Etichetă: moldova

  • Zeci de persoane din Republica Moldova trec granița să se vaccineze în România

    Zeci de persoane din Republica Moldova trec granița pentru a se vaccina în România, relatează Monica Adăscăliței, directoarea DSP Botoșani. În Moldova, situația este foarte grea, țara nereușind să-și asigure dozele necesare pentru vaccinarea populației. Până acum, în Moldova s-au făcut unele vaccinări din ajutoarele trimise de România și alte țări.

    Pentru a se putea vaccina în țara noastră, basarabenii trebuie să aibă cetățenie română și să aibă adresa din buletin în România. Cele două condiții răresc sensibil numărul eligibililor. Cu toate acestea, turismul “de vaccinare” este un avantaj concret, palpabil și imediat al statutul de cetățean român și membru al Uniunii Europene.

    Adăscăliței a declarat: „Avem informaţii că s-au vaccinat. Nu pot să vă spun exact numărul de persoane, dar sunt persoane cu cetăţenie română şi moldoveană care s-au vaccinat. Acum, că ei nu stau în judeţul Botoşani şi au doar buletinul… Pe baza acestui buletin s-au vaccinat”.

    Prefectul de Botoșani, Dan Nechifor, spune că frații moldoveni sunt așteptați cu brațele deschise și că autoritățile vor și pot să-i ajute. „Dacă sunt cetăţeni români şi se programează pe platforma de vaccinare la un centru de vaccinare din judeţul Botoşani, noi avem şi stoc de vaccinuri şi disponibilitatea să facem acest lucru“.

    Până acum, doar 2,07% din totalul de 4,03 milioane de locuitori ai Moldovei au fost vaccinați anti-Covid cu cel puțin o doză. Țara înregistrează 700-1.000 de cazuri noi de infectare și 20-40 decese pe zi.

    În România, elanul campaniei de vaccinare s-a domolit. Pe listele de așteptare se mai găsesc doar 166.000 de persoane, iar numărul locurilor disponibile a depășit 200.000. Distribuirea este neuniformă. Județele de graniță precum Botoșani, Iași, Suceava, Maramureș, Timiș, Arad au printre cele mai multe locuri libere în centre. În schimb, în județele din centrul țării mai există încă liste de așteptare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Buticarii lui Rădoi au pierdut procesul pentru chioșcurile ilegale de la metrou. Demolarea e legală

    * VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

    * VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

    * „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

    * S-a ales praful de politicianul Tăriceanu: și-a pierdut și partidul! ALDE și-a ales un nou președinte

    * VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

    * Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

    * Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

  • Cui folosesc acțiunile „unioniste” organizate de AUR. Partea I: „Unionismul” destabilizator promovat de George Simion în Republica Moldova

    Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiunea naționalistă condusă de tandemul George Simion – Claudiu Richard Târziu, a declanșat în ultimele luni o adevărată ofensivă politică și mediatică, al cărei obiectiv aparent ar fi susținerea românismului și a intereselor naționale în comunitățile românești din Republica Moldova și Timocul sârbesc. Aparent!

    Cel mai recent episod al acestui demers politic controversat este încercarea deputatului George Simion, copreședinte AUR, de a forța granița de stat a Republicii Moldova (deși are interdicție pe teritoriul celui de-al doilea stat românesc), sub pretextul invitației primite de a participa la funerariile scriitorului unionist basarabean Nicolae Dabija.

    Deși era evident că nu va putea intra în Republica Moldova fără ridicarea în instanță a respctivei interdicții, liderul George Simion a provocat scandal cu grănicerii moldoveni și și-a hrănit electoratul cu obișnuitele „live”-uri pe Facebook.

    Dacă Republica Moldova pare a fi perimetrul alocat lui George Simion, comunitatea românilor vlahi (sau mai exact, anumiți lideri ai acestei comunități) din Valea Timocului sârbesc pare a fi alocată lui Claudiu Richard Târziu, avându-l ca „vârf de lance” în regiune pe Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, fost lider sindical de profesie. Acesta din urmă a intermediat vizita la Parlamentul României a unor lideri controversați ai vlahilor din Timocul sârbesc și, ulterior, s-a deplasat în fruntea unei delegații – formate din câțiva anonimi parlamentari AUR – în comunitatea românilor vlahi din Serbia. A pregătit, probabil, vizita pe care celălalt lider AUR, senatorul Claudiu Richard Târziu a efectuat-o de curând în această regiune.

    Dacă ne limităm doar la aparențe, s-ar putea spune că aceste acțiuni politice sunt subordonate unor idealuri nobile: refacerea unității statale a României și promovarea, ocrotirea indentității naționale în comunitățile românești din statele vecine țării noastre.

    Efectele acțiunilor AUR în Republica Moldova și Timocul Sârbesc sunt însă nu numai nefolositoare acestor idealuri, ci chiar potrivnice.

    George Simion – militant unionist sau agent provocator?

    Scandalul public ca armă politică ocupă un loc important în profilul politicianului George Simion. Urmând tradițiile învățate ca lider de galerie de fotbal, actualul lider al AUR a căutat permanent să fie în centrul atenției presei și a opiniei publice prin acțiuni care au vizat să provoace scandal.

    Istoria așa-zisei lupte unioniste a lui George Simion în Republica Moldova este presărată de acțiuni provocatoare la adresa autorităților acestui stat românesc, sub pretextul idealului reunificării Basarabiei cu România.

