Etichetă: petre daea

  • Omul lui Oprea și al lui Daea, numit de Dăncilă la „Spălarea Banilor” ca să păzească averile PSD

    O altă numire controversată făcută de Viorica Dăncilă în ultimele ore de conducere a guvernului a fost și numirea unui apropiat al lui Gabriel Oprea ca adjunct la Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor.

    Constantin Ilie Aprodu este un general ieșit la pensie care are venituri de peste 100.000 de euro pe an, numai din pensie câștigând 25.000 de euro.

    Aprodu are o relație specială și cu Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii. Acesta, conform Europa Liberă, este nașul de cununie a unei din fetele lui Petre Daea.

    Mai mult, Aprodu a fost cel care a intervenit pentru ca băieții lui Oprea și Iordănescu (fostul antrenor de fotbal al Naționalei) să fie angajați în Ministerul Agriculturii.

    Toate aceste servicii i-au fost recompensate, fiind numit director adjunct la Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor.

    Această instituție are un rol important în ce privește combaterea corupției, a activităților mafiote și a terorismului.

    “… este Unitatea de Informații Financiare a României (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului național de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului”, se arată în descrierea instituției.

    Dar nu pentru asta vor cei din PSD și asociații lor să o controleze.

    Motivul principal e monitorizarea și strângerea informațiilor despre fluxurile finaciare din România și atenționarea “acoliților” despre posibile cercetări declanșate de oficiu împreună cu procurorii la cerea unor entități din străinătate.

    Mai pe scurt, dacă un baron PSD sau asociați ai acestuia e luat în vizor de Parchetul European și se cer informații despre afacerile acestuia la oficiu, persoana vizată poate fi atenționată dacă există un om în interior.

    Aprodu e un personaj controversat, numit în ultimul moment într-o instituție importantă ce are un rol important în combaterea corupției.

    Instituția are rol în “colectarea, procesarea și analiza informațiilor financiare. În condițiile în care, din analiza datelor și informațiilor prelucrate la nivelul instituției, rezultă indicii temeinice cu privire la spălarea banilor, Oficiul sesizează de îndată Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casație și Justiție, iar în situația în care se constată finanțarea unor acte de terorism, instituția noastră sesizează de îndată și Serviciul Român de Informații cu privire la operațiunile suspecte de finanțare a actelor de terorism, în conformitate cu prevederile legii speciale”, se arată în regulamentul de funcționare a instituției.

    Viorica Dăncilă a făcut mai multe numiri în posturi cheie în administrația publică pentru ca PSD să păstreze controlul asupra sistemului public și pentru a-i proteja pe cei care s-au îmbogățit de pe urma acestei guvernări.    

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, PSD! Pa, Dăncilă&Ponta! Guvernul Orban a fost votat. Începe curăţarea României de clanurile roşii, care au distrus ţara după Revoluţie!

    * Brucan a greşit cu 10 ani

    * Rareş Bogdan, veste proastă pentru PSD: „PNL va guverna 5 ani. Ca să fie clar! Vom depesediza România”

    * Ponta, kaput! Adio, Pro România, îl pierde pe Mihai Tudose şi se duce la gunoiul istoriei. Dorea menţinerea haosului politic, pe gustul duşmanilor României pro-UE

    * Inflaţie de 200.000% şi mâncare de la gunoi! În ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, salariul minim a căzut sub 2 dolari pe lună

    * Feliz Navidad! Maduro mută Crăciunul în noiembrie! Venezuela, lovită de hiperinflaţie, potolită cu ciolan de porc şi lumini de Sărbători în avans

    * În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

    * Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

  • VIDEO. Deputatul Găină, avertizat în stil mafiot de ministrul Daea: „Să nu murdărească mâna nașului! Nu trebuie să-i explic, el trebuie să înțeleagă!”

    Metodele PSD-iștilor de a influența votul parlamentarilor lor, la moțiunea de cenzură, sunt diverse. E activată inclusiv relația naș-fin.

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat joi, înaintea votului din Parlament, că deputatul Mihăiță Găină (PSD) „nu trebuie să murdărească mâna nașului” votând în favoarea moțiunii de cenzură.

    Cine e nașul? „Eu!”, s-a împăunat Daea.

    „Lu’ domnu’ Găină nu trebuie să-i explic, el trebuie să înțeleagă”, a spus Daea la Parlament.

    Mihăiță Găină (58 de ani) este deputat PSD de Ialomița. El se află la al treilea mandat de parlamentar. Mai întâi a fost senator (2008-2012), apoi deputat (2012-2016, reales în 2016).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Noaptea marilor vânzări. Mulți PSD-iști au simulat „trădarea” pentru a obține avantaje enorme. Prețul unui vot a ajuns la un milion de euro. Din bani publici!

    * Un senator PMP e adus cu ambulanța pentru a vota moțiunea anti-PSD. Trebuia să fie operat azi, dar pleacă din spital pe propria răspundere

    * Mesajul pușcăriașului Dragnea către PSD-iști, transmis prin lacheul Codrin: „Susțineți Guvernul! Cu toate forțele!”

    * Calculele lui Orban: din cei 237 de semnatari, unul va lipsi „din motive de sănătate”, la doi „mai există dubii”. Concluzia: „trece moțiunea”!

