Etichetă: nelu tătaru

  • Ministrul Sănătății: “Peste 31.000 de persoane au ieșit din izolare sau carantină după decizia CCR. Sunt oameni infectați care au plecat din spitale”

    Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat miercuri, la Digi24, că peste 30.000 dintre persoanele aflate în izolare și peste 1.200 din cele 3.500 aflate în carantină n-au mai respectat aceste măsuri după decizia Curții Constituționale din 2 iulie. Oficialul guvernamental a adăugat că numeroși pacienți infectați au părăsit spitalele după aceeași hotărâre a CCR.

    Judecătorii Curții Constituționale au decis, pe 2 iulie, că internarea celor bolnavi de Covid-19 în spitale, izolarea și carantina îngrădesc drepturile cetățenilor. Decizia a provocat un haos și un vid legislativ de care s-au folosit atât mii de oameni bolnavi sau suspecți de a fi infectați pentru a părăsi spitalele sau domiciliile.

    Într-o singură zi s-au externat la cerere 622 de pacienți

    Între timp, miercuri, 8 iulie, România a ajuns la cel mai mare număr de infectări într-o singură zi: 555. Toată lumea se așteaptă ca această cifră să fie depășită curând.

    Nelu Tătaru a recunoscut că suntem într-un moment foarte periculos, când există transmitere comunitară a virusului la nivelul întregii țări și autoritățile au fost lăsate fără nicio pârghie pentru a interveni: „Avem 555 de cazuri la 13.400 de teste lucrate. O cifră asemănătoare a fost pe 11 aprilie, când au fost 523 de cazuri în 24 de ore. Suntem într-o transmitere comunitară, într-o mare relaxare și suntem într-un moment în care nu mai putem obliga internarea sau izolarea pacienților pozitivi, asimptomatici sau cu simptome ușoare și medii. Cei cu simptome severe rămân internați în spital. În ultimele 24 de ore s-au externat 622 de pacienți. Dacă este să monitorizăm de pe 2 iulie, când a fost decizia CCR, și pe data de 3, când a venit motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial, până astăzi peste 30.000 din cei aflați în izolare nu mai sunt în izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină, nu mai sunt în carantină“.

    “La spitalul din Constanța se vor prezenta zilnic 550-650 de oameni în vârful sezonului estival. Astă-primăvară, în plină pandemie, erau 100-150“

    Ministrul Sănătății afirmă că, în acest moment, la Spitalul Județean din Constanța se prezintă 300-350 de persoane pe zi, de două-trei ori mai multe decât astă-primăvară, când era vârful pandemiei. Tătaru se așteaptă ca, în august, numărul celor îmbolnăviți care ajung la spitalul din Constanța zilnic să urce la 550 de persoane: „Sunt oameni pozitivi care au plecat din spitale în aceste 4, 5 zile și care în acest moment trebuie monitorizați în condițiile în care ei ar trebui să respecte niște indicații și anume cele de izolare la domiciliu.

    Este o precauție, în contextul în care avem o lipsă de pârghii în acest moment, și mă refer la internare și izolare. Acelea făceau ca noi să limităm transmiterea comunitară. În acest moment avem o transmitere comunitară la nivelul întregii țări. Sunt zone cu transmitere mai accentuată decât altele. Pe litoral este o mare aglomerare umană, că vrem, că nu vrem. Și este sezonul estival. Am fost la spitalul din Constanța, unde acum se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe între 300 și 350 de persoane pe zi, pe timpul maximului pandemiei erau 100, 150 pe zi și se va ajunge la vârful sezonului estival la 550, 650 de persoane prezentate zilnic la UPU“.

