Etichetă: lockdown

  • Nu va mai exista lockdown național în România. Raed Arafat: „Vom merge pe soluții țintite local”

    România nu va mai intrat în lockdown național din cauza Covid, așa cum s-a întâmplat în 2020, a afirmat luni Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Acolo unde va fi cazul, se vor institui carantine locale, a menționat oficialul.

    Deciziile vor fi luate de autorități în septembrie, după ce se va vedea cum evoluează numărul cazurilor de Covid. România e pe penultimul loc în Europa la rata vaccinării (circa 26%), motiv pentru care se așteaptă nu doar o creștere mai mare a ratei infectărilor, dar și noi valuri de bolnavi în stare gravă la ATI.

    Dar economia nu mai poate suporta noi șocuri, iar Guvernul adoptă varianta deja aleasă și de alte state din Uniunea Europeană: se va Evita lockdownul, mergându-se pe izolarea localităților grav afectate.

    Raed Arafat a explicat la Digi 24: “Clar, evităm închiderea economiei și închiderea școlilor și încercăm să mergem mai mult pe soluții țintite local, zonal, pe anumite activități, poate să limităm accesul parțial, dar nu total, pentru a proteja și personalul care lucrează și pentru a evita răspândirea. Este o răspândire care se face foarte ușor a variantei Delta“.
    Întrebat direct dacă ne mai putem aștepta la un lockdown, Arafat a negat: “Nu asta e intenția și nu cred. Totuși, avem și câteva milioane de persoane vaccinate (5 milioane – n.red.). Asta va avea ca efect să scadă impactul pe sistemul sanitar sau să limiteze impactul. Nu mă aștept la un lockdown sau la măsuri dure cum au fost luate în alte state pe parcursul valurilor trecute“.

    România a avut, pe parcursul pandemiei, una dintre cele mai relaxate politici de restricții, comparativ cu ceilalți membri ai Uniunii Europene.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

    * Bolojan a hotărât: PNL Bihor nu-l susține nici pe Orban, nici pe Cîțu! Fiecare delegat la Congres va vota cum „consideră de cuviință”

    * Triumful lui Orban în Bistrița-Năsăud: moțiunea sa a fost votată de 57 din cei 58 de membri ai Colegiului Director Județean

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

    * Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

    * Și „Țăndărică” a semnat pe lista PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand

    * Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

    * Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

    * Salima Mazari, femeia-guvernator, a scăpat din ghearele talibanilor și se află „într-un loc sigur”! Ea a luptat cu arma în mână împotriva jihadiștilor

  • Șoșocarii australieni au provocat scene de război pe străzile din Sydney și Melbourne. Protestatarii anti-lockdown s-au bătut cu polițiștii

    Ciocniri violente au avut loc sâmbătă între poliţia australiană şi sute de protestatari anti-lockdown, la Sydney și Melbourne, în ziua în care oficialii au raportat cele mai multe cazuri de Covid-19 înregistrate într-o singură zi în această țară, de la începutul pandemiei, relatează Reuters.

    Doar aproximativ o treime dintre australienii în vârstă de peste 16 ani au fost complet vaccinaţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii federal, difuzate sâmbătă.

    Cifrele generale privind cazurile de Covid-19 în Australia sunt încă relativ scăzute, comparativ cu alte ţări dezvoltate: puţin peste 43.000 de cazuri şi 978 de decese.

    Sydney: Poliția a blocat transportul public și pe cel privat în centrul oraşului, pentru a destrăma protestul

    Oraş de peste 5 milioane de locuitori, capitala statului New South Wales, Sydney s-a aflat într-un lockdown strict acum mai bine de două luni, nereuşind să oprească un focar de coronavirus ce s-a răspândit peste frontierele interne şi a ajuns până în Noua Zeelandă, vecina de peste mare.

    Marea majoritate a celor 894 de cazuri raportate în Australia sâmbătă au fost înregistrate la Sydney, epicentrul variantei Delta a coronavirusului.

    Oficiali din New South Wales au raportat sâmbătă 3 decese şi 516 persoane în spitale. Din cele 85 de persoane la terapie intensivă, 76 erau nevaccinate.

    „Suntem într-o situaţie foarte gravă aici, în New South Wales. Nu e vremea să fim egoiști, e timpul să vă gândiţi la comunitatea mai largă şi familiile voastre”, a declarat ministrul Sănătăţii acestui stat, Brad Hazzard.

    Grupuri mai mici de protestatari au fost împiedicate să se adune, de către un mare contingent al poliţiei anti-revoltă.

    Poliţia patrula pe străzile din Sydney şi a blocat atât transportul privat, cât şi pe cel public în centrul oraşului, pentru a reduce numărul de persoane care se adună la un protest neautorizat.