    * Ca să nu pice la moțiunea de cenzură, Dăncilă îl sacrifică pe mutantul Liviu Alexa. Așa a cumpărat două voturi la Cluj, convingându-i pe deputații Horia Nasra și Cornel Itu să revină în PSD

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Tragedia din Ialomița: TIR-ul ucigaș aparține unei firme cu patron mascat, fost prefect corupt, condamnat la 3 ani de închisoare

    * Pușcărie pentru ministrul care l-a ajutat pe Cumpănașu să fure 1.000.000 de lei! Actorul PSD-ist George Ivașcu e omul Gabrielei Firea

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

  • „Minciunile lui Daea, cu producțiile lui record, au provocat perturbări pe bursele agricole. Demisia, mincinosule!”

    Președintele PNL, Ludovic Orban, a atras atenția luni, în tradiționala conferință de presă săptămânală de la sediul partidului, că România riscă să piardă fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, din cauza incapacității Guvernului Dăncilă de a le atrage.

    De asemenea, există riscul de a avea o rată de absorbție mai mică în exercițiul financiar 2014-202 decât în 2007-2013.

    Orban i-a cerut demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru rușinea provocată, la nivel european, de falsificarea cifrelor la producțiile agricole, prin „umflarea” lor după model ceaușist.

    Temele abordate de Ludovic Orban

    Autostrăzi. „România riscă să piardă 10 miliarde de euro”

    • „În timp ce Vasilica Viorica Dăncilă se plimbă ca Vodă prin lobodă, cu elicopterul prin țară, milioane de români sunt blocați în trafic, pe orice traseu pe care vor să se deplaseze în țară. Guvernul este iresponsabil pentru modul în care a tratat marile proiecte de infrastructură. La ora actuală, niciun proiect major de infrastructură, indiferent că el este finanțat din fonduri europene sau beneficiază de altă formă de finanțare, nu a fost lansat de actuala guvernare.”
    • „Tragem un semnal de alarmă, în ceasul al 12-lea: România riscă să piardă minim 10 miliarde de euro din banii europeni la care are dreptul, în cadrul exercițiului financiar 2014-2020. Există riscul major ca nivelul absorbției pe acest al doilea exercițiu financiar bugetar să fie mai mic decât gradul de absorbție pe primul exercițiu financiar bugetar, 2007-2013.”
    • „Proiecte majore de infrastructură, pentru care există finanțare europeană, sunt ținute blocate de actuala guvernare. Tronsonul de autostradă Sibiu – Pitești; Autostrada Unirii, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, pentru care, deși Comisia Europeană și-a arătat clar disponibilitatea de finanțare a studiului de fezabilitate și finanțarea ulterioară a proiectului, Guvernul a găsit de cuviință să facă cel mai rău lucru, și anume să rezilieze inclusiv contractul care era privitor la realizarea studiului de fezabilitate.”
    • „Tronsonul de autostradă Comarnic – Brașov, legătura între Târgu Mureș și granița de Vest, la Borș, Târgu Mureș – Borș. Tronsoane care au început și care bat pasul pe loc, cum sunt Lugoj – Deva și Turda – Sebeș. Toate sunt blocate, întârziate, iar Guvernul acesta parcă își dorește să nu construiască infrastructură modernă de transport.”

    Calea ferată. „Niciun proiect major de modernizare”

    • „Același lucru îl găsim în domeniul feroviar. Niciun proiect major de modernizare a infrastructurii feroviare, pe coridorul pan-european de la Constanța până la Curtici, nu a demarat, deși și aici avem fonduri europene, miliarde de euro la dispoziție pentru finanțarea acestor lucrări de modernizare, care pot să aducă traficul feroviar la standarde europene.”
    • „Nu mai vorbim de blocarea lucrărilor de asigurare a navigabilității Dunării și de neutilizarea fondurilor europene pentru toate celelalte proiecte de infrastructură majoră.”

    Fonduri europene. Oglinda rectificării bugetare

    • „Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea și somăm Guvernul să accelereze toate procedurile privitoare la absorbția de fonduri europene. După ce ne-au mințit la elaborarea bugetului că vor absorbii miliarde în decursul acestui an, Guvernul recunoaște în rectificarea bugetară că nivelul absorbției o să fie sub nivelul prognozat. La rectificare au recunoscut, scăzând veniturile care provin din decontările de la nivelul Comisiei Europene a fondurilor europene alocate pentru proiectele din România cu o sumă de peste un miliard.”
    • „Treziți-vă, pentru că altfel riscăm să pierdem miliarde de euro, peste zece miliarde de euro, bani care pot fii folosiți pentru o infrastructură modernă, pentru spitale regionale, care pot să fie folosiți pentru modernizarea instituțiilor de învățământ, mai ales a instituțiilor de învățământ cu caracter profesional și a liceelor tehnice. Acești bani pot fi folosiți pentru creșterea competitivității firmelor românești pentru cercetare, inovare, dezvoltare. Din păcate, în momentul de față, Guvernul își bate joc de banii europeni și îi ține blocați la intrarea în România.”

    Agricultură. „Daea este un mincinos”

    • „De asemenea, solicit oficial demisia lui Daea, pentru că este un mincinos și pentru că acest lucru a fost relevat de DG Agri, care i-a solicitat în mod expres să rectifice datele privind producțiile agricole pe 2018. Deoarece datele prezentate sunt date umflate cu pompa, sunt date mincinoase, date care nu corespund cu producția agricolă reală a României și date care au produs inclusiv perturbări pe bursele agricole, ca urmare a raportărilor fictive, care au fost făcute de Ministerul Agriculturii condus de Daea.”

