Lipsiți de aportul inteligenței ticăloase din posesia lui „Daddy” Liviu Dragnea, care zace în pușcărie, liderii PSD s-au aruncat cu ochii închiși într-o groapă adâncă, pe care singuri și-au săpat-o și apoi și-au umplut-o cu rahat: moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL.
Oricât de intens ai medita asupra acestei aventuri politice bizare, căutând să-i înțelegi resorturile intime, nu poți ajunge la altă concluzie decât aceea că Marcel Ciolacu & Company (Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Tudose, Dragoș Benea, Titus Corlățean etc.) au fost – politic vorbind – niște imbecili și niște lași.
Dovedești o imbecilitate politică rar întâlnită, atunci când, în plină criză de pandemie, ataci cu o moțiune de cenzură un guvern minoritar – pe care oricum l-ai sabotat permanent, în Parlament, unde controlezi majoritatea, și în teritoriu, cu ajutorul sclavilor de partid pe care îi ai prin direcțiile descentralizate ale ministerelor –, asumându-ți astfel riscul de a te trezi la guvernare în cea mai neagră perioadă din istoria recentă a României. Asta chiar înainte de alegerile locale și la vreo trei luni de cele parlamentare!
Beneficiile oculte pe termen scurt ale guvernării în timpuri de criză gravă sunt cu mult mai mici decât riscurile politice pe termen mediu și lung. Da, până la alegerile parlamentare, un guvern PSD ar mai îngrășa câțiva baroni locali, ar mai răsplăti câțiva lipitori de afișe cu sinecuri prin instituțiile publice, ar mai rupe ceva voturi cu creșteri salariale și de pensii din bani împrumutați prin credite externe cu dobânzi înrobitoare – cunoaștem „rețeta”. Însă, aceste beneficii imediate ar fi însoțite de extraordinara presiune exercitată de efectele pandemiei de Covid-19: blocajele din economie, pierderile financiare tot mai mari, efortul până în prag de colaps depus de sistemul de sănătate publică pentru a vindeca zecile de mii de români infectați etc.
Tot de sfera imbecilității politice ține faptul că PSD nu a negociat, în prealabil, susținerea moțiunii de cenzură cu alte partide parlamentare, mai ales cu mereu oportunista formațiune politică UDMR și cu Pro România, clona PSD-istă a plagiatorului Victor Ponta. Credea echipa lui Ciolacu, aia cu „jdemii” de vicepreședinți, că moțiunea de cenzură va trece la vot doar cu ajutorul parlamentarilor PSD? Sau a fost doar imbecilitate politică faptul că nu au luat în calcul riscurile votului, inclusiv că unii parlamentari PSD nu-și doresc ca partidul să ajungă la guvernare?
În actuala configurație – sute de primari care dezertează din partid, cu niște lideri afectați de o incompetență politică nemaiîntâlnită în istoria partidului, aproape părăsit de aliații politici tradiționali și cu o cădere abruptă în sondaje –, PSD este incapabil să guverneze. Altfel spus, un guvern format din oamenii lui Ciolacu ar însemna condamnarea României la un colaps ireversibil.
Totodată, dacă ajunge acum la guvernare, lipsit de oameni capabili să guverneze cu profesionalism, respectând legile statului român și, mai ales, asumându-și o atitudine morală – trăsături pe care cei mai mulți dintre membrii „elitei” social-democrate nu le au –, PSD își anulează orice șansă de victorie la alegerile parlamentare. Viteza de erodare a unui guvern PSD ar fi mult mai mare decât cea care deja afectează guvernul PNL.
Eșecul moțiunii de cenzură ne spune că mulți dintre liderii PSD s-au speriat de implicațiile preluării guvernării. Lașitatea parlamentarilor PSD – în marea lor majoritate, niște „animale politice” care au simțit la ce riscuri și-ar supune partidul și implicit interesele personale dacă pică guvernul PNL – s-a combinat cu lașitatea și imbecilitatea politică a liderilor PSD.
O moțiune de cenzură care se dorea o „mare lovitură”, cum Marcel Ciolacu anunțase cu gura plină la recentul Congres al Partidului, s-a transformat într-un dezastru pentru PSD.
Pe de o parte, acest eșec lamentabil ne arată, încă o dată, adevăratul chip al PSD-ului de astăzi: o structură de tip mafiot, formată din indivizi cinici, total lipsiți de loialitate față de națiunea română, mânați în politică doar de dorința îmbogățirii rapide cu orice preț, inclusiv și mai ales cel al sacrificării interesului public pe altarul interesului de gașcă de partid.
Pe de altă parte, acest dezastru politic reprezintă o dovadă clară că PSD se scufundă într-o criză internă tot mai gravă. Politicieni mediocri ca Ciolacu, Manda sau Olguța Vasilescu nu pot „juca” pe scena politică altfel decât au făcut-o până acum: tupeu de „băiat de cartier”, țățisme, istericale, minciuni grosolane! Comportamentul de mahala funcționa în vremea lui „Daddy” Dragnea, când Partidul era controlat cu o inteligență demonică de actualul locatar al unei celule din pușcăria Rahova. Marile lovituri le programa „Daddy”, liderii de astăzi ai PSD erau doar niște marionete penibile, niște executanți.
Starea intimă a acestor indivizi nu s-a schimbat, după preluarea controlului asupra PSD. Ciolacu, Manda, Olguța nu au devenit, peste noapte, grație funcției din Partid, niște strategi politici capabili – chiar și din adâncurile unui geniu rău, cum a fost cazul lui Dragnea – să intuiască, să analizeze pragmatic și corect o bătălie politică. Impostura lor s-a dovedit, fără drept de apel, cu ocazia penibilului eșec al moțiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului PNL.
Nu știm dacă PSD a vrut să facă din rahat bici, dar un lucru este limpede: PSD a făcut pleosc în propria hazna.