    Guvernul nu va reinstitui restricții, dar se cere mai multă responsabilitate de la oameni: „Nu blocăm accesul spre litoral și spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Nu suntem acolo încât să luăm astfel de măsuri. Dar suntem acolo încât să revenim cu acele recomandări. Suntem în același moment ca acum două săptămâni, ca acum o săptămână. Agenții economici trebuiau să transmită acele reguli populației. Respectând aceste reguli putem să avem o vacanță cvasinormală. Nu vrem să ne transformăm într-un stat polițienesc. Controale, amenzi sau amenințări. Nu! Suntem într-un moment în care fiecare dintre noi avem ceva de făcut pentru a ieși din pandemie. Haideți să respectăm acest lucru, mai mult nu cerem!“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Efectul iresponsabilității: nicio relaxare în plus de la 1 iulie! Etapa a patra se amână. Explicațiile lui Nelu Tătaru

    Iresponsabilitatea unor politicieni (PSD, Ponta, Cataramă), a unor jurnaliști (RTV, Radu Moraru, pe alocuri Antena 3), a unor primari (Daniel Florea de a Sectorul 5) și a unor grupuri de cetățeni (chefuri și nunți în devălmășie) ne aduce nota de plată: amânarea măsurilor de relaxare din etapa a 4-a, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 1 iulie.

    Anunțul a fost făcut luni seară de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi 24. Acesta a precizat că este decizia Grupului de suport tehnico-știintific, în condițiile în care în ultimele două săptămâni a crescut semnificativ numărul de noi cazuri de coronavirus, după cea de-a treia etapă de relaxare a unor restricții.

    Nelu Tătaru: „Astăzi a avut loc întâlnirea Grupului de suport tehnico-știintific și s-au evaluat cele două săpămâni în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, a numărului de cazuri la ATI (Anestezie Terapie Intensivă – n. red.), a numărului de decese. Propunerile sunt de a amâna noile măsuri de relaxare. (…) O parte dintre concetățenii noștri nu au respectat aceste reguli impuse și am văzut o creștere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele existente în spitale. S-a decis în Grupul tehnic amânarea celei de-a patra etape de relaxare”.

    Printre măsurile așteptate de la 1 iulie se număra deschiderea restaurantelor. Deocamdată, se amână.

    „Urmează o săptămână de foc”

    „Noi nu am terminat valul 1 al bolii. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoașe, în care a doua e mai virulentă. Dacă la prima exista un instinct de conservare, acum nu mai există la niște concetățeni de-ai noștri. Ceea ce se întâmplă acum este o recrudescență a nerespectării regulilor. (…) Concetățenii noștri să se uite în jur, să vadă ce este în secțiile de terapie intensivă din spitale, să vadă că se poate deceda la 31 de ani fără comorbidități”, a explicat ministrul Sănătății.

    „În perioada următoare, dacă vedem că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi, iar transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare dintre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare”, spus Nelu Tătaru.

    Ministrul Sănătății a vorbit și despre creșterea numărului de pacienți care au forme grave ale bolii. Jumătate dintre cei 210 pacienți aflați acum la ATI sunt conectați la aparatele de ventilație.

    Tătaru dă asigurări că, în acest moment, secțiile de terapie intensivă din spitale fac față situației. De asemenea, că există și aparate de ventilație, și o rezervă de paturi. Dar… „Avem capacitate, dar nu trebuie să o ducem la maxim. Nu trebuie să forțăm, să spunem că «avem paturi, suntem relaxați, nu mai respectăm nimic»”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primul interviu dat de Liviu Dragnea din pușcărie. Minciuni enorme și o amenințare: „Este doar începutul!”

  • Ministrul Sănătății: “Am ajuns la rată de infectări 1,4. Vine momentul în care vom avea dublarea sau triplarea cazurilor zilnice“

    România se apropie de un moment-cheie foarte periculos, a afirmat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, la Digi 24. Oficialul guvernamental a afirmat că, în momentul ridicării treptate a restricțiilor, rata de infectare cu noul coronavirus în rândurile populației era descrescătoare. Dar fenomenul s-a inversat și, în acest moment, a urcat de la 0,6 la 1,2-1,4.

