Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii din partea PSD, este un impostor periculos și viclean, care nu ezită să calce pe cadavre pentru a-și atinge chiar și scopuri mărunte, arată Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu în perioada Guvernului PNL-USR. Berceanu povestește cum, pe când era inginer la Direcția Silvică București, Petre Daea a zădărnicit munca a 1000 de voluntari care ecologizaseră Pădurea Băneasa doar ca să-și facă reclamă în fața televiziunilor chemate să filmeze cum politicianul se preface că strânge gunoaie.
Episodul relatat de Octavian Berceanu este năucitor. Oamenii de la Romsilva s-au mobilizat alături de cadeții de la Academia de Poliție din Băneasa și, cot la cot, au muncit o zi, de dimineața până seara, ca să strângă 16 basculante de gunoaie din Pădurea Băneasa.
La sfârșitul zilei, când voluntarii de la Poliție plecaseră, Berceanu a văzut că una din basculante vărsa la loc gunoiul în pădure. Mizeria era apoi împrăștiată, în timp ce silvicultorii se făceau nevăzuți.
Apoi a apărut Petre Daea, însoțit de echipe de la televiziunile oligarhilor, care a început să povestească despre cum a ecologizat el Pădurea Băneasa și să strângă două hârtii în timp ce era filmat.
Fostul șef al Gărzii de Mediu spune că a încercat să intervină, dar au apărut gărzile de corp ale politicianului PSD-ist, care i-au pus mâna-n gât.
Nu e prima mărturie a unui martor ocular despre discrepanța dintre imaginea publică care i-a fost făcută lui Daea la televiziunile PSD și realitate. Astă-toamnă, țăranii de la un târg de produse tradiționale s-au plâns că, după ce Daea a venit cu televiziunile după el, ca să fie filmat cum cumpără de acolo, a pus să fie returnate alimentele!
Iată mai jos relatarea lui Octavian Berceanu despre episodul în care Petre Daea a pus să fie răsturnat un camion de gunoi în Pădurea Băneasa, ca să poată fi filmat cum face ecologizare.
„În spatelei omului Daea a rămas un camion de gunoaie împrăștiate printre arborii din zona de promenadă a Pădurii Băneasa. A dat jet cu boltă pe toată munca celor 1.000 de cadeți ai Academiei de Poliție!“
„Săvaivăr Romania: Pelicanu’ si Cormoranu”
Asa l-am cunoscut pe personajul Petre Daia! Cand ma gandesc la personajul Daea imi vine in minte personajul „Pelicanu’”, din serialul „Clanul”! N-ai cum, altfel!
Context: Lucram pentru Romsilva, inginer la Directia Silvica Bucuresti (Ilfov). Inainte de Sarbatoarea Pastelui (9 aprilie, cred) si de plecarea in vacanta a cadetilor de la Academia de Politie din Baneasa, am reusit impreuna cu acestia sa umplem peste 10 camioane cu deseuri stranse din Padurea Baneasa. A fost prima actiune majora de ecologizare a padurii Baneasa, cu peste 1000 de voluntari.
Faptele: La ultimul camion, al 16-lea, il vad pe sofer ca basculeaza tot gunoiul in padure, langa aleea de promenada care leaga Academia de Gradina Zoologica. Cativa oameni se apuca sa imprastie rapid gramada de gunoi prin padure
Actiunea de colectare a deseurilor se terminase de jumatate de ora iar toti cadetii academiei plecasera deja, asa ca nu mai avea cine sa stranga gunoaiele desertate din camion si imprastiate, in padure.
Incep sa tip la sofer si la cei care imprastiau gunoiul si in acelasi timp observ cum colegii silvicultori se ascundeau dupa copacii din jur. Nu prea intelegeam filmul!
Scena: Apare Petre Daea-personajul care, inconjurat de o gasca de pupatori de cur si cateva televiziuni dedicate, incepe sa se aplece si sa stranga cateva pet-uri si cateva hartii. Dupa dupa care da interviu despre cum a curatat el padurea Baneasa. Televiziunile il elogiaza! Fac spume si il trimit la origini! Vin doi gealati ai lui Daia sa-mi astupe gura.
Pe Daea-personajul nu-l vazusem niciodata pana in acel moment. Dupa ce a terminat cu faptele „eroice” din fata televiziunilor, vine sa-mi spuna o gluma ca sa ma linisteasca; „Domnu’ padurar, stiti cine e cel mai hot animal din padure?”. Ii raspund, nu-i place!
Apoi zice: „Stii cine e directorul general al Romsilva? Spune-i ca ai stat de vorba cu Petre Daea!”.
In spatelei omului Daea a ramas un camion de gunoaie imprastiate printre arborii din zona de promenada a Padurii Baneasa. A dat jet cu bolta pe toata munca celor 1000 de cadeti ai Academiei de Politie!
Directorul General de care vorbea personajul Daea e „Cap de Mort”, alt personaj sinistru rau pentru padurile noastre, mana dreapta a lui Adrian Nastase si cel care cumparase un tanc pentru Romsilva.
2019 – A doua oara cand personajul, nu omul Daea, mi-a facut ziua! Era prima sedinta la Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, din Senat, unde am mers din pozitia de consilier USR. Senatorul USR la acea sedinta nu aparuse, asa ca sedinta era intre „prieteni”, oarecum.
Pe cei mai multi dintre cei prezenti in comisie ii cunosteam destul de bine. Asa ca, foarte deschisi si fara subiecte importante pe ordinea de zi, fiind prima sedinta, acestia au inceput sa glumeasca pe seama altui parlamentar caruia cormoranii ii mancau pestii din iazul din curtea casei si lasau gainat in jurul piscinei si din aceasta cauza avea omul avea certuri cu sotia.
Unul dintre senatori a zis ca rezolva situatia asta de conflict domestic in familia parlamentarului si ca suna pe cineva care sa „aranjeze” cormoranii.
La scurt timp, am aflat din televizor ca probelma cu cormoranii, gainatul, iazul si piscina devenise una nationala si Daea era „omu’”.
Ma gandesc ca daca cineva din acea comisie sau Cormoranu’ s-ar fi plimbat prin Parcul Cismigiu…“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Protestul fermierilor români împotriva cerealelor ucrainene a fost deturnat de PSD, principalul vinovat al „crizei cerealelor”, în direcția Uniunii Europene, transformându-l într-un protest anti-UE. Observația, una pertinentă, a fost făcută de Liviu Iolu, consilier în cadrul REPER (partidul lui Dacian Cioloș) și fost jurnalist.
Protestul fermierilor români este justificat, dar nu împotriva Ucrainei sau a Uniunii Europene, ci a Guvernului Ciucă, mai exact a ministrului Agriculturii, Petre Daea. Este o rușine pentru România să aibă un ministru atât de rudimentar, populist ieftin, diversionist jalnic, incapabil să înțeleagă mecanismele europene.
Pierderile suferite de fermierii români ca urmare a accesului liber – nelimitat și fără taxe – al grânelor ucrainene pe piața românească puteau fi compensate printr-un sprijin financiar masiv din partea Uniunii Europene, pentru că a fost o decizie comunitară aceea de a sprijini Ucraina și în acest fel. Dar ministrul Daea n-a fost în stare să construiască un dosar serios și complet, nici să discute cu fermierii pentru a afla dimensiunea pierderilor. Incompetența lui Daea le-a provocat mari necazuri fermierilor, care și-au făcut afacerile în pericol de faliment.
Inclusiv faptul că ucrainenii își vând cerealele ieftin în România este problema Guvernului român, care s-a angajat la Bruxelles să permită transportul acestora prin culoare speciale spre Occident și – prin porturile Constanța, Galați și Brăila – spre alte continente. E treaba autorităților române să vegheze la respectarea înțelegerii.
Dar dacă tot îi lasă pe ucraineni să-și vândă cerealele și în România, Guvernul PSD-PNL – prin ministrul Agriculturii, Petre Daea – avea obligația să lucreze profesionist la obținerea de compensații rezonabile, pentru fermierii români, din partea UE. N-a făcut-o.
În schimb, printr-o manevră ticăloasă, folosind și televiziunile sale de casă, PSD a încercat să arunce vina pe Uniunea Europeană. Fermierii n-au sesizat capcana și au intrat direct în ea. Protestul lor a luat o mizerabilă turnură anti-europeană.
Liviu Iolu: „Daea e un incompetent care dă din mâini în limbi străine, că el știe doar limba C.A.P.”
„Să traducem, pe scurt, protestul fermierilor și cum PSD a deturnat o problemă pe care o avea România din cauza lui Daea într-o diversiune anti-europeană.
Daea a aflat târziu că fermierii români vor primi despăgubiri mici de la UE. Fermierii, pe bună dreptate, erau furioși.
PSD nu a vrut să-l trimită acasă pe Daea, că ar fi dat opoziției dreptate.
Și ce s-au gândit? Deturnăm furia fermierilor dinspre Daea și Guvern către UE.
Așa că au lucrat frumos, inclusiv cu organizații de fermieri, spre a arăta că UE e rea, nu Daea un incompetent care dă din mâini în limbi străine, că el știe doar limba C.A.P. (referire la Cooperativele Agricole de Producție din timpul comunismului – n. red.).
Și azi avem un frumos protest anti-UE, cu bannere în engleză, care ajută AUR din cauza acestor PSD-iști care vor să-și scape pielea. Și iese Daea la declarații, în care zice că UE și Ucraina sunt de vină.