    Melbourne: Ciocniri violente, polițiști-călare și spray cu piper

    La Melbourne, un alt oraș de peste 5 milioane de locuitori, o mulţime consistentă și nervoasă a reuşit să mărşăluiască prin oraş, încălcând restricțiile. Unii protestatari s-au ciocnit cu poliţia, furioși că premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a extins carantina (lockdown) de la nivelul marelui oraş la întregul stat.

    Poliţiști-călare au folosit spray cu piper entru a dispersa mulţimra din Mrlbourne, care se îndrepta spre barajele forţelor de ordine.

    Poliţia statului Victoria a promis să aplice amenzi de 5.000 de dolari australieni (3.600 de dolari SUA) oricărui protestatar pe care l-ar putea identifica.

    Deşi adesea violente, protestele anti-lockdown nu sunt susţinute în general de australieni. Un sondaj de la sfârşitul lunii iulie al firmei de cercetare de piaţă Utting Research a arătat că doar 7% dintre cetățenii australieni sprijină demonstraţiile de acest fel.

    Respectarea regulilor de sănătate publică a fost unul dintre motivele-cheie invocate pentru a explica succesul Australiei în gestionarea pandemiei. Dar ţara s-a luptat cu un al treilea val de infecţii, care a început la Sydney la jumătatea lunii iunie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Bolojan a hotărât: PNL Bihor nu-l susține nici pe Orban, nici pe Cîțu! Fiecare delegat la Congres va vota cum „consideră de cuviință”

    * A apărut poza cu Florin Cîțu arestat în SUA! Deținutul 23665 de la Penitenciarul Story County

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

    * Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

    * Și „Țăndărică” a semnat pe lista PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand

    * Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

    * Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

    * Salima, femeia-guvernator mai curajoasă decât toți generalii afgani, a fost capturată de talibani. Aceștia ar putea s-o execute pentru că a luptat cu arma în mână împotriva lor

    * VIDEO. Talibanii, la un pas s-o biciuiască pe corespondenta CNN la Kabul pentru că nu avea și fața acoperită

  • VIDEO. Șoșoacă: „Vă anunț că astăzi Franța a renunțat la lockdown! Franța e liberă! Bravo, Franța!”. Macron: „Franța intră în lockdown total cel puțin o lună”

    Caz-școală de dezinformare conspiraționistă: în timp ce, la Paris, președintele Macron anunța că  Franța intra în lockdown general, la București, în Piața Victoriei, Șoșoacă își “informa” fanii în delir că “Franța e liberă! De astăzi, Franța a renunțat la lockdown!”.

    De un comic involuntar, înșiruirea de evenimente este elocventă pentru felul în care se contruiește “realitatea paralelă” în care propaganda conspiraționistă a băgat o parte a populației, îndobitocind-o în așa hal încât nu mai e capabilă să priceapă escrocheria nici măcar atunci când situația devine stridentă.

    Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunțat miercuri că țara intră, de sâmbătă, “pentru cel puțin o lună”, în lockdown total. Carantina drastică e înlocuită cu cea mai puțin severă de până acum din cauza incidenței uriașe a cazurilor de Covid – 41.907 numai miercuri.

    O anumită relaxare va fi permisă doar duminică, de Paștele catolic. Dar restricțiile vor se vor aplica, în rest, în forță, simultan cu eforturi susținute de a mări ritmul nesatisfăcător până acum al campaniei de vaccinare.

    Momentul în care Emmanuel Macron anunță prelungirea și înăsprirea carantinei naționale în Franța cu cel puțin 4 săptămâni poate fi urmărit AICI pe France 24.

    Cu doar 24 de ore înaintea anunțului făcut de Macron – previzibil, dealtfel –, într-o adunare de protest organizată în Piața Victoriei împotriva restricțiilor din România, conspiraționista Șoșoacă își anunța fanii în delir:  “Solicităm Guvernului României să nu îndrăznească să blocheze România! Vă anunț că astăzi Franța a renunțat la lockdown! Franța este liberă de astăzi! Bravo, Franța, bravo, românilor din Franța! Franța a renunțat la măsurile restrictive! (…) Toată Europa este în stradă!”.

    Diana Șoșoacă este unul dintre cei mai mari vectori de fake news din România, în acest moment. Printre altele, ea a anunțat în decembrie că are informații precise potrivit cărora Iohannis și Guvernul îi vor lua cu forța pe oameni din case și de pe străzi, îi vor interna și-i vor vaccina.

    Ea a mințit acum două săptămâni, într-un protest regizat la Arcul de Triumf de România TV, că Raed Arafat ar fi condamnat la moarte în țara sa de origine.

    Tot Șoșoacă a susținut, acum câteva săptămâni, că mortalitatea provocată de Covid e de 0,03%, când, în realitate, aceasta este de 100 de ori mai mare.

