Etichetă: primar

  • „Nu putem mătura din oră-n oră. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos, până se înțelege!“ Furia lui Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2

    Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a anunțat pe contul său de Facebook că angajații Poliției Locale au primit ordin să-i amendeze pe toți cei prinși că fac mizerie pe străzi. Edilul a explicat că nu are posibilitatea să măture după toți cei care-și aruncă gunoaiele în stradă și că vor fi amendați inclusiv fumătorii care dau chiștoacele pe jos.

    Noul primar de la Sectorul 2 a dus o campanie intensivă de igienizare a parcurilor și lacurilor din zona Colentina-Plumbuita, de unde s-au scos, a anunțat el, zeci de tone de deșeuri. În paralel, a ordonat să se elimine calburile abandonate pe stâlpi și panotajul stradal ilegal, la un loc cu chioșcurile amplasate fără autorizație pe trotuare.

    În ciuda eforturilor, el a constatat însă că oamenii continuă să-și arunce gunoaiele pe străzi, motiv pentru care a decis să se treacă la amendarea celor prinși asupra faptului.

    Cu 10 zile înaintea acestui anunț, Radu Mihaiu explica: „Un sector curat implică eforturile administrației, dar și cooperarea cetățenilor. Formula «ce este al meu contează, ce este al tuturor nu-mi pasă» nu funcționează. Cu toții vrem să trăim într-un sector mai curat și mai civilizat. Spațiul public este un bun al tuturor, nu este depozit de gunoi. Soluții există. Pentru gunoiul după construcții sau reamenajări de locuințe, puteți contacta furnizorul de salubritate și închiria containere contracost. Cei ce depozitează gunoaie și resturi după construcții sunt amendați și plătesc și costul curățeniei“.

    Avertismentul postat de primarul Radu Mihaiu

    „Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coș, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coș stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE.

    Nu știu voi, dar eu nu vreau și nici nu accept asta. Continuăm să îi sancționăm pe toți cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înțelege că pentru spațiul public suntem toți responsabili.

    Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie și de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curățenia“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Terorism de stat în Belarus: Lukașenko a deturnat un avion de pasageri pentru a aresta un ziarist de opoziție, de 26 de ani!

    * Lazarus a mințit! A fost internat cu Covid, iar acum se află în izolare la domiciliu. „Stau cu Miliția la ușă!”

    * La o zi după Ion Dichiseanu, a murit un alt mare actor: Bogdan Caragea, consăteanul lui Grigore Cartianu

    * Sinecură și pentru Carmen Dan: a fost angajată la Uniunea Notarilor Publici din România! Bani mulți, muncă puțină

    * Caracatița Firea: funcționari ai Primăriei Capitalei și notari au “prăduit” 45 de apartamente ale statului în centrul orașului. DNA i-a săltat pe toți

    * Tehnici mafiote: Dragnea a lăsat un plic cu 40.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii, pentru aranjorul întâlnirii cu Trump

    * Rechizitoriu DNA: Meleșcanu a fost complicele lui Dragnea în numirea ilegală a unui consul pentru 45.000 de euro

    * Chirieac își apără finanțatorul: „E un dosar aberant. PSD a plătit cinstit 250.000 $ pentru vizita lui Dragnea în SUA”

    * Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

    * Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

  • Triumful lui Piedone. Curtea de Apel propune să-i schimbe încadrarea faptelor în dosarul „Colectiv”, pentru a primi pedeapsă mai mică. Piedone se lăudase deja că „a rezolvat”

    Curtea de Apel București urmează să schimbe încadrarea faptelor de care e acuzat Cristian Popescu Piedone în dosarul “Colectiv” astfel încât omul lui Dan Voiculescu să scape cu o pedeapsă mai mică, eventual cu suspendare, dezvăluie Libertatea. Un fost consilier al primarului Sectorului 5 avertizase luna trecută că acesta se lăuda deja de ceva vreme că „sunt prea șmecher”, “am judecătorii în buzunar” și că “ăia de la Colectiv o vor lua în gură”.

    Primar al Sectorului 4 la data producerii incendiului de la Colectiv, Piedone a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul București, la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu cu producerea de consecințe deosebit de grave. Asta nu l-a împiedicat să candideze din partea lui Dan Voiculescu (Partidul Puterii Umaniste) la primăria Sectorului 5, pe care a și câștigat-o în septembrie 2020.

    Judecătoarea vrea să elimine dintre acuzații mențiunea că fapta a avut consecințe deosebit de grave. În incendiul de la Colectiv au murit 65 de oameni și au fost răniți 146

    Acum, Curtea de Apel îi va schimba încadrarea lui Piedone. La termenul de miercuri al procesului, judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache a anunțat că va lua în considerare, din oficiu (fără să-i ceară vreuna din părți asta) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru 6 inculpați, între care și Piedone.