Cam așa se clocește o nenorocire făcută să acopere o tâmpenie.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Unul dintre cei mai caraghioși miniștri din Guvernul Ciucă, Petre Daea (PSD), a produs vineri un moment penibil: în mijlocul unui dialog telefonic cu Antena 3, a început să sforăie gros, spre uluirea și apoi amuzamentul celor din studio. Ulterior, Daea a recurs la o minciună la fel de groasă: a susținut că nu era sforăitul său, poate era al altuia!
Noul episod produs de primitivul Petre Daea (73 de ani), ministrul Agriculturii, vine la o lună după ce „dinozaurul PSD-ist” a jignit grav un jurnalist. De fiecare dată s-a întâmplat în zile de vineri: pe 16 decembrie i-a spus reporterului „Nu prea e bine, la mărimea pe care o aveţi, să luaţi un kilogram de jumări. Vă ajunge 100 de grame”, pe 13 ianuarie sforăia în emisiunea Antenei 3.
Pe contul de TikTok @bramburas a fost postat un filmuleț care conținea o secvență de 15 secunde din emisiunea „Decisiv”, prezentată de Cătălina Porumbel, care le avea alături pe colegele sale Mădălina Mihalache și Gina Vacariu.
VIDEO: Sforrrrrrrrrrrr!
Videoclipul de 15 secunde s-a viralizat rapid pe internet. Perfect explicabil: erau secundele în care Daea a răspuns întrebării din studio printr-un sforăit plin de personalitate, iar reacția „antenistelor” a fost elocventă – Mădălina Mihalache și-a pus mâna la gură, Cătălina Porumbel a zâmbit, iar Gina Vacariu s-a blocat în plin „dialog” cu ministrul!
Ulterior incidentului, primitivul Petre Daea, „dinozaur” politic cu structură comunistoidă, a declarat pentru „Libertatea” că nu el era cel ce sforăia, poate că au sunat cei de la Antena 3 pe altcineva! Tupeu maxim: Antena 3 chiar discutase cu Daea la telefon, PSD-istul le răspunsese la câteva întrebări, apoi a fost rugat să aștepte, iar când i-a venit din nou rândul să vorbească, „nea Petrică” sforăia! Între timp, legătura telefonică nu fusese întreruptă, deci la telefon se afla chiar Petre Daea.
În momentul critic, cea care i s-a adresat ministrului a fost Gina Vacariu. Aceasta l-a întrebat despre soarta fermierilor români, amenințați de faliment, în contextul prețurilor scăzute ale cerealelor din Ucraina. Când legătura telefonică a fost transferată în direct, s-a auzit sforăitul hotărât al lui Petre Daea. După câteva secunde de nedumerire, jurnalista a făcut ochii mari și a articulat: „Ne auziți, domnule ministru? Refacem legătura”.
Mincinosul Daea, între „M-au sunat la telefon, am răspuns și am intrat în direct” și „Cine știe pe cine or fi sunat ei?”
Contactat sâmbătă de Libertatea, ministrul Petre Daea a oferit explicații halucinante.
„Ei vor să facă rating și pe somn. Și pe sforăit. Eu nu dorm nici noaptea, darămite ziua.”
„Cum să adorm? Cine știe unde or fi dat ei telefon? Ei vor să facă rating pe sforăit? Să caute sforăitul atunci!”
„Nu merită să comentez așa ceva. Este dincolo de imaginația mea.”
„M-au sunat și am răspuns la telefon. Habar n-am, nici nu-mi dau seama ce a fost acolo. Eram în mașină, veneam de la Neamț, eram în spate. În momentul în care m-au sunat la telefon, am răspuns și am intrat în direct. Pur și simplu.”
„Cine știe pe cine or fi sunat ei? O fi sforăit vreunul de la ei, de acolo, din legătura lor, nici nu pot să-mi dau seama.”
„Cum să sforăi, domn’e? Eu nu dorm nici noaptea, cum să sforăi în amiaza mare?!”
„Perlele” lui Daea
Hotnews.ro a făcut o colecție a declarațiilor ciudate, „colorate”, stupide sau scandaloase făcute de Petre Daea de-a lungul timpului.
Moș Greier.„Mă, nu mâncați făină de greieri, ce căutați cu greierii?! Lăsați-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnați, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiți acuma ouăle de găină cu vreun vierme.”
Jumări pentru jurnalist.„La dumneavoastră, la mărimea pe care o aveți, nu e bine să luați un kilogram de jumări, vă ajung 100 de grame.”
Oaia, brand de țară.„Oaia este o statuie vie. Aceasta este doar o definiție. Argumentele se găsesc în străfundul analizei pentru fiecare și pentru orice loc. Lângă oaie gasești o frunză, lângă frunză nu poți să gasești o oaie”.
Slujbe anti-secetă.„Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea aceasta pe care o avem în ţară.” (Daea s-a declarat de acord cu slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea.)
Balet în lanul de porumb.„Tot timpul fac balet cu mintea. Să ştiţi că fac balet cu mintea tot timpul, pentru că o am la mine. Nu obosesc. Eu sunt ca panoul fotovoltaic: mă încarc dacă e soare, iar noaptea am energie de peste zi. Aşa că nu stau deloc. Funcţionez tot timpul cu gândul că-mi fac datoria faţă de misiunea pe care mi-au încredinţat-o, prin decizie politică, prin decizie administrativă, prin orice.”
O sarma și-o răcitură.„Preferinţele mele sunt legate de ce fac aceşti români minunaţi, indiferent unde mă aflu. Dacă faci o sarma, mâncăm o sarma. Dacă faci o răcitură, mâncăm o răcitură. Dacă este o carne pe gratăr, dacă este una la ceaun, mâncăm. Cum să nu mănânci?”
Cu cormoranii la Bruxelles.„A se vedea populaţia de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât.” (Discurs ținut în Comisia pentru pescuit a Uniunii Europene, unde trebuia să prezinte priorităţile pe care România le are în domeniul pescuitului în mandatul președinției Consiliul Uniunii Europene.)
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Au trecut două zile de la declarațiile scandaloase ale ministrului Agriculturii, Petre Daea (PSD), iar partidul acestuia n-a anunțat nicio sancțiune aplicată acestui personaj grobian, needucat, dotat cu o gândire defectă. Nici prim-ministrul Nicolae Ciucă nu l-a dat afară din Guvern, nici măcar nu l-a apostrofat. Un derapaj grav este tratat cu „batista pe țambal”.
Ministrul Petre Daea a jignit vineri un reporter de la Televiziunea Română (TVR), care l-a chestionat în legătură cu prețul ridicat al alimentelor vândute la târgul producătorilor din curtea Ministerului Agriculturii.
Vizibil iritat, PSD-istul Daea i-a replicat jurnalistului că o persoană „de dimensiunea sa” nu ar trebui să mănânce „un kilogram de jumări”, ci „100 de grame”.
VIDEO: Grobianul în acțiune!
Dialogul dintre reporter și ministrul Agriculturii
Ziarist: Domnule ministru, un kilogram de jumări costă 120 de lei. Cum vi se pare?
Petre Daea: Face bine pentru români… şi o să vă dau şi dvs. mai puţine jumări, la volumul dvs., în așa fel încât să înțelegeți că există posibilitatea…
Ziarist: 120 de lei cum vi se pare kilogramul?
Petre Daea: Este un preț al interesului pentru domeniu și al respectului față de munca lor. Fiecare dintre noi… nu e bine niciun kilogram să luăm, iar la dvs. nu prea e bine, la mărimea pe care o aveţi, să luaţi un kilogram de jumări. Vă ajunge 100 de grame.
Petre Daea (după câteva minute, strigând către o vânzătoare de jumări): Dă jumara lu’ băiatu’! Unde-i băiatu’?
Ziarist: Auziţi, domnule ministru, aveţi o problemă cu persoanele grase?
Petre Daea: Nu. Am o problemă cu persoanele inteligente ca dvs. … şi veniţi lângă mine, aici, şi să vă răspund şi eu tot aşa cu oferta aceasta.
Ziarist: Credeam că aveţi probleme cu persoanele grase.
Petre Daea: Nu am.
Ziarist: Sigur nu aveţi?
Petre Daea: Nu am niciun fel de problemă. Am toată dragostea pentru oameni indiferent cum arată, iar dvs. arătați atât de bine încât vă ofer o jumară.
Ziarist: Păi, m-ați făcut gras şi acum….
Petre Daea: Nu v-am făcut gras, vă fac cum sunteţi.
Ulterior, într-o declarație la Antena 3, Daea și-a cerut scuze. El spune că l-a sunat și pe jurnalist pentru a-i prezenta scuze. Dar în intervențiile televizate, a continuat să-și jignească victima, fiind incapabil să conștientizeze gravitatea derapajului său discriminatoriu.
La două zile după declarațiile abjecte ale lui Petre Daea, nici conducerea PSD (Marcel Ciolacu), nici cea a Guvernului (Nicolae Ciucă) nu a anunțat sancționarea ministrului grobian.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Comisia Europeană a aprobat miercuri Planurile Naționale Strategice pe agricultură în valoare de 20,5 miliarde de euro pentru două dintre ultimele țări din UE care rămăseseră cu temele nefăcute: România și Bulgaria. Din total, 14,9 miliarde de euro îi revin României – o sumă colosală destinată creșterii competitivității fermierilor români, tehnologizării, sprijinirii industriei prelucrătoare de carne, lactate, fructe, legume și sprijinirii tinerilor din agricultură. Este cea mai mare investiție care s-a pompat vreodată în agricultura României, în toată existența țării noastre.
