Ciocniri violente au avut loc sâmbătă între poliţia australiană şi sute de protestatari anti-lockdown, la Sydney și Melbourne, în ziua în care oficialii au raportat cele mai multe cazuri de Covid-19 înregistrate într-o singură zi în această țară, de la începutul pandemiei, relatează Reuters.
Doar aproximativ o treime dintre australienii în vârstă de peste 16 ani au fost complet vaccinaţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii federal, difuzate sâmbătă.
Cifrele generale privind cazurile de Covid-19 în Australia sunt încă relativ scăzute, comparativ cu alte ţări dezvoltate: puţin peste 43.000 de cazuri şi 978 de decese.
Sydney: Poliția a blocat transportul public și pe cel privat în centrul oraşului, pentru a destrăma protestul
Oraş de peste 5 milioane de locuitori, capitala statului New South Wales, Sydney s-a aflat într-un lockdown strict acum mai bine de două luni, nereuşind să oprească un focar de coronavirus ce s-a răspândit peste frontierele interne şi a ajuns până în Noua Zeelandă, vecina de peste mare.
Marea majoritate a celor 894 de cazuri raportate în Australia sâmbătă au fost înregistrate la Sydney, epicentrul variantei Delta a coronavirusului.
Oficiali din New South Wales au raportat sâmbătă 3 decese şi 516 persoane în spitale. Din cele 85 de persoane la terapie intensivă, 76 erau nevaccinate.
„Suntem într-o situaţie foarte gravă aici, în New South Wales. Nu e vremea să fim egoiști, e timpul să vă gândiţi la comunitatea mai largă şi familiile voastre”, a declarat ministrul Sănătăţii acestui stat, Brad Hazzard.
Grupuri mai mici de protestatari au fost împiedicate să se adune, de către un mare contingent al poliţiei anti-revoltă.
Poliţia patrula pe străzile din Sydney şi a blocat atât transportul privat, cât şi pe cel public în centrul oraşului, pentru a reduce numărul de persoane care se adună la un protest neautorizat.

Melbourne: Ciocniri violente, polițiști-călare și spray cu piper
La Melbourne, un alt oraș de peste 5 milioane de locuitori, o mulţime consistentă și nervoasă a reuşit să mărşăluiască prin oraş, încălcând restricțiile. Unii protestatari s-au ciocnit cu poliţia, furioși că premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a extins carantina (lockdown) de la nivelul marelui oraş la întregul stat.
Poliţiști-călare au folosit spray cu piper entru a dispersa mulţimra din Mrlbourne, care se îndrepta spre barajele forţelor de ordine.
Poliţia statului Victoria a promis să aplice amenzi de 5.000 de dolari australieni (3.600 de dolari SUA) oricărui protestatar pe care l-ar putea identifica.
Deşi adesea violente, protestele anti-lockdown nu sunt susţinute în general de australieni. Un sondaj de la sfârşitul lunii iulie al firmei de cercetare de piaţă Utting Research a arătat că doar 7% dintre cetățenii australieni sprijină demonstraţiile de acest fel.
Respectarea regulilor de sănătate publică a fost unul dintre motivele-cheie invocate pentru a explica succesul Australiei în gestionarea pandemiei. Dar ţara s-a luptat cu un al treilea val de infecţii, care a început la Sydney la jumătatea lunii iunie.
