nu dă salariu decent. Muncesc foarte mult, câteodată şi 24 de ore, dacă sunt bolnavi nu ia în considerare – asta am auzit de la oameni – şi se poartă foarte urât. Eu cu câinii, acasă, nu mă port aşa, să ştiţi, cum se poartă el cu oamenii de aici, şi de asta nu găseşte oameni care să lucreze la el”.
Ditrău se află între Gheorgheni și Toplița
Nu acceptă ca „oameni de culoare” să atingă „pâinea lor”!
Fabrica de pâine din Ditrău este cea mai mare din Bazinul Gheorgheni. Patronii ei nu au participat la „adunarea populară” de la Căminul Cultural, în ciuda faptului că prezenţa lor a fost solicitată insistent de cei prezenţi. Soții Köllő au trimis comunităţii o scrisoare în care, printre altele, şi-au cerut scuze pentru că nu i-au anunţat din timp pe localnici că vor aduce angajaţi străini.
După iureșul din primele zile și înaintea intervenției CNCD, patronii anunţaseră că-i vor muta pe cei doi muncitori într-o altă zonă a procesului de producţie.
Patroana-directoare Köllő Katalin:„Propunerea noastră a fost ca cei doi brutari calificaţi să fie cuprinşi într-o altă etapă a producţiei şi deocamdată să ne ajute lângă cuptoare. Ceilalţi cinci brutari cu care am făcut contracte nu vor fi aduşi decât dacă în următoarele şase luni nu vom putea să angajăm cinci brutari calificaţi dintre localnicii noştri (…). Principala problemă este că localnicii nu vor să accepte ca oameni dintr-o altă cultură să facă pâinea lor. De foarte multe ori au atacat faptul că ei nu au probleme cu persoanele respective, dar, totuşi, să nu atingă pâinea lor, a noastră”.
Firma nu va renunţa la cei doi angajaţi singalezi, a dat garanții patroana.
Köllő Katalin a adăugat că cei doi muncitori au aflat din presă despre scandalul în mijlocul căruia se află şi că sunt foarte trişti, iar unul dintre ei chiar a plâns. „Ieri, deja, Piumal a plâns, era foarte trist. A aflat de la ştiri că cea mai mare problemă este culoarea pielii lor”, a spus directoarea fabricii.
Sri Lanka – țara cu populație cât România
Sri Lanka (cunoscută și ca Ceylon) e o țară insulară din Oceanul Indian, cu o populație un pic mai mare decât cea a României, la o suprafață de 3,6 ori mai mică, și cu un PIB pe cap de locuitor de trei ori mai mic.
După 1978, țara a fost răvășită decenii de-a rândul de un război civil sângeros între populația majoritară singaleză și cea minoritară tamilă. Singalezii reprezintă circa 75% din populație. „Tigrii tamili” au încercat să creeze o provincie autonomă și chiar un stat independent. În 22 de ani, până în 2000, s-au înregistrat peste 60.000 de victime.
Insecuritatea și sărăcia fac și acum ravagii în Sri Lanka.
Un alt fenomen devastator îl reprezintă valurile seismice, declanșate de cutremurele oceanice. Tsunami-ul din 26 decembrie 2004 a făcut peste 300.000 de victime în Sri Lanka.
Suprafața: 65.610 km² (România are 238.397 km²)
Populația: 21,5 milioane locuitori (România are 20 de milioane)
PIB pe cap de locuitor: 4.073 $ (România are 12.285 $)
Primarul orașului Teiuș (județul Alba), Mirel Vasile Hălălai (PSD), a patronat o festivitate demnă de România comunistă sau de Coreea de Nord. La inaugurarea unui pod, odele aduse primarului Hălălăi au culminat cu poezia închinată edilului de o elevă din localitate.
La inaugurarea unui pod peste râul Mureș, între orașul Teiuș și satul Căpud, care aparține administrativ de Teiuș, elevi de la Liceul Teoretic Teiuș și de la Școala primară Căpud au fost aduși pentru un „program artistic” dedicat construirii podului și, mai ales, hărniciei primarului din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai.