    Judecătoarea a informat că trebuie stabilit dacă Piedone, laolaltă cu funcționarele Aurelia Iofciu și Luminița Ganea, adică persoanele care au semnat autorizația ilegală de funcționare a Clubului Colectiv, au săvârșit abuzul cu sau fără intenție.

    De asemenea, judecătoarea vrea să fie eliminată și acuzația prevăzută la Art. 309 din Codul Penal, conform căreia fapta lui Piedone a produs consecințe deosebit de grave. Reamintim că din cauza incendiului din 30 octombrie 2015 au murit 65 de oameni și alți 146 au fost răniți.

    Judecătoarea de la Curtea de Apel este înțelegătoare și cu Daniela Niță, patroana firmei de artificii care a livrat materialele pirotehnice neconforme din cauza cărora a pornit incendiul. În primă instanță, Daniela Niță a primit 12 ani și 8 luni de închisoare, fiind găsită vinovată și de sustragere și distrugere de probe. Judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache vrea să-i schimbe încadrarea faptelor din autor în instigator.

    Piedone a transmis instanței, cu două ore înaintea ședinței de judecată, că nu vrea să facă declarații.

    „Am puterea, sunt primar, am bani mulți și sunt șmecher, am judecătorii în buzunar, iar ăia de la Colectiv o vor lua în gură”

    În schimb, în particular, primarul Sectorului 5 e acuzat că ar fi mult mai slobod la gură. Rafael Mario Ilie, fost consilier personal al lui Piedone, a povestit luna trecută că l-a auzit pe acesta cum se lăuda că are controlul asupra judecătoarei. „Am puterea, am Sistemul, am Securitatea, am SRI-ul, sunt Primar, am bani mulți și sunt șmecher. Am judecătorii în buzunar, iar ăia de la Colectiv o vor lua în gură. Pe mine nu mă închide nimeni!“, ar fi clamat omul oligarhului Dan Voiculescu, plin de încredere, în discuțiile cu apropiații, conform lui Mario Ilie.

    Astă-toamnă, fiul lui Piedone a fost impus de conducerea PSD în fruntea listei de candidați pentru Camera Deputaților din filiala Suceava. A izbucnit o răzmeriță a PSD-iștilor pe plan local, dar Piedone junior a rămas candidat și acum e deputat PSD din partea lui Dan Voiculescu în Parlament.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Florin Cîțu l-a demis pe Vlad Voiculescu! Ministrului i-a fost fatal ordinul semnat pe șest de adjuncta sa, care pleacă și ea

    * USR-PLUS condiționează rămânerea la guvernare de plecarea lui Cîțu, după demiterea lui Voiculescu

    * Miniștrii USR-PLUS au boicotat prima ședință de guvern fără Vlad Voiculescu!

    * VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

    * Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

    * Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

    * Firma ex-ministrului Sebastian Vlădescu, judecat pentru corupție, se ocupă de mententanța TIR-ului ATI defectat la „Victor Babeș”. Sincopa a dus la moartea a 3 pacienți Covid

    * VIDEO. Cerva îmbrâncește un ambulanțier cu bolnav pe targă. Țipă isteric: „Fir-ați ai dracu’ cu Salvarea mamii voastre! Criminalii dreacu’ care sunteți!”

    * Jurnalistul Mălin Bot l-a executat pe infractorul Dan Andronic! Executorul a extras 3.000 de lei din contul EVZ, după un proces pierdut de mogulul Mafia Media

  • A ars o școală din comuna lui Caragață, primarul PSD prins de DIICOT cerând șpagă pentru a da contractul de modernizare a unei grădinițe

    Nelu Manole Caragață, primarul PSD al comunei Poienești, din județul Vaslui, unde vineri o școală s-a făcut scrum într-un incendiu, fusese interceptat în 2017 de DIICOT negociindu-și șpaga pentru a atribui contractul de modernizare a grădiniței din localitate. Între timp, școala care a ars tocmai fusese asigurată împotriva incendiilor contra a 120.000 de euro.

    Vineri, un incendiu izbucnit în camera centralei termice a școlii din Poienești s-a extins la acoperiș, pe o suprafață uriașă, de 800 de metri pătrați. Cauzele incendiului nu sunt cunoscute deocamdată.

    Primarul Nelu Manole Caragață, reales anul trecut de locuitorii din Poienești, poate fi folosit oricând și oriunde în lume ca studiu de caz pentru corupția instituționalizată simbolizată de PSD. DIICOT a interceptat, în 2017, convorbiri ale primarului în care acesta cerea de la patronul unei firme “parandărăt” 25% dintr-un contract de 12.000 de lei pentru modernizarea grădiniței din comună. La percheziții s-a descoperit că proaspătul primar PSD al comunei Poienești își notase șpaga pe bilețel și făcuse calculele pentru valoarea contractului ținând cont de cei 12.000 de lei care „i se cuveneau”.