    Tătaru a spus că ne apropiem de momentul în care se va ajunge la dublarea sau chiar triplarea cazurilor zilnice.

    “Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4“

    Lucrurile sunt foarte instabile, chiar dacă situația încă mai e ținută sub control, spune Nelu Tătaru: „Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă“.

    Cea mai proastă veste este că s-a depășit din nou rata de infectare 1. Indicatorul desemnează câți oameni sănătoși infectează, în medie, unul bolnav. Sars-CoV-2 are o rată de infectare naturală de 2,2 (un om bolnav infectează, în medie, alți 2,2 oameni sănătoși).

    Prin măsuri de restricție, rata a fost coborâtă sub 1, ceea ce înseamnă că, treptat, dacă se menține acest prag, epidemia se stinge. Dar, în România, după apariția măsurilor de relaxare, trendul a devenit iar crescător.

    Nelu Tătaru: “Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi“.

    În ultima săptămână, în timp ce spitalele s-au umplut de bolnavi, PSD a încercat să elimine toate restricțiile, pentru că “nu e niciun pericol”

    Ministrul spune că autoritățile se pregătesc deja pentru criza care se profilează: “Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate. Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. În zilele următoare vom evalua aceste reguli și organele de control vor fi acolo“.

    Ridicarea restricțiilor s-a suprapus, în România, pe lipsa de educație sanitară a populației și mai ales peste campania dezlănțuită de PSD și de agenții Rusiei, prin care cetățenilor li se spune că virusul nu există sau, dacă există, nu e periculos.

    Pentru PSD, bilanțul scăzut al pandemiei în perioada martie-mai a fost o mare dezamăgire. Oficialii social-democrați au promovat teorii conspiraționiste, diverse ajungând să convingă populația că purtatul măștii, distanța de 2 metri față de ceilalți sau măsurarea temperaturii reprezintă abuzuri nejustificate ale “dictatorului Iohannis”, care urmărește de fapt vaccinarea populației cu cip-uri.

    În ultima săptămână, în plină ascensiune a numărului de cazuri de Covid-19, PSD a luptat pentru a elimina total restricțiile, pe motiv că nu sunt necesare.

    Efectele n-au întârziat. Foarte multă lume crede că la mijloc e un complot și refuză să respecte măsurile de protecție chiar și în incinta magazinelor.

    Redeschiderea teraselor a adus, la mare și la munte, alte valuri de infectări.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • GRAFIC. Temeri tot mai mari față de revenirea virusului atât în România, cât și în lume. Ministrul Tătaru: „Sper să nu fie al doilea val”

    În România, dar și în întreaga lume, oficialii încep să se îngrijoreze tot mai tare de creșterea puternică a numărului de infectări cu noul coronavirus. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a mărturisit vineri că “sper să nu fie al doilea val!”.

    La nivel mondial, vineri s-a înregistrat recordul numărului de noi infectări – în special din cauza exploziei pandemiei în cele două Americi. În România, măsurile de relaxare au coincis cu revenirea virusului. Au fost 2.000 de noi cazuri în ultima săptămână, iar spitalele s-au umplut de pacienți.

    Avertismentul ministrului Sănătății: “Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri. Sper să nu fie al doilea val”. Aceleași temeri sunt peste tot în lume

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras vineri atenția că, în ultima săptămână, au fost 4 zile în care s-au înregistrat câte cel puțin 300 de cazuri: ”Sper ca în perioada următoare, după ce avem o distanţă oarecare de 7-10 zile de la a treia perioada de relaxare, să revenim ca nr de cazuri într-un context în scădere. Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri, cam la 7 zile în creştere. Sper să nu fie al doilea val. Nu trebuie să acţioneze doar autorităţile, ci şi populaţia. Sunt încă nişte precauţii care trebuie respectate. Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare tocmai mizând pe spiritul civic”.

