Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și unul din capii PSD, este citat „ca martor“ la DNA în procesul de corupție care-i vizează pe șefii companiei publice CFR SA, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Procurorii anticorupție au început luni urmărirea penală pentru Alexandru Ion Simu, directorul CFR SA, și Petru Cesa, director de direcție la aceeași companie.
Alexandru Ion Simu
Alexandru Ion Simu a fost numit în funcție, ca director interimar, chiar de Sorin Grindeanu, ceea ce arată că e un „om de nădejde“ al PSD. În scurtul răstimp petrecut la conducerea companiei de stat aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, cei doi ar fi comis deja fapte extrem de grave, apreciază procurorii DNA. E vorba de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției.
DNA afirmă că Alexandru Simu și Petru Cesa au aranjat promovarea primului în fruntea CFR SA și au dat afară o angajată bănuită că ar fi divulgat matrapazlâcul către presă.
În decembrie 2021, imediat după ce și-a preluat scaunul de ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu l-a și pus pe omul său, Alexandru Ion Simu, în fruntea CFR SA. Acesta fusese șef al Regionalei CFR Infrastructură Timișoara, orașul de unde este Grindeanu.
Simu – factor de nădejde la mitingul împotriva justiției
Alexandru Ion Simu și-a dovedit, în timp, loialitatea față de PSD, pe care l-a slujit cu devotament, arătând că se poate conta pe el în toate planurile puse la cale de acest partid. În 2018, Simu – care pe atunci era membru al filialei PSD din Caraș Severin – a contribuit la mobilizarea și transportul oamenilor la marele miting împotriva justiției, organizat de Dragnea la București, relata Pressone.ro la vremea respectivă. Simu a decis atunci, cu de la sine putere, suplimentarea garniturilor de tren spre București, ca să-i bage și pe PSD-iștii care mergeau la „mitingul cămășilor albe”.
Pe scena ridicată în Piața Victoriei, la mitingul PSD împotriva justiției, din 9 iunie 2018, au urcat (unii au și cuvântat), printre alții:
Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Darius Vâlcov, Orlando Teodorovici, Codrin Ștefănescu (toți de la PSD);
C. A. C. P. Tăriceanu, Liliana Mincă (ALDE);
Aurelian Pavelescu (PNȚCD).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Printre membrii grupării extremiste „Cetăţenii Reichului”, destructurată săptămâna trecută de poliția germană pentru că pregătea o lovitură de stat, se număra și un român: Adrian Ursache, fost mecanic auto în Câmpulung Moldovenesc. Acesta a câștigat concursuri de frumusețe și a avut partenere de viață două dintre frumoasele Germaniei. El face parte dintr-un grup extremist, iar din 2020 se află după gratii, pentru că a împușcat un polițist.
Yasemin Mansoor
Adrian Ursache s-a născut la 1 noiembrie 1974, în România. El lucrat în orașul Câmpulung Moldovenesc (județul Suceava), ca mecanic auto, meserie pe care a practicat-o şi după ce a emigrat în Germania.
Odată plecat din țară, a primit cetățenia germană și și-a efectuat serviciul militar în anii 1997-1998, prestând activități civile.
Conform ziarului „Berliner Zeitung”, Ursache s-a logodit în 1997 cu Yasemin Mansoor, fostă „Miss Germania”, şi s-a convertit la islam.
În 1998, Ursache a fost ales, el însuși, „Mister Germania”.
A studiat Comerțul Internațional la Universitatea din Anhalt, iar după absolvire a lucrat la diverse companii de telefonie mobilă.
În anul 2000, Ursache s-a căsătorit cu „Regina frumuseții”, Sandra Hoffmann, cu care are doi fii și de care s-a despărțit in 2019, când a început să aibă probleme grave cu justiția.
Adrian Ursache alături de soția sa, Sandra Hoffmann, și de cei doi copii ai lor. FOTO: Getty Images
7 ani de închisoare după ce a împușcat un polițist
Adrian Ursache a intrat în atenția polițiștilor în momentul în care a „fondat”, pe proprietatea sa și a socrilor săi, pseudo-statul „Ur” şi şi-a creat propria ideologie.
Reichsburgerbewegung („Mișcarea Cetăţenii Reich-ului”) reprezintă o grupare extremistă ai cărei adepți nu recunosc Republica Federală Germania și refuză să plătească impozite sau amenzi, pe motiv că legile care prevăd astfel de sancțiuni sunt neconstituționale.
Fiind somat să părăsească proprietatea pentru că nu plătise statului taxe, impozite și penalitățile aferente, Ursache a împușcat un polițist, rănindu-l la gât.
În aprilie 2019, instanța germană l-a condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Apelul său a fost respins în mai 2020, astfel că sentința a rămas definitivă.
Adrian Ursache și mascații
Adrian Ursache este întemnițat, executându-și pedeapsa de 7 ani, dar organizația teroristă din care face parte a încercat să-i pună în aplicare planurile demente, culminând cu pregătirea unei lovituri de stat și preluarea puterii în Germania.
Printre cei 25 de arestați: Prințul Heinrich al XIII-lea, o fostă deputată AfD și o rusoaică
Totul s-a prăbușit săptămâna trecută, când 25 de membri și susținători ai grupării de extremă-dreapta „Cetățenii Reich-ului” au fost reținuți, în urma unor descinderi organizate în 11 landuri. Ei erau suspectați că ar fi pus la cale o lovitură de stat în Germania.
Alte două arestări au avut loc în Austria și Italia.
Anchetatorii estimează că din acest grup terorist făceau parte aproximativ 50 de persoane.
Suspecții ar fi plănuit încă din noiembrie 2021 un atac armat asupra Bundestag-ului (Camera inferioară a Parlamentului german), precum și arestarea și chiar asasinarea unor politicieni.
Un personaj-cheie al grupării era un bărbat de 71 de ani, cunoscut drept „prințul Heinrich al XIII-lea”.
Operațiunea autorităților germane a început miercuri, la ora 6.00 dimineața, când forțele speciale au luat cu asalt o casă din Berlin. Acolo au arestat o fostă deputată AfD (Alternativa pentru Germania – de extremă dreapta), în vârstă de 58 de ani.