    Detalii a oferit, la vremea respectivă, ziarul Adevărul.

    Asta se întâmpla la numai câteva luni după ce PSD-istul câștigase primul mandat de primar, în vara lui 2016!

    Primarul Caragață, împreună cu soția și alte câteva doamne, veniți cu toții la București, în 2018, să lupte cu procurorii ticăloși, sub comanda liderului suprem Liviu Dragnea. Grupul s-a pozat fericit, cu steaguri tricolore, în Piața Victoriei. Lui Caragață abia i se ridicase, de câteva luni, arestul la domiciliu. FOTO: Facebook Nelu Caragață

    Caragață a fost pus sub arest la domiciliu, dar în acel moment la putere venise deja Dragnea, iar asaltul asupra justiției era generalizat din partea infractorilor. Așa că Caragață, sigur pe el, ignora măsura preventivă a arestului la domiciliu și se plimba sfidător, cu mașina, prin orașul Vaslui, care este la 25 de kilometri de locuința sa.

    Avea și motive să fie atât de sigur că a venit și vremea lui, pentru că ulterior Curtea de Apel Iași a respins propunerea de menținere a arestului preventiv la domiciliu, înlocuind-o cu controlul judiciar.

    Dosarul a fost blocat “undeva”, iar primarul n-a fost trimis nici măcar azi, la 4 ani distanță, în judecată pentru faptele sale din 2017.

    Un an mai târziu, familia Caragață – primarul și soția sa – răspundeau cu entuziasm chemării liderului suprem Liviu Dragnea și se prezenta în Piața Victoriei, cu steaguri tricolore și îmbrăcată în alb, să lupte cu „statul paralel”, cu procurorii și cu ticăloasa de Uniune Europeană.

    Între timp, a ars școala dată în folosință în 2015, în care tocmai se băgaseră 120.000 de euro pentru a fi sigură împotriva incendiilor. Guvernul PSD alocase primăriei Poienești  589.481,98 lei, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, pentru lucrări în vederea autorizării ISU la școala distrusă de incendiu. Proiectul a ajuns pe mâna firmei vasluiene Chris Consulting, a început în 2018 și a avut termen de execuție 24 de luni (adică trebuia terminat în 2020).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Un primar a desființat Poliția Locală după ce a făcut referendum în comună! Va instala camere de supraveghere video

    Un primar a desființat Poliția Locală după ce a făcut referendum în comună! Va instala camere de supraveghere video

    Mihai Gabriel Irimie, primarul liberal al comunei Șoimuș, din județul Hunedoara, cu circa 3.000 de locuitori, a luat decizia, probabil unică în România, de a desființa complet Poliția Locală.

    Cei 5 agenți, sediul și tehnica din dotare consumaseră anul trecut puțin peste 160.000 de lei, adică echipalentul a 0,9% din bugetul comunei. Dar, chiar și așa, primarul a considerat că sunt bani aruncați inutil, mai ales că anul trecut cheltuielile au depășit cu 700.000 de lei veniturile localității.

    Irimie a făcut o consultare a comunității locale, a văzut că nici oamenii nu găsesc rostul unei Poliții Locale. A luat în calcul faptul că acolo există deja un post de poliție națională și a decis ca, în locul polițiștilor locali, să instaleze un sistem de supraveghere cu camere video.

    El a făcut anunțul pe contul său de Facebook: „În ultima ședință de Consilu Local s-a votat desființarea Poliției Locale. Decizia de a iniția acest proiect de Hotărâre de Consiliu a venit în urma consultării populației din comuna Șoimuș. Am considerat că, având secție de Poliție națională pe raza comunei, nu mai era necesară existența Poliției Locale. Sumele rămase de la salariile acestor angajați vor fi folosite pentru cofinanțarea proiectelor în derulare și care urmează a fi accesate, adică vor merge în investiții pentru dezvoltarea comunității”.

    Problema Poliției Locale a devenit, treptat, una care frământă majoritatea comunităților din România. Mare consumatoare de resurse de la bugetul public, această instituție este socotită de mai toți locuitorii inutilă și coruptă. În schimb, mulți primari o protejează pentru că, foarte adesea, este transformată într-un soi de gardă personală a edililor.

    Cazul lui Tudorache, fostul primar de la Sectorul 1 din București, este notoriu. El și-a trimis oamenii de la Poliția Locală să o fileze ilegal pe Clotilde Armand, căreia i se făcuse până și dosar operativ, cu fotografii din diversele locuri pe unde mergea și cu persoanele pe care le întâlnea.

