Situație suprarealistă la Spitalul de Urgență Floreasca, din București: a dispărut corpul unui pacient mort din cauza Covid-19! În timp ce familia reclamă să-i fie restituit trupul decedatului, purtătorul de cuvânt al spitalului răspunde că s-a produs o încurcătură și mortul a fost predat altei familii, relatează Adevărul. Procurorii au întocmit un dosar de neglijență în serviciu, iar poliția a pornit o anchetă.
Cazul pare de-a dreptul suprarealist: angajații spitalului nu reușesc să mai găsească trupul pacientului decedat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar penal.
O rudă a sunat la 112 și a reclamat că personalul de la Spitalul Floreasca nu mai găsește trupul decedatului
Scandalul a pornit după ce unul din membrii familiei a reclamat, la numărul de urgențe, că reprezentanții spitalului nu-i dau trupul persoanei decedate. Poliția Capitalei a emis un comunicat în care explică: “Prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunţat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsufleţit, reprezentanţii spitalului nu l-au putut elibera. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 1, care au intrat în contact cu familia, dar şi cu reprezentanţi ai unităţii sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale. Verificările sunt efectuate de Secţia 1 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt“.
Purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca spune că, foarte probabil, au fost încurcate cadavrele, iar decedatul cu pricina a fost încredințat altei familii
Bogdan Oprița, doctor și purtător de cuvânt al Spitalului Floreasca, a afirmat că și la nivelul unității medicale s-a deschis o cercetare internă, administrativă, pentru a descoperi ce s-a întâmplat: „În conformitate cu procedura operaţională existentă la nivelul Spitalului, în momentul în care un pacient decedează, el primeşte o brăţară de identificare care se aplică la nivelul încheieturii mâinii şi apoi este pus în doi saci de cadavre. Personalul serviciului de anatomie patologică are obligaţia, în momentul în care predă pacientul decedat familiei, să verifice datele care există în cartea de identitate cu cele de pe brăţara de identificare, iar familia trebuie să recunoască decedatul. În această situaţie noi am avut, în ziua de 31 decembrie, două persoane care au decedat şi una dintre familii a identificat cadavrul şi acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum urmează să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de către familie sau dacă cineva a greşit în momentul în care a predat cadavrul firmei de pompe funebre. Pentru că, foarte probabil, cele două cadavre au fost încurcate“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Actorul Florin Anton a murit la 64 de ani. „Magicianul” Marian Râlea a anunțat trista veste pe Facebook, iar actrița Dorina Chiriac a scris un text emoționant.
Florin Anton s-a născut pe 29 septembrie anul 1956. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, secția Actorie. A avut o carieră bogată, jucând în aproximativ 4.000 de spectacole, interpretând circa 200 de personaje în teatru, film, radio și televiziune.
Are doi copii care-i calcă pe urme: Vladimir a absolvit Regia de Teatru, iar Anastasia a urmat actoria. Florin Anton a fost căsătorit cu Liudmila Szekely.
Dintre filmele în care a jucat:
“Profetul, aurul și ardelenii” (1978)
“Întoarcerea din iad” (1983)
“Emisia continuă” (1985)
“Pădureanca” (1987)
“Miracolul” (1988)
“Vânătoarea de lilieci” (1991)
“Divort din dragoste” (1991)
“Faimosul paparazzo” (1999)
“Margo” (2006).
Roluri importante în Teatrul de Comedie:
Cibisov / „Procesul” – de A. Suhovo-Kobalin, regia Gheorghe Harag, 1983
Steopka / „Cârtițele” – de Mihai Zoscenko, regia Valeriu Paraschiv, 1985
Silvio / „Slugă la doi stăpâni” – de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu, 1987
Demetrius / „Visul unei nopți de vară” – de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1990
Grasset / „Papagalul Verde” – de Arthur Schnitzler, regia Lucian Giurchescu, 1991
Catindatul / „D’ale carnavalului” – de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Manolescu, 1994
Vitek / „Melodie varșoviană” – de Leonid Yorin, regia Virgil Tănase, 1995
Dinu Păturică / „Ciocoii vechi și noi” – de Nicolae Filimon, regia Gelu Colceag, 1996
Alcandre / „Iluzia comică” – de Pierre Corneille, regia Alexandru Darie, 1999.