De asemenea, o femeie cu cetățenie rusă şi doi cetățeni germani au fost arestați ca presupuși susținători ai complotului.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O amplă acțiune polițienească a dus miercuri la arestarea a 25 de persoane care complotau pentru răsturnarea ordinii de drept și preluarea puterii în Germania. Complotiştii erau inspiraţi de teoriile conspiraţioniste ale „statului paralel”, susţinute de organizații extremiste precum QAnon (în SUA, cu ramificații în toată lumea), Reichsbürger (ce nu recunoaşte legitimitatea Germaniei moderne) sau de indivizi rătăciți gen radu Moraru (în România).
Gruparea complotistă voia să-l instaleze la putere pe Prințul Heinrich al XIII-lea (din Casa Regală de Reuss) şi vedeau în Rusia o ţară pe care să se bazeze în instaurarea noii lor ordini, spun procurorii. De altfel, liderul puciștilor ar fi luat legătura cu reprezentanţi ai Rusiei, dar Kremlinul neagă orice implicare, relatează Reuters şi France Presse, citate de News.ro.
În ultimii ani, autorităţile germane au clasificat violenţa de extremă dreapta drept principala ameninţare la adresa ordinii publice, punând-o chiar înaintea riscului jihadist. În primăvară, fusese destructurat un alt grup de extremă dreapta, suspectat de planificarea unor atentate în ţară şi de tentativa de răpire a ministrului Sănătăţii, Karl Lauterbach, pe care-l învinovăţeau pentru restricţiile anti-Covid.
Cei 25 de complotişti reţinuţi miercuri ar fi fost inspiraţi de mişcarea germană cunoscută sub numele de Reichsbürger („Cetăţeni ai Reichului”), care respinge ordinea statului actual, nu-i recunoaşte instituţiile, nu se supune poliţiei. Adepţii ei nu plătesc impozite şi nu-şi reînnoiesc plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor.
Dintre cei aproximativ 20.000 de activişti ai acestei ideologii din Germania, o parte s-au radicalizat, inclusiv negaţionişti ai Holocaustului, şi au luat în considerare recurgerea la acţiuni violente.
Heinrich al III-lea, Rüdiger V. P. și morții „necesari”
În cazul grupului destructurat miercuri, membrii acestuia făceau adesea referire şi la teoriile mişcării QAnon, grup conspiraţionist de extremă dreapta din SUA (susținător al lui Donald Trump), spun procurorii.
Complotiștii erau ferm convinşi că Germania este condusă în prezent de membri ai aşa-numitului „stat parael” şi că intervenţia iminentă a „Alianţei” (o societate secretă superioară din punct de vedere tehnic, formată din guverne, servicii de informaţii şi militari din diferite ţări, inclusiv din Rusia şi SUA) „va aduce eliberarea”, au explicat procurorii.
După ce ar fi luat cu asalt Parlamentul şi chiar ar fi comis asasinate politice, complotiştii aveau de gând să-l instaleze la putere pe un membru al unei vechi familii regale germane, identificat de autorităţi doar cu iniţialele P. R. şi căruia i se spunea Heinrich al XIII-lea. Un alt suspect, Rüdiger V. P., era şeful braţului militar al mişcării complotiste.
Organizaţia era foarte bine structurată şi ierarhizată, formată dintr-un „organism central” şi o „ramură militară” responsabilă cu achiziţionarea de echipamente, cu pregătirea armelor şi cu recrutarea de adepţi. De asemenea, mişcarea avea comitete pentru „justiţie”, „afaceri externe” şi „sănătate”.
Printre protagoniştii grupului se numără şi foşti militari. În octombrie, aceşti membri ai „braţului militar” ar fi cercetat cazărmile armatei germane pentru a vedea dacă au capacitatea de a găzdui propriile trupe după „lovitura de stat”.
În planul său de eliminare a ordinii democratice, această reţea era conştientă că vor exista şi morţi, „un pas intermediar considerat necesar” pentru a realiza „schimbarea sistemului”.
Rușii neagă orice implicare
„Prinţul” Heinrich – care provine din Casa Regală de Reuss, ce a domnit cândva asupra unor părţi din estul Germaniei – ar fi a luat legătura cu „reprezentanţi ai Federaţiei Ruse în Germania”, ţară pe care grupul o vedea ca fiind partenerul său central pentru stabilirea noii ordini.
Nu există însă dovezi că reprezentanţii Rusiei au reacţionat pozitiv la această cerere. Ambasada Rusiei în Germania, citată de agenţia de ştiri rusă RIA, a declarat că instituţiile diplomatice şi consulare ruseşti din Germania nu menţin contacte cu reprezentanţi ai grupurilor teroriste şi ai altor grupuri ilegale.
Şi Kremlinul a negat orice legătură cu arestările din Germania. „Aceasta este o problemă internă a Republicii Federale Germania, ei înşişi văd că nu se poate vorbi aici de nicio interferenţă din partea Rusiei”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a declarat că Guvernul va răspunde cu toată forţa legii împotriva unor astfel de încercări de a răsturna ordinea constituţională a statului. De asemenea, Faeser a precizat că anchetele ulterioare vor dezvălui cât de departe au avansat planurile grupului pentru lovitura de stat.
Asalt asupra Reichstag-ului. Se pregăteau să atace Bundestag-ul
Anchetatorii suspectează că teroriștii aveau planuri concrete ca un mic grup de membri înarmaţi să ia cu asalt Camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, Bundestag-ul.
În august 2020, în timpul unor proteste în masă faţă de restricţiile din pandemie, aceștia au luat cu asalt treptele clădirii Reichstag-ului (Camera superioară a Parlamentului), reaminteşte Reuters. Unii dintre ei aveau steaguri ale extremei drepte.
Agenţia de informaţii interne a Germaniei spune că în jur de 21.000 de persoane fac parte din mişcarea Reichsbürger („Cetăţeni ai Reichului”), iar aproximativ 5% dintre acestea sunt considerate ca fiind de extremă dreapta. Aproximativ 2.100 de membri Reichsbürger sunt gata să recurgă la violenţă pentru a-şi atinge obiectivele, potrivit raportului anual din 2021 al agenţiei.