Planul Național Strategic face parte din noua Politică Agricolă Comună (PAC) care urmează să fie demarată în UE peste câteva zile, de la 1 ianuarie 2023. PAC se întinde pe 4 ani, 2023-2027, și are o finanțare totală de 270 de miliarde de euro. Banii se împart la cele 27 de state membre, iar României îi revine peste 5,5% din total.
Această infuzie colosală a fost aprobată însă, practic, pe ultima sută de metri. Ministerul Agriculturii, care în ultimul an a fost condus de PSD-iștii Adrian Chesnoiu (trimis în judecată pentru corupție între timp) și Petrică Daea, n-a fost în stare să elaboreze strategia cerută de Bruxelles pentru a da banii, astfel că s-a ajuns ca României să i se aprobe planul cu ceva mai mult de 3 săptămâni înainte de startul PAC!
În esență, Planul Național Strategic al României din cadrul PAC vizează ridicarea nivelului agriculturii din țara noastră, pe care Uniunea Europeană vrea s-o dezvolte până la recuperarea totală a decalajelor față de media continentală.
Planul României are, ca scopuri strategice, creșterea competitivității fermierilor și îmbunătățirea substanțială a condițiilor de viață ale acestora. O sumă masivă, de 1,1 miliarde de euro, se va duce la investițiile în ferme și unitățile de prelucrare.
Principala schimbare este că, dacă până acum se punea accentul pe îndeplinirea și respectarea normelor UE, acum miza se mută pe rezultate și performanță. Cu alte cuvinte, miliardele vor merge în creșterea productivității.
De asemenea, UE va finanța sprijinirea fermierilor afectați de pierderea producției în caz de calamitate (inundații, secetă etc) și despăgubirea lor.
Un element important va fi subvenționarea tinerilor fermieri – care vor primi peste 430 de milioane de euro. De asemenea, va fi finanțată trecerea la o agricultură mai puțin poluantă, protejarea biodiversității și practicile ecologice. În urma acestor investiții, se estimează crearea a 12.000 de locuri de muncă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
V-ați „trezit” prea târziu, tovarășe „gândac” PSD-ist Petre Daea, pentru a vă mai lansa într-o tiradă considerată de dvs. patriotică (cinstea se vede și după obrazul omului) la adresa greierilor și a gândacilor cotropitori!
Spuneți așa: „Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Să ne întoarcem la mămăliga noastră!”.
De coșenilă (carmin) ați auzit? Ar fi trebuit să știți despre ea mai multe decât noi, oamenii de rând. Doar ați fost și sunteți ministru al Agriculturii.
Nu cumva acea coșenilă este E120? Nu cumva se extrage de fapt dintr-o specie de gândaci din familia Dactylopius coccus sau Coccus cacti ce trăiesc în Mexic și Peru pe anumite specii de cactuși? Nu cumva acest colorant roșu aprins ajunge în diferite produse alimentare pe care le cumpără românii, în frunte cu dumneavoastră, din hypermarket?
Ia uitați ce scrie pe site-ul InfoCons (protectia-consumatorilor.ro) despre E 120 – coșenilă: „Aditiv alimentar din categoria coloranților naturali de origine animală. Conferă culoarea roșie și este admis a se folosi în orice tip de aliment (băuturi alcoolice și nealcoolice, produse din carne, lapte, ouă, legume, fructe, cereale, dulciuri etc.), cu excepția celor pentru sugari și copii mici, în cantitățile prevăzute de rețete. Este un colorant foarte solubil în apă, izolat din insecta Coccus cacti, care trăiește pe diferite specii de plante suculente”.
După cum observați, românii „mănâncă gândaci” de ani de zile, mulți dintre ei fără să-și dea seama. Sunt prezenți oficial și-n pâinea noastră cea de toate zilele. Chiar și dvs. ați „savurat” pe undeva o pită colorată cu praf de carmin. Ați „tolerat” și ignorat întreaga situație în perioada în care ați mai deținut funcția de ministru al Agriculturii.
Nu v-a auzit nimeni să cereți cu fermitate în 2017, 2018 sau 2019 pentru scoaterea coșenilei din mâncarea românilor. Ați tăcut mâlc, tovarășe „gândac” ex PCR-ist, FSN-ist, FDSN-ist, PDSR-ist, actualmente PSD-ist!
Și dvs., dar și camarazii dvs. din PSD trecuți pe la șefia ANPC – Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului: Marcel Bogdan Pandelică sau Marius Pîrvu. Acum, odată reinstalat în funcția de ministru, v-ați amintit de dușmănia pe care le-o purtați bieților gândaci.
Având atâtea „treburi” pe cap, ați și „uitat” că i-ați „ronțăit” ca madam Firea prin vreo prăjitură în care se încovoiase o „sârmă inteligentă”.
În loc să „combateți” gândacii, așa cum v-ați lăudat, v-ați ocupat mai degrabă de protecția lor. A acelora din familia Petrus Daeaus care au dat năvală la Ministerul Agriculturii pentru a fi „unși” în funcții călduțe: soția, ginerele și cele două fiice. O familie de „gândaci profesioniști”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
De ceva timp, prin rețelele de socializarea și presa deținută de foști turnători ai Securității ori foști condamnați penal, circulă intens marota „UE a dat directive să-i oblige pe români să mănânce insecte, greieri, gândaci și lăcuste, interzicându-le carnea de porc și pe cea de vacă”. Scârboase minciuni!
Cu gura plină de propagandă RoExit și cu un ochi întredeschis spre „Maica Rusie”, George Simion, liderul partidului naționalist-filetist AUR, se folosește politic de propria nuntă și lansează o declarație „tare” împotriva UE: „Să mănânce ei gândaci! La nuntă vom mânca porc! Nu s-a semnat cu UE că trebuie să mâncăm gândaci, că trebuie să renunțăm la curentul electric și să ne implicăm în războiul din Ucraina!”.
Dacă de la mintea încurcată de naționalist de galerie a lui Simion nu te poți aștepta la altceva, de la un ministru al Guvernului României, stat membru al Uniunii Europene – cu reprezentanți în Parlamentul European și Comisia Europeană –, ai zice că pretențiile sunt ceva mai mari.
Eroare! Ministrul Agriculturii, tovarășul Petre Daea (PSD), se mobilizează și, plin de avânt revoluționar, aruncă și el o găleată cu lăturile dezinformării în capul românilor: „Nu mâncaţi făină de greieri! Ce căutaţi cu greierii? Lăsaţi-i să cânte acolo unde sunt! Noi mâncăm ce trebuie să mâncăm. Mâncăm sarmale, mâncăm cârnaţi, mâncăm ouă de găină. N-o să înlocuiţi acuma ouăle de găină cu vreun vierme. Eu, de regulă, ca inginer agronom, combat gândacii, nu-i mănânc. Să ne întoarcem la mămăliga noastră!”.
Loial celor învățate la Academia de propagandiști PCR „Ștefan Gheorghiu”, tovarășul Daea acționează ca un comunist de nădejde: minte, manipulează, refuză un minim efort de informare pe chestiunea în discuție și se folosește de un „fake” pentru a completa „ceața” cu care încearcă să-și ascundă incompetența și problemele cu Justiția.
Îi obligă UE pe români să mănânce insecte? Nu!
Declarația tovarășului ministru Daea este cu atât mai gravă și periculoasă, cu cât ministerul pe care-l conduce (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) era obligat să prezinte corect, obiectiv și din surse verificate reglementările Comisiei Europene cu privire la aprobarea introducerii pe piața europeană, ca aliment, a greierului de casă (Acheta domesticus).
Reglementările Comisiei Europene cu privire la trei tipuri de insecte aprobate pentru comercializare ca alimente NU OBLIGĂ cetățenii europeni să le și consume!
Să detaliem acest subiect, folosind informațiile de la sursă.
Prima întrebare: De ce este necesară aprobarea introducerii pe piața UE a unor noi alimente?
Conform informațiilor oferite de Comisia Europeană:
„Alimentele noi sunt definite ca alimente care nu au fost consumate într-o măsură semnificativă de cetățenii UE înainte de 15 mai 1997, data de intrare în vigoare a primului regulament european privind alimentele noi. Deși există dovezi anecdotice ale consumului de insecte, ca hrană, în trecut, niciun stat membru al UE nu a confirmat consumul uman într-o măsură semnificativă înainte de 15 mai 1997 pentru nicio specie de insecte.”
„Regulamentul privind alimentele noi stabilește ca necesară o autorizație înainte ca un produs alimentar nou să poată fi introdus pe piața Uniunii Europene. Alimentele noi sunt aprobate în urma unei evaluări științifice stricte pe care o realizează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Autoritatea verifică, în lumina dovezilor științifice disponibile, dacă alimentul nu prezintă un risc de siguranță pentru sănătatea umană.”
A doua întrebare: Câte insecte au fost aprobate de Comisia Europeană pentru comercializarea ca alimente pe piața Uniunii Europene?
Pe piața Uniunii Europene au fost aprobate pentru comercializarea ca alimente trei tipuri de insecte: Lăcusta călătoare (Locusta migratoria), Viermele galben de făină (Tenebrio molitor) și Greierul de casă (Ancheta domesticus). Aprobarea acestor insecte pentru comercializarea ca alimente se realizează în urma unor proceduri stricte, prin aplicarea unor metode științifice, dezideratul fiind protecția sănătății consumatorilor europeni.
