Imaginea clădirii Capitolului (unde se desfășura ședința în care Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden ca președinte al SUA), ocupată de susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump, i-a făcut pe mulți congresmeni democrați, dar și unii republicani dă vorbească despre „o lovitură de stat”.
Republicanul Adam Kinzinger, membru al Camerei Reprezentanților, a scris un mesaj pe Twitter în care susține că intrarea cu forța în clădirea Capitolului este „o încercare de lovitură de stat”.
În direct la CNN, acesta a declarat că revoltele de la Capitoliu au fost alimentate de teoriile conspirației, numindu-le „cu totul disprețuitoare”.
„Oriunde altundeva pe glob, am numi asta o încercare de lovitură de stat. Cred că asta este”, a adăugat el.
Un alt congresmen, republicanul Mike Gallagher, suporter a lui Donald Trump, îi cere acestuia să pună capăt anarhiei. „Este gata. Alegerile s-au terminat. Nu am văzut niciodată așa ceva”, a declarat Gallagher.
Clădirea Capitolului a fost închisă oficială, însă în interior sunt, în continuare, suporteri ai președinteului în funcție, Donald Trump. Protestatarii violenți caută congresmenii pentru a-i forța să întoarcă rezultatul alegerilor în favoarea lui Trump.
Forțele de protecție i-au evacuat pe congresmeni. Aceștia au primit măști speciale de protecție, pentru a putea fi evacuați în siguranță.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cristian Tudor Popescu a vorbit vineri seara, la Digi 24, printre altele, despre înverșunarea lui Donald Trump de a nu se recunoaște învins în finala prezidențială cu Joe Biden. CTP vede o încercarea de lovitură de stat, prin care Trump ar încerca să se înstăpânească la Casa Albă – direct și prin fiii săi – nu pentru încă 4 ani, ci pe termen lung, după modelul dictaturilor din Rusia, China și Coreea de Nord.
CTP crede că Donald Trump ar vrea să rămână la putere pe viață, după modelul liderilor din Rusia și China, sau să-și asigure măcar o dinastie, precum în Coreea de Nord. Tocmai de aceea îi este greu să accepte acum înfrângerea.
VIDEO: CTP despre Mircea Dinescu, sporul de calculător și Donald Trump
Teoria lui Cristian Tudor Popescu
„Dacă intră un trumpist într-o încăpere, eu plec în cel mult 5 secunde!”
„Sunt la trumpiști în țara asta… cum nu mi-am imaginat. Am descoperit trumpeții pe net, îi văd cum vin, sunt ca orcii din Stăpânul inelelor, năvălesc în hoarde.”
„Cine poate să-l simpatizeze pe acest personaj nu va avea niciodată vreo tangență cu mine, cu omul acela nu voi sta niciodată într-o încăpere mai mult de 5 secunde, până când îmi dau seama cu cine am de-a face și plec. N-am nimic cu el, să fie sănătos, libertate de expresie! N-am spus că-l dau afară pe trumpist, trumpistul ar face asta cu mine, dar nu, plec eu din încăpere, el poate să rămână.”
„Precum Ceaușescu, Trump i-a cerut ministrului Apărării să scoată Armata împotriva manifestanților”
„Donald Trump derulează… încearcă ceea ce se numește coup d’état, lovitură de stat, după manual! În momentul de față l-a înlocuit pe secretarul Apărării, pe Mark Esper, pentru un motiv legat de Ceaușescu. Ceaușescu a fost cel care a cerut ca Armata să iasă în stradă și să tragă, să intervină asupra manifestanților în decembrie ’89. (…) Asta i-a cerut Trump lui Mark Esper când au început demonstrațiile, după uciderea acelui american de culoare de către un polițist alb, i-a cerut să scoată Armata. Și Esper a spus: «Domnule președinte, cu tot respectul, Armata nu e chemată să se bată cu cetățenii americani, Armata se bate cu dușmanii din exterior». Și acum l-a dat afară și i-a dat afară și pe alții de acolo. Și dă afară peste tot, în momentul ăsta, pe oricine care nu merge cu el sută la sută, nu îi face mătănii.”