    Procentajul cazurilor pozitive din testele efectuate zilnic în România, între 1 mai și 19 iunie, arată că epidemia este într-un trend ascendent din nou

    Declarația a fost făcută la Focșani, în județul Vrancea – feuda baronului Marian Oprișan (PSD). Aici s-au consemnat, până acum, 893 de cazuri, din care peste 100 în ultimele zile.

    Nelu Tătaru a adăugat: ”E nevoie de multă colaborare între spitalele Covid si spitalele suport, mai avem o perioadă pe care trebuie să o gestionăm, nu am terminat partea ascendentă. Sper să fie o creştere progresivă şi sporadică, nu una exponenţială, ca să ne gândim ca la 1 iulie să avem o altă măsură de relaxare, iar la 15 iulie-inceputul lunii august să  avem o viaţă cvasinormală, dar depinde numai de noi. Trebuie să ne obişnuim să trăim cu această transmitere comunitară, dar subliminală, nu accentuată, trebuie să pregătim momentul toamnă-iarnă. Totul depinde de noi”.

    În România, spitalele de boli infecțioase sunt deja arhipline cu miile de cazuri înregistrate în ultima săptămână

    Medicii epidemiologi și oficialii guvernamentali au încercat în ultimele zile să liniștească lumea și au spus, în mod repetat, că situația este sub control, că nu vor fi reinistituite restricții și că au prevăzut această creștere a cazurilor. Panta ar trebui să redevină descendentă săptămâna viitoare, speră ei.

    Pe de altă parte, spitalele de boli infecțioase din România au raportat, unul după altul, în ultimele zile, că au atins capacitatea maximă și nu mai au loc pentru alți bolnavi de Covid-19.

    Numărul infecțiilor a crescut și nu dă semne de scădere.

    Vineri, număr record de infectări în lume: 181.005 cazuri noi

    Același lucru se întâmplă și în lume, unde relaxarea restricțiilor și ascensiunea pandemiei în zone unde a explodat mai târziu – cele două Americi, India – a dus la un număr-record de infectări.

    În lume, ieri au fost 181.005 cazuri raportate oficial. În Brazilia au fost 55.209, în SUA – 33.539, în India – 14.721.

    Temeri pentru recidiva epidemiei de coronavirus sunt și în China, unde autoritățile sunt silite să raporteze din nou zeci de cazuri zilnic – chiar dacă, în continuare, pretind că nu mai au decese și țin secret numărul de teste efectuate.

    Pericol la granița estică a României: epidemia face ravagii în Ucraina și Republica Moldova

    La granița României, situația este foarte îngrijorătoare în Ucraina. Vineri s-au înregistrat, în această țară, 921 de cazuri, iar joi – 829.

    Pericolul unui “import” de cazuri din Ucraina este foarte ridicat, pentru că micul trafic de frontieră e greu de oprit.

    Și Republica Moldova este lovită foarte puternic, iar situația devine pe zi ce trece mai periculoasă. Țară cu populație de 6 ori mai mică decât România, Moldova a avut joi 374 de cazuri, iar vineri – 450! În total, peste Prut sunt raportați până acum 13.556 de oameni care s-au îmbolnăvit.

    În România, până acum, au fost 23.400 de cazuri de infectare cu coronavirus. Noi avem 1.216 de cazuri la milionul de locuitori, iar moldovenii – 3.360.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

  • Nelu Tătaru: Sutele de infecții cu Covid-19 apărute în ultimele zile pun presiune pe spitale, care au “tendința de suprapopulare”

    Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat pentru Hotnews.ro că, deși situația este încă sub control, “există o tendință de suprapopulare” a spitalelor din București și din unele județe cu bolnavi de Covid-19.

    Oficialul guvernamental face apel la populație să respecte regulile de protecție pentru ca lucrurile să rămână în parametrii actuali.

    “Există o tendință de suprapopulare la nivelul spitalelor din București și din unele județe”, care “sunt aproape de limita maximă”, spune ministrul Sănătății

    Autoritățile se așteptau ca numărul de infecții să crească după ridicarea treptată a interdicțiilor în societate, a afirmat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru Hotnews.ro.