Alimentele propuse pentru introducerea pe piața UE sunt verificate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, pe baza datelor științifice oferite de solicitant, precum și a procedurilor științifice de analiză și evaluare proprii Autorității respective.
European Food Safety Authority (EFSA) a fost înființată în anul 2002, are sediul la Parma (Italia) și beneficiază de un personal format din 435 de angajați, în majoritate oameni de știință cu competențe în domeniul sănătății și alimentației publice.
Directorul Executiv al EFSA este medicul veterinar Bernhard Url. Acesta a absolvit Universitatea de Medicină Veterinară din Viena în 1987 și a devenit doctor în medicină veterinară în 1990. Din 2008 până în martie 2012 a fost membru al Consiliului de administrație al EFSA. Dr. Url a fost numit director executiv al EFSA în iunie 2014, după ce a fost director executiv interimar timp de șapte luni. Mandatul său pentru un al doilea mandat a fost prelungit în iunie 2019 pentru încă 5 ani. Dr. Url a lucrat în EFSA din iunie 2012, ca șef al Departamentului de evaluare a riscurilor și asistență științifică.
Directorul Executiv al EFSA – medicul veterinar Bernhard Url
Înainte de a lucra pentru EFSA, dr. Url a fost director general al Agenției Austriece pentru Sănătate și Siguranță Alimentară (AGES), care reprezintă Austria în Forumul consultativ al EFSA. Pe parcursul celor 10 ani la AGES, a fost responsabil de afaceri tehnice și științifice, cu o misiune care includea furnizarea la timp a serviciilor de evaluare a riscurilor și de gestionare a riscurilor într-o gamă largă de domenii.
Înainte de AGES, dr. Url a activat 5 ani ca profesor asistent la Institutul de Igienă și Tehnologia Laptelui de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena.
În perioada 1993-2002, Bernhard Url a condus un laborator de control al calității alimentelor.
Prezentăm, în sinteză, procedurile de avizare aplicate de Comisia Europeană pentru introducerea, ca alimente pe piața UE, a celor trei tipuri de insecte.
Procedura de aprobare ca aliment a Lăcustei călătoare (Locusta migratoria)
„La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects BV a prezentat Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii, ca aliment nou, a Locusta migratoria (lăcustă călătoare) sub formă congelată, uscată și de pudră (măcinată). Solicitantul a cerut ca Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră să fie utilizată ca gustare și ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare destinate a fi consumate de populația generală.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, la 9 iulie 2019, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, solicitându-i să furnizeze un aviz științific ca urmare a evaluării siguranței, ca aliment nou, a Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră.
În avizul său, Autoritatea a concluzionat că Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră este sigură pentru utilizările propuse și la nivelurile de utilizare propuse. Prin urmare, avizul autorității oferă suficiente motive pentru a se stabili că Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră, în condițiile de utilizare specifice, respectă dispozițiile articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
În avizul respectiv, autoritatea a concluzionat, de asemenea, pe baza unui număr limitat de dovezi publicate privind alergiile alimentare la insecte în general, care au legat în mod echivoc consumul de Locusta migratoria de un număr de cazuri de anafilaxie, și pe baza dovezilor care demonstrează că Locusta migratoria conține o serie de proteine potențial alergene, că consumul acestui aliment nou poate provoca sensibilizarea la proteinele conținute în Locusta migratoria. Autoritatea a recomandat, totodată, efectuarea unor cercetări suplimentare cu privire la alergenicitatea Locusta migratoria.
Locusta migratoria
În avizul emis, Autoritatea a menționat că concluzia sa cu privire la siguranța alimentului nou se bazează pe o serie de date prezentate în sprijinul cererii, și anume:
o descriere a procesului de producție;
datele analitice privind compoziția;
datele analitice privind contaminanții, stabilitatea și starea microbiologică;
datele privind vânzările alimentului nou;
o evaluare a ingestiei alimentare;
datele privind digestibilitatea proteinelor;
scorul aminoacizilor esențiali digestibili;
testele de solubilitate și de sterilitate asupra formei uscate a Locusta migratoria desfășurate înainte de studiile de genotoxicitate, care au indicat că nu a fost posibilă testarea genotoxicității;
un studiu de citotoxicitate.
În urma acestor proceduri, în data de 12 noiembrie 2021, Comisia Europeană a decis ca Locusta migratoria sub formă congelată, uscată și de pudră, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista cu alimente noi autorizate a Uniunii, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.
Pe o perioadă de 5 ani de la 5 decembrie 2021, numai solicitantul inițial, societatea Fair Insects BV (adresa: Industriestraat 3, 5107 NC Dongen, Olanda) este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizația pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 sau cu acordul societății Fair Insects BV.”
Procedura de aprobare ca aliment a Viermelui galben de făină (Tenebrio molitor)
Conform informațiilor oferite de Comisia Europeană:
„La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects BV (denumită în continuare «solicitantul») a prezentat Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii, ca aliment nou, a viermelui galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră. Solicitantul a cerut utilizarea viermelui galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră într-o serie de produse alimentare destinate populației generale.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare «autoritatea») la data de 9 august 2019, solicitându-i să furnizeze un aviz științific prin efectuarea unei evaluări privind preparatele congelate și uscate obținute din viermele galben de făină (larva de Tenebrio molitor) ca aliment nou.
În avizul respectiv și în avizul autorității referitor la „Avizul științific privind siguranța viermelui galben de făină sub formă uscată (larva de Tenebrio molitor) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283”(11), Autoritatea a concluzionat, de asemenea, pe baza unui număr limitat de dovezi publicate privind alergia alimentară la insecte, că consumul alimentului nou poate provoca sensibilizare primară și reacții alergice la proteinele viermelui galben de făină.
Tenebrio molitor
În conformitate cu recomandarea autorității de a efectua cercetări privind alergenicitatea la larva de Tenebrio molitor, Comisia analizează în prezent modalitățile de efectuare a cercetărilor necesare. Până la generarea datelor de cercetare și evaluarea acestora de către autoritate și având în vedere faptul că, până în prezent, numai cele câteva cazuri de alergii au fost raportate în conformitate cu datele disponibile din industria larvelor de Tenebrio molitor(12), Comisia consideră că nu este necesar să se includă în lista de alimente noi a Uniunii niciun fel de cerințe obligatorii de etichetare cu privire la potențialul larvei de Tenebrio molitor de a cauza sensibilizare primară.
În avizul său, autoritatea a remarcat că descrierea detaliată a procesului de producție, datele analitice privind compoziția, studiile de stabilitate, studiul de digestibilitate a proteinelor, studiul de citotoxicitate, inclusiv rapoartele complete ale studiilor, au servit drept bază pentru stabilirea siguranței alimentului nou.
În urma procedurii, la data de 08 februarie 2022, Comisia Europeană a decis că viermele galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată și de pudră, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista cu alimente noi autorizate a Uniunii, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.
Pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, numai solicitantul inițial, Societatea Fair Insects BV (adresa: Industriestraat 3, 5107 NC Dongen, Olanda), este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizația pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 din prezentul regulament sau cu acordul societății Fair Insects BV.”
Procedura de aprobare ca aliment a Greierului de casă (Acheta domesticus)
„La 28 decembrie 2018, societatea Fair Insects B.V. (denumit în continuare «solicitantul») a transmis Comisiei o cerere, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283, în vederea introducerii pe piața Uniunii ca aliment nou a formelor congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus (greier de casă). Prin cerere s-a solicitat ca organismele integrale de Acheta domesticus, sub formă congelată, desicată și de pulbere (măcinate), să fie utilizate ca gustări și ca ingredient alimentar într-o serie de produse alimentare destinate populației generale.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/2283, Comisia a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare «autoritatea») la data de 4 septembrie 2019, solicitându-i să furnizeze un aviz științific prin efectuarea unei evaluări din perspectiva unui aliment nou a Acheta domesticus, sub formă congelată și desicată.
La 7 iulie 2021, Autoritatea, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2015/2283, a adoptat un aviz științific privind siguranța utilizării formulărilor congelate și desicate de greieri integrali (Acheta domesticus) ca aliment nou în temeiul Regulamentului (UE) 2015/2283.
În avizul ei, Autoritatea a concluzionat că formele congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus sunt sigure pentru utilizările și nivelurile de utilizare propuse. Prin urmare, avizul autorității conține suficiente motive pentru a se stabili că formele congelată, desicată și de pulbere ale Acheta domesticus, în situația respectării condițiilor de utilizare evaluate, îndeplinesc condițiile de introducere pe piață în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/2283.
Pe baza unor dovezi publicate limitate privind alergiile alimentare asociate insectelor în general, care au corelat în mod echivoc consumul de Acheta domesticus cu câteva evenimente anafilactice și, pe baza dovezilor care demonstrează că Acheta domesticus conține câteva proteine potențial alergenice, autoritatea a concluzionat în aviz că consumul acestui aliment nou poate genera sensibilizare la proteinele Acheta domesticus. Autoritatea a recomandat efectuarea unor cercetări suplimentare cu privire la alergenicitatea Acheta domesticus.