    După descoperirea acestui abuz, USR-PLUS a anunțat că va desființa instituția poliției locale dacă vine la putere. Deocamdată, însă, nu s-a mai auzit nimic despre subiect.

    În Sectorul 4, anchete jurnalistice au relevat că Poliția Locală a fost penetrată de grupuri infracționale care au preluat controlul asupra instituției și a primăriei.

    Cel mai adesea, în funcțiile de conducere sunt plasați oamenii primarilor, iar poliția locală este cunoscută ca fiind cu predilecție mână în mână cu infractorii sau chiar subordonata lor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Iată ce pot face două mâini dibace… cu fonduri UE! Într-o comună din Mureș s-au asfaltat toate străzile, urmează un complex sportiv și modernizarea școlii

    Balog Elemer, primarul comunei Gănești, din județul Mureș, a atras zeci de milioane de lei din fonduri UE, pe proiecte, bani cu care a asfaltat toate străzile și a tras apă potabilă în cele 3 sate ale localității. Urmează modernizarea școlii și ridicarea unui complex sportiv, scrie Agerpres.

    Comuna Gănești, care are în alcătuire satele Gănești, Seuca și Păucișoara, este printre puținele așezări din România cu străzile asfaltate în întregime. Primarul Balog a obținut pe 27 septembrie al treilea mandat, cu peste 90% din voturi. În perioada 2016-2020, a făcut investiții de 19,8 milioane de lei în comună.

    Noi proiecte, care sunt deja în derulare sau în faza studiilor de fezabilitate, însumează încă peste 20 milioane lei, spune primarul Balog: “Avem 3.611 locuitori, media de vârstă 48-52 de ani. Nu stăm nici binişor, dar nici rău şi, pentru mine, de când sunt primarul comunei, a fost important să ridic nivelul de trai în mediul rural, să ţin copiii în comună să nu plece în altă parte. În ultimii ani am reuşit, cred că este foarte benefic, să ai apă potabilă în toată comuna, canalizare în două din cele trei sate aparţinătoare, urmează şi Păucişoara, unde este deja introdusă apa potabilă. Suntem printre puţinele comune din ţară în care comunitatea poate circula pe fiecare stradă asfaltată (…) Valoarea totală a investiţiilor în perioada 2016-2020, mă refer la investiţii totale finalizate, este de 19,8 milioane de lei. La acestea se va mai adaugă proiectul de modernizare a şcolii, pentru care contractul de finanţare a fost deja semnat, în valoare de 7,1 milioane lei, şi cel precum şi modernizarea căminelor culturale din Seuca şi Găneşti, în valoare de 2,3 milioane lei plus, proiectele care urmează“.

    Același primar a reușit să răscumpere cu 235.000 de euro, de la familia fostului afacerist Culiță Tărâță, Castelul Rhédei-Rothenthal din satul Seuca. Autoritățile locale caută acum căi să acceseze fonduri europene și guvernamentale pentru a restaura monumentul istoric din Secolul al VIII-lea.

    „Deja vin copii din satele vecine, fiindcă asigurăm absolut toate condițiile la grădiniță. La școală vom avea laboratoare de limbi străine, informatică, biologie, chimie, fizică. Toți copiii vor primi tablete”

    Primarul spune că ținta sa este crearea unor condiții atât de bune, încât tinerii să prefere să rămână în comună. De aceea va face o bază sportivă cu bazin de înot, teren de fotbal și de tenis, va dota elevii și profesorii cu laptopuri și tablete și va moderniza clădirea școlii.

    Și părinții sunt țintiți de administrația locală, dar nu prin acordarea de asistență socială, găleți și pungi de mălai și făină, ci prin condițiile create copiilor la școală: “Este foarte important ca un primar să facă cu plăcere ceea ce face, în fiecare zi. Preocuparea noastră este pentru a menţine tânara generaţie acasă. Am inaugurat astfel o grădiniţă cu program prelungit, la standarde europene, cu program de la ora 7,00 la 17,00. Până vin părinţii de la muncă, copiii sunt în siguranţă. Până nu am avut această grădiniţă nouă aveam 35-40 de copii, acum avem peste 60 de copii şi deja am discutat cu directorul să construim încă o sală, fiindcă avem tot mai mulţi copii. Deja vin copii şi din satele vecine, fiindcă asigurăm absolut toate condiţiile. Pentru modernizarea şcolii am semnat deja contractual de finanţare de 7,1 milioane de lei pe fonduri europene, chiar înainte de Crăciun. Undeva în mai-iunie vom începe lucrările şi vom avea încă săli de 17 clasă, cu laboratoare de limbi străine, informatică, biologie, chimie şi fizică. Elevii vor beneficia şi de un alt proiect, dotarea cu tablete (240 de bucăţi). Fiecare copil va primi, sper, până la sfârşitul lui februarie. Fiecare profesor şi învăţător va avea câte un laptop. Cu siguranţă nu vom ieşi din pandemie de pe o zi pe alta, dar aşa  vor putea ţine legătura cu copiii online. prin tablete şi laptopuri şi sperăm ca cei mici să aibă posibilitatea să înveţe“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șeful Bibliotecii din Câmpulung falsifică, de față cu primarul, semnătura fiicei care chiulea! Tot neamul directorului e angajat la Bibliotecă: nevasta, fata, ginerele

