Deși se lăuda cu „cel puțin 250 de voturi pentru demiterea Guvernului Orban” (în condițiile în care era nevoie de 233 pentru succesul moțiunii de cenzură), președintele PSD, Marcel Ciolacu, a înregistrat o înfrângere umilitoare.
PSD, susținut de ALDE (Tăriceanu) și de Pro România (Ponta), n-a reușit să strângă nici măcar 233 de parlamentari prezenți în sală, pentru a asigura cvorumul de ședință (50%+1), cu atât mai puțin să convingă 233 de parlamentari să voteze în favoarea moțiunii de cenzură, deci împotriva Guvernului.
Conducerea Parlamentului, asigurată de PSD-iști, a decis să nu mai fie votată moțiunea de cenzură depusă de PSD, pentru că la apelul nominal au răspuns prezent doar 226 de senatori și deputați, cu 7 mai puține decât era necesar pentru asigurarea cvorumului.
Moțiunea a fost boicotată de parlamentarii PNL, USR, PMP, UDMR și Grupul Minorităților Naționale, care au ieșit din sală. Reprezentantul minorității germane din România (FDGR), Ovidiu Ganț, a dat un semnal puternic în acest sens, scriind pe Facebook: „Parlamentul va da votul asupra celui mai abject demers politic de dupa 1989: moțiunea de cenzură inițiată de PSD si sateliții săi în timpul pandemiei. Nu numai că nu voi vota această mizerie, nici măcar nu o voi gira cu prezența. Sper ca rațiunea să învingă, iar moțiunea să fie respinsă. Cei care o susțin se vor face responsabili de sabotarea eforturilor de combatere a pandemiei si efectelor ei negative de natură economico-socială”.
Au lipsit din sală inclusiv 5 PSD-iști (din motive de pandemie/autoizolare), dar nici prezența lor n-ar fi asigurat cvorumul. Cei 5 sunt: senatoarele Roxana Natalia Pațurcă şi Carmen Dan, plus deputaţii Cătălin Rădulescu, Adrian Tudor şi Dan Ciocan.
Moțiunea de cenzură introdusă de PSD-Ciolacu a eșuat lamentabil. Ea nu mai poate fi votată într-o altă ședință a Parlamentului, întrucât astăzi este ultima zi a sesiunii extraordinare, iar de mâine începe sesiunea ordinară de toamnă. Or, o moțiune de cenzură depusă într-o sesiune nu poate fi votată în altă sesiune parlamentară!