„Oricine îl contrazice pe Trump trebuie să fie lichidat, terminat!”
„S-a năpustit și asupra televiziunii republicane, Fox News! De ce? Pentru că oamenii ăia și-au făcut meseria corect și au dat rezultatul matematic, care este confirmat și răsconfirmat acum, în legătură cu statul Arizona – și ei l-au dat înaintea CNN-ului! Oricine îl contrazice pe Trump trebuie să fie lichidat, scos de acolo, terminat! Dacă ar putea să închidă toate media americane, ar face-o fără să clipească.”
„Durerea lui cea mai mare e că Putin și Xi Jinping sunt pe viață, iar el trebuie să fie ales la 4 ani”
„Știți care e durerea lui cea mai mare în momentul ăsta? Nici măcar nu este Joseph Biden. Durerea lui cea mai mare o reprezintă Putin și Xi Jinping, pentru că el este mai umil pe lângă ei, un băiat mai sărăcuț. Știți de ce? Pentru că ăia sunt pe viață! Au avut grijă să-și rezolve problema – și Putin, și Xi Jinping sunt pe viață!”
„Trump trebuie să se supună. Vă dați seama ce groaznic e pentru el să știe că trebuie să fie ales la 4 ani? «Eu, să fiu ales?!» Ce vrea el acum, dacă ar reuși această lovitură de stat pe care o încearcă acum? Oare credeți că o face pentru un mandat de patru ani? Când riști în halul ăsta, când lovești în democrația americană veche de sute de ani, când expui America pe plan internațional în modul ăsta oribil – «iresponsabil» este un parfum de tei, «scelerat» e puțin și asta -, îți bați joc de America în felul ăsta, fără niciun fel de ezitare, cum face Trump, credeți că o face pentru a sta numai 4 ani? Nu, o face ca să stea acolo pe viață și ca să vină după aceea în fruntea Americii odraslele lui – Donald Trump jr. și Eric, care sunt foarte bine dresați. Nu știu dacă i-ați văzut cum evoluează în peisaj – urlă pe toate ecranele: «Fraudă, fraudă, l-au furat pe tata!». Să vină ca în Coreea de Nord, la prietenul lui: Kim Ir Sen, Kim Jong-Il, Kim Jong-Un… Asta vrea Donald Trump, nu se mai încurcă el cu un mandat de 4 ani!”
„Va produce daune majore Americii în continuare”
„Eu vă spun ce vrea, uitați-vă la comportamentul lui! Există, totuși, niște instituții, există justiție în America, care i-a trimis la coș toate aberațiile astea cu frauda. Încep să se trezească și republicanii, să iasă din spaima aia, din teama de el, dar lucrurile nu s-au încheiat și va mai produce daune în acest timp. Până când va fi pus în funcție, așa cum e normal, următorul președinte, Trump va produce daune majore Americii în continuare, fără niciun pic de ezitare.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Lovitură de stat în Mali, fostă colonie africană a Franței. La 8 ani după ce l-au alungat pe președintele Amadou Toumani Touré, ofițerii din tabăra militară Kati l-au arestat și pe succesorul acestuia, Ibrahim Boubacar Keita.
Președintele Keïta a demisionat după ce a fost arestat de armată, relatează televiziunea de stat, citată de BBC News. Într-un mesaj televizat, Ibrahim Boubacar Keita a anunțat dizolvarea Parlamentului și a Guvernului.
”Nu vreau să curgă sânge pentru ca eu să rămân la putere”, a declarat Keita, la câteva ore după ce el și premierul Boubou Cissé au fost duși în tabăra militară Kati, din apropierea capitalei Bamako.
„Dacă astăzi o anumită parte a forțelor armate vrea ca mandatul meu să se încheie prin intervenția lor, am cu-adevărat de ales?”, a întrebat retoric Keita, din captivitate.