    George Simion a primit prima interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova în martie 2009, când la Chișinău puterea politică era deținută de Vladimir Voronin. La acel moment, câteva sute de tineri au participat, la Chișinău, la o manifestație dedicată împlinirii a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acțiunea a fost organizată de o coaliție de ONG-uri intitulată „Grupul de inițiativă Spirit Românesc”, iar organizatorii principali au fost basarabeanul Eugen Rusu și românul George Simion. Aceștia au fost reținuți de poliție sub motivul încălcării ordinii publice, iar George Simion a fost expluzat de pe teritoriul Republicii Moldova. În 2009, George Simion se prezenta ca lider al Asociației „Noii Golani”, un grupuscul prin care a încercat să confiște imaginea „golanilor” anticomuniști din Piața Universității 1990.

    Contextul în care George Simion a primit prima interdicție de intrare pe teritoriul Republica Moldova este unul deosebit de complex. Președintele de atunci al țării din stânga Prutului, Vladimir Voronin, a avut un parcurs controversat în relațiile cu Uniunea Europeană, cu România și cu Federația Rusă.

    În 2003, Moscova propunea așa-numitul Memorandum Kozak de rezolvare a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist pro-rus din Transnistria. Conform acestui plan, Republica Moldova ar fi fost reorganizată ca stat federal asimetric (integrând Regiunea Tiraspol ca „republică” membră a noii federații moldovenești), iar staționarea trupelor rusești pe teritoriul moldovenesc ar fi fost prelungită pentru 20 de ani.

    În 2005, Vladimir Voronin a făcut o declarație publică împotriva acestui memorandum, considerând că textul încalcă Constituția Republicii Moldova (conform căreia Moldova este un stat neutru care nu permite staționarea de trupe străine pe propriul teritoriu). Tot în 2005, liderii politici de la Chișinău au semnat Planul individul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, ca instrument care să pregătească aderarea Republicii Moldova la UE.

    Măsurile de aderare în Uniunea Europeană nu au fost implementate de către Vladimir Voronin în ritmul impus de acordul semnat. Pe fondul multiplelor probleme economice și politice din Republica Moldova, dar și a unei strategii deficitare a UE și a României în zonă, Vladimir Voronin a adoptat o politică a „mersului pe sârmă”, între presiunile economice și politice tot mai mari exercitate de regimul Putin, interesele Uniunii Europene și dorința de aderare la spațiul european (inclusiv de reunificare cu România) manifestată de tot mai mulți moldoveni.

    Începând cu 2010, Vladimir Voronin și-a orientat discursul de la unul pro-european, și implicit pro-unionist, la unul pro-rus.

    Observăm, deci, că în perioada în care George Simion organiza acțiuni „unioniste” pe teritoriul Republicii Moldova, situația din regiune era una foarte complexă și tensionată. România adoptase deja o strategie diplomatică prin intermediul căreia idealul unionist fusese subordonat obiectivelor de etapă: sprijinirea statului moldovean în demersul de aderare la Uniunea Europeană, contracararea acțiunilor regimului Putin în regiune, obținerea sprijinului Uniunii Europene în democratizarea societății moldovenești. Acțiunile „hard” ale lui George Simion au fost în totală contradicție cu strategia „soft” adoptată de UE și de România în chestiunea Republicii Moldova, fiind orientate spre provocarea de conflicte și tensiuni pe teritoriul statului român de la est de Prut.

    George Simion și-a continuat demersul „unionist” și a înființat o organizație special dedicată, anume Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

    În decembrie 2014, lui George Simion îi este refuzată intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta se deplasa la Chișinău, unde urma să organizeze un eveniment cu participarea a 30 de jurnaliști din România și 30 din Republica Moldova, pe teme unioniste.

    Trebuie studiat și contextul acestui al doilea moment de conflict între „unionistul” George Simion și autoritățile de la Chișinău. În decembrie 2014, guvernul pro-european condus de Iurie Leancă – „încărcat” cu votul de încredere al Parlamentului, în mai 2013, cu sprijinul Coaliției de Guvernare Pro-Europene -, tocmai demisionase, conform unei proceduri tehnice prevăzute în Constituția Republicii Moldova (care obligă guvernul să demisioneze odată cu validarea alegerilor noului Parlament). Acest guvern pro-european a condus Republica Moldova până la numirea unui alt guvern pro-european, condus de Chiril Gaburici și susținut de o alianță politică parlamentară pro-europeană și pro-românească, anume Alianța Politică pentru o Moldova Europeană.

    Observăm iarăși că George Simion – care, probabil, știa și atunci, ca și acum, în 2021, când a forțat granița în Republica Moldova, că are interdicție de intrare – a decis să organizeze acțiuni a căror finalitate asumată a fost scandalul. Aceasta, în condițiile în care la Chișinău exista un guvern pro-european!

    În primele luni ale anului 2015, Republica Moldova se prăbușea într-o criză politică extrem de periculoasă, punctul culminant fiind publicarea raportului companiei americane Kroll despre devalizarea sistemului bancar moldovenesc de către mafia politică din această țară. George Simion s-a implicat activ în organizarea unor proteste de stradă la Chișinău, profitând de eșecul guvernării pro-europene și de revolta cetățenilor moldoveni față de corupția generalizată și de dificultățile economice tot mai mari.

    În mai 2015, în preajma unui mega-miting de protest care urma să fie organizat la Chișinău, George Simion a fost declarat indezirabil și expluzat de către guvernul pro-european condus de Chiril Gaburici. Se pare că la baza acestei decizii au stat informații oferite de Serviciul de Informații și Securitate (serviciul secret al Republicii Moldova) conform cărora ar fi existat „indicii temeinice că George Simion intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională”.

    Unii comentatori politici au exprimat suspiciunea că George Simion a jucat – cu sau fără voie – un rol central în organizarea unei „perdele de fum” prin care atenția opiniei publice să fie distrasă de la „Furtul Miliardului de dolari americani” care zguduise, la acel moment, stabilitatea politică și economică a statului moldovean.