„Un om confuz, care îmbrăţişează teorii ale conspiraţiei”
Casa Reuss se distanţase anterior de Heinrich, spunând că este „un om confuz, care îmbrăţişează teorii ale conspiraţiei”, potrivit presei locale.
Într-un discurs din 2019 în care a denunţat structurile politice moderne, Heinrich Reuss declara că dinastia familiei sale poate fi urmărită până în anul 900 după Hristos şi că, în fostul principat Reuss, oamenii duceau „vieţi fericite”, deoarece structurile administrative erau „directe şi transparente”.
„Dacă lucrurile nu mergeau bine, te duceai pur şi simplu la prinţ”, a spus el. „La cine ar trebui să te adresezi astăzi?”, a întrebt retoric. „După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost un stat vasal, guvernat de aliaţii occidentali”, a acuzat anarhistul.
Monarhia din Germania a fost abolită în urmă cu un secol. Când Constituţia de la Weimar a intrat în vigoare, la 14 august 1919, privilegiile şi titlurile legale ale nobilimii germane au fost anulate. Prin urmare, în mod oficial, nu există prinţi şi prinţese în Germania, precizează Reuters.
Suspecţii reţinuţi miercuri vor compărea în faţa unui judecător de la Curtea Federală de Justiţie, care va emite mandate de arestare şi va decide cu privire la arestarea lor preventivă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Locuitorii din centrul Moscovei au fost, în noaptea de miercuri spre joi, martorii unei desfășurări de forțe pe care capitala Rusiei n-o vede în fiecare zi: coloane de blindate și trupe au năvălit pe străzi, într-un exercițiu care a simulat reacția rapidă la o lovitură de stat.
Exercițiul a fost organizat de Serviciul de Protecție Federal (echivalentul SPP în România) și s-a desfășurat chiar în centrul orașului, în apropierea Consiliului Federației. Mai multe străzi au fost blocate, iar trupele au simulat evacuarea elitelor politico-militare, precum și intervenția împotriva presupușilor puciști.
The Russian Federal Protective Service (FSO) in Moscow has launched an “exercise”. They simulate a coup and evacuate members of the government.
Spaima de o lovitură de stat, un atentat sau o încercare de asasinare îl bântuie pe Putin de mai multă vreme. Liderul de la Kremlin începe să semene tot mai mult cu Stalin și Hitler, din acest punct de vedere. Sovietologul Armand Goșu îl descrie pe Putin ca fiind convins că are o misiune mesianică, aceea de a reface mărețul imperiu rusesc de acum 100 de ani, și că se teme că nu va apuca să-și desăvârșească opera. Hitler a grăbit planurile de război din exact același motiv: pe 20 aprilie 1939 a împlinit 50 de ani, moment în care a avut revelația că dacă amână declanșarea ostilităților până în 1944, când se estima că economia germană va fi gata de război, s-ar putea să fie prea bătrân și să nu mai aibă timpul fizic necesar să-și desăvârșească opera de a crea un nou imperiu.
Putin, care pe 7 octombrie 2022 a împlinit 70 de ani, are aceeași temere. Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire sau de asasinare, începând din 2020, după apariția pandemiei, liderul de la Kremlin a redus la minimum contactele cu alte persoane. În 2022 au stârnit stupefacție întâlnirile sale cu președinți ai altor state și apropiați din vârful puterii de la Moscova pe care îi ținea la capătul unei mese foarte lungi.
What’s going on #Moscow?
large number of military men arrived at the building of the Federation Council. They even brought an armored personnel carrier.
Also in the footage are people in military uniforms and with machine guns. #Russiapic.twitter.com/iL90MXFmeB
Conform lui Armand Goșu, președintele Rusiei nutrește sentimente ambivalente față de Occident: pe de o parte îl desconsideră, apreciind că este decadent, iar pe de altă parte se teme de forța sa.
Cel mai tare, însă, Putin se teme de propriii acoliți și de ceea ce îi arată istoria Rusiei, una în care asasinatele, loviturile de stat sau de palat au fost modalitatea cea mai des întâlnită de lichidare a conducătorilor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Informațiile despre o iminentă lovitură de stat la Moscova se înmulțesc și au pus pe jar Kremlinul, semnalează analiști ruși și străini cu conexiuni în capitala Rusiei. Oficiali de top din FSB (fostul KGB) au contactat și au atras de partea lor generali din Armată, cu toții intenționând să pună capăt situației dezastruoase în care dictatorul Vladimir Putin a aruncat țara pe 24 februarie, scrie publicația londoneză City AM.
Elitele din vârful statului rus percep tot mai mult războiul împotriva Ucrainei ca pe o gravă greșeală strategică și un dezastru economic, pentru care răspunzător este în primul rând Putin.
Epurările lansate de dictator în rândurile FSB și ale Armatei, după eșecurile militare din Ucraina, au mărit adversitatea, în aceste instituții, față de Putin.
Așa-zișii „siloviki” – grupul de foști ofițeri superiori KGB reciclați în oameni de afaceri și demnitari cu rang înalt cu ajutorul cărora Putin conduce Rusia – ar pregăti o lovitură de stat, alături de foști ofițeri din alte servicii de informații, precum GRU și FSO.
„Președintele rus se pregătește pentru o lovitură de stat de câteva săptămâni. Este pentru prima dată când siloviki pun distanță între ei și președinte“
Atât analiști din Rusia, cât și din afara ei afirmă că toate semnele indică iminența unei tentative de lovitură de stat cu care Putin se va confrunta în curând. Președintele rus este „foarte îngrijorat” de situația și a întărit securitatea în Kremlin și în jurul acestuia.
Andrei Soldatov, expert rus în securitate, a comentat pentru Centrul de Analiză Politică Europeană: „Are vreo importanță? Contează foarte mult. Președintele rus se pregătește pentru o lovitură de stat de câteva săptămâni, deoarece se confruntă cu critici acerbe în legătură cu «operațiunea sa specială» din Ucraina și a epurat aproximativ 150 dintre spionii săi din cauza eșecurilor constante. Este pentru prima dată când siloviki pun distanță între ei și președinte. Ceea ce deschide tot felul de posibilități„.