Acheta domesticus
În avizul ei științific, Autoritatea a menționat că concluzia sa privind siguranța alimentului nou s-a bazat pe:
descrierea detaliată a procesului de producție;
rezultatele analizelor componentelor majore;
datele analitice privind contaminanții;
rezultatele studiilor de stabilitate;
datele analitice privind parametrii microbiologici;
informațiile privind vânzările de alimentul nou ale societății;
rezultatele testelor de solubilitate vizând alimentul nou pentru studiul de genotoxicitate;
rezultatele studiilor de digestibilitate a proteinelor;
studiul vizând citotoxicitatea/toxicitatea celulară, iar, în plus, autoritatea a remarcat faptul că nu ar fi putut ajunge la concluzia respectivă în absența datelor din rapoartele nepublicate ale studiilor incluse în dosarul solicitantului.
Urmare acestor proceduri, Comisia Europeană a decis, în data de 10 februarie 2022, că Acheta domesticus, sub formă congelată, desicată și de pulbere, cu specificațiile din anexa la prezentul regulament, se include în lista Uniunii cu alimentele noi autorizate, stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2470.
Timp de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, numai solicitantul initial, societatea Fair Insects B.V. (adresă: Industriestraat 3, 5107 NC, Dongen, Olanda), este autorizat să introducă pe piața Uniunii alimentul nou menționat la alineatul (1), cu excepția cazului în care un solicitant ulterior obține autorizație pentru alimentul nou fără a face trimitere la datele protejate în temeiul articolului 2 din prezentul regulament sau cu acordul societății Fair Insects B.V.”
Câteva observații asupra procedurilor Comisiei Europene
Prima observație este că la nivelul Comisiei Europene se operează cu prudență în legătură cu aprobarea, ca alimente comercializate pe piața UE, a insectelor.
În cazul aprobării pentru consum a Lăcustei migratoare, se observă că solicitantul a depus cerere în data de 28 decembrie 2018. După analiza documentației depuse de solicitant și a conformității cu legislația UE, Comisia Europeană s-a adresat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, în data de 9 iulie 2019, solicitând avizul științific. După aplicarea procedurilor specifice, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a emis avizul științific favorabil pentru comercializarea Lăcustei călătoare ca aliment pe piața UE, la data de 25 mai 2021. După studierea avizului științific emis de EFSA, Comisia Europeană a aprobat introducerea Lăcustei călătoare ca aliment, în data de 12 noiembrie 2021. Rezultă că procedura a avut o durată de aproximativ trei ani.
În cazul aprobării Viermelui galben de făină ca aliment pe piața UE, procedura a început la data de 28 decembrie 2018, când a fost depusă solicitarea și a fost finalizată în data de 8 februarie 2022, durata procedurii fiind de aproximativ trei ani. Solicitarea pentru aprobarea comercializării ca aliment a Greierului de casă, pe piața UE, a fost depusă tot în data de 28 decembrie 2018, iar procedura s-a finalizat în data de 10 februarie 2022, când Comisia Europeană a emis aprobarea, durata procedurii fiind tot de aproximativ trei ani.
Este evident că aprobarea celor trei tipuri de insecte ca alimente comercializate pe piața UE a fost abordată cu mare prudență de Comisia Europeană și de EFSA.
O altă observație este aceea că EFSA a insistat în avizul științific acordat comercializării celor trei tipuri de insecte, pe chestiunea alergiilor, recomandând aplicarea normelor Uniunii Europene cu privire la alergenii din alimente (cunoscut fiind faptul că majoritatea alimentelor comercializate pe piață conțin alergeni care pot provoca probleme consumatorilor alergici). Prin urmare, avizul științific emis de EFSA, atât prin durata de timp alocată studiilor, cât și prin recomandările stricte cu privire la alergeni, reprezintă rezultatul unui demers științific obiectiv și detaliat.
Cine sunt reprezentanții României în Consiliul de Administrație al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de ce nu reacționează la declarațiile aberante ale tovarășului Daea și camaradului Simion?
România, ca stat membru al Uniunii Europene, are doi reprezentați în Consiliul de Administrație al EFSA.
Primul reprezentant este Alexandru Nicolae Bociu, numit în la EFSA din data de 1 iulie 2022. Dl. Bociu este susținut de PNL și a fost numit în februarie 2022, pentru un mandat de 5 ani, ca Președinte al ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Altfel spus, dl. Bociu, reprezentantul României la EFSA, este șeful instituției românești echivalente a EFSA.
Din CV-ul lui Bociu aflăm că acesta este absolvent al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București – Facultatea de Medicină Veterinară. Din 2014 până în prezent este doctorand al respectivei universități, la Disciplina medicală – dializa peritoneală.
Alexandru Nicolae Bociu – Președinte al ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor)
În cadrul ANSVA, instituția condusă de favoritul PNL-ului, funcționează un „punct focal național al EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară)”. Conform informațiilor oferite de site-ul ANSVA: „EFSA are un punct focal național în fiecare stat membru, cel mai adesea regăsindu-se în cadrul instituţiei ce deţine responsabilitatea în organizarea activităţilor de evaluare a riscurilor. În România, ANSVSA este punctul focal al EFSA. Rolul principal al punctului focal este de a coopera cu EFSA pentru punerea în aplicare a politicilor sale de cooperare științifică privind evaluarea riscurilor legate de alimente. Una dintre misiunile principale ale punctului focal este asigurarea partajării și diseminării informațiilor științifice privind evaluările riscurilor legate de siguranța alimentelor.”
Lipsa de reacție a lui Bociu la declarațiile ministrului Daea (PSD) și ale liderului AUR, naționalistul George Simion, este bizară, întrucât cei doi au diseminat în spațiul public minciuni despre un demers al Comisiei Europene în care EFSA (instituția în al cărei Consiliu de Administrației este membru dl. Bociu) a avut un rol esențial prin avizele științifice emise. Să fie această tăcere a dl. Bociu o atitudine dictată de șeful său de partid, prim-ministrul Nicolae Ciucă, în dorința de a păstra armonia în Coaliția PNL-PSD, prin acceptarea tacită a propagandei anti-UE colportate de la nivelul Guvernului?
Al doilea reprezentant al României în Consiliul de Administrație al EFSA este Csutak Laszlo Nagy. Din CV-ul lui Csutak aflăm că este absolvent al Institutului agronomic „Dr. Petru Groza” – Facultatea de Medicină Veterinară, Cluj-Napoca (promoția 1984). Dl. Csutak este coleg de serviciu cu dl Bociu și ocupă funcția de Vicepreședinte al ANSVSA, obținută cu sprijinul UDMR.
Csutak Laszlo Nagy – Vicepreședinte al ANSVSA
Având în vederea susținerea pe care a oferit-o UDMR declarațiilor rasiste făcute de Viktor Orban la Tușnad, nu ne miră tăcerea domnului Csutak. Probabil că aprobarea, ca alimente pe piața UE, a celor trei insecte reprezintă, în mintea liderilor UDMR, încă o dovadă că „Oculta lucrează la Marea Resetare”!
În esență, se poate spune că tăcerea celor doi reprezentanți ai României în Consiliul de Adminstrației al EFSA față de declarațiile anti-UE făcute de ministrul PSD Daea și de extremistul naționalist Simion reprezintă o rușinoasă trădare a intereselor cetățenilor români și europeni, precum și un act de complicitate tacită la un atac mizerabil comis împotriva Comisiei Europene și implicit a EFSA.
Dacă ar avea o brumă de onoare, Bociu și Csutak fie ar ieși în spațiul public și ar spune adevărul despre subiectul în discuție, demontând manipulările colportate de Daea și Simion, fie ar demisiona pentru rușinea cu care s-au murdărit! Însă onoare este extrem de rară printre cei care populează fauna politică a plaiurilor mioritice.
Tovarășe ministru Daea, dă-ți demisia! Camarade Simion, vezi-ți de nuntă!
În aceste două îndemnuri se poate sintetiza atitudinea pe care un om normal o poate avea față de cei doi măscărici care au aruncat în capul românilor cu lăturile minciunii „UE îi obligă pe români să mănânce insecte!”.
Totuși, trebuie să acceptăm limitările impuse de situație.
Tovarășul Petre Daea – ministrul PSD al Agriculturii și fost absolvent de „Ștefan Gheorghiu”
Tovarășul Daea, acest clown sinistru, produs infect al Școlii PCR „Ștefan Gheorgiu”, este necesar Coaliției PNL-PSD. Tovarășul Daea vorbește bine pentru proști, trezește nostalgii în plebe prin apucăturile lui de „comunist de omenie” și are suficientă viclenie pentru a gestiona, discret, afacerile benefice camarilei partidelor aflate la guvernare. Prin urmare, este puțin probabil că va fi demis, altfel decât dacă interesele meschine ale liderilor PNL-PSD o vor cere. Tovarășul Daea, această fantomă a comunismului ceaușist, va continua să infesteze agricultura României și relația Guvernului cu instituțiile europene, provocând daune interesului național.