    Acesta spune că autoritățile sunt pregătite și că vor face față, dar le cere românilor să fie precauți și să respecte măsurile de protecție.

    Totuși, ministrul recunoaște că, după o serie de zile în care numărul zilnic de cazuri noi a sărit de 300, “există o tendință de suprapopulare la nivelul spitalelor «Matei Balș» și «Victor Babeș», din București, dar și în anumite zone, anumite spitale din unele județe, care au o suprasolicitare în acest moment sau sunt aproape de limita maximă”.

    În aceste situații, “o parte dintre cazuri vor fi dirijate către spitalele din apropiere, în măsura în care nu vor mai exista locuri”.

    “Ne așteptam să avem această creștere a numărului de cazuri”

    Reprezentanții Institutului „Matei Balș” au anunțat joi că nu mai fac internări pentru că nu mai au paturi libere: capacitatea spitalului e ocupată 100% cu bolnavi de Covid-19.

    La Iași, Spitalul de Boli Infecțioase mai avea doar 10 paturi libere din totalul de 210.

    La Brașov, în Spitalul Județean nu mai era niciun loc.

    Nelu Tătaru a mai declarat, în dialogul cu reporterul Hotnews.ro, că unele spitale-suport Covid-19 au cerut să revină la patologia non-Covid, “crezând că s-a terminat. Ei bine, nu s-a terminat!“.

    „Ne așteptam să avem această creștere a numărului de cazuri. Populația ar trebui să respecte regulile impuse și acele norme de desfășurare și funcționare a măsurilor de relaxare tocmai aplicate. În condițiile în care vom respecta aceste reguli, putem gestiona acest număr de cazuri“, a declarat Tătaru.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * PSD a trimis un polițist-pușcăriaș să susțină agresiunea asupra lui Nicușor Dan! Soția sa e tot polițistă, angajată la Firea

    * În plină pandemie, Daniel Florea (PSD), primarul Sectorului 5, a dat unei firme turcești cu sediul la Moscova un contract de 185 de milioane de euro pentru îngrijirea spațiilor verzi

    * Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

    * Putea fi doar măturător, dar PSD l-a pus șef la ADP Sectorul 4. Marian Goleac, aghiotantul primarului Băluță, și-a falsificat diplomele de Bac și de facultate. DNA l-a trimis în judecată

  • Ministrul Sănătății: Starea de alertă va rămâne și după 15 iunie. Nu vom scăpa de virus în această vară!

    Evoluția numărului de cazuri noi zilnice în epidemia de coronavirus arată că “va exista transmitere intracomunitară” în această vară, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, duminică seara, la B1 TV.

    În acest context, starea de alertă va fi menținută, cel mai probabil, și după 15 iunie, a menționat ministrul.

    Numărul noilor infecții nu va permite ridicarea stării de alertă pe 15 iunie. Virusul va continua să se transmită în această vară

    Speranțele – care păreau îndreptățite la un moment dat – că vom scăpa de tot de virusul SARS-CoV-2 în această vară se risipesc. Din păcate, după ridicarea stării de urgență și relaxarea măsurilor de precauție, numărul de noi cazuri confirmate zilnic a crescut.

    Curba descendentă care îndreptățea la așteptări pentru o evoluție favorabilă a atins punctul minim pe 2 iunie, când s-au consemnat doar 119 cazuri noi confirmate în toată România. Se spera că, în scurtă vreme, va fi coborât pragul de 100 de infecții noi zilnice.

    Dar acest lucru nu s-a petrecut și, începând din 3 iunie, curba a devenit din nou crescătoare.

    Pe 3 iunie au fost 152 de cazuri.

    Pe 4 iunie – 238 de cazuri – record negativ în ultimele 3 săptămâni.

    Pe 5 iunie – 196 de cazuri.