    Diaspora. Dublarea numărului de parlamentari

    • „De asemenea, am votat un proiect de lege propus de PNL Diaspora, care să ducă la dublarea numărului de parlamentari care reprezintă cetățenii români aflați în diaspora, în corespondență cu numărul de cetățeni români care sunt înregistrați oficial ca cetățeni români cu domiciliul în străinătate.”

    Iohannis la Washington. „Doamna Dăncilă nu poate ajunge nici la programul de vizitare turistică a Casei Albe”

    • „Probabil, doamna Dăncilă este invidioasă că nu poate să ajungă la Casa Albă, nici măcar la programul de vizitare turistică a Casei Albe, în timp ce președintele României este, iată, la a doua întâlnire oficială cu președintele Statelor Unite ale Americii.”
    • „Președintele Iohannis nu are nevoie să se consulte cu doamna Dăncilă privitor la liniile de politică externă, pentru că aceste linii de politică externă, consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, consolidarea poziției de stat membru al Uniunii Europene cu un cuvânt greu și cu influență la nivel european pentru România, parteneriatul în cadrul NATO – sunt linii de politică externă care sunt susținute de președintele României, sunt susținute de cetățenii români și reprezintă direcții fundamentale de politică externă, pe care președintele Klaus Iohannis le-a susținut sistematic.”

    Ordonanța 114. „Atacă societățile din energie”

    • „Doamna Dăncilă ar trebui să rezolve niște probleme care au fost provocate chiar de domnia sa ca premier, de exemplu să abroge OUG 114, cel puțin prevederile din OUG 114 care atacă societățile din energie și care riscă să afecteze investitorii importanți în domeniul energiei, care pot să aibă un impact extrem de favorabil asupra dezvoltării economice a României.”

    Pilonul 2 de pensii. Risc de naționalizare

    • „Doamna Dăncilă să rezolve toate prevederile care riscă să naționalizeze Pilonul 2 de pensii, toate prevederile care afectează sistemul financiar-bancar și, în general, toate prevederile din OUG 114, inclusiv acel fantomatic Fond de dezvoltare și de investiții aflat la dispoziția Comisiei de Prognoză, care este un alter ego al CNAIR în materie de contractare de proiecte de infrastructură și în alte domenii de activitate.”

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIŢI ŞI:

    * Se complică situația celor peste 400.000 de români din Marea Britanie. Brexit-ul dur va elimina libera circulație

    * Cățărat pe cadavrul Alexandrei, „Unchiul” Cumpănașu își târăște și copiii la televizor. Plus: „Îi dau dracu’ pe procurorii ăștia!”

    * Încă un șmen al polițiștilor care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea au divorțat în 2018 ca să poată fi amândoi șefi!

    * O paralelă dureroasă: Alexandra – Sorina. Poliția Română „și-a încheiat programul” pentru răpire+viol, Ambasada SUA și-a prelungit programul pentru o viză

    * S-au pensionat cei doi polițiști-șefi care au nenorocit-o pe Alexandra. Soții Mirea abia au depășit 50 de ani și vor avea pensie specială

    * EXCLUSIV. Alexandra cerea ajutor, iar șeful Poliției Olt și-a continuat cheful cu somon, fripturi și șampanie

    * DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

    * STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

    * Masacrul de la Săpoca – „un lung șir de erori umane și manageriale”. Și o întrebare: de ce ținea directoarea PSD-istă 45 de posturi blocate?

    * Familia tradițională PSD care a îndoliat Buzăul: soția e directoare la Spitalul Săpoca, soțul e director la Salvare, după ce a căpușat banii publici

  • Daea s-a umplut de molima tonelor ceaușiste și ne-o împrăștie precum vaca ce se balegă în timp ce-o duci la adăpat

    Comentariu de CRISTIAN HUBALI

    Am vrut să mă culc. Dar n-am reușit. Mi-a sărit somnul brusc după ce am lecturat articolul legat de minunile făcute de ministrul Agriculturii, Petre Daea, pe pământ românesc, un hocus-pocus developat de Ziaristii.com. Nici părintele farsor Pornohaci n-ar fi izbutit să reînvie plantele de pe ogoarele patriei noastre, în ciuda milioanelor de mătănii și de rugăciuni efectuate de la răsăritul soarelui până la apunerea lui. Doar guguștiucul PSD-ist, prin cotcodăcitul său continuu, anunță cu surle și trâmbițe cum s-au mărit recoltele la hectar cu patru tone față de anii trecuți.

    Drept să spun, mai întâi nu m-am putut stăpâni să nu râd în hohote. Mi-au dat și lacrimile văzându-l pe acest Birlic în uniformă socialistă cum mângâie și cum umflă cifrele pentru a-și justifica treaba întreprinsă în cincinalul său măreț. Nici comedia difuzată aseară pe TVR 2, „Hoarda nebună”, cu George Hilton în rolul principal, nu m-a determinat să mă amuz atât de copios.

    A trebuit să mă teleportez cu mintea în alt spațiu: în anii ’80, când, la deschiderea televizorului pe lămpi Opera, căruia îi mai dădeam câte-o palmă pe dunga cutiei de lemn ca să funcționeze în parametri optimi, îl vedeam îndeosebi pe prezentatorul George Marinescu, fixat ca o statuie în scaun, cum lecturează file întregi cu succese agricole. Începea întotdeauna cu grâul și porumbul și încheia cu sfecla de zahăr. Lua toate județele la rând și le adresa sincere felicitări, din partea tovarășului Nicolae Ceaușescu, pentru recoltele ieșite din comun la cereale, rădăcinoase, mere, pere, prune și așa mai departe.