În imaginile transmise live pe Facebook de Alba24.ro, se vede cum cel puțin 15 elevi compun un cor ca la „Cântarea României”, iar o elevă recită o poezie de proslăvire a primarului, lăudat pentru realizările sale. Prezentatoarea evenimentului a precizat că poezia „Străbunii noștri din Căpud” a fost scrisă de un localnic, Alexandru Salcă din Căpud, sub numele de „Duhu”.
Groaznic este că profesoarele elevilor „dirijează” cu entuziasm spectacolul grețos, bătându-și joc de micuții care, la vârsta lor, nu realizează penibilul în care sunt împinși de dascălii lor și de primar.
Primarul din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, este fratele prefectului de Alba, Dănuț Hălălai, prezent și el la inaugurare. Amândoi sunt membri PSD. La inaugurarea podului, prefectul a dezvelit o plachetă împreună cu un alt PSD-ist, deputatul Ioan Dârzu.
VIDEO: Oda este de la minutul 59:00
Poezia-omagiu citită de elevă
„Străbunii noștri în Căpud
Profesoara îmbrăcată în negru e o mizerie umană!
Treceau podul de la Teiuș
C-așa a fost lumea lăsată
Mai redusă câte-o dată.
Și-au trecut primari mai mulți
Pod peste Mureș n-au făcut.
Promisiuni toți au avut,
Nimeni nu a venit
Ca să facă ce-au promis.
Și-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie,
Mirel Vasile Hălălai, primarul cu mălai
Un copil de ceferist
Tânăr, învățat, cinstit.
Proiectul «Pod» când l-a găsit,
La București l-a și trimis,
Podul s-a construit
Și satul a înflorit.
O școală modernizată,
Apă în Căpud băgată.
Domn’ Primar îți mulțumim!
Sănătate îți dorim!
Belșug și fericire,
Să ai parte de iubire!”
Popa a sfințit podul lăudând primarul și Guvernul
Înainte de momentul odelor ridicate de elevi, unul dintre preoții prezenți la slujba de inaugurare a ținut și el un discurs laudativ la adresa edililor:
„Iubiți credincioși și credincioase, mulțumim autorităților locale și județene, Guvernului României – cel ce a aprobat suma de bani pentru această minunată lucrare. Dar să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să mulțumim întâi de toate domnului primar, care împreună cu echipa sa de consilieri a rânduit ca astăzi să vin aici, în această zi, pentru a binecuvânta și sfinți acest pod”.
Prezentatoarea manifestării a spus, din start, că „rolul determinant în realizarea acestei lucrări este, indiscutabil, al Guvernului României, care prin PNDL a alocat banii necesari”.
Frații Hălălăi și alți PSD-iști. Sursa foto: Primăria Teiuș
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Bătălia pentru Primăria Timișoarei se va da, în iunie 2020, între actualul edil, Nicolae Robu (PNL), și reprezentantul USR, Dominic Samuel Fritz. German get-beget, și nu sas venit cu sute de ani în urmă, Fritz a fost desemnat sâmbătă, prin votul colegilor săi, candidatul USR pentru funcția de primar al capitalei Banatului.
Dominic Samuel Fritz a câştigat campania internă a USR şi va intra, anul viitor, în lupta pentru Primăria Timişoara. Au fost patru candidați:
Aida Szilagyi – inginer chimist şi preşedintele Centrului Naţional pentru Producţie şi Consum Durabile
Alexandru Cadar – antreprenor şi manager de proiecte mari de infrastructură
Nicu Fălcoi – fost pilot de avioane supersonice şi senator USR Timiş
Dominic Samuel Fritz – fost consilier prezindenţial în Germania, iniţiatorul proiectului Timişoara Gospel Project.
În urma alegerilor democratice din USR, Dominic Samuel Fritz (36 de ani) a fost desemnat candidatul partidului pentru următoarele alegeri locale din Timişoara. Alegerea sa nu este întâmplătoare, scrie Adevarul.ro. Carismaticul berlinez a dovedit în campania internă că este foarte bine pregătit şi decis să aducă un suflu nou în administraţia timişoreană.
La alegerile europarlamentare din 26 mai, la Timișoara, USR-PLUS a obținut 40,58% din voturi, PNL 23,26%, iar PSD 11,40%.
Anunțul lui Fritz pe Facebook
„WOW! Colegii din USR m-au desemnat candidatul oficial pentru Primăria Timișoara, cu 54,55% din primul tur. Le mulțumesc colegilor pentru votul lor. Sunt mândru de contracandidații mei și de această cursa internă, care a dat un exemplu de democrație și transparență. Doar așa se poate reforma clasa politică.