Conspiratorii sunt încurajați de zvonurile despre deteriorarea stării de sănătate a lui Putin. Situația acestuia e atât de secretă, încât până și colaboratorii săi cei mai apropiați și membrii Guvernului „sunt ținuți în întuneric” pe tema respectivă, așa cum au fost și când s-a început războiul.
Dincolo de zvonurile despre coagularea unei tabere care pregătește o lovitură de stat, ceea ce a devenit evident este că relația dintre FSB și Putin s-a deteriorat de la începutul războiului. Luna trecută, doi ofițeri de rang înalt din cadrul FSB au fost plasați în arest la domiciliu de către Putin. Andrei Soldatov, care conduce site-ul de investigații Agentura, a scris la momentul respectiv că Serghei Beseda, șeful Direcției a 5-a – ramura de informații externe a FSB – și adjunctul său au fost reținuți și plasați în arest la domiciliu. Între timp, Beseda a ajuns într-o închisoare de maximă securitate.
„Au existat tensiuni între comunitatea de informații și președintele Putin. În mod clar, a fost comisă o eroare de judecată care-i aparține, probabil, lui Putin însuși, în legătură cu situația din Ucraina“
Măsura a fost văzută ca un semn clar că Putin este profund îngrijorat de rolul FSB în ofensiva împotriva Ucrainei și se teme că forțe din cadrul aparatului de informații ar putea lucra împotriva sa, au declarat oficiali occidentali pentru platforma Agentura.
„Ambii bărbați au jucat un rol major în operațiunile de informații împotriva Ucrainei timp de mai mulți ani și foarte probabil au jucat un rol major în planificarea invaziei. Ar putea exista schimbări semnificative la nivel înalt în FSB„, a menționat una din sursele site-ului de investigații.
Analistul rus Alexei Muraviev este, de asemenea, convins că președintele rus se va confrunta cu o lovitură de stat din partea comandanților militari și ai serviciilor de informații. Muraviev a declarat pentru Sky News Australia că o încercare de înlăturare a lui Putin pare iminentă deoarece „cred că au existat tensiuni, în Rusia, între comunitatea de informații și președintele Vladimir Putin. În mod clar, a fost comisă o eroare de judecată care-i aparține, probabil, lui Putin însuși, în legătură cu situația din Ucraina. Cred că acest fel de narațiune falsă le-a fost prezentată de comandantul suprem, iar atunci când Ucraina a ripostat, când rușii au început să aibă pierderi grele, Putin a început să dea vina pe serviciile de securitate. Nu cred că a picat foarte bine și pentru că el vine tocmai din interiorul aparatului de securitate„.
Muraviev a adăugat că Putin e învinuit acum de comandanții săi militari deoarece le-a spus înaintea atacului că nu vor întâmpina rezistență: „E vorba despre planificarea inițială și faza inițială a invaziei, în care militarii ruși au presupus, în mod natural, că se duc acolo ca eliberatori și nu ca invadatori”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Marea Britanie a acuzat Rusia sâmbătă, spre miezul nopții, că încearcă să instaleze un lider prorus în Ucraina. Londra susține că ofițerii de informații ruși sunt în contact cu mai mulți foști politicieni ucraineni, o strategie ce ar face parte din planurile Moscovei pentru o invazie, relatează Reuters.
Ministerul britanic de Externe spune că deține informații potrivit cărora Guvernul Rusiei îl are în vedere pe fostul deputat ucrainean Evhen Muraiev (în pronunție rusă – Evgheni Muraev) ca potențial candidat pentru o conducere pro-rusă la Kiev.
În vârstă de 45 de ani, Evhen Muraiev este un politician pro-rus care se opune integrării Ucrainei în structurile occidentale. Potrivit unui sondaj realizat în decembrie 2021 de Centrul de reflecție Razumkov, el s-ar clasa pe locul 7 în rândul potențialilor candidați la alegerile prezidențiale din 2024, cu o susținere de 6,3%.
„Informațiile de care dispunem astăzi arată amploarea acțiunilor ruse ce vizează subminarea Ucrainei și dezvăluie intențiile Kremlinului”, a afirmat ministrul britanic de Externe, Liz Truss, într-o declarație dată publicității la Londra sâmbătă seara, târziu, când la Moscova și Kiev trecuse de miezul nopții.
Ianukovici și alți 5 politicieni pro-ruși
Conform diplomației britanice, există mai mulți politicieni ucraineni (actuali sau foști) cu care serviciile de informații rusești țin legătura permanent. „Unii dintre acești politicieni țin legătura cu ofițeri de informații ruși implicați în prezent în planificarea unui atac asupra Ucrainei”, se arată în comunicatul Ministerului britanic de Externe.
Diplomaţia britanică menţionează numele a 6 politicieni ucraineni, care au deținut funcții importante la Kiev:
Viktor Ianukovici – fost președinte și premier al Ucrainei. A fugit în Rusia în 2014, după trei luni de proteste împotriva guvernării sale (protestele Euromaidan). În 2019 a fost condamnat în absență la 13 ani de închisoare, pentru trădare.
Evheni Muraiev – fost deputat pro-rus, violent anti-occidental
Serghei Arbuzov – viceprim-ministru în perioada 2012–2014, apoi prim-ministru interimar
Andrii Kluev – șeful Administraţiei Prezidenţiale sub Viktor Ianukovici
Volodimir Sivkovici – fost secretar adjunct al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei
Mikola Azarov – prim-ministrul Ucrainei în perioada 2010–2014.
Marea Britanie, care a făcut publice aceste informații, este primul stat european care a furnizat Ucrainei cantități importante de arme după izbucnirea actualei crize de securitate în estul Europei. Londra a trimis Kievului, săptămâna aceasta, 2.000 de rachete și o echipă de instructori militari.
Rusia către britanici: „Nu mai răspândiți absurdități!”
Șefa diplomației britanice, Liz Truss, a trimis Moscovei noi avertismente: „Rusia trebuie să reducă tensiunea, să pună capăt campaniilor sale de agresiune și dezinformare și să urmeze calea diplomației. Așa cum Marea Britanie și partenerii noștri au spus în repetate rânduri, orice incursiune militară rusă în Ucraina ar fi o greșeală strategică masivă, cu costuri serioase”.