„Nu urăsc pe nimeni, dragostea pentru țara mea nu-mi permite acest lucru. Dumnezeu să ne aibă în pază!”, a mai spus președintele mazilit.
Prim-ministrul Boubou Cisse (stânga) și președintele Ibrahim Boubacar Keita, arestați de militarii rebeli / Foto: Profimedia Images
Revoltați de solda prea mică
Lovitura de stat a fost posibilă după ce mai mulți ofițeri și soldați au preluat controlul asupra taberei militare Kati, pe fondul unei stări de revoltă legată de soldele militare și conflictul nesfârșit cu jihadiștii, dar și ca urmare a unor nemulțumiri legate de președintele Keita.
Acesta a câștigat al doilea mandat de președinte în 2018, însă au existat nemulțumiri legate de corupție, situația economică și creșterea violenței în anumite comunități din țară, ceea ce a dus la mai multe proteste masive în ultimele luni.
Liderul opoziției conservatoare, Mahmoud Dicko, a cerut reforme, inclusiv formarea unui guvern de uniune națională.
Mali se confruntă cu o gravă criză socio-politică. O coaliție eteroclită de opozanți politici, lideri religioși și membri ai societății civile a multiplicat protestele în ultima perioadă, pentru a cere demisia președintelui Keita.
În acest context, un grup de militari a preluat controlul taberei Kati și al străzilor adiacente, înainte de a se îndrepta spre palatul prezidențial din centrul capitalei.
În Bamako, aceștia au fost aclamați de manifestanți adunați pentru a cere plecarea președintelui.
8 ani de la precedenta lovitură de stat
Și predecesorul lui Keita la conducerea statului Mali, Amadou Toumani Touré, a fost alungat de la putere tot de militarii din tabăra Kati, și tot prin lovitură de stat.
Pe 21 martie 2012, în condițiile în care rebelii tuaregi au lansat o ofensivă majoră în nordul țării, iar jihadiștii afluiau din țările vecine, militarii de la Kati s-au revoltat împotriva incapacității guvernului de a face față situației. Ei l-au obligat pe Touré să demisioneze.
Lovitura de stat din 2012 a grăbit căderea nordului țării în mâinile grupărilor jihadiste. Acestea au ocupat regiunea timp de 9 luni, înainte de a fi alungate parțial de o intervenție militară internațională, condusă de Franța, începând din ianuarie 2013.
După 2012, conducerea țării a fost exercitată de militarii care dăduseră lovitura de stat și-l îndepărtaseră pe președintele Amadou Toumani Touré. Urmare a presiunilor internaționale, junta militară a cedat puterea unor autorități civile interimare până la alegerea ca președinte a lui Ibrahim Boubacar Keita, în 2013.
În ciuda intervențiilor externe, violențele jihadiste, adeseori amestecate cu conflicte comunitare și banditism, continuă și chiar s-au extins din 2015 în centrul Mali și în două țări vecine, Burkina Faso și Niger.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Recep Erdogan, președintele Turciei, e obsedat de inamicul său Fethullah Gulen, care trăiește în SUA, și despre care crede că se află în spatele tentativei de lovitură de stat din iulie 2016.
Acesta a declanșat un nou val de anchete și de arestări în rândul ministerelor din Turcia pentru a elimina orice opoziție la adresa regimului său autoritar.
Procurorii turci care efectuează o anchetă la Ministerul Justiţiei şi în interiorul armatei au ordonat marţi arestarea a 228 de persoane suspectate de legături cu reţeaua Gulen, despre care Ankara susţine că s-a aflat în spatele tentativei de puci din iulie 2016, informează Reuters, citat de Agerpres.ro.
În urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016 în care au murit aproximativ 250 de oameni, autorităţile turce au declanşat o campanie contra presupuşilor susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în SUA.