    Pe 6 iunie – 187 de cazuri.

    Pe 7 iunie – 189 de cazuri.

    Pe 2, 5 și 7 iunie am avut și câte 11 morți provocați de acest virus.

    Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care Nelu Tătaru a anunțat că nu se vor mai lua și alte măsuri de relaxare socială, față de cele anunțate până acum, iar starea de alertă va fi menținută.

    Nelu Tătaru: „15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere şi evoluţia, focarele noi şi faptul că încă avem o transmitere în comunitate“

    Din nefericire, nerăbdarea populației se poate constata peste tot, iar oamenii au renunțat aproape complet la măsurile de precauție. Puțini mai păstrează o distanță rezonabilă față de ceilalți, masca de protecție este purtată de o minoritate, în foarte multe clădiri nu se mai verifică temperatura celor care intră și nici nu li se mai cere acestora să poarte mască de protecție.

    Acest comportament “asigură” o rezervă de cazuri noi pentru virus, care – foarte probabil – va reveni în forță la toamnă, când vremea se va răci și va deveni umedă.

    Nelu Tătaru a menționat, la postul B1 TV, că „din 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluţia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deşi mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere şi evoluţia, focarele noi şi faptul că încă avem o transmitere în comunitate”.

    Mesajul este clar: „Din previziunile noastre, în toată perioada verii vom mai avea o transmitere comunitară, virusul nu dispare deodată. (…) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafeţele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau şi până acum. Această transmitere pe suprafeţe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mafia PSD, călcată pe coadă. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: “Când vrei să pui pe picioare un minister care nu merge, încep denigrările și atacurile”

    Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat miercuri seară, la postul de televiziune B1, că în momentul în care a încercat să miște lucrurile în minister, au apărut atacurile și denigrările. Mafia care căpușează practic absolut toate instituțiile publice din România, paralizându-le, e dispusă să lupte pe viață și pe moarte pentru privilegii.

    Ministrul Tătaru spune că a reîntâlnit, în Ministerul Sănătății, exact aceeași situație ca și acum 8 ani, când a intrat în politică. Orice încercare de a schimba ceva, de a înlocui neamurile, pilele, cunoștințele și șefii plantați politic cu profesioniști generează o reacție violentă.

    Ministrul Tătaru spune că, atunci când a decis să schimbe organigrama și să facă ministerul funcțional, au început atacurile în presă

    Ministrul Tătaru spune că, în acest moment, instituția pe care o conduce este nefuncțională: „Ca să poţi gestiona un minister, trebuie să ştii ce se întâmplă. Încercând să schimbi o organigramă, deja au început problemele, să spun aşa. Încercând să schimbi un manager de spital, deja încep problemele. Eu mi-am regăsit în acest moment nişte evenimente de la intrarea în politică din 2012: încep să îmi apară rude, încep să îmi apară articole denigratoare. Dar nu este o problemă, eu ce am promis să fac voi face, indiferent de care sunt presiunile sau nu. În acest moment nu vreau să divaghez prea mult, dar, într-adevăr, când vrei să reglezi nişte direcţii din Ministerul Sănătăţii, să pui pe picioare un minister care nu merge, nu merge – şi vă spun că nu merge! -, atunci deja au început denigrările şi atacurile”.

    Caută profesioniști la universitățile de medicină și la Direcțiile de Sănătate, pentru a-i aduce în minister

    Oficialul guvernamental a afirmat că vrea să aducă la minister profesioniști și că, pentru a-i găsi, a luat legătura cu Direcțiile Publice de Sănătate și cu Universitățile de Medicină și Farmacie.

    Tătaru spune că prioritățile sunt clare: „Eu eram secretar de stat când am plecat la Suceava şi m-am întors numit ministru. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau. Toată lumea mă compătimea. Am făcut ce trebuia făcut. (…) Urmează o perioadă în care economicul trebuie să ia locul medicalului, politicul trebuie să vină mai târziu”.