Conform Reuters, declarația ministrului britanic de Externe a fost publicată în primele ore ale zilei de duminică (ora Moscovei și cea a Kievului). Deocamdată nu există nicio replică din partea Evheni Muraiev, dar Rusia a reacționat printr-un mesaj postat pe Twitter de Ministerul de Externe de la Moscova: „Solicităm Ministerul britanic de Externe să înceteze să mai răspândească absurdităţi”.
O sursă din Ministerul de Externe de la Londra a subliniat că nu este o practică obișnuită să fie făcute publice informații de la serviciile de spionaj, însă a fost luată această decizie după o analiză atentă, pentru a descuraja agresiunea rusă.
SUA: „Acest tip de complot este profund îngrijorător. Suntem alături de Guvernul ales de ucraineni”
SUA consideră că acuzaţiile britanice, conform cărora Moscova încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina, sunt „profund îngrijorătoare”, a declarat Casa Albă ca răspuns la declaraţia Ministerului de Externe de la Londra, transmite France Presse, preluată de Agerpres.
„Acest tip de complot este profund îngrijorător. Poporul ucrainean are dreptul suveran de a-şi hotărî propriul viitor şi suntem alături de partenerii noştri aleşi democratic în Ucraina”, a declarat Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate al SUA.
Joi, Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a 4 ucraineni, inclusiv doi parlamentari în exerciţiu, acuzaţi de colaborare cu serviciile secrete ruse (FSB). Washingtonul a invocat „activităţile lor destabilizatoare” în Ucraina. Este vorba de parlamentarii Taras Kozak şi Oleg Voloşin, acuzaţi că au fost instruiţi de FSB „să recruteze foşti şi actuali oficiali guvernamentali pentru a se pregăti să preia controlul asupra Guvernului ucrainean”.
Printre cei sancționați de SUA se află şi Volodimir Sivkovici, citat și în comunicatul diplomaţiei britanice.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În timp ce Nicolae Ceauşescu primea confirmarea membrilor CPEx că vor lupta “până la capăt” alături de el, generalul Victor Stănculescu oprea trupele care – la ordinul anterior al lui Milea – veneau să facă prăpăd în Bucureşti. Se desăvârșea lovitura de stat. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Momentul deposedării lui Ceauşescu de putere, de către generalul Victor Atanasie Stănculescu (abia numit ministru al Apărării), este relatat de istoricul Alex Mihai Stoenescu.
“Stănculescu emite ordinul de la ora 10.07: RONDOUL – indicativul personal al ministrului Milea. Stănculescu transmite prin căpitanul Tufan, aflat la etajul 6 al clădirii, ca şi când Milea trăieşte. Ordinul este ca trupele să se întoarcă în cazărmi, iar dacă se întâlnesc cu oamenii, să parlamenteze. Este momentul în care civilii se urcă pe tancuri. Stănculescu trimite spre cazarmă inclusiv TAB-urile din Piaţa Palatului, în timp ce grupa operativă de la etajul 1 le cerea să vină TAB-urile. De la 10.07 până la 10.40, Stănculescu repetă ordinele de întoarcere în cazărmi. Aşa s-a putut intra în Piaţă: pentru că TAB-urile plecaseră în urma acelor mesaje repetate transmise de Stănculescu. Acesta a fost momentul în care Stănculescu a iniţiat lovitura de stat. Ceauşescu i-a spus: «Mergi şi opriţi!», iar el a dat ordin ca militarii să nu tragă, să colaboreze.”
Acţiunea lui Stănculescu fusese precedată de una similară, dar discretă, a generalului Iulian Vlad. Acesta retrăsese din dispozitivul de apărare al Palatului, între orele 7.00 şi 8.30, aproape 2.000 de ofiţeri, subofiţeri şi elevi din efectivele Securităţii. Mai întâi i-a dat ordin colonelului Răbăcel, şeful Statului Major al Şcolii de Securitate de la Băneasa, să îmbarce efectivele şi să le ducă în cazarmă. Apoi i-a ordonat colonelului Pavelescu, şeful Statului Major al Trupelor de Securitate, să retragă efectivele brigăzii de la Direcţia a V-a. Spre 8.30, după mini-şedinţa CPEx din “săliţă”, generalul Vlad i-a dat ordin colonelului Ardeleanu să retragă trupele USLA. Rămăseseră pe poziţie doar cei care asigurau paza în interiorul clădirii. Aceştia aparţineau Direcţiei a V-a.
Aşa a fost posibil ca manifestanţii să ajungă până lângă zidurile palatului, să arunce cu pietre spre balcon şi să ia cu asalt reduta puterii.
Ordine executate pe dos
După lovitura de stat dată de Stănculescu, Ceauşescu avea să mai reziste două ore în sediul CC. După şedinţa CPEx, el intenţionase să preia conducerea Armatei, însă directorul Cancelariei, Silviu Curticeanu, nu a mai apucat să scrie decretul.
La ora 10.59 a fost transmis la Radio şi la Televiziune comunicatul despre moartea lui Milea. Cu o oră mai devreme decât ordonase Ceauşescu…
Puţin după ora 11.00, Ceauşescu constată că ordinele date de el sunt executate exact pe dos. În loc ca Piaţa Palatului să se golească de manifestanţi, ea se umple. În loc ca trupele să vină în centrul Capitalei, ele sunt retrase în cazărmi.
Se strânge laţul. Clădirea CC nu mai e sigură, pentru că gărzile slăbiseră paza, iar Piaţa Palatului geme de oameni furioși. Lucrurile se complică şi mai mult în reduta puterii lui Ceauşescu. Dictatorul ia decizii pripite, se simte sabotat şi îşi încearcă apropiaţii, doar-doar i-o depista pe trădători.
Subsolul blocat, TAB-urile retrase… Să vină elicopterul!
Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie finalul epopeii din CC.