    În aceeași perioadă, parlamentara s-a dus la Lupeni, unde minerii erau în grevă, și a debitat un volum impresionant de minciuni, bătându-și, efectiv, joc de acei oameni neplătiți de două luni. Ea le-a spus, printre altele, că Germania ar fi reluat lucrul în toate minele de cărbune, când, în realitate, lucrurile stau exact pe dos!

    Acum circa o săptămână, agitatoarea băgată în Senat de români a pretins că și Cehia a „anulat starea de alertă”, când, de fapt, țara tocmai înăsprea măsurile de carantină.

    Momentul minciunii privind lockdown-ul din Franța poate fi urmărit, mai jos, la minutul 20.44. Transmisia discursului delirant de marți a fost vizionată, pe Facebook, de 233.000 de oameni, primind peste 9.000 de aprecieri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Dr. Imbri: „Bucureștiul se va închide mai mult ca sigur. Măcar cei care știu că sunt infectați să șadă locului!”

    Bucureștiul nu are cum să scape de intrarea în carantină, în principal din cauza numărului mare de oameni care, deși știu că sunt infectați, își părăsesc locuințele, dar și pentru că numărul de cazuri grave tinde să copleșească secțiile ATI, avertizează medicul Emilian Imbri, fost director la Spitalul “Victor Babeș”.

    Aflat până de curând în fruntea unuia dintre cele mai solicitate spitale din țară în lupta cu Covid, Emilian Imbri opinează că pandemia va dura atât anul acesta, cât și anul viitor, în ciuda eforturilor de a limita răspândirea virusului și a campaniilor de vaccinare. Ascensiunea numărului de cazuri în România corespunde cu așteptările specialiștilor, după ce valul trei al pandemiei a debutat deja în Occident acum câteva săptămâni.

    „Dacă acum două luni, în spitalul «Babeș», erau peste 200 de locuri libere, în momentul de astăzi nu mai este niciun loc liber“

    Într-o intervenție la Digi 24, specialistul a făcut apel la persoanele infectate să stea acasă. Medicul afirmă că foarte mulți bolnavi, care știu déjà că sunt infectați, nu mai respectă autoizolarea la domiciliu și, dacă se simt bine, ies prin magazine, mijloacele de transport în comun și instituții, contribuind masiv la răspândirea pandemiei.

    Acum, Emilian Imbri nu mai are o funcție oficială, el subliniind că vorbește în nume propriu, dar în același timp poate spune mult mai multe lucruri decât înainte, când funcția îl obliga la anumite rețineri: “Sunt păreri personale, bazate pe ce am observat că se întâmplă și nu numai la noi, se întâmplă și în alte țări. Sunt păreri personale pe care mi le asum. Deci, pe ce ne bazăm? Pe faptul că, într-adevăr, a început de vreo două săptămâni să crească numărul de infectări, fapt dovedit prin numărul mare de prezentări la spital și că paturile de spital sunt pline. Iarăși este foarte clar, dacă acum două luni în spitalul «Babeș», unde am lucrat eu, erau peste 200 de locuri libere, în momentul de astăzi nu mai este niciun loc liber“.

    „Continuă să rămână acasă și stau până când realizează că sunt la o limită. Unii realizează la timp, alții încă nu realizează și ajung cu o zi, două peste această limită sensibilă“

    Medicul a subliniat că nici n-are rost să mai discutăm despre paturi libere la terapie intensivă, iar problema numărului mare de cazuri grave e generată de faptul că oamenii stau acasă până când sunt într-o stare foarte gravă, iar recuperarea lor devine problematică: “Nu vorbim de ATI, ăsta este un subiect închis, pentru că nu cred că a fost o zi în care un pat de terapie intensivă să fi fost liber. Sau, dacă a fost liber, a fost câteva ore. La numărul mare de infectări, sigur că nu avem numărul pe care l-am avut în decembrie, când intrasem ușor într-o spaimă, aveam 10.000-12.000 de infectări pe zi. Firesc, lumea a intrat în panică. Doar ieri avem 5-6.000 de infectări și cu toate astea nu mai sunt paturi în spitale. De ce oare? Pentru că înainte erau cazuri ușoare, care puteau să stea și acasă. Acum se pare că vin la spital, fără nicio frică, cei care nu se mai simt bine acasă și sunt bolnavi, au teste pozitive, ei continuă să rămână acasă și stau până când realizează că sunt la o limită. Unii realizează la timp, alții încă nu realizează și ajung cu o zi, două peste această limită sensibilă și cine încearcă să-i recupereze face eforturi foarte mari“.