    Când a luat la bani mărunți activitatea din minister, Tătaru spune că “am descoperit multe”.

    De-a lungul timpului, s-au mai încercat reforme la Ministerul Sănătății. Toate au eșuat, baronii sistemului de sănătate și politicienii fiind prea puternici pentru a se reuși ceva. În mandatele PSD, corupția, incompetența, nepotismul și ineficiența au atins proporții înspăimântătoare nu doar la Sănătate, ci în toată administrația publică din România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • România revine la viață! De la 1 iunie se redeschid terasele, din iulie scăpăm de virus! Cu o condiție, însă, spune ministrul Sănătății

    Vom scăpa de virusul Sars-CoV-2 și vom reveni la viața normală spre sfârșitul lunii iulie, anunță ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta spune că, de la 1 iunie, guvernul va mai ridica unele restricții, printre altele urmând a se redeschide terasele.

    Într-o intervenție telefonică petrecută marți seară, la postul de televiziune B1, oficialul guvernamental a spus că viața va putea reintra în normal, cel mai probabil, peste două luni, adică la sfârșit de iulie sau început de august.

    De la 1 iunie se redeschid terasele, din 15 iunie – și restaurantele. La sfârșitul lunii iulie revenim la viața normală și scăpăm de virus

    Deși s-au consemnat câteva zile de creștere a numărului de cazuri, după ridicarea stării de urgență, Nelu Tătaru spune că tendința descendentă generală se menține: ”Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (…) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-Covid”.

    Ministrul a avertizat că evoluția situației în continuare depinde de oameni și de capacitatea acestora de a rămâne atenți: ”Asta nu înseamnă că am terminat cu precauţia, precauţia trebuie să rămână”.

    În principiu, însă, românii se vor întoarce la “o viață cvasi-normală” la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august.

    Terasele se redeschid de la 1 iunie, iar plajele și, probabil, restaurantele – la 15 iunie, “dacă lucrurile merg normal”. Totul se va întâmpla, însă, cu respectarea distanței de siguranță, iar clienții vor trebui să-și facă rezervări la restaurante. Nelu Tătaru a avertizat că se vor face multe controale, pentru a se verifica felul cum se respectă prevederile: ”Fiecare relaxare implică un risc de transmitere comunitară, noi trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona situația”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

  • Testare la nivel național, după 1 iunie, pentru a se verifica nivelul de imunizare a populației la coronavirus

    România pregătește o testare masivă a locuitorilor, începând după 1 iunie, pentru a stabili nivelul de imunizare la care a ajuns populația față de virusul Sars-CoV-2, precum și cât de mult s-a răspândit epidemia în straturile societății, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul sănătății, la Europa FM.

    Cel mai probabil, testarea se va face prin verificarea anticorpilor specifici (IgM și IgG), cei doi parametri arătând dacă subiecții au fost deja infectați și s-au vindecat sau dacă sunt încă în faza acută a bolii.

    De ce se va face testarea la nivel național după 1 iunie

    Ministrul Tătaru a  menționat că snt implicate două instituții cu atribuții specifice în această operațiune și că s-a decis demararea testării după 1 iunie pentru că a fost nevoie să treacă trei luni de la debutul pandemiei, înainte de a obține niște rezultare relevante: „Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie”.

    Marea problemă, semnalată și de medicii epidemiologi – inclusiv în ziaristii.com a apărut un interviu cu profesor doctor Doina Azoicăi pe această temă -, este că, în România, curba cazurilor zilnice de noi infectați întârzie să coboare. Nelu Tătaru a spus duminică, pentru Europa FM, că „noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată, nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment. (…) În funcție și de cazuri, pe zone de focar mare, pe zone de focar mic”.

    Testarea nu va fi obligatorie, a lăsat de înțeles oficialul guvernamental: „O să testăm voluntarii, dar voluntarii pe care îi căutam în anumite focare”.