Gândurile lui Marian Râlea
Marian Râlea (actor), pe Facebook: ”Actorii când coboară de pe scenă nu mai știu cum să își țină mâinile, pe unde să pășească, să nu încurce lumea. Devin vulnerabili și nu știu să lupte cu virușii omenești care îi pot răpune! Drum bun, dragul meu coleg și prieten, Florin Anton! Rămâi mereu în sufletul meu”.
Gândurile Dorinei Chiriac. „Dori, e la telefon un profesor al tău. Spune că se numește Florin Anton”
”A plecat. înainte să decid să fiu actriță (adică abia după anul II la Facultatea de Actorie), mă supăram din când în când pe teatru și dispăream de la școală. mă închideam în casă și stăteam așa, înrăită, zile și nopți. furie mută. pur și simplu. mă loveam de cea care avea să îmi devină cea mai bună profesoară de teatru, dar și de viață. ea îmi arăta neputințele așa cum îmi revela puteri nebănuite, iar asta mă speria groaznic. sau poate doar îmi era incomod; mă smulgea din confort. ceva dinăuntru urla «Lasă-mă-n pace! Nu vreau să fiu ce vezi tu în mine!». trei zile nu mai dădeam pe la școală. renunțam la studii, cum ar veni. eram supărată pe mine, pe profesoară, pe tot. și atunci, când stăteam așa, pe-ntuneric, seara, suna telefonul. fix, da. în ’91-’92, aveam numa’ fix. tata, cel care nu mă întreba niciodată nimic, nu deschidea ușa camerei în care zăceam mută (îl simțeam des trecând pe hol și oprindu-se să asculte muțenia mea, îmi suferea suferința fără să tulbure consumarea ei, ah, ce încredere avea tata în faptul că o să ajung singură la vreun mal, el era numai pe acolo ca să vegheze), ei, tata îndrăznea să mă cheme: Dori, e la telefon un profesor al tău. Spune că se numește Florin Anton. Vrea să vorbească cu tine. of. săream din pat.
Dorina Chiriac
Doamne, ce tâmpenie, de multe ori ceea ce avea să mă tragă de pe marginea unei prăpăstii (închipuite, da, dar cu atât mai periculoasă) a fost politețea. Doamne, ce tâmpenie, nene. un «Nu-i frumos să las omu’ așa, să aștepte»! nu-i frumos să întorci cuiva spatele. mai ales că-i profesor. să te sune un profesor pe tine? pui imediat funia de spânzurat deoparte și te duci să vorbești, nu? te-a sunat. Florin Anton. era tot un fel de tata. semăna cu tata în multe privințe. dar era un fel de tata care mă suna când dispăream de la școală că mă supăram eu pe Sanda Manu fără să îi arăt ei vreodată ceva. Alo. nu țin minte ce îmi spunea. țin minte numa’ cum îmi spunea. peste ani mulți aveam să ne referim la conversațiile alea ca la «ședințe de psihoterapie». cert e că a doua zi mă înființam iar la școală. și nimeni nu pomenea nimic despre cele 3 zile în care înghețasem nu numai studii, dar înghețasem și viață.
Cred că Sanda știa. cred că asistentul său, Florin Anton, îi spunea. sau poate chiar ea îl ruga să mă sune după 3 zile. habar n-am cum era. dar se purtau mereu ca tata, toți cei 3 profesori Sanda Manu, Florin Anton, Gheorghe Visu; se uitau la mine-ntr-un fel, dar mă lăsau să caut singură ieșirea din hrubă. doar când dispăream 3 zile stătea Anton o oră cu mine la telefon. erau pilde, cred. renunțări ale lui ca actor. d’alea pentru totdeauna, ca ale mele. reveniri. lupte. regăsiri. iară lupte. am vrut să renunț. de tot. m-am gândit des că nu asta trebuie să mă fac. de ce trage femeia aia așa să mă facă actriță? de ce mă aduce mereu înapoi omul ăsta căruia nu-i sunt nimic?nu am uitat. abia după ani si răzgândiri m-am hotărât că locul meu era acolo, între ei, pe scena de teatru. peste ani a fost așa întâmplarea să joc alături de Florin Anton în două dintre cele mai mari spectacole. nu doar ale mele cele mai mari. «Fuga» după Mihail Bulgakov în regia Cătălinei Buzoianu și «Iluzia Comică» după Pierre Corneille în regia lui Alexandru Darie. amândouă la Teatrul de Comedie. de acum, Florin Anton îmi spunea Do.