    Caz năucitor la Câmpulung Muscel, județul Argeș, unde directorul Bibliotecii Municipale – care este și preot la o biserică din oraș – a falsificat semnătura fiicei sale chiar în fața primăriței Elena Lasconi, venită în control, relatează Digi 24.

    În instituție e angajat tot neamul directorului Ștefan Ștefănescu: nevasta, fiica, ginerele. Când a venit primărița, fiica tocmai chiulea.

    Elena Lasconi i-a luat pe toți prin surprindere și a mers glonț la biroul directorului. Fiica șefului lipsea și i s-a spus că e în concediu. A solicitat cererea depusă de angajată, iar directorul i-a răspuns că o aduce imediat. Primărița l-a avertizat de mai multe ori să n-o fabrice pe loc și preotul-director a dat asigurări că totul e OK.

    A lipsit câteva minute, iar când s-a întors, surpriză! Exact asta făcuse: completase repede o cerere și o semnase în fals.

    Elena Lasconi a descoperit repede potlogăria: semnătura reală a fiicei directorului, existentă pe un alt act, nu semăna deloc cu cea de pe cererea de concediu.

    Schimbul de replici este absolut penibil, iar preotul a recunoscut în final că a mințit și a falsificat actul. Ulterior, directorul-preot a dezvăluit că el făcuse parte și din comisia de evaluare care decisese angajarea fiicei sale!

    Dialogul incredibil surprins de camera de filmat a Digi 24

    Primar: Unde e soţia (era vorba, de fapt, de fiica directorului – n. red.)?

    Director: Este în concediu.

    Primar: Ce concediu?

    Director: De odihnă.

    Primar: Îmi arătaţi şi mie hârtia?

    Director: Da.

    Primar: Vă rog.

    Director: Da.

    Primar: Sunteţi sigur, părinte, că aveţi hârtie, da?

    Director: Da!

    Primar: Sută la sută?

    Director: Da, da!

    Primar: Bine. Să nu faceţi acum, pe loc!

    (Directorul iese din birou câteva minute și revine cu foaia. Primărița cere un raport de activitate semnat de fiica directorului.)

    Primar: Cum explicaţi faptul că semnătura nu se pupă?

    Director: Da, mă rog!

    Primar: Mă rog, ce? Vă întreb, puteţi să fiţi onest cu mine?

    Director: Poftiţi?

    Primar: Puteţi să fiţi onest cu mine?

    Director: Da, da, da!

    Primar: Este semnată de fiica dumneavoastră această cerere de concediu?

    Director: A fost depusă de ea, dar nu a semnat-o.

    Primar: Şi când aţi făcut-o?

    Director: În niciun caz, acum, nu.

    Primar: Deci, este un fals!

    Director: Da.

    Primar: OK!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Barbarie la Satu Mare: sub pretextul “toaletării”, oamenii primarului UDMR transformă copacii în „țepe”

    La comanda primarului Gabor Kereskenyi (UDMR), pe străzile din Satu Mare se comite un masacru al arborilor, reclamă Fundația Eco-Civica. Într-o postare pe Facebook, reprezentanții ONG-ului semnalează că, sub pretextul “toaletării”, copacilor li se „rade” efectiv orice creangă, fiind transformați în niște “țepe”.

    Eco-Civica atacă în termeni foarte duri inițiativa primarului, pe care-l acuză că, în loc să facă treabă bună, plătește postaci pe rețelele de socializare ca să-i “spele” imaginea.

    Postarea ONG-iștilor de la Fundația Eco-Civica a strâns rapid zeci de distribuiri și de comentarii indignate: „Priviți «opera de artă» a primarului din Satu Mare! Nu mai avem cuvinte pentru astfel de distrugeri dar trebuie să ai dereglări mari in creierul ăla de găină. Are grijă, in schimb, să nu cumva să zici ceva de rău, punând mulți «paznici» la rețelele de socializare. Un sat așa mare trebuie să aibă și o grădină mare, știm noi plină cu ce, că de arbori nu mai poate fi vorba“.