    Oricare ar fi fost rolul lui George Simion în raport cu scandalul devalizării sistemului bancar moldovean, reținem faptul că acțiunile lui din Republica Moldova, în perioada respectivă, au contribuit la agravarea crizei politice interne din Moldova. Idealul unionist – deși insistent colportat de George Simion în formula că „doar Unirea cu România va rezolva criza din Repubica Moldova” – nu a fost defel ajutat, în mod concret.

    Această expulzare îi aduce pe George Simion în atenția liderilor politici români și moldoveni. Pentru prima dată, după ani de eforturi, „unionistul” se află într-o poziție centrală pe scena politică românească. George Simion devine subiect de discuții oficiale între Ministerul de Externe român și Guvernul de la Chișinău. Politicieni din România și Republica Moldova, în căutare de voturi din zona naționaliștilor unioniști, fac declarații tari, în care deplâng „tratamentul” la care a fost supus Simion.

    Sub presiune politică, la începutul lunii septembrie a anului 2015, Curtea de Apel de la Chișinău suspendă interdicția de 5 ani pe care o primise, în luna mai, George Simion, iar în februarie 2016, interdicția este anulată definitiv.

    În anul 2018, George Simion este implicat în alte incidente pe teritoriul Republicii Moldova, care au atras asupra lui noi sancțiuni aplicate de Guvernul de la Chișinău. Astfel, în 29 august, acesta a primit o interdicție de intrare în Republica Moldova de 30 de zile. Autoritățile de la Chișinău au justificat interdicția prin faptul că George Simion, împreună cu mai mulți colegi ai săi, ari fi provocat dezordini la granița de stat a Republicii Moldova într-un așa-zis „Marș al Unirii”.

    În octombrie 2018, după doar câteva ore petrecute pe teritoriul Republicii Moldova, George Simion este expluzat în România. Acesta a acuzat că ar fi fost agresat fizic – „bătut și interzis”, după propriile declarații –, fără să aducă însă o dovadă clară care să-i susțină declarația, alta decât o fotografie a documentului oficial privind expulzarea, care părea a fi pătat cu sânge.

    La acel moment, Republica Moldova era condusă un guvern coordonat de politicianul Pavel Filip. Acesta s-a remarcat prin contribuțiile importante aduse la semnarea și ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Schengen. Acțiuni politice pentru care a fost decorat, în iulie 2014, cu Ordinul „Gloria Muncii”, de către președintele Republicii Moldova, pro-europeanul Nicolae Timofti.

    Guvernul Pavel Filip a reușit să implementeze mai multe măsuri economice de inspirație europeană: Programul „Prima Casă” (facilitarea accesului persoanelor fizice la procurarea unei locuințe prin contractarea de credite bancare garantate parțial de stat, în special pentru familii tinere), Programul „Drumuri bune pentru Moldova” (dezvoltarea infrastructurii rutiere, în special în comunitățile rurale), înființarea Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” și lansarea Serviciului de Urgență „112”, numărul unic pentru apelurile de urgență activ în toate statele membre ale Uniunii Europene.

    Deși o parte dintre aceste proiecte au fost folosite în mod populist și subordonate unor interese politice de conjunctură, totuși, în ansamblul lor reprezintă dovada unui efort major de orientare a Republicii Moldova către Uniunea Europeană.

    George Simion nu a fost interesat de politica pro-europeană a guvernelor de la Chișinău. Chiar a lăsat impresia că sabotează sau, cel puțin, îngreunează demersul politicienilor pro-europeni de la Chișinău de a așeza Republica Moldova pe orbita Uniunii Europene.

    George Simion a ignorat permanent strategia diplomatică a Uniunii Europene și implicit a României cu privire la Republica Moldova. Agenda lui politică așa-zis „unionistă” nu a luat în calcul, ba chiar se poate spune că a pus piedici acestei strategii care presupune europenizarea Republicii Moldova, integrarea ei în Uniunea Europeană și în spațiul euro-atlantic și ulterior, realizarea reunificării cu România în cadrul Uniunii Europene.

    Recenta acțiune de forțare a graniței Republicii Moldova comisă de liderul AUR, sub pretextul că ar avea dreptul să participe la funeraliile scriitorului unionist basarabean Nicolae Dabija, grație calității de parlamentar român, se înscrie în logica prezentată: scandal, tensionarea situației din Republica Moldova și cât mai mult profit electoral obținut în zona naționaliștilor radicali din cele două state românești.

    Această acțiune este probabil determinată de politica pro-europeană a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Atât AUR, ca formațiune politică românească parlamentară cu pretenții de lider al mișcării unioniste din România, cât și liderii AUR – George Simion și Claudiu Richard Târziu – au avut o atitudine rezervată față de  Maia Sandu. Nu au exprimat vreun entuziasm naționalist în susținerea ei, nu au inițiat acțiuni, la nivelul Parlamentului României, prin parlamentarii AUR, de sprijinire a politicii pro-europene implementată de Maia Sandu. Dimpotrivă, prin deputatul George Simion și parlamentarii care l-au susținut în scandalul de la granița Republicii Moldova, AUR a provocat o situație tensionată, în detrimentul Președintelui Republicii Moldova.

    Probabil că nu întâmplător, la doar câteva zile după scandalul provocat de George Simion la Prut, Ministerul de Externe rus a criticat Uniunea Europeană și SUA pentru „amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova”, pentru că ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, le-a transmis politicienilor aleşi din Republica Moldova că „trebuie să respecte voinţa poporului şi să se apuce urgent de lucru”.

    Rusia lui Putin – principalul beneficiar al acțiunilor AUR în Republica Moldova

    Mulți analiștii politici sunt de părere că acțiunile AUR și ale lui George Simion în Republica Moldova slujesc interesele Rusiei lui Putin în regiune.