    Era un adevărat festival de cifre și de tone, care se încheia după o oră și jumătate. Tocmai de aceea, TVR își mărise orarul de emisie cu încă 60 de minute. Nu mai debuta la ora 20.00, ci la 19.00. Nu de altceva, dar nu trebuia să scape niciun județ, nicio localitate din țară neamintită pe micul ecran: la grâu, Cooperativa Agricolă Topolovățu Mare – 30.000 de kilograme la hectar; Cooperativa Agricolă Mărăcineni – 35.000 de kilograme la hectar… și tot așa până ce bietului Marinescu i se aduna saliva în jurul buzelor. Nici n-o putea înghiți, fiindcă era extrem de concentrat pe ceea ce avea de precizat.

    Evident, acele recolte erau umflate cu pompa, așa cum, de altfel, procedează și Daea în zilele noastre pe la stațiile lui de pompare, dar „ele nu se văd, fiindcă sunt lângă sursa de apă”.

    Observ cu îngrijorare că, în secolul 21, în era tehnologiei moderne, a internetului, a telefoanelor mobile, mai există rămășițe de cenușă comunistă, inhalate tocmai de cei însărcinați să asigure bunul mers al națiunii spre Occident, nu spre socialismul de sorginte nord-coreeană. Una dintre victime e chiar ministrul Daea. S-a umplut de molima tonelor ceaușiste. O fi citit prea multe plenare CC al PCR, în timpul său liber, în pat, la lumina lămpii cu petrol, ca să fie setat pe aceeași frecvență cu normele și principiile României socialiste.

    Și-acum, agravant, în loc să-și păstreze virusul, ni-l împrăștie precum vaca ce se balegă în timpul deplasării ei spre jgheabul cu apă: ba că tonele la porumb cresc an de an pe aceleași suprafețe, de parcă le-ar fi gunoit PSD-iștii cu vreo substanță secretă, ba că avem 2.000 de kilometri de canale cu irigații: „2.000 de kilometri cu apă”. Are dreptate domnu’ Daea! Dar trebuia să mai adauge, pe bune, la cei 2.000 de kilometri cu apă, încă alte mii de kilometri cu gropi pline cu apă de pe drumurile românești. În rest, mintea lui săracă lucrează „în inima sistemului”. Ce înseamnă inima sistemului? „Stațiile de pompare. Ele nu se văd, pentru că sunt lângă sursa de apă»”.

    Și cum creierul plutește în apă, nu poate să dea randament. Am o sugestie. Să-i pompăm domnului Daea, treptat, ser occidental și american, dacă vrem să nu ne molipsim și noi de tone multiplicate anapoda, fără control, ca o neoplazie generalizată. Deja socotelile noastre nu pușcă deloc cu ale americanilor. Cum ne stă firea ca neam de politicieni unsuroși, am început să revenim la vechile năravuri, să ne umflăm recoltele prin acest Daea, să ne dublăm veniturile, să trăim mai bine ca în orice poveste nemuritoare scrisă vreodată.

    Mâine, poimâine, ministrul Oaie o să asalteze televiziunile ca să dea comunicate despre magicele sale realizări agricole. O să se buzunărească, o să scoată câteva sute de lei, o să strângă de la mână la mână împreună cu fidelii săi colaboratori bani pentru a-și face reclamă și uite-așa vom urmări Extraordinarele peripeții ale lui Daea în Țara Minunilor.

    Parcă-i văd pe ăia de la RTV cum vor sări primii în cârligul ministrului pentru a prinde nada. Dacă vor primi o pleașcă similară cu cea a agricultorului rămas fără solar, îi vor aloca spațiu de emisie pentru ode și recolte în fiecare oră. Ar suna cam așa: Bine ați venit la Teleshoppingul Daea! Cumpărați oaia românească, nu vă faceți de oaie! Redusă de la… la… Cumpărați porumbul acela hibrid din magazine, pe care nu-l mănâncă nici găinile, nici porcii, din care nu poți face nici măcar o mămăligă, fiindcă ai impresia că ai nisip în gură. Redus de la… la…

    Bine că nu votează și oile. Altfel, la semnalul dirijorului Daea, echipat în costum de oaie, ar behăi neîntrerupt câteva minute, iar acesta ne-ar zice: Vedeți drăguțele de ele!? Și ele știu că eu nu sunt producător de vorbe, ci producător de fapte!

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * De ce Tăriceanu nu va fi niciodată președintele României

    * Adio, Tezaur de la Moscova! Rușii îl dau dispărut chiar în Moldova, furat de boșevici și de gărzile albe în Revoluția din 1917

    * Dragnea s-a zbătut să ne umple de Ciumă Roșie. Ucrainenii au găsit soluția să scape de ea: ploșnițe și vagoane murdare

    * Putin îl scoate din pușcărie pe Dragnea! Își freacă mâinile și Tăriceanu…

    * Luați-vă catrafusele de la Palatul Victoria, doamna Dăncilă!