    Distrugerea vegetației și a copacilor, sport național în România

    Nu ar fi primul astfel de caz de vandalizare a domeniului public chiar de către cei care ar trebui să-l îngrijească. Defrișarea arborilor de pe marginea drumurilor e sport național în România, vegetația părând, în multe cazuri, inamicul public numărul unu al autorităților.

    Bucureștiul s-a obișnuit cu această practică în era administrației PSD din perioada 2016-2020. Parcuri și bulevarde întregi au fost nimicite de drujbarii trimiși de primarii social-democrați. Într-un an-doi, acei arbori s-au uscat, în loc fiind plantați platani achiziționați la suprapreț sau executându-se diverse lucrări cât mai costisitoare, cu dale de piatră și borduri.

    Maestrul neîntrecut al distrugerii vegetației este, fără îndoială, Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Este ultracunoscută printre bucureșteni metoda prin care oamenii edilului omoară arborii: le betonează rădăcinile.

    Dar nu numai atât. De exemplu, în Parcul Pantelimon, la ordinul lui Negoiță s-au defrișat sute de copaci – unii dintre ei, brazi uriași, cărora le trebuiseră 40-50 de ani să crească până la acele dimensiuni și unde își găseau adăpost veverițe și numeroase păsări.

    În loc, Negoiță a construit un așa-zis parc de distracții cu piscine. Pe spațiile verzi a ridicat un bloc pe aproximativ o jumătate de hectar și înalt de 3 etaje. Circa o treime din parc a fost astfel distrusă complet. În loc a rămas un șantier cu câteva “ligheane”, chiar la marginea Bucureștiului și la 20-30 de metri de lac.

    În fața Parcului Pantelimon, același Negoiță a “ras” o fâșie de circa 1,5 hectare de spațiu verde, “plantând” dale de beton pentru o parcare uriașă.

    Toată operațiunea a fost antamată de Negoiță pentru „numai” 23,5 milioane de euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Capitala trece de 7‰ la îmbolnăviri de Covid și devine focarul nr. 1 al țării. Primarul și prefectul spun că nu e nevoie de carantină

    Epidemia de Covid continuă să ia viteză în București, care vineri a trecut în premieră de plafonul 7 îmbolnăviri /1.000 de locuitori, ceea ce plasează orașul pe primul loc în România ca incidență a cazurilor de infectare.

    Chestionați pe această temă, primarul Nicușor Dan și prefectul Traian Berbeceanu au spus că nu sunt motive să ia în calcul o carantină a Capitalei. Nicușor Dan a refuzat să detalieze, spunând că discută doar despre termoficare. Traian Berbeceanu a spus că “nu avem creștere a numărului de cazuri în fiecare zi, suntem în zona de platou” și, prin urmare, nu se impune carantina.

    Din cele 6.460 de cazuri noi de infectare cu coronavirus raportate vineri în România, 1.867 (aproape 29%) au avut loc în București. Capitala a urcat în premieră la o incidență de 7,04 cazuri/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, fiind lider pe țară la acest capitol.

    Berbeceanu spune că suntem pe platou, Nicușor Dan nu vrea să detalieze

    În fața acestei ascensiuni de neoprit a pandemiei, primarul, prefectul și DSP București spun că nu se impun alte măsuri și nu e nevoie de carantină totală.

    Traian Berbeceanu, prefectul orașului, a menționat: “Analiza specialiștilor de la DSP și INSP ia în calcul mai mulți indici atunci când se ia această măsură. Apreciem că nu este nevoie de alte măsuri. Degeaba iei foarte multe măsuri pe hârtie dacă nu le respecți. Credem că putem limita răspândirea pandemiei. Nu avem creștere a numărului de cazuri în fiecare zi, suntem în zona de platou, avem în jur de 1.700 de cazuri noi pe zi de o bună perioadă de timp. O eventuală carantinare se ia în funcție de mai mulți indicatori, nu suntem în situația să discutăm despre această măsură“.

    Nicușor Dan, noul primar al Bucureștiului, a menționat că exclude și el izolarea, dar a refuzat să explice de ce: “Carantinarea nu este, în momentul de față, o ipoteză pe care o luăm în calcul”. Apoi a spus că nu mai răspunde pe acest subiect pentru că a venit la conferința de presă ca să discute despre termoficare.

    Vineri s-au raportat 168 de noi decese din cauza Covid și 1.299 (record) de pacienți în stare gravă la terapie intensivă.

    Din cauza faptului că sistemul medical a cedat în București, pacienții în stare critică sunt acum transferați în alte spitale din țară, unde încă mai e loc la terapie intensivă.