În cea mai recentă etapă a acestei campanii, procurorii au dispus arestarea unui număr de 157 de persoane, printre care 101 de ofiţeri activi, în cadrul unei anchete efectuate în rândul forţelor armate turce. Operaţiunea a vizat iniţial provincia Izmir, din vestul ţării, iar ulterior s-a extins în alte 43 de provincii.
Separat, la Ankara au fost arestate 71 de persoane, dintre care 33 lucrau în Ministerul Justiţiei.
De la tentativa de puci din 2016, aproximativ 80.000 de oameni au fost întemniţaţi în Turcia în aşteptarea procesului, iar aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi alţi lucrători din sistemul administrativ au fost destituiţi sau suspendaţi din funcţii.
Aliaţii occidentali ai Turciei şi organizaţiile pentru drepturile omului au criticat amploarea acestei campanii lansate de autorităţile turce, în timp ce Ankara a susţinut că măsurile respective sunt un răspuns necesar la ameninţările pentru securitatea ţării.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În sfârșit, Carmen Dan, cea mai apropiată colaboratoare a lui Liviu Dragnea și fost ministru de interne, a fost chemată la DIICOT pentru a depune mărturie în Dosarul 10 august.
Fostul ministru de Interne Carmen Dan a fost citată vineri la DIICOT pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Procurorii DIICOT au reluat audierile în dosarul privind intervenţia în forţă a jandarmilor, miercuri fiind citat procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost atunci în Piaţa Victoriei şi s-a sesizat în legătură cu acţiunea jandarmilor.
Procurorul Pîrlog a cerut DIICOT să revizuiască modalitatea de citare, anunță Newsweek România într-un articol, pentru că a fost făcută nerespectându-se prevederile legale ceea ce poate duce la „desființarea dosarului.
DIICOT are în lucru un dosar preluat de la Secţia Parchetelor Militare, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică, anunță Agerpres.ro.
Carmen Dan, după evenimentele din 10 august a stat de vorbă și cu procurorii militari, dar a refuzat să desecretizeze documentele necesare anchetatorilor.
Din poziția sa de ministru de interne a făcut tot posibilul pentru a ascunde probe și pentru a-l proteja pe Liviu Dragnea, liderul PSD de la acea oră, considerat artizanul represiunii protestatarilor din data de 10 august 2018.
Deși a negat inițial, Carmen Dan a fost prezentă la Ministerul de Interne în data de 10 august și a coordonat toate operațiunile forțelor de ordine din acea zi. Nu a recunoscut acest lucru niciodată.
Liviu Dragnea urmărea prin represiunea din 10 august să creeze un episod violent în urma căruia să poată acuza forțele de opoziție și pe președintele Klaus Iohannis că au vrut să dea „o lovitură de stat și să schimbe ordinea constituțională”, având astfel un pretext solid pentru a începe anchetarea acestora și suspendarea președintelui României.
Carmen Dan a fost mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea pentru a pune în aplicare această strategie. Jandarmeria Română a fost brațul armat al lui Dragnea și Carmen Dan.
Procurorii militari susţineau că „mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.
De asemenea, DIICOT are în lucru o sesizare a Jandarmeriei Române, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal), anunță Agerpres.ro.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Carmen Dan, fostul Ministru de Interne, a participat și ea la celebrul CEX din poziția de senator PSD. Nu mai reprezintă nimic în partid, dar a avut un punct de vedere când i-a venit rândul să ia cuvântul.
Ea a susținut, conform unor surse din PSD citate de G4Media.ro, că voturile din Teleorman sunt voturi câștigate de Liviu Dragnea.
Județul Teleorman este unul dintre cele cinci în care Viorica Dăncilă a câștigat alegerile. Ea a luat 95.490 de voturi, câștigând cu 59,2% în fața lui Iohannis care a luat 65.879 de voturi în fieful lui Dragnea.
Declarația senatoarei Carmen Dan arată cât de credincioasă i-a rămas aceasta fostului lider al PSD, aflat în închisoare unde ispășește o pedeapsă de 3 ani și șase luni pentru deturnare de fonduri.