    După cum se observă, majoritatea acțiunilor lui George Simion în Republica Moldova au fost comise în perioade de criză politică internă în acest stat românesc ori într-un context internațional foarte complicat și nefavorabil forțelor pro-europene și pro-românești de la Chișinău.

    Activitatea așa-zis „unionistă” a lui George Simion și implicit a AUR, dincolo de zgomotul scandalului mediatic pe care l-a provocat permanent, este extrem de nocivă idelului reunificării Basarabiei cu România.

    Doar naivii pot crede că, prin destabilizarea Republicii Moldova, prin sabotarea permanentă a guvernelor pro-europene de la Chișinău, prin provocarea de situații tensionate al căror beneficiar este, în mod evident, președintele Rusiei, Vladimir Putin, poți să grăbești reunificarea Basarabiei cu România.

    Cum să te unești cu acest al doilea stat românesc european, dându-i foc? Este aberant!

    George Simion anunța, după eșecul recentei încercări de forțare a graniței de stat a Republicii Moldova, că pe 27 martie va lansa filiala AUR în această țară. Liderul AUR manifestă un cinism specific Moscovei prin această încercare de exploatare, în interes politic personal, a crizei politice din Republica Moldova și a poziției precare pe care o are, pe scena politică moldovenească, președintele Maia Sandu, liderul politicienilor pro-europenei și implicit pro-români din Republica Moldova.

    La o analiză atentă la detalii, „unionismul” proclamat de George Simion și de AUR se dovedește a fi, de fapt, un anti-unionism cinic și toxic, al cărui singur beneficiar este Țarul Putin, conducătorul unui imperiu care nu a fost niciodată favorabil idealului de unire a tuturor românilor în granițele naturale ale României Mari.

    (Va urma)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • George Simion – aceeași Șoșoacă în altă cojoacă. Invocă statutul de demnitar pentru a intra în Basarabia, deși are interdicție până în 2023

    Provocare ordinară a copreședintelui AUR, George Simion, la granița dintre România și Republica Moldova. Acesta a încercat duminică să intre în țara din stânga Nistrului, dar nu a fost lăsat să treacă, pentru că are interdicție până în 2023.

    La fel ca fosta sa colegă de partid Diana Iovanovici-Șoșoacă, George Simion a invocat insistent, în fața autorităților (în cazul său, polițiștii de frontieră), statutul său de demnitar, care i-ar permite să încalce legea.

    Așa cum Șoșoacă flutură legitimația de senatoare, Simion le-a băgat sub nas polițiștilor de frontieră pașaportul său diplomatic, obținut în calitate de parlamentar. De asemenea, a cerut intervenția Ministerului de Externe.

    Provocările lui George Simion n-au avut succes. Dar liderul AUR nici n-a urmărit să intre în Republica Moldova (până la o decizie contrară, juridică sau administrativă, interdicția e interdicție), ci să provoace scandal. Și, eventual, o criză diplomatică româno-moldoveană, spre satisfacția Rusiei.

    George Simion a încercat să intre în Republica Modova pe la vama Leușeni, într-o mașină în care se aflau mai multe persoane, inclusiv doi copii. El a spus, într-o transmisie live pe Facebook, că vrea să meargă la Chișinău ca membru în Comisia parlamentară comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, la invitația omologilor din țara vecină.

    Copreședintele AUR știa că are interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, dar a forțat o scenetă de imagine, cu scop electoral. La controlul actelor de identitate, vameșul moldovean i-a comunicat că are interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova până în 2023. Simion a replicat că are această interdicție ca activist civic, iar acum este parlamentar și deține pașaport diplomatic. Argumentele sale stupide nu i-au înduplecat pe vameși să încalce legea ca să-i dea satisfacție „domnului deputat de la București”.

    Amenință, penibil, că stă la graniță până în 2023!

    „Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistență diplomatică și aștept ca autoritățile de la Chișinău – Președinția și Ministerul Afacerilor Externe – să clarifice această situație și să înțeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României”, a declarat George Simion, potrivit unui comunicat transmis de AUR.

    „Şase dintre parlamentarii noştri au şi cetăţenia Republicii Moldova şi vom lansa pe 27 martie AUR ca partid politic şi în Republica Moldova. Mi se pare absolut nejustificată şi lipsa de atitudine fermă a diplomaţiei româneşti, şi felul în care am fost tratat de către autorităţile statului Republica Moldova. Eu mergeam Chişinău pe baza unei invitaţii primite de la parlamentarii de acolo”, a mai spus provocatorul Simion.

    Conform aceleiași surse, George Simion a vrut să meargă la Chișinău la invitația unor parlamentari din Republica Moldova, pentru a-și lua rămas bun la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” de la scriitorul, publicistul și fruntașul unionist Nicolae Dabija, care a încetat din viață vineri.

    VIDEO: Live-ul lui George Simion, în care insistă pe statutul lui de demnitar

    5 interdicții de a trece Prutul. Ultima: pe 5 ani

    Înainte de a intra în politică și în Parlament, George Simion a fost activist. El s-a agățat cu cinism de tema unirii cu Republica Moldova, provocând scandaluri care au dăunat enorm ideii unioniste.

    Simion a organizat mai multe marșuri peste Prut, acțiuni provocatoare care i-au adus și interdicția de a mai intra în Republica Moldova.

    George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, având 5 interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Ultima i-a fost aplicată în 2018, pentru o perioadă de 5 ani, până în 2023.

    Maia Sandu îl sfătuiește să respecte legea

    Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi transmite copreședintelui AUR, George Simion, că nu are atribuții în soluționarea acestui caz și că singura soluție legală de anulare a deciziei Biroului de Migrație și Azil (BMA) este o acțiune în instanța de judecată.