Simt acest semnal puternic de încredere ca pe o responsabilitate mare, dar am și o poftă uriașă să facem lucruri faine împreună!
Acest rezultat vi se datorează și vouă, celor care m-ați susținut și încurajat, care mi-ați scris și trimis sugestii și întrebări, care ați share-uit postările mele și ați vorbit cu prietenii voștri despre candidatura mea și despre ce fel de Timișoara vrem să construim. MULȚUMESC!!!
Munca adevărată abia acum începe. Avem 11 luni să câștigăm Primăria. Va fi nevoie de noi toți!”
A venit la 20 de ani
Dominic Samuel Fritz a ajuns pentru prima dată în România în 2003, la o casă de copii din Timişoara, a Federaţiei Caritas, ca voluntar al organizaţiei Jesuit European Volunteers. Avea 20 de ani și era absolvent al unui liceu catolic iezuit din Germania. „Am lucrat ca educator pentru copii între 9 şi 12 ani. A fost o experinţă care mi-a schimbat viaţa. Este incredibil cât de mult se pot schimba copiii dacă le dăruieşti afecţiune fără niciun interes. În acel an, m-am îndrăgostit de Timişoara”, a povestit Fritz pentru Adevarul.ro.
Timișoara Gospel Project
Perioada pentru care a venit în România era de un an. Pentru că dorea să lase ceva în urma lui, s-a gândit să încerce o aventură muzicală inedită. S-a bazat pe oameni obişnuiţi, dar cu muzica în sânge şi cu puţină nebunie. Ceea ce a ieşit se numeşte Timişoara Gospel Project (TGP), un cor de gospel care renaşte în fiecare an ca printr-o vrajă. Bagheta îi aparţine lui Dominic, iar de atunci a venit constant la Timişoara pentru spectacolele corului pe care l-a creat.
Concertele eclectice TGP au devenit un punct stabil în agenda culturală a oraşului şi au strâns donaţii de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă din Timişoara.
Șef de cabinet al președintelui Germaniei
A studiat apoi Ştiinţele Politice şi Administrative la Universitatea din Konstanz (Germania), la Sciences Po Paris (Franţa) şi la Universitatea din York (Anglia). „Lucrarea mea de licenţă a fost despre politicile sociale din România. Lucrarea de masterat s-a axat pe capacitatea administraţiei publice în ţări ieşite din război”, a explicat germanul.
Între 2013 şi 2015 a fost consilier personal al fostului preşedinte german Horst Köhler, iar din 2016 a lucrat ca funcţionar la Administraţia Prezidenţială a Germaniei, fiind şef de cabinet al preşedintelui Köhler.
În 2009 a devenit consilier la Agenţia Germană pentru Cooperare Internaţională.
A dezvoltat proceduri de management mai bune în cadrul Ministerului Sănătăţii şi al Protecţiei Sociale din Liberia.
A participat la două misiuni de planificare a intervenţiei umanitare ale Guvernului german, care au avut loc după cutremurul devastator din Haiti în 2010.
Aasistat la negocieri de pace între mai multe ţări africane şi a coordonat munca unei comisii strategice ale Băncii Africane de Dezvoltare, condusă de fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, şi de fostul preşedinte german Horst Köhler, fost director executiv al FMI.
Cum a intrat în politică
În perioada 2009-2019 a fost membru al Partidului Verzilor din Germania (partid de centru, ecologist).
În 2011-2012 a fost ales în biroul local Frankfurt am Main, unde, printre altele, a co-organizat campania pentru alegerile locale.
„Am devenit politician fără să-mi dau seama: fiind al treilea copil într-o familie cu opt fraţi, copilăria mea a fost o negociere constantă între nevoile personale ale fiecăruia şi obiectivele micii comunităţi din care făceam parte – familia mea. Am învăţat să spun ceea ce cred, să caut aliaţi pentru ideile mele şi să respect – cam greu, ce-i drept – faptul că nu totul merge după capul meu. Am crescut la sat – un sat mic aflat la sud de Pădurea Neagră din Germania. Acolo am învăţat să iubesc natura şi tradiţia, dar mi s-a şi făcut poftă să văd lumea. Am plecat la 16 ani de acasă cu o bursă oferită de Parlamentul Germaniei. Am trăit un an în Statele Unite, ţară în care m-am simţit pentru prima oară european”, a povestit Dominic pe site-ul său.