    * Monstrul din Caracal schimbă legislația penală din Ucraina

    * Să ne păzim singuri de un stat idiot!

    x

  • „Morsa lacomă” îl laudă pe ministrul Daea de 5 ori pe zi! Nimic despre recoltele umflate din pix

    Săptămânalul Newsweek România a semnalat comportamentul grețos al lui Bogdan Chirieac, proprietarul site-ului DC News. În decurs de 26 de ore, Chirieac a publicat un interviu mieros și cinci știri laudative la adresa ministrului Agriculturii, Petre Daea, luptând troțkist cu acuzațiile de măsluire a producțiilor agricole ale României.

    Un raport al Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) făcut public pe 20 februarie 2019 estimează că anul trecut producția de porumb a României a fost de 14 milioane de tone, în creștere cu aproximativ două milioane de tone față de 2017.

    O lună mai târziu, pe 29 martie 2019, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele provizorii legate de producția vegetală la principalele culturi, în anul 2018. Producția estimată la porumb: 18 milioane de tone, în condițiile cultivării acelorași suprafețe ca și în 2017 – aproximativ 2,4 milioane de hectare.

    Diferența dintre cele două raportări, de 4 milioane de tone în plus, a ridicat suspiciuni la Comisia Europeană în legătură cu corectitudinea datelor furnizate de Guvernul României. Executivul european a cerut lămuriri autorităților de la București, dezvăluie Agrointel.

    Chiar în ziua în care a apărut această informație, Petre Daea a fost prezent cu un interviu și 5 știri laudative la DC News, site-ul lui Bogdan Chireac, personaj abonat la banii publici în regimul PSD.

    Sarabanda știrilor este uluitoare. De marți, ora 11.52, și până miercuri, ora 13.41, Chirieac Press a publicat 5 articole demne de „Scînteia” anilor ’80. Trei sunt semnate de o anume Rodica Mitu, unul de Loredana Brumă, iar unul de D.C. Posibil să fie pseudonime, căci interviul video e realizat de mâna dreaptă a lui Chirieac, Val Vâlcu (cu contribuția extraordinară a „Morsei lacome”).

    Odele aduse lui Daea, în stilul celor scrise în anii cooperativizării, alternează cu înfierarea dușmanului de clasă – europarlamentarul „antinațional” (deci trădător) Daniel Buda, de la PNL, care nu-și ține gura.

    13 august, ora 11.52 – Articolul nr. 1

    Daea se îmbolnăvește dacă nu muncește pentru România!

    „Cum arată o zi din viața lui Petre Daea: «Nu mănânc niciodată în altă parte». În 1996 s-a lăsat de cafea” (autor: Loredana Brumă).

    „Petre Daea a plecat în concediu, după ce timp de doi ani nu a avut nicio zi liberă. «În primul rând, mie nu-mi prinde bine concediul. De doi ani şi şapte luni nu am avut decât o jumătate de duminică liberă. Am îndrăznit săptămâna trecută şi am făcut acest pas, de marţi până vineri, şi organismul nu s-a conformat. Am avut probleme de sănătate, le-am rezolvat şi mi-am dat seama că odihna nu e pentru mine»”.

    13 august, ora 12.07 – Articolul nr. 2

    Cum a fost posibil, Doamne, un așa succes?!

    „Canale irigații în România. Petre Daea, VICTORIE despre care nu se vorbește: «Vă duc în țară să vedeți!»” (autor: Rodica Mitu).

    „Petre Daea, ministrul Agriculturii, a lucrat intens la cea mai mare investiție din ultimii ani: refacerea sistemului național de irigații. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru DC News și DC Business, a dezvăluit cum a fost posibil succesul său”.

    „Bogdan Chirieac, prezent în cadrul interviului, a dezvăluit că a aflat despre acest succes al ministrului de la Adrian Rădulescu, care a spus: «Știți ce a făcut ministrul Daea?! 1.000 de kilometri de canale de irigații». Ulterior, Petre Daea a adăugat: «Sunt 2.000. Mâine, când are nevoie țara, 2.000 de kilometri plini cu apă. În primul rând, s-a lucrat în inima sistemului. Ce înseamnă inima sistemului? Stațiile de pompare. Ele nu se văd, pentru că sunt lângă sursa de apă»”.

    „Facem treabă serios! Rețineți ce vă spun: nu sunt povești. Vă duc în România să vedeți stații de pompare care arată ca pensiuni”.

    Articolul conține și un material video, în care pupăciosul de serviciu este Val Vâlcu, directorul DC News.

    13 august, ora 12.28 – Articolul nr. 3

    Solarul și tornada. Chetă ministerială pentru copilul din Călărași

    „Ministrul Petre Daea și telefonul care l-a făcut să dea toți banii: «M-am dus la el. Plângea și spunea că nu se gândea că va fi ajutat»” (autor: Rodica Mitu).

    „Era un copil de la Călărași. I-a luat tornada solarul, lemne, toată construcția. A lăsat pământul gol. Plantele, săracele, au rămas pe sol. Primesc telefon. Eram într-o ședință de lucru dimineață. I-am spus unui consilier să facă un tabel cu nume, prenume, suma și semnătura. Zic: «Eu am 200 de lei în buzunar. Faceți și voi un tur de masă, să vedem cât aveți, să-i dăm băiatului, că are 36 de ani și un copil de 6 ani. Până îi facem documentele, se duc roșiile, se termină, nu mai face nimic». Am reușit, rugând și funcționarii din subordine. I-am trimis banii. Nu spun câți. După două luni și ceva, m-am dus la el și am văzut solarul. Plângea și spunea că nu se gândea că românii lui îl vor ajuta să iasă din necaz”.