Dincolo de viața în afara scenei, pe care în vremea aia artiștii o petreceau tot împreună, țin minte la Florin Anton nu doar disciplina religioasă, discretă în lucru, dar mai ales investirea sa peste măsura umană în rol, vibrația microcelulară, credința că arderea lui din fiecare secundă face diferența în evoluția lumii întregi. convingerea înaltă că el, omul ca toți oamenii, în clipa aia în care o sală întreagă e cu ochii pe el în povestea din scenă, reconfigurează destinul planetei spre bine, întru frumos și armonios și înalt. Maestrul din imaginea asta pe care acum v-o arăt avea puterea să suspende timpul până trece durerea. în chiar clipa aia, după monologul revoltei și al suferinței, cobora în fața mea scut bastonul vrăjit și îngheța timp, viață. criogenie. minute în șir. treceau, într-o clipită, zile. ani. ere. aveam să rămânem așa suspendați la fiecare Iluzie Comică.
Anton reușea să facă să nu îl mai simt acolo, aproape, în spatele meu. se depersonaliza, se dezintegra, dispărea. paralizam temporar. ne ridicam fără consistență deasupra materiei. gravitația era numai un concept de care avem voie să râdem.singurul lucru concret era mereu o boabă lichidă. lacrima unei apuse suferințe înmărmurite îmi cădea dintre gene și se spărgea în mii de steluțe pe lemnul viu al bastonului de Maestru, sceptrul magic al unui artist alchimist, bățul ăla luat de pe masa de recuzită din culisele teatrului, care, odată intrat în scenă în mâna actorului credincios, avea puterea să schimbe istoria, să vindece, să absolve. a plecat ieri. teatru în teatru în teatru. iluzie. copiii lui, Hänsel și Gretel, au crescut acolo, în teatru. acolo au învățat mai întâi paradoxul vieții artistului: umilința și înălțarea într-o aceeași clipă a unui timp temporar suspendat. Ioana și Vladimir sunt copii de Maestru. acum opresc timpul să vindece lumi. actriță, regizor. lacrimile se sparg în mii de steluțe pe sceptrul care nu e altceva decât recuzită de scenă. dar în mâinile credinciosului, are putere să vindece lumi. asta nu-i o iluzie. Dumnezeu să ierte și să primească în brațe”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Liviu Iancu, unul dintre marii condeieri ai gazetăriei actuale, s-a stins din viață la numai 45 de ani. Jurnalist, care lucra la publicația economică Profit.ro, a suferit un infarct în cursul zilei de luni, 28 decembrie.
Scriitura sa excepțională l-a făcut autorul unor texte fabuloase, de referință pentru ultimii 15 ani de gazetărie din România.
Liviu Iancu lucra în presă de peste 20 de ani. De-a lungul timpului, a excelat în special pe jurnalism economic și de turism, în redacții precum Mediafax, Național, Business Magazin, Capital și Profit, scrie Paginademedia.ro.
Pe lângă activitatea din presă, a semnat și volumul „Xanax”, carte în care se regăsesc experiențele personale și profesionale. Volumul avea, în 8 luni, peste 10.000 de exemplare tipărite, în mai multe tiraje, scria Profit.ro. Cifre de best-seller în România.
Personal, l-am avut inivitat într-o emisiune TV, după lansarea volumului „Xanax”. A fost un dialog superb. Liviu Iancu era pur și simplu sclipitor. Inteligent, șarmant, sincer, minunat mânuitor al limbii române – și în vorbă, și în scris.
Stimulatorul cardiac
În urmă cu câțiva ani, Liviu Iancu a fost operat la inimă și i s-a montat un stimulator cardiac. În cartea lui, „Xanax”, povestește momentul dificil de atunci, căruia a reușit să-i supraviețuiască.
„Ai fost în pragul morții, ai trăit o experiență incredibilă. S-a schimbat ceva în modul în care percepi viața și lumea?”, a fost întrebat acum un an de Hotnews.
Liviu Iancu: „Da, s-au schimbat multe. Mi-am dat seama că, pe cât posibil, vreau să fac doar ceea ce îmi place și să nu mai pierd vremea cu lucruri care mă enervează. Am refuzat un salariu triplu în altă parte doar pentru că mie îmi place Profit.ro, oamenii cu care lucrez și programul de acolo. Am refuzat de multe ori să mă întâlnesc cu oameni importanți, care mă sunau din interes, doar pentru că în ziua aia aveam programată o ieșire pe câmp cu câinii. Mă întâlnesc și vorbesc pe cât posibil cu oameni care îmi plac și, iată, m-am hotărât să aștern sincer experiența mea într-o carte care sper să-i ajute pe unii să treacă peste momentele grele din viața lor”.