    În București, tot personalul medical e la capătul puterilor. Medicii de familie sunt copleșiți, ei trebuind să țină legătura zilnic cu zeci și sute de oameni infectați și aflați în izolare acasă. În spitalele Covid nu mai e loc la terapie intensivă și managerii au făcut deja mai multe apeluri ca să se instituie carantina, pentru a reduce presiunea și fluxul masiv de cazuri foarte grave care ajung la poarta unităților medicale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Înfrângere rușinoasă pentru manipulatorii PSD-RTV-Antena 3: Clotilde Armand a fost validată primar al Sectorului 1!

    Uriașul val de manipulare declanșat de primarul Daniel Tudorache (PSD) și susținut mediatic de Antena 3 și România TV a fost pulverizat printr-o decizie a unei instanțe de judecată. Mandatul de primar al lui Clotilde Armand (USR-PLUS, cu susținere PNL) a fost validat de Judecătoria Sectorului 1. 

    Potrivit minutei de ședință, Judecătoria Sectorului 1 a validat astăzi mandatul de primar al lui Clotilde Armand (USR-PLUS) în Sectorul 1 din București. Decizia magistraților poate fi atacată cu apel în termen de două de zile.

    Datele Autorității Electorale Permanente (AEP) arată că Armand, în prezent europarlamentar, a câştigat alegerile locale cu 40,94% din voturile valabil exprimate, iar principalul contracandidat, Daniel Tudorache (PSD), a avut 39,81%. Diferența dintre cei doi a fost de 1,13%.

    PSD-istul Tudorache a contestat rezultatul şi a depus o plângere penală la Secţia de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SSIJ), sinistra Secție Specială înființată de regimul Dragnea pentru intimidarea magistraților onești.

    De asemenea, Tudorache a declanșat o uriașă operațiune de manipulare, încercând să se victimizeze și să împiedice validarea noului primar, pentru a-și lungi vechiul mandat de primar cât mai mult. Tudorache a alimentat Antena 3 și România TV (pe care le plătește gras din bani publici) cu informații mincinoaee și imagini interpretate tendențios.

    c

    Tot astăzi, Judecătoria Sectorului 1 a validat mandatele pentru funcţia de consilier local al Consiliului Local Sector 1 Bucureşti, obţinute de:

    • Popa Daniela (PSD)
    • Ţîră Daniel (PSD)
    • Iordan Florea (PSD)
    • Tudose Cristian-Adrian (PSD)
    • Chirvasă Viorel-Daniel (PSD)
    • Adam Marinela (PSD)
    • Caraian Alberto-Iosif (PSD)
    • Miloş-Olteanu Iuliana-Dorina (PSD)
    • Jurubiţă Geanin-Georgian (PSD)
    • Buzoianu Diana-Anda (USR-PLUS)
    • Păiuşi Oliver Leon (USR-PLUS)
    • Nicolaescu Andrei-Cristian (USR-PLUS)
    • Sorete-Arbore Otilia (USR-PLUS)
    • Drăguşin Laurenţiu (USR-PLUS)
    • Şerban Remus-Cătălin (USR-PLUS)
    • Vicol Ned (USR-PLUS)
    • Iacob Oana (USR-PLUS)
    • Halaţ Iulia-Luminiţa (USR-PLUS)
    • Stamule Tănase (PNL)
    • Porumb Ramona (PNL)
    • Picu Emanuel-Victor (PNL)
    • Ciungu Daniel-Constantin (PNL)
    • Oianu Adrian-Viorel (PNL)
    • Gheorghe Dinu-Nicolae (PNL)
    • Căşvean Cătălina (PMP).

    Judecătoria a invalidat însă mandatele pentru funcţia de consilier local al Consiliului Local Sector 1 Bucureşti obţinute de Ioana-Felicia Constantin şi Costin-Sebastian Moise, candidaţi PMP.

    Așadar, în acest moment sunt validați 25 de consilieri locali, astfel: PSD – 9, USR-PLUS 9, PNL – 6, PMP – 1.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Soțul judecătoarei „anti-botniță” din Piatra Neamț a adus un autocar cu moldoveni în Piața Universității, ca să nu fie „îmbotnițați”. El a găsit vinovații pandemiei: masoneria, „cârpa”, „musulmanu’”

  • EXCLUSIV. Încă un primar PSD anchetat de DNA, fin al clanului Firea-Pandele, a trecut la liberali. Petre Gheorghe, edilul comunei 1 Decembrie din Ilfov, va candida pentru PNL

    Petre Gheorghe, primarul comunei 1 Decembrie, din Ilfov, a anunțat luni, pe contul său de Facebook, că a fost validat de PNL drept candidat oficial al acestui partid la un nou mandat în alegerile locale din 27 septembrie.

    Petre Gheorghe este în funcție din 2012. A câștigat alegerile din 2016 candidând din partea PSD. La scurt timp după aceea, s-a băgat într-o poveste care a stârnit interesul procurorilor. Pe 6 noiembrie anul trecut, DNA l-a pus sub control judiciar 60 de zile sub acuzația de luare de mită.