    13 august, ora 22.45 – Articolul nr. 4

    Antinaționalul domn Buda, de la PNL

    „Buda (PNL) cere demiterea lui Daea, de pe plajă. Atac josnic despre producția României, date manipulate” (autor: D.C.).

    „Europarlamentarul PNL Daniel Buda cere demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, pe care-l acuză că a raportat din pix producțiile de porumb. El acuză că guvernul PSD-ALDE a raport fals producțiile de porumb în documentele oficiale către CE și susține că acest lucru e confirmat și de Departamentul pentru Agricultură al SUA. Buda mai scrie, în postarea de pe Facebook și-n comunicatul oficial, că raportările, «cu multe milioane de tone peste cele reale, au dus la modificări de prețuri pe bursa de cereale, generând pierderi uriașe pentru unii și buzunare umplute pentru alții. Balanța comercială a UE a fost dată și ea peste cap, importurile și exporturile la nivelul UE fiind afectate»”.

    „Daniel Buda, în demersul său antinațional, venit de pe plajă, din vacanță, nu doar că afectează grav imaginea României, dar și servește informații nereale, puse într-o ordine de natură să manipuleze opinia publică”.

    „Ce avem? Un raport al USDA, din 20 februarie 2019, care estimează producția de porumb a României la 14 milioane de tone, urmat de un raport INS, din 29 martie 2019, care estimează producția de porumb la 18 milioane de tone. Prin urmare, raportul Departamentului pentru Agricultură al SUA nu vine să confirme nimic, făcând prima estimare, înainte de raportul INS din România. În al doilea rând, cele multe milioane de tone sunt patru”.

    „Există o mare diferență între raportul SUA și cel al INS. Departamentul pentru Agricultură al SUA estimează producția comercializată, care intră în circuitul comercial. Producția reală este estimată de INS, în care intră și autoconsumul, adică porumbul pus de om pe câteva hectare, pentru ograda proprie, pentru animale, care nu e calculat de USDA”.

    „Câteva publicații de propagandă și PNL, cu riscul de a afecta imaginea țării, aruncă informații manipulate în spațiul public, dar scrisoarea către Comisia Europeană, trimisă de ministrul Petre Daea, vine să clarifice că, spre deosebire de alte țări, România are și economie de autoconsum”.

    „Din pură întâmplare, atacul vine chiar în ziua în care Petre Daea a fost invitatul DC News și a vorbit despre reușitele României în domeniul agriculturii”.

    14 august, ora 13.41 – Articolul nr. 5

    Toată energia – pe pământul patriei!

    „Ce se află în biroul lui Petre Daea: «Las toată energia și priceperea mea pe pământul României» – video” (auto: Rodica Mitu).

    „Nu am nevoie de insignă de ministru, eu vreau să las toată energia și priceperea mea pe pământul României”.

    „În biroul meu am un televizor. Nu l-am deschis o secundă. Rețineți: o secundă nu l-am deschis. Când oamenii ridicau pe aici sus, jos în stradă, eu făceam programul. M-am dus în teren, m-am dus la oameni. Intram în curte și le spuneam că sunt ministrul Agriculturii. Am fost în absolut toată țara. Nu există județ în România în care eu să nu fi fost la un legumicultor în curte. Haideți după mine!”

    Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

    CITIŢI ŞI:

    * Tovărășia interlopului din Caracal cu fiul Bardului de la Bârca. Andrei Păunescu a fost plătit de „Codiță” cu 1.200 de euro pe lună

    * Cumpănașu l-a pus pe tatăl Alexandrei să facă o scrisoare-blestem în apărarea sa. Criticii „Vărului” sunt considerați „necreștini”

    * DOCUMENT. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de „Gheorghe Dincă” în 20 de luni

    * STENOGRAME. Apelurile Alexandrei la 112. Dialoguri dureroase. Disperarea fetei e tratată de polițiști cu ironii criminale

    * VIDEO. Vine peste Europa? Norul radioactiv provocat de explozia unei rachete nucleare în Rusia, pericol de contaminare

    * Domnu’ Becali, v-a plăcut CFR Cluj? Mai vreți să fiți antrenor?

    * Salutări de la Sorina! La New York e frumos și bine…

  • Liviu Dragnea apare, soarele răsare! Propagandă oribilă pentru PSD la emisiunea „Viața satului”. Lingăul de serviciu: Viorel Popescu

    Televiziunea publică încalcă flagrant legislația electorală și deontologia jurnalistică, făcând propagandă agresivă pentru PSD. Producătorul emisiunii „Viața satului”, Viorel Popescu, l-a invitat pe însuși Liviu Dragnea, pentru un interviu de promovare electorală, deși emisiunea nu e marcată astfel.

    Discuția lui Viorel Popescu cu Liviu Dragnea și cu ministrul Agriculturii, Petre Daea (ambii de la PSD), a avut loc într-un studio improvizat la Cooperativa Bio Prod din Colibași, județul Giurgiu. Cei doi politicieni au făcut promisiuni nerealiste, s-au avântat într-un populism grețos și au mințit vârtos, dar „omul de la TVR” i-a lăsat să bată câmpii, fără a pune la îndoială vreo afirmație de-a lor.

    A fost o emisiune de propagandă de cea mai joasă speță. Dragnea a venit îmbrăcat cu un costum popular, parcă împrumutat de la „Tezaur folcloric”. La un moment dat a încercat să devină popular, luând câteva ridichi din coșul de pe masă și începână să le mănânce în direct. Totul era fals, totul regizat, nimic natural. Regie ieftină, pentru proști.