A participat la protestele pro-justiţie
După 10 ani dedicaţi cooperării internaţionale, diplomaţiei şi administraţiei publice, Fritz a decis să pună în practică pasiunea sa pentru politici publice într-un context concret şi local. „În locul în care-mi este inima, un loc care a devenit acasă: Timişoara”.
În februarie 2017 s-a alăturat protestelor din Piaţa Operei din Timişoara, pentru apărarea justiţiei şi statului de drept, iar la Berlin a devenit membru fondator al iniţiativei Diaspora Civică Berlin.
Ca străin, poate fi primar în România
Dominic vorbeşte perfect limba română. După ani de stat la prieteni (şi la Mănăstirea Salvatoriană din Piaţa Bălcescu), în 2015 şi-a cumpărat un mic apartament în cartierul timişorean Iozefin.
Conform articolului 5 al Legii 115 din 19 mai 2015, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.
Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţiile de primar, consilier local şi consilier judeţean.
În oglindă: primarul român din Görlitz
Luna trecută, un român a devenit primar într-un oraș din Germania. Pe 16 iunie, Octavian Ursu a câștigat alegerile pentru primăria din Görlitz, învingându-l în turul 2 pe candidatul extremei drepte. Reprezentant al Partidului Creștin-Democrat (CDU), al cancelarului Angela Merkel, Ursu a obținut 55,1% din voturi.
Görlitz este un oraș din estul Germaniei (din fosta RDG), de la granița cu Polonia.
De profesie muzician, Octavian Ursu s-a stabilit în Germania în 1990. El are ceva în comun cu candidatul USR la Primăria Timișoarei: pasiunea pentru muzică.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Octavian Ursu (51 de ani), un german de origine română, a câștigat duminică, 16 iunie, alegerile pentru Primăria oraşului Görlitz, învingându-l pe candidatul extremei drepte.
Ursu a candidat din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, membru al Partidului Popular European (PPE). Din România, la PPE sunt afiliate PNL, PMP și UDMR.
În primul tur, Octavian Ursu se clasase pe locul 2, cu 30,3%. El fusese devansat de un fost poliţist, Sebastian Wippel, candidatul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extrema dreaptă), care obținuse 36,4%..
În turul 2, Ursu a fost susținut de candidații care se clasaseră pe locurile 3 și 4 – ecologista Franziska Schubert (care luase 27,9%) și reprezentantul Partidul Stângii/Die Linke (cu „zestrea” sa de 5,5%).
Zece ani de politică
Născut la București și absolvent al Conservatorului, Octavian Ursu a plecat din România în 1990, emigrând în Germania. Conform Deutsche Welle, el s-a angajat ca solist-instrumentist (trompetă) la Neue Lausitzer Philharmonie din Görlitz.
Pasul spre politică l-a făcut în 2009, când a intrat în CDU. Un an mai târziu a preluat conducerea circumscripției municipale din Görlitz a formațiunii creștin-democrate. În 2014, Ursu el a fost ales în legislativul landului federal Saxonia, iar acum, în 2019, a devenit primarul orașului Görlitz.
Reportaj video realizat de Deutsche Welle cu Octavian Ursu
Câtev informații despre Görlitz
Görlitz este un oraș situat în estul landului german Saxonia, la granița cu Polonia.
Are 70.000 locuitori (în 1939 avea 125.000).
Până la reunificarea Germaniei, în 1990, Görlitz a făcut parte din Republica Democrată Germană (RDG), partea comunistă a Germaniei după ocupația sovietică din 1945.
Orașul se află pe malul de vest al rîului Neisse, care marchează granița dintre Germania și Polonia.
Înainte de 1945, Görlitz era amplasat pe ambele maluri ale rîului Neisse. La finalul războiului, orașul a fost împărțit în două. Partea situată la est de Neisse a trecut la Polonia, primind numele de Zgorzelec. Populația germană de acolo a fost expatriată.
Görlitz e la granița cu Polonia
Dintre orașele mari ale Germaniei, cel mai apropiat de Görlitz este Dresda