    „Eu vă asigur că în momentul ăsta circulă foarte mulți oameni care sunt cu test pozitiv și foarte mulți care nu au testul, dar sunt infectați“

    „Bucureștiul se va închide mai mult ca sigur“, estimase Emilian Imbri la TVR. El a detaliat apoi, la Digi 24: “Ar trebui cineva, deasupra, să vadă mai multe puncte de vedere, să vadă orizontul, dacă mai poate cineva. Cum poți să închizi un oraș? În momentul ăla s-a terminat, nu mai circulă nimeni! Este cel mai tare punct economic din România, deci va fi foarte greu, însă eu am spus că, probabil, se va închide – nu că va fi închis de cineva, că n-are nimeni curaj să facă treaba asta – se va închide, probabil, din cauza numărului foarte mare de persoane infectate“.

    Marea problemă o reprezintă inconștiența oamenilor, persoanele testate pozitiv, care știu că au virusul, dar își părăsesc locuințele dacă se simt bine și văd că n-au simptome deosebite: “Cum am putea să evităm acest lucru (n.r. – închiderea Bucureștiului)? Eu aș avea o singură rugăminte: rog măcar persoanele bolnave, infectate, să stea în casă și să nu circule. Eu vă asigur că în momentul ăsta circulă foarte mulți oameni care sunt cu test pozitiv și foarte mulți care nu au testul, dar sunt infectați. Eu aș cere tuturor să transmită acest mesaj: măcar cei care știu că sunt infectați să șadă locului! Într-o astfel de situație, virusul circulă cu mască și cu adeverință. Virusul s-a mascat, s-a împrietenit cu niște persoane care îl transportă de colo-colo cu mască și cu adeverință“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Mecanismul minciunii la Șoșoacă. Studiu de caz: lockdown-ul din Cehia, țara care „a anulat starea de alertă”. Senatoarea mitomană

    Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani), Senatoarea Urlătoare, este o mașină de mințit. O mitomană fără egal. Fake news-urile zboară din clanța gurii ei cu o cadență incredibilă. E multă nerușinare în acest mod de a trata relația cu publicul, dar e și o uimensă capacitate de a minți. Nu oricine poate face asta!

    Caz-școală: situația din Cehia. „Știți că Cehia a anulat starea de alertă și a considerat că nu mai există SARS-CoV-2?”, i s-a adresat Șoșoacă, luni, portarului de la Ministerul Muncii. Realitatea: Cehia e țara cu cea mai grea situație din lume! Are cele mai multe îmbolnăviri pe cap de locuitor, iar Guvernul de la Praga a impus noi restricții, în cadrul unui lockdown parțial.

    Guvernul Cehiei a anunţat, vineri seară, că le va impune cetăţenilor săi, de la 1 martie, interdicţia de a circula în afara departamentului unde îşi au reşedinţa. Motivul: rata de infectare cu Covid-19 per locuitor, în Cehia, este cea mai mare din lume, anunță France Presse, citată de Agerpres.

    Alte măsuri luate de Guvernul de la Praga:

    • purtarea măştii de protecție în aer liber, în zonele locuite şi la locul de muncă, devine obligatorie;
    • se închid toate şcolile;
    • se închid toate magazinele care vând produse neesenţiale.

    Oamenilor li se va permite să iasă din cartierul lor, pe baza unui document justificativ, doar în una din următoarele situații:

    • pentru a merge la serviciu;
    • pentru a avea aces la medic;
    • pentru a avea grijă de cei apropiaţi.

    Deplasările vor fi posibile doar într-un singur departament, în timp ce sporturile şi plimbările vor fi permise numai în localitatea de reşedinţă.

    Ministrul de Interne, Jan Hamacek, a anunțat că măsurile vor rămâne în vigoare timp de trei săptămâni, iar poliţia va efectua controale aleatorii.

    “Singurul obiectiv este de a inversa curba ascendentă a noilor infectări şi a pacienţilor la Terapie Intensivă înainte de a fi prea târziu”, le-a declarat Hamacek jurnaliştilor.

    Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, limitarea numărului de persoane care participă la întruniri şi închiderea restaurantelor sunt în vigoare de anul trecut.

    Cehia se află în fruntea statisticilor mondiale ca număr de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile şi se situează pe locul 2, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ întocmit de France Presse.

    Premierul şpopulist al Cehiei, miliardarul Andrej Babis, a admis că Guvernul său a comis erori în abordarea luptei împotriva coronavirusului, inclusiv comunicarea defectuoasă, dar a cerut populaţiei “o nouă şansă”.

    ″În următoarele trei săptămâni, avem nevoie ca oamenii să se comporte aşa cum au făcut-o în martie 2020″, când ţara a rezistat relativ bine la primul val, a declarat el.