    Declarația Maiei Sandu (pe site-ul Președinției Republicii Moldova)

    „Președinția Republicii Moldova regretă situația neplăcută, creată la hotarul moldo-român ca urmare a interdicției de intrare în țară, impuse în 2018 domnului George-Nicolae Simion, în prezent deputat în Parlamentul României.

    Președinția nu are atribuții în soluționarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migrație și Azil (BMA) pentru a clarifica situația. Din informațiile prezentate, singura soluție legală de anulare a deciziei BMA este procedura de judecată.

    Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea ședință este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • O provocare ieftină, dar periculoasă – Ziariștii

    Am aistat, zilele trecute, la o provocare ieftină, dar periculoasă. O provocare făcută de George Simion. El știa foarte bine că nu va reuși să treacă Prutul.

    Acum a profitat de faptul că a murit Nicolae Dabija și a folosit scuza că merge la înmormântarea marelui om de cultură. A fost doar un pretext pentru o provocare.

    De ce este periculoasă? Pentru că Simion s-a prezentat ca demnitar al statului român. Asta înseamnă că a implicat autoritățile române în această problemă.

    De ce a făcut asta? Posibil, ca să provoace un conflict diplomatic.

    Este asta în folosul României? Evident că nu.

    Acum am înțeles că pe data de 27 martie își va lansa filiala partidului său în Republica Moldova. De ce a ales această dată? Pentru că atunci se sărbătorește Unirea Basarabiei cu România. Asta este, de asemenea, o chestiune foarte periculoasă, pentru că poate provoca tabăra pro-rusă din Republica Moldova. Tabăra care nu dorește unirea cu România și care urăște tot ce este românesc. Dacă era vorba de un partid unionist local, nu era o problemă.

    Sunt multe. Însă extinderea unui partid din România, care pretinde a fi unionist, este un lucru care poate provoca mari probleme României în regiune. Putem asista la răspunsuri și de la est, și de la vest.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Puterea este o boală – Ziariștii

    Puterea este o boală. Unii oameni pur și simplu nu vor să plece de la putere. Așa îmi explic eu faptul că unii nu vor alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova.

    Se pare că nici măcar  partidul condus de Andrei Năstase, PPDA, care a fost în alianța cu PAS (Maia Sandu), nu dorește alegeri anticipate. Altfel nu-mi explic cum de Andrei Năstase a dorit să fie el premier.

    Socialiștii lui Igor Dodon sunt cei mai bolnavi după putere. Ei sunt conștienți că alegerile parlamentare anticipate nu le sunt favorabile. Ar putea pierde conducerea Parlamentului. Anul trecut au pierdut alegerile prezidențiale.

    Propunerea de premier a socialiștilor, doamna Mariana Durleșteanu, înseamnă o revenire la putere a celor care au făcut parte din guvernarea comunistă. Atunci când doamna Greceanîi, actualul speaker al  Parlamentului, era premier. Oare la Interne îl vor pune pe generalul Papuc? Cel care a fost ministru la 7 aprilie 2009.

    Republica Moldova, din punctul meu de vedere, se îndreaptă spre o criză. Asta pentru că ziua de azi a arătat că nu există un consens nici măcar între cele două partide care cândva formau o alianță pro-Europa.

    Paul Szasz Sebeș

    (Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

    DE ACELAȘI AUTOR:

  • Basarabia renunță la jugul limbii ruse, Moscova amenință cu Transnistria!

    O decizie curajoasă a Curții Constituționale a Republicii Moldova a declanșat replica dură, amenințătoare a Rusiei. Moscova încearcă să impună Chișinăului menținerea unui statut special pentru limba rusă, chiar dacă etnicii ruși reprezintă sub 10% din populația Moldovei din stânga Prutului.

    Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus), a criticat vineri în termeni virulenţi decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, prin care a fost declarată neconstituţională legea care conferea limbii ruse statut special în Republica Moldova, informează Agerpres.

    Criticile au fost exprimate într-o postare pe blogul senatorilor ruşi de pe pagina de internet a Consiliului Federaţiei, postare intitulată „În Europa prin încălcarea drepturilor ruşilor?”.

    Kosaciov pune pe acelaşi plan decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi pe cea a Ucrainei, din 16 ianuarie, prin care întregul sector de servicii din această ţară trece exclusiv la limba ucraineană. Kosaciov le-a calificat pe amândouă drept „atacuri împotriva limbii ruse”, potrivit portalului Deschide.md.

    Senatorul rus vede o legătură între cele două măsuri şi aspiraţia de integrare europeană a Republicii Moldova şi a Ucrainei. „Am impresia că Europa tratează cu indulgenţă astfel de decizii, considerându-le în deplină concordanţă cu valorile europene, la care aderă în mod declarativ Kievul şi Chişinăul, încălcând de fapt convenţiile europene”, susţine Kosaciov. În opinia acestuia, „rusofobia devine un element sistemic al politicii europene, încurajată de Uniunea Europeană în vecinătatea Rusiei”.

    „Decizia Curţii Constituţionale îndepărtează Moldova şi mai mult de soluţionarea conflictului transnistrean”

    Referitor la decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, Konstantin Kosaciov susţine că aceasta a fost luată la presiunea forţelor pro-europene. „Aceşti politicieni înţeleg integrarea ţării lor într-un mod specific, prin renunţarea la vechea identitate moldovenească şi a propriei statalităţi de dragul alipirii la România”.

    Kosaciov adăugă că nu întâmplător preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, şi deputaţii care au contestat legea votată la sfârşitul anului trecut şi promulgată de Igor Dodon deţin cetăţenie română.