Liviu Iancu, în urmă cu un an, pentru Profit.ro:„Atât de tare m-a deformat meseria asta, încât, după două decenii de presă, dacă trec cu mașina pe lângă un accident oribil, primul gând e să-mi sun colegii și să le livrez știrea cu accidentul. Dacă pică un avion lângă mine, pe stradă, aș avea, probabil, același impuls. Presa te înrăiește, te abrutizează, iar o parte din «Xanax» vorbește despre mica luptă a unui mic jurnalist alcoolic și afemeiat cu această dezumanizare. Noi, jurnaliștii economici, suntem fericiți dacă am aflat primii o știre cu o mare companie care intră în insolvență și scriem asta senini, fără să ne gândim că în urma acelui faliment rămân familii pe drumuri și că-n casele fiecăreia se declanșează o dramă. Jurnalistul urmărește falimentul, pe când scriitorul ar trebui să vorbească despre dramele din spatele falimentului”.
Liviu Iancu și „Xanax”-ul său
„Talentul și umorul celui mai bun scriitor din echipă”
Colegii de la Profit.roau anunțat luni cu tristețe: „Presa pierde un jurnalist extraordinar, cu 20 de ani de experiență într-un domeniu în care a fost cel mai bun. Profit.ro pierde talentul și umorul celui mai bun scriitor din echipa căreia i s-a alăturat din prima zi, în 2015, și un prieten drag. Dumnezeu să te odihnească, Liviu!”.
Colegii reamintesc cum se prezenta singur Liviu Iancu, în secțiunea dedicată echipei:
„A ajuns din întâmplare în presă în anul 2000, când a crezut că Mediafax e o agenție imobiliară, dar s-a lămurit în următorii doi ani că e mai interesant să scrii știri de turism decât să vinzi case.
Au urmat alți doi ani la departamentul economic al tabloidului «Național», însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, iar lipsa unor provocări serioase l-a făcut să plece în echipa care a lansat pe piață «Business Magazin», iar peste un an a ajuns la «Capital».
După mai puțin de doi ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după 7 ani, când a început să se teamă ca agenția, intrată în insolvență și relocată într-un spațiu mult mai mic, să nu se transforme într-o simplă afacere imobiliară.”
Liviu Iancu și doi prieteni ai săi
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Reputatul jurnalist Răzvan Tomescu (53 de ani), veteran al Departamentului Sport de la Radio România Actualități, a decedat ca urmare a infecției cu Covid-19.
Radio România Actualități a anunțat vineri, pe site-ul său, pierderea unui excelent jurnalist: Răzvan Tomescu. Acesta a murit după ce s-a infectat cu Covid-19.
Răzvan Tomescu lucra la Radio România de 28 de ani, angajându-se la postul național public de radio în 1992, când avea 25 de ani.
A relatat de la 8 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară sau de iarnă. El a fost și sportiv de performanță, jucând polo în prima ligă a României.
Răzvan Tomescu era absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport (ANEFS).
Luni, 23 noiembrie, a fost ultima zi în care Răzvan Tomescu a fost la muncă. Brusc, starea de sănătate i s-a înrăutăţit. Avea dureri îngrozitoare de stomac. A fost internat la Spitalul Universitar (Municipal), nivelul de oxigen i-a scăzut la 65%. Plămânii i-au fost distruși rapid de coronavirus. Nu mai putea respira fără tubul de oxigen, deși n-a fumat niciodată.
Mesajul Radio România Actualități
„Răzvan Tomescu de la Redacția Sport a încetat din viață, la 53 de ani.
Colegul nostru Răzvan Tomescu, de la Redacţia Sport, a încetat din viaţă, astăzi, la vârsta de 53 de ani, la Spitalul Municipal din Bucureşti, după ce a fost infectat cu noul coronavirus.
Este singurul ziarist de radio din România care a relatat de la 8 ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă sau de vară.
Pe lîngă activitatea sa jurnalistică, a jucat polo în Liga 1″.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Oliviu Gherman, fost preşedinte al Senatului în anii ’90, a murit la vârsta de 90 de ani. O piesă de rezistență a mecanismului infernal, antinațional, celptocrat, construit de Ion Iliescu – omul Moscovei – în România postcomunistă.
Decesul lui Oliviu Gherman a fost confirmat marţi de Adrian Năstase, pe blogul personal.