    De la începutul pandemiei de coronavirus, această ţară cu 10,7 milioane de locuitori a înregistrat 1,2 milioane de contaminări şi 20.000 de decese. Numărul de decese este aproximativ egal cu cel al României, care are însă o populație aproape dublă.

    Rata zilnică de creştere a infectărilor a ajuns recent la 15.000, iar ministrul Sănătăţii, Jan Blatny, a declarat că se aşteaptă să atingă în curând pragul de 20.000.

    Vaccinările sunt mai lente decât era de aşteptat. Medicii cehi au administrat cu puţin peste 600.000 de doze.

    Marţi, Ministerul Sănătăţii a declarat că serviciile de Terapie Intensivă se află la limită şi că întregul sistem sanitar se află sub presiune.

    Șoșoacă falsifică situația din Cehia, la două zile după ce o falsificase pe cea din Germania

    În România, senatoarea Diana Șoșoacă susține peste tot, în spațiul public (la TV și în live-uri pe Facebook), ca “Cehia a anulat starea de alerta si considera ca nu mai exista Sars-Cov-2”.

    Luni, 23 februarie, Șoșoacă se certa cu un jandarm la poarta Ministerului Muncii. Senatoarea Urlătoare i s-a adresat astfel: “Ce faci, mă, pui mâna pe mine? Ești jandarm, cum să pui mâna pe un senator? Dă-te de aici! Ia, mai pune mâna o dată pe mine! Nu mă interesează că nu mi se permite accesul. Să vă dați la o parte, vă rog frumos! Faceți ultraj împotriva mea. Nu mă interesează regulile de acces, peste Constituție nu se trece. Hai! Haide, dați-vă la o parte! Știți că la nivel internațional pandemia a luat sfîrșit? Știți că SARS-CoV-2 are o mortalitate de 0,26% la nivel internațional? Știți că Cehia a anulat starea de alertă și a considerat că nu mai există SARS-Cov-2? Știați asta?”.

    Cu două zile înainte, îi mințise pe minerii din Lupeni că Germania a redeschis toate minele. În realitate, Germania a închis toate minele, ultima în 2018. Și închise sunt și astăzi!

    Mecanismul minciunii e același. Iar cadența fake news-urilor e infernală: într-un singur discurs, la Lupeni, unde a răcnit iresponsabil „Jos mascaaaaa!”, Șoșoacă a lansat 12 neadevăruri grosolane.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Lockdown în Anglia. Se închide totul, inclusiv școlile. Carantina e la fel dură precum cea din primăvară

    Premierul britanic Boris Johnson a anunțat luni seara că întreaga Anglie intră în lockdown (carantină totală), iar școlile se închid, din cauza bilanțului tot mai îngrijorător al epidemiei de Covid-19.

    Acest nou lockdown este la fel de strict precum cel din primăvară, de la începutul pandemiei.

    • Oamenii vor avea voie să iasă din case doar cu motive bine întemeiate.
    • Magazinele neesențiale, teatrele, cinematografele, sălile de sport, saloanele de înfrumusețare, localurile se închid până cel puțin la jumătatea lunii februarie.
    • Școlile se închid până cel puțin la jumătatea lunii februarie.

    În Anglia, începând de la Crăciun și până acum, numărul pacienților Covid internați în spital a crescut cu 50%, iar specialiștii se așteaptă la o creștere și mai mare.

    Boris Johnson: „Date fiind cifrele alarmante, e clar că trebuie făcut mai mult pentru a avea sub control noua variantă de coronavirus, care se răspândește rapid, dar și pentru a ajuta desfășurarea campaniei de vaccinare”.

    Guvernul le cere oamenilor să stea în case și să nu iasă decât pentru motive bine întemeiate – cumpărături esențiale, mers la muncă, dacă nu o pot face de acasă, activități fizice, nevoi medicale sau pentru a scăpa de violența domestică.

    Boris Johnson: „Cu aproape toată țara aflată sub restricții dure, este clar că trebuie să facem mai mult, împreună, pentru a aduce această nouă tulpină sub control în timp ce vaccinăm. În Anglia vom intra în carantină națională, care este suficient de strictă pentru a aduce sub control această tulpină. Acest lucru înseamnă că Guvernul vă spune din nou să stați acasă. Puteți părăsi domiciliul doar pentru câteva motive stipulate de lege, precum cumpărături esențiale, pentru a munci dacă nu puteți lucra de acasă, pentru a face sport, pentru scopuri medicale, precum un test Covid sau pentru a scăpa de abuzul domestic”.

    Boris Johnson a avertizat că următoarele săptămâni vor fi „cele mai grele”, din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri.

    Restricțiile vor rămâne în vigoare cel puțin până la jumătatea lunii februarie.

    O bună parte din activitățile sportive nu mai sunt permise, dar competiția internă de fotbal – Premier League – continuă.