Carmen Dan este implicată până peste cap în înăbușirea manifestației pașnice din 10 august când a conspirat cu Liviu Dragnea pentru a-l acuza pe șeful statului de tentativă de lovitură de stat și au vrut anihilarea opoziției.
Din poziția de ministru de Interne a secretizat raportul intervenției forțelor de ordine din data de 10 august și a obstrucționat ancheta procurorilor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Jurnalista Paula Rusu s-a revoltat în urma declarației Vioricăi Dăncilă cu privire la 10 august.
Întrebată într-o conferință de presă de ce a considerat manifestația din Piața Victoriei ca fiind o lovitură de stat, Viorica Dăncilă a dat un răspuns năucitor: “10 august nu a fost lovitură de stat, am văzut pe urmă!”
Această declarație a revoltat-o pe jurnalista Paula Rusu care a lucrat la România TV. Ea este o persoană care trăiește cu un singur plămân după ce în anul 2016 a fost diagnosticată cu tuberculoză.
Paula Rusu a fost în Piața Victoriei în data de 10 august, iar atacul jandarmilor cu gaze i-au provocat o puternică suferință fizică și psihică.
“Nu vă e rușine?
Am o stare de rău! În 10 august am plecat singură la protest (curiozitate de ziarist) către seară fiindcă toată după amiază am văzut trecând prin Chitila mașini cu numere din străinătate, români cu steaguri puse pe mașini, familii cu copii, nu protestatari de meserie.
Nu era primul protest la care mergeam din 2012 încoace însă era pentru prima oară când am văzut Piața Victoriei închisă la propriu de jandarmerie cu camioane care securizau, cu garduri de bare de oțel înalte de 3 metri cu câte o gaură pe care care puteau intra sau scapă nu mai mult de doi – trei oameni.
Am ajuns până în fața guvernului când au început să dea cu gaze lacrimogene în oameni pașnici, cu gaze lacrimogene fără niciun avertisment. Nu am realizat ce se întâmplă decât după 30 de secunde când am căzut în genunchi sufocată, fără aer, cu lacrimile șiroindu-mi pe față. Am încercat să mă ridic, dar plămânul meu nu m-a ajutat, am căzut la loc, iar o fată mi-a aruncat un hanorac, țipând la mine să nu mai trag aer că sunt gaze, să îmi acopăr fața. Pe asfalt în fața Guvernului României eram acoperiți de gaze împreună cu alți oameni cu mâinile goale.
Nu vă e rușine? Ați făcut să se urască român cu român fiindcă ați invocat o lovitură de stat inexistentă.
Nu vă e rușine? Ați pus la cale cea mai mare acțiune de manipulare împotriva românilor de la mineriada lui Iliescu încoace.
Nu vă e rușine? Ați adus huligani care să discrediteze protestul ca apoi să aruncați cu venin împotriva celor care nu v-au susținut ‘proiectul de țară: Salvați-l pe Dragnea de pușcărie!’.
Nu vă e rușine? Spuneți azi că ‘ați văzut pe urmă’ când toți știm că ați văzut de atunci fiindcă voi ați organizat atacurile huliganilor, ați ordonat jandarmeriei să atace oamenii pașnici, apoi ați secretizat dosarul, v-ați prefăcut că plecați în concedii. Metodele sovietice nu mor, metodele sovietice se transformă”, a scris jurnalista Paula Rusu pe pagina sa de Facebook.
Viorica Dăncilă a refuzat în această campanie să explice de ce a trimis în data de 13 august o scrisoare comisiei europene în care vorbea despre o lovitură de stat în România. A refuzat să spună unde a fost în concediu în data de 10 august și a refuzat să-și ceară scuze pentru mineriada provocată de Dragnea și girată de ea din poziția de prim-ministru.
Paula Rusu putea să fie rănită grav la atacul jandarmilor cu gaze, fiind o persoană care are o capacitate pulmonară redusă. A supraviețuit unei boli îngrozitoare și era cât pe ce s-o doboare Liviu Dragnea în Piața Victoriei. Furia ei e de înțeles.