„A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârşit. Personalitate inteligentă, calmă. Un politician înţelept. Ani de zile, începând din 1992, am lucrat în «tandem». Ca prieteni. El era preşedinte al FDSN, eu preşedinte executiv. El era preşedinte al Senatului, eu preşedinte al Camerei (1992-1996). Colegi în acelaşi partid. Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O carieră politică şi legislativă de excepţie. Un model pentru o întreagă generaţie”, a scris fostul premier.
Oliviu Gherman s-a născut pe 26 aprilie 1930, cu numai 54 de zile după Ion Iliescu, cel care avea să-l coopteze în echipa FSN a anilor ’90.
Senator în patru legislaturi
1990-1992: senator de Dolj, din partea Frontului Salvării Naţionale (FSN).
1992-1996: senator de Dolj, din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN) – până în iulie 1993, transformat apoi în Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR). Preşedinte al Senatului timp de patru ani.
1996-2000: senator de Bucureşti, din partea PDSR.
2000-2004: senator de Bucureşti, din partea PDSR – până în iunie 2001, transformat apoi în Partidului Social Democrat (PSD). Mandatul său s-a încheiat la 27 august 2001, prin demisie.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Covid-19 lovește fără să țină cont de statut, funcție sau vârstă. O dovedește și moartea lui Dan Tătaru, fost senator PSD și de două ori secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Acesta a murit duminică, la vârta de 51 de ani, după ce a fost confirmat cu coronavirus.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a scris pe Facebook: ”Am aflat cu tristeţe despre trecerea la cele veşnice, la numai 51 de ani, a lui Dan Tătaru, fost senator al României şi secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale în două mandate”.
Fostul senator fusese confirmat cu coronavirus şi se afla internat în spitalul din Moineşti, județul Bacău.
Raed Arafat a declarat duminică seară, la Antena 3, că s-a intenţionat transferul lui Dan Tătaru la Spitalul Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului „Ana Aslan” de la Otopeni, dar pacientul a intrat în stop cardio-respirator înainte de a putea fi transportat cu elicopterul şi nu a putut fi resuscitat.
Dan Tătaru a fost ales, în 2012, senator din partea PSD, în județul Bacău. Din 2015, acesta a activat ca senator independent, până la finalizarea mandatului în 2016.
Fostul senator fusese confirmat cu coronavirus şi se afla internat în spitalul din Moineşti.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un asistent medical din judeţul Vrancea a murit din cauza virusului SARS-Cov-2. Ionică Taftă Potop (49 de ani) era angajat al spitalului din comuna Vidra. În plus, era liderul filialei locale a Federaţiei Sanitas, potrivit agenției Mediafax.
Decesul asistentului medical Ionică Potop s-a produs sâmbătă. Bărbatul avea 49 de ani şi lucra la Spitalul „N. N. Săveanu” din comuna vrânceană Vidra.
După ce s-a infectat cu virusul SARS-Cov-2, el a fost internat în spital. Sâmbătă, starea lui de sănătate s-a agravat şi în cele din urmă bărbatul a murit la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
Decesul a fost anunţat pe Facebook de colegii asistentului medical de la Federaţia Sanitas.
„Cu imensă tristeţe aducem un ultim omagiu colegului nostru IONICĂ TAFTĂ POTOP, asistent medical şi lider SANITAS la Spitalul «N. N.Săveanu» din Vidra, judeţul Vrancea. Ionică este, din nefericire, o nouă victimă a virusului ucigaş”, scrie în mesajul de condoleanţe al reprezentanţilor Sanitas.
Vrancea este unul dintre cele mai afectate judeţe de epidemia Covid-19. Potrivit datelor furnizate de autorităţile centrale, de la debutul epidemiei s-au infectat 1.362 de persoane, dintre care 76 au murit din cauza virusului.
Vrancea ocupă locul 6 între județele României, ca număr de infectări cu SARS-Cov-2.
Iresponsabilii pandemiei, conspiraționiști care ignoră orice sfaturi din partea medicilor, sunt periculoși pentru societate, dar deseori își fac rău și lor. Este cazul unui bărbat de 50 de ani care a murit sâmbătă la Timișoara după ce a refuzat tratamentul cu Remdesivir.
Deși era în stare foarte gravă de trei zile, bărbatul de 50 de ani a fost de neclintit: le-a spus medicilor, ferm și chiar agresiv, că nu le dă dreptul „să facă experimente pe el” cu antiviralul Remdesivir. Sâmbătă după-amiază, conspiraționistul a murit în Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, informează Tion.