    De ce se închid școlile

    Începând de marți, 5 ianuarie, școlile primare și gimnaziale din Anglia se mută în online. Copiii vulnerabili și cei ai căror părinți lucrează în domenii-cheie vor putea veni însă la școală.

    Examenele care ar trebui să aibă loc la vară nu se vor mai putea desfășura conform calendarului, a anunțat premierul.

    În ceea ce-i privește pe studenți, aceștia vor învăța în continuare online și nu se vor întoarce în campusurile universitare.

    Johnson a mai anunțat că până la mijlocul lunii februarie, „dacă lucrurile merg bine”, toți cei din cele patru grupe prioritare stabilite pentru vaccinare vor primi deja prima doză (azilurie de bătrâni, toate persoanele de peste 70 de ani, toate cadrele medicale și lucrătorii din domeniul îngrijirilor sociale), ceea ce va da un atu în lupta cu pandemia, spre deosebire de situația din primăvară.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Revelionul TVR – o producție sinistră. Conspiraționiștii Garcea și Bittman. Atacuri grobiene la Iohannis

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Noul ministru Vlad Voiculescu va studia cu experții posibilitatea unui lockdown în România: „Nicio măsură nu poate fi exclusă”

    Vlad Voiculescu, propus pentru postul de ministru al Sănătății în Guvernul Cîțu, a declarat miercuri că va studia împreună cu experții cele mai bune măsuri pentru a limita și stabiliza epidemia de coronavirus în România și că nu exclude nicio măsură pentru a atinge acest obiectiv. Voiculescu s-a făcut remarcat în ultimele săptămâni prin punctul de vedere ferm că trebuie instituită o nouă perioadă de lockdown în țară, simultan cu creșterea numărului de teste, pentru a recăpăta controlul asupra expansiunii pandemiei.

    Ministrul propus al Sănătății și-a reafirmat punctul de vedere la audierea în comisiile parlamentare, explicând că nicio măsură a statului nu poate fi exclusă și că este foarte important să fie îmbunătățită comunicarea cu publicul.

    Vlad Voiculescu a declarat: “Este vorba de sănătatea populației. Cred că nicio măsură a statului nu poate fi exclusă. În perioada imediat următoare voi solicita de la toate instituțiile datele și să mă consult cu specialiștii despre pașii următori, cu ministrul Tătaru și cei care își încheie mandatul. E esențial să existe o continuitate și o colaborare“.

    Eventualitatea carantinei naționale va fi analizată întâi cu experții, apoi – dacă se impune – discutată cu premierul și cu președintele țării

    Măsura unui lockdown național excede nivelul ministerului și trebuie discutată la nivelul întregului Guvern, dar și cu președintele țării. Din acest motiv, Vlad Voiculescu a fost acum mai nuanțat, evitând să spună cu subiect și predicat că susține reinstituirea carantinei înainte de a avea o ședință și cu premierul.

    Însă mesajul a fost destul de clar: “Acum câteva zile am spus, răspunzând întrebării, care sunt măsurile pe care cred că autoritățile ar trebui să le ia în privința creșterii numărului de cazuri și a faptului că spitalele fac cu greu față numărului de pacienți și gravității acestor cazuri de pacienți infectați cu Sars-Cov-2. Am spus atunci, și îmi mențin această părere, că nicio măsură nu poate fi exclusă. Este vorba de sănătatea populației, este vorba de sănătatea oamenilor și, în general, când este vorba de lucruri atât de importante și care nu pot fi recuperate, cred că nicio măsură a statului nu poate fi exclusă, cred că acest lucru ar fi o greșeală. Măsurile pe termen scurt sunt cele pe care autoritățile care își încheie mandatul astăzi le-au prezentat. Ce voi face în perioada imediat următoare este să solicit de la toate instituțiile abilitate datele și să mă consult cu specialiștii despre pașii imediat următori“.

    Vlad Voiculescu a spus în ultimele săptămâni, când încă mai era nominalizat ca viceprimar al Bucureștiului din partea USR-PLUS, că este pentru carantina scurtă a Capitalei, astfel încât să se obțină o reducere a numărului de cazuri zilnice și a presiunii pe sistemul medical. El a scris pe Facebook că va discuta subiectul cu Nicușor Dan, noul primar. Acesta din urmă nu i-a răspuns însă la telefoane și, în câteva declarații publice, a spus că nu se pune problema de a băga în carantină Bucureștiul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Germania se pregătește să închidă aproape tot comerțul până pe 10 ianuarie. Suedia apelează la Armată după ce spitalele s-au sufocat cu bolnavi Covid

    Valul doi al pandemiei de Covid-19 răvășește până și statele cele mai pregătite și organizate din Europa. Un document citat de Agenția Reuters arată că Guvernul Germaniei urmează să închidă aproape toate magazinele până la 10 ianuarie, după ce numărul cazruilor de coronavirus a trecut de 20.000 pe zi. Suedia, confruntată cu demisii ale medicilor care nu mai rezistă stresului și cu ocuparea a 99% din locurile existente în spitale, apelează la Armată.