Camaradul George Simion – fostul „ultras” și liderul partidului naționalist AUR
Pe de altă parte, camaradul George Simion este sinteza mahalalei societății românești, expresia politică a vulgului mioritic hrănit cu lozinci ceaușist-legionar-ortodoxist-naționaliste. Acel vulg nostalgic după un comunism paradisiac care a existat doar în mintea lui incultă, convins că în Dacia antică își află originea civilizația umană, că românii sunt un fel de „popor ales” asupra căruia se revarsă furia „Ocultei Mondiale”, că legionarii – care au ucis cu sânge rece și au aplicat un rasism virulent și un antisemitism sângeros – ar fi „martiri ai neamului” etc. Grobianismul care-l caracterizează l-a determinat pe Simion să-și folosească propria nuntă pentru a obține cât mai mult capital politic. Un gest absolut grețos…
În găleata cu lături pe care o aruncă în gura proștilor care cred minciunile lui, George Simion picură cu o ticăloșie subtilă mesaje care slujesc intereselor Rusiei lui Putin în Europa de Est. A se vedea alăturarea minciunii „trebuie să mâncăm gândaci” cu chestiunea ajutorului oferit Ucrainei pentru a rezista agresiunii militare a Rusiei: „Nu s-a semnat cu UE că trebuie să mâncăm gândaci, că trebuie să renunțăm la curentul electric și să ne implicăm în războiul din Ucraina!”.
Așa că, nici camaradul Simion nu va urma îndemnul de a-și vedea de nuntă. Mlaștina în care s-a afundat nu-i mai lasă nicio cale de scăpare…
În concluzie, dragi români, nu vă impune nimeni să mâncați lăcuste, viermi galbeni de făină sau greieri. Și nici nu vă interzoce nimeni să mâncați care de vită sau de porc. Nu-i mai credeți pe ticăloși! Ce mâncăm este alegerea fiecăruia dintre noi.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dosarul penal al ministrului demisionar al Agriculturii, Adrian Chesnoiu (PSD), arată că una din cele patru persoane cărora acesta le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare, fraudând procedura, era „pila” lui „nea Petrică”, alias Petre Daea (tot PSD), actualul ministru al Agriculturii. Referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității lui Chesnoiu confirmă clar acest lucru.
Dar Petre Daea nu e un începător în sforăriile mizerabile prin care face să fie angajați „cine trebuie”, nu cine ar merita să câștige concursul. Înainte de a-și vedea pila (Mihai Cosmin Corobea) angajată la minister, Petre Daea și-a conectat la banii aceluiași mnister nu mai puțin de patru membri ai propriei familii: soția, ginerele și cele două fiice! Se întâmpla în precedentele mandate ale lui Daea ca ministru al Agriculturii, în „guvernele lui Dragnea” (Grindeanu, Tudose, Dăncilă).
Punând informațiile cap la cap, rezultă că marele „profesionist” al angajărilor nerușinate în Ministerul Agriculturii, fără limite în a promova nepotismul, este actualul ministru, Petre Daea. Prin comparație, precedentul ministru, Adrian Chesnoiu, este un amator. E drept, unul cu dosar penal, „calitate” pe care Daea (încă) nu o are.
Conform referatului DNA, consultat de G4Media.ro, „pila” lui „nea Petrică” Daea era Mihai Cosmin Corobea. În telefonul acestuia, procurorii au găsit, la percheziţia informatică, un contact notat: „Nașa Cami Luchi”. Procurorilor nu le-a fost greu să constate că e vorba de Camelia Luchian Daea, soția lui Petre Daea.
Conform anchetatorilor DNA, Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu. Ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, adică să obțină postul în minister.
„Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să…”, ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”,spune fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în interceptări.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a refuzat să comenteze faptul că numele lui apare în documentul DNA. Sunat de un reporter de la G4Media.ro, ministrul Agriculturii a susţinut că nu-l cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul.
În noiembrie 2019, Ziaristii.com dezvăluia faptul că familia lui Petre Daea era o rețea de căpușe bugetare, toate înfipte în „cașcavalul” de la Ministerul Agriculturii! Soția, ginerele și cele două fiice se îndestulau din bani publici, alături de „nea Petrică”, șeful clanului Daea.
A plecat sforarul Chesnoiu, a venit beneficiarul Daea!
Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și abuz în serviciu. El și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii după ce DNA a cerut ridicarea imunității sale parlamentare, dar și-a păstrat fotoliul de deputat.
Ulterior, Camera Deputaților a aprobat solicitarea DNA, iar fostul ministru a fost pus sub urmărire penală.
Locul lui Adrian Chesnoiu în Guvern a fost luat de Petre Daea – unul dintre cei care i-ar fi cerut lui Chesnoiu să-i angajeze un om în minister, potrivit referatului DNA.
Mihai Cosmin Corobea lucra la ICECHIM și s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de ”consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal și Consultanță Agricolă – Serviciul Cercetare-Inovare, Învățământ Liceal, Consultanță și Statistică Agricolă – Direcția generală Politici Agricole din cadrul MADR”.
Denunțătorul din dosar, membru în comisia de concurs pentru angajare, l-a înregistrat ambiental pe ministrul Adrian Chesnoiu în timp ce acesta îl presa să facă ceva ca să-i angajeze pe omul lui ”nea Petrică” şi alte trei pile.
Avertizorul de integritate l-a denunțat pe Chesnoiu în februarie, imediat după ce ministrul i-a cerut să-i dea subiectele pentru consursurile de angajare a patru oameni. Denunţătorul a primit statut de colaborator al DNA cu identitate reală și l-a înregistrat pe ministru.
Pasaje relevante din referatul DNA
„Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!”
„Aceste aspecte rezultă cu priosință și din discuția ambientală din data de 15.03.2022, dintre martorul denunțător și ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, în cursul căreia ultimul a făcut, între altele, următoarele afirmații, în timp ce martorul denunțător ținea în mână CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin: «Cum îl luăm pe ăsta? Prin transfer sau scoți…?», «Și când îl scoatem?», «Bă! Fă-o, te rog io, azi!», «S-o trimit ca să… îi spun să mă lase dreacu’ în pace», «deci, nu plecați astăzi acasă până nu faceți nota de care are nevoie (…) pentru băiatul acela» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«deci, te duci la (…) și nu plecați până nu rezolvați problema asta, azi! Da?» (vorbește la telefonul interior – n. n.),«Deja am fost prea domn cu toată lumea. Ce dreacu’? Chiar la nea Petrică vă găsirăți să…?!»,«Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, dreacu’, să i le rezolv», «Tufă ce stabilești cu mine! Da? Rezolvă astea și vorbim. Te rog io, acum!».
Astfel, deși demersurile pentru scoaterea la concurs a postului menționat nu fuseseră inițializate deoarece nu fusese elaborată fișa postului, așadar, postul nu fusese scos la concurs și nu se putea cunoaște numărul și calitatea concurenților, pentru ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț este un lucru cert că numitul Corobea Mihai Cosmin va ocupa postul în urma concursului, fiind de datoria sa să aducă la îndeplinire solicitarea numitului Daea Petre (fostul ministru al agriculturii «Nea‘ Petrică»), al cărui cunoscut este viitorul candidat.
Martorul denunțător (…) a arătat că CV-ul numitului Corobea Mihai Cosmin i-a fost înmânat de Răducan Andrei-Cristian, cât și de ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț, ultimul solicitându-i să-i găsească un loc în organigrama ministerului, în funcție de pregătirea și experiența sa, iar după prezentarea a trei funcții în care era posibilă numirea, ultimul i-a solicitat scoaterea la concurs a postului de execuție sus-menționat, solicitându-i să-l ajute pe Corobea Mihai Cosmin, deoarece este o cunoștiință a fostului ministru Daea Petre.”
Între timp, ministrul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia, iar ”fostul ministru” Petre Daea i-a luat locul.
Andrei-Cristian Răducan, zis Jimmy, ”director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (funcționar public care nu făcea parte din comisia de concurs)” era ”persoană de încredere a ministrului”.
„Naşa Cami Luchi”, soţia lui „nea Petrică”
„Legătura dintre numitul Corobea Mihai Cosmin și numitul Daea Petre (fost ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în două rânduri) rezultă și din împrejurarea că în lista contactelor telefonului mobil al numitului Corobea Mihai Cosmin a fost identificat, cu ocazia percheziției informatice din data de 9 iunie 2022, un număr de telefon aparținând lui «Nașa Cami Luchi», în fapt soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.”
Până la urmă, postul destinat lui Mihai Cosmin Corobea a fost scos la concurs pe 10 mai 2022. Din comisia de concurs făcea parte și denunţătorul. S-au înscris doi candidați: Mihai Cosmin Corobea și Andreea Dana Ciobanu.
„Aspectele precizate în declarația martorului (…) din datele de 14 martie 2022 și 4 aprilie 2022 sunt confirmate de discuția ambientală purtată la data de 11 aprilie 2022, în sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de martor cu ministrul Chesnoiu Adrian Ionuț.
Astfel, în momentul în care martorul i-a adus la cunoștință că urmează să se publice anunțul pentru postul scos la concurs «cu dedicație» pentru numitul Corobea Mihai Cosmin («.. urmează ăla… Luchiana sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare»), ministrul îl întreabă despre data publicării anunțului («când i-l scoți»), dativul posesiv din exprimare denotând faptul că, în accepțiunea sa, postul scos la concurs va fi ocupat de Corobea Mihai Cosmin, concursul fiind doar o simplă formalitate.”
Ministrul Chesnoiu: „Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt”
Potrivit DNA, ministrul Adrian Chesnoiu i-a cerut denunţătorului să-i comunice omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, subiectele de concurs pentru Corobea şi alte două pile, dar „în mare”, ca să ia note de trecere, să nu bată la ochi, nu să facă de 10. Punctajul minim pentru funcţiile de execuţie, cum era cea vizată de Mihai Cosmin Corobea, era de 50 de puncte, iar pentru funcţiile de conducere, de 70 de puncte.