”Tuberculoza m-a costat un plămân, este prețul pentru o viață în care simt că pot să schimb ceva. S-a dus un plămân, ăsta este de fapt lucrul cel mai nenatural, nu trebuia să se întâmple. Medicul mi-a spus că plămânul meu arată mai rău ca unul din Mexico City, când am intrat în operație mi-a spus că dacă există o șansă să-l salvăm, o s-o facă”, a povestit Paula Rusu pentru revista Unica, în urmă cu un an.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rareș Bogdan a reacționat la acuzațiile Vioricăi Dăncilă cum că acesta amenință un candidat la alegerile prezidențiale “cu procurorii”.
Într-o intervenție la Digi24, Rareș Bogdan, vicepreședinte PNL, a spus: „Dancilă a intrat în concediu exact cu 2 zile înainte (manifestația din 10 august 2018). Dăncilă nu a fost prezentă, și-a delegat atribuțiile domnului Paul Stănescu, vicepremier, însă ea a semnat documentul prin care România a fost pusă într-o situație hilară la nivel internațional, vorbind despre lovitura de stat. Doamna Dăncilă este semnatara acelui document care a ajuns la Strasbourg în care un premier în funcție vorbește despre o lovitură de stat. Doamna Dăncilă încearcă să se victimizeze, e ultimul sfat pe care i l-au dat consultanții, care sunt speriați că va obține un scor mai mic decât pe 10 noiembrie”.
Liderul liberal, fost realizator de emisiuni la Realitatea TV, a anunțat că e nevoie ca Viorica Dăncilă să răspundă la întrebările anchetatorilor cu privire la implicarea ei în înăbușirea manifestației din data de 10 august 2018.
„Mi-aș dori ca doamna Dăncilă și toți cei care au fost atunci acolo să fie chemați în fața procurorilor pentru a răspunde pentru că Dosarul 10 august are reverberații mult mai mari decât ne putem închipui noi. Poate doamna Dăncilă nu cunoaște exact sensul cuvintelor spuse de mine, poate i s-a tradus greșit din limba română în limba română și nu a înțeles exact ce am spus. Faptele de la MAI, pe care le-a dezvăluit domnul Cîțu sunt de procuratură”, a adăugat Rareș Bogdan.
Într-o conferință susținută joi, Viorica Dăncilă s-a plâns reprezentanților presei că e amenințată cu procurorii pentru că va candida împotriva lui Iohannis: „L-am văzut cu toții pe Rareș Bogdan, portavocea președintelui Klaus Iohannis, amenințându-mă cu procurorii. Citez: «Dăncilă să se pregătească de o dezbatere cu procurorii». Ce să înțeleg? Pentru că am îndrăznit să îl chem pe președintele Iohannis la o dezbatere în fața românilor, sunt amenințată cu procurorii și cu dosare?”
Strategia politică a Vioricăi Dăncilă este aceea de a se victimiza, evitând să răspundă și să argumenteze în problemele importante ce țin de guvernarea PSD din ultimii trei ani.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Antena 3 e locul care-l inspiră pe Ion Cristoiu să spună cele mai teribile prostii. Unele care încearcă să justifice guvernarea de tip banditesc PSD-ALDE, pe care o încurajează să meargă mai departe pe calea distrugerii țării.
De exemplu, luni seara, Ion Cristoiu a spus: „Politica în domeniul justiției o face partidul care a câștigat alegerile, pentru că în timpul campaniei electorale el a vorbit și despre justiție. Dacă vrea, poate să pună justiția și în cap, e dreptul lui”.
Așadar, „dacă vrea, poate să pună justiția și în cap, e dreptul lui”! Mesajul e clar: dacă vrea să distrugă justiția, e dreptul lui, că a câștigat alegerile. Incredibil, blajinul Cristoiu gândește cu creier de gangster!