    Și alte țări au făcut o testare masivă a populației, prin sondaj, pentru a verifica nivelul de răspândire a virusului și de imunizare a oamenilor. SUA, Spania, Marea Britanie și Germania au recurs deja la această tehnică.

    Testarea masivă post-epidemie arată care a fost rata reală a mortalității în cazul infecției cu Sars-CoV-2

    Utile pentru ca autoritățile să știe ce au de făcut în continuare, acest tip de testări în masă a locuitorilor sunt relevante și după încheierea epidemiilor. Abia atunci se va putea stabili cu precizie care a fost rata mortalității reală a acestui virus.

    Rata mortalității măsoară numărul de decese raportat la numărul total al locuitorilor unui areal (oraș, regiune, țară, continent, toată planeta). Rata fatalității măsoară, în schimb, numărul de decese raportat la numărul total de cazuri existente.

    Numărul cazurilor nu coincide cu numărul locuitorilor pentru că nu s-a întâmplat niciodată ca toată populația unei țări, de exemplu. să fi fost afectată de o boală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • În 2005 a furat conserve din ajutoarele sinistraților, acum „a fugit cu calculatorul de la birou, se ascunde într-un hotel”. E managerul Spitalului Județean Vrancea și va fi demis de ministrul Sănătății

    Hoțul de conserve nu se dă dus de la șefia Spitalului Județean Vrancea! Și-a luat calculatorul de la spital și s-a ascuns cu el într-un hotel. Dar comedia se apropie de sfârșit: ministrul Sănătății îl va demite mâine.

    Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat duminică la B1TV și la Digi 24 că la Spitalul Județean din Focșani e o situație incredibilă: managerul Constantin Mândrilă „se ascunde într-un hotel, unde a fugit cu calculatorul de la birou”.

    Tătaru a anunțat că Mândrilă va fi schimbat din funcție, iar mâine va face o vizită la Spitalul Județean Vrancea. „Este o situație deosebită la Focșani”, a spus ministrul. 25 de cadre medicale din spital au fost depistate ca fiind infectate cu coronavirus.

    Nelu Tătaru a explicat că la spitalul vrâncean va fi instalată o echipă de conducere mixtă, formată din reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Ministerului Sănătății.

    Deși Spitalul Județean Vrancea se află în subordinea Consiliului Județean Vrancea, ministrul Nelu Tătaru poatea schimba conducerea unității sanitare, pe baza autorității conferite de Ordonanța de Urgență nr. 40 din 3 aprilie 2020.

    În starea de urgență, Ministerul Sănătății a preluat controlul asupra tuturor spitalelor din țară, indiferent că sunt cu subordonare județeană sau locală. Pe baza aceleiași OUG a fost demisă și Sorina Pintea, vineri, de la Spitalul Județean Maramureș.

    150 de conserve din carne de porc = 3 luni cu suspendare

    Constantin Mândrilă conduce Spitalului Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani de 7 ani. El este un fost condamnat penal, care a furat din ajutoarele destinate sinistraților. Mândrilă este protejatul lui Marian Oprișan, care l-a instalat în funcție în 2013 și încearcă să-l mențină cu orice preț.

    „Mândrilă a fost implicat într-un dosar de furt în 2005, când în apartamentul său au fost găsite 150 de conserve din carne de porc însemnate, fiind ajutoare din rezerva de stat a României. Acestea au ajuns la el acasă prin intermediul șoferului, câțiva vecini au văzut, s-au revoltat, au confiscat o conservă și au făcut o reclamație la Poliție”, scria jurnalista Silvia Vrânceanu în 2012.

    Pentru fapta sa, Constantin Mândrilă a fost condamnat la trei luni cu suspendare.

    Constantin Mândrilă

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adevăr și mituri despre virusul care produce Covid-19. Analiza a doi reputați virologi români din SUA

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

    * Imaginile care au șocat America: morții de coronavirus sunt puși în gropi comune, pe o insulă de la marginea New York-ului