    În acest context, Kosaciov aminteşte că preşedinta Maia Sandu a promis în campania electorală că vrea să construiască un stat în care cetăţenii tuturor grupurilor etnice se vor simţi în siguranţă, un stat în care drepturile lor – inclusiv acela de a-şi folosi limba – vor fi protejate în mod fiabil. Dacă Maia Sandu va susţine decizia Curţii Constituţionale, atunci, în opinia lui Kosaciov, va fi foarte dificil să realizeze obiectivul declarat de ea: „stabilirea unor relaţii bune cu Rusia şi rezolvarea multor probleme acumulate între ţările noastre”.

    „Nu mai puţin important este faptul că decizia Curţii Constituţionale îndepărtează Moldova şi mai mult de soluţionarea conflictului transnistrean. Este greu de imaginat că locuitorii din stânga Nistrului, care au suferit o tragedie în urmă cu 30 de ani, din cauza aceloraşi probleme lingvistice şi aceloraşi dorinţe ale autorităţilor de la Chişinău de a efectua o românizare forţată, ar dori brusc să se reintegreze cu o astfel de Republică Moldova”, afirmă senatorul rus.

    77,87% vorbitori de limba română, 9,39% vorbitori de limba rusă!

    Ambasada Rusiei de la Chişinău a calificat drept „alarmantă” decizia Curţii Constituţionale de la Chișinău de anulare a legii prin care limbii ruse i se conferă statutul de limbă de comunicare interetnică.

    Totodată, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a emis un comunicat prin care cere misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova să se abţină de la comentarii pe marginea deciziei Curţii Constituţionale.

    Curtea Constituţională de la Chişinău a declarat joi neconstituţională Legea 234 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care conferea un statut special limbii ruse. Legea fusese adoptată în luna decembrie de o majoritate constituită între Partidul Socialist şi Partidul Şor în Parlamentul moldovean.

    „Limbii ruse nu i se conferă statut aparte pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Domnica Manole, președinta Curții Constituționale. Ea a făcut referire la rezultatele recensământului din 2014, când 77, 87% din populaţia Republicii Moldova a declarat că vorbeşte limba română şi doar 9,39% limba rusă, 4,08% limba găgăuză, 3,82% limba ucraineană, 1,48% limba bulgară.

    Proiectul de lege cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost adoptat în a doua lectură, cu votul a 55 de deputaţi, într-o sesiune desfăşurată de Parlament în cursul nopţii de 15 spre 16 decembrie. Mai exact, proiectul a fost susţinut de deputaţii Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) şi deputaţii platformei „Pentru Moldova”, din care face parte şi Partidul Şor.

    „Au fost timpuri când limba română era vorbită doar când ne plângeam morții. În perioada sovietică, pentru limba română unii au făcut Gulagul”

    Curtea Constituțională de la Chișinău a examinat joi sesizările depuse de trei deputați: Octavian Țîcu, Dinu Plângău și Maria Ciobanu. Aceștia au solicitat controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 privind funcționalitatea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

    În cadrul ședinței, deputatul Octavian Țîcu, președintele Partidului Unității Naționale (PUN), a subliniat că:

    1. Declarația de independență punctează în mod expres faptul că limba română este limba de stat;
    2. în Constituție nu se vorbește despre o limbă interetnică.

    Argumentele deputatului Octavian Țîcu

    • „Au fost timpuri când limba română era vorbită doar atunci când ne plângeam morții și ne cântam doinele.”
    • „În perioada sovietică, pentru limba română unii au făcut Gulagul.”
    • „Limba română a fost vehiculul împotriva regimului comunist și ne-a dus spre independența Republicii Moldova.”
    • „Declarația de independență punctează în mod expres faptul că limba română este limba de stat.”
    • „În Constituție nu se vorbește despre o limbă interetnică.”
    • „Prin sesizarea pe care am făcut-o, considerăm că această lege este un atentat la suveranitatea și independența Republicii Moldova, prin încercarea de a institui deasupra cadrului constituțional dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova.”
    • „În mod special, articolul 6, care spune că în raport cu autoritățile publice, limba de comunicare este limba de stat și limba lingvistică. Se încearcă o revoluție lingvistică în Republica Moldova, prin instituirea unui bilingvism și promovarea limbii ruse la rangul de limbă de stat.”
    • „Această lege contravine articolului 10 din Constituție, prin care se stabilește că minoritățile naționale se vor trata în mod egal. Prin instituirea limbii ruse cu statut special, se încălca acest principiu. Limba minorității ruse nu poate fi impusă drept limbă de comunicare tuturor minorităților. Constituția stabilește că minoritățile etnice vor comunica în limba de stat sau în limba minorității sale etnice.”
    • „Nu este un pas revoluționar, este o normalitate ca toți să cunoască limba de stat. Învățarea limbii române trebuie încurajată.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • Televiziunile pro-ruse nu vor transmite mesajul de Anul Nou al președintei Maia Sandu, ci pe cel al lui Dodon!

    Propaganda rusă din Republica Moldova, violent anti-europeană, atinge noi culmi ale penibilului. Trei televiziuni controlate de Partidul Socialiștilor (pro-rus) nu vor transmite mesajul de anul nou al președintei în funcție, Maia Sandu, ci un mesaj înregistrat al fostului președinte Igor Dodon, învins în alegeri.

    Este o decizie fără precedent în istoria Republicii Moldova, constată Ziarul de Gardă.

    Astfel, telespectatorii posturilor NTV Moldova, Accent TV și TNT Moldova, deținute formal de parlamentarul Corneliu Furculiță (PSRM), nu vor vedea mesajul de Anul Nou al președintei Maia Sandu.