“După ora 10.00, Ceauşescu ceruse de trei ori să părăsească sediul. Prima solicitare a fost să fie scos prin subsol, însă cei de la Direcţia a V-a au spus că traseul nu este operaţional, că tunelurile sunt blocate. A cerut apoi ca maşina să vină la scară. Generalul Marin Neagoe, şeful pazei preşedintelui, i-a spus să nu iasă, că strada e plină de muncitori. Era pe la 10.30. Încăpăţânat, Ceauşescu i-a ordonat generalului Eftimescu, care era şeful grupei operative la etajul 1, să-i organizeze evacuarea cu forţe militare. TAB-urile ar fi trebuit să fie în Piaţă, dar fuseseră trimise de Stănculescu spre cazarmă. Trebuia să vină cu chepengurile deschise, astfel încât Ceauşeştii să iasă pe uşa CC şi să intre direct în ele. Urma ca TAB-urile să plece în forţă, trăgând foc, chiar omorând oameni. Cu TAB-urile astea avea de gând să ajungă la Snagov. A fost planul lui Eftimescu. În urma acestor eşecuri de a-l evacua, s-a mers pe varianta cu elicopterul. Stănculescu a luat legătura cu generalul Iosif Rus, şeful Aviaţiei Militare, şi i-a cerut elicoptere. Stănculescu se înţelesese cu Neagoe. Au chemat două elicoptere, indicându-le să aterizeze pe acoperişul clădirii.” (Generalul Nicolae Eftimescu era prim-adjunctul şefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Ştefan Guşă.)
Nicolae Ceauşescu constată că nu mai conduce el, ci altcineva. Cineva care, deocamdată, nu-şi arată faţa. “Cel mai iubit u al poporului” trebuie să-şi părăsească palatul. Nu şi poporul, nu, asta nu!… Poporului trebuie să-i vorbească, să-i spună că e lovitură de stat…
Disperat, apelează la “arma populară”: încearcă să se adreseze mulţimii.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La 32 de ani după Revoluția din 1989, soldată cu răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, ofițerul care l-a executat pe acesta a afirmat că în România a fost o lovitură de stat susținută din exterior de Uniunea Sovietică. Colonelul în rezervă Ionel Boeru (pe atunci căpitan) spune că primise ordin expres de la generalul Victor Atanasie Stănculescu, comandantul Armatei, să-i împuște pe dictator și pe soția sa în sală, indiferent câte victime colaterale ar fi fost, dacă se încerca salvarea celor doi. Ofițerul a povestit cum a trăit evenimentele din decembrie 1989 marți seara, la Antena 3.
Căpitanul Ion Boeru și alți 7 parașutiști au fost cei care au primit misiunea să meargă la Târgoviște. În ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, Boeru și alți doi oameni de-ai săi au constituit plutonul de execuție care i-a mitraliat pe ceaușești, executând tragere de la șold cu arme automate.
Instrucțiunile primite și ordinea ordinelor primite l-au făcut pe Boeru să concluzioneze că procesul soților Ceaușescu a fost un simulacru de natură să dea aparență legală executării celor doi. Soarta lui Nicolae și Elena Ceaușescu fusese stabilită înainte de judecată, a menționat Ionel Boeru. Generalul Stănculescu le-a indicat locul unde urmau să-i împuște pe dictator și pe soția sa înainte să înceapă procesul, ceea ce arată că acesta era doar o simplă formalitate.
Lovitura de stat executată de oamenii rușilor a menținut România pe orbita Moscovei când toate celelalte țări din Centrul Europei începuseră deja democratizarea vieții economice și politice
Acesta spune că în 1989 a fost în România o lovitură de stat organizată din interior, cu implicarea directă a Uniunii Sovietice, atât prin trupe speciale trimise în țară – așa-zișii teroriști – cât și prin agenții săi, inclusiv Ion Iliescu.
Mărturia ofițerului nu face decât să reconfirme și să explice evoluția ulterioară a României, după 1990. Puterea a fost preluată de o grupare pro-sovietică, iar țara a fost menținută pe orbita Uniunii Sovietice până la dispariția acesteia, spre deosebire de celelalte țări ex-comuniste din centrul Europei, care au instalat Guverne democratice, au introdus rapid reforme, au liberalizat economia și viața politică și au început drumul către occidentalizare. România a rămas, în schimb, captivă a Rusiei multă vreme, făcând primii pași concreți spre eliberarea de sub această influență în 1995-1996.
Prin foștii activiști comuniști și urmașii lor, reciclați în „oameni de afaceri“ și politicieni, vechea structură de putere protejată de la dispariție de regimul Iliescu și-a păstrat controlul asupra României. Așa este posibil ca și azi foști securiști precum Dan Voiculescu să joace un rol-cheie în deciziile politice din țară, iar urmașul Partidului Comunist, actualul PSD, să se afle la putere aproape neîntrerupt de la Revoluție încoace.
România se luptă și azi cu consecințele acelui start ratat spre libertate din 1989.
Principalele mărturii ale colonelului Ionel Boeru, ofițerul care l-a împușcat pe Ceaușescu pe 25 decembrie 1989
„Pe data de 22 decembrie, luptătorii au plecat în oraş, în Bucureşti, în Capitală, să apere televiziunea, Comitetul Central, hotel Bucureşti şi alte obiective. Menționez, unitatea de la Boteni, în perioada 16-22, nu a primit nicio misiune în afara cazărmii. Pe data de 25 dimineața au fost adunate cadrele care mai erau în unitate. Am fost adunați la ora 9.00 dimineaţa şi comandantul unității a spus că pentru o misiune de grad 0 are nevoie de 8 voluntari.
Am aflat de misiune când am ajuns în cazarma de la Târgoviște. Acolo am aflat care era ţinta. Nouă ni s-a spus că este o misiune în Bucureşti, iar la adunarea pe care am avut-o cu generalul Stănculescu, în spatele stadionului Steaua, ni s-a spus că urmează să participăm la judecarea unor teroriști.
Eu personal m-am oferit voluntar pentru că, pe data de 23 decembrie, la televiziune, au fost împuscați mortal 8 militari, din care unul îmi era foarte bun prieten şi simțeam nevoia să ies din cazarmă.
Am mers pe stadionul de antrenament şi acolo ne-am întâlnit cu generalul Stănculescu, care a venit cu două maşini, cu completul de judecată, şi de acolo am plecat la Târgoviște.
Până să ajungem acolo a fost o problemă în elicopter care trebuie spusă. Colegul care mă ținea de centură mi-a spus că Măgureanu (viitorul șef al SRI – n. red.) avea pistol asupra lui!