Dar pentru a ajunge la această concluzie înfiorătoare, tatăl natural al găinii care naște pui vii recurge la o minciună jenantă: „în timpul campaniei electorale, partidul a vorbit și despre justiție”. Pardon: în campania electorală, PSD chiar a fost mut pe tema justiției! A vorbit despre autostrăzi și spitale, a gonflat salariile și pensiile ca vata de zahăr pe băț, dar despre justiție n-a zis absolut nimic. Grațiere, amnistie, dărâmarea DNA, distrugerea justiției – astea au fost subiecte tabu în campania din 2016.
Dar ce mai înseamnă o minciună în plus pentru Ion Cristoiu? De când a redevenit agent de propagandă al PSD (cea mai rușinoasă situație în care se poate pune un ziarist), ar fi în stare să spună și că Liviu Dragnea e reîncarnarea lui Iuliu Maniu, adevăr confirmat prin ștampilă de însuși președintele-impostor al PNȚCD, Aurică Pavelescu.
Ion Cristoiu mai aruncă pe piață o năzbâtie: cică „Dosarul Revoluției” nu trebuia trimis în judecată, pentru că „istoria nu se judecă penal”. Deci, pui mâna pe armă, omori 1.000 de oameni și apoi zici pardon, asta e istorie, nu mă puteți judeca!
Cristoiu mai aduce un argument pentru salvarea lui Ion Iliescu: un asemenea proces ar distruge mitul Revoluției și ar impune adevărul Loviturii de Stat. Și cum am putea trăi noi, românii, dacă rămânem fără Revoluție?!
La Târgovişte, Ceauşeştii au un nou şoc: muncitorii de la Combinatul de Oţeluri Speciale, de la care aşteptau salvarea, îi bombardează cu sticle, ţevi, pietre. La ora 14.20, fugarii pierd contactul şi cu ultima lor gardă de corp. Marea lor speranţă, prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, e la un pas de linşaj.Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Dacia neagră cu numărul 1-DB-3005 înghite kilometrii spre Târgovişte. În ea se află patru oameni copleşiţi de frică. Fiecare se gândeşte cum să scape din buclucul în care a intrat. Nicolae şi Elena Ceauşescu, hăituiţi de anunţurile radio-tv făcute de „trădătorii” de la Bucureşti, caută pe cineva care să-i pună la adăpost şi să-i recunoască drept conducători ai ţării. Aghiotantul lor, maiorul Florian Raţ, ştie că poate fi linşat în orice moment dacă lumea află că el e securist înarmat, ceea ce în acele clipe înseamnă „terorist”. Şoferul, Petrişor Nicolae din Văcăreşti, e strivit de gânduri apocaliptice şi de o întrebare care nu-i dă pace: de ce l-a ales destinul tocmai pe el?
Petrișor Nicolae la reconstituirea pentru televiziuni
Petrişor Nicolae reia firul povestirii. „Am ajuns la Colanu, primul sat după Văcăreşti. «Civilul» i s-a adresat lui Nicolae Ceauşescu, spunând că drumul spre Cobia s-ar putea să fie blocat şi că ar fi mai bine să ne îndreptăm spre Combinatul de Oţeluri Speciale, unde o să vorbească cu conducerea şi apoi să se adreseze muncitorilor. Ceauşescu a fost de acord şi a spus să intrăm în combinat prin spate, unde era de presupus că nu este lume adunată. «Civilul» mi-a spus să mă îndrept spre halda de zgură şi să intrăm în combinat prin spate. După circa 300 de metri m-a oprit şi mi-a spus să opresc motorul. M-a cuprins frica, am crezut că acesta este sfârşitul. Am observat că ne urmărea aceeaşi maşină. «Civilul» a întrebat ce să facă. Elena Ceauşescu a întrebat «Ce se întâmplă?» şi mi-a spus să deschid radioul. La auzul ştirilor, tiranul a căzut cu capul pe bord, unde a rămas câteva minute. Şi-a revenit şi a început să strige: «E lovitură de stat! S-au vândut pentru un pumn de dolari!», apoi mi-a spus să plecăm. La vederea Târgoviştei a spus: «Am făcut atâtea pentru oraşul acesta şi acu’ poporul nu mă mai vrea?!»”