    Măsurile sunt oarecum surprinzătoare având în vedere că sunt anunțate în Germania, care a ținut bine sub control pandemia și efectele sale până acum, și în Suedia – țară mult-lăudată de OMS pentru strategia diferită de abordare a valurilor de infectare cu coronavirus.

    Germania mai lasă deschise doar supermarketurile, farmaciile și băncile

    Germania a pus la punct un amplu plan de întărire a restricțiilor, considerând că măsurile de până acum nu au fost nici suficiente, nici eficiente. Printre măsurile din plan se numără și aceea a închiderii întregului comerț. Ar urma să mai rămână deschise doar supermarketurile, farmaciile și băncile.

    Deocamdată, nu au apărut voci care să acuze o conspirație mondială împotriva micilor producători și comercianți germani.

    Germania e deja în carantină parțială de circa 6 săptămâni. Barurile și restaurantele sunt închise. N-a fost însă suficient și duminică, de exemplu, s-au înregistat 20.200 de noi cazuri de infectare și 321 de decese. Nemții își testează masiv populația și nu fac pauză sâmbătă și duminică.

    Suedia este într-o situație “îngrozitoare” și “fără precedent”. S-a făcut apel la Armată, iar Finlanda se oferă să preia bolnavii care nu mai au loc la ATI

    Suedia, pe care toți conspiraționiștii lumii au dat-o exemplu pentru faptul că a adoptat o altă strategie, mizând pe imunizarea naturală “de turmă”, e acum în pragul colapsului cu sistemul medical. Valul de pacienți Covid-19 este foarte mare, iar unii angajați din spitale și-au dat demisia pentru că nu mai rezistă epuizării și stresului. La Stockholm, 99% din locurile de la terapie intensivă s-au ocupat. Primarul orașului cere intervenția Armatei, pentru a face față nevoii de personal medical specializat.

    Problema acestei crize a fost rezolvată de guvernul suedez în “stilul China”: s-au suspendat de câteva luni bune raportările despre numărul cazurilor zilnice, despre numărul deceselor zilnice și al cazurilor active.

    Dar realitatea nu poate fi ascunsă. Sineva Ribeiro, președintele Asociației Suedeze a Profesioniștilor din Sănătate, a declarat, citată de Bloomberg, că situația este “îngrozitoare” și “fără precedent”: „Din ce în ce mai mult, personalul medical se plânge de epuizare şi consideră demisia ca singură soluţie. Într-un mediu de lucru în care eşti atât de obosit, riscul de greşeli creşte. Şi aceste greşeli pot duce la moartea pacienţilor“.

    Irene Svenonius, primarul din Stockholm, a solicitat intervenția Armatei, care ar urma să suplimenteze personalul medical din rândurile doctorilor și asistenților militari. Este însă îndoielnic că Armata ar avea numărul necesar de cadre instruite pentru a compensa deficitul. Finlanda s-a arătat dispusă să ajute Suedia prin preluarea unor pacienți care trebuie internați la ATI.

    Criza pune punct definitiv mitului construit în pandemie, conform căruia Suedia a gestionat mai bine criza acceptând sacrificii mari de oameni în primăvară pentru a fi ferită de valurile pandemice ulterioare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dr. Jurma: “E inevitabil, următorul guvern va trebui să debuteze cu o carantină generală. La începutul lui decembrie ajungem la 500.000 de cazuri Covid”

    Medicul Octavian Jurma, cunoscut pentru predicțiile sale corecte asupra evoluției pandemiei de Covid în România, a avertizat la Digi 24 că următorul guvern, indiferent care ar fi el, va fi obligat să înceapă cu o carantină generală. Impunerea restricțiilor este inevitabilă, iar situația se va agrava din ce în ce mai tare pe măsură ce decizia va fi amânată, arată Jurma.

    Specialistul a reamintit că, într-o lună, numărul cazurilor de Covid s-a dublat, iar acum marea bătălie e ca să nu ajungem la o nouă dublare într-un timp foarte scurt.

    “La sfârșitul lunii octombrie am ajuns la 240.000 de cazuri în total de când a început pandemia, iar într-o lună am dublat. Noi vom ajunge la 500.000 de cazuri în prima săptămână din decembrie, indiferent ce facem. Întrebarea este ce să facem să nu intrăm în următoarea pedioadă de dublare, care va fi, evident, de la 500.000 la un milion și nu cumva să ajungem acolo“.