La Târgoviște am aterizat în dispozitivul de luptă al bateriei de artilerie care se afla acolo. Am fost adunați toţi şi, înainte de a ni se da misiunile, am fost anunţaţi că suntem acolo pentru a sigura siguranţa procesului soților Ceaușescu.
Din cei 8 militari, doar eu şi încă doi subofițeri am făcut parte din plutonul de execuție. Am fost anunţaţi de generalul Stănculescu că are nevoie de trei oameni foarte buni cu care să formeze acest pluton de execuție. Când a spus treaba asta, «cei mai buni», s-a uitat în ochii mei şi am înţeles că e clar că trebuie să fiu şi eu, la care cei doi din spate s-au oferit şi ei. Ni s-a spus de execuție după ce s-a ales locul. A fost înainte de proces.
Procesul a fost o formă de a justifica execuția de după. Tot acolo ni s-a spus cum se va face execuția: se va trage de la șold, un încărcător plin, foc automat. M-a şocat pentru că noi la vremea respectivă nu executam trageri de la șold. Apoi ni s-a spus să-i luăm din transportor, eu nu știam că sunt acolo. Trebuia să îi iau pe rând, să îi duc la vizita medicală, după care să îi duc în sala unde avea loc judecata. Ultimul ordin pe care l-am primit este că voi asista la proces şi voi asigura siguranţa în încăpere. În caz că se va încerca eliberarea acestora sau altceva de genul, să-i execut, să îi împușc, indiferent de victimele colaterale.
Cei tineri nu știu nimic. Cei care s-au uitat atunci la televizor au văzut filmul și atât. Acel film a fost prezentat și el cum a fost prezentat. Realitatea e că în decembrie 1989 revoluția a început cu lovitura de stat prin care a fost dat jos Ceaușescu, judecat și executat conform sentinței.
Da, a fost o lovitură de stat, pentru că orice revoluție începe cu o lovitură de stat. Fără dubiu.
Lovitura, după mine, a fost dată din interior, sprijiniți din exterior. Sprijinul cel mai mare cred că a fost din Uniunea Sovietică. Inclusiv servicii secrete, inclusiv «turiști» care erau, de fapt, agenți și bineînțeles trebuie să spunem că Ion Iliescu a fost în Rusia, a studiat acolo. Și domnia sa sigur a avut ceva…“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Armata a dat o lovitură de stat în Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume. Un grup de militari de elită l-a arestat pe președintele țării africane, Alpha Condé (83 de ani). Meciul de fotbal Guineea – Maroc, programat luni, în preliminariile Campionatului Mondial, a fost anulat.
Președintele Guineei, Alpha Condé, a fost luat prizonier de o juntă militară condusă de colonelul Mamadi Doumbouya, șeful forțelor speciale, în urma unei lovituri de stat militare.
După ce s-au auzit focuri de armă în apropierea palatului prezidențial din capitala țării, Conakry, militarii au proclamat la televiziune că toate instituțiile statului au fost dizolvate și că actuala constituție a fost abolită.
„Ne luăm destinul în propriile mâini. Personalizarea vieții politice s-a încheiat. Nu vom mai încredința politica unui singur om, ci o vom încredința oamenilor”, a spus colonelul Mamadi Doumbouya, șeful forțelor speciale, criticând starea în care se află țara sub conducerea lui Alpha Condé.
Colonelul Mamady Doumbouya, autorul loviturii de stat
Militarii au anunțat stare de asediu la nivel național „până la noi ordine” și au convocat miniștrii cabinetului Condé pentru astăzi. „Orice refuz de a participa va fi considerat o rebeliune”, se precizează în declarația militarilor.
Guvernatorii și alți înalți funcționari vor fi înlocuiți de armată, se mai arată în declarație.
Pe străzile capitalei Conakry, sute de oameni au salutat îndepărtarea șefului statului. Totuși, nu este clar dacă puciul a produs efecte în toată țara.
Puciștii au prezentat la televiziune imagini cu președintele Alpha Condé păzit de militari înarmați. Prizonierul poartă blugi, stă pe o canapea, e supărat și – pe filmare – nu i se permite să vorbească.
Națiunile Unite și diverse organizații africane au condamnat lovitura de stat militară.
Alpha Condé era președintele Guineei din 2010. El a obținut anul trecut cel de-al treilea mandat de șef al statului, după ce a modificat Constituția, care nu permitea mai mult de două mandate. Adoptarea acestui amendament de către Parlament a fost extrem de controversată și a provocat mari tensiuni în țară, inclusiv proteste violente.
În această perioadă, economia țării a crescut grație exporturilor de minereuri, aur și diamante, dar banii nu au ajuns și la populație, iar nivelul de trai nu a cunoscut o îmbunătățire.
Guineea este o țară din vestul Africii, având ca vecini Guineea-Bissau, Senegal, Mali, Coasta de Fildeș, Liberia, Sierra Leone și Oceanul Atlantic.
Guineea are o suprafață de 245 857 km² (puțin mai mare decât cea a României) și o populație de 12,8 milioane de locuitori.
Există trei Guinei: Guineea, Guineea-Bissau (vecine) și Guineea Ecuatorială (mult mai la sud)
Meciul Guineea – Maroc a fost anulat. Fotbaliștii marocani s-au baricadat în hotel. „Se aud împușcături”
Meciul de fotbal dintre Guineea și Maroc, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022 (găzduit de Qatar), care trebuia să se joace luni, a fost anulat, din cauza loviturii de stat de la Conakry.
Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a anunţat, într-un comunicat, că partida Guineea – Maroc va fi reprogramată.
Antrenorul marocanilor, bosniacul Vahid Halilhodzici, a declarat duminică: „Suntem la hotel, auzim împușcături în apropiere toată ziua. Așteptăm permisiunea pentru a merge la aeroport, pentru moment suntem blocați. Ne așteaptă un avion, dar nu avem voie să plecăm. Și pentru a ajunge la aeroport durează 45 de minute, o oră. Când auzi împușcături afară, siguranța nu este garantată 100%. Meciul este deja anulat. Mi s-a spus că există posibilitatea ca meciul să se joace în Maroc, dar nu știu. Deocamdată suntem blocați în hotel. Așteptăm. Nu avem informații despre adversarii noștri”.