    În această primăvară a trecut la PNL, iar luni, 27 iulie 2020, a anunțat că a partidul îl va susține pentru al treilea mandat de primar al comunei.

    Petre Gheorghe este al treilea primar, fin al cuplului Firea-Pandele, care fuge din barca PSD în ultimele luni

    Finii Gheorghe și nașii Firea-Pandele, pe vremea când vâsleau toți în barca PSD, la o petrecere-surpriză organizată de primarii din București și Voluntari pentru primarul din comuna 1 Decembrie

    Petre Gheorghe este un alt fin PSD-ist care trădează clanul Firea-Pandele. Pe parcursul ultimilor ani, odată cu ascensiunea Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele în ierarhia administrației locale, aceștia și-au construit o adevărată rețea de influență, adesea înrudindu-se cu diverși primari ai unor localități sau unități administrative mai mici, pe care i-au luat sub aripa lor.

    Din primăvara acestui an, imperiul pare să fi început să se crape, însă. Marian Ivan, primarul PSD al orașului Pantelimon și finul celor doi, a anunțat, cu părere de rău, că trebuie să treacă la PNL, urmând să candideze la un nou mandat sub sigla liberală.

    Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București, a părăsit și el PSD, și-a fondat propriul partid (“România 2020”) și s-a aliat cu Victor Ponta, criticând-o foarte dur pe Gabriela Firea, primărița Bucureștiului. Firea a resimțit puternic această lovitură, acuzându-l pe Negoiță că-și trădează familia.

    Procurorii DNA l-au acuzat pe primarul comunei 1 Decembrie că a cerut șpagă bani și pavaje în valoare de peste 140.000 de lei 

    Petre Gheorghe în fruntea PSD-iștilor din 1 Decembrie, la un miting electoral din 29 mai 2016. FOTO: Facebook

    În cazul primarului din comuna ilfoveană 1 Decembrie, Firea și Pandele i-au botezat copiii pe când acesta era în PSD. Între cele două familii par să fi existat relații foarte bune și chiar afinități. La fel ca și primarii din București și Voluntari, Petre Gheorghe pare preocupat de cele sfinte. Edilul anchetat pentru luare de mită din comuna 1 Decembrie postează frecvent pe contul său de Facebook mesaje evlavioase, invocă sentimente creștinești și nu ratează nicio ocazie să ureze “La Mulți Ani!” la sărbătorile religioase.

    Procurorii DNA l-au acuzat pe Petre Gheorghe că a cerut șpagă 61.554 de lei bani gheață și pavaje în valoare de alți 79.201 lei pentru a-și face treaba pentru care era angajat ca primar și a respecta niște contracte.

    Noul Petre Gheorghe, acum ]n haine liberale, anunțând oficial luni, 27 iulie, că va candida la un nou mandat de primar din partea PNL. FOTO: Facebook

    Comunicatul DNA din 6 noiembrie 2019

    „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 5.11.2019, față de următorii inculpați:

    – PETRE GHEORGHE, primar al localității 1 Decembrie, județul Ilfov, cercetat sub aspectul infracțiunii de luare de mită (2 acte materiale);
    – un administrator de societate comercială, cercetat sub aspectul infracțiunii de dare de mită.

    În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
    În perioada 29 aprilie-17 septembrie 2016, în calitate de primar al comunei 1 Decembrie, jud. Ilfov, inculpatul Petre Gheorghe a pretins în mod direct, iar ulterior a și primit de la coinculpat, administrator al unei societăți comerciale care se afla în relații contractuale cu Primăria, bani în sumă totală de 61.554 lei și foloase (pavaje) în cuantum de 79.201 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acelor îndatoriri reglementate de Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006, pe parcursul relațiilor contractuale dintre firma administrată de omul de afaceri și Primăria Comunei 1 Decembrie.

    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
    a) să se prezinte la sediul IPJ ILFOV, al Direcției Naționale Anticorupție-Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la judecătorul de cameră preliminară, la judecătorul de drepturi și libertăți sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
    b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
    c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
    d) să nu părăsească teritoriul României;
    e) să nu se deplaseze la sediul Primăriei comunei 1 Decembrie;
    f) să nu exercite funcția de primar al comunei 1 Decembrie, județul Ilfov, de care s-a folosit cu ocazia săvârșirii infracțiunii
    g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme
    h) să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.

    La rândul său, administratorul societății comerciale trebuie să respecte obligațiile stabilite prin măsura controlului judiciar.

    În vederea confiscării speciale a produsului infracțiunilor de corupție, în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a patru terenuri aparținând inculpatului PETRE GHEORGHE, respectiv asupra a două terenuri aparținând administratorului societății comerciale.

    Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
    Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”