    Nu există în acest moment nicio altă modalitate de a “îndoi” curba ascendentă a infecțiilor în afara carantinei. Jurma arată cazurile Cehiei și Belgiei, de asemenea scăpate de sub control, care au impus un lockdown dur, fără jumătăți de măsură, iar numărul cazurilor a scăzut spectaculos.

    „Dacă am fi intrat și noi în lockdown, am fi ajuns azi la sub 2.000 de cazuri și am fi ajuns sub 1.000 de cazuri de sărbători. Acest lucru este acum un vis frumos pe care nu îl mai putem atinge. Nu am intrat în carantină nici măcar odată cu Franța și cu țările din al doilea grup. A fost un grup care a așteptat să vadă ce se întâmplă cu primele țări și au decis să intre și ele în lockdown. Franța este cel mai spectaculos exemplu, care a coborât de la numărul uriaș de cazuri pe care îl aveau, peste 50.000, acum au coborât sub 30.000, se îndreaptă spre 20.000 de cazuri, într-o perioadă foarte scurtă. Ei au cumulat un soft lockdown cu un lockdown mai agresiv“.

    Medicul i-a îndemnat pe oameni să nu-și facă iluzii și să nu-și imagineze că există vreun partid sau vreun politician care, odată ales, pe 6 decembrie, să aibă altă soluție decât declararea carantinei totale în întreaga țară.

    “Este inevitabil, că următorul guvern nu are cum să meargă înainte. Este doar o pasare a răspunderii de la acest guvern la următorul. El va trebui să debuteze cu o carantină generală, nu are de ales. Dar această carantină nu este pregătită printr-o campanie de educație, este pregătiră doar printr-o campanie a negaționiștilor. Normal că nu vrei să faci o chimioterapie, dacă medicul nu îți explică beneficiile“.

    Jurma explică faptul că este preferabilă o perioadă scurtă de restricții dure în locul unor restricții punctuale cu efect scăzut, care nu fac decât să prelungească această criză.

    “Trebuie să înțelegem cât de avantajos este să intrăm într-un lockdown scurt și majoritatea experților spun că, cu cât e mai rapid, cu atât e mai scurt, cu cât e mai tardiv, cu atât e mai lung. Dacă vrem să stăm puțin în carantină, trebuie să intrăm mai repede, așa cum a făcut Slovacia. Slovacia a luat aceste măsuri la 1.000 de cazuri. E adevărat că populația ei nu este mare, dar în București sunt 1.000 de cazuri, la o populație pe jumătate și nu se intră în carantină. Când vezi că se iau aceste măsuri punctiforme care au un impact cel mult mediocru asupra curbei, crește și mai mult rezistența populației la o carantină națională, pentru că la Sibiu, de exemplu, vor veni deja după o carantină de 2-3 săptămâni și vor zice ei de ce să mai stea în carantină, dacă au stat deja? Și atunci, această lipsă de sincronizare va crea și mai mari probleme în privința respectării acestor reguli“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • România în lockdown nedeclarat: reapare și declarația pe propria răspundere pentru ieșirea din casă noaptea

    Deși termenul este evitat de autorități, România reintră, practic, în lockdown începând de luni, 9 noiembrie, ca răspuns la ascensiunea fulminantă a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele zile.

    Ultima dintre măsurile anunțate este restricționarea circulației pe timp de noapte, între orele 23.00 și 5.00, la fel cum s-a întâmplat și astă-primăvară, în martie, timp de două luni, când a fost în vigoare starea de urgență.

    Oamenii care își vor părăsi locuințele în acest interval vor trebui să aibă motive bine justificate și să prezinte o declarație pe propria răspundere privind scopul deplasării.

    Această ultimă decizie s-a luat în noaptea de joi spre vineri, de către Comitetul pentru Situații de Urgență, și se aplică în toate localitățile din România.

    Vor fi exceptate de la această regulile persoanele care trebuie să se prezinte la serviciu, cele care au urgentă nevoie de medic sau de medicamente, cele aflate în tranzit prin localitățile respective și le-a prins noaptea pe drum, cazurile extreme (deces în familie, asistența unor persoane care nu se pot descurca singure, îngrijirea copilului).

    Începând de luni, se aplică și o serie de alte măsuri care au fost în vigoare și astă-primăvară: cursurile școlilor se fac online, angajații lucrează de acasă cu excepția celor a căror prezență al serviciu este obligatorie, toate magazinele se închid la ora 21.00, halele agro-alimentare ale piețelor și târgurile se închid.

    Suplimentar față de astă-primăvară, acum va fi obligatorie purtarea măștii sanitare și pe stradă, nu doar în spațiile închise.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

    * Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, cas