În lotul marocanilor se regăsesc câțiva jucători cunoscuți, precum Achraf Hakimi (fundașul transferat recent de la Inter Milano la PSG), Youssef En-Nesyri (golgheterul Sevillei), Munir Hadidi (fostul „puști-minune” al Barcelonei, acum la Sevilla) sau Adel Taarabt (Benfica Lisabona).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Părea imposibil așa ceva, și totuși românii care au trăit acele momente au făcut miercuri seara și joi, la vederea imaginilor cu haosul din clădirea Congresului american, legătura cu scenele petrecute în urmă cu 30 de ani la București, în Parlamentul României.
Pe 25 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului, veniți din nou la București cu trenurile, au luat cu asalt instituțiile statului. Au rezultat ciocniri soldate cu morți, vandalizări, incendii, demisia Guvernului și o scenă irepetabilă, intrată în legendă.
Minerii fuseseră învățați de Iliescu și de FSN că drumurile la București și violențele le rezolvă toate problemele
Calea fusese deschisă, inconștient, chiar de către reprezentanții puterii vizate acum de bandele înarmate. Președintele de atunci al României, Ion Iliescu, reprezentantul și emanația FSN (fostul Partid Comunist, ulterior transformat în PSD), și-a asigurat victoria la alegerile din mai 1990 folosind din plin toate armele bolșevicilor. A acaparat mass-media și a pornit campanii violente de dezinformare împotriva opoziției, a folosit instituțiile statului în lupta electorală, apoi a chemat de mai multe ori minerii și muncitorii de pe platformele industriale ca să bată oamenii, să distrugă sediile partidelor adverse și să intimideze.
Numai că aceste metode s-au întors, un an mai târziu, chiar împotriva celor care le-au folosit. Minerii lui Miron Cozma prinseseră gustul drumurilor la București și învățaseră că acțiunile violente le aduc întotdeauna câștig de cauză. Iliescu și politrucii FSN le promiseseră în 1990, când i-au adus la București, numeroase privilegii și avantaje. Dar ulterior, premierul Petre Roman n-a putut să livreze creșterile de salarii și belșugul promis în Valea Jiului, așa că ortacii au făcut mai întâi grevă, apoi s-au urcat în trenuri și au venit în Capitală, în ciuda încercărilor făcute de Guvern de a-i bloca.
“Batalioanele de asalt” au asediat Palatul Victoria, Ministerul de Interne, Parlamentul și Palatul Cotroceni timp de două zile, în 25-26 septembrie 1991.
Guvernul a căzut pe 26 septembrie, când premierul Roman a demisionat. Președintele Iliescu, înspăimântat, era și el amenințat de ortaci și nu știa pe unde să scoată cămașa.
Rațiu: „Încet, încet au început să intre minerii în Cameră. Pronaosul era plin de ei. Zeci de mineri, foarte agresivi, chiar în cele două logii ale Camerei. Cred că eu am dominat situația“
Bandele barbare au năvălit pe 26 septembrie și în Parlament, unde au intrat peste senatori și deputați, în plen.
A fost momentul astral al lui Ion Rațiu, parlamentarul PNȚCD întors din exil pentru a ajuta România și demonizat de propaganda bolșevică a FSN. Cu un curaj fantastic, în timp ce ortacii înarmați cu topoare, răngi și alte arme albe împresuraseră adunarea, Rațiu s-a urcat la tribună și, prin discursul și atitudinea sa, a reușit să-i domine.
Momentul din 26 septembrie 1991, intrat în istorie, când Ion Rațiu, urcat la tribuna Camerei Deputaților, îi înfruntă și-i domină pe minerii înarmați și agresivi intrați să facă moarte de om în Parlamentul României
Exact aceiași oameni care, cu un an în urmă, îl căutau prin București să-l linșeze, la ordinul lui Iliescu, acum îl priveau fascinați și, instinctiv, îi ascultau respectuos cuvintele.
Mai târziu, Rațiu avea să povestească: “Încet, încet au început să intre minerii în Cameră. Pronaosul era plin de ei. Zeci de mineri, foarte agresivi, chiar în cele două logii ale Camerei. Cred că eu am dominat situația. Eu i-am convins pe mineri să plece din Cameră și au ieșit, în cele din urmă, mulțumită repetatelor mele intervenții. Decisiv a fost anunțul meu că mă voi adresa mulțimii afară, în fața Camerei. Altfel ar fi fost vărsare de sânge. Erau înarmați cu răngi, bare de metal, bastoane și ciomege“.
Spre deosebire de momentul din 26 septembrie 1991, din Camera Deputaților de la București, bandele năvălite în Congres n-au găsit în plen niciun parlamentar care să-i înfrunte
Asemenea scene, despre care s-ar fi crezut că sunt posibile doar în țări din lumea a treia, au fost însă văzute miercuri și în Parlamentul celei mai mari democrații a lumii, America.
Bandele violente de susținători ai lui Trump, venite din toată țara, au luat cu asalt Capitoliul, au năvălit în clădire, pe holuri și în birouri, au devastat și distrus documente și mobilier.
Bandele trumpiste intrate în Congresul SUA n-au găsit parlamentari
Au dat apoi buzna în plen, iar unul dintre protestatari s-a așezat chiar la prezidiu, pe scaunul președintelui Senatului. Un altul, intrat în biroul șefei Camerei Reprezentanților, și-a pus picioarele pe masă.
Spre deosebire de momentul de acum 30 de ani, din Parlamentul României, la Washington plenul Senatului a fost însă gol când au năvălit agresorii. Congresmenii fugiseră deja care-ncotro, unii părăsiseră deja în grabă clădirea, în timp ce alții se baricadaseră în birouri. “Momentul Rațiu” n-a existat pe 6 ianuarie 2021.
Este de remarcat însă că și acum, ca și în urmă cu 30 de ani, așa ceva n-ar fi fost posibil fără ca însuși președintele țării să nu-i fi încurajat constant pe susținătorii săi și fără să nu fi promovat un limbaj al urii și al violenței.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!