„În cadrul discuţiei ambientale din data de 11 aprilie 2022, martorul (…) l-a întrebat pe ministrul Agriculturii cum să procedeze în privinţa candidaţilor menţionaţi, respectiv Lăscaie Cătălin Ionuţ, Pârv Mihai şi Corobea Mihai Cosmin («Ce fac cu ei?»). Chesnoiu Adrian Ionuţ l-a îndrumat iniţial să ia legătura cu numitul Răducan Andrei-Cristian («Vorbeşti cu Jimmy»), iar ulterior i-a solicitat să le comunice candidaţilor, prin intermediul lui Răducan Andrei-Cristian, câteva articole din actele normative («Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole… Adică, daţi-le două, trei foi. Nu… o lege!…» şi «Subiectu’ (neinteligibil), din… O. G. 58, articolul 500 – 530»), articole, care, în fapt, vor fi subiectele de concurs («nu le dăm subiectele»), deoarece, neavând încredere în capacitatea intelectuală a celor 3 candidaţi («Pentru că ăştia-s dobitoci», «Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt»), în cazul în care li se vor comunica subiectele explicite, vor lua notă maximă («Dacă le dai alea… ia 10. Nusă facă… Ia 10! Nu vreau 10-le») şi există riscul ca întreaga situaţie să ajungă la cunoştinţa opiniei publice («Ne trezim… la televizor»):
Denunţător (…): Ăăă, urmează ăla… Luchianca sau a lu’ Daea, al cui o fi. La cercetare.
Chesnoiu Adrian: Da.
Denunţător (…): Mai urmează… Ăsta-i pe 10.
Chesnoiu Adrian: Când i-l scoţi?
Denunţător: Termenul… este pe 10. E…
Chesnoiu Adrian: 10 mai.
Denunţător: Se termină perioada de înscriere. O să luăm legătura cu el să se înscrie.
Chesnoiu Adrian: Da, da.
Denunţător: Că ăştia văd că nu se uită pe site. Ăăăă… Aradul şi Dâmboviţa. Aradul a venit azi la înscriere, Dâmboviţa probabbil că urmează, că ştie.
Chesnoiu Adrian: Îhî.
Denunţător: Datele… ce fac cu ei?… OK?
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Da! Vorbeşti cu Jimmy.
Denunţător: Vorbesc cu el? Şi acum…
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): (neinteligibil) … nu le dăm subiectele. Să faceţi dintr-o lege. După, să-i faci nişte articole, ce i le… noi i le dăm. Articole. Oricum… (neinteleigibil) Nu subiecte scrii. Adică daţi-le două, trei foi. Nu… o lege! Să-nveţe-n morţii mamii lor!
Denunţător: Îhî. Da, dacă…
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Şi tu faci subiecte. Subiectu’ (neinteligibil) … din… O. G. 58, articolul 500–530.
Denunţător: (neinteligibil) … pe articole, pe secţiuni… (neinteligibil).
Chesnoiu Adrian (vorbeşte în şoaptă): Pentru că ăştia-s dobitoci! Dacă le dai alea… ia 10! Nu să facă… Ia 10! Nu vreau 10-le!… Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt. Ne trezim… la televizor! O ştii bine minte pă aia de la Caraş… (neinteligibil) După aia mai sună pă telefon… (neinteligibil)”.
Pila lui Daea, salariu de bază de 10.642 de lei
După ce a primit subiectele „în mare”, Mihai Cosmin Corobea a obţinut punctajul de 71,33, iar contracandidata lui, Andreea Ciobanu, numai 38,66 de puncte. La proba interviu, Corobea a luat 75,33 de puncte, aşa că a fost declarat admis.
La data de 6 iunie 2022, Corobea a fost angajat pe postul râvnit, „beneficiind de un salariu de bază de 10.642 de lei şi un spor de condiţii de muncă în cuantum de 363 de lei”, se arată în referatul DNA.
Cine sunt celelalte trei pile
Potrivit documentului DNA, pe lângă pila lui Petre Daea, ministrul Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut directoarei de la Resurse Umane să le dea subiectele de concurs, prin intermediul omului său de încredere, Andrei Răducan zis Jimmy, altor trei persoane.
Un fost ofiţer STS, Aurel Sandu, viza funcţia de „şef serviciu în cadrul Serviciului Patrimoniu, Arhivă, Administrativ şi Protocol – Direcţia Investiţii, Achiziţii, patrimoniu şi Administrativ – Direcţia generală Buget Finanţe şi Fonduri Europene” din Ministerul Agriculturii.
Mihai Pârv viza funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Arad.
Ionuţ Cătălin Lăscaie viza postul de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Dâmboviţa.
Șefii de direcţii agricole judeţene sunt foarte importanţi, întrucât sunt cei care avizează distribuţia în teritoriu a fondurilor europene nerambursabile de tip minimis şi a subvenţiilor pentru diferite culturi şi creşterea animalelor.
Articolul publicat de Ziaristii.com pe 18 noiembrie 2019
„Popularul” Daea – un mare profitor! Agățați de Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a încercat să pozeze într-un ministru popular, care storcea pătlăgeaua-n dinți, pupa știuletele și se înfrățea cu oaia. În realitate, individul este un profitor nerușinat: și-a angajat toată familia în instituții din subordinea ministerului condus de el. Bonus: a legiferat în folosul familiei sale.
Erau cunoscute nepotismele exersate de Daea cu soția sa actuală și cu una dintre fiice. Iată însă că nici ginerele n-a rămas pe dinafară!
Anul trecut, la câteva săptămâni după ce s-a căsătorit cu una dintre fiicele ministrului Agriculturii, Valentin Budașcu a câștigat un concurs de consilier la o instituție subordonată socrului-ministru, dezvăluie Newsweek.ro.
N-a fost ușor nici pentru ginerică: a trebuit să tocească ampla bibliografie în Insula Capri, în luna de miere. Apoi, la concurs, a trebuit să recupereze voinicește la interviu, pentru că la proba scrisă a avut medie mai mică decât contracandidatul său.
Grație acestui „succes”, ginerele lui Daea s-a ales cu un salariu de 10.000 de lei pe lună, încheind un an perfect, dacă punem la socoteală și cei 150.000 de euro dar de nuntă, bani cu care mirii și-au cumpărat rapid o vilă în Tunari, lângă București, scrie Newsweek.ro
Concurs cu dedicație. Anunțul, cu 10 zile înainte de nuntă
Mai multe indicii conduc spre concluzia că un concurs pentru un post de consilier principal, derulat anul trecut de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ), ar fi fost organizat cu dedicație.
Acest concurs a fost anunțat pe 12 septembrie 2018, cu 10 zile înainte de nunta fiicei ministrului Agriculturii, Dana Florentina, cu Valentin Budașcu.
Condițiile specifice acestui post din cadrul Serviciului Inspecție în Zootehnie erau: studii de medicină veterinară, cinci ani vechime în domeniu și cunoașterea limbii engleze la nivel mediu.
Din bibliografia de concurs făceau parte zece ordine, legi și hotărâri de guvern, precum și Constituția României, toate însumând mii de pagini.
Doi fericiți: Valentin Budașcu și Dana Florentina (ex-Daea). Amândoi, angajați la stat
Pe 10 octombrie, ANARZ a anunțat că s-au înscris doi candidați: Valentin Budașcu și Flavius Paul Voicu.
Primul era proaspătul ginere al ministrului Agriculturii, Petre Daea. Valentin Budașcu „a învățat” în timp ce organiza nunta cu 300 de invitați de la Palatul Știrbey, iar apoi a plecat în luna de miere în insula Capri, de unde posta pe facebook fotografii de om împlinit.
Al doilea candidat venea din mediul privat și avea experiență în domeniu. La un moment dat, Flavius Paul Voicu a lucrat la firma Dutch Trading International Mizil, cel mai mare crescător de vaci de carne din România, adică exact cam ce are în activitate ANARZ.
În același timp, Budașcu lucra de mai mulți ani ca asistent de cercetare într-un laborator de la Institutul de Oncologie București.
Auspiciile nu erau favorabile ginerelui: la proba scrisă din 15 octombrie, Voicu a luat 62,66 puncte, iar Budașcu – 55,33 puncte.
Totul a fost dat peste cap, însă, la interviul care a avut loc patru zile mai târziu: Budașcu a luat 85 de puncte, iar Voicu doar 64. Medii finale anunțate pe 22 octombrie: Budașcu 140,33 – admis, Voicu – 126,66 respins.
Voicu s-a întors în mediul privat. Budașcu s-a înfipt și mai tare la stat, sărind de la o leafă de aproape 1.600 de lei (la Institutul de Oncologie) la una de 10.000 de lei pe lună (la ANARZ).
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, pe scurt ANARZ, a fost înființată în 2014 și este finanţată integral de la bugetul de stat, aflându-se în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ginerele lui Petre Daea a devenit unul dintre cei 276 de angajați ai acestei agenții guvernamentale, al cărei șef, Lelior Iacob, a fost trimis în judecată pentru participarea la fraudarea unor fonduri europene. Necazul directorului ANARZ cu procurorii DNA a avut loc la șase luni după angajarea lui Budașcu, prin acel concurs dubios.