Bolnavul de Covid-19 era internat de mai bine de o săptămână și a refuzat tratamentul cu Remdesivir, care se dă – din 2 mai – în baza unei scheme de tratament ce se aplică doar la trei spitale din România: unul din Timișoara, unul din Iași și unul din București.
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, a declarat la Digi 24 că a fost pentru prima dată când un pacient a refuzat tratamentul cu Remdesivir, în ciuda faptului că i-au fost explicate beneficiile.
Pacientul putea fi salvat dacă medicamentul i se administra la timp, a spus medicul.
„Am avut un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, pe motiv că noi «nu facem experimente pe el». A ajuns la Terapie Intensivă, starea lui s-a înrăutățit. Acum putem doar să aplicăm schema standard de tratament suportiv pentru menținerea vieții”, spunea pe 13 iulie Cristian Oancea. El se referea chiar la bărbatul de 50 de ani care avea să moară cinci zile mai târziu.
De trei zile, pacientul conspiraționist era în stare foarte gravă, la Terapie Intensivă, iar medicii n-au mai avut ce să facă.
Remdesivir este primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene în tratamentul împotriva coronavirusului. Bărbatul de la spitalul din Timișoara este primul pacient care l-a refuzat.
L-a refuzat și a murit. Poate vor pricepe și alți conspiraționiști că prostia se plătește uneori foarte scump.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Virusul ucigaș lovește din nou acolo unde înseși existența și forța lui sunt puse la îndoială sau negate vehement: în tabăra PSD. E o lecție din care conspiraționiștii iraționali și anarhiștii ar putea învăța ceva.
Moartea lui Constantin Tudose (80 de ani) a fost anunțată în premieră de Obiectiv Vocea Brăilei și confirmată ulterior de Mihai Tudose (PSD), fiul victimei.
Joi, 9 iulie, fostul premier Mihai Tudose a confirmat, pentru Știrile Pro TV, că tatăl său a fost diagnosticat cu noul coronavirus. Patru zile mai târziu, Tudose-senior a murit.
Conform lui Mihai Tudose, tatăl său ar fi luat virusul ”de la un vecin din Brăila”. Apoi, bătrânul a fost internat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, unde a rămas intubat până în clipa morții. El avea boli preexistente.
Corpul neînsufleţit al lui Constantin Tudose va fi depus miercuri, 15 iulie, la ora 11.00, la capela Cimitirului „Sf. Constantin şi Elena” din Brăila.
Înmormântarea şi slujba de înhumare vor avea loc tot miercuri, de la ora 13.30.
Fostul premier Mihai Tudose (53 de ani) este în prezent europarlamentar. El a fost ales pe lista Pro România (partidul lui Victor Ponta), dar între timp a revenit în PSD.
Mihai Tudose a deținut funcția de prim-ministru în perioada iunie 2017 – ianuarie 2018, fiind precedat de Sorin Grindeanu și succedat de Viorica Vasilica Dăcilă, în seria celor trei guverne „patronate” de Liviu Dragnea.
Cu doar câteva zile înainte de moartea tatălui său, Mihai Tudose acuza în termeni duri Guvernul Orban, despre care spunea că se pregătea, în februarie-martie, de alegeri anticipate, în loc să aibă gata legislaţia şi măsurile împotriva pandemiei decoronavirus.
Europarlamentarul PSD a comentat şi fixarea alegerilor locale pe 27 septembrie, spunând, ironic, că alegerile în septembrie „poate sunt în capul vreunui Mickey Mouse reactivat de Anul chinezesc al Şobolanului de Metal”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Actorul american Nick Cordero a murit duminică, după 95 de zile de luptă cu infecția cu Covid-19. În timpul spitalizării, actorului de 41 de ani i-a fost amputat un picior din cauza complicațiilor bolii.
”Dumnezeu are acum încă un înger”, a scris soția sa, Amanda Kloots, duminică seară, pe Instagram. „Iubitul meu soț a murit în această dimineață. A părăsit lumea înconjurat de familia care l-a iubit și care s-a rugat pentru el”, a adăugat ea, potrivit CNN.
Soția actorului și-a ținut fanii la curent cu evoluția bolii acestuia pe toată perioada spitalizării. Ea a explicat cum Covid-19 a afectat foarte grav plămânii actorului, care arătau ca ai unui om care a fumat 50 de ani și, probabil, ar fi avut nevoie de un dublu transplant.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