Maiorul Florian Raţ: „Ceauşescu l-a întrebat pe şofer dacă ştie acel drum spre combinat, iar şoferul a zis că da, e prin spate, la o haltă. Mergând aşa, undeva în dreapta era o clădire. I-a spus şoferului să oprească, iar mie mi-a spus să mă duc să văd dacă au telefon. M-am dus, acolo erau două femei şi au zis că nu au telefon, că este la sediul C.A.P. M-am întors, erau cam 200 de metri, i-am raportat că nu au telefon şi a zis să mergem mai departe”.
Bombardaţi în combinat
Aventura continuă în Combinatul de Oţeluri Speciale, la marginea oraşului Târgovişte.
Petrişor Nicolae: „Am intrat în combinat pe la halda de zgură, fără să oprim la semnalizarea paznicului, îndreptându-ne spre staţia CFU. Am oprit la trei metri de staţie, cu motorul pornit, «civilul» urmând să dea telefon conducerii combinatului. Pe calea ferată, un cetăţean a observat că în maşină se află dictatorii şi a fugit spre staţie, unde muncitorii erau la televizor. «Civilul» a revenit în fugă, mi-a spus să demarez deoarece oamenii începuseră să arunce în noi cu sticle, ţevi, pietre şi alte obiecte”.
Ceaușescu fugărit la COS Târgoviște, 22 decembrie 1989. FOTO: Captură din filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)
Maiorul Florian Raţ: „Am ajuns în spate la combinat, unde era un fel de haltă, o clădire, dar nu ştiu ce destinaţie avea. A spus să oprească şi m-a trimis să vină acolo secretarul de partid şi directorul. El a coborât din maşină – parcă îl văd şi acum, se descheiase la palton –, iar ea a rămas în maşină. Am intrat, era un hol, iar undeva în stânga, lumea se uita la televizor. Era gălăgie mare. Am întrebat pe cineva unde au un telefon şi mi-a spus că alături e secretariatul şi acolo e telefon. M-am dus acolo, era o femeie cam de 30 de ani, am întrebat-o de telefon, dacă se poate vorbi cu directorul, inginerul-şef sau secretarul de partid. Aici era în spatele combinatului. Femeia aceea a format numărul, dar nu răspundea nimeni. Apoi m-a întrebat cine sunt. Abia atunci a observat că nu sunt de acolo, iar pe ei (soţii Ceauşescu – n.a.) nu-i văzuse nimeni, că nu erau pe afară, toţi se uitau la televizor. El era tot afară şi i-am spus că şefii nu sunt de găsit, iar el a zis să mergem la Judeţeana de Partid. Şoferul i-a spus să-şi scoată căciula, că îl cunosc oamenii, el şi-a scos căciula, apoi i-a spus să scoată şi paltonul, l-am ajutat eu, şi l-a scos şi l-am pus în spate. După ce am trecut o linie de cale ferată, unul a început să strige: «Huo, tiranul!». Probabil că l-a cunoscut. Am depăşit combinatul, am ieşit pe nişte străduţe şi Ceauşescu a zis să nu tragă chiar la Judeţeană, ci pe o stradă mai lăturalnică”.
Dramatică răsturnare de situaţie! Cu o seară înainte, artiştii patriei se înghesuiau la televizor, în cele două ore de program, să recite pleonastic: „Te slăvesc şi te cânt, conducător iubit!”. Acum, „conducătorul iubit” este luat la pietre, într-o citadelă a Epocii de Aur… (Apropo: autorul expresiei Epoca de Aur, ziaristul şi scriitorul Octavian Paler, tocmai îşi punea cenuşă în cap la televizor şi devenea profesor de democraţie…)
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.