    Trei inși într-un film de propagandă: Petre Daea – Liviu Dragnea – Viorel Popescu

    O mostră de dialog-propagandă:

    • Viorel Popescu (TVR): Un tânăr a trimis o lădiță cu legume, nu s-a mai întors în străinătate, pentru că știe că are un viitor în România.
    • Liviu Dragnea (PSD): Îi transmit lui Doru că a făcut bine că s-a apucat de această afacere. Se vor dubla subvențiile pentru tomate, se extind și la celelalte legume. De ce să punem răsaduri de roșii din Olanda? Adică ce, noi nu le putem face aici?

      Viorel Popescu, propagandistul de serviciu al TVR

    Spre finalul emisiunii, producătorul-moderator Viorel Popescu a remarcat vremea frumoasă care le-a permis să discute în studioul instalat în aer liber. Și tot el a adăugat: „E după sufletul omului”, al omului Dragnea, se înțelege, poate și al omului Daea, dar cel ce putea aduce vreme bună era numai Dragnea. Propagandistul de la TVR a oferit publicului emisiunii sale, majoritar rural, o mostră din ceea ce în 1990 se concretiza prin scandările de la mitingurile FSN: „Iliescu apare, soarele răsare!”.

    Acum, soarele zâmbește doar la zvonul că apare Dragnea; când zvonul devine știre confirmată, soare râde de-a binelea, e fericit, dansează pe cer.

    Principalele promisiuni-minciuni-aberații ale lui Liviu Dragnea

    Dragnea apucă „legume românești” din coș, ca să le mănânce în direct
    • „Angajamentul a fost de două milioane de hectare irigabil, suntem în grafic. Vom continua cu Siret-Bărăgan, vreo 600.000 de hectare, o să ajungem la 3 milioane de hectare suprafață irigabilă.”
    • „Noi avem apă în această țară, nu avem ce să facem cu ea. Oriunde merg în țară sunt râuri, lacuri, bălți, pârâuri. Cum să nu folosim tot acest bazin hidrografic?”
    • „Ne uitam înainte de emisiune la sistemele de irigații. Uitați-vă cum arătau și cum arată acuma.”
    • „Eu sunt sigur că, după ce noi dublăm subvenția la tomate, o să vedeți solarii pe marginea canalului de irigație.”
    • „Ca să nu se mai chinuie pe câmp cu generatoare, îi dăm bani să ducă curentul electric pe câmp.”
    • „Noi nu putem pune pe masa țării legume românești sănătoase și gustoase.”
    • „Trebuie să acoperim lunile de iarnă. De la bugetul de stat vor fi plătite centralele termice pentru a asigura încălzirea în solarii. Subvenția va crește, de anul viitor, de la 3.000 la 6.000 de euro. Din cauza vremii, anul acesta se extinde perioada până pe 15 iunie, dar nu cu 3.000, ci cu 4.000.”
    • „Eu cred că, cu acest program, în doi ani de zile vom echilibra raportul între legumele românești și cele străine, care vor fi tot ma puține.”
    • „E foarte bun programul pentru tomate, îl extindem. Dar îl vom face și pentru ardei, castraveți și vinete.”
    • „Pentru cei care-și înființează solarii, am vorbit cu ministrul Teodorovici și vom elabora curând o schemă de sprijin, credite garantate de stat, pentru cei care vor sa-și înființeze un solar.”
    • „Eu o să cer și Guvernului, discutăm și în Parlament – de la anul, impozitul pe subvenție trebuie eliminat. Asta înseamnă șanse mai mari pentru a concura cum trebuie.”
    • „Trebuie să înceapă să se dezvolte prelucrarea aici, în România. Putem ieși din situația în care grâul nostru este dus afară și făcut biscuiți. Păi, de ce să nu-l facem aici?”
    • „Nu e o luptă ușoară, și în țară avem adversari. Am vorbit ieri de produsele tradiționale. Da, va fi TVA de 5% la produsele bio și tradiționale românești. 99% dintre români preferă să mănânce românește.”
    • „Am discutat despre produsele care intră în România. Bătălia cu aceste importuri nu este ușoară.”
    • „La mulți le era teamă să vorbească de interesele străine. Da, domn’e, suntem frați în UE, dar să nu uităm vorba românească: frate, frate, dar brânza e pe bani!”
    • „Citeam ieri pe net despre solarii și sere. Făceau apologia culturii de tomate în strat mineral, deci nu în pământ, că se obțin 50 de kilograme pe metru patrat. De aia are gustul ăla de nimic. Pământul îți dă gust. Noi cu așa ceva nu putem fi de acord.”
    • „Țara asta, la câtă apă are, cum să mâncăm crap românesc adus din Spania? Totuși. Ungaria nu are potențialul nostru, chiar nu are, și produce mai mult pește decât România.”

      A mâncat „românește”, acum se șterge la gură și la nas

  • „Daea ne-a interzis tradiția porcului de Crăciun! Importăm carne de porc de peste un miliard de euro”

    Adrian Cozma, consilier județean PNL în Satu Mare, l-a criticat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), considerând că din cauza măsurilor adoptate de acesta se pune capăt tradiției creșterii porcilor în gospodăriile individuale ale românilor.