Rețeaua Daea: soția, ginerele și două fiice
În 2017, una din fiicele lui Petre Daea, Dana Florentina, a fost angajată ca referent la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, condus tatăl său: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). „E un copil care așteaptă să-și găsească rostul în viață și, ca părinte, o ajut. Nu văd care-i problema”, spunea atunci Daea, senin. Anul trecut, Dana Florentina câștiga la AFIR 6.000 de lei lunar.
În octombrie 2019, pe ultima sută de metri a mandatului ministerial al lui Petre Daea, un secretar de stat din subordinea sa a semnat în numele ministrului un ordin prin care ar obține un beneficiu direct și Piscicultorul S.A., o societate deținută de Larisa Elena Popescu, cealaltă fiică a lui Daea. Aceasta deține, prin concesiune, de la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, o fermă piscicolă la Crevedia (jud. Dâmbovița), contractul urmând să expire anul viitor. „Prin ordinul semnat de Dumitru Botănoiu se înființează o comisie care poate prelungi contractele de concesiune a terenurilor cu amenajări pisciole pe 49 de ani, prin simpla voință a părților, fără a mai trece prin procedură de licitație”, a scris G4Media.ro.
În 2009, Piscicultorul S.A. primise licență de funcționare de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), unde vicepreședinte era Camelia Luchian, actuala soție a lui Daea (a doua). În prezent, Camelia Luchian activează la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), și această instituție fiind subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
După soție și cele două fiice, se impunea o sinecură și pentru ginere. Așa a intrat în joc Valentin Budașcu (soțul Danei Florentina, cea de la AFIR), care n-a ratat șansa de a se angaja pe o leafă deosebită la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ).
Clanul Daea de la Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele. O familie de profesioniști!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Petre Daea, ministrul Agriculturii din perioada Guvernului Dăncilă, revine în funcție după 3 ani! Liderii PSD au votat în unanimitate miercuri, la ședința Consiliului Politic Național, pentru readucerea „specialistului” descoperit de Liviu Dragnea.
Conducerea PSD s-a întrunit la ora 13.00 la Palatul Parlamentului pentru a găsi un succesor al fostului ofițer de informații Adrian Chesnoiu, precedentul ministru al Agriculturii, după ce acesta a intrat în vizorul DNA pentru trucarea unor concursuri de angajare.
Până la urmă, s-a ajuns iar la Petre Daea, soluție de compromis – scrie Digi24.ro – între taberele din PSD. Postul de ministru al Agriculturii e alocat, în partid, baronului Paul Stănescu, stăpânul județului Olt, cel care l-a propus și pe Adrian Chesoniu astă-toamnă.
Acesta l-ar fi vrut pe Florin Ionuț Barbu, deputat PSD de Olt. Însă Marcel Ciolacu și tabăra sa îl susțineau pe Daniel Butănoiu, secretar de stat în ministerul Agriculturii.
Până la urmă, s-a ajuns la o a treia variantă, Petre Daea, de natură să împace clanurile de interese din PSD.
Criticat la vremea respectivă de liberali pentru incompetență și declarațiile prostești, emblemă și marcă înregistrată a Guvernului Dăncilă – socotit cel mai slab din ultimele decenii în România –, Petre Daea reapare acum în prima linie, girat de această dată de președintele Klaus Iohannis, cel care a readus PSD la putere astă-toamnă, încălcându-și promisiunile făcute timp de 7 ani că va scăpa țara de „ciuma roșie”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a încercat să pozeze într-un ministru popular, care storcea pătlăgeaua-n dinți, pupa știuletele și se înfrățea cu oaia. În realitate, individul este un profitor nerușinat: și-a angajat toată familia în instituții din subordinea ministerului condus de el. Bonus: a legiferat în folosul familiei sale.
Erau cunoscute nepotismele exersate de Daea cu soția sa actuală și cu una dintre fiice. Iată însă că nici ginerele n-a rămas pe dinafară!
Anul trecut, la câteva săptămâni după ce s-a căsătorit cu una dintre fiicele ministrului Agriculturii, Valentin Budașcu a câștigat un concurs de consilier la o instituție subordonată socrului-ministru, dezvăluie Newsweek.ro.
N-a fost ușor nici pentru ginerică: a trebuit să tocească ampla bibliografie în Insula Capri, în luna de miere. Apoi, la concurs, a trebuit să recupereze voinicește la interviu, pentru că la proba scrisă a avut medie mai mică decât contracandidatul său.
Grație acestui „succes”, ginerele lui Daea s-a ales cu un salariu de 10.000 de lei pe lună, încheind un an perfect, dacă punem la socoteală și cei 150.000 de euro dar de nuntă, bani cu care mirii și-au cumpărat rapid o vilă în Tunari, lângă București, scrie Newsweek.ro
Concurs cu dedicație. Anunțul, cu 10 zile înainte de nuntă
Mai multe indicii conduc spre concluzia că un concurs pentru un post de consilier principal, derulat anul trecut de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ), ar fi fost organizat cu dedicație.
Acest concurs a fost anunțat pe 12 septembrie 2018, cu 10 zile înainte de nunta fiicei ministrului Agriculturii, Dana Florentina, cu Valentin Budașcu.
Condițiile specifice acestui post din cadrul Serviciului Inspecție în Zootehnie erau: studii de medicină veterinară, cinci ani vechime în domeniu și cunoașterea limbii engleze la nivel mediu.
Din bibliografia de concurs făceau parte zece ordine, legi și hotărâri de guvern, precum și Constituția României, toate însumând mii de pagini.
Doi fericiți: Valentin Budașcu și Dana Florentina (ex-Daea). Amândoi, angajați la stat
Pe 10 octombrie, ANARZ a anunțat că s-au înscris doi candidați: Valentin Budașcu și Flavius Paul Voicu.
Primul era proaspătul ginere al ministrului Agriculturii, Petre Daea. Valentin Budașcu „a învățat” în timp ce organiza nunta cu 300 de invitați de la Palatul Știrbey, iar apoi a plecat în luna de miere în insula Capri, de unde posta pe facebook fotografii de om împlinit.
Al doilea candidat venea din mediul privat și avea experiență în domeniu. La un moment dat, Flavius Paul Voicu a lucrat la firma Dutch Trading International Mizil, cel mai mare crescător de vaci de carne din România, adică exact cam ce are în activitate ANARZ.
În același timp, Budașcu lucra de mai mulți ani ca asistent de cercetare într-un laborator de la Institutul de Oncologie București.
Auspiciile nu erau favorabile ginerelui: la proba scrisă din 15 octombrie, Voicu a luat 62,66 puncte, iar Budașcu – 55,33 puncte.
Totul a fost dat peste cap, însă, la interviul care a avut loc patru zile mai târziu: Budașcu a luat 85 de puncte, iar Voicu doar 64. Medii finale anunțate pe 22 octombrie: Budașcu 140,33 – admis, Voicu – 126,66 respins.
Voicu s-a întors în mediul privat. Budașcu s-a înfipt și mai tare la stat, sărind de la o leafă de aproape 1.600 de lei (la Institutul de Oncologie) la una de 10.000 de lei pe lună (la ANARZ).
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, pe scurt ANARZ, a fost înființată în 2014 și este finanţată integral de la bugetul de stat, aflându-se în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ginerele lui Petre Daea a devenit unul dintre cei 276 de angajați ai acestei agenții guvernamentale, al cărei șef, Lelior Iacob, a fost trimis în judecată pentru participarea la fraudarea unor fonduri europene. Necazul directorului ANARZ cu procurorii DNA a avut loc la șase luni după angajarea lui Budașcu, prin acel concurs dubios.
Rețeaua Daea: soția, ginerele și două fiice
În 2017, una din fiicele lui Petre Daea, Dana Florentina, a fost angajată ca referent la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, condus tatăl său: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). „E un copil care așteaptă să-și găsească rostul în viață și, ca părinte, o ajut. Nu văd care-i problema”, spunea atunci Daea, senin. Anul trecut, Dana Florentina câștiga la AFIR 6.000 de lei lunar.
În octombrie 2019, pe ultima sută de metri a mandatului ministerial al lui Petre Daea, un secretar de stat din subordinea sa a semnat în numele ministrului un ordin prin care ar obține un beneficiu direct și Piscicultorul S.A., o societate deținută de Larisa Elena Popescu, cealaltă fiică a lui Daea. Aceasta deține, prin concesiune, de la o instituție subordonată Ministerului Agriculturii, o fermă piscicolă la Crevedia (jud. Dâmbovița), contractul urmând să expire anul viitor. „Prin ordinul semnat de Dumitru Botănoiu se înființează o comisie care poate prelungi contractele de concesiune a terenurilor cu amenajări pisciole pe 49 de ani, prin simpla voință a părților, fără a mai trece prin procedură de licitație”, a scris G4Media.ro.
În 2009, Piscicultorul S.A. primise licență de funcționare de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), unde vicepreședinte era Camelia Luchian, actuala soție a lui Daea (a doua). În prezent, Camelia Luchian activează la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), și această instituție fiind subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
După soție și cele două fiice, se impunea o sinecură și pentru ginere. Așa a intrat în joc Valentin Budașcu (soțul Danei Florentina, cea de la AFIR), care n-a ratat șansa de a se angaja pe o leafă deosebită la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANARZ).
Clanul Daea de la Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele. O familie de profesioniști!
Rețineți și aceste inițiale sub care se ascunde bunăstarea clanului Daea: MADR + AFIR + ANPA + APIA + ANARZ.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!