    În schimb, telespectatorii celor trei canale pro-ruse vor putea urmări mesajul înregistrat al lui Igor Dodon, prezentat drept „președintele Republicii Moldova în perioada 2016-2020”. Clipul înregistrat de acesta are o durată de 2 minute și 25 de secunde, iar liderul socialist vorbește în română și în rusă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Operațiunea mafiotă „Salvați avocatul infractor” a eșuat! Înalta Curte: dosarul „Ferma Băneasa” a fost repartizat corect

  • “Vă veți scălda într-o baie de sânge! Nu apucați să ajungeți nici la aeroport!” – Amenințări de la Moscova, după ce Maia Sandu a cerut retragerea rușilor din Transnistria

    Moscova continuă să emane reacții ostile și chiar amenințătoare la adresa Moldovei după ce noul președinte al republicii de peste Prut, pro-europeana Maia Sandu, a cerut retragerea armatei ruse din Transnistria. Vladimir Jirinovski, deputat în Dumă (echivalentul Camerei Deputaților) și conducător al Partidului Liberal Democrat din Rusia, a avertizat la postul public de televiziune Rossia-1 că numărul soldaților din Transnistria va fi sporit și că țara sa ar putea declanșa un atac devastator, care va genera “o baie de sânge” în Moldova.

    Miezul disputei este prezența armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova, contrar dorinței autorităților din această țară. Trupele Kremlinului, amplasate în Transnistria, sunt considerate de către Chișinău și Uniunea Europeană ca fiind de ocupație.

    Vladimir Jirinovski: “Dacă va exista o încercare privind retragerea contingentului nostru de menţinere a păcii, noi îl vom dubla sau chiar tripla“

    Rușii refuză să plece susținând că ei sunt acolo ca să asigure pacea.

    Deși parte din teritoriul Moldovei, Transnistria este, de fapt, o enclavă rusească, fiind controlată și susținută, atât militar, cât și economic, de regimul Putin. Zona e folosită de ruși pentru a pune presiune pe autoritățile de la Chișinău (din Tiraspol se poate ajunge în capitala Moldovei în doar o oră cu mașina, șoseaua dintre cele două orașe măsurând 75 de kilometri), dar și pe Ucraina. Transnistria este un centru important de spionaj și influență rusească, dar și un focar de instabilitate de unde se face contrabandă cu armament și droguri sub tutela Moscovei.

    La fel ca și în celelalte zone unde au ajuns, rușii refuză să plece invocând binele pe care trebuie să-l facă localnicilor chiar și cu forța, când aceștia nu înțeleg beneficiile ocupației.

    După ce Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-și retragă trupele pentru a fi înlocuite de unele real neutre, sub mandat OSCE, Jirinovski a reacționat: “Noi nu trebuie doar să spunem, ci şi să avertizăm – nu numai că nu ne vom retrage, dar în orice moment vom creşte contingentul forţelor de menţinere a păcii. Dacă fie şi doar un singur soldat va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge, nu veţi avea timp nici măcar să ajungeţi pe aeroportul din Chişinău, vă vom prinde pe toţi!“.

    Cu câteva zile în urmă, și ministrul de Externe al lui Putin, Serghei Lavrov, reacționase asemănător, catalogând afirmațiile Maiei Sandu ca fiind “iresponsabile”.

    Deputatul naționalist Jirinovski – în fapt, doar o unealtă a regimului Putin, care vrea să creeze astfel senzația de pluralism în Rusia – invocă o presupusă amenințare la adresa locuitorilor rusofoni din Transnistria, pe care țara sa se simte obligată să-i apere: „Dacă va exista o încercare privind retragerea contingentului nostru de menţinere a păcii, noi îl vom dubla sau chiar tripla. Pe seama cui? Aproape toată lumea are acolo paşapoarte ruseşti. Există 250.000 de cetăţeni ruşi (n.r. – în Transnistria). Conform Constituţiei, noi ar trebui să-i protejăm, dar ei nu ne-o cer. Pentru că au destule arme acolo. Noi eram gata de un potenţial război, iar la Cobasna (n.r. – localitate din Transnistria) era depozitul nostru principal. Acum această muniţie nu poate fi lichidată şi nici măcar mutată, pentru că în caz de explozie, Europa ar putea fi zguduită de o undă de şoc. Depozitul va rămâne acolo pentru destinaţia sa de bazăׅ“.

    „Menținerea păcii“, pretextul cu care Moscova ocupă militar statele ex-sovietice și le menține pe orbita Kremlinului

    După ce Moldova și-a declarat independența față de URSS, Rusia a provocat, în 1992, un război civil în Transnistria, folosindu-se de trupele Armatei a 14-a sovietice pentru a separa de restul țării teritoriul aflat la stânga Nistrului. În final, s-a ajuns la un acord de pace, dar Moscova și-a păstrat de atunci trupele de ocupație în acea regiune, pentru a se asigura că Moldova nu se va desprinde din sfera de influență rusească.

    Aceasta este o practică destul de comună a Kremlinului, care își impune punctul de vedere cu ajutorul armelor invocând tocmai menținerea păcii și protejarea minorităților ruse din alte state. Rusia a ocupat militar Crimeea și Estul Ucrainei, are baze militare în Belarus și Armenia și a ocupat mai multe teritorii din Georgia. Statele ex-sovietice din Asia Centrală sunt, de asemenea, menținute în orbita Moscovei cu ajutorul garnizoanelor militare pe care Rusia le are acolo.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

  • Rusia, despre solicitarea Maiei Sandu de a-și retrage trupele din Moldova: “Iresponsabilă”. E spre binele Moldovei să fie ocupată militar, spune Moscova

    Rusia califică drept “iresponsabilă” cererea noii șefe a Republicii Moldova, Maia Sandu, de a fi evacuate trupele de ocupație de pe teritoriul țării. Reacția vine de la cel mai înalt nivel, însuși Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, folosind acest cuvânt. Bineînțeles, rușii spun că păstrarea armatei într-un stat străin care nu-i vrea este spre binele celor ocupați, care nu s-ar descurca dacă ar fi lăsați singuri.