    Acuzațiile lui Adrian Cozma

    • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, au reuşit performanţa ca prin două acte normative din 2018 să limiteze creşterea porcilor în gospodării.
    • În momentul de faţă, în regim de gospodărie de familie, au limitat creşterea porcilor la un număr de 5, peste acest număr fiind nevoie de autorizaţie sanitar-veterinară specială.
    • Marea majoritate a gospodăriilor de familie din judeţul Satu Mare nu ar putea îndeplini astfel de cerinţe.
    • În aceste condiţii, se doreşte în scurt timp, de către acest guvern PSDragnea, interzicerea creşterii porcilor în gospodării.
    • Prin această măsură putem să ne luăm adio de la porcul de Crăciun, o tradiție străveche a poporului român.
    • Este inadmisibil ca în 2018 să importăm carne de porc de peste un milliard de euro. Acest guvern nu a făcut nimic pentru sectorul agricol. Acest guvern este preocupat doar de problemele penale ale conducătorului suprem Dragnea.

    CITIȚI ȘI:

    * Minciuna cosmică a Rovanei Plumb la Craiova: „România ocupă locul 1 în lume la productivitatea muncii!”

    * Minciună penibilă a lui Tăriceanu. A inventat o discuție „curajoasă” cu fiul disidentului-martir Gheorghe Ursu. Mesajul lui Andrei Ursu îl demolează pe impostor

  • „Traducătorul făcea eforturi supraomeneşti să înţeleagă delirul lui Daea despre cormorani”

    Intervenţia ministrului Agriculturii, Petre Daea, la audierile din Parlamentul UE, continuă să facă valuri în reţelele de socializare. Psihologul Gigi Ghinea, voce populară în „social media”, comentează şi ea în registru tragi-comic circul provocat de ministrul specializat în oi şi cormoranii.

    „În fundu’ Grădinii Maicii Domnului se găsesc niște piscine maaaari, mari în care cormoranii noștri nationalionali și ortodocsi înoată mândri și fericiti.

    Am văzut imaginile cu discursul delirant al ministrului Agriculturii României din Parlamentul European. În fundal, un traducător complet bulversat, făcea eforturi supraomenești să înțeleagă ce spune omul acela, pentru că ceea ce spunea era complet lipsit de orice logică elementara.

    Bomboana de pe coliva Maicii Domnului şi coșmarul României, membră UE, a venit abia de câteva luni și noi tot habar n-avem ce va urma.
    Numai Dumnezeul ortodox mai poate sti, probabil.

    Dar tot mi-a fost milă de bietul traducător al Parlamentului European care, nefiind un specialist în boli mentale, a transpirat făcând eforturi supraomenești să înțeleagă ceva din delirul nefericitului nostru compatriot Daea. Care și el, biata făptură, prin cea mai tragică ironie a sorţii acestei ţări blestemate, a ajuns în Consiliul European ca ministru al Agriculturii României – membra UE tot dintr-o pură întâmplare conjuncturală: geopolitică.

    Foto: news.google.ro

  • Şoc şi oaie în Parlamentul European! S-au crucit bruxellezii când le-a povestit Daea despre „cormoranii din piscină”, dar şi multe alte tâmpenii

    „Cormoranii, în România, fac baie în piscine”, a spus ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, miercuri, în Parlamentul European. El a fost chemat în Comisia pentru pescuit ca să prezinte prioritățile României în domeniul pescuitului, în mandatul preşedintiei Consiliul UE.

    Ministrul Daea şi-a început prezentarea spunând că România vrea „o preşedinție orientată spre cetățeni” şi vorbind despre „cei patru piloni pe care se sprijină acest mandat – Europa convergenței, Europa siguranței, Europa actor global şi Europa valorile comune”.

    Daea a primit mai multe întrebări de la europarlamentari, fără a răspunde însă concret, dar lansându-se într-un nou discurs năucitor, relatează hotnews.ro.

    • „În această întâlnire am intrat în sală cu un succes – un succes al muncii comune, formidabil, extrem de important, dar atât de necesar şi atât de util pentru noi toți”.
    • „Regret, sigur, Brexit-ul, şi Uniunea Europeană este mai săracă față… fără Anglia… este mai săracă față de Marea Britanie. Dar aceste lucruri le putem gandi, le putem judeca în interesul comun, şi urmărim cu interes paşii în acest domeniu astfel încât dorința de a fi împreună să se manifeste oricând, şi pentru aceasta suntem în stare toți să găsim soluții pentru a genera o asemenea stare de lucruri în care obiectivele comune să fie atinse cu dorința fiecărei părți şi cu interesul legitim pentru fiecare domeniu”. (!!!)
    • „Sunt o serie întreagă de restricții care vin din abordare conceptuală, a conceptului de natură protejată (…), dar sunt şi momente în care îngrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistență. A se vedea populațiile de cormorani. Am discutat cu Vela, cu comisarul (n.r. – comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit), a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vela că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ şi un sector complementar, alternativ pentru momentele în care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp, ştiind elementul de prohibiție pe care trebuie să-l păstrezi complementar, că poți găsi în interior, în apele tale, soluția de a creşte anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună şi, iată, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul şi a genera progres”. (!!!)
    • „Vă spune un om care înțelege furtuna Brexit-ului, dar înțelege şi furtuna pescarului în momentul în care el se află în raport cu natura şi nu găseşte soluții pe care să le folosească atunci când nevoia îl împinge şi situația o dictează”. (!!!)