    Lui Lavrov i-a crescut tensiunea numai când s-a gândit că armata rusă ar putea fi înlocuită de o misiune civilă.

    Șeful diplomației lui Putin a dat vina tot pe cei ocupați, spunând că armata rusă păzește niște depozite de muniții din Transnistria care nu pot fi lăsate de izbeliște. Șirul explicațiilor puerile a continuat cu argumentul că Rusia ar vrea să evacueze respectivele depozite, dar nu poate pentru că nu e lăsată de separatiștii din Transnistria!

    În realitate, după cum știe toată lumea, pseudo-guvernul de la Tiraspol este, de fapt, tot Rusia, acest regim supraviețuind exclusiv datorită Moscovei și armatei ruse care-l menține la putere.

    Serghei Lavrov a rebotezat trupele ruse de ocupație din Moldova drept “pacificatori”: “Este greu de înţeles ce a avut în vedere doamna Sandu când a vorbit despre necesitatea ca pacificatorii ruşi să fie evacuaţi din Transnistria, însă nu cred că asta va ajuta la reglementarea conflictului şi nu cred că noi putem accepta o asemenea solicitare“.

    Diplomatul rus a invocat acordurile internaționale în baza cărora trupele ruse ocupă în continuare cu forța baze în Moldova, explicând că acestea au misiunea de a menține pacea.

    După ce a fost aleasă președinte al Republicii Moldova în locul pionului rus Igor Dodon, Maia Sandu a cerut retragerea armatei de ocupație pe care Moscova o menține în teritoriul din stânga Nistrului. Șefa statului moldovean a spus că soldații ruși trebuie înlocuiți cu o misiune civilă condusă de OSCE.

    Rușii, al căror vechi obicei este de a uita să plece după ce ajung undeva, indiferent că merg acolo invitați sau cu forța, nici nu vor să audă de retragere. Din bazele lor transnistrene, trupele ruse pot ocupa Chișinăul într-o singură oră, dacă este necesar, iar Moldova trăiește de 30 de ani sub această amenințare care i-a influențat permanent atât politica internă, cât și cea externă.

    Poziția din Transnistria este una strategică pentru Rusia, pentru că de acolo poate lansa operațiuni de spionaj, destabilizare sau chiar atacuri și asupra Ucrainei.

    În 1992, după destrămarea imperiului sovietic (URSS), Federația Rusă avea în Moldova Armata a 14-a. Conducerea noului stat Republica Moldova a cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său. Așa că rușii au provocat un război civil, exploatând faptul că, de-a lungul deceniilor de ocupație sovietică, în Moldova au fost colonizate importante populații rusești. Moscova a organizat și susținut militar o așa-zisă tabără separatistă formată din cetățeni proveniți din minoritatea rusă de pe teritoriul Moldovei, întărită cu trupe speciale și comandouri ale armatei ruse.

    În conflictul armat iscat, România a sprijinit, inițial, trupele moldovene, dar în final victoria a fost de partea taberei separatiste, mai ales după ce Rusia s-a implicat direct, amenințând cu invazia întregii țări. S-a creat o zonă – cea din stânga Nistrului – care deși aparține teritorial de Moldova, este sub controlul total al Rusiei.

    După acordurile de încetare a focului mediate internațional, conflictul a rămas înghețat în ultimii 30 de ani, Rusia folosind această pârghie pentru a controla Moldova și pentru a se asigura că țara nu basculează către Europa.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

  • Presa rusă, după victoria Maiei Sandu: “Am pariat din nou pe calul greșit. Caii noștri rar trec linia de sosire, iar când o fac, se datorează faptului că tancurile le deschid drumul“

    Presa rusă a comentat cu un gust amar victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din Moldova, iar un post de radio chiar a făcut observația că, în general, taberele susținute de Moscova câștigă doar dacă sunt și tancurile rusești de față, notează RFI.

    Rușii spun acum că nu îi interesează prea tare că Moldova ar putea să iasă din sfera de influență a Moscovei. Moldova e un stat mic, foarte sărac, care nu contează pentru că, din punct de vedere strategic, important e ce se va întâmpla cu Ucraina, spun unii analiști.

    Pe de altă parte, înfrângerea este usturătoare fie și la nivel simbolic, iar unii jurnaliști ruși se întreabă de ce țara lor pică mereu de parte greșită a istoriei. Într-o revistă a presei făcută de Eurotopics și citată de RFI, la postul de radio Ekho Moskvi s-au făcut următoarele remarci: “Nu trebuie să uităm că Putin, chiar înainte de alegeri, a eliberat ajutoare pentru fermierii afectați de secetă în Moldova. Și că Rusia era gata să elibereze peste 200 de milioane de dolari în credit pentru Chișinău dacă Dodon câștiga.

    Am pariat încă o dată pe calul greșit. Caii noștri rareori trec linia de sosire și, atunci când o fac, se datorează faptului că tancurile armatei și tunurile de apă ale poliției le deschid drumul.

    Dodon nu mai este astăzi țar. Cei aflați acum la putere în Moldova vorbesc cu siguranță foarte prietenos față de Rusia, dar își vor rezerva zâmbete largi pentru Occident“.

    Pe de altă parte, publicația Moskovski Komsomolets îl citează pe expertul Alexander Razuvaev, care spune că Rusia n-a pierdut nimic, pentru că Moldova oricum toca banii Moscovei, alături de alte foste republici sovietice. “Vor rămâne mai mulți bani pentru noi”, comentează Razuvaev.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!